Partaj judiciar. Decizia nr. 469/2015. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 469/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 167/292/2010*

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._ 201a*

DECIZIA CIVILA NR. 469

APEL

Ședința publică de la 22 aprilie 2015

Tribunalul compus din:

Președinte – D. M. Nuți

Judecător - C. Doinița

Grefier - P. S.

Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelantul – reclamant B. M., domiciliat în Roșiori de Vede, ., județul Teleorman, cu domiciliul ales în București, ., nr. 2, etaj 2, . civile nr. 3125 din data de 12. 12. 2012 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimații pârâți C. D. și C. G., domiciliați în Roșiori de Vede, ., județul Teleorman, având ca obiect – partaj judiciar – rejudecare.

Despre mersul dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 8 aprilie 2015 s –a consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă cu aceasta, iar tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 22 aprilie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Deliberând, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2010 dată în dosarul civil nr._ având ca obiect revocare donație formulată de reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâții C. G. și B. M. s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâtul B. M.,având ca obiect partaj judiciar, cerere ce a fost înregistrată pe rolul instanței la nr.167/292 din aceeași dată.

Prin cererea reconvențională formulată, reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâții C. D. și C. G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul casă tip vilă parter și un etaj, situat în municipiul Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman.

La data de 17.01.2012 reclamantul a formulat cerere precizatoare în cauză, prin care a solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 1064 m.p situat în intravilanul municipiul Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, stăpânit în cote egale de 1/2 de acesta și pârâta C. G., precum și asupra construcției tip vilă edificată pe terenul sus menționat de către acesta, împreună cu părinții săi și a terenului în suprafață de 3,2364 ha teren situat în Roșiorii de Vede, în T.19,P.119 teren stăpânit în cote egale de 1/2 de către acesta și pârâta C. G..

La data de 15.02.2012 pârâții au depus întâmpinare, prin care au solicitat admiterea, în parte a acțiunii formulate de reclamant.

În motivare, au arătat că în ceea ce privește terenul în litigiu sunt de acord a fi împărțit în cote egale de 1/2 între reclamant și pârâta C. G..

Referitor la imobilul, tip vilă P+1, pârâții au arătat că nu sunt de acord cu cele arătate de reclamant, în sensul că acesta ar avea o contribuție de 70%, apreciind că pretențiile acestuia sunt absolut nejustificate, având în vedere că vedere faptul că imobilul a fost edificat la roșu în anul 1971 numai de către pârâți. În anul 1974 reclamantul s-a întors din orașul V., unde lucra și locuia, în urma despărțirii de soția sa, pentru ca ulterior acesta, fără acordul pârâților să demoleze scara interioară, construind o scară exterioară cu intenția de a locui în apartamentul de la etaj.

Au mai menționat că au o contribuție superioară la acest imobil, față de reclamant, deoarece trebuie făcută distincția între construcția vilei propriu - zisă, la roșu efectuată de pârâți comparativ cu lucrările efectuate de reclamant, constând în lucrări de finisaje la etaj, cu scopul ca spațiul să fie locuibil, lucrări pe care aceștia nu le contestă și care conferă reclamantului un drept de creanță și nu de proprietate, din moment de vila a fost construită efectiv de aceștia.

Prin răspunsul, la întâmpinarea formulată de pârâți, la data de 07.03.2012, reclamantul a arătat că susținerile acestora nu corespund realității și că aceștia doresc a crea o imagine distorsionată a faptelor.

Părțile au solicitat pentru dovedirea situației de fapt încuviințarea probelor cu interogatoriu, înscrisuri, expertize tehnice de specialitate și martori.

Prin încheierea interlocutorie cu nr. 17/23.05.2012, Judecătoria Roșiorii de Vede, a constatat calitatea de coproprietari, cu o cotă de câte 1/2 fiecare, a reclamantului B. M. și pârâtei C. G., cu privire la suprafața de teren de 1064 m.p. situată în intravilanul municipiului Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman și cu privire la suprafața de teren extravilan de 3,1300 ha situată în Roșiorii de Vede, conform titlului de proprietate nr._/20.07.1994 emis pe numele B. S. V..

A constatat, de asemenea, calitatea de coproprietari cu o cotă de câte 1/3 fiecare, pentru reclamantul B. M. și pârâții C. D. și C. G., cu privire la imobilul vilă P+1, situat în municipiul Roșiorii de Vede, ., pe terenul de 1064 m.p.

Prin sentința civilă nr. 3125 din 12 decembrie 2012, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis, în parte cererea având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâții C. D. și C. G..

A dispus ieșirea din indiviziune a reclamantului B. M. și pârâtei C. G. cu privire la suprafața de teren de 1064 m.p. situată în intravilanul municipiului Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman și cu privire la suprafața de teren extravilan de 3,1300 ha situată în Roșiorii de Vede, conform titlului de proprietate nr._/20.07.1994 emis pe numele B. S. V..

A dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul vilă P+1, situat în municipiul Roșiorii de Vede, ., pe terenul de 1064 m.p., cu formarea anumitor loturi.

A confirmat raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit în cauză de către expert H. V. I..

A atribuit imobilul construcție după cum urmează:

Reclamantul B. M. a primit etajul 1 al imobilului vilă P+1, având o suprafață de 61,68 m.p și o valoare de 86.156 lei.

Pârâții C. D. și C. G. au primit în indiviziune parterul imobilului vilă P+1 în suprafață de 61,60 m.p., având o valoare de 86.044 lei.

Având dreptul la o valoare de 57.400 lei cu privire la imobilul construcție și primind valoarea de 86.156 lei, reclamantul B. M. a fost obligat să plătească sultă către pârâții C. D. și C. G., suma de 28.756 lei.

A compensat cheltuielile de judecată și a obligat pe pârâții C. D. și C. G. să plătească statului cheltuieli de judecată în cuantum de 2580 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere disp. art. 669 din Noul Cod Civil, precum și concluziile rapoartelor de expertiză întocmite de expert D. D., respectiv H. V. I..

În ce privește expertiza topografică, întocmită de expert D. D., a avut în vedere faptul că părțile nu au formulat obiecțiuni, dispunând atribuirea terenului, conform variantei propuse de expert.

Totodată, a luat act că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2727/25.08.2004, părțile au vândut terenul în suprafață de 0,1300 ha, situat în extravilanul municipiului Roșiorii de Vede.

În ce privește construcția tip vilă P+1, instanța de fond a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de expert H. V. I., împrejurarea că prin acțiune reclamantul a solicitat partajarea bunului vilă P+1, că discuțiile dintre părți au privit cota de contribuție la realizarea acestei construcții, reclamantul nefăcând vorbire de construcțiile lipite de imobil, respectiv, cele două extinderi identificate de expertul D. T..

A apreciat că, în mod corect, expertul H. V. I. a identificat ca suprafață și număr de încăperi, imobilul reținut prin încheierea interlocutorie.

Reținând că imobilul vilă P+1 este comod partajabil în natură, a atribuit loturile în varianta propusă de expertul H. V. I..

Prin decizia civilă nr. 45/19.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant B. M., împotriva încheierii nr. 17 din 23 mai 2912 și a sentinței civile nr. 3125 din 12.12.2012 pronunțate de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. D. și C. G., a schimbat, în parte, încheierea și sentința în sensul că, a constatat că părțile au construit, în cote de câte 1/3 fiecare, imobilul vilă P+1, situat în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, a constatat calitatea de coproprietari a reclamantului B. M. și a pârâtei C. G., în cote de câte 1/3, fiecare, pârâtul C. D. având un drept de creanță, corespunzător cotei de 1/3, a stabilit valoarea imobilului P+1 vilă la 155.858 lei și a atribuit pârâtei C. G., parterul imobilului, în valoare de 77.941,60 lei, iar reclamantului, etajul imobilului, în valoare de 77.916,40 lei.

Reclamantul și pârâta având un drept valoric de 51.952,6 lei fiecare, s-a stabilit că vor plăti pârâtului C. D., despăgubiri, după cum urmează: reclamantul suma de 25.963,8 lei și pârâta suma de 25.989 lei.

Totodată, s-au menținut celelalte dispoziții ale încheierii și sentinței atacate și au fost obligați intimații-pârâți C. D. și C. G. la câte 1078 lei cheltuieli de judecată către apelantul-reclamant B. M..

Pentru a pronunța aceasta decizie, Tribunalul a reținut in esență următoarele:

Prin sentința civilă nr. 182/04.02.2011, s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea de constructor de bună-credință a intimatului-pârât C. D. în ce privește construcția vilă P+1, ce face obiectul partajului în prezenta cauză.

De asemenea, din considerentele deciziei civile nr. 1269/13.10.2011 rezultă că această construcție a fost realizată în perioada 1971 – 1972, de către părți: apelantul-reclamant, intimatul-pârât și intimata-pârâtă, împreună, pe terenul proprietatea părinților apelantului-reclamant și ai intimatei-pârâte, cu acordul acestora, construcția fiind edificată de către cele trei părți.

Privitor la cota de contribuție a părților, în mod corect prima instanță a reținut că aceasta este una egală, de câte 1/3 pentru fiecare parte.

Sub acest aspect, din înscrisurile aflate la dosar reiese că apelantul-reclamant a achitat contravaloarea unor lucrări de construire, probă ce se coroborează și cu declarațiile martorilor P. E. și Kinder N. (f. 15, 47 dosar fond vol. II).

Din declarațiile acelorași martori rezultă, că la momentul realizării construcției, părțile locuiau împreună, relațiile dintre acestea fiind bune.

Pe de altă parte, potrivit declarației martorului D. I. (f. 46), intimatul-pârât C. D., la rândul său, a achitat contravaloarea unor materiale de construcții, a turnat fundația, a angajat și plătit muncitorii.

Or, corect a reținut prima instanță, că locuind împreună, intenția părților a fost să construiască un imobil în care să continue să locuiască împreună, respectiv că acestea au avut o contribuție egală.

Însă, reținând contribuția de 1/3 a părților la realizarea construcției, în mod greșit, față de prevederile art. 494 din Codul Civil Vechi, a reținut calitatea de coproprietar a intimatului-pârât C. D. asupra construcției.

Aceasta întrucât, având calitatea de constructor de bună-credință, intimatul-pârât are numai un drept de creanță asupra construcției.

Ca atare, față de prevederile art. 296 Cod Procedură Civilă Vechi, s-a admis apelul, s-au schimbat încheierea nr. 17/23.05.2012 și sentința civilă nr. 3125/12.12.2012, în sensul că s-a stabilit calitatea de coproprietari, în cote de câte 1/3, asupra construcției P+1, a reclamantului B. M. și a pârâtei C. G., pârâtul C. D. având un drept de creanță corespunzător cotei de contribuție de 1/3 la realizarea construcției.

De asemenea, față de concluziile raportului de expertiză întocmit în apel (f. 41 – 42) s-a stabilit valoarea imobilului P+1, ca fiind de 155.858 lei, urmând ca pârâtei să-i fie atribuit parterul imobilului, în valoare de 77.941,60 lei, iar reclamantului, etajul imobilului, în valoare de 77.916,40 lei, astfel cum sunt individualizate în anexele la raportul de expertiză întocmit de expert N. I. (f. 44 – 45).

Totodată, reținând că reclamantul și pârâta au un drept valoric de 51.952,6 lei, corespunzător contribuției acestora de câte 1/3 la realizarea construcției, aceștia au fost obligați să plătească pârâtului, suma de 25.963,8 lei, respectiv, 25.989 lei, corespunzător dreptului de creanță al acestuia.

În ce privește motivul doi de apel, s-a reținut că nu este nefondat.

Potrivit art. 6732 Cod Procedură Civilă Vechi, reclamantul este obligat să arate în cererea de partaj toate bunurile supuse împărțelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află.

Or, cum a reținut și prima instanță, prin acțiunea introductivă și precizările ulterioare (f. 37 – 39, 176 dosar fond vol. I) apelantul-reclamant a solicitat numai partajarea „imobilul vilă P+1”, fără a face vreo mențiune cu privire la construcțiile lipite de imobil, respectiv, cele două extinderi identificate de expert la judecata în primă instanță.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat, in termen legal, recurs, reclamantul B. M., invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă și dezvoltând, în esență, următoarele critici:

S-a încălcat principiul disponibilității procesului civil, instanța apreciind in mod greșit ca împărțeala trebuie făcuta in cote de 1/3 pentru fiecare parte, urmând ca pârâtul Ciofalca D., ce are doar calitatea de constructor de buna credința, să fie despăgubit pentru o cotă parte din construcție, nu pentru contravaloarea contribuției la edificarea imobilului.

Mai mult, așa cum a reținut si instanța, pârâții prin întâmpinare, au fost de acord cu atribuirea unei cote de 1/2 din imobil către el, fără a cere vreo compensație si au recunoscut că el a contribuit in mod egal la edificarea imobilului, din depozițiile martorilor reieșind contribuția fiecăruia dintre ei, neputându-se aprecia strict din aceste declarații, cine a contribuit mai mult.

În ceea ce privește contribuția sa majoritară, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri, din care rezulta fără dubiu, ca el a achitat cea mai mare parte din materialele de construcție, si manopera necesară, lucru demonstrat cu acte existente la dosar, pârâții contribuind doar la fabricarea cărămizilor, și nu in mod exclusiv, fapt ce reiese din declarațiile martorilor.

Recurentul a solicitat in principal, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, aceasta fiind motivata de necesitatea pronunțării unei soluții de către instanța de fond, aceasta neanalizând si nepronunțându-se pe toate capetele de cerere cu care a fost investita, in cauza intervenind o precizare, insa nicio cerere de renunțare cu privire la judecarea vreunuia dintre capetele de cerere formulate.

In mod corect, instanța de apel prin modificarea sentinței cu privire la partajarea imobilului vila P+1, a constatat dreptul său proprietate si al paratei Ciofalca G. asupra acestui imobil ca efect al accesiunii imobiliare, insa in ceea ce privește cota de contribuție a fiecăruia, se impune a se constata ca parata Ciofalca G. nu a administrat nici o probă pentru dovedirea contribuției sale, cel care a administrat probe a fost doar pârâtul C. D..

Sunt in situația contribuției aduse la edificarea unui imobil de către o familie, in acest sens parații Ciofalca contribuind ca entitate, si nu ca doua entități distincte, probele administrate in cauza fiind comune.

Astfel, instanța nu a înțeles sa coroboreze probele si cu declarațiile parților, deși a apreciat o contribuție egala a acestora, cei doi parați afirmând ca apreciază contribuția lor ca familie, contribuție indiviză, astfel că, instanța nu putea aprecia separat pentru cei doi atâta timp cat aceștia nu au precizat care ar fi cota lor de contribuție individuala, și nici au administrat probe in acest sens.

Mai mult, instanța nu putea sa acorde o cotă de 1/3 paratului Ciofacla D., de vreme ce acesta are un drept de retenție, deci dreptul la despăgubiri.

Pentru a i se acorda aceste despăgubiri era necesar ca paratul Ciofalca D. sa le solicite, in cauza nefiind formulata o cerere din partea acestuia, cerere care sa fie supusa timbrajului prin care sa fi fost investita instanța cu soluționarea dreptului sau la despăgubiri (art. 304, pct. 6 Cod procedură civilă teza a II-a instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut).

Astfel, acesta ar fi trebuit sa indice valoarea pe care o apreciază ca si despăgubire pentru contribuția sa, urmând ca, in situația dovedirii pretențiilor sale, atât el cât si pârâta Ciofalca G. sa fie obligați la plata acestor sume in funcție de cota de contribuție reținuta pentru fiecare.

In mod greșit, instanța de apel a apreciat ca se impune a se acorda acestuia o cota parte din bun.

Dispozitivul deciziei nu poate fi pus in aplicare, deoarece imobilul este partajat in cote de 1/3 pentru el si 1/3 pentru parata, deci 1/3 nefiind atribuit niciunuia dintre coproprietari.

In mod greșit, instanța de apel a reținut ca reclamantul nu ar fi solicitat partajarea imobilul si a extinderilor aduse acestuia, noțiunea de extindere fiind folosita de expert la identificarea si evaluarea lor separata, el arătând in obiecțiuni că nu au fost identificate și aceste încăperi, care sunt alipite imobilului și sunt parte componenta a acestuia.

Cele doua extinderi sunt parte integranta a vilei P+1, solicitata a fi partajata ca un singur bun, in cuprinsul cererii neregăsindu-se menționate aspecte cu privire la compunerea imobilului, urmând ca acestea sa fie corect si integral identificat de expert, motiv pentru care s-a și admis efectuarea unei noi expertize, aceasta expertiză fiind efectuată nu numai pentru a reevalua imobilului, ci și pentru a fi identificat corect, urmând ca partajarea sa fie făcuta pentru întreg imobilul, cu refacerea lotizărilor, din dovezile administrate reieșind că doar el a edificat aceste încăperi (baie, bucătărie).

Prin decizia civilă nr. 1597R/1.10.2013 a Curții de Apel București s-a admis recursul declarat, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza la Tribunalul Teleorman pentru rejudecarea apelului.

Curtea a constatat fondată critica referitoare la încălcarea limitelor judecății, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

Astfel, din analiza dosarului, a constatat că singura cerere de chemare în judecată care a investit instanța de fond, a fost cererea recurentului-reclamant de partajare a imobilului ( cerere fila 3 si precizare fila 37 dosar fond ).

Nu s-a formulat de către pârâții C. D. și G. vreo cerere reconvențională și nu s-a formulat în mod esențial de către pârâtul C. D. vreo cerere prin care să se constate dreptul său de coproprietate asupra construcției sau dreptul său de creanță corespunzător contribuției la edificarea construcției și o cerere de obligare a reclamantului sau a celeilalte pârâte la plata către el a acestui drept de creanță.

S-a reținut că prin întâmpinarea depusa la filele 191-192 dosar fond, pârâții C. s-au apărat față de cererea reclamantului, susținând doar că ei au avut o cota de contribuție mai mare la edificarea construcției, față de ce a susținut reclamantul prin cererea introductiva ( reclamantul invocase o cota de 70% in favoarea sa), iar contribuția reclamantului a fost atât de mică, încât îi conferă doar un drept de creanță. Nu s-a formulat însă, prin acest act procedural, vreo pretenție din partea paratului C. D. de recunoaștere in favoarea sa a unui drept de proprietate sau de creanță corespunzător cotei sale de contribuție, și nici vreo cerere sa fie obligat reclamantul la plata vreunei sume de bani.

În precizarea depusa la fila 200 dosar fond, pârâții au arătat că pentru teren, cotele de proprietate sunt de ½ pentru reclamant si pârâta C. G., iar pentru construcție cotele de proprietate sunt de 1/3 pentru fiecare dintre părți.

Instanța de fond recunoscuse pârâtului C. D. un drept de coproprietate de 1/3 asupra construcției, însă, tribunalul, a constatat în favoarea pârâtului C. D., nu un drept de coproprietate ( motivând că nu poate avea un asemenea drept ), ci un drept de creanță, și a obligat apoi pe celelalte părți, inclusiv pe recurentul-reclamant, la plata către pârât a acestui drept de creanță.

A mai motivat Curtea că, recunoașterea în favoarea pârâtului C. D. a unui drept de coproprietate poate fi apreciată ca făcând obiectul judecății, implicit, în raport de însăși cererea principală a reclamantului de partaj (partajul implicând în mod esențial stabilirea calităților de coproprietari și a cotelor de coproprietate), deci măsura instanței de fond nu putea fi considerată ca depășind obiectul judecății ( faptul că aceasta măsură venea sau nu in contradicție cu hotărârile judecătorești pronunțate anterior intre părți – sentința civilă nr. 182/ 2011, decizia civilă nr. 87/ 2011 si decizia civilă nr. 1269/ 2011 a C. fiind o alta chestiune, care vizează fondul acestei soluții ).

În schimb, măsura tribunalului, de a recunoaște in favoarea pârâtului un drept de creanță, și a obliga pe celelalte părți la plata lui depășește limitele judecății, întrucât nu a făcut obiectul judecății pentru niciun moment o pretenție a pârâtului C. D. împotriva reclamantului, având ca obiect acest drept de creanță decurgând din contribuția sa la edificarea construcției.

În ce privește critica recurentului referitoare la faptul că, în mod greșit, Tribunalul, îi recunoaște un drept de creanță pârâtului C. D. raportat la valoarea imobilului, deci de 1/3 din valoarea imobilului luată în calcul la partaj, cu încălcarea art. 494 Cod civil, care dau dreptul la despăgubire in favoarea constructorului de bună-credință pentru valoarea materialelor și manoperei înglobate într-o construcție ( valoare care este total diferită de valoarea de circulație propriu-zisă a imobilului ), Curtea a constatat că vizează fondul acestei chestiuni, fiind subsidiara față de prima critica analizata.

Or, fata de faptul că la momentul soluționării cauzei, Curtea a constatat că nu a făcut obiectul judecății, aceasta pretenție din partea pârâtului, nici aceasta nu poate analizată asupra fondului acesteia.

Pe de alta parte, Curtea a constatat fondată și critica recurentului referitoare la omisiunea tribunalului de a lamuri soarta juridica a cotei de 1/3 de proprietate asupra construcției.

Sub acest aspect, s-a reținut că, Tribunalul, recunoaște calitatea de coproprietari asupra construcției doar reclamantului B. M. și pârâtei C. G., însă le recunoaște acestora doar cate o cotă de 1/3, fără să lămurească ce se întâmplă cu restul de 1/3 până la 100%.

Așadar, prin decizia tribunalului pentru o cotă de proprietate de 1/3 din imobil titularul nu a fost determinat, aceasta constituind o altă greșeală de judecată a tribunalului, în mod evident, logic, partajul neputându-se face decât cu considerarea cotelor de proprietate care să totalizeze 100%.

Curtea a constatat fondate și criticile referitoare la neincluderea în imobilul partajat a acelor așa-zise extinderi ale construcției cu caracter de anexe (bucătărie, baie, etc.).

Ambele instanțe de fond au motivat sub acest aspect că aceste spații nu au făcut obiectul cererii de partajare a reclamantului, apreciere total greșită, în raport de natura acestor spații.

Astfel, din rapoartele de expertiză topografică si construcții realizate, rezultă cu evidență că aceste încăperi sunt anexe aferente celor două unități locative de la parter și etaj (baie, bucătărie), fiind lipite și făcând corp comun cu spatiile de locuit propriu-zise, parte componenta a aceleiași construcții tip vilă, astfel încât nu pot fi considerate decât parte integrantă a construcției vilă și este de neimaginat partajul celor două unități locative fără partajarea anexelor care le deservesc.

Interpretarea instanțelor de fond în sensul că reclamantul ar fi solicitat exclusiv partajarea „vilei”, ceea ce exclude aceste anexe, este nejustificat de formalistă și se îndepărtează de manifestarea de voință a reclamantului.

Așadar, Curtea constată că în mod greșit tribunalul nu a inclus în masa partajabilă și aceste anexe.

S-a mai reținut că, nu pot fi considerate parte a „vilei” celelalte construcții existente pe teren, anume un coteț si casa bătrânească ( nelocuibilă ), construcții fără nicio legătură cu clădirea principala a vilei, pe acestea in mod corect, instanțele de fond neluându-le in discuție întrucât nu au făcut obiectul cererii reclamantului ( după cum nici in căile de atac reclamantul nu a pus in discuție aceste elemente constructive ).

Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat că se impune admiterea recursului, în condițiile art. 312 Cod procedură civilă, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunal, pentru a se pronunța asupra obiectului cu care a fost investit, astfel cum a fost delimitat prin prezenta decizie.

Curtea a înlăturat ca nefondată critica recurentului conform căreia, instanțele de fond nu s-au pronunțat pe toate capetele de cerere cu care au fost investite, de altfel nici chiar recurentul, formulând aceasta critică, nu a menționat care este capătul de cerere pe care nu s-au pronunțat instanțele.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că instanțele de fond s-au pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere din cererea precizată, faptul neluării in considerare la partaj a anexelor, nereprezentând o nepronunțare asupra unui capăt de cerere, deoarece capătul de cerere era stabilirea masei partajabile si partajul, stabilirea greșita a masei partajabile neechivalând cu nepronunțarea asupra unui capăt de cerere.

În ce privește criticile referitoare potrivit căreia din probe ar rezulta contribuția sa majoritară la edificarea construcției și că pârâții nu au administrat probe in acest sens, Curtea a constatat că acestea vizează modul de apreciere a probatoriului și situația de fapt, aspecte care nu pot face obiectul discuției in recurs, care este reglementat ca o cale de atac pentru motive de nelegalitate.

În ce privește critica referitoare la întinderea cotei de proprietate a recurentului-reclamant raportat la cota sa de contribuție la edificarea construcției, Curtea a constatat că aceasta este o chestiune care ține de temeinicia deciziei recurate, de modul în care instanța a interpretat probele pentru a aprecia că părțile au avut o contribuție de 1/3, astel că, aceste aspecte nu pot face obiectul analizei în recurs.

Pe de altă parte, soluția fiind aceea de casare cu trimitere pentru rejudecarea apelului, instanța de trimitere va proceda la o reanalizare a probatoriului în urma căreia va stabili cotele de contribuție.

Ceea ce a stabilit Curtea la soluționarea recursului, nu a fost întinderea cotelor de contribuție, aspect de fapt pe care, Tribunalul, îl va tranșa, prin reanalizarea probelor deja administrate si care, eventual, se vor mai administra.

Curtea a constatat însă, că, în principiu, în raportul juridic cu recurentul-reclamant, pârâții C. D. și G. apar în calitatea lor de soț și soție, ceea ce semnifică faptul că aceștia au la edificarea construcției este o contribuție comună.

Aceasta semnifică faptul că în raportul juridic cu recurentul-reclamant nu este exclusă juridic stabilirea unei cote majoritare în favoarea pârâților, dar aceasta în măsura în care se va dovedi că ei, împreună, au adus o astfel de contribuție majoritară, iar nu prin aplicarea unei prezumții dedusă din lipsa unor probe determinante care să demonstreze contribuția majoritară în favoarea vreuneia dintre părți. Așadar, fie probele vor demonstra o contribuție majoritară a vreuneia dintre părți și atunci instanța poate stabili această cotă de contribuție majoritară, în consecință, fie probele nu pot demonstra o contribuție mai mare a vreuneia din părți, situație în care instanța nu poate stabili decât contribuția egală, dar în acest caz pârâții trebuie luați în considerare nu ca două subiecte de drept distincte, fiecare dintre ele cu cota ei de contribuție, ci în calitatea lor de soț și soție, care și-au adus în mod unitar contribuția, ca și cum ar fi un singur subiect de drept.

Aceste considerații au fost făcute de către Curte, numai pentru ghidarea raționamentului instanței de trimitere, cuantificarea propriu zisă a cotelor de contribuție urmând a fi făcută de instanța de trimitere în raport de aprecierea probelor.

A conchis că, soluția casării cu trimitere a deciziei recurate, se impune pentru că instanțele de fond au săvârșit partajul cu excluderea anexelor, ceea ce impune reaprecierea masei partajabile, a valorii acesteia și formarea loturilor in consecință, precum și reaprecierea cotelor de contribuție la edificarea construcției cu considerarea acestor anexe (trebuie administrate probe cu privire la cine a edificat aceste anexe și apreciate acestea ), ceea ce semnifica faptul ca nu a fost stabilita situația de fapt, și practic nu a fost cercetat fondul cauzei in întregul lui, aceasta extindere a probatoriului si analiza lui neputându-se face direct in recurs, întrucât ar semnifica lipsirea părților de gradul de jurisdicție devolutivă, prealabil recursului.

În rejudecare în apel, s-au administrat probele cu interogatoriul părților, proba cu martori și proba cu expertiză în construcții pentru evaluarea anexelor vilei și pentru formularea de propuneri de lotizare.

Apelantul B. M. a depus la termenul de judecată din 4.06.2014, borderouri cu acte pentru beci și bucătărie, pentru magazie, pentru cotețe de porci și păsări, care nu sunt relevante în cauză, întrucât aceste bunuri nu fac obiectul partajului, ci numai vila și anexele acesteia, astfel cum sunt descrise și în anexa la raportul de expertiză efectuat în rejudecare (f.58 dosar apel), descrise la pct. 1 și 2.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut că, recunoașterea în favoarea pârâtului C. D. a unui drept de coproprietate poate fi apreciată ca făcând obiectul judecății, implicit, în raport de însăși cererea principală a reclamantului de partaj (partajul implicând în mod esențial stabilirea calităților de coproprietari și a cotelor de coproprietate), deci măsura instanței de fond nu putea fi considerată ca depășind obiectul judecății), în schimb, măsura tribunalului, de a recunoaște in favoarea pârâtului un drept de creanță și a obliga pe celelalte părți la plata lui, depășește limitele judecății, întrucât nu a făcut obiectul judecății pentru niciun moment o pretenție a pârâtului C. D. împotriva reclamantului, având ca obiect acest drept de creanță decurgând din contribuția sa la edificarea construcției.

În același timp, instanța de recurs a stabilit că pârâții trebuie luați în considerare nu ca două subiecte de drept distincte, fiecare dintre ele cu cota ei de contribuție, ci în calitatea lor de soț și soție, care și-au adus în mod unitar contribuția, ca și cum ar fi un singur subiect de drept.

Având în vedere dispozițiile art. 315 alin.1 C. proc. civ. potrivit cărora,în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, instanța de apel, va pleca în analiza prezentului apel de la faptul că părțile au un drept de coproprietate asupra imobilului vilă P+1 și anexele vilei, cota de contribuție a intimaților pârâți urmând a se stabili împreună, și nu separat, având în vedere calitatea lor de soți și faptul că între aceștia nu s-a săvârșit partajul.

În ce privește anexele vilei, având în vedere răspunsul la pct.1 al interogatoriului luat apelantului B. M. de către intimați, precum și raportul de expertiză efectuat în apel cu ocazia rejudecării (f.56-58), la care părțile nu au avut obiecțiuni, se reține că acestea sunt: bucătărie, baie și hol, construite din cărămidă, având instalație electrică și instalații sanitare, construite în partea din față a vilei și construcție cu destinația de hol, din cărămidă, cu instalație electrică, realizată în partea din spate a vilei, toate construite în anul 1977.

Martorii audiați în apel, pentru stabilirea contribuției părților la edificarea anexelor au avut dat declarații contradictorii, martorul N. M., propus de apelant, declarând că anexele au fost realizate de acesta, în timp ce martorul M. A., propus de intimații pârâți a relatat că respectivele construcții au fost realitate de către intimatul C., prin unitatea la care lucra, fiind întocmite devize în acest sens.

Întrucât nu s-a putut stabili cu certitudine că anexele vilei au fost realizate exclusiv de către una sau alta din părți, astfel cum acestea au susținut, există presupunerea rezonabilă că au fost realizate împreună, având în vedere că aceștia locuiau în același imobil, iar relațiile dintre ei erau bune, cota lor de contribuție urmând a fi stabilită în raport de imobilul tip vilă, în întregime.

În ce privește contribuția la realizarea vilei, din înscrisurile aflate la dosar, reiese că reclamantul B. M. a achitat c/v unor lucrări de construire, acestea coroborându-se cu declarațiilor martorilor P. E. și Kinder N. (f. 14 și 47 vol. II dosar fond) audiați la instanța de fond

Astfel, din depozițiile celor doi martori rezultă că la momentul la care au fost efectuate respectivele lucrări (tencuieli, zugrăveli, pardoseli, montat parchet, realizat acoperiș din tablă, izolat podul casei,vopsit tablă), care au fost plătite de reclamantul B. M., construcția era ridicată, iar la cel moment relațiile dintre părți erau bune.

În același timp, martorul D. I. (f. 46 vol. II dosar fond), a declarat că pârâtul C. D., a achitat contravaloarea unor materiale de construcții (pământ pentru confecționarea cărămizilor, piatră, nisip), a turnat fundația, a angajat și plătit muncitorii.

Din coroborarea acestor depoziții, instanța de apel reține că reclamantul B. M. a contribuit la realizarea lucrărilor menționate mai sus, după ce construcția vilă P+1 a fost ridicată aproape în integralitate, cu contribuția pârâților C..

În raport de contribuția efectivă a părților la realizarea tuturor construcțiilor (inclusiv a anexelor), cu toate finisajele, se va reține în favoarea reclamantului o cotă de 40%, iar pentru intimați de 60% din valoarea masei partajabile.

Referitor la valoarea masei partajabile, se vor avea în vedere raportul de expertiză întocmit în apel în primul ciclu procesual în ce privește valoarea imobilului vilă P+1(f41-42), ca fiind de 155.858 lei, precum și raportul de expertiză efectuat în apel, după rejudecare (f.56-59 apel), în ce privește anexele vilei menționate la pct. I, evaluate la 12.229 lei, în valoare totală de 168.087 lei.

În ce privește atribuirea bunurilor din masa partajabilă, se vor atribui reclamantului etajul vilei ( 77.916,40 lei) și extinderea cu destinația de hol (4173 lei), bunuri în valoare totală de 82.089,40 lei, iar pârâților parterul vilei (77.941,60 lei) și extinderea cu destinație de bucătărie, baie și hol (8056 lei), în valoare totală de 85.997,60 lei, astfel cum sunt individualizate în rapoartele de expertiză efectuate în apel, în primul și al doilea ciclu procesual, părțile neavând obiecțiuni cu privire la evaluare.

Reclamantul având un drept valoric de 67.234,80 lei și primind bunuri în valoare de 82.089,40 lei, va da sultă pârâților 14.854,60 lei.

La rândul lor, pârâții având un drept valoric de 100.852,20 lei și primind bunuri în valoare de 85.997,60 lei, vor primi sultă de la reclamant 14.854,60 lei.

Ca urmare, în baza art. 296 C. proc. civ., se va admite apelul declarat, se vor schimba încheierea și sentința instanței de fond, în sensul că se va reține că părțile sunt coproprietari cu privire la imobilul vilă P+ și anexe, situat în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, cota reclamantului B. M. fiind de 40%, iar a pârâților C. G. și C. D. de 60%.

De asemenea, se va dispune ieșirea din indiviziune a acestora cu privire la acest imobil și va proceda la atribuire astfel: reclamantului etajul vilei ( 77.916,40 lei) și extinderea cu destinația de hol (4173 lei), bunuri în valoare totală de 82.089,40 lei, iar pârâților parterul vilei (77.941,60 lei) și extinderea cu destinație de bucătărie, baie și hol (8056 lei), în valoare totală de 85.997,60 lei, astfel cum sunt individualizate în rapoartele de expertiză efectuate în apel, în primul și al doilea ciclu procesual.

Reclamantul având un drept valoric de 67.234,80 lei și primind bunuri în valoare de 82.089,40 lei, va da sultă pârâților 14.854,60 lei.

La rândul lor, pârâții având un drept valoric de 100.852,20 lei și primind bunuri în valoare de 85.997,60 lei, vor primi sultă de la reclamant 14.854,60 lei.

Se vor compensa cheltuielile de judecată.

În baza art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008, reclamantul B. M. va fi obligat să restituie către stat ajutorul public judiciar în cuantum de 2580 lei acordat prin reducerea cu 50% a taxei judiciare de timbru prin încheierea din 15.02.2012 A Judecătoriei Roșiorii de Vede, la data rămânerii irevocabile a prezentei decizii, având în vedere că i-au fost atribuite bunuri a căror valoare depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public.

În consecință, se va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtei C. G. la plata aceleiași sume cu titlu de cheltuieli de judecată către stat.

Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii și sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil declarat de apelantul – reclamant B. M., domiciliat în Roșiori de Vede, ., județul Teleorman, cu domiciliul ales în București, ., nr. 2, etaj 2, . civile nr. 3125 din data de 12. 12. 2012 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimații pârâți C. D. și C. G., domiciliați în Roșiori de Vede, ., județul Teleorman

Schimbă încheierea și sentința apelate, după cum urmează:

Constată că reclamantul și pârâții sunt coproprietari asupra imobilului vilă P+1 și anexe (extindere anexe bucătărie, baie și hol și extindere cu destinație de hol) situat în Roșiori de Vede, ., jud. Teleorman, în cote de 40% pentru reclamant și 60% pentru pârâți.

Dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la aceste bunuri și atribuie loturile astfel:

- Reclamantul B. M. primește etajul nr. 1 al vilei în valoare de 77.916,40 lei, conform raportului de expertiză efectuat în apel în primul ciclu procesual și extinderea cu destinația de hol în valoare de 4173 lei conform raportului de expertiză efectuat în apel, după rejudecare, bunuri în valoare totală de 82.089,40 lei;

- Pârâții C. G. și C. D., parterul vilei în valoare de_,60 lei conform raportului de expertiză efectuat în apel în primul ciclu procesual și extinderea cu destinația de bucătărie, baie și hol în valoare de 8056 lei conform raportului de expertiză efectuat în apel, după rejudecare, bunuri în valoare totală de 85.997,60 lei.

Primind bunuri în valoare de 82.089,40 lei și având un drept valoric de 67.234,80 lei, reclamantul va da sultă pârâților suma de 14.854,60 lei.

Primind bunuri în valoare de 85.997,60 lei și având un drept valoric de 100.852,20 lei, pârâții vor primi sultă de la reclamant suma de 14.854,60 lei.

Compensează cheltuielile de judecată.

Obligă pe reclamant să restituie către stat ajutorul public judiciar în sumă de 2580 lei acordat la fond sub forma reducerii taxei judiciare de timbru și în consecință, înlătură măsura obligării pârâților la plata aceleiași sume către stat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și încheierii apelate.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 22.04. 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. M. Nuți C. Doinița P. S.

Red/Thred. CD.- 27.04. 2015 – 5 ex

Df.-_ Jud Roșiori de Vede

Jf. I. D. V.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 469/2015. Tribunalul TELEORMAN