Acţiune în constatare. Sentința nr. 7832/2015. Tribunalul TIMIŞ

Comentarii

0

Sentința nr. 7832/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 1160/2015

ROMANIA

TRIBUNALUL TIMIS

SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.1160 /A

Ședința publică din 13.11.2015

PREȘEDINTE – M. R.

JUDECĂTOR – A. C.

GREFIER – F. S. H.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta-parata B. E. impotriva sentintei civile 7832/16.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimata-reclamantă U. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

A fost expus referatul cauzei de către grefier, care învedereaza că prin registratură, la data de 09.11.2015, apelanta a depus concluzii scrise.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pe azi, 13.11.2015, dând următoarea soluție:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin sentința civilă nr.7832/16.06.2015 pronuntata in dosar nr._ Judecatoria Timisoara a admis cererea formulata si precizata de reclamanta U. A., în contradictoriu cu pârâta B. E., a constatat că asupra imobilului înscris în CF nr._-C1-U4 Timișoara nr. top._/VI ( nr. CF vechi_) constând în apartamentul nr. 6 situat în Timișoara, .. 11, în curte corp B compus din: 2 camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, antreu, verandă, WC, boxa nr. 25 la subsol, cu 100% părți comune corp B și 93/1963 mp teren, și cu 4,73% pc. gen. sunt coproprietare reclamanta și pârâta astfel: reclamantă, căsătorită, deține cota de 14/24 cu titlu de bun comun, cumpărare conform Legii nr. 112/1995 din imobilul individualizat mai sus, iar pârâta deține cota de 10/24 asupra aceluiași imobil, dintre care cota de 5/24 cu titlu de restituire cf. Legii nr. 10/2001, și cota de 5/24 cu titlu de succesiune; a constatat că, la apartamentul din litigiu reclamanta a executat următoarele lucrări de îmbunătățire cu contribuția sa exclusivă de 100%, și anume: introducerea gazului metan de la rețeaua din . apartament inclusiv in interiorul locuinței, lucrare executată în anul 2004 în sumă de 485 lei; înlocuirea coloanei pentru apă rece executata in anul 2013 in suma de 1.073 lei; edificarea unei verande închise, lucrare executată în anul 1984, în baza autorizației nr.85/01.09.1984 in suma de 6604 lei; a constatat ca valoarea lucrărilor de îmbunătățire ce vor fi excluse de la partaj, fiind executate prin contribuția exclusiva a reclamantei este de 8162 lei; a constatat ca valoarea de circulație a apartamentului în litigiu, fără valoarea îmbunătățirilor executate prin contribuția exclusivă a reclamantei este de 64.980 lei; a dispus partajul asupra imobilului individualizat mai sus prin atribuirea apartamentului nr. 6 individualizat mai sus, în natură în întregime în proprietatea reclamantei exclusivă, cu obligarea sa la plata unei sulte in valoare de 27.075 lei în favoarea pârâtei reprezentând echivalentul valoric al cotei de proprietate de 10/24 aparținând pârâtei, fără a se include în valoarea actuală de circulație contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire menționate mai sus și executate prin contribuția sa exclusivă, pe baza raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții efectuat în cauză de expert B. M., care face parte integrantă din prezenta hotărâre; a dispus radierea din cartea funciară CF nr._-C1-U4 Timișoara nr. top._/VI ( nr. CF vechi_) a dreptului de proprietate al pârâtei înscris în CF asupra cotei de 10/24 și înscrierea în aceeași carte funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra aceleiași cote de 10/24 din imobilul din litigiu cu titlu de partaj; a obligat parata la plata către reclamantă a sumei de 3448 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, asupra imobilului înscris în CF nr._-C1-U4 Timișoara nr. top._/VI ( nr.CF vechi_) constând în apartamentul nr. 6 situat în Timișoara, .. 11, în curte corp B compus din: 2 camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, antreu, verandă, WC, boxa nr. 25 la subsol, cu 100% părți comune corp B și 93/1963 mp teren, și cu 4,73% pc. gen. sunt coproprietare reclamanta și pârâta astfel: reclamanta, căsătorită, deține cota de 14/24 cu titlu de bun comun, cumpărare conform Legii nr. 112/1995 din imobilul individualizat mai sus, iar pârâta deține cota de 10/24 asupra aceluiași imobil, dintre care cota de 5/24 cu titlu de restituire cf. Legii nr. 10/2001, și cota de 5/24 cu titlu de succesiune.

Titlul în baza căruia s-a dispus restituirea către pârâtă, și respectiv defuncta sa soră Thony Hedwig îl reprezintă Sentința civilă nr. 625/05.04.2005 a Tribunalului T., definitivă prin Decizia civilă nr. 343/a/ 21.06.2007 a Curții de Apel Timișoara și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1851/19.03.2008 a ICCJ, prin care s-a dispus restituirea în natură către reclamanta B. E. a cotei de 5/24 din dreptul de proprietate asupra mai multor apartamente, inclusiv asupra apartamentului 6 deținut de reclamanta în calitate de chiriaș, situat în imobilul din Timișoara .. 11, înscris în CF nr. 8092 Timișoara nr. top._, cu excepția terenului inclus în părțile comune indivize ale acestor apartamente, inclusiv ale apartamentului 6, condiționat de restituirea cotei aferente apartamentelor restituite din despăgubirea acordată în baza Legii nr. 112/1995 actualizată cu indicele de inflație, precum și restituirea cotei de 5/24 aparținând reclamantei Thony Hedwig din dreptul de proprietate asupra apartamentelor restituite.

Prin aceeași sentință s-a dispus și înscrierea în cartea funciară a dreptului de coproprietate asupra apartamentelor restituite, inclusiv asupra apartamentului 6, în favoarea pârâtei B. E. în cotă de 5/24 și în favoarea surorii acesteia Thony Hedwig în cotă de 5/24, condiționat de restituirea cotei aferente apartamentelor restituite din despăgubirea acordată în temeiul Legii nr. 112/1995 actualizată cu indicele de inflație, fără terenul inclus în părțile comune indivize ale acestora.

Astfel, conform Dispozitiei nr. 2472/10.11.2008 emisa de Primarul Municipiului Timisoara in baza hotararilor judecatoresti mai sus mentionate, rezulta ca terenul inclus in cotele parti comune indivize a fost exceptat de la restituire catre parata si defuncta Thony Hedwig.

Din raportul de expertiza efectuat in cauza de expert tehnic in constructii B. M., s-a constatat ca apartamentul in litigiu este o constructie parter separata (independenta), amplasata in zona II, mediana a orasului, asa cum s-a stabilit si in hotararea CMT de vanzare a terenurilor aferente imobilelor vandute in temeiul Legii nr.112/1995, cladirea avand o vechime mai mare de 78 de ani, astfel cum rezulta din CF nr.8092 Timisoara, imobilul fiind cumparat la data de 26.08.1937.

S-a constatat de asemenea prin acelasi raport de expertiza ca valoarea actuala de circulatei a apartamentului in litigiu este de 64.980 lei iar reclamanta a efectuat lucrari de imbunatatire la imobil in sensul ca a introdus gazul metan in anul 2001, plata facandu-se centralizat prin Asociatia de locatari in suma totala de 50.046.000 lei, suma achitata de reclamanta fiind de 485 lei (dupa denominare).

De asemenea, reclamanta a inlocuit coloana de apa rece, lucrare executata in anul 2013 la pretul de 1.073 lei, edificand si o veranda inchisa in anul 1984, in baza autorizatiei nr.75/01.09.1984, pretul acestei constructii fiind de 6.604 lei.

F. de starea de fapt mai sus prezentata, raportat la art. 669 NCC, art. 908 NCC, art. 979 și urm. NCPC, art. 983 NCPC, art. 987 NCPC, instanța a admis acțiunea formulata si precizata.

In temeiul disp.art.453 C., a obligat parata la plata către reclamantă a sumei de 3448 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand taxa timbru, onorariu avocat si onorariu expert (raportat la cota de 10/24 din imobil aparținând paratei).

Impotriva hotararii a declarat apel parata, solicitand modificarea acesteia și a încheierilor în sensul admiterii obiecțiunilor sale împotriva metodei de evaluare a apartamentului în litigiu în baza prețurilor istorice prevăzute de decretele 93/1977 și 256/1984, să se invalideze expertiza judiciară efectuată de B. M., să se constate calitatea sa de proprietar asupra unei cote de 10/24 din cota de teren de 93/1963 aferentă apartamentului în litigiu, să se admită cererea sa de pronunțare a unei încheieri de admitere în principiu suplimentară (art. 986 NCPC) și să se dispună includerea în masa partajabilă și despăgubirea sa și în privința acestei cote de teren, să se admită obiecțiunile sale împotriva considerării apartamentului ca fiind fără verandă și fără instalație de încălzire pe gaz, împotriva folosirii altor suprafețe decât cele oficiale din documentația cadastrală recepționată de OCPI T., împotriva aplicării unui coeficient de diminuare de 10% pentru proces pe rol între coproprietari, împotriva aplicării unor coeficienți de diminuare de 5%, 6% și 7% legați de uzura imobilului și să se invalideze expertiza judiciară efectuată de B. M., să se respingă ca inadmisibilă cererea reclamantei de atribuire în natură a apartamentului în litigiu și să se admită cererea sa de scoatere a apartamentului în litigiu la vânzare prin licitație publică iar în subsidiar față de pct. să se dispună atribuirea provizorie și nu definitivă a apartamentului în litigiu si tot în subsidiar să se dispună actualizarea sultei cu indicele inflației pe perioada dintre 30.09.2014 și data plății efective, să se respingă pentru lipsă de calitate procesuală pasivă cererile reclamantei de constatare a valorii lucrărilor de introducere a gazului metan și de edificare a unei verande închise, să se respingă ca nefondată cererea reclamantei de constatare a valorii pretinsei lucrări de înlocuire a coloanei de apă rece, să se dispună compensarea totală a tuturor cheltuielilor de judecată suportate de ambele părți în primă instanță, în sensul că fiecare parte își va suporta propriile cheltuieli, iar în subsidiar față de pct. să se dispună repartizarea proporțională, conform art. 635 Cod Civil, a tuturor cheltuielilor de judecată suportate de ambele părți în fața primei instanțe, nu doar a onorariilor experților judiciari, cu compensarea totală a onorariului avocațial achitat de reclamantă cu munca depusă de apelanta parata și cu excluderea de la repartizare a onorariilor aferente expertizelor invalidate de instanță; în subsidiar față de al doilea motiv de apel, să se dispună înlocuirea sintagmei „cu .. 93/1963 teren" din alin. 2 al dispozitivului sentinței cu sintagma „fără teren", cu acordarea cheltuielilor de judecată din apel (până în prezent taxa judiciară).

In motivarea apelului, apelanta a aratat ca se plânge de faptul că expertul judiciar a evaluat apartamentul în litigiu în baza prețurilor istorice prevăzute de decretele 93/1977 și 256/1984, și nu în baza prețurilor practicate în prezent pe piața imobiliară, rezultând o subevaluare masivă a apartamentului în litigiu. De asemenea parata apelanta a reclamat că este inacceptabil ca despăgubirea pentru o deprivare comisă în anul 2015 să fie calculată după preturi istorice din anul 1984, chiar indexate cu rata inflației. în dispreț total față de prețurile practicate în prezent pe piața imobiliară.

In particular, a arătat că potrivit raportului de evaluare extrajudiciara întocmit în februarie 2015 de către evaluatorul ANEVAR C. A. prin metoda comparației directe și metoda capitalizării veniturilor (în baza prețurilor practicate în prezent pe piața imobiliară), valoarea de piață actuală a apartamentului în litigiu este de 38.000 euro și, respectiv, 39.100 euro, adică de circa 2,7 ori mai mare decât valoarea de 64.980 lei (14.440 euro) calculată de expertul judiciar în baza prețurilor istorice prevăzute de decretele 93/1977 și 256/1984.

Parata apelanta a reclamat o încălcare a principiului contemporaneității valorii bunului expropriat, consacrat în jurisprudența Curții Constituționale a României. În acest sens, a citat din hotărârea nr. 380/2015: "26. Prin decizia menționată, Curtea a statuat că stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate (..) în această privință legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputănd fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului. (..) Legea nr. 198/2004 (..) generează o situație juridică ce se abate de la o asemenea finalitate în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului (..) Rezultă că, determinăndu-se în acest fel cuantumul despăgubirii, aceasta nu mai este „dreaptă" în sensul art.44 alin.(3) din Constituție, cuantumul ei nefiind contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu cu valoare constituțională. Prin urmare, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate formulată și a reținut că la calcularea cuantumului despăgubirilor (..) experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate. "

Parata apelanta a reclamat și o încălcare a principiului despăgubirii integrale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. In acest sens, a citat din hotărârea Curții Europene Chinnici contra Italiei (nr. 2) din 14.04.2015: „36. Prezentul caz privește o expropriere distinctă, care nu a fost efectuată ca parte a vreunui proces de reformă economică, socială sau politică, sau care era legată de circumstanțe specifice. In consecință, în speță, Curtea nu poate discerne nici un fel de obiective legitime „în interes public" capabile să justifice o despăgubire inferioară valorii de piață".

Prin motivele de apel a fost contestata si aplicabilitatea decretelor 93/1977 și 256/1984 în privința locuințelor proprietate a persoanelor fizice și juridice de drept privat, aratandu-se că decretele 93/1977 și 256/1984 au ca obiect stabilirea prețului de vânzare al locuințelor din fondul locativ de Stat. Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene, „art. 1 din Protocolul nr.1 cere, mai presus de toate, ca orice interferență din partea unei autorități publice cu dreptul la respectarea bunurilor să fie legală"" (P. contra României, 01.12.2005, §77).

Parata apelanta a invederat că în mod greșit prima instanță a considerat că Standardele Internaționale de Evaluare (IVS) nu ar fi obligatorii în România. De asemenea a arătat că începând cu anul 2013, prin hotărârile ANEVAR nr. 3/2013, 3/2014 și 2/2015, emise în baza prerogativei conferite de art.5 alin.(1) lit.c) din OG nr. 24/2011 și publicate în Monitoarele Oficiale nr. 261/2013, 275/2014 și 208/2015, Standardele Internaționale de Evaluare în vigoare au fost declarate general obligatorii în România.

Parata apelanta a mai arătat că problema nerespectării de către instanțele judecătorești și experții judiciari a Standardelor Internaționale de Evaluare a fost criticată de către ANEVAR într-un comunicat dat publicității pe 22.12.2014.

Parata apelanta a invederat că expertul judiciar nu a respectat Standardele Internaționale de Evaluare (IVS). În particular, a arătat că potrivit paragrafului C22 din IVS 230, abordarea prin cost (cost approach) este subsidiară abordării prin piață (market approach) și abordării prin venit (income approach), și poate fi utilizată numai atunci când există un număr limitat de tranzacții din cauza naturii specializate, modelului sau localizării activului, sau când activul în sine nu generează venit sau când venitul asociat cu acesta nu poate fi separat de întreprinderea care utilizează activul. Or, bunul comun în litigiu nu se încadrează în niciuna din aceste excepții. Ca dovadă., a arătat că evaluatorul ANEVAR C. A. nu a avut nici un fel de dificultăți în a găsi comparabile. In consecință, recurgerea de către expertul judiciar la o abordare prin cost (precum decretele 93/1977 și 256/1984) este neconform cu paragraful C22 din IVS 230. Potrivit paragrafului 38 din GME 630, „neaplicarea acestei abordări (abordarea prin piață — n.n.) nu poate fi însă justificată prin invocarea lipsei informațiilor suficiente în condițiile în care acestea puteau fi procurate de către evaluator printr-o documentare corespunzătoare". De asemenea a invederat ca scuza expertului judiciar că nu a găsit comparabile este invalidă. Nici nu a făcut dovada că ar fi căutat comparabile.

Criticile aduse hotararii primei instante au vizat si faptul ca aceasta a rediscutat și contrazis sentința irevocabilă nr._/2011 a judecătoriei Timișoara, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinței nr. 625/2005 a Tribunalului T. în sensul că restituirea în natură dispusă în favoarea sa include și cota de 5/24 din cota de teren de 93/1963 aferentă apartamentului în litigiu, și prin care s-a confirmat legalitatea întabulării sale în cartea funciară ca proprietar asupra acestei cote de teren. De asemenea parata apelanta a reclamat o încălcare a principiului res indicata, garantat de art. 6 din Convenție (Brumărescu contra României). In cartea funciară a parcelei de teren (nr._) parata apelanta e intabulată sub B2 ca proprietar asupra unei cote de 383/7852, cu titlu de restituire în baza legii nr. 10/2001, în baza sentinței nr. 625/2005 a Tribunalului T.. La rubrica observații s-a menționat că această cotă reprezintă cota de 5/24 din cota de teren aferentă apartamentelor 3, 6, 7, 14, 20 și 21. Or, apartamentul nr. 6 este apartamentul în litigiu, iar legalitatea acestei întabulări a fost confirmată irevocabil prin sentința nr._/2011 a Judecătoriei Timișoara

Parata apelanta a invederat ca prima instanță a ignorat sentința irevocabilă nr. 1311/2002 a Judecătoriei Timișoara, prin care defuncta sa soră (pe care parata apelanta a moștenit-o) a fost recunoscută ca proprietar asupra celeilalte cote de 5/24 din cota de teren de 93/1963 aferentă apartamentului în litigiu. De asemenea parata apelanta a reclamat o încălcare a principiului res indicata, garantat de art. 6 din Convenție {Brumărescu contra României). Este adevărat că în cartea funciară a parcelei de teren, asupra acestei cote figurează ca proprietar Statul Român cu titlu de naționalizare. Insă prin sentința nr. 1311/2002 a Judecătoriei Timișoara s-a constatat irevocabil nevalabilitatea naționalizării cotei de 10/24 deținută de parata apelanta și de defuncta sa soră (pe care parata apelanta a moștenit-o) din imobilul din . din Timișoara, pe motiv de ilegalitate. Iar în hotărârea P. și alții contra României din 29.04.2014 (cazul Rodan), Curtea Europeană a reiterat că „constatarea de către tribunalele interne că naționalizarea a fost ilegală are ca efect recunoașterea, cu efect retroactiv, a existenței unui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu" (§ 146). Potrivit legislației de carte funciară (art. 26 alin 2 din legea nr. 7/1996, republicată 2006), drepturile reale dobândite prin hotărâri judecătorești sunt opozabile erga omnes fară întabulare în cartea funciară. Prima instanță a refuzat să suspende judecata prezentului dosar de partaj până la soluționarea definitivă a dosarului_, ce are ca obiect tocmai rezolvarea situației de carte funciară în privința acestei cote de teren. O asemenea atitudine contravine securității raporturilor juridice.

A fost criticata de catre apelanta si absența oricărei despăgubiri pentru cota sa de 10/24 din cota de teren de 93/1963 aferentă apartamentului în litigiu, teren ocupat de construcția altuia, inutilizabil și nevandabil pentru proprietar, astfel că cererea sa de deprivare totală este justificată (art. 24 alin. (4) din legea nr. 33/1994). De asemenea parata apelanta a reclamat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1.

In particular, parata apelanta a invederat ca se plânge de respingerea cererii sale din 27.03.2015 de pronunțare a unei încheieri de admitere în principiu suplimentară (art. 986 NCPC) prin care să se includă în masa partajabilă și cota sa de 10/24 din cota de teren de 93/1963 aferentă apartamentului în litigiu. Parata apelanta a mai arătat că potrivit art. 651 Cod Civil, cota-parte din părțile comune ale condominiului este accesorie apartamentului și poate fi înstrăinată numai odată cu apartamentul, iar potrivit art. 649 alin. (1) lit. (a) Cod Civil, terenul pe care se află clădirea face parte din părțile comune indivize. Potrivit jurisprudenței Curții Europene, "omisiunea totală de a lua în considerare, la stabilirea despăgubirii, a caracteristicilor specifice ale proprietăților în discuție, a răsturnat justul echilibru dintre cerințele interesului general al comunității și cerințele protecției drepturilor fundamentale ale individului" (Arsovski contra Macedoniei, 15.01.2013, §61).

A fost criticata si evaluarea apartamentul în litigiu fără luarea în considerare a verandei și instalației de încălzire pe gaz, ceea ce contravine prevederilor speciale ale Legii nr. 10/2001 în baza căreia a avut loc restituirea în natură a cotei sale de 10/24. Apelanta a arătat că reclamanta a efectuat aceste lucrări în 1984 și 2004, deci înainte de restituire. Parata apelanta a arătat că a dobândit în mod legal dreptul de coproprietate asupra acestor lucrări prin efectul sentinței de restituire nr. 625/2005 a Tribunalului T., îmbogățirea sa având astfel o justă cauză. Parata apelanta a arătat că art. 48 alin. 3 din legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data restituirii cotei sale de 10/24 (19.03.2008 - data rămânerii irevocabile a sentinței 625/2005 de restituire în natură în baza legii 10/2001), prevedea că „ În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fară titlu valabil, obligația de despăgubire [a foștilor chiriași pentru eventualele îmbunătățiri] revine statului sau unității deținătoare". Or, prin sentința 1311/2002 s-a constatat în mod irevocabil nevalabilitatea naționalizării cotei sale de 10/24 din apartamentul în litigiu. A rezultat că parata apelanta nu are nici o obligație de despăgubire față de reclamantă pentru lucrările în discuție. Faptul că această prevedere legală a fost abrogată prin legea nr. 1/2009 este irelevant, deoarece condițiile în care a avut loc restituirea în natură nu pot fi modificate retroactiv în defavoarea sa (art. 15 alin. 2 din Constituție).

Un alt motiv de apel a vizat faptul ca expertul judiciar a folosit la evaluare alte suprafețe utile ale încăperilor decât suprafețele oficiale din documentația cadastrală a imobilului recepționată de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T.. Potrivit art. 45 alin. 2 lit. a din legea 7/1996, constituie contravenție „folosirea în documente oficiale a datelor cu privire la proprietari, terenuri sau construcții, altele decât cele înscrise în documentele cadastrale realizate în condițiile prezentei legi".

A fost apreciat ca incorect de catre apelanta si faptul ca expertul judiciar a aplicat o diminuare a valorii de 10% pe motiv că există proces pe rol între coproprietari, diminuare care o afectează numai pe parata apelanta, nu și pe reclamantă. Au fost de asemenea contestate si cele trei diminuări ale valorii de 5%, 6% și 7% în baza unor factori apreciati de apelanta ca fiind o consecință directă a uzurii imobilului. Însă de acești factori s-a ținut seama cu ocazia stabilirii coeficientului de uzură (anexa nr. 2 tabelul nr. 3 din decretul 93/1977 stabilește coeficienții de uzură în funcție de vechimea și starea tehnică a clădirii). Or, o diminuare a valorii ca urmare a existenței unui factor negativ nu poate fi efectuată de două ori în baza aceluiași factor.

A fost criticata si atribuirea apartamentului în litigiu către reclamantă în schimbul unei sulte neacceptate de parata apelanta, apreciindu-se ca instanta a refuzat să-i dea o șansă rezonabilă de a obține un preț mai bun pentru cota sa, prin scoaterea apartamentului în litigiu la vânzare prin licitație publică, așa cum permite art. 991-992 NCPC. O asemenea favorizare financiară a reclamantei în detrimentul sau nu are nici o justificare sub art. 1 din Protocolul nr. 1, facand trimitere la hotărârea Kanala contra Slovaciei. De asemenea, parata apelanta a mai arătat că și potrivit jurisprudenței naționale, o cerere de atribuire în natură a bunului comun este inadmisibilă în situația în care impune condiții de preț cu care celelalte părți nu sunt de acord, într-un asemenea caz vânzarea la licitație fiind singura opțiune. Cererea coproprietarului pârât privind o altă formă a partajului decât cea cerută de coproprietarul reclamant poate fi formulată oricând în fața primei instanțe, aceasta nefiind o „cerere nouă" care să necesite formularea unei cereri reconvenționale (decizia nr. 963/2008 a Curții de Apel Timișoara).

Parata apelanta contestat si atribuirea definitivă și nu provizorie a apartamentului în litigiu, aratand ca, că potrivit legii, atribuirea provizorie (art. 989 NCPC) este regula iar atribuirea definitivă (art. 990 NCPC) este excepția, aceasta din urmă putând fi dispusă doar în cazul existenței unor „motive temeinice". Or, prima instanță nu a indicat nici un fel de motive. De asemenea, prima instanță nu a dispus actualizarea sultei cu indicele inflației pe perioada dintre 30.09.2014 și data plății efective, având în vedere că expertul judiciar a actualizat prețurile istorice prevăzute de decretele 93/1977 și 256/1984 numai până pe 30.09.2014.

S-a mai invocat de catre apelanta si lipsa calitatii sale procesuale pasive în privința cererilor de constatare a valorii lucrărilor de introducere a gazului metan și de edificare a unei verande închise. Cererea reclamantei de constatare a valorii pretinsei lucrări de înlocuire a coloanei de apă rece, pretins executată în 2013, este nefondată, deoarece reclamanta nu a prezentat niciun fel de documente privind existența și necesitatea lucrării, iar parata apelanta a contestat existența și necesitatea acestei lucrări; expertul judiciar a evaluat această lucrare exclusiv în baza susținerilor reclamantei, fără să se fi convins personal de existența și necesitatea lucrării.

Parata apelanta a apreciat si că în mod greșit prima instanță a obligat-o la plata de cheltuieli de judecată către reclamantă. Măsura atribuirii de către instanță a bunului comun unuia dintre coproprietari este similară cu o expropriere a celorlalți coproprietari. A arătat că în hotărârea Curții Europene Arsovski contra Macedoniei din 15.01.2013, printre factorii care au dus la constatarea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 s-a aflat și faptul că instanțele au obligat petentul la plata cheltuielilor de judecată către expropriator, diminuând astfel indirect despăgubirea cuvenită petentului (§61). A arătat că și potrivit art. 38 din legea 33/1994, „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator"".

A fost criticat si faptul că prima instanță a repartizat proporțional doar onorariile experților judiciari, toate celelalte cheltuieli fiind puse integral în sarcina sa (taxa judiciară de 1028 lei și onorariul avocațial de 1800 lei achitat de reclamantă), desi art. 635 cod civil prevede că toti coproprietarii „vor suporta sarcinile coproprietății, proporțional cu cota lor parte din drept", nu face nici o distincție în funcție de natura sarcinilor. Prima instanță nu a compensat total onorariul avocațial achitat de reclamantă cu munca depusă de parata apelanta în fața primei instanțe. Reclamanta s-a apărat prin avocat, iar parata apelanta personal, fapt care nu poate justifica instituirea unei discriminări între coproprietari în ceea ce privește cheltuielile partajului. De asemenea parata apelanta a invederat ca prima instanță a omis în totalitate onorariul achitat de parata apelanta evaluatorului ANEVAR C. A., desi recurgerea la un specialist nu diferă cu nimic de recurgerea la un avocat. De asemenea, prima instanță a obligat-o să plăteasca reclamantei și cota-parte din onorariul achitat expertului judiciar P. D. (10/24 din 1287 lei), deși expertiza acestuia a fost invalidată de instanță si cu toate ca nu parata apelanta a numit acest expert, în situația invalidării și a expertizei efectuate de B. M. solicitand excluderea de la repartizare și a onorariului achitat acestuia de către reclamantă.

In drept, apelul a fost intemeiat pe dispozitiile Codului de procedura civila in materie de partaj, Legea 7/1996, Legea 10-2001, Legea 33/1944, art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie.

Intimata reclamanta U. A. E. a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului, obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în apel, față de culpa procesuală a acesteia; a se aprecia că motivele de apel invocate de pârâta B. E. cu privire la hotărârea apelată și cu privire la încheierile pronunțate de prima instanță sunt total neîntemeiate: a se aprecia că în mod corect au fost respinse de prima instanță obiecțiunile pârâtei împotriva metodei de evaluare a apartamentului din litigiu în baza decretelor 93/1977 și 256/1984, să se respinga solicitarea apelantei pârâte de a se invalida expertiza judiciară efectuată de dl. exp. B. M.; să se respinga cererea apelantei pârâte prin care solicită să se constate calitatea acesteia de pretins proprietar asupra unei cote de 10/24 din cota de teren de 93/1963 ca teren aferent apartamentului din litigiu, să se respinga cererea apelantei de pronunțare a unei încheieri de admitere în principiu suplimentară în baza prev. art. 986 NCPC, sa se respinga cererea formulata de apelanta pârâtă de a se include în masa partajabilă și despăgubirea sa în privința acestei cote de teren, ca fiind inadmisibilă ; să se respinga cererea apelantei prin care solicită luarea în considerare a obiecțiunii sale împotriva includerii în masa partajabilă a apartamentului fără verandă și fără instalația de încălzire pe gaz, sa se mențina hotărârea apelata sub aspectul pronunțării în baza expertizei tehnice judiciare întocmite de dl. exp. ing. B. M..

Intimata a solicitat a se aprecia ca fiind legală și temeinică hotărârea primei instanțe cu privire la suprafețele luate în considerare prin raportul de expertiză întocmit de dl. exp. ing. B. M., să se respinga cererea apelantei pârâte de a se lua în considerare obiecțiunea formulată de aceasta în privința aplicării coeficientului de diminuare a valorii de 10% pentru proces pe rol între coproprietari, să se mențina ca fiind temeinică și legală hotărârea apelată și în privința acestui aspect, să se respinga cererea apelantei pârâte prin care aceasta a solicitat admiterea obiecțiunii acesteia în privința aplicării unor coeficienți de diminuare de 5%, 6% și 7% legați de uzura imobilului, aplicarea acestor coeficienți fiind argumentată științific prin raportul de expertiză întocmit de dl. exp. ing. B. M. cu referire la actele normative în vigoare care prevăd aplicabilitatea acestor coeficienți precum și raportat la starea de uzură avansată a imobilului; să se mențina ca fiind pe deplin temeinică și legală soluția pronunțată de prima instanță prin care s-a dispus atribuirea în natură a apartamentului din litigiu către intimata reclamantă, și a aprecia că în mod corect prima instanță a respins cererea formulată de pârâtă prin care aceasta a solicitat scoaterea apartamentului din litigiu la vânzare la licitație publică, cerere motivată de pârâtă prin invocarea prev. art. 991 -992 NCPC . Cu privire la cererea de atribuire provizorie către intimata reclamanta (art. 989 NCPC) și nu atribuirea definitivă definitivă (art. 990 NCPC) a apartamentului din litigiu, a solicitat să se dispuna respingerea acestei solicitări a apelantei pârâte ca fiind neîntemeiată și nelegală și sa se mențina hotărârea primei instanțe ca fiind pe deplin temeinică și legală și în această privință.

Referitor la cererea privind actualizarea sultei cu indicele de inflație pe perioada 30.09.2014 și până la data plății efective, a solicitat respingerea și a acestei solicitări ca fiind neîntemeiată și lipsită de temei legal; să se dispuna respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive în privința cererii intimatei reclamante de constatare a valorii lucrărilor de introducere a gazului metan și de edificare a unei verande închise, față de calitatea de coproprietar a pârâtei apelante asupra apartamentului din litigiu ; să se dispuna respingerea apelului pârâtei și cu privire la soluția dată de prima instanță în privința lucrării de înlocuire a coloanei de apă rece, lucrare executata de intimata reclamanta, astfel cum este pe deplin dovedit în cauză; să se dispuna respingerea apelului formulat de pârâtă și în privința cheltuielilor de judecată, solicitarea apelantei pârâte ca fiecare parte să își suporte cheltuielile efectuate fiind nelegală, contrară dispozițiilor art. 453 NCPC ; a aprecia ca fiind pe deplin legală și temeinică hotărârea primei instanțe pronunțate cu privire la cheltuielile de judecată, cererea formulată de pârâtă de a se dispune compensarea onorariului avocațial cu pretinsa muncă pe care pârâta ar fi depus-o în dosar fiind nu numai vădit neîntemeiată, dar și nelegală. De asemenea, este nelegală și solicitarea pârâtei de a se dispune excluderea acesteia de la repartizarea onorariilor aferente expertizelor invalidate de instanță, în condițiile în care onorariile respective au fost achitate în întregime de intimata reclamanta, astfel cum rezultă din chitanțele doveditoare anexate la dosar, iar lucrările au fost efectuate de experți, fiind depuse de asemenea la dosarul prezentei cauze.

Cu privire la solicitarea vizand înlocuirea sintagmei „ cu,..93/1963 teren din al. 2 al dispozitivului sentinței cu sintagma „ fără teren", a solicitat respingerea acesteia, întrucât descrierea imobilului corespunde descrierii din cartea funciară cu privire la imobil.

De asemenea, referitor la cererea formulată de apelanta pârâtă prin care a solicitat încuviințarea unei noi expertize, construcție și teren aferent, în baza prețurilor practicate pe piața imobiliară și care să fie efectuată de un expert evaluator de proprietăți imobiliare conform OG nr. 24/2011 solicitand să se dispuna respingerea acestei cereri ca fiind nelegală . În primul rând, a solicitat a se aprecia că proba cu o nouă expertiză nu este utilă în cauză în condițiile în care în prezenta cauză au fost efectuate deja două lucrări de specialitate, de către experți tehnici judiciari. În mod corect prima instanță a reținut că expertiza tehnică judiciară trebuie să fie efectuată de către un expert autorizat de Ministerul Justiției și să se afle pe lista de experți a Biroului Local de Expertize din cadrul Tribunalului T., și care să efectueze expertize tehnice judiciare în specialitatea în care au fost atestați conform Ordonanței nr. 2/2000, și anume în specialitatea construcții; or evaluatorii ANEVAR, sunt selectați din profesii eterogene, așa încât solicitarea apelantei pârâte de a se efectua o nouă expertiză, de această dată de către un expert ANEVAR, autorizat în baza OG nr. 24/2011, este contrară prevederilor OG nr. 2/2000 completată cu Legea nr. 208/2010, motiv pentru care a solicitat a aprecia că se impune a fi respinsă pentru motivele arătate.

Cu privire la solicitarea apelantei de a se dispune evaluarea si a terenului aferent, a aratat ca pârâta nu a formulat cerere reconvențională, iar instanța nu a fost sesizată cu o solicitare de a dispune și partajul asupra terenului aferent, iar în apel nu se pot formula cereri noi, cf. art. 478 al. 3 NCPC.

Intimata reclamanta a solicitat a aprecia ca fiind neîntemeiată critica apelantei cu privire la evaluarea apartamentului din litigiu în baza prevederilor Decretelor 93/1977 și 256/1984. Este cu totul neîntemeiată susținerea apelantei pârâte potrivit căreia apartamentul ar fi fost subevaluat; dimpotrivă, prin Raportul de expertiză tehnică întocmit de dl. exp. ing.B. M. s-a stabilit valoarea actuală reală a apartamentului, raportat la starea de degradare pe care o prezintă apartamentul. În mod corect a fost respinsă proba solicitată de pârâtă cu raportul de evaluare întocmit de evaluatorul ANEVAR C. A., acesta neputând fi luat în considerare deoarece nu a fost întocmit de un expert tehnic judiciar aflat pe lista experților tehnici judiciari a Ministerului Justiției. De asemenea, raportul respectiv nu a fost întocmit în condiții de contradictorialitate, în prezenta cauza. Valoarea calculată de evaluator a fost stabilită fără a se ține seama de starea de uzură avansată a elementelor de construcție, cu ignorarea metodologiei de efectuare a expertizei tehnice judiciare. Intimata reclamanta a mai solicitat a înlătura ca fiind vădit neîntemeiată susținerea apelantei pârâte referitoare la „ încălcarea principiului contemporaneității valorii bunului expropriat", precum și referirea la hotărârea nr. 380/2015, ca neavând nici o legătură cu obiectul prezentei cauze. Prezentul litigiu are ca obiect partajul asupra unui apartament aflat în coproproprietate a două persoane fizice și nu exproprierea unui bun. De asemenea, Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, în vigoare de la 03.06.2004 până la 23.12.2010, fiind în prezent abrogată prin Legea nr. 255/2010, nu are nici o legătură cu prezenta cauză. Intimata reclamanta a solicitat a se înlătura și susținerea apelantei pârâte prin care aceasta a afirmat că s-ar fi comis o încălcare a principiului despăgubirii integrale cu referire la hotărârea Curții Europene (Chinnici contra Italiei nr. 2 din 14.04.2015, întrucât se referă la cu totul alte situații respectiv la expropriere din motive de interes public. Or în speță este o ieșire din indiviziune asupra unui apartament aparținând în coproprietatea a două persoane fizice. Valoarea actuală de circulație a apartamentului a fost corect stabilită prin raportul de expertiză întocmit de exp. ing. B. M..

S-a aratat ca sunt total neîntemeiate susținerile apelantei pârâte conform carora decretele 93/1977 și 256/1984 nu ar fi aplicabile locuințelor proprietate a persoanelor fizice și juridice de drept privat. La stabilirea valorii de circulație au fost utilizate de expert informațiile din piața imobiliară a orașului Timișoara și criteriile de formare a valorii de circulație existente în practica expertizei judiciare imobiliare existente în buletinul documentar nr. 103 editat de Corpul Experților Tehnici din România. Așa încât expertiza tehnică judiciară este întocmită cu deplina respectare a dispozițiilor legale. Standardele Internaționale de Evaluare se aplică în exclusivitate vânzărilor de active între societățile comerciale și nu partajului asupra unor locuințe aflate în coproprietatea a două persoane ftzice. Chiar și din examinarea citatului reprodus de apelanta pârâtă prin memoriul de apel se poate constata că acestea privesc vânzarea de active, și nicidecum partajul unei locuințe. Metodele de evaluare la care a facut referire apelanta pârâtă sunt inaplicabile partajului judiciar asupra unei locuințe, după cum a arătat mai sus; chiar citatele reproduse cu generozitate de apelanta pârâtă cu intenția de a încerca inducerea în eroare a instanței de fapt demonstrează că Standardele Internaționale de Evaluare nu se aplică locuințelor, ci vânzărilor de active, citând din citatul reprodus de apelantă: „susținerea că abordarea prin cost poate fi utilizată numai când există un număr limitat de tranzacții din cauza naturii specializate, modelului sau localizării activului, sau când activul în sine nu generează venit sau când venitul asociat cu acesta nu poate fi separat de întreprinderea care utilizează activul..." Așadar, imobilul din litigiu nu se încadrează în categoriile de bunuri cărora li se aplică aceste standarde de evaluare. Expertul a utilizat informații din piața imobiliară, precum și criteriile de formare a valorii de circulație existente în practica expertizei judiciare imobiliare existente în buletinul documentar nr.103 editat de Corpul Experților Tehnici din România, așa încât evaluarea a fost efectuată cu respectarea metodologiei de efectuare a expertizei tehnice.

Intimata reclamanta a solicitat a aprecia ca neîntemeiată solicitarea apelantei de a se stabili și valoarea cotelor-părți indivize din teren. Titlul în baza căruia s-a dispus restituirea către pârâtă, respectiv defuncta sa soră Thony Hedwig, îl reprezintă sentința civilă nr. 625/05.04.2005 a Tribunalului T., definitivă prin decizia civilă nr. 343/a/21.06.2007 a Curții de Apel Timișoara si irevocabilă prin decizia civilă nr. 1851/19.03.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin care s-a dispus restituirea în natură către reclamanta B. E. a cotei de 5/24 din dreptul de proprietate asupra mal multor apartamente, inclusiv asupra apartamentului 6 deținut de intimata reclamanta în calitate de chiriaș, situat în imobilul din Timișoara .. 11 înscris în CF nr. 8092 Timișoara nr. top._, cu excepția terenului inclus în părțile comune indivize ale acestor apartamente, inclusiv ale apartamentului 6, (condiționat de restituirea cotei aferente apartamentelor restituite din despăgubirea acordată în baza Legii nr. 112/1995 actualizată cu indicele de inflație, precum și restituirea cotei de 5/24 aparținând reclamantei Thony Hedwig din dreptul de proprietate asupra apartamentelor restituite. Prin aceeași sentință s-a dispus și înscrierea în cartea funciară a dreptului de coproprietate asupra apartamentelor restituite, inclusiv asupra apartamentului 6, în favoarea pârâtei B. E. în cotă de 5/24 și în favoarea, și în favoarea surorii acesteia Thony Hedwig în cotă de 5/24, condiționat de restituirea cotei aferente apartamentelor restituite din despăgubirea acordată în temeiul Legii nr. 112/1995 actualizată cu indicele de inflație, fără terenul inclus în părțile comune indivize ale acestora, asa încât jurisprudența invocată de pârâtă nu are nici o legătură cu obiectul prezentei cauze. Astfel, terenul inclus în cotele părți comune indivize a fost exceptat de la restituire către pârâtă si defuncta Thonv Hedwig. De altfel, însăși apelanta a recunoscut că nu s-a dispus întabularea asupra terenului. Obiectul litigiului îl reprezintă partajul asupra apartamentului, și nu asupra terenului.

S-a mai aratat in intampinarea depusa ca este cu totul neîntemeiată susținerea apelantei pârâte potrivit căreia hotărârea pronunțată de prima instanță ar încălca principiul puterii lucrului judecat. Hotărârea pronunțată de prima instanță a dispus cu privire la partajul asupra apartamentului din litigiu. Solicitarea apelantei pârâte de a se dispune suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ a fost în mod corect respinsă de prima instanță; de altfel apelanta pârâtă a recurs la toate mijloacele posibile în scopul de a încerca tergiversarea soluționării prezentei cauze. Imobilul se află într-o stare deplorabilă, iar apelanta pârâtă nu a executat nici o lucrare de reparații sau de întreținere la imobil. Intimata reclamanta a aratat ca nu poate executa aceste lucrări dată fiind starea de indiviziune a imobilului. Mai mult, apelanta pârâtă a formulat cereri de valoare redusă împotriva sa și a Statului Român prin care a solicitat despăgubiri exorbitante pentru pretinsa lipsă de folosință a cotei sale de proprietate, exercitând cu rea-credință drepturile procesuale, după ce a formulat o cerere privind astfel de despăgubiri pentru perioada cu începere de la 1 ianuarie 2013, așa încât urmărește îmbogățirea fără justă cauză profitând de această stare de indiviziune asupra imobilului și o hărțuiește efectiv cu aceste procese. Intimata reclamanta a aratat ca este pensionară, bolnavă, se afla sub tratament medical pentru afecțiuni cardiace grave, și aceste procese declanșate de apelantă cu rea-credință o expun unui stres inimaginabil care îi afectează starea de sănătate și așa precară.

Apelanta pârâtă nu a facut dovada că ar deține cota de 10/24 din cota parte indiviză de teren de 93/1963 mp, așa încât susținerea acesteia că i s-ar cuveni o despăgubire pentru această cotă de teren este cu totul neîntemeiată. Solicitarea apelantei pârâte de a se pronunța o încheiere de admitere în principiu suplimentară pentru a se include în masa partajabilă a cotei de 10/24 din teren a fost în mod corect respinsă de prima instanță. Litigiul purtandu-se asupra ieșirii din indiviziune cu privire la apartament, instanța nefiind sesizată cu o cerere de partaj asupra terenului, a mai invederat intimata.

În mod corect stabilirea valorii apartamentului a fost efectuată fără a se lua în calcul valoarea verandei și a instalației de încălzire pe gaz, în condițiile în care prin probele administrate a făcut pe deplin dovada că aceste lucrări au fost executate de intimata reclamanta, cu o cotă de contribuție de 100%, fără nici o contribuție a pârâtei. Dimpotrivă, în situația în care ar fi incluse aceste lucrări la evaluarea apartamentului și la stabilirea sultei reprezentând echivalentul valoric al cotei de proprietate a pârâtei, s-ar produce o îmbogățire fără justă cauză a apelantei pârâte. Dispozițiile legale la care a facut trimitere apelanta nu sunt aplicabile în speță deoarece prezentul litigiu nu vizează restituirea imobilului către fostul proprietar și cererea de despăgubire a foștilor chiriași pentru lucrările executate la imobil, ci are ca obiect partajul asupra unui apartament cu privire la care intimata reclamanta are calitatea de coproprietar în cotă majoritară de 14/24, și a executat lucrări de îmbunătățire la acest apartament cu acordul coproprietarului anterior, respectiv cu acordul Statului Român, s-a aratat in intampinbarea depusa.

Intimata reclamanta a invederat ca evaluarea apartamentului a fost efectuată în mod corect, în raport de suprafețele existente, rezultate în urma măsurătorilor, apartamentul fiind obiectul partajului. Coeficientul de -10% pentru existența pe rol a procesului între coproprietari a fost în mod corect aplicat de către expert la stabilirea valorii actuale de circulație a imobilului, pentru stabilirea echivalentului valoric al cotei de proprietate a apelantei pârâte. Acest coeficient este prevăzut de normele privind expertiza tehnică imobiliară întrucât existența unui proces diminuează valoarea bunului asupra căruia poartă procesul respectiv, comparativ cu un bun care nu este litigios. Este neîntemeiată si susținerea apelantei pârâte potrivit căreia s-ar fi procedat la o diminuare a valorii de două ori în baza aceluiași factor; fiecare coeficient specific a fost aplicat ca urmare a prezenței factorului care determină aplicabilitatea coeficientului respectiv, imobilul având condens și igrasie, zugrăveli și tencuieli interioare degradate, fațade prost întreținute cu zugrăveli și tencuieli degradate, imobilul necesitând ample lucrări de reparații inclusiv introducerea izolației hidrofuge la fundație, astfel cum s-a constatat prin raportul de expertiză.

Potrivit prevederilor speciale privind procedura partajului judiciar, prin art. 991 NCPC, numai în cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului, ori, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere va dispune vânzarea bunului. Or, în speță, intimata reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată să îi fie atribuit bunul în natură, ceea ce face inadmisibilă solicitarea pârâtei de a se dispune vânzarea la licitație publică, așa încât nu se află în nici una din situațiile prevăzute în mod expres de legiuitor în care se poate dispune vânzarea la licitație publică a bunului. Prin urmare, nu s-a comis nicio încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 prin hotărârea pronunțată de prima instanță prin respingerea cererii pârâtei de a se dispune vânzarea la licitație publică. Cererea de scoatere la licitație publică formulată de pârâtă în cursul procesului nu este o altă formă de partaj, ci este o cerere inadmisibilă în raport de dispozițiile legale care prevăd în mod expres situațiile în care se dispune vânzarea la licitație publică, nefiind în speță nici una dintre aceste situații. De asemenea intimata reclamanta a solicitat a se înlătura referirile făcute de apelanta pârâtă la jurisprudența Curții Europene întrucât nu au nicio legătură cu obiectul prezentei cauze, ci se referă la cu totul alte situații, ca de ex. scoaterea la licitație a cotei de proprietate de către un creditor pentru plata unor datorii, ceea ce evident nu este cazul în speță. Intimata reclamanta a invederat ca locuieste de zeci de ani în acest apartament, locuință care îi este necesară pentru satisfacerea nevoilor de locuit, și îndeplinesc toate criteriile prev. de art. 988 pentru atribuirea imobilului, și anume: deține cota majoritară de 14/24 din imobil, are domiciliul în imobilul din litigiu, e pensionară și lipsită de posibilitatea dobândirii unui alt spațiu locativ, fiind bolnavă și învârstă înaintată, și a executat anterior solicitării partajului, de-a lungul anilor, lucrări de îmbunătățire la imobil, cu acordul proprietarului anterior, Statul Român.

S-a apreciat, prin intampinarea depusa, că prima instanță în mod corect a dispus atribuirea definitivă și nu provizorie a apartamentului din litigiu. Prin cuprinsul cererii de chemare în judecată intimata reclamanta a invocat motivele temeinice pentru care a solicitat să îi fie atribuit apartamentul din litigiu în natură, direct prin hotărârea asupra fondului, și anume faptul că intimata reclamanta are o cotă de proprietate mai mare asupra imobilului, respectiv cota de 14/24 din imobil, iar pârâta are doar cota de 10/24, precum și faptul că intimata reclamanta locuieste si în prezent în imobilul din litigiu, că e pensionară, că nu are altă locuință în proprietate, asa încât apartamentul din litigiu îi este necesar pentru satisfacerea nevoii locative. Totodată, a solicitat să se aibă în vedere de către instanța investită cu soluționarea cererii sale de partaj și perioada îndelungată de timp de peste 40 ani în care a locuit în apartamentul din litigiu, perioadă în care a întreținut si conservat imobilul, si a executat lucrări de investiții prin contributia sa exclusivă de 100%, spre deosebire de pârâtă care nu a executat nici o lucrare de reparații sau îmbunătățiri la acest apartament, și nici la imobilul în care este situat apartamentul din litigiu, astfel încât acesta se află într-o stare avansată de degradare.

Este neîntemeiată si critica adusă de pârâtă hotărârii pronunțate de prima instanță privitoare la faptul că nu s- a dispus actualizarea sultei cu indicele de inflație pentru perioada 30.09.2014 și data plății efective. Potrivit prev. art. 628 al. 3 NCPC, actualizarea valorii obligației stabilite în bani se va actualiza de executorul judecătoresc, în faza de executare, cu rata inflației, la cererea creditorului, în situația neîndeplinirii de bunăvoie a obligației stabilite în sarcina debitorului prin hotărâre definitivă; or, hotărârea a fost apelată de către pârâtă, creditoarea obligației sale de plată a sultei.

Intimata reclamanta a mai aratat ca este total neîntemeiată susținerea apelantei potrivit căreia aceasta nu ar avea calitate procesuală pasivă în privința cererilor intimatei reclamante de constatare a valorii lucrărilor de introducere a gazului metan și de edificare a verandei închise. Pârâta apelantă fiind actuala deținătoare a cotei de 10/24 din apartament, coproprietară asupra apartamentului din litigiu, așa încât are calitate procesuală pasivă în cadrul acestor cereri, formulate ca accesorii cererii principale de partaj. Intimata reclamanta a solicitat a aprecia că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile privitoare la procedura partajului, în speță art. 984 NCPC și art. 988 NCPC, și nu prevederile Legii nr. 10/2001, pentru considerentele expuse mai sus privind motivul de apel nr. 8.

Intimata reclamanta a invederat ca lucrarea de înlocuire a coloanei de apă rece în mod corect a fost constatată de expert, fiind executată de intimata reclamanta, și a fost corect evaluată. Această lucrare a fost impusă ca urmare a vechimii instalațiilor, fiind imperios necesară pentru a face posibilă normala folosire a locuinței, și a fost executată în întregime de intimata reclamanta . Pârâta apelantă nici a susținut, și nici nu avea cum să susțină că ar fi contribuit la executarea acestei lucrări, devreme ce nu executat absolut nici o lucrare de întreținere sau de reparație la imobil. Prin urmare, și acest motiv de apel este cu totul nefondat.

Intimata reclamanta a solicitat a aprecia că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală inclusiv în privința cheltuielilor de judecată, pârâta fiind obligată la plata acestor cheltuieli constând în taxă de timbru, onorariu avocat și onorariu expert, raportat la cota de 10/24 din imobil aparținând pârâtei, deoarece în hotărârile de partaj fiecare dintre părți are dublă calitate de debitor și creditor. D. fiind faptul că toate cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze la prima instanță au fost achitate în exclusivitate de intimata reclamanta așa încât raportat la disp.art. 453 NCPC, în mod corect prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata sume! de 3448 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Referirile făcute și în acest context de pârâtă la prevederile Legii nr. 33/1994 privind procedura exproprierii nu au nicio legătură cu obiectul prezentei cauze. Obiectul prezentului litigiu este partajul unui imobil, și nu expropriere, așa încât solicitarea pârâtei de a fi exonerată în totalitate de obligația de a suporta cota parte din cheltuielile de judecată este vădit neîntemeiată și contrară dispozițiilor art. 453 NCPC. Cheltuielile de judecată nu reprezintă sarcini ale proprietății, așa încât în privința obligației părților de a suporta aceste cheltuieli sunt aplicabile disp.art. 453 NCPC, și nu prev. art. 635 Cod civil, la care a facut trimitere apelanta. Intimata reclamanta a invederat ca este neîntemeiata critica apelantei pârâte potrivit căreia prima instanță nu a compensat total onorariul avocațial cu pretinsa „muncă" depusă de aceasta în fața primei instanțe. Potrivit prev. art. 453 al.2 teza finală, compensarea poate fi dispusă doar între cheltuielile efectuate de fiecare dintre părți, când este cazul, și nu cu pretinsa muncă a pârâtei. Nu s-a putut susține cu temei că s-ar fi instituit o discriminare între reclamanta și pârâtă; reclamanta intimata a făcut dovada cheltuielilor ocazionate de serviciile avocațiale prestate în prezenta cauză, așa încât în mod corect au fost avute în vedere la stabilirea cheltuielilor de judecată parțiale la plata cărora a fost obligată pârâta către intimata reclamanta . În mod corect prima instanță nu a luat în considerare onorariul pretins a fi fost achitat de pârâtă evaluatorului ANEVAR C. A.. Evaluarea efectuată de acesta nu reprezintă o probă prevăzută de Codul de procedură civilă, expertiza tehnică judiciară ca probă în procesul civil fiind efectuată de experți judiciari înscriși pe lista experților judiciari a Ministerului Justiției, și nu de evaluatori ANEVAR. Așa încât în mod corect nu a fost inclus în cheltuielile de judecată onorariul evaluatorului ANEVAR.

In mod corect prima instanță a dispus obligarea pârâtei și la plata cotei părți din onorariul expertului judiciar P. D., deoarece reclamanta intimata a achitat în întregime onorariul stabilit pentru sus-numitul expert, lucrarea fiind depusă la dosarul cauzei.

Intimata reclamanta a apreciat ca neintemeiata solicitarea apelantei pârâte de a se înlătura mențiunea „ cu..93/1963 mp teren" din al. 2 al dispozitivului, și de a se menționa „ fără teren", aratand ca mențiunea de mai sus face parte din descrierea imobilului astfel cum aceasta este făcută în cuprinsul cărții funciare, iar dispozitivul sentinței este explicat prin considerentele hotărârii, prin care s-a aratat că ieșirea din indiviziune poartă asupra apartamentului, nu asupra părților comune indivize din teren aferente apartamentului.

În drept: intampinarea a fost intemeiata pe disp.art. 471 al. 5 NCPC, ari. 453 NCPC.

Parata apelanta B. E. a formulat raspuns la intampinare .

In motivarea raspunsului la intampinare a reiterat cererea sa de încuviințare a unei noi expertize, care să aibe ca obiectiv evaluarea apartamentului în litigiu (construcție și teren aferent) în baza preturilor cu care se vând în prezent (anul 2015), în mod obișnuit, imobile de același fel în zona unde se situează apartamentul în litigiu (cartierul Iosefin din Timișoara).

Apelanta parata a justificat această cerere cu faptul că expertul judiciar numit de prima instanță a evaluat apartamentul în litigiu în baza prețurilor istorice prevăzute de decretele 93/1977 și 256/1984, în dispreț total față de preturile practicate în prezent pe piața imobiliară locală pentru locuințe similare, rezultând o subevaluare masivă a apartamentului în litigiu.

În particular, a arătat că potrivit raportului de evaluare extrajudiciar întocmit în februarie 2015 de către evaluatorul ANEVAR C. A. prin metoda comparației directe și metoda capitalizării veniturilor (în baza prețurilor practicate în prezent pe piața imobiliară locală), valoarea de piață actuală a apartamentului în litigiu este de 38.000 euro și, respectiv, 39.100 euro, adică de circa 2,7 ori mai mare decât valoarea de 64.980 lei (14.440 euro) calculată de expertul judiciar în baza prețurilor istorice prevăzute de decretele 93/1977 și 256/1984.

Parata apelanta a reclamat că refuzul primei instanțe de a stabili cuantumul despăgubirii cuvenite acesteia în funcție de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, locuințe similare pe piața imobiliară locală (cartierul Iosefin din Timișoara), la momentul transferului dreptului de proprietate (2015), contravine art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1.

A arătat că potrivit jurisprudenței Curții Constituționale a României, „ la calcularea cuantumului despăgubirilor (..) experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate" (decizia nr. 380/2015).

In același sens este și jurisprudența Curții Europene. A citat din hotărârea Chinnici contra Italiei (nr. 2) din 14.04.2015: "36. Prezentul caz privește o expropriere distinctă, care nu a fost efectuată ca parte a vreunui proces de reformă economică, socială sau politică, sau care era legată de circumstanțe specifice. In consecință, în speță, Curtea nu poate discerne nici un fel de obiective legitime „în interes public" capabile să justifice o despăgubire inferioară valorii de piață (..). 43. Conform jurisprudentei Curții, o despăgubire justă pentru expropriere într-un caz precum cel de față trebuie în primul rând să corespundă valorii integrale de piață la data pierderii dreptului de . proprietate ".

Parata apelanta a reiterat cererea sa de scoatere a apartamentului în litigiu la vânzare prin licitație publică conform art. 991-992 NCPC, invederand că nu accepta sulta stabilită de prima instanță, deoarece este derizorie. A solicitat instanței de apel să-i dea o șansă rezonabilă de a obține un preț mai bun pentru cota sa, prin scoaterea apartamentului în litigiu la vânzare prin licitație publică, așa cum permite art. 991-992 NCPC.

A arătat că în fața primei instanțe, parata apelanta a obiectat împotriva sultelor propuse de experții P. D. și B. M. pe motiv că sunt derizorii, s-a opus pe acest motiv atribuirii către reclamantă a apartamentului în litigiu și a cerut scoaterea acestuia la vânzare prin licitație publică conform art. 991-992 NCPC (a facut trimitere la obiecțiunile depuse pe 16.01.2015 și, respectiv, pe 11.05.2015, precum și la notele depuse pe 06.01.2015, 16.01.2015, 20.02.2015, 18.03.2015, 11.05.2015,26.05.2015, 08.06.2015 și 10.06.2015).

A arătat că în hotărârea Kanala contra Slovaciei din 10.07.2007, Curtea Europeană a constatat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, prin aceea că instanțele au atribuit cota de proprietate a petentului celuilalt coproprietar în schimbul unei sulte stabilite prin expertiză neacceptată de petent, și pentru că au refuzat să dea petentului o șansă rezonabilă de a obține un preț mai bun pentru cota sa prin scoatere la vânzare prin licitație publică.

De asemenea a arătat că și potrivit jurisprudenței naționale, o cerere de atribuire în natură a bunului comun este inadmisibilă în situația în care impune condiții de preț, cu care celelalte părți nu sunt de acord, într-un asemenea caz vânzarea la licitație fiind singura opțiune (decizia nr. 136/R din 01.03.2006).

Parata apelanta a adaugat că, contrar părerii reclamantei, art. 991 alin. 1 NCPC nu consacră o prioritate absolută a atribuirii în natură în fața vânzării la licitație (toată jurisprudența națională publicată pe internet este unanimă în acest sens) și, în orice caz, o prevedere legală internă precum art. 991 alin. 1 NCPC nu poate fi opusă unui tratat internațional precum art. 1 din Protocolul nr. 1 (art. 11 și 20 din Constituție).

De asemenea parata apelanta a adaugat că, potrivit jurisprudenței naționale, cererea coproprietarului pârât privind o alta formă a partajului decât cea cerută de coproprietarul reclamant poate fi formulată oricând în fața primei instanțe, aceasta nefiind o „cerere nouă" care să necesite formularea unei cereri reconvenționale (decizia nr. 963/2008 a Curții de Apel Timișoara).

Parata apelanta a reiterat cererea sa de includere în masa partajabilă și a cotei sale de 10/24 din cota de teren de 93/1963 aferentă apartamentului în litigiu, solicitand să se admită cererea sa din 27.03.2015 formulată în fața primei instanțe de pronunțare a unei încheieri de admitere în principiu suplimentară (art. 986 NCPC) prin care să se includă în masa partajabilă și cota sa de 10/24 din cota de teren de 93/1963 aferentă apartamentului în litigiu. A facut observația că această cerere a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 986 NCPC, respectiv oricând până la pronunțarea sentinței de partaj.

In primul rând, a arătat că un teren ocupat de construcția altuia este inutilizabil și nevandabil pentru proprietar, astfel că cererea sa de deprivare totală este justificată (art. 24 alin. (4) din legea nr. 33/1994).

În al doilea rând, a arătat că potrivit art. 651 Cod Civil, cota-parte din părțile comune ale condominiului este accesorie apartamentului și poate fi înstrăinată numai odată cu apartamentul, iar potrivit art. 649 alin. (1) lit. (a) Cod Civil, terenul pe care se află clădirea face parte din părțile comune indivize.

În al treilea rând, a arătat că potrivit jurisprudenței Curții Europene, omisiunea totală de a se lua în considerare, la stabilirea despăgubirii, a caracteristicilor specifice ale proprietăților în discuție, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Arsovski contra Macedoniei, 15.01.2013, §61).

În al patrulea rând, a arătat că prin sentința irevocabilă nr._/2011 a Judecătoriei Timișoara s-a lămurit dispozitivul sentinței nr. 625/2005 a Tribunalului T. în sensul că restituirea în natură dispusă în favoarea sa în baza legii nr. 10/2001 include și cota de 5/24 din cota de teren de 93/1963 aferentă apartamentului în litigiu, și s-a confirmat legalitatea intabularii sale în cartea funciară ca proprietar asupra acestei cote de teren.

În al cincilea rând, a arătat că prin sentința irevocabilă nr. 1311/2002 a Judecătoriei Timișoara s-a constatat nevalabilitatea naționalizării celeilalte cote de 5/24 din cota de teren de 93/1963 aferentă apartamentului în litigiu, care a aparținut defunctei sale surori (pe care parata apelanta a moștenit-o). Iar în hotărârea P. și alții contra României din 29.04.2014 (cazul Rodan), Curtea Europeană a reiterat că „constatarea de către tribunalele interne că naționalizarea a fost ilegală are ca efect recunoașterea, cu efect retroactiv, a existenței unui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu" (§ 146). Iar potrivit legislației de carte funciară (art. 26 alin 2 din legea nr. 7/1996, republicată 2006), drepturile reale dobândite prin hotărâri judecătorești sunt opozabile erga omnes fară întabulare în cartea funciară.

Parata apelanta a reiterat cererea sa privind calificarea noului expert judiciar solicitand ca instanța de apel să numească ca expert judiciar numai o persoană autorizată ca evaluator de proprietăți imobiliare conform OG 24/2011. A arătat că în rândurile experților judiciari se găsesc destule persoane astfel autorizate.

De asemenea parata apelanta a arătat că în condițiile în care prin OG 24/2011 Statul Român a transformat meseria de evaluator de bunuri într-o profesie reglementată, este legitimă pretenția sa ca instanța să însărcineze cu efectuarea evaluării doar un expert judiciar care face parte din ordinul profesional înființat prin OG 24/2011, respectiv din Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România.

Parata apelanta a mai arătat că expertul judiciar numit de prima instanță a fost un simplu inginer constructor, fară nici o pregătire de specialitate în domeniul evaluărilor de bunuri, în vârstă de peste 80 de ani și rupt total de realitățile de pe piața imobiliară din România de astăzi.

Parata apelanta a invederat ca renunța la excepția de neconstituționalitate ridicată în cadrul prezentului apel solicitand să se ia act de aceasta și să nu se mai sesizeze Curtea Constituțională.

De asemenea parata apelanta a aratat ca susținerea intimatei-reclamante că Standardele Internaționale de Evaluare ar fi aplicabile numai în cazul bunurilor proprietate a societăților comerciale este gratuită. Nici o prevedere din Standardele însăși, din legislația în vigoare sau din hotărârile ANEVAR nu limitează aplicabilitatea Standardelor doar la bunurile deținute de societățile comerciale. Ori, unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Parata apelanta a invederat ca susținerea intimatei-reclamante că parata apelanta nu ar fi făcut dovada achitării onorariului de 300 lei către evaluatorul ANEVAR C. A. este gratuită.

De asemenea parata apelanta a aratat ca pe data de 26.02.2015 a depus la dosar contractul de prestări servicii, factura și chitanța, anexate unei cereri de acordare a cheltuielilor de judecată.

In data de 07.10.2015, parata apelanta a depus completare la raspunsul la intampinare, aratand că susținerea intimatei-reclamante cum că pretenția sa de includere în masa partajabilă și a cotei sale de teren ar fi fost formulată pentru prima dată în apel, este nereala, această pretenție fiind formulată pe 27.03.2015, adică în termenul legal prevăzut de art. 986 NCPC. Faptul că parata apelanta a formulat această pretenție pe calea unei cereri de pronunțare a unei încheieri de admitere în principiu suplimentară (art. 986 NCPC), și nu pe calea unei cereri reconvenționale, este inobiectabil. De asemenea parata apelanta a arătat că potrivit jurisprudenței Curții Europene, în situația în care în dreptul intern sunt disponibile mai multe remedii pentru obținerea aceluiași lucru, persoana interesată are obligația de a face uz doar de un singur remediu, la libera ei alegere, facand trimitere la hotărârea Giza contra Poloniei din 13.07.2010.

În ceea ce privește pretenția sa de scoatere a bunului comun la vânzare prin licitație publică, a arătat că jurisprudența internă prevede că o cerere privind forma partajului poate fi formulată oricând în fata prime instanțe. Parata apelanta a adaugat că a formulat această pretenție imediat după ce a apărut motivul pe care se bazează (caracterul derizoriu al sultei propuse de expertul judiciar), respectiv imediat după comunicarea raportului de expertiză.

În apel, apelanta a solicitat instanței efectuarea unei expertize pentru evaluarea apartamentul în litigiu, incluzând și terenul aferent, în baza prețurilor practicate în prezent pe piața imobiliară, întocmită de către un expert judiciar autorizat ca evaluator conform OG 24/2011, probă respinsă de către instanță ca nefiind utilă justei soluționări a pricinii.

Intimata nu a solicitat încuviințarea unor probe noi in calea de atac.

Prin înscrisul depus registratura instanței în data de 25 septembrie 2015, apelant a renunțat la invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 989-990 din Legea 134/2010.

Cat privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă de către Tribunalul T. prin încheierea de ședință din 06.11.2015, pentru considerentele arătate cu acel prilej.

Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate cât și din perspectiva art 476-479 C., tribunalul apreciază că acesta este întemeiat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Majoritatea criticilor formulate de pârâtă pe calea apelului vizează modalitatea de evaluare a imobilului supus partajului prin raportul întocmit de expertul B. M..Niciuna dintre aceste critici nu este însăfondată.

Astfel, apelanta a contestat folosirea ca metodă de evaluare a metodei costurilor în locul abordării prin piață și abordării prin venit, criticând totodată evaluarea imobilului potrivit decretelor 93/1977 și 256/1984 și arătând că în baza acestor decrete pot fi evaluate doar locuințele din fondul locativ de stat și că prețurile astfel calculate nu reflectă prețurile practicate în prezent pe piața imobiliară; s-a mai arătat de către apelată că raportul de evaluare întocmit în cauză a stabilit un preț al imobilului de 2,7 ori mai mic decât valoarea calculată de către evaluatorul ANEVAR C. A. în raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar.

Tribunalul apreciază că în mod corect expertul a folosit ca metodă de evaluare metoda costurilor, metodă prevăzutăși de standardele internaționale de evaluare, câtă vreme abordarea prin cost are loc când fie nu există tranzacții pentru proprietăți imobiliare similare, fie nu există niciun flux de venit identificabil care ar reveni titularului. Or, expertul a explicitat faptul că metoda comparației nu poate fi aplicată întrucât imobilul are foarte multe particularități care îl singularizează, neexistând date despre tranzacționări imobiliare similare, iar posibilitatea închirierii unei astfel de locuințe este exclusă, datorită stării tehnice și condițiilor de viață pe care le oferă (grad avansat de uzură, existența igrasiei în toate încăperile într-un grad atât de mare încât face aerul irespirabil, nerespectarea normelor privind condițiile de mediu datorită lipsei de însorire, imobilul fiind tot timpul umbrit). Vor fi înlăturate argumentele apelantei conform cărora evaluatorul ANEVAR C. A. a găsit imobile comparabile cu cel supus partajului, din ofertele avute în vedere de către acest din urmă evaluator (filele 278-289 primă instanță) niciuna nefiind similară imobilul în litigiu. Conform planșelor foto și specificațiilor tehnice cuprinse în ofertele invocate, apartamentele de comparație avute în vedere de evaluatorul ANEVAR sunt situate în clădiri de locuințe, fiind spațioase, luminoase și aflate, majoritatea lor, într-o stare bună, care nu mai necesita renovare, unul dintre ele fiind chiar mobilat și utilat lux. D. pentru care tribunalul apreciază că acestea nu pot fi considerate proprietăți imobiliare similare, care să justifice aplicarea metodei comparației sau a metodei abordării prin venit. Din același considerent nu poate fi considerată corectă nici raportarea apelantei la prețul stabilit de către evaluatorul ANEVAR C. A.. Deși apelanta a arătat că nu poate fi reținut argumentul expertului B. conform cărora nu ar fi găsit imobile comparabile cu cel supus partajului câtă vreme expertul nu a făcut dovada că ar fi căutat astfel de comparabile, aceeași apelantă nu a produs ea însăși dovezi în instanță privind imobile comparabile celui în litigiu și nici nu a arătat care ar fi modalitatea optimă in care, potrivit domniei sale, expertul ar putea face dovada că a căutat astfel de comparabile însă nu le-a găsit.

Nu pot fi reținute nici susținerile apelatei conform cărora evaluarea imobilului a fost făcută la prețurile istorice prevăzute de Decretele 93/1977 și 256/1984, cu nerespectarea valorii actuale a bunului supus partajului. Expertul a avut în vedere actele normative arătate pentru individualizarea, din punct de vedere tehnic, a construcțiilor evaluate, valoarea acestora fiind însăstabilită nu la prețurile prevăzute de decretele menționate, ci prin aplicarea unor corecții și actualizări, in conformitate cu normativele stabilite de Corpul Expertilor Tehnici din Romania, publicate în Buletinul 127/2014 al Corpului Experților Tehnici din România. Pentru aceste considerente nu poate fi reținută încălcarea principiului contemporaneității valorii bunului expropriat, argumentelor arătate adăugându-li-se și acela că principiul invocat, prevăzut în hotărârea 380/2015 a Curții Constituționale, vizează acordarea despăgubirilor de către statul expropriator persoanele expropriate, iar nu situația în care unul dintre coproprietarii-persoane fizice este nemulțumit de valoarea bunului partajabil, stabilită prin raportul de expertiză. Nici încălcarea principiului despăgubirii integrale nu poate fi reținută în privința apelantei, întrucât nesocotirea acestui principiu presupune mai mult decât o simplă nemulțumire a părții legată de prețul rezultat din evaluare. Mai mult, apelanta avea posibilitatea de a solicita ea însăși a-i fi atribuit în natură imobilul în situația în care aprecia că evaluarea sa în modalitatea arătată s-a făcut sub prețul pieței, având deci suficiente garanții că dreptul la respectarea bunurilor sale, consfințit de art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie, este unul efectiv; în condițiile omisiunii sale de a acționa astfel, apelanta nu se poate plânge de atribuirea imobilului celuilalt coproprietar, corelativ cu plata către apelantă a sultei stabilite prin raportul de expertiză.

Cât privește statuările ANEVAR, acestea nu sunt obligatorii decât pentru membrii asociației arătate, iar nu și pentru experții care nu fac parte din această organizație. ANEVAR este o asociație profesională a evaluatorilor autorizați, fiind la latitudinea experților dacă se înscriu sau nu în această asociație. Pentru întocmirea valabilă a raportului de expertiză tehnică judiciară, este suficient ca specialistul care îl semnează să aibă calitatea de expert judiciar, nefiind necesar ca acesta să fie și membru ANEVAR.

Apelanta a mai criticat și faptul că apartamentul în litigiu a fost evaluat fără luarea în considerare a verandei și instalației de încălzire pe gaz, arătând că a dobândit dreptul de coproprietate asupra acestor lucrări prin efectul sentinței de restituire, nr. 625/2005 a Tribunalului T., și că, potrivit art. 48 alin 3 din Legea 10/2001, în forma în vigoare la data restituirii imobilului, obligația de despăgubire pentru îmbunătățirile aduse acestuia revine statului sau unității deținătoare.

Tribunalul apreciază însă că apelanta nu poate formula pretenții față de îmbunătățirile realizate prin contribuția exclusivă a reclamantei-intimate. Chiar dacă la momentul restituirii imobilului către apelantă obligația de plată a despăgubirilor pentru îmbunătățirile efectuate revenea statului sau unității deținătoare (spre deosebire de forma actuala a art. 48 din Legea 10/2001, în care obligația de despăgubire revine persoanei îndreptățite), aceasta nu însemna că statul sau unitatea deținătoare nu aveau calea acțiunii în regres împotriva persoanei căreia i s-a restituit imobilul, pentru achitarea contravalorii îmbunătățirilor plătite de stat fostului chiriaș, îmbunătățiri care profită persoanei căreia i s-a restituit imobilul.

Cât privește suprafețele utile ale locuinței evaluate, avute în vedere de către expert la întocmirea lucrării de specialitate, acestea sunt cele constatate de către expert la lucrarea la fața locului. În mod corect abordarea prin cost a fost făcută raportat la suprafețele reale, câtă vreme acest tip de abordare presupune determinarea costului de nou al construcției, fiind cunoscut faptul că acesta este stabilit în funcție de suprafața construităși cea utilă a locuinței.

Tribunalul apreciază că în mod corect expertul aplicat o diminuare a valorii apartamentului cu 10% pe motiv că există procese între coproprietari. Valoarea de piață reprezintă suma pentru care un imobil ar putea fi vândut la data evaluării, însă în cazul vânzării unui bun litigios, În mod evident valoarea acestuia scade, Câtă vreme validitatea vânzării depinde de rezultatul partajului, respectiv de aspectul dacă bunul cade sau nu în lotul vânzătorului.

Și diminuarea valorii imobilului cu 5%, 6% și 7% ca urmare a unor factori de uzură este, de asemenea, corectă, câtă vreme, într-adevăr, anexa 2 tabelul 3 din decretul 93/1977 invocată de apelantă stabilește un coeficient de uzură de 0,4%, însă acest coeficient se aplică, după cum prevede chiar actul normativ menționat, unei clădiri în stare tehnică satisfăcătoare. Expertul a motivat pe larg în lucrarea de specialitate întocmită de ce este necesară o diminuare suplimentară a valorii imobilului ca urmare a uzurii, arătând că se impune reducerea valorii imobilului cu 5% pentru fațadele prost întreținute cu zugrăveli și tencuieli degradate, cu 6% pentru că apartamentul are zugrăveli și tencuieli interioare degradate, Existând condens și igrasie și, respectiv cum 7% întrucât imobilul necesită ample lucrări de reparații, inclusiv introducerea izolației hidrofuge la fundație. Întrucât expertul a conchis că starea clădirii evaluate este una nesatisfăcătoare, nu pot fi reținute argumentele apelantei conform cărora diminuarea valorii imobilului cu procentele arătate ar fi fost făcută de două ori în baza aceluiași factor, Anexa 2 tabelul 3 din Decretul 93/1977 vizând aplicarea unui coeficient de uzură de 0,4% pentru imobilele aflată în stare tehnică satisfăcătoare (situație neincidentă în speță), fără a detalia care sunt factorii care au stat la baza creionării acestui procent.

În privința situației terenului, tribunalul reține că din mențiunile sentinței civile 625/05.04.2005 a tribunalului T., rămasă definitivă și irevocabilă, ale dispoziției 472/10.11.2008 a Primarului Municipiului Timișoara și ale sentinței civile_/14.09.2011 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia civilă 301/02.04.2012 a Tribunalului T. și irevocabilă prin decizia civilă 1898/25.09.2012 a Curții de Apel Timișoara, reiese că apelantei din prezenta speță i-a fost restituită și cota de 5/24 din terenul aferent apartamentelor 3, 6, 7, 14, 20, 21 și 22, aceasta întabulându-si dreptul în cartea funciară. Din aceeași carte funciară rezultă însă că terenul construit și neconstruit constituie parte comună indiviză generală a imobilului, alături de gardul împrejmuitor aferent, . apă-canal, termoficare și branșamentul electric. Astfel fiind, terenul nu poate fi evaluat în mod distinct, separat de construcția pentru care figurează ca parte comună indiviză, ci el constituie un tot unitar împreună cu construcția evaluată, după cum nu sunt evaluate separat nici celelalte părți comune indivize (gardul împrejmuitor, . apă-canal, termoficare și branșamentul electric). Din acest motiv este nejustificată și pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu suplimentară prin care să fie inclusă în masa partajabilăcota de 5/24 din terenul parte comună indiviză. Apelanta nu poate reclama încălcarea art. 1 din primul protocol adițional la Convenție pentru nedespăgubirea sa pentru cota-parte din terenul aflat în proprietate indivizăși forțată, câtă vreme părțile comune indivize nu dau naștere unui drept suplimentar la despăgubire. Mergând pe raționamentul apelantei, ar trebui să fie evaluate separat fațadele clădirilor, casa scării, podurile, acoperișurile și toate celelalte părți comune indivize, când, în fapt, valoarea de despăgubire se raportează la bunul principal.

Urmare a sistării coproprietății între părți, cota-parte de 5/24 din terenul aferent apartamentului 6 (teren inclus în părțile comune indivize ale imobilului) deținută de apelanta B. E., va trece, odată cu cota parte de 10/24 din construcții deținută de apelanta B. E., în proprietatea reclamantei U. A., în registrele de carte funciară aceasta din urmă urmând a figura, după partaj, ca unic proprietar al apartamentului și al cotelor-părți comune aferente acestuia. În acest context, nu se justifică înlocuirea sintagmei „cu...93/1963 teren” din alineatul doi al dispozitivului sentinței cu sintagma „fără teren”, terenul, făcând parte din părțile comune indivize, neputând fi partajat în mod distinct.

Cat privește vânzarea bunului la licitație publică, aceasta poate fi dispusa, conform art 991 aliniatul 1 C., doar în cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari. Or, în speță, reclamanta a solicitat atribuirea bunului, Iar acesta nu a fost atribuit provizoriu, ci prin hotărârea asupra fondului procesului. Această ultimă modalitate de atribuire definitive a bunului este prevăzută și permisă de dispozițiile art. 990 C., care arată că la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să îi atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului. Un astfel de motiv temeinic pentru care instanța poate atribui bunul direct prin hotărârea dată asupra fondului procesului poate fi considerat faptul că celălalt coproprietar nu a solicitat atribuirea bunului. Faptul că proprietarul îndrituit la sultă este nemulțumit de cuantumul acesteia nu poate justifica schimbarea modalității de partaj prin vânzarea bunului la licitație, cât timp celălalt copartajant a solicitat a-i fi atribuit imobilul. De altfel, astfel cum am arătat și anterior, apelanta avea aceleași drepturi ca și intimata, putând solicita, la rândul său, a-i fi atribuit imobilul, în situația în care considera că o astfel de măsură avantajează net partea în favoarea căreia este luată. In condițiile arătate, tribunalul apreciază că măsura dispusă este în deplină conformitate cu dispozițiile legislației naționale și europene, neputand fi invocată încălcarea art. 1 din primul protocol adițional la Convenție.

Referitor la actualizarea sultei cu indicele inflației pe perioada dintre 30.09.2014 și data plății efective, tribunalul apreciază ca aceasta nu poate fi făcută in apel, câtă vreme această actualizare nu a fost solicitată în fața primei instanțe, opunându-se dispozițiile art 478 alin 3 C., conform cărora în apel nu se pot face cereri noi. Actualizarea sultei cu indicele inflației nu se încadrează în categoria sumelor prevăzute de dispozițiile aliniatului 5 al aceluiași articol, pentru a putea fi solicitată pentru prima data în fața instanței de apel. Desigur, creditoarea are deschisă posibilitatea de a solicita executorului actualizarea sultei cu rata inflației, conform art 628 aliniat 3 C..

Apelanta-pârâtă nu poate invoca lipsa calității sale procesuale pasive în privința cererilor reclamantei de constatare a valorii lucrărilor de introducere a gazului metan și de edificare a unei verande închise, câtă vreme solicitarea făcută de reclamantă vizează, în fapt, stabilirea corectă a masei partajabile, chestiune în care, în mod evident, disputa procesuală se poartă în contradictoriu cu celălalt copartajant.

Nefondate sunt și susținerile apelantei legate de contestarea existenței și necesității lucrării de înlocuire a coloanei de apă rece.

Astfel, ambii martori audiați în cauză, P. D. și R. E., au declarant că reclamanta a inlocuit, in anul 2013, coloana de apă rece întrucât această se află într-o stare avansată de degradare. Susținerile martorilor sunt pe deplin credibile, câtă vreme imobilul avea o vechime de peste 70 de ani la data intervenției, fiind greu de presupus că efectuarea unei lucrări de o asemenea anvergură logistică și financiară ar putea fi inițiată fără a fi necesară.

Criticile apelatei sunt însă întemeiate în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată în fața primei instanțe.

Sub acest aspect, tribunalul reține că în primă instanță reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 1028 lei, Precum și onorarii pentru experți în cuantum de 1287 lei pentru expertul P. D. și 1425 lei pentru expertul B. M., rezultând deci un total de 3740 lei cheltuieli de judecată plătite de reclamantă în fața primei instanțe. La acestea se adaugă și onorariul apărătorului ales al reclamantei.

Având în vedere că partajul profită ambelor părți, tribunalul apreciază că atât reclamanta cât și pârâta trebuie să contribuie la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de sistarea proprietății, proporțional cu cota-parte ce revine fiecăreia.

Astfel, ținând cont că pârâta are o cotă de 10/24 din imobil, ea va suporta 10/24 din suma de 3740 lei cheltuieli de judecată plătite de reclamantă în fața primei instanțe (cu titlu de taxe judiciare de timbru și onorarii de experți), rezultând deci o suma de 1558,33 lei la care, privitor 453 C., va fi obligată pârâta către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță. Odată ce expertul P. D. a fost desemnat în cauză și a întocmit lucrarea de specialitate, achitându-i-se onorariul, apelanta nu poate refuza plata catre reclamanta care a avansat onorariul a cotei-părți ce ii revine din suma achitată expertului, chiar dacă, în cele din urmă, concluziile expertizei nu au fost omologate de către instanță, nefiind culpa reclamantei modalitatea de întocmire a lucrării de specialitate înlăturate de către judecătorie. Apelează nu poate obține onorariul achitat pentru expertiza tehnică extrajudiciară, această probă nefiind încuviințată și administrată în procesul pe rol.

Cât privește onorariul avocațial al apărătorului reclamantei, aferent judecății în primă instanță, tribunalul va face compensarea acestuia cu munca depusă de reclamantă, care a ales să nu își angajeze apărător, ci să își susțină singură drepturile procesuale.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 C., Tribunalul va admite apelul și va schimba în parte hotărârea apelată, în sensul că obligă pârâta B. E. la plata sumei de 1558,33 lei către reclamanta U. A., cu titlu de cheltuieli de judecată în prima instanță. Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

În privința cheltuielilor de judecată efectuate în apel, tribunalul reține că acestea constau în taxa judiciară de timbru în cuantum de 1624,5 lei achitată de apelantă și în onorariul avocațial de 2000 de lei achitat de către intimată.

Având în vedere că apelul a fost admis doar în privința cheltuielilor de judecată (petit care nu presupune plata unei taxe de timbru), în baza art. 453 C., va fi respinsăcererea apelantei-pârâte privind obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată in apel. Ținând cont că pretențiile invocate pe calea apelului de către pârâtă s-au dovedit, în marea lor majoritate, neîntemeiate, tribunalul dând eficiență doar criticilorprivind modalitatea de calcul și de acordare a cheltuielilor de judecată de către prima instanță (critici care însă nu îi sunt imputabile reclamantei, aceasta nefiind culpabilă de modalitatea în care instanța a acordat cheltuielile de judecată), în baza aceluiași articol 453 C. va fi obligată apelanta-pârâtă B. E. la plata sumei de 2000 de lei către intimata-reclamantă U. A., cu titlu de cheltuieli de judecată in apel, respectiv onorariu avocațial dovedit de chitanța de plată depusă la dosar. Tribunalul apreciază că în calea de atac nu se mai impune compensarea onorariului avocațial achitat de intimată cu munca prestată de către apelantă, după cum s-a dispus în fața primei instanțe, întrucât apelanta este culpabilă de declanșarea unei căi de atac care s-a dovedit a fi neîntemeiată față de intimată, cauzând acesteia din urmă cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite apelul declarat de apelanta-parata B. E. (cu dom. in Timisoara, ..1, jud. Timis) impotriva sentintei civile 7832/16.06.2015, pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimata-reclamanta U. A. (cu dom. in Timisoara,..11, .).

Schimba in parte hotararea apelata, in sensul ca obliga parata B. E. la plata sumei de 1558,33 lei catre reclamanta U. A., cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanta.

Mentine in rest dispozitiile sentintei apelate.

Respinge cererea apelantei-parate privind obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata in apel.

Obliga apelanta-parata B. E. la plata sumei de 2000 de lei catre intimata-reclamanta U. A., cu titlu de cheltuieli de judecata in apel.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica azi, 13.11.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. R. A. C.

GREFIER

F. S. H.

Red MR

Tehnored MR/FSH

4 ex/03.12.2015

Prima instanță – jud. M. Bortun

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr....		Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Obligatia de a face. Sentința nr. 1813/2015. Tribunalul TIMIŞ Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 4946/2015. Tribunalul TIMIŞ Acţiune în declararea simulatiei. Sentința nr. 343/2015. Tribunalul TIMIŞ Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 295/2015. Tribunalul TIMIŞ Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 84/2015. Tribunalul TIMIŞ Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 11/2015. Tribunalul TIMIŞ Rezoluţiune contract. Hotărâre din 08-09-2015, Tribunalul TIMIŞ Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2948/2015. Tribunalul TIMIŞ