Anulare act. Hotărâre din 29-06-2015, Tribunalul TIMIŞ

Comentarii

0

Hotărâre pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 689/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 689/A

Ședința publică din data de 29 iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Ș. L.

JUDECĂTOR: P. C.

GREFIER: R. K.

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul D. I., împotriva Sentinței civile nr.825/01.10.2014, pronunțată de Judecătoria F., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. D., G. N. și G. I., precum și apelul declarat de apelanta C. D., împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. I. și intimații pârâți G. N. și G. I..

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în condițiile art. 396 Cod. procedura civilă, pronunțarea a fost amânată pentru data de 29.06.2015.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea civila înaintata instanței si înregistrata pe rolul Judecătoriei F. sub nr._ din 20 mai 2013, reclamantul D. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta C. D. ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate în principal nulitatea absoluta a certificatului de moștenitor întocmit in favoarea pârâtei după decesul soțului acesteia C. I. decedat la 20.02.2005 și în subsidiar să se procedeze la reducțiunea liberalităților la cota legala ținând seama de împrejurarea ca defunctul avea moștenitor legal.

În fapt reclamantul a arătat că demersul său are in vedere următoarele elemente:

În baza unei Sentințe judecătorești emise de aceasta instanța in cauza ce a avut ca obiect stabilirea paternității (Sentința nr. 129 din 14.03.2012 a Judecătoriei F., irevocabila ca urmare a respingerii apelului de către Tribunalul T. prin Decizia nr. 498/ A din 12.06.2012, respectiv ca urmare a respingerii recursului de către Curtea de Apel Timișoara prin Decizia nr. 2253 din 06.11.2012) s-a constatat că numitul C. I., născut la data de 30 mai 1926 și decedat la 20.02.2005 a fost tatăl său.

Pe baza de consecința instanța a, dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni de stare civila, comunicând sentința irevocabila către Primăria Comunei M..

Cum la data decesului tatălui reclamantului, deces înregistrat la data de 20.02.2005, acesta era căsătorit cu pârâta C. D., aceasta, cu rea credință, și-a însusit toata averea tatălui său deși știa că reclamantul este fiul recunoscut al defunctului său soț.

A considerat reclamantul că este îndreptătit să solicite nulitatea absoluță a certificatului de moștenitor emis în favoarea pârâtei dupa decesul tatălui, cu consecința introducerii sale în calitate de fiu ca moștenitor legal al defunctului C. I..

Având informații că între tatal reclamantului și pârâtă ar fi existat un act de donație reclamantul a solicitat în subsidiarul prezentei cereri reducțiunea liberalităților dispuse la nivelul stabilit de lege, cu respectarea rezervei succesorale la care este îndreptățit în calitate de fiu.

În drept reclamantul a invocat prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.

În cadrul procedurii prealabile, prin rezolutie instanta a dispus, comunicarea către reclamant a lipsurilor cererii de chemare în judecată.

Ca urmare reclamantul s-a conformat în termenul legal de 10 zile și a completat cererea dedusa judecatii în sensul că indicat adresa electronica si număr de telefon al reclamantului, codul numeric personal, adresa electronica si numărul de telefon al piritei, a indicat temeiul de drept al cererii ca fiind Noul cod civil și Codul de procedura civila, a atasat cererii Sentința civilă nr. 129 din 14.03.2012 a Judecătoriei F., definitiva si irevocabila ca urmare a respingerii cailor de atac prin Decizia nr. 498/A/ 2012 a Tribunalului T. si Decizia nr. 2253/2012 a Curții de Apel Timișoara, a indicat componenta masei succesorale rămasa de pe urma defunctului C. I., actul de deces al defunctului C. I., Certificatul de moștenitor invocat, Certificatul de legatar nr. 61 din 16.03.2005 insotit de Testamentul autentificat sub nr. 40 din 19.02.2000 și valoarea de impozitare a imobilului, Contract de vânzare-cumpărare nr. 423 din 30.03.2007 din care rezulta valoarea de vânzare de 35.520 lei, taxa judiciara de timbru (fila 14).

Reclamantul a precizat actiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâti, pentru opozabilitatea sentintei, a actualilor detinători ai imobilululi G. N. si G. I. (fila 29).

În etapa scrisă a procesului civil pârâta C. D. a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantului.

Pe care de excepție a invocat excepția inadmisibilității cererii de reducțiune și excepția prescripției extinctive, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea excepțiilor pârâta a relatat următoarele motive:

Pârâta a înțeles să invoce prescripția dreptului de a cere reducțiunea testamentară, solicitata in subsidiar, întrucât este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, conform prev. art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen ce începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.

A susținut pârâta că acțiunea în reducțiune este o acțiune personală patrimonială, caracterul ei de acțiune personală rezultând și din dispoziția înscrisă în art. 855 Cod civil, potrivit căreia donatarul este obligat dacă a înstrăinat bunurile dăruite să facă în urmă raportul excedentului peste porțiunea disponibilă, după valoarea lucrului din momentul morții dispunătorului.

Fiind o acțiune personală patrimonială, acțiunea în reducțiune este supusă dispozițiilor art. 3 alin 1 din decretul nr.167/1958 și ca atare termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani, prescripția începând să curgă potrivit art. 7 din același decret de la data când se naște dreptul la acțiune.

Dreptul la întregirea rezervei este un drept personal patrimonial exercitarea sa fiind supusă prescripției extinctive prevăzute de art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, neputând fi exercitat în mod abuziv de către moștenitorul rezervatar, respectiv oricând deoarece s-ar da naștere la un dezechilibru în cadrul raporturilor juridice de drept civil, afectându-se certitudinea și securitatea circuitului juridic civil.

Cum succesiunea defunctului a fost deschisa la data de 16 martie 2005, iar reclamantul a știut de existenta legatelor cu titlu universal instituit încă de la data întocmirii acestuia, termenul de prescripție a acțiunii în reducțiune testamentară s-a împlinit la 16 martie 2008, înainte de promovarea cererii de chemare în judecată, astfel că această cerere se impune a fi respinsă ca fiind prescrisă.

Prin urmare, emolumentul reclamantului ca moștenitor legal este zero ca urmare a prescripției dreptului de a cere reducțiunea testamentului. Prin cererea adresata acestei instanțe, reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună în subsidiar reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 40/19.02.2000 si a Certificatul de legatar nr.61/16.03.2005 până la limita cotității disponibile.

În fapt, a arătat că prin testamentul autentificat sub nr. 40/19.01.2000 la BNP Golumbu S. M., defunctul său soț C. I., decedat la data de 20.02.2005, a instituit legatar universal pe pârâtă, cu privire la întreaga avere succesorală ce se va constata că există la decesul său.

In acest sens, după decesul sau, la data de 16.03.2005 se eliberează de către BNP I. N., certificatul de legatar nr. 61 prin care se stabilește masa succesorală după acesta.

A precizat pârâta că reducțiunea liberalităților excesive este supusă prescripției extinctive, fiind invocata reducțiunea prin acțiune, solicitând reducerea legatelor și donațiilor care încalcă rezerva succesorală, astfel încât aceste liberalități să se încadreze în cotitatea disponibilă ordinară. Astfel, dreptul la acțiunea în reductiunea liberalităților excesive se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii moștenirii sau, după caz, de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților, iar în cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă de la data când au cunoscut existența acestora și caracterul lor excesiv.

A menționat în mod expres pârâta faptul ca reclamantul a fost înștințat de existenta acestor înscrisuri încă de la data întocmirii lor si nu a solicitat reducțiunea în termenul legal.

Raportat la exceptia prescripției extinctive pârâta a arătat că potrivit art. 700 Cod civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni de la deschiderea acesteia, prezenta actiune fiind înregistrată abia după opt ani. În idea în care se va invoca faptul că la acea dată, reclamantul nu avea calitate de a accepta succesiunea, este de observat, că și în prezenta s-a depășit termenul legal întrucât prezenta acțiune a fost înregistrată la data de 20.05.2013, iar reclamantul avea calitate de moștenitor legal din data de 06.11.2012. Prin faptul ca nu a acceptat moștenirea în termenul legal de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a Deciziei civile nr. 2253 din 06.11.2012, pronunțata de Curtea de apel Timișoara, pârâta a solicitat admiterea exceptiei.

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea cererii întrucât, pentru a beneficia de dreptul la rezervă prevăzut de lege, moștenitorii legali rezervatari, trebuie să accepte succesiunea în această calitate întrucât în ipoteza neacceptării succesibilii devin străini de succesiune, conform art. 696 Cod civil.

În ceea ce privește masa succesorală a cotei de 1/2 din casa de locuit si terenul aferent, sustine pârâta că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, deoarece aceste imobile nu au fost bunuri proprii ci bunuri indivize (casa) si respectiv codevălmașe dobândite împreună cu defunctul.

Așa fiind și având în vedere faptul că, pentru considerentele invocate la pct. 1, reclamantul nu a acceptat succesiunea în calitate de moștenitoar legal, acesta nu poate invoca prin urmare dreptul la rezerva instituită prin lege.

Astfel, dat fiind faptul că reclamanatul nu si-a exprimat dreptul de opțiune succesorală în termenul stabilit de art.700 Cod Civil, fiind un termen de decădere, deoarece, stinge însuși dreptul respectiv, prezenta acțiune este neîntemeiată, motiv pentru care pârâta a solicitat respingerea acesteia.

În drept, pârâta s-a prevalat de dispozițiile art. 205- 208 Cod procedura civila, art. 696, art. 700 Cod civil și a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 alin. 1 punctul 2 teza a II-a.

Reclamantul D. I. a formulat raspuns la întâmpinarea depusă de către pârâta C. D. prin care a arătat că:

Dreptul reclamantului de a solicita constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor respectiv de a solicita reductiunea liberalitatilor la nivelul stabilit de lege privind actul de donație s-a născut odată cu rămânerea irevocabila a sentinței de stabilire a paternității, Sentința civila nr. 129 din 14.03.2012 a Judecătoriei F. - definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. 498/A/2012 a Tribunalului T. si Decizia civila nr. 2253/2012 a Curții de Apel Timișoara.

Pe baza de consecința invocata excepție a prescripție a dreptului de acțiune este nefondata instanța urmând a se pronunța pe baza probelor administrate în cauză.

Mai mult decât atât a precizat reclamantul că a invocat calitatea de fiu al defunctului C. I. înca de la data decesului acestuia (anul 2005 ) când, pe de o parte a sesizat autoritățile în legătura cu moartea suspecta a tatălui, dar cercetarea efectuată nu a confirmat suspiciunile sale, iar pe de altă parte sustine reclamantul că a formulat la notar în termenul stabilit de lege declarația expresă de acceptare a succesiunii după defunctul său tată.

A mai susținut reclamantul că pârâta a știut pe durata căsătoriei acesteia cu tatăl său că reclamantul este fiul recunoscut al soțului ei, iar întocmirea precipitată a actelor de donație si moștenire respectiv înstrăinarea tuturor bunurilor dovedește pe deplin împrejurarea ca pârâta a acționat cu rea credința împotriva intereselor fiului defunctului în scopul de a-și însuși, fără justă cauză, întreaga proprietate (fila 57).

Pârâții G. N. si G. I. au formulat în cauză întâmpinare comună prin care au solicitat să i se pună în vedere reclamantului să precizeze acțiunea în sensul stabilirii dacă aceasta este o acțiune în anularea certificatului de moștenitor față de pârâta C. D., caz în care pârâtii nu au calitate procesuală, ori este o acțiune pentru anulare act, respectiv a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 749/07.08.2009 la BNP I. N. F., în care pârâtii sunt cumpărători de bună credință, situație în care să i se pună în vedere reclamantului să precizeze valoarea și să timbreze acțiunea la valoarea imobilului din contractul de vânzare a cărei nulitate o cere.

În cazul netimbrării la valoare a cererii pârâtii au solicitat anularea actiunii ca insuficient timbrată față de cererea subsidiară din acțiunea introductivă.

Totodata pârâtii su solicitat să se dispună extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a pârâtului Banca N. în calitate de vânzător a cotei indivize de 1/2 din contractul 749/17.08.2009 autentificat BNP I. N. din F..

Pe cale de exceptie au invocat exceptiile prescripției dreptului la acțiune, cea a lipsei de interes a reclamantului și lipsa calității procesuale active a reclamantului, atât cu privire la cererea principală cât și cu privire la cea subsidiară.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondata, cu cheltuieli de judecata.

În considerentele celor sustinute pârâtii au arătat în fapt că reclamantul deși a beneficiat de obligație de întreținere de la defunctul C. I. decedat la 20.02.2005, a făcut dovada paternității după 5 ani de la decesul acestuia, adică prin Sentința civilă nr. 129/14.03.2012 a Judecătoriei F..

Prin urmare pârâtii G. în calitate de terți față de certificatul de moștenitor, au apreciat că pentru obținerea unei hotărâri declarative și cu efecte retroactive, reclamantul după decesul tatălui său, trebuia să se judece cu moștenitorii defunctului, respectiv cu pârâta C. D., în calitate de soție supraviețuitoare.

În acțiunea prin care reclamantul a solicitat anularea certificatului de moștenitor, acesta nu putea fi decât „succesibil" sau „terț", raportat la momentul deschiderii succesiunii. Acțiunea unui terț în anularea unui certificat de moștenitor se va respinge ca lipsită de interes dacă acesta nu face dovada cuprinderii în certificat a unui bun despre care retinde că îi aparține. Este eronat a se concluziona existența unui interes al terțului, din simpla invocare a dreptului de proprietate de către moștenitori împotriva terțului în cadrul unei acțiuni în revendicare, certificatul de moștenitor neconstituind o dovadă a dreptului invocat.

În cazul dovedirii temeiniciei acțiunii, au apreciat pârâții G. că reclamantul nu are calitatea procesuală activă pentru a solicita constatarea lipsei calității de moștenitor reținută în beneficiul soției supraviețuitoare C. D., în sensul constatării că din masa succesorală reținută de notar, imobilul din litigiu ori alt bun din masa succesorală îi aparținea acestuia.

Acțiunea reclamantului are un caracter personal patrimonial prin care se urmărește desfințarea actului de vindere și nu valorificarea, unui drept real. Prin urmare cererea reclamantului vizează o cauză de nulitate relativă fiind supusă legii contractului și nu absolută, de interes public supusă regimului prescripției extinctive.

Printr-un act sub semnătură privată, defunctul C. I. a dezaprobat lipsa de gratitudine față de reclamant pe care nu l-a recunoscut ca fiu, deoarece acesta nu l-a susținut și ajutat în momente de nevoie ori la bătrânețe, respectiv a manifestat voința ca după decesul său, cota sa din bunurile mobile să fie dobândite de pârâta C. D. (filele 64-65).

În drept pârâții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 250-254 Cod civil, Legea nr. 36/1995-art. 88 al. l din Decretul nr.167/1958 republicat, art. 3, art. 9 alin. 2.

La termenul de judecata din data de 20 noiembrie, instanța văzând că pârâții G. N. si G. I. nu au depus la dosar întâmpinare în termenul legal de 25 zile conform art. 201 alin. 4 Cod procedură civilă, în temeiul art. 208 alin 2 Cod procedură civilă a constatat pârâții G. N. si G. I. decăzuți din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică.

În baza art. 22 Cod procedură civilă instanța a pus în discutia contradictorie a părtilor calificarea juridică exacta a cererii de chemare în judecata.

La acelasi termen de judecata reclamantul prin avocat a precizat oral actiunea în sensul că reclamantul solicită să se constate nulitatea absolută a donatiei făcută de defunct pârâtei C. D., constatarea calitătii de moștenitor legal după defunctul său tata în calitate de descendent de gradul I, fiu și atribuirea cotei de proprietate ce-i revine din masa succesorală.

Ulterior pentru termenul de judecata din data de 11 decembrie 2014 reclamantul a precizat si în scris actiunea (filele 95-96) în sensul că a solicitat să se constate ca reclamantul D. I. are calitatea de moștenitor legal după defunctul său tată C. I., născut la 30.05.1926 și decedat la 20.02.2005 in calitate de fiu al defunctului, descendent de gradul I; să se constate nulitatea absoluta a Contractului de donație autentificat de BNP Golumbu

S. M. sub nr. 18/2000 și a certificatului de legatar

nr. 61 / 2005 întocmit de BNP I. N. din Faget; sa se dispună revenirea cărții funciare la situația anterioara donației, în sensul că întreaga proprietate (casa, curte si gradina în suprafața de 5395 mp ) aparține defunctului C. I. (dreptul de proprietate fiind dobândit în cota de 250/5395 in anul 1988 prin moștenire respectiv în cota de 5145/5395 in anul 1993 în baza Legii nr. 18 /1991; sa se constate ca la data decesului defunctului C. I. moștenitorii legali ai acestuia sunt reclamantul D. I. in calitate de fiu, căruia îi revine cota de 3/4 din masa succesorală a defunctului său tată, respectiv C. D. în calitate de soție supraviețuitoare, căreia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală a defunctului sau soț; sa se dispună înregistrarea corespunzătoare a dreptului de proprietate a celor doi moștenitori ai defunctului, ca urmare a succesiunii, în cartea funciară.

În motivare reclamantul a arătat că în baza unei Sentințe judecătorești emise de aceasta instanța în cauza ce a avut ca obiect stabilirea paternității, Sentința nr. 129 din 14.03.2012 a Judecătoriei F., irevocabila ca urmare a respingerii apelului de către Tribunalul T. prin Decizia nr. 498/A din 12.06.2012, respectiv ca urmare a respingerii recursului de către Curtea de Apel Timișoara prin Decizia nr. 2253 din 06.11.2012, s-a constatat că numitul C. I., născut la 30.05.1926 și decedat la 20.02.2005, este tatăl reclamantului împrejurare care îl îndreptățește să invoce calitatea de fiu, moștenitor al acestuia.

Mai mult decât atât, imediat după decesul tatălui său s-a prezentat la notarul public si a acceptat în mod expres moștenirea în termenul limitativ prevăzut de lege.

Din cartea funciară in extenso obținută după ultima ședința de judecata reclamantul a aflat ca transferul dreptului de proprietate de la tatăl său către pârâta C. D. s-a făcut și a fost operat în cartea funciara în doua etape, astfel: la 12.01.2000 în baza Certificatului de Donație autentificat sub nr. 18/ 2000 de către BNP Golumbu S. M., respectiv la 6.03.2005 in baza Certificatului de legatar nr. 61/2005 autentificat de BNP N. I., împrejurare care îl îndreptățește sa solicite instanței investite cu soluționarea cauzei constatarea nulității absolute a celor doua acte succesive care au stat la baza înstrăinării proprietății tatălui său, acte lovite de nulitatea absoluta pentru fals în declarații.

A considerat reclamantul că este îndreptățit sa solicite constatarea nulității absolute a Certificatului de donație autentificat de BNP Golumbu S. M. sub nr. 18/2000 si constatarea nulității absolute a Certificatului de legatar nr. 61/ 2005 autentificat de BNP N. I. având în vedere faptul ca atât defunctul său tata, cât si pârâta C. D. au declarat în fals in fata notarului public (in Condițiile in care știau de existenta sa in calitate de fiu, moștenitor legal) ca in ”afara soției donatara din prezentul act, nu mai sunt alți moștenitori rezervatari si au declarat ca au cunoștința de prevederile art. 937 Cod civil privind revocabilitatea donațiilor intre soți respectiv pirita C. D. a declarat ca accepta donația făcuta reclamantului .... pe riscul său în cunoștința de situația de drept si de fapt a imobilului .... am cunoștința de prevederile art. 937 Cod civil referitoare la revocabilitatea donațiilor intre sot”.

A precizat reclamantul că pârâta a știut pe durata căsătoriei acesteia cu tatăl reclamantului ca acesta este fiul recunoscut al soțului ei, iar întocmirea precipitată a actelor de donație si moștenire respectiv înstrăinarea tuturor bunurilor dovedește pe deplin împrejurarea ca pârâta a acționat cu rea credință împotriva intereselor fiului defunctului în scopul de a-și însuși (imbogatire fara justa cauza) întreaga proprietate.

A susținut reclamantul că a invocat calitatea de fiu al tatălui său încă de la data decesului acestuia (anul 2005) când a sesizat autoritățile în legătura cu moartea suspecta a tatălui, dar cercetarea efectuata nu a confirmat suspiciunile sale si a formulat la notar în termenul stabilit de lege declarația expresa de acceptare a succesiunii după defunctul său tata.

Pârâta C. D. a formulat în cauză întâmpinare la precizarea de actiune (filele 114-116) prin care a invocat în principal exceptia tardivității formulării precizării de acțiune depusă de reclamantul D. I. la termenul din data de 11.12.2013, raportat la art. 204 alin. (l) C.proc.civ. privind modificarea cererii de chemare în judecată, întrucât reclamantul poate să-și modifice cererea principala și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.

Raportat la art. 204 alin (3 ) C.proc civ. pârâta a solicitat să se ia act de faptul ca precizarea nu a fost acceptata expres de pârâtă sau de către ceilalți pârâți.

Cu privire la pretențiile formulate prin precizarea de acțiune, pârâta a solicitat instantei să aibe în vedere următoarele considerente:

Cu privire la recunoașterea calității de moștenitor, a aratat că reclamantul a depus tardiv cererea de chemare în judecata, intrucat prezenta acțiune a fost înregistrata la data de 20.05.2013, iar reclamantul avea calitate de moștenitor legal din data de 06.11.2012. Termenul limita de inregistrare a prezentei acțiunii fiind împlinit in data de 10.05.2013. Prin faptul ca nu a acceptat moștenirea in termenul legal de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a Deciziei civile nr. 2253 din 06.11.2012, pronunțata de Curtea de apel Timișoara, aprecieza ca acesta nu are calitate procesuala activa pentru a formula prezenta acțiune.

Referitor la capătul de cerere prin care se cere anularea atât a contractului de donație către pârâtă cât și a certificatului de legatar, s-a solicitat respingerea acestora, având în vedere ca aceste contestații nu s-au făcut în termenul legal, mai mult pârâta ca soție supraviețuitoare având dreptul minim la rezerva succesorală a soțului supraviețuitor, caz în care ar fi mai oportună modificarea certificatului de legatar nr. 61/2005 întocmit de BNP N. I.. Reclamantul a acuzat nulitatea absoluta a contractului de donație, respectiv a certificatului de legatar, pentru fals în declarații, fals care nu a fost sesizat organelor de cercetare penala și nici unei alte instanțe pana la acest termen. Prin simplele afirmații făcute, pârâtul nu poate trece peste un act notarial, având posibilitatea in termenul legal de sesizare a autorităților penale, mai mult actele fiind solemne, se poate cerceta cu exactitate conținutul si data lor, aflându-se în copii certificate la notarii care le-au încheiat. In alta ordine de idei, reclamantul nu a contestat inscrisurile în termenul legal, raportat la faptul ca a avut cunoștința de intocmirea lor inca din anul 2005 .

De asemenea, la data intocmirii inscrisurilor menționate, nu se stia ca este fiul defuntului, astfel încât nu poate fi susținuta aceasta supoziție, privind nelegalitatea actelor.

A apreciat pârâta că nu poate fi luat în considerare afirmațiile făcute de parat cu privire la cunoașterea de către aceasta a calității sale de "fiu recunoscut", acesta fiind recunoscut ca fiu legitim al defunctului său sot deabia în urma unui proces soluționat la 7 ani dupa decesul defunctului. De asemena este de luat în considerare modul în care s-a desfășurat procesul de stabilire a paternității, respectiv în urma unor declarații si a unor insrisuri, nu s-a efectuat o expertiza care sa certifice calitatea sa de fiu al defunctului.

Cu privire la data declarației exprese de acceptare a moștenirii dupa defunctul său sot, depuse la notar dupa moartea lui de către parat, se arată ca aceasta declarative nu are nicio putere legala, reclamantul nefiind la acea data un fiu recunoscut, la acea data avea calitatea unei terțe persoane, astfel aceasta declarație neputand produce efecte juridice asupra unei moșteniri. Pentru a beneficia de dreptul la rezervă prevăzut de lege, moștenitorii legali rezervatari, trebuia să accepte succesiunea în această calitate întrucât în ipoteza neacceptării succesibilii devin străini de succesiune, conform art. 696 Cod civil.

Reclamantul a dobândit dreptul de moștenitor legal rezervatar în data de 06.11.2012, deci de la aceasta dată curge termenul de acceptare a moștenirii, nu anterior acestei date. Este de observat faptul ca nici până la acest termen de judecata, reclamantul nu a făcut dovada calității sale de moștenitor.

Pentru aceste considerente s-a solicitat de catre pârâta C. D. respingerea modificării cererii ca tardiv formulată și a acțiunii principale pentru motivele arătate în întâmpinare, iar în subsidiar în cazul în care se va considera această precizare de acțiune depusa în termen, a solicitat respingerea pentru motivele arătate mai sus.

A precizat pârâta ca mentine si apărarea formulata prin întâmpinarea depusă cererii principale.

Prin Incheierea de sedinta din data de 12 februarie 2014, instanta a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării precizării de actiune invocată prin întâmpinarea la precizarea de acțiune de către pârâta C. D. retinând că reclamantul nu a modificat actiunea în sensul articolului invocat ci a precizat doar petitul pe care îl menține din acțiunea introductivă, instanța tranșând acest aspect prin incheierea din 20.11.2013 când a fost oral precizată acțiunea.

Prin aceeasi încheiere instanta în temeiul art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă a unit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepție invocată prin întâmpinarea la precizarea de acțiune de către pârâta C. D. cu fondul cauzei, aceasta confundându-se cu cea a constatării calității de moștenitor legal a reclamantului (filele 121-123).

Prin sentința civilă nr.825/01.10.2014, pronunțată de Judecătoria F. în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active.

A fost admisă în parte acțiunea civilă așa cum a fost precizată de către reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâții C. D., G. N. si G. I. și în consecință:

S-a constatat că reclamantul are calitatea de moștenitor legal rezervatar acceptant al defunctului C. I., decedat la data de 20 februarie 2005, descendent de gradul I, fiu.

A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

În baza art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată făcute de părți.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a constatat urmatoarele:

Reclamantul D. I. a avut situația copilului născut din afara căsătoriei, stabilindu-și ulterior filiația față de tată prin Sentința civilă nr. 129 din 14.03.2012 a Judecătoriei F., pronunțată în dosarul nr._ irevocabilă ca urmare a respingerii apelului de către Tribunalul T. prin Decizia nr. 498/A din 12.06.2012 și a recursului de către Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia nr. 2253 din 06.11.2012.

Prin sentința amintită, irevocabilă la 06.11.2012, s-a constatat că numitul C. I., născut la 30.05.1926, decedat la 20.02.2005, este tatăl reclamantului.

Din literatura de specialitate s-a reținut că hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea copilului din afara căsătoriei are efecte absolute, este opozabilă erga omnes și produce efecte și pentru trecut până la concepția copilului, astfel că pe toată această perioadă copilul este considerat ca fiind al tatălui. Copilul din afara căsătoriei care și-a stabilit filiația prin hotărâre definitivă are aceeași situație legală față de părinte și rudele acestuia ca și copilul din căsătorie.

Deși paternitatea nu a fost stabilită prin recunoaștere ci prin hotărâre judecătorească putem reține că tatăl, numitul C. I., născut la 30.05.1926, decedat la 20.02.2005, și-a recunoscut copilul încă de la naștere, 3 aprilie 1948, ulterior acestei date, la 5 aprilie 1948, declarând personal nașterea în fața ofițerului de stare civilă. Astfel nașterea a fost înregistrată în registrul de nașteri din 5 aprilie 1948 sub numărul 7/1948. Aceste aspecte rezultă din cuprinsul Cărții de judecată nr. 70/1951 pronunțată la data de 3 mai 1951 în dosarul nr. 461/1951 al Judecătoriei Populare rurale F., raionul Lugoj. A reținut instanța că: ,,din declarația personală a pârâtului făcută în ședința publică de azi, că pârâtul C. I. și reclamanta D. E. începând de la anul 1945 și până în luna octombrie 1948 au trăit în concubinaj în cumuna Coșteiul de Sus, nr. 10; că din acest raport de concubinaj la 3 aprilie 1948 s-a născut minorul I. D., că nașterea a fost declarată ofițerului stării civile chiar de pârât și apoi înregistrată în registrul pentru nașteri în ziua de 5 aprilie 1948 sub poziția 7/1948,,. În considerarea acestei stări de fapt prin hotărâre executorie pârâtul C. I. a fost obligat la o contribuție lunară de întreținere în cuantum de 500 lei pentru minorul D. I. până la majoratul acestuia.

In toamna anului 1950 relația de concubinaj dintre mama reclamantului și numitul C. I. a încetat, iar acesta a intrat într-o altă relație de concubinaj, fapt ce reiese tot din cuprinsul hotărârii amintite. La data de 21 aprilie 1991 numitul C. I. se căsătorește cu pârâta C. D. ( fila 88 ), iar la data de 20 februarie 2005 a decedat.

La data de 21 martie 2005 prin declarație notarială, autentificată sub nr. 831 la Biroul notarului public G. S. din Lugoj, reclamantul a precizat că acceptă sub beneficiu de inventar succesiunea după defunctul său tată C. I., decedat la data de 20 februarie 2005, cu ultimul domiciliu în .. 90, județul T..

Conform art. 700 alin. 1 Cod civil de la 1865, legea aplicabilă în cauză, dreptul de opțiune succesorală trebuie să fie exercitat într-un termen de șase luni calculat de la data deschiderii moștenirii.

Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act de opțiune expres și solemn prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că își însușește titlul de moștenitor sau comoștenitor al patrimoniului succesoral, dar înțelege să răspundă de pasivul succesoral numai în limita activului moștenit și numai cu bunurile moștenite. Moștenirea poate fi acceptată sub beneficiu de inventar atât de către moștenitorul legal cât și de către legatarul universal sau cu titlu universal.

Potrivit art. 651 Cod civil, momentul deschiderii moștenirii coincide cu momentul morții celui care lasă moștenirea. Importanța juridică a datei deschiderii moștenirii o constituie faptul că în funcție de acest moment se determină între altele: persoanele chemate a moșteni, capacitatea lor succesorală, și drepturile ce li se cuvin asupra moștenirii.

Codul civil ( art. 654-658 ) prevede două condiții, una pozitivă și una negativă, pe care trebuie să le întrunească o persoană pentru a putea moșteni: să aibă capacitate succesorală și să nu fie nedemnă a moșteni, condiții cărora li se adaugă desigur și vocația la moștenire.

Potrivit art. 654 Cod civil pentru a putea succede trebuie neapărat ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii. Persoanele fizice în viață au capacitate succesorală. Mai mult, în materie de moștenire Codul civil consacră regula potrivit cu care drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune cu singura condiție ca acesta să se nască viu, în concordanță cu dreptul roman.

Având în vedere că hotărârea judecătorească prin care se stabilește paternitatea copilului din afara căsătoriei are efecte absolute, este opozabilă erga omnes și produce efecte și pentru trecut până la concepția copilului, care, în toată această perioadă este considerat ca fiind al tatălui, apreciem că reclamantul avea capacitate succesorală la momentul deschiderii succesiunii, putând astfel să își exercite dreptul de opțiune succesorală în termenul de șase luni de la data deschiderii moștenirii.

Nedemnitatea, cea de a doua condiție, cea negativă, este prevăzută de art. 655 Cod civil. Sunt menționate aici trei cazuri expres și limtativ prevăzute de lege ( atentatul la viața celui care lasă moștenirea, acuzația capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moștenirea, nedenunțarea omorului a cărui victimă a căzut cel care lasă moștenirea ) ce se aplică numai în cazul moștenirii legale și operează de drept fiind o sancțiune ce produce efecte numai în privința autorului faptei.

Niciuna din aceste ipoteze nu a fost dovedită în cauză de către pârâți care îl acuză pe reclamant de ingratitudine față de defunct.

În susținerea celor afirmate pârâții au depus însă un înscris, o declarația autentificată sub nr. 37 din 27 martie 1995 de către Consiliul local al comunei M., prin care numitul C. I. arată că reclamantul nu îl recunoaște de tată, că nu l-a vizitat niciodată în cei patru ani cât a fost bolnav, nu l-a căutat nici ulterior, nu au nicio legătură unul cu celălalt condiții în care nu dorește să îi lase nimic după moartea sa, urmând să lase totul soției sale legale C. D..

Instituirea pârâtei C. D. ca legatar universal la data de 19 ianuarie 2000 (fila 82) în fața Notarului public Golumbu S. M. precum și afirmarea faptului că testatorul nu are moștenitori legali rezervatari vine să se coroboreze cu cele consemnate în înscrisul precizat. Prin acest testament numitul C. I. dispune asupra întregii sale averi mobile și imobile ce se va găsi la data încetării sale din viață. Este o exheredare indirectă prin care testatorul, fără să menționeze expres înlăturarea de la moștenire a moștenitenitorului legal, instituie legatarul universal care urmează să culeagă moștenirea care, nu poate fi însă, decât cotitatea disponibilă dacă sunt moștenitori legali rezervatari. Așadar exheredarea nu poate aduce atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari și nici nu îi poate împiedica să ceară anularea clauzelor testamentare.

Reclamantul a solicitat însă constatarea nulității absolute a testamentului și implicit a Certificatului de legatar nr. 61 din 16 martie 2005 emis de Biroul Notarului public I. N. din F. pe baza acestuia. De asemenea a mai solicitat și constatarea nulității absolute a donației făcută pârâtei de către tatăl său la data de 12 ianuerie 2000. Obiectul ambelor acte ce o gratifică pe pârâtă îl constituie cota de câte ½ părți din imobilul casă, curte și grădină în suprafață totală de 5395 mp înscris în CF nr. 38 M., nr. top 38, situat în M. la nr. 34, în prezent înscris în CF nr._ M..

Având a analiza cauzele de nulitate absolută ale celor două acte instanța a reținut următoarele:

Ca și cauză de nulitate reclamantul a invocat falsul în declarații motivat de faptul că în cuprinsul ambelor dispunătorul a menționat expres că nu are alți moștenitori rezervatari.

Din literatura de specialitate s-a reținut că în funcție de natura interesului, general sau individual, ocrotit prin dispoziția legală încălcată la încheierea actului juridic civil deosebim nulitatea absolută și nulitatea relativă. Nulitatea absolută este aceea care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocrotește un interes general. Nulitatea relativă este aceea care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocrotește un interes particular, individual.

Următoarele cauze atrag nulitatea absolută a actului juridic civil: încălcarea dispozițiilor legale referitoare la capacitatea civilă a persoanelor; lipsa totală a consimțământului; nevalabilitatea obiectului actului juridic civil; nevalabilitatea cauzei actului juridic civil; nerespectarea formei cerute ad validitatem; încălcarea ordinii publice; fraudarea legii.

Făcând o paralelă între nulitate și reducțiune se poate remarca că nulitatea este aplicabilă tuturor actelor juridice pe când reducțiunea se aplică liberalităților excesive; nulitatea implică un act nevalabil încheiat pe când în cazul reducțiunii liberalităților excesive actele juridice au fost făcute în mod valabil; cauza nulității constă în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului juridic, iar reducțiunea este determinată de încălcarea rezervei succesorale.

Reducțiunea este sancțiunea civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor interdicții stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane. Este cazul reducțiunii liberalităților excesive, a legatelor și donațiilor făcute de cel ce lasă moștenirea ( de cuius ) și care încalcă rezerva succesorală.

Deși în acțiunea introductivă reclamantul a menționat ca temei juridic acțiunea în reducțiune, ulterior, așa cum s-a reținut în precedent, reclamantul și-a precizat acțiunea, inițial oral în instanță (fila 76), iar mai apoi prin precizare scrisă (fila 95), stabilind ca temei juridic nulitatea absolută. Tocmai în exercitarea rolului activ, așa cum acesta este conturat prin art. 22 din Codul de procedură civilă, instanța a pus în discuție calificarea juridică exactă, iar reclamantul a dispus asupra motivelor de drept asupra cărora a înțeles să limiteze dezbaterile. Or, în aceste condiții, instanța nu poate depăși limitele investirii.

Având în vedere obiectul dedus judecății, nulitatea absolută, invocată de către reclamant în privința donației și legatului făcute de decuius instanța nu poate să identifice vreo cauză de nulitate absolută în niciunul din cazuri. Probele administrate în cauză nu evidențiază nicio cauză de nulitate a celor două acte prin care defunctul o gratifică pe pârâtă. Din ansamblul materialului probator, înscrisuri, interogatorii și declarații de martori nu transpare altceva decât starea conflictuală ivită între reclamant și tatăl său în circumstanțele în care acesta își întemeiase o nouă familie alături de pârâta C. D.. Aspectele reies chiar și din reticența martorilor de a relata despre existența vreunei relații între tată și fiu sau despre prezența fiului la înmormântarea tatălui. Pe acest fond survine și exheredarea operată de decuius pentru anihilarea căreia reclamantul are la îndemână acțiunea în reducțiune, acțiune personală prescriptibilă în termenul de trei ani calculați din momentul nașterii dreptului la acțiune.

Față de cele reținute a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active având în vedere considerentele de mai sus, a fost admisă în parte acțiunea constatând că reclamantul are calitatea de moștenitor legal rezervatar acceptant al defunctului C. I., decedat la data de 20 februarie 2005, descendent de gradul I, fiu.

A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată pentru motivele expuse pe larg în precedent.

In baza art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată făcute de părți.

Împotriva sentinței civile nr.825/01.10.2014, pronunțată de Judecătoria F., în dosarul nr._, a declarat apel apelantul D. I. și apelanta C. D..

Prin apelul declarat de apelantul D. I., s-a solicitat admiterea apelului, cu consecința modificării in parte a sentinței atacate, in sensul: constatării nulității absolute a actului de donație si actului de legatar (ca o consecința a actului de donație lovit de nulitate absoluta); să se dispună revenirea cărții funciare la situația anterioara actului de donație; să se constate calitatea de moștenitori a apelantului fiu si a soției defunctului și să se dispună înscrierea lor în cartea funciara cu cotele de 3/4 si ¼ din masa succesorală (în subsidiar solicitând reducțiunea liberalităților la cota legala), cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că prin sentința apelata, instanța de fond a admis doar în parte cererea de chemare în judecată în sensul ca a constatat calitatea sa de moștenitor legal rezervatar acceptat al defunctului C. I. decedat la data de 20.02.2005, ca descendent de gradul 1, fiu al defunctului. Instanța a respins in rest acțiunea formulata si precizata. Astfel, instanța a respins capetele de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor întocmit în favoarea pârâtei după decesul tatălui său; respectiv, capătul de cerere referitor la reducțiunea liberalităților la cota legala ținând seama de împrejurarea ca la data decesului C. I. avea moștenitor legal.

Față de respingerea unora dintre capetele de cerere menționate anterior, este îndreptățit sa considere ca - in parte - sentința pronunțata de instanța Judecătoriei F. este netemeinica si nelegala, având in vedere următoarele aspecte: în mod greșit instanța de fond a reținut ca prin precizarea de acțiune ar fi renunțat la cererea de reducțiune a liberalităților având în vedere împrejurarea că precizarea de acțiune s-a referit doar la cererea principala (sub aspectul lămuririi cererii de chemare in judecata, a cadrului procesual si al timbrării), cererea subsidiară fiind menținută pe toata durata desfășurării procesului în fața instanței Judecătoriei F.. Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezulta fara putința de tăgada ca cererea subsidiara de reducțiune a liberalităților la cota legala ținând seama de împrejurarea ca la data decesului C. I. avea moștenitor legal a fost menținută si consemnata in toate actele depuse la dosar de către către reclamant. Astfel, s-a solicitat a se analiza în răspunsul la întimpinare depus la termenul de judecata din 27.11.2013, în care se consemnează că: după administrarea probatoriului, prin sentința ce urmează a fi pronunțată: in principal, sa se admită acțiunea si pe baza de consecința sa se constate nulitatea absoluta a certificatului de moștenitor întocmit in favoarea pârâtei după decesul soțului acesteia - tatăl său - C. I. ( născut la 30.05.1926 ; decedat la 20.02.2005, având ultimul domiciliu in com. M., ., jud. T. ); respectiv, in subsidiar să se admită prezenta acțiune și să procedeze la reducțiunea liberalităților la cota legală ținând seama de împrejurarea că defunctul C. I. - tatăl său - avea moștenitor legal.

Instanța de fond a fost în eroare atunci când a respins cererea privind constatarea nulității absolute a Contractului de donație nr. 18 / 2000 autentificat de BNP Golumbu S. M. pornind de la premisa greșita ca în cauză nu au fost dovedite încălcări ale dispozițiilor legale referitoare la capacitatea civila a persoanelor; lipsa totala a consimțământului; nevalabilitatea obiectului actului juridic civil; nevalabilitatea cauzei actului juridic civil; nerespectarea formei cerute pentru validitate; respectiv încălcarea ordinii publice si fraudarea legii.

Apelantul a învederat instanței de control judiciar ca actul a cărui nulitate absoluta a invocat-o a fost întocmit cu încalcarea normei penale în condițiile în care atât tatăl său cât si pârâta au solicitat autentificarea actului declarând în fals că donatorul nu are moștenitori legal și/sau rezervatari.

În condițiile în care, raportat la prevederile art. 292 din Codul penal, declarația în fals constituie infracțiune aprecieză că părțile (C. I. si C. D.) au săvârșit în fața notarului public infracțiunea de fals în declarații cu scopul autentificării actului juridic intitulat contract de donație. Sancțiunea pentru fapta săvârșita trebuia să fie constatarea nulității absolute a actului astfel întocmit.

Totodată, instanța a fost în eroare atunci când a respins cererea privind constatarea nulității absolute a Certificatului de legatar nr. 61/ 2005, întocmit de BNP N. I. act lovit de nulitatea absoluta ca urmare a faptului că acesta este un act subsecvent contractului de donație a cărui nulitate absolută a fost anterior invocată.

Apelantul a criticat de asemenea ca fiind netemeinica si nelegala soluția instanței de a respinge cererea sa privind revenirea cărții funciare la situația anterioara donației, în sensul ca întreaga proprietate (casa, curte si gradina în suprafața de 5395 mp) aparține defunctului C. I. ( dreptul de proprietate fiind dobândit în cotă de 250/5395 în anul 1988 prin moștenire ; respectiv în cotă de 5145 / 5395, în anul 1993, în baza Legii nr. 18/1991). Deși respingerea acestui capăt de cerere este o consecința directa a respingerii capetelor anterioare de cerere consideră că soluția legala in speța ar fi fost constatarea nulității actului întocmit în fals și a celui subsecvent acestuia, cu consecința fireasca de a se dispune revenirea cărții funciare la situația anterioară donației (anterioara întocmirii actului lovit de nulitate absolută).

Pe baza de consecința, instanța a respins nelegal și ultimele două capete de cerere privind cererea de a se constata că la data decesului moștenitorii legali ai defunctului au fost reclamantul D. I. în calitate de fiu și C. D. în calitate de soție; respectiv să se dispună înregistrarea corespunzătoare a dreptului de proprietate a celor doi moștenitori ai defunctului, ca urmare a succesiunii, în cartea funciară.

Prin apelul declarat de apelanta C. D., s-a solicitat modificarea în parte a sentinței civile apelate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului reclamantului de a accepta succesiunea după defunctul C. I. și pe cale de consecința, respingerea capătului de cerere cu privire la stabilirea calității de moștenitor acceptant al acestuia și menținerea în rest a hotărârii atacate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea apelului, s-a arătat că, instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Apelanta a înțeles să critice sentința civilă cu privire la constatarea calității de moștenitor acceptant a reclamantului.

Este de principiu ca între momentul deschiderii moștenirii si luarea deciziei de a o accepta sau de a renunța la aceasta exista o situație juridica de incertitudine când nu se cunoaște care dintre succesibili doresc sa moștenească și care nu, dreptul de opțiune aparținând tuturor succesibililor indiferent de titlul acestora;de asemenea, succesibilii (persoane cu vocație succesorala) devin succesori efectivi doar dacă accepta moștenirea în termenul și în condițiile prevăzute de lege, pasivitatea prelungita peste termen având drept efect pierderea retroactiva a drepturilor succesorale.

Conform dispozițiilor art. 700 alin. 1 vechiul cod civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii; expirarea termenului de prescripție fără ca succesibilul să fi făcut acte de acceptare expresă sau tacită are drept consecință pierderea dreptului de a accepta moștenirea, iar odată cu acesta și a vocației succesorale, fiind considerat străin de succesiune.

Astfel, reclamantul nu a formulat cererea în termenul legal de 6 luni prevăzut de lege.

Potrivit art. 689 din vechiul Codul civil: „Acceptarea poate fi expresa sau tacită. Este expresa când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacita când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facă decât in calitatea sa de erede, si care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.

Art. 690 arată faptul ca „Actele curat conservatorii, de îngrijire si de administrație provizorie, nu sunt acte de primirea moștenirii, daca cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede.

Manifestarea intenției succesibilului de acceptare a moștenirii, se precizează că aceste acte trebuie să fie neechivoce și intenția de acceptare să rezulte fără dubiu.

Apelanta a solicitat instanței de apel îndepărtarea calității de moștenitor legal rezervatar- acceptant, întrucât reclamantul-apelant a fost recunoscut ca fiu legitim al defunctului C. I., în urma unui proces soluționat la 7 ani de la decesul soțului său.

Cu privire la data declarației exprese de acceptare a moștenirii, dată la notar de D. I., aceasta nu are nicio putere legala, întrucât la acea data nu avea calitatea de fiu recunoscut, astfel aceasta declarație neputând produce efecte juridice asupra unei moșteniri față de care la acea data era un străin.

Declarația de acceptare expresa a moștenirii trebuia dată după rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești de recunoaștere a paternități.

Pentru a beneficia de dreptul la rezervă prevăzut de lege, moștenitorii legali rezervatari, trebuie să accepte succesiunea în această calitate întrucât în ipoteza neacceptării succesibilii devin străini de succesiune, conform art. 696 Cod civil.

Reclamantul a dobândit dreptul de moștenitor legal rezervatar în data de 06.11.2012, data de la care curge termenul de acceptare a moștenirii, nu anterior acestei date.

Reclamantul nu a făcut dovada calității sale de moștenitor si nici nu a solicitat instanței să constate calitatea sa de moștenitor legal, sau, în temeiul art. 700 alin.2 să solicite instanței judecătorești, repunerea in termenul de acceptare al moștenirii, în cazul când moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul sau.

Reclamantul a depus tardiv cererea de chemare in judecata, prin care solicita constatarea calității de succesor/ moștenitor rezervatar acceptant.

Astfel, prezenta acțiune a fost înregistrata la data de 20.05.2013, termenul limita pentru acceptarea expresa a moștenirii sau investirea instanței judecătorești cu o astfel de solicitare era pana la data de 10.05.2013, întrucât hotărârea prin care reclamantul a fost recunoscut de către instanța ca fiu al defunctului si deci succesibil a rămas definitiva la 06.11.2012.

Așadar termenul limita de acceptare a succesiunii, respectiv înregistrare a prezentei acțiunii fiind împlinit in data de 10.05.2013. Prin faptul ca nu a acceptat moștenirea in termenul legal de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a Deciziei civile nr. 2253 din 06.11.2012, pronunțata de Curtea de apel Timișoara, apreciaza că acesta nu are calitate procesuală activă pentru a formula prezenta acțiune.

În drept, apelul pârâtei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm din C.proc.civ.

Pârâții intimați G. N. și G. I. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului promovat de reclamantul D. I., împotriva Sentinței civile nr.825, pronunțată în data de 01.10.2014, în dosarul nr._ al Judecătoriei F., ca fiind neîntemeiat; în conformitate cu prevederile art. 451-453 Cod procedură civilă, s-a solicitat instanței obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând sentința atacată, în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele invocate și în raport de întregul complex probator cât și de dispozițiile legale aplicabile, s-a solicitat instanței să constate următoarele:

Cu privire la criticile aduse hotărârii, acestea se referă la modul de interpretare și de coroborare a probelor și nu la lipsa motivării ori existența unor motive contradictorii, sau la lipsa temeiului legal, ori greșita aplicare a legii, și reia pretențiile formulate prin precizarea de acțiune fila (168) din dosarul de fond, fără să motiveze în drept cererea, astfel:

1. Privind capătul de cerere prin care se cere anularea certificatului de legatar și a contractului de donație nr.18/2000, autentificat de BNP Golumbu S. M., s-a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Reclamantul invocă nulitatea absolută a contractului de donație, respectiv a certificatului de legatar, privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. Este limpede că aceste susțineri nu au un suport legal, motivat de faptul că prin Decizia civilă nr. 2253 din 06.11.2012, pronunțată de Curtea de apel Timișoara, apelantul a fost recunoscut ca fiu legitim al defunctului C. I. în urma unui proces soluționat la 7 ani de la decesul defunctului C. I.. Cum reclamantul la data dezbaterii succesiunii (16.03.2005) nu avea calitatea de moștenitor legal rezervatar, nu putea veni la moștenire alături de moștenitoarea testamentară cu privire la bunurile cuprinse în testament.

Cu privire la critica reclamantului apelant, prin care susține întocmirea acestui certificat cu încălcarea dispozițiilor procedurale privitoare la citarea sa, apelantul la acel moment era o persoană străină de moștenire.Cum succesiunea defunctului a fost deschisă la data de 16 martie 2005, iar reclamantul a știut de existența legatelor cu titlu universal instituit încă de la data întocmirii acestora, dovadă fiind declarația data de acceptare a moștenirii din data de 21.03.2005, avea posibilitatea de a formula împotriva acestei situații prin acțiune în anularea certificatului de moștenitor în cadrul unui termen de prescripție de 3 ani specific cererilor în anulare a actelor juridice (nulitatea relativă) și totodată avea posibilitatea să anunțe notarul despre existența unui comoștenitor cu drepturi egale, având cunoștință de existența dosarului succesoral.

Cu toate acestea, fiind vorba despre un act autentic, simpla afirmație a reclamantului privind existența unei "declarați în fals" nu probează existenta acesteia, întrucât la acea dată reclamatul nu era fiul defunctului C. I., stabilirea filiației făcându-se prin hotărâre judecătoreasca la șapte ani de la decesul defunctului și dezbaterea succesiunii. Sub acest aspect este de evidențiat faptul că în cauză nu s-a făcut dovada depunerii de către reclamant a unei plângeri penale împotriva intimaților pentru comiterea infracțiunii sus amintite.

Susținerile apelantului sunt infirmate din ansamblul probelor administrate în cauză, din care rezulta că însăși reclamantul a refuzat până în anul 2012 să accepte că este fiul defunctului. Acest aspect fiind dovedit și cu declarația data de defunct, autentificată sub nr. 37 la data de 27.03.1995. Este greu de crezut că pârâta C. D. ar fi recurs la astfel de metode pentru a păstra un drept asupra moștenirii, în condițiile în care Contractul de donație datează din anul 2000, anterior decesului defunctului C. I..

S-a mai arătat că, defunctul a fost întreținut exclusiv de pârâta C. D., fiind grav bolnav, iar cheltuielile cu înmormântarea fiind suportate tot de pârâtă, reclamantul având o atitudine de pasivitate totală, atât în privința întreținerii cât și a înmormântării, de altfel nici nu a fost prezent la ceremonie.

2.Cu privire la recunoașterea calității de moștenitor-acceptant, s-a solicitat a se avea în vedere că reclamantul a depus tardiv cererea de chemare în judecata, termenul de 6 luni prevăzut de lege de la deces (în cazul de fata hotărârea de recunoaștere a paternității reclamantului), fiind depășit.

3.Referitor la declarația de acceptare a moșteniri, autentificată sub nr.831/21.03.2005, rezultă o . inadvertențe, atât cu privire la conținutul și persoana ce face obiectul declarației.Aceasta nu are nici o putere legală, întrucât la acea dată, reclamantul-apelant nu era fiu recunoscut, astfel această declarație neputând produce efecte juridice asupra unei moșteniri față de care la acea dată era un străin, o terță persoană .

4.Referitor la capătul de cerere prin care s-a cerut în subsidiar reducțiunea liberalităților la cota legală, acest capăt de cerere este inadmisibil în această etapă procesuală. Stabilirea obiectului cererii, cu caracteristica sa, se realizează la momentul învestirii primei instanțe și al stabilirii cadrului procesual, moment dedus din coroborarea dispozițiilor art.194 cu art.204 din Codul de procedura civila, adică cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât în apel nu poate fi modificat obiectul cererii de chemare în judecată, aspect dedus din interdicția expresă conținută de prevederile art. 478 alin.3 din Codul de procedura civila.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat respingerea apelului promovat de reclamantul apelant D. I..

În drept, dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

Reclamantul apelant D. I. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de numiții G. N. si G. I., arătând că apelantul reclamant este îndreptățit să solicite nulitatea absolută a certificatului de moștenitor emis în favoarea pârâtei C. D. după decesul tatălui său, cu consecința introducerii sale în calitate de fiu ca moștenitor legal al defunctului C. I..

Nulitatea absolută este imprescriptibilă, împrejurare care îl face să fie încrezător că soluția pronunțata de instanța de apel va fi una corectă, adoptată în baza actelor doveditoare a calității și drepturilor sale de fiu al defunctului.

Apelantul are calitatea de fiu al defunctului C. I. (recunoscut de acesta in timpul vieții si a dovedit calitatea in baza sentințelor irevocabile ), iar in calitate de fiu este îndreptățit la moștenirea tatălui său, pe care a acceptat-o expres.

Pe parcursul vieții sale, tatăl său a fost obligat la plata pensiei de întreținere, ceea ce dovedește fara putința de tăgada ca avea cunoștința de existenta unui fiu dintr-o relație anterioara căsătoriei cu pirita C. D..

Actul de donație întocmit in favoarea pârâtei C. D. se bazează pe declarații false, făcute de persoane din F. și Hunedoara care nu cunoșteau starea familiala a tatălui său, motiv pentru care a solicitat constatarea nulității acestuia.

Luând la cunoștința de existenta actului de donație a solicitat in subsidiarul prezentei cereri reducțiunea liberalităților dispuse la nivelul stabilit de lege,cu respectarea rezervei succesorale la care este îndreptățit să fie moștenitor .

A dovedit prin probatoriul administrat (depozițiile martorilor) că a avut o relație permanentă cu tatăl său pe durata vieții acestuia, respectiv ca a fost angajat prin intermediul lui în fabrică și că a participat la înmormântarea tatălui său. Mai mult decât atât, a fost implicat direct, organizând în satul natal pomana tradiționala - în repetate rânduri - de comemorare a defunctului tată .

Pârâta C. D. fiind conștienta de posibilitatea legala ca apelantul sa-și moșteneasca tatăl a procedat la întocmirea precipitata a actelor de donație si moștenire valorificând declarațiile mincinoase referitoare la lipsa unor moștenitori legali.

Imediat după decesul tatălui său, pârâta C. D. a procedat la înstrăinarea tuturor bunurilor, ceea ce dovedește pe deplin ca pârâta a acționat cu rea credința împotriva intereselor sale în scopul de a-si însuși întreaga proprietate.

Apelantul reclamant D. I., a formulat întâmpinare la apelul declarat și motivat în cauză de pârâta C. D., prin care s-a invocatexcepția tardivității declarării acestuia, având în vedere că „potrivit filelor de comunicare, Sentința Civilă nr.825 din 01.10.2014 a Judecătoriei F. a fost comunicată pârâtei la data 17.10.2014, iar apelul a fost înregistrat la Judecătoria F. la data de 20.11.2014, motiv pentru care s-a solicitat admiterea acestei excepții.

În condițiile în care se va aprecia că apelul este totuși declarat în termenul legal de 30 de zile, s-a solicitat a fi respins pe fondul său, pentru următoarele considerente:

Motivul de apel invocat de pârâta C. D. privește dispoziția instanței de fond prin care s-a respins excepția prescripției dreptului reclamantului de a accepta succesiunea după defunctul tată, C. I., cu consecința respingerii capătului de cerere având ca obiect stabilirea calității de moștenitor acceptant al defunctului său tată, apreciind în acest sens că termenul limită de înregistrare a prezentei acțiuni ar fi fost 10.05.2013, adică 6 luni de la data rămânerii irevocabile a Deciziei Civile nr.2253 din 06.11.2012 a Curții de Apel Timișoara; în atare condiții, pârâta pretinde prin apelul său că nu ar fi avut calitate procesuală activă pentru a formula prezenta acțiune.

S-a solicitat respingerea ca nefondat a acestui motiv de apel al pârâtei, pentru considerentele dezvoltate pe larg de instanța de fond în cuprinsul Sentinței Civile nr.825 din 01.10.2014 a Judecătoriei F. (fila 10-11), prin care s-a reținut că: reclamantul a avut situația copilului născut din afara căsătoriei, stabilindu-i-se ulterior filiația față de tată, prin Sentința Civilă nr.129 din 14.03.2012 a Judecătoriei F., pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia Civilă nr.2253 din 06.11.2012 a Curții de Apel Timișoara; prin această sentință s-a constatat că numitul C. I., născut la 30.05.1926 și decedat la 20.02.2005, este tatăl reclamantului; din literatura de specialitate consacrată, instanța a reținut că hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea copilului din afara căsătoriei are efecte absolute, este opozabila erga omnes și produce efecte și pentru trecut până la concepția copilului, astfel că pe toată această perioadă copilul este considerat ca fiind al tatălui; copilul din afara căsătoriei care și-a stabilit filiația prin hotărâre definitivă are aceeași situație legală față de părinte și rudele acestuia ca și copilul din căsătorie. A mai reținut instanța de fond că, deși paternitatea nu a fost stabilită prin recunoaștere, ci prin hotărâre judecătorească, putându-se reține că tatăl, C. I., născut la 30.05.1926 și decedat la 20.02.2005, și-a recunoscut copilul încă de la naștere, 03.04.1948, ulterior acestei date, la 05.04.1948, declarând personal nașterea în fața ofițerului de stare civilă. Astfel, nașterea a fost înregistrată în Registrul de Nașteri din 05.04.1948, sub numărul 7. La data de 21.03.2005, prin declarație notarială autentificată, reclamantul a declarat că acceptă sub beneficiu de inventar succesiunea după defunctul său tată, C. I., decedat la data de 20.02.2005, cu ultimul domiciliul în ., jud.T..Conform art.700 al.1 Vechiul C.civ, aplicabil în speță, dreptul de opțiune succesorală trebuie să fie exercitat într-un termen de 6 luni calculat de la data deschiderii moștenirii, iar acceptarea sub beneficiu de inventar făcută de reclamant prin declarația mai sus menționată reprezintă un act de opțiune expres și solemn prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că-și însușește titlul de moștenitor al patrimoniului succesoral, moștenirea putând fi acceptată sub beneficiu de inventar, atât de către moștenitorul legal, cât și de către legatar.

Pentru aceste considerente legale și faptice, și având în vedere că hotărârea judecătorească prin care se stabilește paternitatea copilului din afara căsătoriei are efecte absolute, fiind opozabilă erga omnes și producând efecte și pentru trecut până la concepția copilului care, în toată această perioadă este considerat ca fiind al tatălui, în mod legal prima instanță a apreciat că reclamantul avea capacitate succesorală la momentul deschiderii succesiunii, putând astfel să-și exercite dreptul de opțiune succesorală în termen de 6 luni de la data deschiderii moștenirii, lucru pe care l-a și făcut.

Pentru motivele mai sus expuse, apelul pârâtei C. D. este nefondat, solicitând instanței a fi respins.

În drept au fost invocate prevederile art.205 din Noul cod.pr.civ.

Pârâta apelantă C. D., a formulat întâmpinare la cererea de apel formulată de apelantul D. I., solicitând respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În principal, s-au invocat dispozițiile art. 478 alin. (3) NCPC, sustinându-se că reclamatul apelant pe calea cererii de apel nu poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu poate formula noi pretenții, astfel cum s-a solicitat în subsidiarul cererii, cu privire la reducțiunea liberalităților privind cota legală. Stabilirea obiectului cererii, cu caracteristica sa, se realizează la momentul învestirii primei instanțe și al stabilirii cadrului procesual, moment dedus din coroborarea dispozițiilor art.194 cu art.204 din Codul de procedură civilă, adică cel mai târziu la prima zi de înfățișare, acest capăt de cerere fiind inadmisibil în această etapă procesuală.

Examinând sentința atacată, în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele invocate, cât și de dispozițiile legale aplicabile, s-a solicitat instanței să constate următoarele:

Cu privire la criticile aduse hotărârii, apelantul se referă la modul de interpretare și de coroborare a probelor și nu la lipsa motivării ori existența unor motive contradictorii, sau la lipsa temeiului legal, ori greșita aplicare a legii. Apelantul, reia pretențiile formulate prin precizarea de acțiune fila (168) din dosarul de fond fără să țină seama de faptul că procedura de judecată a apelului, verifică și apreciază asupra legalității și temeiniciei hotărârii atacate.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care se cere anularea certificatului de legatar, s-a solicitat a fi respins ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a invocat nulitatea absolută a contractului de donație, respectiv a certificatului de legatar, privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Pârâta este legatarul universal al defunctului C. I., conform testamentului autentificat sub nr.40/19.01.2000, privind cota de 1/2 părți casă și 2697,5/5395 mp teren de sub B.6 și 6 din imobilul înscris în CF nr. 38 M..

Prin Sentința civilă nr. 129/14.03.2012, pronunțată de Judecătoria F., rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2253 din 06.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, apelantul a fost recunoscut ca fiu legitim al defunctului C. I. în urma unui proces soluționat la o perioadă de 7 ani de la data decesul defunctului C. I.. Cum reclamantul la data dezbaterii succesiunii (16.03.2005) nu avea calitatea de moștenitor legal rezervatar, fiu al defunctului, nu putea veni la moștenire alături de moștenitoarea testamentară cu privire la bunurile cuprinse în testament privind cota de 1/2 părți casă și 2697,5/5395 mp teren de sub B.6 și 6 din imobilul înscris în CF nr. 38 M..

În aceste condiții nu poate fi reținută susținerea reclamantului cu privire la falsul în declarații, întrucât anterior stabilirii calității de fiu legitim al defunctului C. I. a fost emis certificatul de moștenitor nr.40/19.01.2000, conform căruia soția supraviețuitoare și a legatului universal, îi revine întreaga masă succesorală.

Acest certificat contestat s-a emis cu respectarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 36/1995, conform căruia "după ce se constata că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza și dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar dacă există testament, citează și pe legatari și executorul testamentar instituit. Dacă printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se citează, în lipsa de moștenitori rezervatari, numai legatarul". Art.75 din Legea 36/1995 prevede că, notarul public dispune citarea celor care au vocație la moștenire.

Cu toate acestea, fiind vorba despre un act autentic, simpla afirmație a reclamantului privind existența unei "declarați în fals" nu probează existenta acestei fapte, motivat de faptul că la acea dată reclamatul nu era fiul recunoscut al defunctului C. I., stabilirea filiației făcându-se prin hotărâre judecătoreasca la șapte ani de la decesul defunctului și dezbaterea succesiunii. Sub acest aspect este de evidențiat faptul că în cauză nu s-a făcut dovada depunerii de către reclamant a unei plângeri penale împotriva intimatei pentru comiterea infracțiunii sus amintite.

În ceea ce privește critica reclamantului apelant, cu privire la întocmirea certificatului privind încălcarea dispozițiilor procedurale privitoare la citarea sa, apelantul la acel moment era o persoană străină de moștenire, iar defunctul nu avea moștenitori rezervatari.

Astfel, regimul juridic aplicabil certificatelor de moștenitor este definitiv statuat faptul că sancțiunea aplicabilă certificatelor de moștenitor încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare este nulitatea relativă - prin prisma interesului ocrotit care nu poate fi obștesc, ci doar particular și nicidecum nulitatea absolută.

Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este o acțiune în petiție de ereditate care este prescriptibilă în termenul general de trei ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care începe să curgă de la data la care reclamantul are cunoștință și contestă drepturile pretinse. În speță, termenul a început să curgă cel mai târziu de la prezentarea reclamantului la notar (2005) în vederea acceptării exprese a moștenirii, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă în anul 2013, astfel încât, operează excepția prescripției dreptului la acțiune.

Cum succesiunea defunctului a fost deschisă la data de 16 martie 2005, iar reclamantul a știut de existența legatelor cu titlu universal instituit încă de la data întocmirii acestora, dovadă fiind declarația dată de acceptare a moștenirii din data de 21.03.2005, avea posibilitatea de a formula împotriva acestei situații prin acțiune în anularea certificatului de moștenitor în cadrul unui termen de prescripție de 3 ani specific cererilor în anulare a actelor juridice (nulitatea relativă) și totodată avea posibilitatea să anunțe notarul despre existența unui comoștenitor cu drepturi egale, având cunoștință de existența dosarului succesoral. Susținerile apelantului sunt infirmate din ansamblul probelor administrate în cauză, din care rezulta că însăși reclamantul a refuzat până în anul 2012 să accepte că este fiul defunctului. Acest aspect fiind dovedit și prin declarația data de defunct, autentificată sub nr. 37 la data de 27.03.1995, prin care arată că " în anul 1947 a trăit în concubinaj cu numita D. E., care a născut un băiat, .... iar acest băiat nu mă recunoaște de tată, cât am fost bolnav, nu a venit la mine niciodată până în prezent, nu mă caută, și nu avem nicio legătură unul ce altul". Aceste aspecte au fost susținute și de martorii audiați în fața instanței de fond, în sensul că între defunct și reclamant nu a existat o relație iar în comunitate nu s-a știut că este fiul defunctului până la promovarea acțiunii. De asemenea s-a arătat ca acesta nu a participat la înmormântarea defunctului sau la pomenile organizate.

Reclamantul a încercat să invoce în susținerea cererii, motive de nulitate absolută pentru a-și acoperi culpa legală de neexercitarea în termen a acțiunii judecătorești, de neacceptare în termen a succesiunii.

Acordând prioritate voinței reale a testatorului, s-a solicitat instanței să confirme soluția instanței de fond, prin care s-a menținut ca fiind valabil și acest certificat de legatar.

În ceea ce privește contractul de donație autentificat sub nr.18/ din 11.01.2000, de BNP Golumbu S. M.:

Față de dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedura civilă, instanța de fond a fost investită să se pronunțe asupra nulității absolute a contractul de donație menționat anterior. Prin acest contract de donație, defunctul C. I. a donat pârâtei cota de 1/2 părți din imobilul situat în com.M., ., jud.T., evidențiat în CF nr. 38 M. nr. top 38, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 5395 mp, situație în care donatorul are posibilitatea de a revoca, prin voința sa unilaterală, contractul de donație în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. Legea prevede trei cauze de revocare a donațiilor, care operează fără a fi prevăzute în contract, și anume: ingratitudinea donatarului; neîndeplinirea sarcinii; surveniența unui copil. Revocarea donației pentru ingratitudine și neîndeplinirea sarcinii, presupune promovarea de către donator a unei acțiuni în justiție în revocarea donației, nefiind promovată o astfel de acțiune de către donator î timpul vieții.

Acțiunea în restituire a bunului donat poate fi introdusă de către succesorii săi în drepturi, pe calea acțiunii oblice, însă și în aceasta situație conform art. 201 din Legea 71/2011 și art. 840 Codul civil 1865, acțiunea în restituire se prescrie în termen de 30 de ani de la nașterea copilului. În atare situație, raportat la faptul că reclamantul apelant este născut în data de 03.04.1948, fiind în etate de 67 ani, ceea ce presupune că dreptul de a solicita anularea donației s-a prescris.

Pe parcursul judecății, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 61/2005, "ca urmare a declarațiilor false date de către pârâtă în fața notarului", precum și constatarea nulității absolute a contractului de donație. Nulitatea absoluta este o sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, sancționând nerespectarea la încheierea actului juridic a unor norme juridice imperative ce ocrotesc un interes general, obștesc.

Astfel, la 16 martie 2005, pârâta a solicitat deschiderea procedurii succesorale de pe urma defunctului C. I., decedat la 20 februarie 2005. Potrivit actelor de stare civilă, reclamantul la acea data nu avea calitatea de fiu al defunctului, dobândind această calitate în data de 14.03.2012 prin Sentința civilă nr. 129 pronunțată de judecătoria F..

Întrucât dispozițiile art. 654 din Codul civil prevăd în mod expres faptul ca pentru a putea succede trebuie neapărat ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii, ori la momentul dezbaterii succesiunii reclamatul era o terța persoana față de defunct, nu poate fi reținută susținerea acestuia.

În primul rând nu ne aflăm în prezența unei acțiuni imprescriptibile extinctiv, de constatare a nulității absolute a unui certificat de moștenitor "eliberat în baza unei declarații false".

În al doilea rând, și în situația omiterii de la dezbaterea succesiunii a unor persoane, nu este sancționabilă din punct de vedere juridic prin promovarea unei acțiuni în constatare nulitate absolută, nefiind vorba de fraudă la lege. Stabilind deci că regimul juridic aplicabil este acela al nulității relative, este unanim acceptat că acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este prescriptibilă extinctiv în termenul de 3 ani care curge de la data emiterii acestui act, ori de la data când cel lezat în drepturile sale a aflat despre existența actului.

În aceste condiții, reclamantul - apelant nu indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea și care să-l determine pe reclamant să ceară concursul justiției, nejustificând și argumentând demersul justițiar.

Nulitatea absolută a actului juridic poate fi cerută pentru următoarele motive: încălcarea dispozițiilor legale referitoare la capacitatea civilă a persoanelor; lipsa totala a consimțământului; nevalabilitatea cauzei, scopului actului juridic: cauza ilicita, imorala; nerespectarea formei ad validitatem; nerespectarea dreptului de preemțiune; incalcarea ordinii publice; fraudarea legii.

În raport de motivele de fapt invocate și temeiul juridic, așa cum a reținut în mod corect și instanța de fond, în speța de față nu poate fi identificată vreo cauză de nulitate absolută în niciunul din cazuri. Făcând o paralelă între nulitate și reducțiune se poate remarca că nulitatea este aplicabilă tuturor actelor juridice și implică un act nevalabil încheiat; cauza nulității constă în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului juridic . Reducțiunea fiind o sancțiune civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor interdicții stabilite de lege pentru ocrotirea drepturilor unor persoane, fiind aplicabilă liberalităților excesive.

Față de incidența în speță a dispozițiilor legale și motivele invocate, ce nu conduc la schimbarea soluției instanței de fond, s-a solicitat respingerea apelului promovat de reclamant pentru motivele expuse pe larg anterior.

În drept, dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

Deliberând prioritar, conform prevederilor art.248 C.pr.civ, asupra excepției tardivității formulării apelului de către apelanta pârâtă C. D., excepție invocată de intimatul D. I., tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată, apelul fiind formulat cu respectarea termenului de 30 zile prevăzut de art.468 alin.1 C.pr.civ, având în vedere că hotărârea apelată a fost comunicată pârâtei C. D. la data de 17.10.2014, iar apelul a fost expediat prin poștă la data de 17.11.2014, așa cum evidențiază ștampila aplicată pe plicul atașat la dosar (f.13).

Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.476-482 C.pr.civ, tribunalul constată că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele:

Cât privește apelul formulat de pârâta apelantă C. D., criticile acesteia vizează soluția pronunțată în ceea ce privește petitul având ca obiect constatarea calității reclamantului D. I., de moștenitor acceptant al succesiunii defunctului C. I., apelanta susținând că dreptul reclamantului de a accepta succesiunea după defunctul C. I. s-a prescris, prin faptul că acesta nu a acceptat moștenirea în termenul de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a Deciziei civile nr.2253/06.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Susținerile apelantei pârâte C. D. sunt neîntemeiate, prima instanță reținând în mod corect că reclamantul D. I. a acceptat succesiunea defunctului D. I., în termenul prevăzut de art.700 alin.1 C.civ.

Potrivit acestor dispoziții legale:” Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”.

Reclamantul D. I. a acceptat succesiunea defunctului C. I., decedat la data de 20.02.2005, în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii (moment ce potrivit art.651 C.civ, coincide cu momentul morții celui ce lasă succesiunea), prin declarația notarială, autentificată sub nr. 831/21.03.2005, la Biroul Notarului Public G. S. din Lugoj, iar faptul că paternitatea a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, ulterior acceptării succesiunii prin declarație notarială, nu este de natură a duce la concluzia neacceptării succesiunii în termenul prevăzut de art.700 alin.1 C.civ (respectiv 6 luni de la deschiderea succesiunii) și nici la concluzia că reclamantul D. I. ar fi trebuit să accepte din noul succesiunea defunctului C. I., în termen de 6 luni de la pronunțarea hotărârii judecătorești prin care s-a constatat că tatăl reclamantului este defunctul C. I., prima instanță reținând în mod întemeiat că întrucât hotărârea judecătorească prin care se stabilește paternitatea copilului din afara căsătoriei are efecte absolute, este opozabilă erga omnes și produce efecte și pentru trecut până la concepția copilului, reclamantul avea capacitate succesorală la momentul deschiderii succesiunii, putând astfel să își exercite dreptul de opțiune succesorală în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.

Prin urmare, apelul formulat de pârâta C. D., este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare, conform prevederilor art.480 alin.1 Cod.pr.civ.

În ceea ce privește apelul formulat de apelantul reclamant D. I., principala critică a acestuia se referă la faptul că prima instanță a reținut în mod greșit că prin precizarea de acțiune ar fi renunțat la cererea de reducțiune a liberalităților excesive.

Această critică a apelantului reclamant D. I. este neîntemeiată, prima instanță reținând în mod corect că deși prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat, în subsidiar, reducțiunea liberalităților excesive la nivelul stabilit de lege, cu respectarea rezervei succesorale la care este îndreptățit în calitate de fiu, ulterior reclamantul și-a precizat acțiunea, inițial oral în instanță la termenul de judecată din data de 20.11.2013 (fila 76), iar mai apoi prin precizare scrisă depusă pentru termenul de judecată din data 11.12.2013 (fila 95-96), solicitând instanței să constate și să dispună următoarele: să constate că reclamantul D. I. are calitatea de moștenitor legal după defunctul său tată C. I., născut la 30.05.1926 și decedat la 20.02.2005, în calitate de fiu al defunctului, descendent de gradul I; să constate nulitatea absolută a Contractului de donație autentificat de BNP Golumbu

S. M. sub nr. 18/2000 și a certificatului de legatar

nr. 61/2005, întocmit de BNP I. N. din Faget; să dispună revenirea cărții funciare la situația anterioară donației, în sensul că întreaga proprietate (casa, curte si gradina în suprafața de 5395 mp), aparține defunctului C. I. (dreptul de proprietate fiind dobândit în cota de 250/5395, în anul 1988 prin moștenire respectiv în cota de 5145/5395, în anul 1993, în baza Legii nr. 18 /1991; să constate că moștenitorii legali ai acestuia sunt reclamantul D. I. în calitate de fiu, căruia îi revine cota de 3/4 din masa succesorală a defunctului său tată, respectiv C. D. în calitate de soție supraviețuitoare, căreia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală a defunctului său soț; să se dispună înregistrarea corespunzătoare a dreptului de proprietate a celor doi moștenitori ai defunctului, ca urmare a succesiunii, în cartea funciară.

Prin urmare, raportat la precizarea de acțiune, astfel cum aceasta a fost formulată oral la termenul de judecată din data de 20.11.2013 și în scris, la termenul de judecată din data de 11.12.2013, contrar celor susținute de apelantul reclamant, instanța nu a fost investită cu un petit în sensul reducțiunii liberalităților excesive, cu respectarea rezervei succesorale la care reclamantul este îndreptățit.

Cât privește susținerea apelantului reclamant în sensul că la termenul de judecată din data de 27.11.2013, a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat ca, în subsidiar, să se dispună reducțiunea liberalităților excesive, este de menționat că reclamantul nu a depus la dosar un răspuns la întâmpinare la data menționată (în cauză nefiind stabilit termen de judecată la data de 27.11.2013), iar pe de altă parte o astfel de precizare formulată în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, ar fi oricum lipsită de relevanță, limitele investirii instanței fiind stabilite prin precizarea de acțiune formulată în scris la termenul de judecată din data de 11.12.2013 de către avocatul ales al reclamantului, acesta beneficiind de asistență juridică calificată.

Celelalte critici formulate de apelantul reclamant D. I., în ceea ce privește petitele având ca obiect constatarea nulității absolute a Contractului de donație autentificat sub nr.18/2000, de către Biroul Notarului Public Golumbu S. M. și a Certificatului de legatar nr. 61/2005, întocmit de Biroul Notarului Public N. I. din Faget, precum și în ceea ce privește cererea accesorie având ca obiect intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, ca urmare a succesiunii, sunt nefondate, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală, amplu motivată.

Probele administrate în cauză, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, nu evidențiază nici o cauză de nulitatea absolută a Contractului de donație autentificat sub nr.18/2000, de către Biroul Notarului Public Golumbu S. M. și a Certificatului de legatar nr. 61/2005, întocmit de Biroul Notarului Public N. I. din Faget, având ca obiect cota de ½ parte din imobilul înscris în CF nr.38 M., nr.top.38, constând în casa cu nr.34, curte și grădină în suprafață totală de 5395mp. La data încheierii contractului de donație, respectiv la data emiterii certificatului de legatar, calitatea reclamantului de fiu al defunctului C. I. nu era stabilită, iar faptul că ulterior prin Sentința Civilă nr.129/14.03.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei F., definitivă prin Decizia civilă nr.498/A/12.06.2012, a Tribunalului T. și irevocabilă prin Decizia Civilă nr.2253/06.11.2012 a Curții de Apel Timișoara, s-a constatat că tatăl reclamantului D. I., este numitul C. I., decedat la data de 20.02.2005, dispunându-se efectuarea cuvenitelor mențiuni în certificatul de naștere al reclamantului, nu este de natură a atrage nulitatea absolută a contractului de donație și a certificatului de legatar, așa cum în mod corect a reținut prima instanță.

Prin urmare, criticile apelantului D. I. sunt neîntemeiate, prima instanță, raportat la obiectul acțiunii reclamantului astfel cum aceasta a fost precizată, pronunțând o sentință temeinică și legală.

Ca atare, pentru considerentele expuse în temeiul prevederilor art.480 alin.1 din Cod.pr.civ, instanța va respinge apelul formulat de apelantul D. I., menținând ca temeinică și legală sentința pronunțată.

Având în vedere că atât apelul formulat de apelantul reclamant D. I., cât și apelul formulat de apelanta pârâtă C. D., urmează a fi respinse, nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, niciuna dintre părți nefiind îndreptățită la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul D. I., cu domiciliul in ., nr.1, județ T., cu domiciliul ales in Timișoara, ..38, . ( la Cabinet Avocat G. I.-L.), împotriva Sentinței civile nr.825/01.10.2014, pronunțată de Judecătoria F., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. D., cu domiciliul procedural ales in Timișoara, ..106A, județ T., la Cabinet Avocat Schiriac L., G. N., cu domiciliul în ., județ T. și G. I., cu domiciliul în ., județ T..

Respinge apelul formulat de apelanta C. D., împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. I. și intimații pârâți G. N. și G. I..

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.06.2015.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR:

L. Ș. C. P.

GREFIER

R. K.

Red.L.Ș.

Tehn.RK

7 ex.- 24.07.2015

Prima instanță:

Judecător: P. M. E.

← Cereri. Hotărâre din 22-06-2015, Tribunalul TIMIŞ		Pretenţii. Hotărâre din 22-09-2015, Tribunalul TIMIŞ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Sentința nr. 2027/2015. Tribunalul TIMIŞ Contestaţie la executare. Hotărâre din 29-06-2015, Tribunalul TIMIŞ Cereri. Sentința nr. 09/2015. Tribunalul TIMIŞ Cereri. Hotărâre din 22-06-2015, Tribunalul TIMIŞ Pretenţii. Hotărâre din 22-09-2015, Tribunalul TIMIŞ Succesiune. Sentința nr. 2496/2015. Tribunalul TIMIŞ Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 18/2015. Tribunalul TIMIŞ Acţiune în constatare. Decizia nr. 857/2015. Tribunalul TIMIŞ