Contestaţie la executare. Decizia nr. 809/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 809/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 809/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 809
APEL
Ședința publică de la 15 iulie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – M. C. R.
Judecător – B. V.
Grefier – Măneață C. M.
Pe rol, judecarea apelurilor formulate de către apelantele-intimate Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., cu sediul în A., ., județul T., și Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 195 din 18 martie 2015, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații-creditori Direcția G. Regională a Finanțelor Publice T., cu sediul în A., ., județul T., Direcția G. Antifraudă A., cu sediul în A., ., județul T., A. T.- Serviciu Fiscal T. M., cu sediul în T. M., județul T., și intimata-contestatoare . SRL, cu sediul procesual ales la C.. Av. G. G., în București, sector 2, b-ul C. I, nr. 45, ., având ca obiect – contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-contestatoare . F. ETT SRL, reprezentată de avocat F. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._, . pe care o depune în ședință publică, lipsă fiind celelalte părți procesuale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată și că intimații nu au depus întâmpinare, iar apelanta-intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. a formulat note scrise.
Tribunalul, pune în discuția părților prezente, competența în soluționarea cauzei.
Avocat F. C. pentru intimata-contestatoare declară că tribunalul este competent general, material, teritorial să soluționeze cauza.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 95 din C.pr.civ, raportat la art. 717 C.pr.civ., instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Avocat F. C. pentru intimata-contestatoare solicită instanței încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, și depune în acest sens documentație legislativă și totodată solicită să se ia act că apelantele-intimate nu au solicitat administrarea altor categorii de probe în acest stadiu procesual.
Tribunalul în baza art. 255 raportat la rap. 258 C.pr.civ, încuviințează pentru intimata-contestatoare administrarea probei cu înscrisuri, și luând act că nu mai sunt cereri prealabile, conform art. 392 din C.pr.civ., constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părților.
Având cuvântul avocat F. C. pentru intimata-contestatoare solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate.
Menționează că instanței de fond în mod legal a dispus respingerea excepției necompetenței teritoriale invocată în cauză, deoarece prevederile Deciziei nr. XIV/5 februarie 2007 dată în recursul în interesul legii de către instanța supremă, au statuat că, aparține competența de soluționarea a contestației la executare judecătoriei în raza căreia se realizează executare, ori în situația de față, atât sediul cât și bunurile debitorului sunt în raza Judecătoriei T. M..
Totodată apreciază ca fiind legală și temeinică soluția primei instanțe și sub aspectul fondului litigios, așadar, în mod temeinic instanța a dispus anularea celor două măsurii asiguratorii dispuse față de intimata-contestatoare deoarece, s-au întocmit și s-au pus în executare cu nerespectarea legii incidente în acest caz. Adaugă, că în mod just instanța de fond a apreciat că nu există pericolul sustragerii intimatei-contestatoare de la executare, având în vedere că la data pronunțării sentinței atacate nu era înregistrată la autoritățile penale competente nici o faptă penală săvârșită de intimata-contestatoare.
A mai specificat că prin instituirea măsurilor asiguratorii a fost periclitată activitatea intimatei-contestatoare . SRL.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Tribunalul, în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului, constată:
Prin contestația înregistrată sub nr._ la data de 30 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei T. M. contestatoarea . T. M., în contradictoriu cu intimatele Direcția G. Antifraudă A. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. –Serviciul Fiscal Municipal T. M. a formulat contestație împotriva următoarelor acte administrative fiscale: 1.Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/8.10.2014 si Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii emise de către Direcția G. Antifraudă A.; 2.Procesul-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile nr._/16.10.2014, emis de către Serviciul Fiscal Municipal T. M., măsură asiguratorie dispusă pentru aplicarea dispozițiilor Deciziei menționate la punctul 1; 3.Adresa nr._/15.10.2014 emisă de către Serviciul Fiscal Municipal T. M., reprezentând notificare de instituire a popririi asigurătorii asupra conturilor societății deschise la BCR SA, UNICREDIT Ț. BANK SA,VOLKSBANK ROMANIA SA si RAIFFEISEN BANK SA și a solicitat revocarea actelor administrative fiscale sus-menționate întrucât sunt netemeinice și nelegale și ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile ale societății, precum și asupra conturilor bancare.
În fapt, a arătat contestatoarea că Direcția G. Antifraudă A. a efectuat în luna august un control inopinat prin sondaj la societate pentru a stabili realitatea operațiunilor economice desfășurate, respectiv legalitatea și temeinicia înregistrării unor cheltuieli privind diurna acordată salariaților temporari pe perioada misiunilor de muncă temporară în scopul prestării temporare a unor servicii în favoarea unor utilizatori externi, pentru fiecare misiune în parte, aferente perioadei noiembrie 2012-iunie 2014. Urmare a controlului dispus, s-a emis un procesul-verbal, constatările inspectorilor antifraudă fiind în sensul că societatea a adus un prejudiciu bugetului consolidat al statutului estimat/evaluat la suma de_ lei. S-a reținut că societatea a aplicat greșit dispozițiile legale din domeniu considerând că punerea la dispoziție a personalului pentru perioade temporare în favoarea utilizatorilor externi este asimilată detașării și în consecință, diurna plătită salariaților temporari ai societății nu a fost legal acordată, întrucât aceștia nu sunt detașați sau delegați în accepțiunea legii, iar sumele înregistrate în contabilitate, reprezentând cheltuieli cu deplasări, detașări și transferuri, reflectă o situație nereală, simulată în detașare pentru lucrătorii ce prestează muncă pe durata unei misiuni prin intermediul unui agent de muncă temporară.
În continuarea motivării se învederează că în temeiul art. 129 cod procedură fiscală, organul de control a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/8.10.2014, aceasta fiind transpusă în practică de către Serviciul Fiscal Municipal T. M. prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale societății, precum și prin instituirea popririi asiguratorie asupra disponibilităților bănești din conturile societății. În acest sens, a fost încheiat procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/16.10.2014 și totodată, s-a emis adresa nr._/15.10.2014 cu privire la instituirea popririi asigurătorii. Contestatoarea a arătat că inspectorii au conchis că societatea a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de_ RON și au dispus măsuri asigurătorii în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/8.10.2014. Însă în opinia contestatoarei concluzia organelor de control este vădit nelegală și netemeinică remarcându-se, cu privire la întreg conținutul procesului-verbal, necorelarea prevederilor din legislația națională cu legislația europeană în domeniu și tendința nefirească a inspectorilor antifraudă de a se raporta în argumentație, în mare măsură, doar la legislația națională, ignorându-se legislația europeană care reglementează instituția detașării transnaționale.
Contestatoarea a invocat nelegalitatea și netemeinicia deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, precum și a măsurilor asigurătorii efective, nemotivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și caracterul abuziv al acesteia.
În drept a invocat disp. art.129 si art.142 Cod procedură fiscală.
În dovedire a solicitat proba cu acte, martori și orice altă probă necesară.
În susținere a depus la dosar în copie certificată: copie după procesul verbal de sechestru asigurători, adresa nr._/15.10.2014 emisă de către Serviciul Fiscal Municipal T. M., reprezentând notificare de instituire a popririi asigurătorii asupra conturilor societății deschise la BCR SA, UNICREDIT Ț. BANK SA,VOLKSBANK ROMANIA SA si RAIFFEISEN BANK SA și certificate fiscale emise de către ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.
La data de 8 decembrie 2014 intimata creditoare Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, . sector 5, CUI_, prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare prin care a arătat că preliminar formulării apărărilor, a învederat faptul că, în prezenta cauză, calitate procesuală pasivă în ceea ce privește decizia de instituire a măsurilor asigurătorii are Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5, unde solicită să de comunice toate actele procedurale și nu Direcția Regională Antifraudă A., întrucât această concluzie este în concordanță cu dispozițiile art.155 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, norme potrivit cărora persoanele juridice de drept public vor fi citate la sediul acestora.
Pe capătul de cerere privind solicitarea de anulare a procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/16.10.2014, precum și a adresei de înființare a popririi nr._/15.10.2014 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În susținerea acestei excepții, arătă că acest înscris a fost emis de organul fiscal local, competent cu executarea, respectiv Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice T..
Această din urmă structură are competența administrării fiscale a contestatoarei, instituția sa neavând calitate procesuală pasivă în ceea ce privește acest înscris.
Pe fondul cauzei, intimata a apreciat că cererea de chemare în judecata este neîntemeiată, cu argumentul că este suficient pentru luarea masurilor asigurătorii numai să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecința îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior. A apreciat că în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.129 alin.3 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile asigurătorii fiind instituite ulterior, având în vedere că organul fiscal, ori de cate ori constată că există pericolul ca contribuabilul supus controlului să se sustragă, să își ascundă, sau să își risipească patrimoniul, îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor, are dreptul conferit de lege de a dispune de urgența măsurii asigurătorii. În literatura juridică de specialitate s-a afirmat că prin măsuri asigurătorii se înțelege posibilitatea recunoscută de lege creditorului fiscal de efectua/îndeplini măsuri de indisponibilizare și conservare, de natură să împiedice pe debitorul contribuabil să-și diminueze activul patrimonial în perioada supusă controlului și imediat următoare.
La data de 9 decembrie 2014 intimata creditoare Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, a formulat întâmpinare prin care a iinvocat excepția necompetenței teritoriale a instanței investite cu soluționarea cererii de revocare a Deciziei de instituire măsuri asigurătorii nr._/08.10.2014 și a Referatului justificativ al măsurilor asigurătorii emise de către Direcția G. Antifraudă A..
Intimata a apreciat că în prezenta cauză este vorba de o competență teritorială exclusivă reglementată prin norme imperative, respectiv prevederile art.172 Cod procedură fiscală aprobat prin O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu ari. 129 din același cod. Astfel, legiuitorul a prevăzut în cuprinsul articolului 129 alin. 11 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare următoarele iar în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/08.10.2014 se menționează „... împotriva prezentei decizii, cel interesat poate face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării, la judecătoria în a cărui rază teritorială se află sediul organului care a emis decizia."
Totodată, pe cale de excepție, invocat lipsa calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice T. în această cauză, având în vedere dispozițiilor art.15 alin.1 și alin,2 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției de Administrare Fiscală.
A susținut că în situația în care excepțiile invocate în prima parte a întâmpinării nu vor fi admise, pentru motivele de fapt și de drept invocate, solicită respingerea acțiunii promovate de E. F. ETT S.R.L., cu consecința menținerii actelor contestate - Decizia de instituire măsuri asigurătorii nr._/08.10.2014 și Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii emise de către Direcția G. Antifraudă A., Procesului verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile nr._/16.10.2014 și Adresa nr.
_/15.10.2014 emise de către Serviciul Fiscal Municipal T. M., ca fiind legale și conforme cu dispozițiile legale în baza cărora au fost întocmite.
La data de 23 decembrie 2014 contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinările depuse de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ce i-au fost comunicate la data de 16.12.2014.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei T. M., excepție invocată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției invocate și, în baza art. 129 alin. 11 coroborat cu art. 172 și art. 173 din Codul de Procedură Fiscală, să se judece cauza dedusă judecății, Judecătoria T. M. fiind, în opinia sa, competentă să soluționeze contestația ce a formulat-o.
Astfel, în stabilirea competenței Judecătoriei T. M., de soluționare a contestației formulată, a avut în vedere, în mod primordial, actul emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. prin Serviciul fiscal T. M.. Or, așa cum se precizează și în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, chiar de către emitentul actului în cauză, respectiv Direcția Generala Antifraudă Fiscală 1 Suceava, „în temeiul art. 129 alin. 11 coroborat cu art. 172 și art. 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva prezentei decizii cel interesat poate face contestație în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării la judecătoria în a cărei rază teritorială se află organul fiscal care a emis decizia."
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Regionale Antifraudă A., contestatoarea a arătat că a solicitat introducerea în cauza a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și a Administrației Județene a Finanțelor Publice T. și a Direcției Generale Regionale a Finanțelor publice Ploiești, pentru o corectă stabilire a cadrului procesual pasiv.
Cu privire la fondul cererii contestatoarea a subliniat că apărările formulate de către intimate nu a putut decât să își reconfirme opinia privind caracterul abuziv și nelegal al măsurilor asigurătorii luate împotriva societății, întrucât, deși a așteptat să observe o argumentare juridică și faptică pertinentă a motivelor care au stat la baza deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, respectiv de a se releva de către intimate în ce constă pericolul concret ca societatea să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul și astfel să îngreuneze în mod considerabil colectarea, nu a regăsit în întâmpinările depuse la dosarul cauzei decât o reluare irelevanta a unor texte de lege, fără o motivare corespunzătoare.
Prin încheierea din data de 18 februarie 2015 Judecătoria T. M. a respins ca neîntemeiată excepția necopmpetenței teritoriale cu motivarea că potrivit art. 172 alin. 4 C.pr.fiscală contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență, iar prin decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, dată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța competentă este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea silită, în speță, Judecătoria T. M..
Prin sentința nr. 195 din 18.03.2015 Judecătoria T. M. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive față de intimatele Direcția Regională Antifraudă A., Administrația județeană a finanțelor publice T. ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă iar pe fondul cauzei a admis contestația și a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/8.10.2014 precum și referatul justificativ al măsurilor asigurătorii emise de către Direcția G. Antifraudă A., procesul-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile nr._/16.10.2014, emis de către Serviciul Fiscal Municipal T. M., măsură asiguratorie dispusă pentru aplicarea dispozițiilor Deciziei de instituire a măsurii asiguratorii și notificarea de instituire a popririi asigurătorii asupra conturilor societății deschise la BCR SA, UNICREDIT Ț. BANK SA,VOLKSBANK ROMANIA SA si RAIFFEISEN BANK SA comunicată de Serviciul fiscal municipal T. M. cu adresa nr._/15.10.2014.
Împotriva acestei sentințe intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat apel criticând soluția pronunțată asupra excepției necompetenței teritoriale și respectiv lipsei calității procesuale pasive, soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive raportat la capetele de cerere formulate de contestatoare precum și soluția pe fondul cauzei.
Apelanta-intimată a arătat că Judecătoria T.-M. nu era competentă să soluționeze cauza prin raportare la prevederile Ordinului ministrului finanțelor nr.2605/2010 învederând totodată că, inițial contestatoarea a formulat o contestație la Judecătoria A. însă ulterior a renunțat la aceasta la data de 31.03.2015 iar pe fond apelanta-intimată a apreciat că nu au intervenit cauze justificative pentru a impune ridicarea măsurilor asigurătorii.
La data de de 30.04.2015 intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat apel prin care a criticat sentința instanței de fond cu privire la modul de soluționare a excepției necompetenței teritoriale precum și cu privire la fondul cauzei, arătând că instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală cu toate că nu a invocat o atare excepție iar pe fond a apreciat că simpla supoziție, neprobată că măsura asigurătorie ar afecta activitatea contestatoarei nu poate constitui un argument pentru instanța de fond de a anula măsurile asigurătorii.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, prin prisma criticilor formulate Tribunalul reține că apelurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Analizând cu prioritate critica referitoare la soluția și modul în care prima instanță s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei T.-M., se constată că această excepție a fost invocată de către intimata-creditoare Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin întâmpinarea formulată la data de 09.012.2014.
Raportat la obiectul cererii introductive-revocarea actelor prin care s-au dispus măsuri asigurătorii și ridicarea acestor măsuri instituite asupra bunurilor mobile ale societății, trebuie avut în vedere că la data de 08.10.2014 a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._, iar apoi a fost încheiat procesul-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile nr._/16.10.2014, emis de către Serviciul Fiscal Municipal T. M. și notificarea de instituire a popririi asigurătorii asupra conturilor societății deschise la BCR SA, UNICREDIT Ț. BANK SA,VOLKSBANK ROMANIA SA si RAIFFEISEN BANK SA comunicată de Serviciul fiscal municipal T. M. cu adresa nr._/15.10.2014.
Potrivit dispozițiilor art.129 alin.3 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile asigurătorii „pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii”
În condițiile art.129 alin.11 din OG nr.93/2003 împotriva actelor prin care se
dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art.172 iar potrivit alin.4 al art.172 din OG nr.93/2003 „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”.
Așadar se poate observa că trimiterea pe care o realizează prevederile art.129 din OG nr.92/2003 din materia măsurilor asigurătorii la instituția contestației la executare nu clarifică expresis problematica vizând competența instanței, urmând astfel să fie stabilită „instanța judecătorească competentă” la care face referire art.172 alin.4 din OG nr.92/2003.
Prin decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „Judecatoria in circumscriptia careia se face executarea este competenta sa judece contestatia, atat impotriva executarii silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare in condițiile legii, cât si împotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul in care acest titlu nu este o hotarâre dată de o instanță judecatorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazută de lege”.
Însă având în vedere atât considerentele acestei decizii cât și formularea expresă a dispozitivului său, se poate constata că instanța supremă a statuat asupra competenței doar în cazul în care contestația este formulată împotriva „executarii silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare in condițiile legii, cât si împotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornită executarea”.
Întrucât măsurile asigurătorii nu sunt măsuri de executare silită ci acestea dobândesc un asemenea caracter doar o dată cu individualizarea creanței, așa cum prevede neechivoc art. 129 alin. 3 ultima teză din OG nr.92/2003, rezultă că în cauză nu este aplicabil RIL-ul nr.XIV /2007 care privește doar situația în care se contestă actele și măsurile expres prevăzute în cuprinsul dispozitivului său.
Așadar pentru a stabili „instanța judecătorească competentă”(art.172 alin.4 din OG nr.92/2003) pentru a se pronunța asupra măsurilor asigurătorii care nu au devenit încă măsuri de executare trebuie avută în vedere natura specifică a acestor măsuri cu privire la care în anexa 3 al Ordinului nr. 2605 din 21 octombrie 2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (modificat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1296/2014) se prevede că „În temeiul art. 129 alin. (11) coroborat cu art. 172 și 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva prezentei decizii cel interesat poate face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul organului fiscal care a emis decizia”.
Întrucât în cauză. Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/8.10.2014 (însoțită de Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii) a fost emisă de către Direcția G. Antifraudă A., rezultă că instanța competentă să soluționeze contestația împotriva actului prin care s-au instituit măsurile asigurătorii este Judecătoria A..
Împrejurarea că Procesul-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile nr._/16.10.2014, a fost emis de către Serviciul Fiscal Municipal T. M. nu împietează asupra competenței teritoriale a Judecătoriei A. având în vedere că acest proces verbal de sechestru nu este decât un înscris constatator al modului de aducere la îndeplinire a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, analiza legalității și temeiniciei acestuia fiind apreciată prin raportare la conținutul și măsurile dispuse prin Decizia respectivă.
Pe cale de consecință instanța de fond în mod nelegal a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei T.-M., invocată în termen de către intimată.
Constatând că prezenta cauză a fost soluționată de către o instanță necompetentă teritorial, necompetență invocată în condițiile legii, Tribunalul, în temeiul art.480 alin.4 C.pr.civ, va admite apelurile intimatelor-creditoare, va anula Sentința civilă nr. 195/18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Turnul M. și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente, respectiv Judecătoriei A., care va proceda la o rejudecare în tot a cauzei, inclusiv cu privire la clarificarea cadrului procesual sub aspectul părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de către apelantele-intimate Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., cu sediul în A., ., județul T., și Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 195 din 18 martie 2015, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații-creditori Direcția G. Regională a Finanțelor Publice T., cu sediul în A., ., județul T., Direcția G. Antifraudă A., cu sediul în A., ., județul T., A. T.- Serviciu Fiscal T. M., cu sediul în T. M., județul T., și intimata-contestatoare . SRL, cu sediul procesual ales la C.. Av. G. G., în București, sector 2, b-ul C. I, nr. 45, ..
Anulează Sentința Civilă nr. 195/18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Turnul M..
Trimite cauza spre rejudecare instanței competente, respectiv Judecătoriei A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.07.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. R. B. V. Măneață C. M.
Red.Th-red. B.V.
La data de 22.07.2015/8 ex.
D.f._, Judecătoria T. M.
J.f. I. V.
. 23.07.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 808/2015. Tribunalul... → |
|---|
