Contestaţie la executare. Decizia nr. 808/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 808/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 808/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 808
APEL
Ședința publică de la 15 iulie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – M. C. R.
Judecător – B. V.
Grefier – Măneață C. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-intimată I.I L. P., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 1587 din 25 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-contestator D. C., cu domiciliul în ., având ca obiect – contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta-intimată I.I L. P., reprezentat de avocat P. S. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._, . atașată la dosarul cauzei, și intimatul-contestator D. C. asistat de avocat A. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._, . depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 173 lei, potrivit chitanțelor de la dosarul cauzei, filele 11-12.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este al treilea termen de judecată, după care:
Tribunalul, pune în discuția părților prezente, competența în soluționarea cauzei.
Părțile având pe rând cuvântul, declară că tribunalul este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 95 din Codul de Procedură Civilă, și dispozițiile art. 714 rap. la art. 482, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Avocat P. S. M. pentru apelanta-intimată solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei, declarând că nu există cereri în sensul administrării de noi probatorii în acest stadiu procesual.
Totodată, având cuvântul avocatul A. G. pentru intimatul-contestator solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și depune concluzii scrise.
Tribunalul în baza art. 255 raportat la art. 258 și art. 478 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri și luând act că nu mai sunt cereri prealabile, conform art. 392 din Codul de Procedură Civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părților.
Având cuvântul pentru apelanta-intimată, avocat P. S. M. solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, motivând că prin executarea silită începută contra intimatului-contestator s-a urmărit recuperarea sumelor care reprezintă penalității de întârziere și nu debit principal, așa cum în mod eronat instanța de fond a reținut.
Consideră că instanța de fond în mod eronat a anulat executarea silită, apreciind că a intervenit o plată integrală a debitului restant, fără a ține seama că penalitățile de întârziere nu au fost recuperate. Totodată menționează că ulterior chemării în judecată a intimatului acesta a recurs la plata eșalonată a debitului restant și ca atare apelanta-intimată a continuat recuperarea penalităților de întârziere.
Concluzionând, solicită acordarea cheltuieli de judecată suportate în fața instanței de fond.
Avocat A. G. pentru intimatul-contestator, solicită respingerea apelului formulat și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală, motivând că în măsura în care situația de fapt ar fi fost așa cum se indică în cuprinsul cererii de apel, apelanta ar fi avut la îndemână pe parcursul soluționării cauzei în fond posibilitatea de a solicita reducerea pretențiilor după ce s-a efectuat plata debitului restant de către intimatul-contestator.
Solicită instanței de control judiciar să se țină seama de faptul că în mod temeinic instanța de fond a recurs la soluționarea în fond a cauzei, având în vedere că nu se formulase cerere în anulare deoarece debitorul a luat la cunoștință de hotărârea atacată odată cu punerea ei în executare prin care se urmărea recuperarea întregului debit, în cuantum de 7272 lei.
Totodată, adaugă faptul că în cuprinsul înscrisului depus de către apelanta-intimată, respectiv contractul de vânzare-cumpărarea, este indicat expres achitat total debit, mențiune însușită prin semnătură și ștampilă, astfel încât apelanta-intimată nu avea dreptul de a mai solicita alte plăți nedatorate. Susține faptul că factura ce a stat la baza somațiilor de plată efectuate ulterior reprezintă un înscris neînsoțit prin semnătură de către destinatar și prin urmare nu poate produce efecte juridice.
Mai adaugă faptul că legea prevede numai în situații de excepție, când factura nu poate fi emisă, ca marfa transportată să fie însoțită de un aviz de însoțire a mărfii, aviz ce face parte integrantă din factură.
Concluzionând, declară că în mod temeinic instanța de fond a apreciat că apelanta-intimată nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, dispunând anularea titlului executoriu.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
În replică, avocat P. S. M. solicită să se ia act că motivele criticate de către apărătorul părții adverse în legătură cu facturile invocate în cauză sunt motive noi de apel, care nu au fost cenzurate în fața instanței de fond și nici în cuprinsul actelor procesuale demarate în această cauză. Totodată, indică faptul că art. IX din Contractul dintre părți prevede expres faptul că facturile sunt valabile chiar și nesemnate de către părțile contractante.
Concluzionând, menționează că s-a urmărit prin executarea silită pornită contra intimatului-contestator recuperarea numai a penalităților de întârziere.
Tot în replică avocat A. G. declară că, dacă situația de fapt este așa cum este relatată de către partea adversă, atunci titlul executoriu este valabil și oricând se poate solicita punerea lui în executare.
Tribunalul, în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr._ din 27 iunie 2014, contestatorul D. C., în contradictoriu cu creditoarea I.I.L. P. a formulat contestația la executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 31/2014 al B. N. V., precum și suspendarea executării.
În motivare, a arătat că, creditoare LI. L. P. a obținut pe procedura somației de plată, hotărârea judecătorească, sentința civiliă nr. 706 din 19. 03. 2013, pronunțată de Judecătoria Z., ce constituie titlu executoriu și care stă la baza acestei executări silite, hotărâre care este nelegală și netemeinică fiind obținută cu rea-credință pentru o sumă greșit stabilită, hotărâre care nu i-a fost comunicată și despre care nu a avut cunoștință până la comunicarea actelor de executare silită.
A arătat debitorul că personal a mers la creditoarea I.I. L. P. și am achitat suma precizată de acesta ca restantă până la data de 09 martie 2013 anume suma de 2.124,90 lei pentru care creditoarea a menționat că debitourul nu mai are alte datorii la contractul de vânzare-cumpărare nr. 327 din 01.08.2011 motiv pentru care a scris „ achitat debit total" și a semnat.
Convins de faptul că nu mai are nici o datorie față de I.I. L. P., debitorul nu s-a așteptat ca acesta să procedeze în modalitatea de a mai pretinde vreo sumă de bani, însă contrar celor mai sus menționate, a primit de la B. N. V. acte de începerea executării silite pentru o sumă nedatorată.
Hotărârea pronunțată de instanța Judecătoria Z. și care constituie titlu executoriu în executarea silită în cauză, nu ii-a fost legal comunicată prin recomandată cu confirmare de primire așa cum prevedea legea, debitorul neavând cunoștință de această hotărâre, de asemenea, consideră că i-a fost încălcat dreptul la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești potrivnice.
Nefiind comunicată legal hotărârea, era imposibil ca aceasta să fie rămasă definitivă și irevocabilă mai mult la judecarea cererii de încuviințare a executării silite, judecătorul era obligat să verifice legalitatea comunicării și legalizării cu mențiunea definitivă și irevocabilă a hotărârii In cauză și după care să dispună sau nu încuviințarea executării silite în cauză. Pentru acest motiv, încheierea nr. 148 din 10. 02. 2014 prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, este nelegală.
În susținerea cererii, a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Creditoarea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației.
A arătat că, în mod greșit susține reclamantul ca nu mai are nici o datorie către creditorul L. P. in calitate de reprezentant legal a LI. L. P..
Prin sentința civilă numărul 706 din 19.03.2013 ( definitiva si irevocabila), pronunțata de Judecătoria Z. în dosarul_, D. C. a fost obligat să-i plătească creditoarei in total suma de 7272 lei, din care 2424 lei debit restant ( contravaloare bunuri) si 4848 lei - penalități de întârziere.
Din chitanțele atașate cererii de chemare în judecată de contestator rezultă în mod evident că la momentul când s-a formulat somație de plată împotriva acestuia ( respectiv 30.01.2013), D. C. datora către creditorul L. P., ca si titular a I.I. L. P., suma de 2424 lei ( acesta achitând pana la aceasta data, in total, suma de 1300 lei).
Astfel, in mod corect ( conform contractului încheiat cu D. C.) la momentul formulării somației de plata împotriva acestuia, s-au calculat penalități in cuantum de 4848 lei, avându-se în vedere debitul restant (conform contractului).
După ce a fost chemat in judecata, debitorul D. C. a mai plătit in total suma de 2424 lei, ( adică debitul restant) în doua transe: 300 lei pe data de 16.02.2013 si 2124,9 lei pe data de 09.03.2013.
Având in vedere ca debitorul D. C. a achitat debitul restant (după data chemării sale in judecată), s-a menționat pe contract că s-a achitat debit total, dar nu si penalitățile stabilite prin sentința arătată mai sus (in cuantum de 4848 lei).
Numai pentru recuperarea acestor penalități ( si a cheltuielilor de judecată in cuantum de 42 lei) s-a început executarea silita împotriva debitorului D. C., executare silită care este legală si temeinică.
Față de toate cele arătate mai sus rezultă că argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare in judecata sunt nefondate, încercându-se inducerea în eroare.
Mai mult decât atât debitorul D. C. recunoaște că a achitat cu întârziere debitul restant, dovada fiind si chitanțele pe care le atașează cererii de chemare in judecata.
Sunt de asemenea neîntemeiate si argumentele contestatorului referitoare la faptul că nu i-ar fi fost legal comunicată hotărârea, si pe cale de consecința sunt nefondate criticile referitoare la titlul executoriu, încheierea de încuviințare a executării silite si încheierea nr. 31 din 23.06.2014 data de B. N. V..
Având in vedere cele arătate anterior, este evident că nu se impune suspendarea executării silite pana la soluționarea contestației la executare.
Din oficiu, s-a solicitat și s-a comunicat de B. N. V. dosarul de executare nr. 31/2014.
S-au atașat cauzei dosarul nr._ și nr._ .
Prin încheierea din 22 iulie 2014 (36), instanța a admis cererea contestatorului și a dispus suspendarea executării silite.
Prin Sentința Civilă nr. 1587 din 25.11.2014 instanța de fond a respins excepția prescripției invocată de contestator, a admis contestația la executare formulată de contestatorul D. C., în contradictoriu intimata I.I.L. P. și a anulat somația de plată – sentința civilă nr. 706 din 19.03.2013 a Judecătoriei Z. și actele de executare în dosarul nr. 31/2014 al B. N. V..
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 706 din 19.03.2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis cererea creditoarei și a fost somat debitorul D. C. să îi achite suma de 2424 lei c/v bunuri și suma de 4848 lei penalități de întârziere, precum și suma de 42 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a stabili astfel, instanța a reținut că, între părți, s-a încheiat, la data de 1.08.2011, un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate, prin care contestatorul a achiziționat bunuri în valoare de 3724,90 lei, din care debitorul a achitat suma de 400 lei la încheierea contractului, rata fiind stabilită la suma de 332,49 lei lunar. Cum debitorul, la scadență, mai avea de achitat suma de 2424 lei, s-a dispus obligarea sa la plata acestei sume, precum și la plata sumei de 4848 lei, penalități stabilite potrivit contractului.
Potrivit art. 10 alin. 1 din OG nr. 5/2001, cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.
În cauză, debitorul nu a formulat cerere în anulare, fiind astfel incidentă teza I a alin. 2 menționat.
Instanța mai reținut că din înscrisurile depuse la dosarul de către contestator (filele 14 și urm.), rezultă că acesta a efectuat plăți care nu au fost avute în vedere de instanță la pronunțarea asupra cererii privind somația de plată, respectiv cu chitanța nr. 111 din 1.08.2011 (fila 15), nr. 33 din 16.02.2013 (fila 21), nr. 57 din 9.03.2013 (fila 22), instanța având în vedere numai plățile efectuate cu chitanțele nr. 77, 126, 51, 81, 107. Mai mult, pe exemplarul de contract depus la dosar de contestator (fila 14) se menționează „achitat debit total”, mențiune urmată de semnătura și ștampila creditoarei. Creditoarea a recunoscut, prin această mențiune, achitarea integrală a debitului de către contestator.
Cu privire la excepția prescripției extinctive, invocată de contestator cu ocazia concluziilor pe fond, instanța a considerată că trebuie respinsă, având în vedere că, din actele dosarului, rezultă că a fost încheiat contractul la 1.08.2011, iar cererea a fost introdusă la 31.01.2013, așadar cu respectarea termenului de 3 ani, prev.de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 (în vigoare la data încheierii contractului, respectiv la momentul la care a început să curgă termenul de prescripție), văzând și disp.art. 7 din același act normativ.
Împotriva Sentinței Civile nr. 1587 din 25.11.2014 a formulat apel intimatul II L. P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, precizând că obiectul apelului nu îl reprezintă și soluția dată cu privire la excepția prescripției.
În motivarea căii de atac apelantul a susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut că D. C. a achitat integral debitul inclusiv penalități. După ce a fost chemat în judecată pentru emiterea somației de plată, debitorul a mai achitat suma de 2424 de lei adică (debitul restant) în două tranșe, astfel încât s-a menționat pe contract că s-a achitat debitul total, dar nu și penalitățile stabilite prin sentința în cuantum de 4848 lei.
Apelantul a susținut că executarea silită s-a început împotriva debitorului numai pentru recuperarea penalităților, astfel încât executarea este legală și temeinică.
În drept apelantul a invocat dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă și a solicitat obligarea intimatului contestator la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând legalitatea și temeinicia Sentinței apelate, prin prisma motivelor invocate, instanța reține că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Mai întâi de toate, tribunalul constată că apelantul-intimat nu contestă faptul că i-a fost achitat întreg debitul principal despre care recunoaște că i-a fost plătit după pronunțarea somației de plată, ci susține că este încă îndreptățit la penalitățile aferente debitului principal, sume pe care nu le-a primit de la debitor. Așadar, problema care trebuie tranșată în prezentul litigiu este legată exclusiv de situația penalităților de întârziere.
Cu privire la penalitățile de întârziere (debitul accesoriu), tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a considerat că mențiunea „achitat debit total” urmată de semnătura și ștampila creditoarei de pe exemplarul de contract depus la dosar de contestator (fila 14 fond) reprezintă o recunoaștere a creditoarei a achitării integrale a debitului de către contestator, inclusiv a penalităților de întârziere.
Într-adevăr, noțiunea de ”debit total”, reprezintă, în principiu, suma dintre debitul principal, care este suma ce trebuie achitată în schimbul contraprestațiilor principale obținute, și debitul accesoriu, care reprezintă dobânzile sau penalitățile pentru neexecutare la termen a obligațiilor de plată a debitului principal.
În deplin acord cu susținerile intimatului contestator și cu corecta apreciere a instanței de fond, tribunalul consideră mențiunea „achitat debit total” urmată de semnătura și ștampila creditoarei de pe exemplarul de contract depus la dosar de contestator (fila 14 fond) reprezintă proba cu mărturisire judiciară de stingere a întregului debit (”debitul total”), adică atât a debitului principal pe care apelanta recunoaște că l-a primit cât și a debitului accesoriu, respectiv a penalităților.
În aceste condiții, instanța este nevoită să dea eficiența juridică specifică mărturisirii, ca act unilateral irevocabil, în condițiile art. 350 Cod procedură civilă, aspect care se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, probatoriu care formează convingerea instanței că penalitățile de întârziere au fost achitate, așa cum însuși apelanta a menționat în scris pe contract.
Tribunalul apreciază ca neîntemeiată o eventuală apărare a apelantei potrivit căreia a făcut o mențiune incorectă sau imprecisă pe exemplarul contractului, în necunoștință de cauză sau fără a-și da seama de consecințele unui astfel de act. În orice caz, creditoarea nu a susținut și nu a făcut în nici un fel dovada unei erori de fapt care să fi generat mențiunea în discuție.
Asemenea eventuale susțineri nu pot fi primite având în vedere că în cauză își găsește pe deplin aplicare vechiul, însă actualul principiu, nemo auditor propriam turpitudinem allegans, potrivit căruia nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a obține protejarea unui presupus drept al său.
Instanța apreciază că o asemenea presupusă atitudine de ușurință și lipsă de diligență a apelantei în întocmirea actelor curente în desfășurarea activității nu poate constitui o cauză care să înlăture consecințele juridice ale actelor sale, mai cu seamă că apelanta este un profesionist.
Această calitate de profesionist creează pentru apelantă anumite așteptări rezonabile în legătură cu diligența și prudența cu care încheie și semnează acte juridice și întră în relații contractuale, motiv pentru care, cu atât mai mult, apelanta –intimată nu își poate invoca propria culpă în apărare.
Cu privire la excepția prescripției invocată de intimatul-contestator, tribunalul nu va proceda la cercetarea acestui aspect având în vedere precizarea expresă a apelatului în sensul că nu critică această soluție.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a admis contestația la executare pronunțând o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefundat apelul.
Având în vedere că apelanta-intimată a căzut în pretențiile sale, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța o va obliga pe aceasta către intimatul-contestator plata sumei de 1100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanțelor depuse la dosar la filele (26-28).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către apelanta-intimată I.I L. P., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 1587 din 25 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-contestator D. C., cu domiciliul în ., ca nefondat.
Obligă apelanta către intimat la plata sumei de 1100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2015
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. R. B. V. Măneață C. M.
Red. thred.M.C.R
La 22.07.2015 - 4 ex
D.f._, Judecătoria Z.
J.f. B. A.
. data de 23.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 809/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 741/2015. Tribunalul... → |
|---|
