Acţiune în declararea simulatiei. Sentința nr. 343/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 343/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 1141/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1141/A
Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte L. D.
Judecător I.-A. D.
Grefier L. M. S.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat împotriva sentinței civile nr. 343/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în declararea simulației, de către apelantul-reclamant B. A. în contradictoriu cu intimații-pârâți C. A. I., B. I. și P. R..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-reclamant, personal și asistat de avocat O. T., și s-a constatat lipsa intimaților-pârâți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul-reclamant, prin reprezentant, a depus la dosar chitanța de plată a sumei de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și interogatoriul pârâtei C. A. I..
În continuare, Tribunalul, după legitimare și depunerea jurământului, precum și după ce i s-a pus în vedere că, dacă nu va spune adevărul, săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă, a procedat la audierea martorului Bosica M., propus de apelant. Declarația acestuia a fost consemnată, în scris, și atașată la dosarul cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și nici incidente de soluționat, instanța a declarat deschise dezbaterile asupra apelului și a dat cuvântul părților pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate.
Apelantul-reclamant, prin reprezentant, a solicitat admiterea apelului în sensul admiterii acțiunii, având în vedere că mama sa a avut intenția evidentă de a transmite gratuit casa în litigiu doar către domnia sa deși în actul simulat de vânzare cumpărare a fost menționată și soția sa, intimata C. A. I., pentru a nu stârni suspiciuni cu privire la actul secret, respectiv donația. Totodată, a precizat că nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul a declarat închise dezbaterile și a reținut apelul pentru deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului, declarat împotriva sentinței civile nr. 343/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 343/12.03.2015, prima instanță: a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâții C. A. I. (fostă B.), B. I. și P. R., având ca obiect acțiune în declararea simulației.
În temeiul art. 19 alin. 1 din OUG 51/2008, suma de 1837,48 lei, reprezentând taxa de timbru de care reclamantul B. A. a fost scutit prin încheierea de ședință din 30 mai 2013 pronunțată Judecătoria D. în dosarul nr._ a rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 19 alin. 1 din OUG 51/2008, suma de 918,74 lei reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a apelului, de care reclamantul B. A. ,în temeiul prevederilor art. 13 alin.1 și 2 raportat la art.15 alin. 1, art. 8 alin. 1, art. 6 lit. d din O.U.G. 51/2008, a fost scutit prin încheierea de ședință din data de 10.03.2014 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, a rămas în sarcina statului
În temeiul art. 453 Noul Cod de procedură civilă, a obligat pe reclamant la plata către pârâta C. A. I. a sumei de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ la data de 20.05.2013 reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâții C. A. I., B. I. și P. R., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că actul-contract de vânzare cumpărare, încheiat în data de 22.08.1995 în fața notarului de stat L. C., cu privire la imobilul, casa cu teren înscris în CF nr._ având nr. top 34/a este un act fictiv, aparent, ce face parte dintr-o operațiune juridică mai amplă, de simulație, realizată plin modalitatea interpunerii de persoane și a ascunderii naturii juridice a actului real; să constatate că actul real este o donație în care calitate de donator a avut mama sa, B. E., iar calitate de unic donatar a avut-o el; să constatate că între părțile contractante produce efect actul real, ascuns, simulat, conform voinței părților, și nu cel aparent; să constatate că, în conformitate cu actul real încheiat între părți, singurul proprietar al imobilului înscris în CF nr._ având nr. top 34/a este el; să se dispună rectificarea cărții funciare nr._, în sensul radierii din foaia de proprietate a pârâtei B. (actuală C.) A. I. și înscrierea lui ca unic proprietar, în cotă de 1/1; obligarea pârâtei Curile A.-I. la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată din prezenta pricina.
În drept a invocat prevederile art. 1175 Vechiul Cod civil, art. 794-799 Vechiul Cod civil.
În fapt, reclamantul susține că imobilul casă cu teren ce a făcut obiectul actului juridic al cărui caracter fictiv solicită a fi constatat, a aparținut, în proprietate, bunicilor săi dinspre mama. Aceștia au avut doi copii, pe mama sa și pe C. I., unchiul său.
C. I., fratele mamei sale a avut, la rândul său, împreuna cu soția sa, C. L., doi copii, pe C. S.-V. și C. A. C.. În urma separării dintre acești doi soți, cei doi copii ai lor, minori, au fost înfiați, în data de 25 mai 1989 de către E. M., cel de-al doilea soț al numitei C. L.. Această operațiune juridică a înfierii a fost realizată întrucât tatăl natural, C. I., decedase, iar mama copiilor a considerat că acesta este interesul superior al copiilor.
În urma decesului bunicilor săi materni, care au fost părinții comuni ai lui C. I. și ai mamei sale, notariatul de stat de pe lângă Primăria din localitatea Jebel - ultimul domiciliu al defuncților bunici - a făcut o sesizare din oficiu pentru deschiderea procedurii succesorale, chemând la dezbaterea succesiunii atât pe mama sa, C. E., în calitate de fiică, cât și pe cei doi copii ai fiului predecedat, C. I.. Primăria i-a chemat pe acești doi copii ai fiului predecedat din eroare, întrucât deciziile de înfiere a acestora, emise de Consiliul Local al Localității Beltiug, jud. Satu M., nu fuseseră comunicate pentru a fi menționate în registrul de stare civilă al celor doi copii înfiați, Primăria Jebel neavând astfel cunoștință despre faptul că înfiații și-au pierdut legăturile de rudenie cu tatăl natural.
În urma dezbaterii succesiunii, în anul 1993, mama sa s-a intabulat pe întreg imobilul, casă cu teren, ce făcea parte din masa succesorală a defuncților săi bunici, înlăturându-i de la moștenire pe copiii defunctului său frate.
Aflând despre aceste împrejurări, C. L., mama celor doi copii naturali ai fratelui mamei sale s-a întors în . să o amenințe pe mama sa că va obține anularea certificatului de moștenitor și îi va lua jumătate din casa rămasă de la bunicii lui. Sub presiunea acestor amenințări mama sa a încercat să găsească o soluție pentru a îndepărta acest pericol, care ei, dată fiind lipsa de pregătire juridică, i se părea foarte actual.
Concomitent cu aceste evenimente, în familia tatălui său exista o situație similară, bunicii săi dinspre tată dorind să reglementeze situația juridică a celor două case pe care le dețineau, pentru a îndepărta un frate de-al tatălui său pe care î1 acuzau de ingratitudine și rele tratamente față de ei.
În acest context extins, toți membrii familiei sale, bunicii paterni, tatăl și mama sa, el și cu sora și fratele lui au decis că cel mai bine ar fi să treacă cele trei case pe numele lor, ale celor trei nepoți, printr-o operațiune juridică mai largă, la care au fost cu toții parte, o formă de partaj de ascendent. Și pentru a încheia aceste acte prin care cele trei imobile erau cedate celor trei nepoți, la fiecare câte unul, bunicii săi paterni și părinții săi au hotărât ca cel mai bine ar fi să încheie acte de vânzare-cumpărare simulate, care să mascheze donațiile din cadrul acestui partaj de ascendent, pentru a împiedica eventuala desfacere a lor pe viitor de către fratele tatei, respectiv fosta cumnată a mamei.
Cum însă el, la data realizării acestor operațiuni juridice, era căsătorit, notarul a trecut-o în acest contract aparent, simulat, ca și cumpărătoare, și pe soția sa, B. (actuala C.) A. I.. Învederează însă că mama sa nu a avut nici un moment intenția de a o gratifica pe aceasta. Intenția lor, a tuturor membrilor familiei, a fost aceea de a realiza o împărțire de ascendent în sânul familiei, potrivit tradiției din satele bănățene, iar motivul pentru care donațiile din cadrul acestuia au fost simulate sub forma unor contracte de vânzare-cumpărare a fost acela a eliminării posibilității de a fi contestate de către persoanele mai sus menționate care ar fi putut eventual invoca drepturi proprii cu privire la cele trei imobile.
Mama sa a locuit cu el și cu bunica lui în casa părintească din Pădureni. După decesul bunicii, s-am căsătorit și, întrucât i se născuse un copil, mama a plecat să locuiască împreuna cu tatăl său într-una din casele bunicilor săi paterni, aflată în localitatea Sânmihaiu Român. La data încheierii contractului de vânzare cumpărare simulat el era singurul care avea un loc de munca, soția sa nerealizând venituri, întrucât stătea acasă cu fiica lor care nu împlinise încă un an de viață. Prețul menționat în contractul de vânzare-cumpărare, act aparent, nu a fost niciodată plătit, iar intenția mamei sale a fost aceea de a-i dona lui, personal, ca bun propriu, casa părintească, pentru a scăpa de amenințările cumnatei sale și pentru a reglementa și raporturile dintre el și ceilalți frați, cărora li se înstrăinase, de asemenea, câte o casă, din patrimoniul familiei, în cadrul acestei proceduri de împărțeală realizata în sânul familiei.
De asemenea, arată că a introdus această acțiune în instanță întrucât, fosta soție, B. (actuala C.) A. I., în urma divorțului pe care l-a solicitat în instanță, a introdus și o acțiune de partaj a bunurilor comune, înțelegând a se prevala, în raporturile dintre ei, de actul aparent, de vânzare-cumpărare. Or, știut fiind că între părțile ce au încheiat o operațiune de simulație produce efecte actul real, ascuns, și nu cel fictiv, aparent, solicită instanței să constatate, pe baza probatoriului ce va fi administrat, că, în realitate, fosta soție nu a avut niciodată calitate de proprietară asupra casei sale părintești, ea fiind doar o persoană interpusa în cadrul unei operațiuni de simulație.
Arată, totodată, că actul de donație dintre el și mama sa, act real în cadrul procedurii de simulație, nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă cerute de lege, pe de o parte, datorită legăturilor strânse de rudenie dintre părțile contractante și, pe de altă parte pentru a evita crearea unor premise de a fi c contestat de către cumnata mamei sale.
Cu privire la petitul privind cheltuielile de judecată, arată că a solicitat obligarea la plata acestora doar de către pârâta C. A. I. (fosta B.), întrucât doar domnia sa se află în culpă procesuală, întrucât a invocat, în fața unei instanțe de judecată, în raporturile dintre ei, actul aparent, fictiv, nereal, cu intenția de a-l prejudicia.
În probațiune: solicită a se încuviința proba cu martori, înscrisuri, interogatoriu.
Martori propuși: Druta G., E. Ica și B. F., pe care se obligă să-i aducă personal pentru a fi ascultați.
La cerere au fost atașate: delegație avocat, copie extras CF, copie contract vânzare-cumpărare aparent, certificat de atestare fiscală; copie sentința civilă nr. 1378/09 octombrie 2012; copie carte de identitate B. A.; copie certificat de moștenitor nr. 210/1993; copie certificat deces B. E.; copie certificat de deces C. I.; copie decizie înfiere nr. 21/25 mai 1989; copie decizie înfiere nr. 22/25 mai 1989; copie sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale după defuncții C. V. și C. F.; copie carte funciară nr. 2941 Sânmihaiu Român, în extenso.
Pârâta C. A.-I. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, arătând că față de petitele acțiunii, apreciind că este o acțiune în realizare și nu în constatare și solicită să o respingă ca inadmisibilă, dacă reclamantul nu și-o modifică și nu o timbrează la valoarea imobilului, dedus judecății.
Apreciază că acțiunea rec1amantului are caracter șicanator, o cauză imorala și ilicită, fiind promovată după aproape 20 de ani de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în urma căruia amândoi au devenit proprietari asupra imobilului.
Contractul de vânzare-cumpărare, s-a încheiat în fața notarului public, ocazie cu care s-a plătit și prețul imobilului, așa cum au convenit, de față fiind numai ea, reclamantul și vânzătoarea.
Susținerea reclamantului că actul de vânzare-cumpărare este doar unul aparent, care ascunde actul real ce ar fi o donație, este o simplă presupunere a reclamantului, chiar o înscenare, care nu are nici un suport probator. Dacă posedă un asemenea act de donație, rec1amantul are posibilitatea să-l depună în instanță, altfel art.1175 c. civil nu este aplicabil în speță.
Nici art. 795 c. civil, invocat de rec1amant în susținerea acțiuni nu este aplicabil în speță, pentru că împărțeala la care se referă rec1amantul, că ar fi fost făcută în timpul vieții mamei sale, între el și ceilalți frați, se putea face numai prin acte între vii sau prin testament, iar rec1amantul nu face dovada existenței vreunui act în acest sens, afirmând că aceasta ar fi fost intenția mamei sale.
Conform art. 1191 c. civil vechi. Dovada actelor juridice a căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, "Nu se poate face decât prin act autentic sau sub semnătură privată. Potrivit alin. 2, nu se va primi nici o dovadă cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis, înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului.. ".
În speța sa, în contra sau peste ceea ce cuprinde contractul de vânzare cumpărare încheiat la notarul public în anul 1995, este inadmisibilă proba cu martori, având în vedere valoarea actului.
Apreciază că acțiunea reclamantului este tendențioasă, șicanatoare, fără o cauză morală și licită, generală și despărțirea lor după 20 de ani, solicitând a fi respinsă, cu cheltuieli de judecată.
Precizează că în Dos. Nr._/325/2012, al Judecătoriei Timișoara, s-a soluționat o cerere de chemare în judecată având același obiect în care s-a pronunțat S.C. nr. 4430 din 01.04.2013, rămasă definitivă prin nerecurare, pe care o anexează prezentei întâmpinări.
Alăturat întâmpinării anexează: copia S.C. nr. 4430 din 01.04.2013; copia cărții de identitate; alte probe le va indica la momentul oportun, dacă nevoia le rezultă din dezbateri.
În baza art. 242 c. p. c. solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr. 1390/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților B. I. și P. R., cu ultimul domiciliu cunoscut în Sânmihaiu Român, nr. 173, jud. T., în consecință a fost respinsă acțiunea față de aceștia ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului B. A., în contradictoriu cu pârâta C. A..
În baza art. 19 alin. 1 din OUG 51/2008 astfel cum a fost probată prin L. 193/2008 taxa de timbru în cuantum de 1837,48 lei a rămas în sarcina statului.
A fost obligat reclamantul la plata către pârâta C. A. a sumei de 2480 lei reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 1390/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ reclamantul B. A. a formulat apel la data de 28.01.2014, solicitând casarea sentinței apelate și trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanță, cu indicarea, de către instanța de apel, a probelor necesar a fi administrate sau, în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței apelate și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii principale în întregime, așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei C. A. I. (fostă B.) la suportarea cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 420/A/08.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a fost admis apelul declanșat de către apelantul reclamant B. A., a fost anulată sentința civilă nr. 1390/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ și trimisă cauza spre rejudecare.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria D. la data de 04.07.2014 sub nr._ 2016*.
La data de 21.07.2014 H. D.-I., judecător la Judecătoria D., a declarat abținerea în soluționarea dosarului nr._ întrucât s-a pronunțat asupra cererii în primul stadiu procesual, ocazie cu care și-a exprimat părerea asupra fondului cauzei.
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 19.08.2014 s-a admis cererea de abținere formulată de către judecător H. D.-I., a fost încuviințată retragerea judecătorului de la soluționarea cauzei.
În rejudecare, prin încheierea ședinței publice din data de 25.09.2014 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a pârâților B. I. și P. R., invocată de pârâta C. A. I.. Având în vedere dispozițiile deciziei de casare că între părțile contractante a existat o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris ,context în care devine incidentă excepția de la regulă, reglementată legislativ în art. 309 alin. 4 pct. 1 NCPC, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba cu martorii S. L. D., S. S. și D. G., propuși de reclamant, prin avocat, precum și proba cu interogator a pârâților.
La termenul din data de 30.10.2014 a fost administrată proba cu interogator a pârâtului B. I., a pârâtei P. R..
La termenul din data de 27.11.2014 a fost administrată proba testimonială cu martorul S. L. G., propus de reclamant.
La termenul din data de 29.01.2015 a fost administrată probe testimonială cu martorul S. S., propus de reclamant.
La termenul din data de 26.02.2015 a fost administrată probe testimonială cu martorul D. G., propus de reclamant.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin demersul judiciar se tinde la constatarea caracterului simulat al actului juridic public constând în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 22.08.1995 în fața notarului de stat L. C., cu privire la imobilul, casă cu teren înscris în CF nr._ (provenit din Cf vechi 2332), având nr. top 34/a, intervenit între defuncta sa mamă în calitate de vânzătoare și reclamant și fosta soție - pârâtă C. A. I. în calitate de cumpărători, precum și constatarea existenței actului juridic secret prin care defuncta-vânzătoare ar fi înțeles să doneze același imobil numai fiului său, contrar celor statuate prin actul public.
Acțiunea în declararea simulației unui act este o acțiune în constatare care nu este supusă prescripției și poate fi exercitată de orice persoană oricând pe cale principală ori de excepție. Această soluție este în concordanță cu principiul potrivit căruia aparența de drept poate fi înlăturată oricând, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului
Considerată a fi astfel o excepție de la opozabilitatea față de terți a contractului, simulația reprezintă operațiunea juridică ce constă în încheierea unui contract aparent menit să dea impresia creării unei situații juridice diferite de cea reală și a unui alt contract secret conținând adevăratele raporturi juridice pe care părțile înțeleg să le stabilească în realitate. Scopul general și abstract al oricărei simulații este acela al ascunderii de către părți a cuprinsului ori existenței acordului de voință real față de terți.
Simulația, indiferent că prin aceasta se urmărește să se facă a se crede în existența unui act care, în realitate, nu există, sau să ascundă natura actului real printr-un act aparent deghizat ori să marcheze adevãratele condiții ale actului real sau persoanele care îl încheie, constituie un acord între părțile contractante pentru a ascunde adevãrata convenție intervenitã între ele. Pentru existența simulației, este suficient ca actul secret să fi precedat actul aparent ori să fi fost simultan cu el, chiar dacă înscrisul în care s-a consemnat actul secret a fost redactat ulterior sãvârșirii actului aparent. Esențial este faptul că înțelegerea între pãrți, deci convenția în sens de operațiune juridicã (negotium), să fie anterioarã actului aparent sau concomitentă.
Din economia dispozițiilor cuprinse în art. 1175 C. civ.de la 1865, în vigoare la data încheierii contractului, instanța a reținut că pentru a se constata simulația trebuie îndeplinite următoarele condiții: existența unui contraînscris care înlãturã sau modificã un act aparent, contraînscrisul să fie secret, înscrisul secret să fie contemporan cu actul public iar părțile semnatare să aibă o intenție comună de a simula.
Din această cauză, simulația nu poate fi doveditã între pãrțile contractante decât printr-un contraînscris, care ar anihila sau modifica actul aparent ce se pretinde a fi .
În cazul pendinte, având în vedere dispozițiile deciziei de casare, instanța a apreciat că existența raporturilor de rudenie între părți poate fi apreciată ca fiind de natură să constituie o imposibilitate morală pentru întocmirea unui înscris, așa încât, a fost încuviințată dovedirea cu martori a actului secret.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul arată că actul de vânzare-cumpărare este fictiv, în realitate a avut loc o donație a imobilului despre care se face referire în contractul de vânzare cumpărare, invocând o operațiune mai amplă.
Astfel, reclamantul susține că între membrii familiei sale a avut loc o înțelegere în urma căreia fiecare dintre cei trei frați( reclamantul și pârâții B. I. și P. R.) au primit în proprietate câte un imobil din averea antecesorilor atât pe linie maternă. cât și pe linie paternă, iar transferurile drepturilor de proprietate asupra imobilelor s-au realizat fictiv prin acte de vânzare-cumpărare, în realitate fiind vorba de donații .Aceste susțineri sunt contrazise de pârâții B. I. și P. R. care la interogator( filele 33-36) au arătat fiecare că nu știu de existența vreunei înțelegeri în familie de genul celei susținute de către reclamant, ambii arătând că au dobândit de la bunicul patern imobilul prin contract de vânzare-cumpărare și nu prin donație, plătind și prețul .
De altfel și susținerile reclamantului cum că mama dumnealui, după ce a intrat în proprietatea imobilului în discuție prin moștenirea după părinții dumneaei, înlăturând de la această succesiune pe copiii fratelui ei predecedat, întrucât, între timp aceștia fuseseră adoptați cu efecte de pline de o altă persoană, pentru a se proteja de amenințările mamei celor doi copii, a recurs la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în favoarea reclamantului, care la vremea respectivă era căsătorit cu pârâta, bunul devenind astfel bun comun al celor doi, deși, în realitate intenția mamei sale era să doneze bunul respectiv reclamantului, nu sunt întemeiate în condițiile în care reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 30.08.1991, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1378/09.10.2012 anexată cererii iar decesul bunicului său, C. Fabiol a avut loc la data de 28.05.1991, potrivit sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale. Totodată, cei doi veri ai reclamantului nu au fost înlăturați de la moștenirea după bunici de mama reclamantului deoarece aceștia au fost înfiați cu efecte depline la data de 25 mai 1989( conform deciziilor depuse la filele 22-23 dosar_ ) neavând nici un drept la moștenirea părinților naturali, deoarece rudenia fireasca dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și părinții săi naturali și rudele acestora, pe de alta parte, încetează.
Deși în cazul alegat reclamantul susține că părțile au disimulat total realitatea, creând aparența existenței unui contract, care însă în realitate nu există, fiind în realitate vorba de o simulare a cauzei reale a actului juridic, în realitate între părți intervenind un contract de donație care are ca donatar doar pe unul dintre cumpărătorii din contractul de vânzare aparent, respectiv doar pe reclamant, iar ca donator pe vânzătoarea din contractul aparent, din probele administrate, instanța a constatat ca nu a existat o convenție secretă în sens de operațiune juridică (negotium), care să prezinte pentru părțile contractante o alta situație decât cea aparentă.
Din depozițiile martorilor audiați în acest sens: S. L. G. ( fila 48), S. Silviiu ( fila 67) și D. G. ( fila 69) nu a rezultat nicidecum că între părțile semnatare ale contractului public de vânzare –cumpărare s-a încheiat concomitent o înțelegere (o convenție) prin care să fie prevăzute adevăratele raporturi, respectiv că în realitate între părți a intervenit un contract de donație care are ca donatar doar pe unul dintre cumpărătorii din contractul de vânzare aparent, respectiv doar pe reclamant, iar ca donator pe vânzătoarea din contractul aparent.
Pentru a fi în prezența simulației este necesar ca la acordul simulatoriu să participe toate părțile din actul public ceea ce în speța pendinte, așa cum rezultă din declarațiile martorilor precum și din răspunsurile pârâților la interogatoriu nu s-a întâmplat, cumpărătoarea C. A. (fosta soție a reclamantului) din actul public nu a avut cunoștință de existența unei înțelegeri între reclamant și mama acestuia, respectiv vânzătoarea din actul public.
Martorii audiați au arătat că intenția mamei reclamantului în momentul în care a încheiat actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1768 din 22.08.1995 a fost să vândă imobilul în discuție atât reclamantului cât și soției acestuia, chiar dacă anterior încheierii actului s-a interesat la notar de modalitatea în care ar putea să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, modalitate care să-i confere garanția păstrării dreptului în condițiile în care avea temerea nejustificată că cei doi nepoți de frate predecedat puteau să-și revendice partea de moștenire.
În cauza de față nu s-a încheiat un act juridic secret adică o convenție care să exprime voința părților de a simula, respectiv de a crea aparența unor raporturi juridice inexistente sau diferite, pe care le disimulează.
În consecință, acordul simulatoriu trebuie probat nu numai în ce privește voința uneia din părți, ci în ceea ce privește voința tuturor părților la încheierea lui.
D. urmare, instanța a apreciat că în speță reclamantul nu a probat existenta unei simulații prin act fictiv, astfel încât, instanța reține că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1768 la Notariatul de stat D., prin care B. E., mama reclamantului înstrăina, cu titlu de vânzare către reclamant și pârâtă, la vremea respectivă, soția acestuia, imobilul constând în casa, curtea și grădina în suprafață tabulară de 2874 mp, înscris în CF 2332 Pădureni, nr. top. 34/a pentru prețul de 650.000 lei, preț achitat integral, este valabil.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a reținut că prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2013 a fost admisă cererea reclamantului de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru. În consecință, în temeiul art. 19 alin. 1 din OUG 51/2008, suma de 1837,48 lei, reprezentând taxa de timbru va rămâne în sarcina statului.
De asemenea, a rămas în sarcina statului și suma de 918,74 lei reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a apelului, de care reclamantul B. A. ,în temeiul prev. art. 13 alin.1 și 2 rap. la art.15 alin. 1, art. 8 alin. 1, art. 6 lit. d) din O.U.G. 51/2008, a fost scutit prin încheierea de ședință din data de 10.03.2014 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Având în vedere dispozițiile art. 453 Noul Cod de procedură civilă, conform cărora partea care cade în pretenții a fost obligată, la cererea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată. Dată fiind culpa procesuală a reclamantului, instanța l-a obligat la plata către pârâta C. A. a sumei de 2480 lei reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței anexate, cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 12.05.2015, reclamantul B. A., prin avocat, a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 343/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._ .
Prin cererea de apel, reclamantul-apelant a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate iar, în urma rejudecării, admiterea acțiunii principale, așa cum a fost formulată, cu privire la toate capetele de cerere, precum și obligarea pârâtei C. A. la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
În fapt:
Instanța de fond, reținând ipoteze eronate cu privire la situația de fapt și interpretând greșit probatoriul administrat a pronunțat o hotărâre neîntemeiată, ce reprezintă o concluzie contrară realității din speță, concluzie la care judecătorul a ajuns datorită unei opinii evident preconcepute, încă de la începutul procesului, și pe care a căutat doar să și-o întărească prin influențarea martorilor și spicuirea superficială a datelor rezultate din materialul probator aflat la dosar.
Astfel, în mod greșit judecătorul reține că bunicul reclamantului ar fi fost C. Fabiol și că ar fi decedat în 28.05.1991. În realitate C. F. a fost bunica maternă a reclamantului, iar aceasta a decedat în ziua de 20 mai 1991 și nu 28 mai 1991. Această împrejurare are o deosebită relevanță în ansamblul probator, dar, în mod esențial relevă puțina preocupare a judecătorului de fond cu privire la deplina lămurire a împrejurărilor de fapt și a resorturilor ce au determinat părțile să recurgă la acte simulate pentru a își manifesta voința reală.
Succesiunea evenimentelor din familia reclamantului la acea dată au fost următoarele:
-bunicul patern, B. I. senior, mai avea, pe lângă fiul B. I., (tatăl reclamantului și al pârâților de rang II și III) un alt fiu pe care însă a dorit să îl înlăture de la moștenirea familiei, întrucât manifesta ingratitudine față de părinți. Din acest motiv, bunicul patern a stabilit să transmită averea sa direct nepoților săi, pârâții B. I. nepotul și P. F.;
-bunica maternă a reclamantului, C. F., a fost grav bolnavă și a decedat la data de 20 mai 1991 în casa în litigiu din Pădureni, nr.40. Anterior acestei date s-a dorit transferul averii acesteia direct pe numele nepotului său, reclamantul B. A.. în acest sens a fost solicitată de la Primărie și o adeverință fiscală, la 04 februarie 1991, necesară la notar pentru transferul de proprietate. Transferul însă nu a mai avut loc întrucât bunica C. F. nu a mai fost în stare să își exprime consimțământul în fața notarului.
După moartea bunicii mele materne, C. F., mama reclamantului, B. E., care locuise cu C. F. în casa în litigiu din Pădureni, nr.40 și o îngrijise pe aceasta în ultimele clipe ale vieții se mută înapoi în casa socrului său, B. I., din Sânmihaiul Român, nr.173, primind acolo un drept de uzufruct viager. în acest fel, imobilul din litigiu a rămas în stăpânirea deplină a reclamantului B. A. încă din anul 1991.
La data de 27 mai 1991, la 7 zile de la moartea bunicii materne C. F., conform înțelegerii din familie, bunicul său patern B. I. senior își transferă casa și terenul din proprietate către nepoții pârâți în dosar, B. I. nepotul și P. R., frați ai săi, menționând însă un drept de uzufruct în favoarea părinților mei B. I. fiul și nora B. E..
La data de 30.08 1991, apelantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta C. A..
După moartea bunicii sale materne, C. F., la moștenirea acesteia emite pretenții și E. Ica, în numele celor doi copii ai săi, întrucât aceștia erau nepoții de fiu predecedat ai defunctei C. F. între E. Ica și B. E. și apelantul-reclamantul, se desfășoară un proces cu privire la succesiunea rămasă de la bunica acestuia din urmă, C. F.. Prin hotărâre judecătorească rămasă de definitivă la 26.03.1993, mama sa este declarată unică moștenitoare a bunicii sale C. F., primind în patrimoniu casa părintească aflată în litigiu în prezenta cauză din Pădureni, nr.40.
După finalizarea procesului, E. Ica proferează amenințări că va redeschide cauza și va dobândi, pentru fiii săi o parte din proprietatea asupra casei în litigiu din Pădureni, nr.40. În fața acestui pericol, mama domniei sale, B. E., decide să îi cedeze imobilul reclamantului B. A., iar la sfatul notarului, face acest lucru, în data de 22.08.1995 sub forma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu propriul fiu și soția acestuia. În realitate însă, acest transfer a reprezentat o donație a mamei către fiu, așa cum primiseră și ceilalți copii ai săi din averea bunicilor paterni. Nu s-a plătit niciun ban de către B. A. și soția acestuia iar intenția mamei a fost de a vedea îndestulat fiecare copil al său cu câte o proprietate, în cadrul unui veritabil partaj de ascendent, chiar dacă acesta nu a îmbrăcat condițiile de formă cerute de lege.
Atât bunicul său patern, B. I. senior, cât și mama sa, B. E., și-au transmis averea către cei trei frați, reclamantul și pârâții de rang II și III prin acte de vânzare pentru a îi ocroti pe aceștia de pretențiile celorlalte rude, unchi și verișori de unchi, menționați mai sus.
Mama sa B. E. a avut intenția evidentă de a transmite gratuit averea familiei, respectiv casa din Pădureni, nr.40, mai departe către domnia sa. În actul simulat de vânzare-cumpărare a fost menționată și soția sa, C. A., doar la sfatul notarului și pentru a nu stârni suspiciuni de donației doamnei E. Ica ce încă mai încerca să obțină pentru fiii săi o cotă parte cin această casă. C. A. a cunoscut faptul că în realitate imobilul este transmis doar lui B. A., ca parte din averea familiei. Aceasta a cunoscut că nu a plătit niciun ban la acea tranzacție, că nu i se cuvine nimic în realitate și că a fost chemată să semneze acel contract doar pentru a disimula o transmitere gratuită a averii familiei, în timpul vieții, între mamă și fiu. De altfel, acest lucru a fost recunoscut chiar și de mama pârâtei C. A., doamna C. V., într-o depoziție de martor în dosarul nr._ în fața Tribunalului T..
Aceasta este situația de fapt reală pe care însă judecătorul de fond a ales să o ignore. Acesta s-a arătat încă de la prima înfățișare deranjat de faptul că instanța de apel din primul ciclu procesual i-a dat dispoziție de îndrumare să administreze probe întrucât există suspiciune de act simulat. Mai mult, pornind de la o idee preconcepută a administrat proba cu martori în așa fel încât să poată doar să își întărească hotărârea pe care în mod evident o luase deja a priori. Astfel, martorii, oameni simpli, de la țară, cu pregătire precară, au fost gradual intimidați de poziția autoritară a judecătorului și conduși să declare incomplet și incorect ceea ce cunoșteau, insuficient pentru a dovedi teza probatorie a reclamantului și adevărul pe care chiar martorii au declarat, înainte de proces, că îl cunosc. S-a ajuns până acolo încât, urmare a șarjelor de întrebări agresive la care a fost supus, martorul S. L. G. a avut o stare de rău fizic și s-a aflat în imposibilitatea de a își mai aminti, în fața instanței, în ce grad de rudenie se află cu reclamantul, deși sunt verișori și au copilărit împreună. în privința martorului D. G., deși acesta declarase inițial că le-a însoțit pe părți la semnarea actului la notar și că știe că a fost o donație între mamă și fiu, judecătorul de fond l-a încolțit cu întrebări despre caracterul juridic al contraprestației în cazul donației și al vânzării, în finalul consemnării declarației fiind reținut un alt aspect decât ceea ce, evident a vrut să spună martorul. Ca dovadă, nici la ieșirea din sala de judecată, martorul nu conștientiza că ceea ce se reținu-se în scris din declarația sa nu corespunde cu ceea ce a vrut el să comunice.
O astfel de atitudine a judecătorului nu reprezintă neapărat o culpă ci mai degrabă o lipsă de tact în audierea martorilor influențabili, a martorilor ușor sugestibili și cu o pregătire nu întotdeauna elevată, supuși foarte ușor riscului de a se intimida și a spune și ce nu gândesc pentru a scăpa de calvarul tiradei întrebărilor unui judecător pe care îl pot percepe ușor ca pe o amenințare.
O astfel de atitudine a judecătorului nu este nouă în planul vieții juridice românești. Ea a fost sesizată încă din perioada interbelică de iluștri juriști precum C. R. Motru. În opera acestuia, Psihologia poporului roman, la capitolul Psihologia martorului, acesta indică modul în care judecătorul poate conduce, chiar fără să își dorească acest lucru, un martor să declare eronat sau chiar fals ceea ce cunoaște, și acest lucru nu din rea voință ci datorită unei comodități în a decela realitatea obiectivă, judecătorul mulțumindu-se a își confirma cu probe incorect administrate o convingere a sa deja formată.
Apelantul a precizat că recurge la menționarea operei acestui savant în susținerea argumentelor în prezenta cauză întrucât expertiza sa în acest domeniu se datorează unei ample cercetări a sufletului omenesc, distinsul profesor fiind absolvent al Facultăților de D. și Filozofie sub tutela lui T. M. și cercetător în domeniul psihologiei și psihiatriei în cadrul doctoratelor susținute și pregătite la Laipzig. Nu mai puțin relevant pentru autoritatea pe care opiniile sale o au este recunoașterea pe plan academic a studiilor acestuia, el fiind în perioada 1938-1941 Președintele Academiei Române.
În ciuda trecerii vremii, astfel de realități în privința modului de a desprinde adevărul din declarațiile martorilor încă persistă, în special la judecătoriile mici, iar astfel de imprudențe ale judecătorului, ca profesionist al dreptului, pot conduce la rezultate dezastroase cu privire la împărțirea dreptății, consecințele putând fi iremediabile în lipsa cenzurii unei instanțe superioare dispusă să caute aflarea adevărului obiectiv și nu doar la stabilirea unei situații juridice, oricât de îndepărtată de realitate, dar acoperite formal, prin îndeplinirea pașilor procesuali.
În drept, apelantul-reclamant și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 466 - 480 din Codul de procedură civilă.
În probațiune, apelantul-reclamant a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei C. A. I. și readministrarea probei cu interogatoriul pârâtului B. I., reaudierea martorilor S. S., D. G., S. L. G. și audierea unui martor suplimentar Bosica M..
La data de 24.06.2015, intimata-pârâtă R. P., prin avocat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, pentru următoarele motive:
Instanța de fond în mod temeinic și legal a administrat probatoriul pe fondul cauzei și a pronunțat o hotărâre legală. Martorii au fost audiați cu respectarea tuturor condițiilor cerute de lege. Intimata consideră că instanța a fost investită pe fond să soluționeze cauza în virtutea principiului disponibilității a lămurit sub toate aspectele cauza și a pronunțat o hotărâre în deplină concordanță cu realitatea și întreg conținutul materialului probatoriu administrat. Forța probantă a motivelor invocate de reclamantul-apelant în dovedirea simulării cauzei reale a actului juridic contestat nu este de natură a răsturna valabilitatea contractului de vânzare încheiat între părți și contestat prin prezenta acțiune. reclamantul-apelant nu a probat în nici un fel existența unei convenții secrete între părți, a unui act juridic secret adică o convenție care să exprime voința părților de a simula, respectiv de a crea aparența unor raporturi juridice inexistente sau diferite, pe care le-ar fi putut disimula. Celelalte alegații din cuprinsul cererii de apel sunt, în opinia intimatei, nefondate și pe cale de consecință solicită respingerea acestora.
Referitor la reaudierea martorilor din primă instanță și audierea unui martor suplimentar, precum și la proba cu interogatoriu, intimata a arătat că se opune întrucât rezultatul acestor activități fiind irelevante pentru cauză. în ceea ce privește martorii audiați și interogatoriile administrate de prima instanță, instanța a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că depozițiile și răspunsul la interogatoriu au fost complete și de natură a lămuri cauza sub toate aspectele, o nouă audiere și interogare nu ar aduce, în opinia sa, elemente noi. De altfel, aceasta consideră că apelantul nu a indicat eventuale teze probatorii pe care dorește să le dovedească cu prin aceste probe.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
La data de 02.07.2015, intimatul-pârât B. I., prin avocat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și neîntemeiat, menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, din următoarele motive:
În fapt,
Prin Sentința Civilă nr. 343 din 12 martie 2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de apelantul-reclamant B. A., având ca obiect declararea simulației.
Referitor la cele dispuse de către instanța de fond, intimatul a solicitat instanței să aibă în vedere că hotărârea pronunțată este legală și temeinică în baza probatoriului administrat. În acest sens, din sentința apelată rezultă că instanța de fond a reținut faptul că acțiunea reclamantului nu are niciun fundament probatoriu concludent, care să stea la baza afirmațiilor făcute cu privire la natura reală a actelor juridice intervenite între părți.
Astfel, atât din acțiunea formulată de către reclamant, prin care solicită declararea simulației în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/22 august 1995, cât și din cuprinsul actului în sine, reiese faptul că acest contract a fost încheiat numai între B. E. și soții B. A. și B. (actuală C.) I.. Din această situație, este clar că domnia sa B. I. și intimata P. R. nu figurează ca părți ale acelui contract și în ceea ce îl privește, nici nu cunoaște de existența vreunei înțelegeri (convenție secretă) referitoare la acest contract. De altfel, convenția secretă produce efecte numai între părți, iar nici între acestea nu produce efecte dacă nu sunt întrunite condițiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.
Totodată, a arătat faptul că obiectul dedus judecății, nu este acela al analizării partajului de ascendent pe care apelantul-reclamant îl invocă pentru a dovedi caracterul fictiv al contractului de vânzare-cumpărare a cărui simulație a cerut-o, astfel că introducerea în cauză a domniei sale și a pârâtei P. R., a fost făcută exclusiv pentru a încerca să facă dovada celor afirmate în acțiunea introductivă.
Deoarece afirmațiile și susținerile reclamantului nu au fost probate, intimatul consideră că în mod legal Judecătoria D. a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului B. A. în contradictoriu cu pârâta C. A.. În acest sens, pe baza probatoriului administrat în cauză și al practicii judiciare în materie, exemplificativă în acest sens fiind Decizia nr.463/1993 a C.S.J., potrivit căreia „proba în cazul simulației poate fi realizată doar prin contraînscris", cât și a Deciziei nr. 446 din 25 ianuarie 2005 a Î.C.C.J., conform căreia „Actul secret, care modifică un act public, la care se referă art. 1175 C. civ., produce efecte în măsura în care este valid sub aspectul condițiilor de fond și de formă", instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
În această privință a precizat și faptul că dispozițiile art. 1292 din noul cod civil care permit dovedirea simulației prin orice mijloc de probă, nu pot fi luate în considerare în cazul de față, deoarece art. 109 din LPA prevede că „dispozițiile art. 1289-1294 din Codul civil se aplică numai în cazul în care contractul secret este încheiat după . Codului civil.
Mai mult, reclamantul nu a făcut dovada existenței unui contraînscris la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1768 la Notariatul de stat D. prin care, B. E., mama reclamantului, înstrăina cu titlu de vânzare către reclamant și pârâta C. (B.) A. I., imobilul înscris în C.F. 2332 Pădureni.
Chiar dacă afirmațiile reclamantului apelant, conform cărora în realitate transferul ar fi reprezentat o donație a mamei către fiul său, s-ar dovedi a fi veridice, tot nu s-ar putea proba exista unui contract de donație încheiat în mod valabil între B. E. și B. A.. Acest lucru se datorează faptului că, atât în reglementarea anterioară, cuprinsă în art. 813 vechiul cod civil, cât și prin dispozițiile alin. 1 al art. 1011 din noul cod civil, forma autentică a contractului de donație este cerută ad validitatem, sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la solicitarea apelantului în probațiune de a reface interogatoriul domniei sale, a solicitat instanței să o respingă, deoarece, întrucât a răspuns în fața instanței de fond la toate întrebările cuprinse în interogatoriul depus la dosarul cauzei, iar dacă aceste răspunsuri nu sunt pe placul și în interesul apelantului, intimatul a precizat că nu mai are și alte răspunsuri la asemenea întrebări formulate într-un mod insinuant și peiorativ.
În ceea ce privește restul afirmațiilor apelantului cuprinse în apelul formulat, intimatul le consideră ca fiind neîntemeiate și nefondate, unele chiar făcute în mod iresponsabil cu privire la judecătorul de fond și la activitatea acestei instanțe de judecată.
În baza prevederilor art.451-453 din Codul de procedură civilă, a solicitat obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.
În drept, intimatul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 1175 Cod civil 1864, art. 205-208, art. 201 alin.1 și art.451-453 Cod de procedură civilă.
Apelantul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.
In apel, a fost incuviintata si administrata proba testimoniala cu martorul Bosica M. pentru apelant, parata-intimata C. neprezentandu-se pentru administrarea probei cu interogatoriul incuviintat apelantului.
Apelul este fondat.
Procedand la analiza motivelor de apel, a dispozitiilor legale incidente, ca si a sustinerilor partilor si a sentintei civile ce face obiectul controlului judiciar pendinte, instanta urmeaza a admite apelul formulat in cauza, pentru considerentele ce succed:
Prin demersul judiciar pendinte, reclamantul solicita constatarea caracterului simulat al operatiunii juridice de vanzare-cumparare a imobilului perfectata intre mama sa, in calitate de vanzator, si reclamant si parata C., in calitate de cumparatori, disimularea realitatii realizandu-se atat sub aspect obiectiv, din perspectiva naturii juridice a contractului, in realitate incheindu-se o donatie, cat si subiectiv, unicul donator fiind reclamantul (calificarea actiunii se realizeaza in raport de motivarea in fapt si in drept a acesteia si nu de folosirea improprie si in contradictoriu cu intreaga argumentatie a cuvantului”fictiv”).
Pentru a explica recurgerea la acest procedeu tehnico-juridic, reclamantul a invederat intentia bunicilor si a parintilor sai de a “lasa” fiecarui copil cate un imobil, gratificarea realizandu-se in toate cazurile prin acte cu titlu oneros, mai greu de desfiintat de eventuali pretendenti la succesiune, acelasi procedeu fiind ales si de catre mama sa, si, pentru ca reclamantul era casatorit cu parata C. la data vanzarii, a fost mentionata si aceasta din urma in contract in calitate de cumparatoare, astfel cum reiese, cel putin in privinta contractului de vanzare-cumparare supus analizei, din coroborarea declaratiilor testimoniale administrate in prima instanta si in apel.
Desi temerea autoarei reclamantului nu se justifica juridiceste intrucat eventualii succesibili isi pierdusera vocatia urmare a unui act de adoptie cu efecte depline, astfel cum in mod corect a retinut prima instanta, optiunea partilor se impune a fi apreciata prin raportare la conditia lor sociala si la cultura juridica a acestora, cu atat mai mult cu cat au fost consiliati si de un notar in acest sens.
De asemenea, nu poate fi inlaturata pretentia reclamantului cu motivarea - in fapt, reprosul adus mamei sale - ca nu a procedat imediat dupa decesul tatalui sau (bunicul reclamantului) la dezbaterea succesiunii dupa pentru a putea instraina imobilul exclusiv reclamantului, anterior casatoriei cu parata.
Contrar celor concluzionate de prima instanta, procedand la reanaliza probatoriului astfel cum a fost completat in apel, cu luarea in considerare si a atitudinii procesuale a paratei-intimate care nici in calea de atac a apelului nu s-a prezentat in vederea administrarii interogatoriului, comportament caruia tribunalul i-a conferit valoarea probatorie a unui inceput de dovada scrisa, tribunalul constata ca intre partile contractului a existat, anterior incheierii vanzarii-cumpararii, o convenție secretă în sens de operațiune juridică (negotium), in sensul sustinut de reclamant, adevarata lor intentie fiind aceea de a perfecta o donatie in favoarea reclamantului, parata C. fiind in deplina cunostinta de aceasta conventie secreta, mama reclamantului fiind cea care a informat-o cu privire la intentia ei reala de a-l gratifica doar pe fiul ei, potrivit celor invederate in mod expres de catre martorul ascultat in apel.
Convingerea instantei in privinta intentiei reale a partilor de a incheia o donatie si nu o vanzare-cumparare a fost intarita si de faptul ca dobanditorii nu au achitat un pret al vanzarii, iar instrainatoarea nu a avut nicio pretentie in acest sens, inserarea declaratiei lor in cuprinsul inscrisului cu privire la pret avand caracter fictiv, nereal; nefiind valabila ca vanzare, conventia produce efectele contractului de donatie si in temeiul principiului conversiunii actelor juridice.
In privinta persoanei beneficiarului actului gratificator, instanta nu poate face abstractie de imprejurarea ca imobilul a fost transmis din generatie in generatie in familia reclamantului, iar parata nu a platit in realitate niciun pret pentru aparenta cumparare a lui.
Pentru aceste considerente, in temeiul dispozitiilor legale evocate, potrivit art.480 C.proc.civ., apelul va fi admis, sentinta va fi schimbata, in sensul ca actiunea va fi admisa si, pe cale de consecinta, instanta va constata caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1768 în data de 22.08.1995 în fața notarului de stat L. C., cu privire la imobilul constând în casa cu teren înscris în CF nr._ (provenit din CF vechi 2332), având nr. top 34/a, urmând ca între părțile contractante să producă efecte actul juridic real, acela de donație exclusiv în favoarea reclamantului, va constata calitatea reclamantului de proprietar exclusiv al imobilului si va dispune rectificarea cărții funciare nr._, în sensul radierii din foaia de proprietate a pârâtei B. (actuală C.) A. I. și înscrierea reclamantului ca proprietar exclusiv, în cotă de 1/1, cu titlul donație.
In temeiul art.453 C.proc.civ. coroborat cu art.19 din OG nr.51/2008, fata de culpa lor procesuala, tribunalul o va obliga pe intimata-pârâta C. A.-I. la plata către stat de cheltuieli de judecată în sumă de 3215,11 lei, constând în taxe judiciare de la plata cărora reclamantul a fost scutit în prima instanță și în apel si va respinge cererea intimatului-pârât B. I. cu obiect cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 343/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, de către apelantul-reclamant B. A., având CNP_, cu domiciliul procedural ales în Timișoara, . C8, . la C. de Avocat O. T., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. A. I., având CNP_, cu domiciliul în Pădureni nr. 150, județul T., B. I., având CNP_, cu domiciliul procedural ales la avocat G. C. în Timișoara, .. C7, ., și P. R., cu domiciliul în Sânmihaiu Român, nr. 173, județul T..
Schimbă sentința apelata, în sensul că:
Admite acțiunea.
Constată caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1768 în data de 22.08.1995 în fața notarului de stat L. C., cu privire la imobilul constând în casa cu teren înscris în CF nr._ (provenit din CF vechi 2332), având nr. top 34/a, urmând ca între părțile contractante să producă efecte actul juridic real, acela de donație exclusiv în favoarea reclamantului.
Constată calitatea reclamantului de proprietar exclusiv al imobilului.
Dispune rectificarea cărții funciare nr._, în sensul radierii din foaia de proprietate a pârâtei B. (actuală C.) A. I. și înscrierea reclamantului ca proprietar exclusiv, în cotă de 1/1, cu titlul donație.
Obligă pe intimata-pârâta C. A.-I. la plata către stat de cheltuieli de judecată în sumă de 3215,11 lei, constând în taxe judiciare de la plata cărora reclamantul a fost scutit în prima instanță și în apel.
Respinge cererea intimatului-pârât B. I. cu obiect cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2015.
Președinte, L. D. | Judecător, I. A. D. | |
Pentru grefier L. M. S. aflat în CO, semnează grefier șef secție, R. C. |
Red. L.D./ Tehnored. L.S. 17.11.2015/ 6 ex.
Primă instanță: Judecătoria D. – judecător A. P. M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
