Anulare act. Sentința nr. 2674/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2674/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 2674/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 2674
Ședința publică din 28.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B.
Grefier M. B.
Pe rol se află judecarea cererii formulate de reclamantul S. P. A.S. în contradictoriu cu pârâții U. S. TERITORIALA FILIALA TIMIS A C.N.S. CARTEL ALFA și C. N. S. CARTEL ALFA, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, lipsă părțile .
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 14.09.2015 când pronunțarea a fost amânată pentru 21.09.2015, apoi pentru azi 28.09.2015, încheierile făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul S. P. A.S. a chemat în judecată pe pârâții U. S. TERITORIALA FILIALA TIMIS A C.N.S. CARTEL ALFA și C. N. S. CARTEL ALFA solicitând suspendarea procedurii alegerilor membrilor organului de conducere a Uniunii Sindical Teritoriale Filiala T. a C.N.S. Cartel ALFA pentru funcțiile vacante, programată a avea loc în data de 25 februarie 2015 până la pronunțarea definitivă a instanței; anularea Deciziei nr. 157/16.02.2015 a Biroului Executiv/Național al CNS Cartel Alfa și a adresei nr. 29/12.02.2015 respectiv a procesului verbal al Comisiei de Validarea candidaturilor la funcțiile eligibile din cadrul Uniunii Sindicatelor Teritoriale Filiala T. a C.N.S. Cartel Alfa din 11.02.2015 de respingere a candidaturii domnului M. C. A.; constatarea ca fiind temeinică, legală și statutară candidatura domnului M. C. A. pentru funcția de președinte al UST Filiala T. a CNS Cartel Alfa, propusa de S. P. A.S.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în baza prevederilor statutului CNS Cartel Alfa și a Statutului Uniunii Sindicale Teritoriale Filiala Județeană a CNS Cartela Alfa, S. P. A.S.. a înaintat către U.S.T. filiala T. a C.N.S. Cartel Alfa, candidatura domnului M. C. A. la funcția eligibilă de președinte, depunând în acest sens toate documentele necesare sub condițiile de formă și fond solicitate și conforme statutului U.S.T. Filiala Județeană a CNS Cartel Alfa și statutului CNS Cartel Alfa.
In data de 11.02.2015 Comisia de validarea candidaturilor la funcțiile eligibile din cadrul Uniunii Sindicatelor Teritoriale Filiala T. a C.N.S. Cartel Alfa a decis respingerea candidaturii domnului M. C. A., pe funcția eligibilă de președinte, pe motiv că Federația a cărui membru este S. P. A.S. este suspendată și urmare a suspendării federației și sindicatele membre sunt suspendate și în aceste codiții reprezentantul desemnat de sindicatul P. A.S. nu poate candida.
Reclamantul arată că respingerea candidaturii lui M. C. A. la funcția eligibilă de președinte al U.S.T. Filiala T. a C.N.S. Cartel ALFA este netemeinică, nelegală și nestatutară și de aceea solicită instanței să constate că raportat la prevederile art. 15 din statutul CNS Cartel Alfa pe de-o parte Federația P. Asistență Socială a cărui membru sunt nu a refuzat să se supună statutului CNS „Cartel ALFA", activitatea acestuia nu se situează în opoziție cu hotărârile Congresului, Consiliului General sau Comitetului Confederal iar pe de altă parte orice Federație membră a CNS Cartel Alfa nu poate fi suspendată mai mult de 6 luni.
În cazul Federației P. A.S., reclamantul arată că aceasta a fost menținută ca suspendată în continuu, timp de peste 22 luni și pe cale de consecință constatarea că Federația P. Asistență Socială este suspendată, este nestatutară și pe cale de consecință Comisia de soluționare a Contestației trebuia să constate că Federația P. Asistență Socială si implicit S. P. A.S. nu este suspendată (dealtfel în data de 15 februarie 2015 fiind achitata către CNS Cartel ALFA și suma de 1400 de lei cu titlu de cotizație federație iar în data de 17.02.2015 a mai achitat suma de 900 de lei).
Totodată, reclamantul arată că raportat la același art. 15 alin. 1 litera „c” din Statutul C.N.S. Cartel Alfa interpretarea prevederii că „ dreptul de a propune nominalizări și de a participa în comisii de lucru, delegații în țară și străinătate și alte acțiuni ale Confederației" nu are nici o aplicare asupra dreptului organizației sindicale și suspendate pentru o perioada între 1 lună și 6 luni de a propune candidați pentru alegerea în funcții vacante la nivelul UST Filiala T. a CNS Cartel Alfa.
In accepțiunea membrilor comisiilor o întârziere la plată a cotizației sindicale, datorată refuzului unor angajatori de a reține cotizația de sindicat pe statul de plată, constituie un mijloc prin care organizația sindicală afiliată este exclusă continuu de la dreptul de a alege și de a fi ales, în contradicție cu statutul C.N.S. Cartel Alfa și al Uniunii Sindicale Teritoriale Filiala Județeană a CNS Cartela Alfa, statute ce limitează această perioadă la maxim 1-6 luni.
Reclamantul consideră că deciziile celor două comisii sunt greșite și ar trebuie să țină cont atât de prevederile statutare cât și de prevederile legislației naționale si comunitare, cât și de prevederile constituționale stipulate în art. 9 și art. 40.
Prin cererea adițională înregistrată la data de 18.03.2015 ( fila 49) reclamantul a completat obiectul cererii inițiale solicitând anularea alegerilor membrilor organului e conducere a Uniunii Sindical Teritoriale Filiala T. a CNS Cartel Alfa pentru funcțiile vacante, ce au avut loc în data de 25.02.2015 și invalidarea mandatelor lui P. C. – președinte, Z. Z. M. și P. D. – vicepreședinți, precum și anularea hotărârii Comitetului Federal al CNS Cartel Alfa cu nr. 5 din 09.03.2015 comunicată prin adresa nr. 238/12.03.2015 privind retragerea calității de militant sindical a lui M. C. A..
Pârâtul U. S. TERITORIALA FILIALA TIMIS A C.N.S. CARTEL ALFA a depus întâmpinare ( fila 74) prin care a invocat excepția necompetenței materiale excepție ce a fost respinsă prin încheierea interlocutorie din data de 15.06.2015 ( fila 105).
În ce privește fondul cererii pârâtul a arătat că federația si sindicatul reclamant erau suspendate pana la 19.03.2015 (inclusiv la data la care s-a formulat prezenta precizare de acțiune), și că este vădit neîntemeiata cererea reclamantei de a se anula atât Decizia nr.157/16.02.2015 (anexa 6) cat si Adresa nr.29/12.02.2015 si procesul verbal al comisiei de validare a candidatorilor din 11.02.2015, documente care au avut la baza si au ținut cont de faptul ca federația era suspendata si, potrivit art. 3 alin.1 lit. b) din Regulamentul de desfășurare a alegerilor pentru locurile vacante din Biroul Executiv al UST Filiala T. (anexa 7), nu putea propune candidați pentru vreo funcție eligibila în cadrul structurii teritoriale a Cartelului Alfa.
Pârâtul mai arată că analiza validării sau nevalidării candidaturii lui M. C. poate fi avuta în vedere în prezentul demers judiciar, iar constatarea dreptului Sindicatului P. AS de a alege si a vota în cadrul Consiliului General din 25.02.2015 poate fi privita si ca inadmisibila câtă vreme nu a fost atacata si implicit anulata hotărârea Consiliului General al CNS Cartel Alfa de suspendare a Federației P. AS din cadrul cartelului. Totodată, mai arată că instanța nu poate fi investita în mod direct cu o cerere de „constatare ca fiind temeinic, legal si statutar dreptul..." sindicatului de a alege si a vota câtă vreme suspendarea nu a fost atacata si aceasta a si încetat prin convenția semnata in 19.03.2015.
In ceea ce privește temeinicia hotărârii de retragere a calității de militant sindical, pârâtul considera că hotărârea este pe deplin justificata de atitudinea si actele săvârșite de către persoana M. C., care deși știa ca federația este de luni de zile restanta la plata cotizației si implicit ii este suspendat dreptul de a propune candidaturi si de a vota, cu toate acestea a înțeles sa promoveze o . litigii în fata instanțelor judecătorești cu unicul scop de a bloca activitatea Filialei T. a UST, scop care nu poate fi conform cu drepturile si obligațiile ce rezulta din statului Cartelului Alfa.
Examinând actele și lucrările de la dosar instanța reține următoarele:
Organizarea și funcționarea unei organizații sindicale se reglementează prin statutul propriu așa cum se prevede la art. 5 din Legea 62/2011 a dialogului social iar raporturile dintre organizațiile sindicale și membrii lor sunt de asemenea reglementate prin statut așa cum se arată la art. 32 din aceeași lege.
În cazul unor neînțelegeri sau nemulțumiri legate de organizarea și funcționare organizației sindicale instanța de judecată – în virtutea dreptului de acces la justiție – are doar competența de a verifica dacă o decizie luată de organele de conducere în exercitarea atribuțiilor lor respectă statutul și toate clauzele statuare.
Cu o astfel de cerere a fost investită instanța iar în ce privește obiectul sunt necesare câteva precizări prealabile.
Deși redactată în forma unei acțiuni cuprinzând punctual 6 cereri distincte sau capete de cerere distincte, în fapt argumentele care susțin cererea vizează două cereri, una legată de înlăturarea candidaturii lui M. C. A. de la alegerile din 25.02.2015 și una privind retragerea calității de militant sindical.
Cu alte cuvinte una din cereri se referă la organele executive de conducere, modul de alegere, respectiv dreptul unor membri de a fi aleși în organele de conducere ale organizației sindicale iar cea de-a doua la modul în care încetează un drept.
În ce privește primul capăt de cerere se reține că potrivit art. 7 din Legea 62/2011 organizațiile sindicale au dreptul de a-și elabora reglementări proprii și de a-și alege liber reprezentanții.
La data de 26.01.2015 a fost adoptat Regulamentul de desfășurare a alegerilor pentru locurile vacante din biroul executiv al Uniunii sindicale teritoriale din cadrul Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” Filiala T. (fila 98).
Adoptarea regulamentului nu este contrară statutului sau legii astfel încât el devine obligatoriu pentru toți membrii organizațiilor sindicale constituite în cadrul confederației.
Prin acest regulament s-a stabilit că pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte pot candida doar persoane care îndeplinesc anumite condiții.
Una din aceste condiții este aceea ca organizația sindicală din care face parte membrul candidat să nu fie suspendată.
În speță prin hotărârile Consiliului General al confederației sindicale din care face parte sindicatul (Hotărârea din 24.01.2013, fila 91 – Hotărârea din 18.12.2013, fila 95 – Hotărârea din 9-10 decembrie 2014) s-a stabilit suspendarea Federației P. Asistența Socială și a Sindicatului P. A.S. care face parte din această federație până în iunie 2015 pentru neplata cotizației statutare.
Potrivit art. 24 din Statut, Consiliul General ia hotărâri în ce privește bugetul și nivelul cotizației.
Așadar aceste hotărâri sunt conforme statutului atât în ce privește stabilirea nivelului cotizației cât și în ce privește suspendarea organizațiilor sindicale care nu achită cotizația și implicit pierderea dreptului de vot, de a face nominalizări, etc. ca efecte ale suspendării prevăzute la art. 15 în statut (fila 32).
În speță nu s-a făcut dovada achitării cotizației la data desfășurării alegerilor în cuantumul stabilit de organele de conducere ale confederației sindicale astfel că înlăturarea candidaturii unui membru al organizației suspendate este statutară iar hotărârile și actele emise cu privire la candidaturi și alegerile pentru funcțiile vacante de președinte și vicepreședinte nu încalcă clauze sau prevederi statutare.
S-a arătat de către reclamant că suspendarea Federația P. Asistență Socială și implicit a Sindicatului P. AS este nestatutară întrucât s-a depășit termenul de 6 luni prevăzut la art. 15 din statut.
În ce privește perioada suspendării art. 15 din statut nu exclude prelungirea termenului de 6 luni prin hotărâri succesive ceea ce s-a și întâmplat în circumstanțele concrete ale speței.
Față de considerentele arătate se constată așadar că în ce privește invalidarea candidaturii lui M. C. A., validarea celorlalte candidaturi, dreptul de a alege și a vota membrii organului de conducere al Uniunii Sindical Teritoriale – Filiala T. a CNS Cartel Alfa și alegerile ce au avut loc în data de 25.02.2015, cererea este neîntemeiată deciziile și hotărârile luate fiind conforme cu statutul și regulamentul propriu emis conform statutului.
A doua cerere vizează retragerea calității de militant sindical.
Această calitate poate fi retrasă conform art. 46 din statut (fila 39) dacă militantul săvârșește acte care nu sunt conforme cu prevederile statutului.
Din interpretarea sistematică a prevederilor statutare cu privire la militanții sindicali coroborate cu prevederile art. 27, 28 din Legea 62/2011, orice activitate pe care o întreprinde organizația sindicală sau persoana căreia i s-a atribuit calitatea de militant sindical trebuie să fie în vederea realizării scopului pentru care s-a constituit și pentru apărarea drepturilor membrilor sindicali.
Militantul sindical cu atât mai mult trebuie să acționeze în interesul organizației pentru realizarea scopului prevăzut în statut și nu în interes propriu ignorând hotărârile CNS Cartel Alfa.
Dealtfel la art. 44 alin. 3 din statut (fila 39) se prevede că militanții trebuie să cunoască în amănunt toate hotărârile CNS Cartel Alfa și să acționeze doar în vederea informării organelor de conducere și a membrilor de sindicat și asigurării legăturii între membrii de sindicat și organizația sindicală orice alte acte fiind contrare statutului și scopului organizației dând dreptul Comitetului Confederal să retragă calitatea de militant sindical.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept instanța va respinge ca neîntemeiată cererea.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. P. A.S. cu sediul în Timișoara, . M., nr. 3, jud. T. în contradictoriu cu pârâții U. S. TERITORIALA FILIALA TIMIS A C.N.S. CARTEL ALFA cu sediul în Timișoara, ., nr. 4, jud. T. și cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocat Iuhasz A. în Timișoara, .. 11, . și C. N. S. CARTEL ALFA înscrisă în Registrul Special al Tribunalului București la poziția 45/18.12.2001 cu sediul în București, ., Sector 3 .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel care se depune la Tribunalul T. în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 28.09.2015.
Președinte, D. B. | ||
Grefier, M. B. |
RED. D.B./TEHNO. M.B./5 EX/ 3 .
| ← Fond funciar. Sentința nr. 194/2015. Tribunalul TIMIŞ | Servitute. Decizia nr. 259/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|








