Obligatia de a face. Sentința nr. 1813/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1813/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 1281/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1281/A
Ședința publică din 16.12.2015
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTOR – A. C.
GREFIER – F. S. H.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta-reclamanta C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania împotriva sentintei civile 1813/26.05.2015, pronuntata de Judecatoria Sannicolau M. in dosarul_, in contradictoriu cu intimatii-parati . S. R. reprezentat de Ministerul Finantelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta apelanta, c.j. I. M.,pentru intimata parata .. L. M., lipsa fiind celelalte parti.
Procedura completă.
A fost expus referatul cauzei de către grefier, dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata incheiata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, schimbarea in tot a hotarârii, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecata în primă instanță și apel.
Apăratorul intimatei parâte solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr.1813/09.12.2014 pronuntata in dos._, Judecatoria Sannicolau M. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a respins acțiunea formulată de reclamanta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în contradictoriu cu pârâții . primar, S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în baza art 248 din NCPC, intrucât acest pârât figurează ca proprietar tabular asupra imobilului în litigiu, conform extrasului de carte funciară.
Examinând fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada vreunui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu inscris în CF_ T. M., deoarece conform extrasului de carte funciară f 6 dosar asupra acestui imobil figurează ca proprietar S. Român încă din anul 1951, dată la care reclamanta nici nu era înființată, aceasta fiind înființată după Revoluția din 1989.
Așadar la data dobândirii de către S. Român a imobilului în litigiu, reclamanta nu era înființată .
De altfel reclamanta prin precizarea de acțiune f 115 dosar a precizat foarte clar că in fapt construcțiile la care face referire în acțiunea introductivă și pentru care a solicitat dobândirea dreptului de proprietate sunt înscrise în cartea funciară și constau in casa cu nr 744 inscrisă în CF_ T. M., despre care instanța a reținut că se află în proprietatea Statului Român, conform extrasului de carte funciară.
Chiar dacă reclamanta ar fi edificat noi anexe la construcția casă înscrisă inițial asupra terenului din CF_ T. M. sau ar fi făcut îmbunătățiri la construcția casă inscrisă inițial în cartea funciară, acestea se cuvin proprietarului terenului respectiv S. Român, in virtutea dreptului de accesiune, reclamanta in condițiile legii putând avea cel mult un drept de creanță:
Pe de altă parte, numai S. Român putea să atribuie reclamantei prin hotărâre de guvern concesiunea sau chiar dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, in condițiile legii, având în vedere că reclamanta este persoană juridică de stat, nicidecum instanța de judecată prin hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, având în vedere că pe acest teren se află construcții respectiv casa dobândită în anul 1951 de S. Român prin efectul legii, terenul rămâne în proprietatea Statului Român nefiind aplicabilă dobândirea dreptului de proprietate in favoarea Comunei T. M. conform art 36 din Legea 18/1991, fapt recunoscut de pârâta . adresa f 33 dosar în care s-a aratat că proprietar este S. Român
Astfel, potrivit art 885 din Noul Cod Civil, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.
Așadar inscrierea Statului Român în cartea funciară face dovada deplină a dreptului de proprietate al acestuia .
Așadar, titlul de construire invocat de reclamantă drept temei de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, neputand fi reținut de instanță câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada că ar fi proprietarul terenului inscris în CF_ T. M. .
Pentru aceste motive, în baza art 480, 494 din Codul civil de la 1864, art 555 și art 885 din Noul Cod civil, instanța a respins acțiunea reclamantei .
Impotriva hotararii a declarat apel reclamanta, solicitand admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul ca instanța de judecată prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că pe terenul evidențiat în CF nr._ situat în T. M., jud. T., identificat cu nr. cad. 64-65/b - teren amplasare District Drumuri Naționale T. M., în suprafață de 1741 mp sunt edificate construcțiile ce aparțin apelantei, să se constate dreptul apelantei de proprietate, în cotă de 1/1, asupra imobilului evidențiat în CF_, compus din teren și clădiri, în suprafață de 1741 mp precum și intabularea dreptului apelantei de proprietate în Cartea Funciară, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea apelului, reclamanta apelanta a aratat ca instanța de fond nu a luat în considerare argumentele societății apelante și nici nu a aplicat corect prevederile legale în vigoare, de asemenea instanța nu a judecat cauza pe fond și nici nu s-a pronunțat cu privire la necesitatea încuviințării efectuării unei expertize topografice sau administrarea oricăror alte probe relevante pentru soluționarea litigiului.
Apelanta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara este proprietarul imobilului identificat prin nr. cadastral 64-65/b, în suprafață de 1741 mp, înscris în Cartea Funciară nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. 2868/A), situat în loc. T. M., județul T., unde își desfășoară activitatea Districtul Drumuri Naționale T. M.. Pe terenul respectiv sunt edificate o . construcții pentru care se plătesc impozite și taxe, atât pentru teren cât și pentru construcțiile aferente. C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a întocmit documentația topografică privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara, conform H.G. 834/1991, cu modificările ulterioare, pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor deținute de C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara, obiectivul „District T. M.", a arătat apelanta.
S-a mai învederat prin motivele de apel că litigiul trebuia purtat în contradictoriu cu S. Român și nu cu . fiind chemată în judecată în calitatea sa de unitate administrativ - teritorială, iar în această calitate stă in justiție, în cadrul prezentului litigiu, ca reprezentant în teritoriu al Statului Român.
Un alt aspect evidențiat prin cererea de apel a fost acela că pronunțarea unei hotărâri judecătorești privind constatarea dreptului de proprietate nu are niciun efect juridic asupra dobândirii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, întrucât procedura emiterii acestui act administrativ de autoritate este una specială, administrativă care derogă de la dreptul comun, iar din cele susținute de către pârât rezultă o presupusă inadmisibilitate a acțiunii apelantei, dar deși s-a susținut că apelanta se află în eroare cu privire la litigiul promovat, a apreciat că acesta este cel aflat în această situație, iar nu societatea apelanta. Astfel, prezentul litigiu este demarat ca urmare a imposibilității de avizare favorabilă de către OCPI a documentației întocmite de apelanta, aceasta fiind consecința refuzului pârâtului de a semna procesul - verbal de vecinătate.
Conform OUG 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – SA, prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din Româma"" art.3 (1) C.N.A.D.N.R. deține în proprietate bunuri imobile și mobile. Bunurile aparținând proprietății publice a statului sunt de natura celor prevăzute în anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 2 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(6)Bunurile mobile și imobile aparținând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome «Administrația Națională a Drumurilor din România», trec în proprietatea C.N.A.D.N.R. la data înmatriculării sale în registrul comerțului și se regăsesc în capitalul social inițial al acesteia. Contravaloarea terenurilor aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome «Administrația Națională a Drumurilor din România» nu este cuprinsă în capitalul social inițial prevăzut la art. 2 alin. (1). Aceste terenuri vor intra în patrimoniul companiei și se vor reevalua, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, cu modificările și completările ulterioare"
S-a solicitat interogatoriul pârâtei și în temeiul art. 330 NCPC încuviințarea efectuării unei expertize în specialitatea topografie.
In drept, apelul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 466 și următoarele NCPC.
Intimata . Primar a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului formulat de către apelanta-reclamanta, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea intampinarii, intimata . Primar a aratat ca, asa cum rezulta din extrasul de carte funciara ( cartea funciara cu nr.2868/A, cu nr.top 64-65 T. M., aflata in copie xerox la dosar), dreptul de proprietate a fost inscris in favoarea Statului R. in anul 1974, iar ulterior acest imobil a suferit modificări in 1986, respectiv aceasta . dezmembrata in doua parti, insa dreptul de proprietate nu a fost modificat si nici transmis. Este cunoscut faptul ca inainte de 1989 toate inscrierile in cărțile funciare in ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilelor aparținând unităților administrativ teritoriale, apărea pe numele „Statului R.", abia ulterior dupa . legilor administrației publice locale, respectiv 215/2004, s-a tranșat problema si s-a stabilit ca unitatea administrativ teritoriala in speța . bunuri care sunt cuprinse in domeniul public sau in domeniul privat al acesteia. F. de aceasta precizare a solicitat a se constata ca inscrierea dreptului de proprietate al Statului R. in cartea funciara a imobilului litigios este de fapt inscrierea anterioara a apariției legii mai sus indicate, ceea ce in prezent reprezintă . care face parte din patrimoniul privat al comunei conform anexei si inventarul acesteia publicat in Monitorul Oficial.
Refuzul semnării procesului-vebal de vecinătate de către parata-intimata . Primar a fost același cu cel constatat de către instanța de fond, respectiv ca aceasta nu deține niciun drept de proprietate asupra imobilului litigios si nici nu se invecineaza cu parata-intimata . Primar la vreunul din imobilele pe care aceasta le deține. In ceea ce privește solicitarea probei cu efectuarea unei expertize topo, a solicitat instanței de apel sa constate ca nu se impune administrarea acestei probe, deoarece nu se modifica configurația acestui imobil, iar prin administrarea acestei probe nu se poate obține rezultatul dorit de către reclamanta apelanta, respectiv acela de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului litigios.
In drept, intimata . Primar si-a intemeiat intampinarea pe dispozițiile art. 205 si următoarele Cod proced. Civ.
Intimata Directia Generala a Finantelor Publice Timisoara in reprezentarea Ministerului Finantelor Publice pentru S. R. a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului fata de aceasta.
In motivarea intampinarii, intimata Directia Generala a Finantelor Publice Timisoara a aratat ca, deși a solicitat în mod expres primei instanței să pună în vedere actualei apelante să își precizeze acțiunea cu privire la pretențiile concrete față de S. Român, în concret nu se specifică nicio pretenție a reclamantei-apelante față de intimata Directia Generala a Finantelor Publice Timisoara in reprezentarea Ministerului Finantelor Publice pentru S. R..
Mai mult, deși apelanta a aratat în prezentul apel faptul că a cerut împrocesarea Comunei T. M. ca reprezentant al Statului Român în speța de fată, acest fapt nu a fost arătat concret și distinct și în fața primei instanțe, aspect care ar fi dus la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice ca și reprezentant al Statului Român, prima instanță apreciind greșit netemeinicia excepției intimatei Directia Generala a Finantelor Publice Timisoara in reprezentarea Ministerului Finantelor Publice pentru S. R. . În aceste condiții a înțeles să reitereze lipsa calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, raportat la prevederile art. 3 pct. 81 din HG nr. 34/2009, cu aplicarea prevederilor art. 36 alin. 1 din Legea 18/1991, republicată.
În drept, intimata Directia Generala a Finantelor Publice Timisoara si-a intemeiat intampinarea pe dispozitiile H.G.nr. 520/2013, art. 36 alin. 1 din Legea 18/1991, republicată și actualizată; art. 3 pct. 81 din HG nr. 34/2009; art. 30 alin. 1, art. 36 teza I, art. 40 din NCPC; art. 205-208 NCPC.
Apelul a fost înregistrat în data de 20.03.2015 pe rolul Secției a II-a Civile a Tribunalului T..
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 01.04.2015, Secția a II-a Civilă a Tribunalului T. a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I Civile a aceleiași instanțe.
La pronunțarea acestei soluții, s-a reținut că obiectul prezentei cauze constă în următoarele: o acțiune în constatare a unui drept de proprietate asupra unui imobil și o cerere de rectificare a cărții funciare prin intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului.
Aceste instituții sunt civile și nu fac obiectul activității comerciale a părților astfel nu sunt acte obiective de comerț.
Înființarea secției comerciale a Tribunalului T. prin HOT. CSM nr. 191/17.03.2011 a fost admisă avându-se în vedere volumul de activitate înregistrat în cauzele comerciale, necesitatea asigurării specializării judecătorilor și configurația numărului de judecători, astfel încât să se asigure un volum echilibrat de activitate între secții. Or, o interpretare în sensul extinderii competenței secției a II-a la toate categoriile de litigii în care sunt implicați profesioniști, fără o redimensionare corespunzătoare a schemei de personal, ar duce la încălcarea dezideratului înființării secției comerciale, actuala secție a II-a civilă, stabilit în hotărârea CSM menționată, dar prevăzut și expres de legiuitor în art. 226 alin. 2 și 3 din Legea nr. 71/2011, care, chiar dacă se referă la complete specializate are aplicabilitate întru totul și în privința secțiilor specializate: ”La înființarea completelor specializate (…) se va ține seama de următoarele criterii: a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat între judecătorii secției; b) specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora; c) respectarea principiului repartizării aleatorii. (3) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) își va produce efectele de la data intrării în vigoare a Codului civil”.
În susținerea punctului de vedere exprimat prin prezentele considerente, sunt de menționat și concluziile cuprinse în minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii și ai Ministerului Justiției cu președinții secțiilor specializate din cadrul curților de apel și ai tribunalelor specializate de la Târgu M., din 22 mai 2014, care, cu privire la delimitarea sferei litigiilor de competența tribunalelor specializate, în unanimitate au decis în sensul continuității competenței materiale funcționale stabilite la nivelul fostelor secții comerciale. Totodată, s-a făcut referire la proiectul de act normativ aflat în discuții la Ministerul de Justiție care urmează să definească noțiunea de profesionist în materie economică și să circumscrie actele și faptele de comerț de competența secțiilor specializate.
Pe cale de consecință, competența de soluționare a prezentului litigiu aparține secției I a Tribunalului T. întrucât, astfel cum s-a arătat, nu este un litigiu care să privească activitățile de producție, comerț sau prestări de servicii ale persoanelor juridice titulare, iar calitatea de profesionist a părților litigante nu poate atrage automat competența secției a II-a civilă, în condițiile în care nu există o reglementare expresă în acest sens, atributivă de competență în favoarea secției specializate, or regulile de competență sunt de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie. Dimpotrivă, se observă că prin disp. art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 legiuitorul a arătat expres că secțiile civile ale tribunalelor judecă cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților, deci inclusiv cauze cu profesioniști și chiar dacă obiectul lor ar avea legătură cu bunuri aflate în fondul de comerț. Disp. art. 36 alin. 3 antemenționate conduc la concluzia că în nici un caz nu poate fi susținută teoria potrivit căreia toate cauzele în care apare un profesionist trebuie judecate de fostele secții comerciale, întrucât o atare interpretare ar face ca secțiile civile să judece doar cauze cu persoane fizice, toate celelalte subiecte de drept intrând în noțiunea de profesionist, ceea ce contravine intenției legiuitorului clar exprimată în textul de lege citat.
P. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timis Sectia I Civila sub nr._, la data de 08.04.2015.
La rândul său, prin încheierea din data de 04.09.2015, Secția a I Civilă a Tribunalului T. a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a II-a Civile a aceleiași instanțe, dispunând înaintarea dosarului către Curtea de Apel Timișoara, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
In motivarea încheierii, s-a arătat că reclamanta are calitatea de profesionist iar imobilul asupra caruia se poarta litigiul se pretinde a fi inclus in patrimoniul reclamantei si in capitalul social initial al acesteia, cf. art. 3 din OUG 84/2003 si art. 1 HG 834/1991, fiind destinat desfasurarii activitatii comerciale a reclamantei
Conform hotararii Colegiului de Conducere al Tribunalului Timis din data de 27.09.2011 (consemnata in procesul-verbal de la aceeasi data), care a delimitat competentele Sectiei a II-a Civile urmare a infiintarii acestei sectii, Sectia a II-a Civila solutioneaza, intre altele, litigiile patrimoniale si nepatrimoniale avand ca parti profesionisti, atunci cand sunt in legatura cu activitatile de productie, comert sau prestari servicii, asa cum sunt ele definite de art. 8 alin 2 din Legea 71/2011.
Cata vreme delimitarea competentelor intre sectiile instantei nu a fost reglementata pe cale legislativa, singura configurare a categoriilor de litigii care vor reveni spre solutionare Sectiei a II-a Civile a Tribunalului Timis fiind facuta, inca de la infiintarea acestei sectii, prin hotararea de colegiu anterior mentionata, hotarare neanulata si care isi produce efectele, avand in vedere ca litigiul de fata se incadreaza in categoria litigiilor cu profesionisti si are legatura cu activitatea comerciala a reclamantei, in mod evident competenta de solutionare a pricinii revine Sectiei a II-a Civile.
F. de aceste considerente, în temeiul art. 136 al. 1 C.pr.civ., a fost admisa exceptia necompetentei functionale a Sectiei I Civile si a fost declinata competenta functionala de solutionare a apelului in favoarea Sectiei a II-a Civile a Tribunalului Timis.
Făcând aplicarea art. 133 al. 2 raportat la art. 136 alin 1 C.pr.civ., tribunalul a dispus inaintarea dosarului catre Curtea de Apel Timisoara, in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.
Prin sentința civilă 198/30.09.2015, Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului T.–Secția Întâi Civilă, dosarul fiind reînregistrat pe rolul acestei din urmă secții în data de 21.10.2015.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, curtea a retinut ca, potrivit dispozițiilor art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011:
„(1) Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:
a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc;
b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului;
c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței;
d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare."
D. fiind specificul litigiilor aici enumerate,cel puțin una dintre părțile între care acestea se derulează este profesionist în sensul art. 8 alin. 1 din lege.
În cadrul Tribunalului T., Secția a II-a Civilă a fost înființată prin Hotărârea CSM nr. 191/17.03.2011.
Enumerarea de mai sus nu limitează, însă, litigiile dintre profesioniști, câtă vreme între aceștia pot fi purtate și alte litigii, patrimoniale sau nepatrimoniale, dacă sunt în legătură cu activități de producție, comerț sau prestări servicii în sensul art. 8 alin. 2 precum și, în aceleași limite, litigii în care una din părți este profesionist.
A rezultat astfel, pe de o parte, că nu doar litigiile enumerate de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 sunt de competența Secției a II-a Civilă a Tribunalului T. și că,pe de altă parte, nu toate cauzele în care cel puțin una dintre părți este profesionist intră în competența de soluționare a acestei secții,ci doar cele care se referă la activitățile de producție, comerț sau prestării de servicii ale profesioniștilor, întrucât doar aceste cauze au anumite caracteristici care justifică soluționarea lor de către judecători specializați, criteriu avut în vedere la înființarea secției conform dispozițiilor art. 226 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 71/2011.
În speță, reclamanta s-a adresat instanței cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect constatarea unui drept de proprietate asupra unui imobil și de rectificare a cărții funciare prin intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului.
Or, chiar dacă reclamanta, profesionist în sensul celor mai sus-arătate, desfășoară în imobil activități în realizarea propriului obiect de activitate, litigiul de față nu se referă la vreuna dintre activitățile enumerate de art. 4 din OUG nr. 84/2013 în forma în vigoare la data sesizării instanței și, respectiv, de art. 6 din Statutul reclamantei.
În aceste condiții, cererea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu nu atrage natura comercială a litigiului și, pe cale de consecință, nici competența secției a II-a în soluționarea pricinii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 135 alin. 1 C.pr.civ., art. 136 alin. 1, 2 C.pr.civ., Curtea a stabilit competența funcțională de soluționare a apelului declarat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1813/09.12.2014 a Judecătoriei Timișoara în favoarea Tribunalului T. – Secția I Civilă.
In calea de atac, tribunalul a încuviințat și administrat pentru apelantă proba cu înscrisuri, apreciind că proba cu interogatoriul pârâtei . proba cu raportul de expertiză topografică nu sunt utile justei soluționări a pricinii.
Intimații nu au solicitat administrarea unor probe noi în calea de atac.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art. 476-479 C., tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat.
Prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta nu a făcut dovada unui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, imobil înscris în CF_ Timișoara, top 64-65/b. Nici probele administrate în fața primei instanțe și, în pofida solicitărilor tribunalului, nici probele administrate în calea de atac nu dovedesc existența unui astfel de drept de proprietate al reclamantei asupra imobilului anterior menționat sau cel puțin a unui drept de administrare al Regiei Autonome Administrația Națională a Drumurilor din România asupra aceluiași imobil la data înmatriculării reclamantei în registrul comerțului, drept de administrare care ar putea da naștere unui drept de proprietate în temeiul prevederilor art. 3 alin 6 din OUG 84/2003.
În fața primei instanțe, reclamanta a susținut doar că intenționează să includă imobilul litigios în documentația întocmită potrivit HG 834/1991 și că pârâta . opune demersurilor sale, pretinzând că imobilul este proprietate de stat și că se află în administrarea Comunei T. M.. Înaintea primei instanțe, reclamanta nu a arătat care ar fi titlul care ar sta la baza dreptului său de proprietate asupra imobilului, abia în cererea de apel făcând trimitere la dispozițiile art. 3 alin 1 și 6 din OUG 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România"
Conform art. 3 alin 1 din OUG 84/2003, „C.N.A.D.N.R. deține în proprietate bunuri imobile și mobile. Bunurile aparținând proprietății publice a statului sunt de natura celor prevăzute în anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 2 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificărileșicompletărileulterioare.”
Aliniatul 6 al aceluiași articol arată că „Bunurile mobile și immobile aparținând domeniului privat al statului, aflate îna dministrarea Regiei Autonome «Administrația Națională a Drumurilor din România», trec în proprietatea C.N.A.D.N.R. la data înmatriculării sale în registrul comerțului și se regăsesc în capitalul social inițial al acesteia. Contravaloarea terenurilor aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome «Administrația Națională a Drumurilor din România» nu este cuprinsă în capitalul social inițial prevăzut la art. 2 alin. (1). Aceste terenuri vor intra în patrimoniul companiei și se vor reevalua, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, cu modificările și completările ulterioare, în termen de un an de la încheierea protocolului de predare-preluare prevăzut la art. 2 alin. (5), modificându-se în mod corespunzător capitalul social al C.N.A.D.N.R. Acțiunile nou-emise, aferente modificării capitalului social cu valoarea terenurilor, vor reveni statului în calitate de acționar unic.”
Pentru a dovedi dobândirea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu in baza art. 3 alin. 6 din OUG 84/2003, reclamanta trebuia să dovedească faptul că acesta se afla în administrarea Regiei Autonome «Administrația Națională a Drumurilor din România» la data înființării Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Or, probele administrate în cauză nu fac dovada arătată.
Astfel, in „situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimonial Direcției Regionale de Drumuri și Poduri– Secția Drumuri Naționale” depusă de apelantă la fila 7 apel (înscris care însă nu poartă nicio viză de oficialitate, nefiind semnat sau ștampilat de emitent și nici avizat de către organele de cadastru), la rubrica „titlul asupra terenului” este menționată olograf ca titlu asupra terenului în litigiu adresa 2480/22.09.1983 a Consiliului Popular T. M.. Această adresă, depusă la fila 38 din dosarul primei instanțe, nu poate constitui însă titlu asupra terenului în litigiu, întrucât, pe de-o parte, o adresă nu are caracterul unui act translativ de proprietate, iarpe de altă parte conținutul adresei invocate este cel puțin echivoc. Prin adresa în discuție se arată acordul Consiliului Popular al Comunei T. M. asupra „transferului definitiv al terenului-curte în suprafață de 943 mp și a imobilului aparținător cu nr. 744”, menționându-se totodată că „terenul împreună cu imobilul sînt amplasate în perimetrul construibil al . în c.f. nr. 2868/A”.Adresa nu menționează însă către cine urmează a fi făcut transferal și cu ce titlu, respectiv care este dreptul care se transferă. În plus, reclamanta solicită să-i fie constatat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1741 mp, în vreme ce adresa invocată privește doar o suprafață de 943 mp.
Urmare a solicitărilor instanței de apel de a face dovada unui drept de administrare al Regiei Autonome Administrația Națională a Drumurilor din România asupra imobilului la data înmatriculării reclamantei în registrul comerțului, apelanta-reclamantă a depus o . înscrisuri la filele 6-30 din dosarul de apel, niciunul dintre acestea nefăcând însă dovada dreptului arătat.
Astfel, adresa nr. 5631/02.11.1995 emisă de O.C.O.T. T., menționează că Direcția Regională de Drumuri și Poduri-Secția de Drumuri Naționale Timișoara figurează în evidentele cadastrale la data de 01.01.1990 cu teritoriul cadastral T. M.-intravilan (CF teremia M., nr. top 2868/a) cu următoarele numere cadastrale: Cc53, S=934 mp A54, S=836 mp, intravilan, cvartalul nr. 14.
Adresa arătată nu dovedește deci că la data înființării CNADNR (anul 2003), Regia Autonomă Administrația Națională a Drumurilor din România avea un drept de administrare asupra imobilului în litigiu.
Cât privește înscrisurile depuse la filele 9-21 apel (adresa 1506/10.03.1990 a Percepției Rurale Sannicolau M., copii chitanțe și ordin de plată, declarație înregistrată sub numărul 169/27.01.2003 pe numele contribuabilului Secția Drumuri Naționale Timișoara), precum și procesul-verbal de delimitare a terenului depus la fila 8 apel, acestea nu dovedesc legătura lor cu imobilul în litigiu, nefiind făcută nicio mențiune în cuprinsul lor că ar viza respectivul imobil.
Chiar dacă apelanta a depus în calea de atac înscrisuri în dovedirea faptului că are un punct de lucru în imobilul în litigiu, aspectul arătat nu înseamnă însă că imobilul este proprietatea reclamantei. Nici faptul că Secția Drumuri Naționale ar fi plătit impozit pe teren nu dovedește dreptul sau de proprietate asupra imobilului; mai mult, înscrisurile depuse la filele 28-29 apel nu dovedesc faptul că impozitul achitat ar viza chiar terenul în litigiu.
Cât privește fișa de evaluare a terenului depusă la fila 30 apel, aceasta emană de la Secția Drumuri Naționale, fără a exista vreun înscris care să dovedească faptul că terenul a trecut în proprietatea reclamantei sau în administrarea Regiei Autonome Administrația Națională a Drumurilor din România.
De altfel, în prezent reclamanta folosește imobilul în litigiu în calitate de comodatar, in baza contractului de comodat nr. 4035/28.09.2012 încheiat cu pârâta . 42-45 din dosarul de fond), încheiat pentru perioada 01.09._17. În contractul menționat se arată că se acordă de către comandant comodatarului „sub formă de împrumut, folosința imobilului casa nr. 744, curte și grădină în suprafață de 1741 mp, nr.top. 64-65/b T. M. înscris în CF 2868 în scopul desfășurării activității Secției de Drumuri Naționale Timișoara din cadrul DRDP Timișoara”.
Astfel fiind, având în vedere că probele administrate nu dovedesc existența unui drept de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu sau cel puțin a unui drept de administrare asupra aceluiași imobil în favoarea Regiei Autonome Administrația Națională a Drumurilor din România, la data înființării reclamantei, în mod corect prima instanță respins cererea de chemare judecată.
Contrar susținerilor reclamantei din cererea de apel, prima instanță a soluționat cauza pe fond, iar nu în baza unei excepții procesuale, analizând materialul probator administrat în cauză. Efectuarea unei expertize topografice cu privire la imobilul în litigiu nu era utilă justei soluționări a pricinii câtă vreme reclamanta nu a dovedit dreptul invocat asupra acestuia.
Nefondate sunt si susținerile apelantei conform cărora . fost chemată în judecată nu în calitate de pârâtă, ci în calitate de reprezentant al pârâtului S. Român, mențiunile cererii de chemare judecată fiind clare și neechivoce în sensul chemările în judecată în calitate de pârâtă a Comunei T. M. reprezentată prin Primar. Abia ulterior, la termenul de judecată din 17.06.2014, reclamanta a depus o cerere de introducere în cauză în calitate de pârât și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, arătându-se totodată că sunt menținute capetele de cerere din acțiunea introductivă. Astfel fiind, prima instanță s-a pronunțat în cadrul procesual fixat de către reclamant, cadru impus de principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art 480 alin. 1 C., tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 453 alin 1 C., va fi respinsă cererea a apelantei- reclamante, aflată în culpă procesuală, privind obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamanta C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (cu sediul in Timisoara, ..18, jud. Timis, inmatriculata la ORC cu nr.J40/552/15.01.2004 si CUI RO16054368)împotriva sentintei civile 1813/26.05.2015, pronuntata de Judecatoria Sannicolau M. in dosarul_, in contradictoriu cu intimatii-parati . sediul in T. M., nr.559, jud.Timis) si S. R. reprezentat de Ministerul Finantelor Publice (cu sediul in Bucuresti, sector 5, .).
Respinge cererea apelantei-reclamante privind obligarea intimatilor-parati la plata cheltuielilor de judecata.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. R. A. C.
GREFIER
F. S. H.
Red MR
Tehnoredact MR/FSH
5 ex/11.01.2016
Prima instanță – jud. M. L.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2184/2015. Tribunalul TIMIŞ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
