Succesiune. Decizia nr. 98/2015. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 98/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 98/2015

ROMANIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 98

-RECURS-

Ședința publică de la 5 iunie 2015

Tribunalul compus din:

Președinte – G. R.

Judecător - V. B.

Judecător - M. V.

Grefier - E. Bînciu

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-revizuientă C. P., cu domiciliul în Roșiori de Vede, ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 95 din 23 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede în contradictoriu cu intimații-pârâți N. A., N. A., N. C. și V. S., toți cu domiciliul în Roșiori de Vede, .. 138, județ Teleorman, având ca obiect – succesiune-revizuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că recursul nu este timbrat cu suma de 100 lei taxa judiciară de timbru, iar intimații-pârâți au depus la dosarul cauzei la data de 03.06.2015 întâmpinare în 2 ex. la care a fost atașată în copie încheierea nr. 183/12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede.

În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. (4) Cod Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față și față de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat să timbreze cererea, așa cum a fost citată, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a cererii de recurs și rămâne în pronunțare pe această excepție .

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede sub nr._ din 30.06.2014 revizuienta C. P. în contradictoriu cu intimații N. A., N. A., N. C., și V. S., a solicitat în baza art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă, revizuirea Sentinței Civile nr. 1970 din 01.11.1990 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede în dosarul nr. 1641/1990, în sensul de a constata: 1. că revizuienta are în proprietate 610 mp. în loc de 650 mp. în ., Roșiori de Vede, jud. Teleorman, diminuând astfel, suprafața pe care a primit-o prin sentința atacată; 2 . să se stabilească că dimensiunile și configurația terenului intravilan sunt cele stabilite de inginer T. D. D. la data de 10.06.2014 și nu cele confirmate de instanța de fond prin sentința atacată; fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii în fapt, revizuenta a arătat că a făcut documentația cadastrală pentru terenul proprietatea sa în vederea înscrierii în cartea funciară dar nu i-a fost primită deoarece suprafața este mai mică cu 40 de mp. dar în mod special pentru că nu corespund dimensiunile și configurația laturilor.

Revizuienta a mai arătat că a încercat în baza art. 442 Cod procedură civilă îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentința atacată însă cererea i-a fost respinsă. De asemenea, revizuienta a mai susținut că intimații sunt moștenitorii legali ai fratelui său N. S., însă dimensiunile și configurația terenului nu s-a schimbat, ele fiind greșite în expertiza R. Amilcard.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă.

În probațiune reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, martori și interogatorii.

Revizuienta a depus la dosar copie a Sentinței Civile nr. 1970 din 01.11.1990 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede în dosarul nr. 1641/1990, plan de situație și memoriu tehnic întocmite la data de 10.06.2014 (f.11-13), copii acte de stare civilă (f.14-18).

La data de 30.07.2014 revizuienta a depus la dosar o cerere (f.41) prin care a arătat că își întemeiază în drept cererea pe dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă vechi și nu pretinde nicio suprafață de teren de la intimați.

La data de 05.09.2014, intimații N. C., N. A., N. A. și V. S. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă deoarece înscrisurile prezentate de revizuientă nu se încadrează în prevederile articolului menționat. Au mai susținut intimații că expertiza efectuată este nulă deoarece nu îndeplinește condițiile art. 330 Cod procedură civilă nefiind încuviințată de instanță.

Au mai învederat intimații că, configurația terenului s-a modificat de la data la care s-a amplasat gardul între proprietatea lor și a vecinilor respectiv Eane S., Pădurea F. care și-au amplasat gardul pe terenul proprietatea reclamantei.

În drept, intimații au invocat dispozițiile art. 503 alin. 2 Cod procedură civilă.

În probațiune, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și interogatoriu.

La termenul din data de 12.09.2014 intimații N. A., N. C., și V. S. au arătat că nu mai insistă în soluționarea excepției inadmisibilității cererii de revizuire invocată prin întâmpinare.

La data de 29.09.2014 intimatul N. C. a depus la dosar o cerere prin care a arătat că renunță la excepția inadmisibilității cererii de revizuire și este de acord cu acțiunea dacă nu solicită niciodată teren de la ei.

De asemenea, la data de 21.01.2015 intimatul N. C. a depus la dosar o nouă cerere prin care a arătat că renunță la excepția inadmisibilității cererii de revizuire și este de acord cu acțiunea dacă nu solicită niciodată teren de la ei.

Deși legal citat cu mențiunea de a-și preciza poziția procesuală cu privire la excepția inadmsibilității invocate, intimatul N. A. nu a răspuns acestei solicitări.

Prin sentința civilă nr. 95 din 23.01.2015, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis excepția inadmisibilității, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de revizuire, a reținut că prin întâmpinarea depusă la dosar intimații N. C., N. A., N. A. și V. S. au solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă deoarece înscrisurile prezentate de revizuientă nu se încadrează în prevederile articolului menționat.

La termenul din data de 12.09.2014 instanța a calificat apărarea intimaților din întâmpinare ca fiind excepția inadmisibilității și a pus în discuția părților această excepție luând act că intimații N. A., N. C. și V. S. nu mai insistă în soluționarea excepției.

Instanța a reținut că, nefiind prezent la termenul din data de 12.09.2014, intimatul N. A. a fost legal citat cu mențiunea de a-și preciza poziția procesuală cu privire la excepția inadmsibilității invocate, în sensul dacă renunță la soluționarea acesteia. Intimatul N. A. nu a răspuns solicitării instanței.

De asemenea, la data de 29.09.2014 și 21.01.2015, intimatul N. C. a depus la dosar cereri exprese (f.62 și 79) prin care a arătat că renunță la excepția inadmisibilității cererii de revizuire și este de acord cu acțiunea dacă revizuienta nu solicită niciodată teren de la ei.

Deși intimații N. A., N. C. și V. S. au arătat că renunță la soluționarea excepției inadmisibilității, această renunțare nu poate duce la ignorarea de către instanță a excepției invocate, întrucât intimatul N. A. nu a renunțat la excepția în discuție.

Mai mult decât atât, din cererile depuse de intimatul N. C. (f.62 și 79) instanța a reținut că această renunțare este făcută sub condiția ca revizuienta să nu solicite niciodată teren de la ei. Instanța a apreciat că o asemenea renunțare sub condiție nu poate fi luată în seamă de către instanță.

Potrivit art. 322 alin. 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, temeiul de drept invocat de revizuientă (f.41), revizuirea unei hotărâri rămase de definitive se poate cere când după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (…).

Înscrisul nou pe care revizuienta își întemeiază cererea este reprezentat de planul de situație și memoriu tehnic întocmite la data de 10.06.2014 de ing. T. D. D. (f.11-13).

Din interpretarea dispozițiilor art. 322 alin. 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, instanța a apreciat că înscrisul învederat drept temei al revizuirii trebuie să fie un înscris care a existat în materialitatea lui la momentul pronunțări hotărâri atacate, astfel încât înscrisurile constituite ulterior nu pot reprezenta un temei al revizuirii.

Această condiție reiese neîndoielnic din expresia utilizată de legiuitor în art. 322 alin. 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă - înscrisurile trebuie „descoperite” după darea hotărârii.

Doctrina și practica judiciară sunt constante în interpretarea expusă, considerându-se că înscrisul invocat ca temei al revizuirii trebuie să fi existat la momentul pronunțării hotărârii atacate fiind inadmisibilă revizuirea întemeiată pe un înscris constituit ulterior pronunțării hotărârii atacate. (C.S.J. sec.civ. dec. nr. 980/1990, Buletinul Jurisprudenței 1990-2003, p. 992; Tribunalul Suprem sec. civ. dec. Nr. 0141/1976, C.D./1976, p.260; CSJ sec.civ. dec. Nr. 974/1999, B.J. 1990-2003, p.991; CA Timișoara s.civ. dec. Nr. 960/R/1998; Tribunalul București, s. a-IV-a civ. dec. Nr. 289/1991, în CPJC 1991, p.186, nr.209).

În aceste condiții, în acord cu susținerile pârâților din întâmpinare, instanța a apreciat că înscrisul invocat de revizuientă - planul de situație și memoriu tehnic întocmite la data de 10.06.2014 de ing. T. D. D. (f.11-13) – nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 alin. 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât acest înscris a fost întocmit (și nu descoperit) după pronunțarea hotărârii atacate, înscrisul neexistând în materialitatea sa la momentul pronunțării hotărârii atacate.

În măsura în care, într-adevăr ar fi eronată expertiza efectuată în dosarul 1641/1990 pe care s-a întemeiat sentința atacată, revizuienta putea lua în considerare formularea unei cereri de lămurire a dispozitivului hotărârii potrivit art. 443 Cod procedură civilă. De asemenea pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, revizuienta putea urma procedura prevăzută de art. 29-31 din Legea 7/1996 și Ordinul ANCPI 700/2014.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs recurenta-reclamantă C. P. .

În motivarea recursului s-a arătat că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea disp. art. 322 alin.5 din vechiul C.pr. civ. întrucât schița întocmită de expert R. Amilcard în dosarul nr. 1641/1990 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1970/01.11.1990 este greșită ca dimensiune și configurația laturilor, în proprietate aceasta deținând suprafața de 610mp și nu 650mp.

În mod greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității formulată de intimatul N. C., deși acesta renunțase la această excepție.

A mai arătat că nu solicită teren în plus, ci în minus cu configurația și dimensiunile stabilite de .., fără a revendica vreo suprafață de teren de la cineva.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 322 alin.5 din vechiul Cod de procedură civilă.

La data de 03.06.2015 intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare s-a arătat că prin încheierea nr. 183/12.03.2015 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, pr. în dosarul nr._ s-a admis cererea reclamantei și s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 1970/1990 în sensul că terenul proprietatea reclamantei are o suprafață de 610mp și nu 650mp.

În ședința publică din data de 05.06.2015, tribunalul a invocat din oficiu, excepția nelegalei timbrări a recursului.

Verificând legalitatea sentinței atacate prin prisma excepției invocate din oficiu, apreciază că recursul este nelegal timbrat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 32, 33 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru, se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, plătindu-se anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

În speță, recurenta-reclamantă C. P., a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei pentru termenul de judecată din data de 05,.06.2015 (fila 5), obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

Ca atare, pentru considerentele de mai sus și față de caracterul absolut al excepției netimbrării, se va dispune anularea recursului, ca netimbrat, situație în care nu se mai justifică analizarea motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.

Anulează, ca netimbrat recursul declarat de recurenta-revizuientă C. P., cu domiciliul în Roșiori de Vede, ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 95 din 23 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede în contradictoriu cu intimații-pârâți N. A., N. A., N. C. și V. S., toți cu domiciliul în Roșiori de Vede, .. 138, județ Teleorman.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 5 iunie 2015.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

G. R. V. B. M. V. E. Bînciu

Red. .th. red. V.M.29.06.2015/2 ex.

D.f._

J.f. C. R. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 98/2015. Tribunalul TELEORMAN