Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 598/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 598/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 598/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 598/2015
Ședința publică din data de 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ț.
Judecător R. A.
Grefier A. I. C.
Pe rol se află judecarea apelului declarat S. R. prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 520/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă B. E. A. - având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 03.06.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 520/21.01.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ , a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât prin întâmpinare.
A fost admisă cererea reclamantei B. E. A. in contradictoriu cu parata S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA.
A fost obligată parata la plata către reclamanta a sumei de 1400 lei reprezentând 10/24 din contravaloarea folosinței apartamentului nr.6 din Timișoara . pentru perioada 01.10._14.
A fost obligată parata la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă judiciară de timbru, către reclamanta.
A fost admisă acțiunea civilă conexă din dosar nr._ al Judecătoriei Timișoara reclamantei B. E. A., in contradictoriu cu parata S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA.
A fost obligată parata la plata către reclamanta a sumei de 1100 ei reprezentând 10/24 din contravaloarea folosinței apartamentului nr.3 din Timișoara . pentru perioada 01.10._14.
A fost obligată parata la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă judiciară de timbru, către reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului instanța a respins-o ca nefondata, întrucât s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 582/R/17.04.2013 din dosar nr._ ca paratul are calitate procesuală pasiva, respectiv exista identitate intre parat si persoana chemata in judecată sa raspunda pretentiilor reclamantei.
Astfel, potrivit extrasului CF_-C1-U4 reclamanta are asupra apartamentului in litigiu o cota de 5/24 parti cu titlu de restituire in baza Legii 10/2001 si 5/24 parti cu titlu de moștenire. Din susținerile pârâtului prin întâmpinare rezultă că apartamentul în discuție a fost închiriat numitei U. A., care ocupă intregul apartament.
In acest context este evident ca prin încheierea contractului de închiriere de catre parata si numita U. A. asupra întregului apartament, reclamanta nu mai poate sa-si exercite prerogativa dreptului de proprietate asupra apartamentului din litigiu, iar parata nu ii plătește nicio despăgubire pentru aceasta lipsa de folosința si nici chiriașa U. A..
In cadrul coproprietatii, fiecare coproprietar are obligatia exercutarii dreptului sau fara a aduce atingere drepturilor simultane si concurente de aceeasi natura, ale celorlalti coproprietari.
De asemenea, cat priveste fructele produse de bunul care face obiectul coproprietatii, acestea se cuvin tuturor coproprietarilor, proportional cu cota lor parte din dreptul de proprietate asupra bunului, indiferent de natura fructelor.
Or, in speța de fata, este in afara de orice îndoiala ca singurul coproprietar care culege fructele civile ale apartamentului aflat in coproprietate este parata cu excluderea reclamantei.
Reclamanta nu a solicitat decât cota sa parte din fructele civile produse de bunul care se afla in coproprietate.
In condițiile in care reclamanta nu ar primi nicio despăgubire pentru imposibilitatea exercitării dreptului sau de proprietate, s-ar incalca atat art. 480 din vechiul cod civil incident in speta cat si art.1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Art. 1 Protocol 1 stipulează că nici o persoană fizică sau juridică nu poate fi lipsită de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl dețin statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții sau amenzilor.
De asemenea art. 480 C.civ. se circumscrie acestor principii și explică în ce anume constă dreptul de proprietate, respectiv posibilitatea de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege.
România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a libertăților fundamentale prin Legea nr. 30/_.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României au prioritate reglementările internaționale în fața legilor interne când există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legislația internă, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, dacă instanțele constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, conținând dispoziții mai favorabile, sunt obligate să ignore normele interne și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională. Procedând în acest mod, instanțele nu fac decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituție.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate prin încheierea contractului de închiriere doar de către S. Român, trebuie să ne raportăm la dispozițiile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce statuează că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a libertăților fundamentale se circumscriu aceluiași deziderat.
Pentru analiza încălcării prevederilor art. 1 din Primul protocol trebuie analizate mai multe aspecte: dacă reclamanta are un bun, existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului său care a avut ca efect privarea reclamantei de bunul său, dacă această ingerință s-a făcut cu respectarea condițiilor privării de proprietate (respectiv urmărește un scop legitim de interes general sau este proporțională cu scopul urmărit, adică se menține justul echilibru prin acordarea unei despăgubiri ce să respecte principiul proporționalității).
În ce privește bunul reclamantei, nu încape îndoială că prin retrocedarea dreptului său de proprietate asupra cotei de 5/24 părți din imobil și ulterior prin dobândirea prin dezbatere succesorală a cotei de 5/24 părți, aceasta trebuie efectiv să beneficieze de posibilitatea de a folosi bunul său.
A doua condiție, respectiv verificarea existenței unei ingerințe a autorității publice în exercitarea dreptului.
În urma retrocedării unei părți din apartamentele naționalizate foștilor proprietari, autoritățile au adoptat Legea nr. 17/1994 care prevedea obligația proprietarilor în cauză de a prelungi nu numai contractele de închiriere ale foștilor chiriași ai statului ci și de a menține aceleași condiții contractuale, îndeosebi cuantumul chiriei care fusese stabilit de autorități potrivit criteriilor indicate de legea nr. 5/1973, în ciuda inflației foarte puternice pe care țara a cunoscut-o în anii 1990. Însă din anexa procesului verbal de restituire reține că S. Român a închiriat cota sa de proprietate la data de 21.10.2009, deci nu sunt aplicabile dispozițiile legii nr. 17/1994 și nici nu se încadrează în prevederile OUG nr. 40/1999.
De aceea, reclamanta, care din punct de vedere formal a fost pusă în posesia imobilul la data de 02.12.2009, nu a beneficiat niciodată de folosința bunului său și nu a primit nici o parte din chiria percepută de stat.
Deși în anexa procesului verbal se precizează că se închiriază doar cota de 14/24 parte din apartamentul, în fapt această modalitate de încheiere a contractului de închiriere nu se poate realiza în cazul unui apartament în care nu se pot constitui două unități locative distincte. Este evident că reclamanta nu poate folosi împreună cu chiriașa spațiul locativ în discuție.
În plus, dreptul său de a beneficia de bunul său a fost și mai îngrădit în mai multe feluri, în special prin imposibilitatea de a-și alege chiriașul sau clauzele contractului de închiriere, reclamanta trebuind să respecte contractul încheiat anterior de autorități și de posibilitățile foarte limitate, ba chiar nesigure, de a rezilia acest contract de închiriere pe care nu-l semnase personal.
În aceste condiții privarea de proprietate a reclamantei nu poate fi calificată ca o ingerință proporțională cu scopul legitim urmărit. Pe de altă parte, nu se respectă justul echilibru deoarece reclamanta trebuie să suporte o sarcină disproporționat de împovărătoare, fără a beneficia de o modalitate de compensare prevăzută de legislația națională. În consecință privarea de proprietate corelată cu lipsa totală a despăgubirii nu poate fi justificată. Procedând în acest mod, deși statul a restituit cota de proprietate reclamantei, aceasta nu s-a bucurat și nici nu a dispus exclusiv și absolut niciodată de dreptul său, astfel că s-a adus atingere dreptului de proprietate al reclamantei.
În ce privește cuantumul sumei solicitate, instanța a apreciat că reclamanta, prin depunerea extraselor din publicațiile specializate în piața imobiliară, a dovedit că pentru apartamentele cu două camere, similare bunului său, valoarea chiriei este de aproximativ 190 Euro. Aceasta ar constitui valoarea reală practicată pe piața imobiliară. De asemenea, instanța are în vedere că reclamanta deține cota de 10/24 părți din imobil, iar S. Român este proprietar pe cota de 14/24 părți.
Procedura aleasă de reclamantă este reglementată de dispozițiile art.1025-1032 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Instanța a constatat îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art. 1025 Noul Cod de Procedură Civilă în sensul că obiectul cererii îl constituie plata unei sume de bani cu o valoare mai mică de 10.000 lei, iar creanța nu derivă dintr-o cerere exceptată de la prezenta procedură potrivit alin. 3 al art. 1025, lit a Cod de procedură civilă.
Dispozițiile art.1516 Cod Civil prevăd dreptul creditorului de a cere îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar atunci când debitorul nu-și execută obligația, creditorul poate să folosească orice mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.
Potrivit art. 662 Cod pr. civ., pentru ca o creanța sa fie certa, trebuie ca existenta acesteia sa rezulte din actul de creanța emanat de la debitor; creanța este lichida atunci când obiectul ei este determinat prin însuși actul de creanța sau este determinabila cu ajutorul actului de creanța; creanța e exigibilă când s-a împlinit termenul de plata stabilit de către parți.
In baza art.1031 Cod de procedura civila, instanța a admis cererea formulată și a obligat pârâtul la plata sumei de 1400 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a cotei de 10/24 părți din apartamentul nr. 6 pe perioada 01.10._14.
În baza dispozițiilor art. 453 C.proc.civ. a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată in cuantum total de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
Pentru aceleași considerente de fapt și de drept instanța a admis și acțiunea civilă ce face obiectul dosarului conex nr._ al Judecătoriei Timișoara și a obligat pârâtul la plata sumei de 1100 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a cotei de 10/24 părți din apartamentul nr. 3 situat în Timișoara, . pentru perioada 01.10._14.
În baza dispozițiilor art. 453 C.proc.civ. a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată in cuantum total de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și în dosarul conex.
Împotriva sentinței civile nr. 520/21.01.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a declarat apel pârâtul S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și apelanta B. E.-A..
Prin apelul declarat de pârâtul S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, având în vedere următoarele motive:
În fapt, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ precum și în cea sub nr._ reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea instituției la plata sumei de 1100 lei reprezentând cota de 10/24 din contravaloarea folosinței apartamentului nr. 3 și suma de 1400 lei reprezentând cota de 10/24 din contravaloarea folosinței apartamentului nr. 6 din imobilul situat în Timișoara - ..
Față de cele de mai sus, numitei B. A. i-a fost închiriată cota de 14/24 din . Timișoara - . în baza contractului de închiriere nr. 237/03.12.2009, iar numitei U. A. i-a fost închiriată cota de 10/24 din . Timișoara - . în baza contractului de închiriere nr. 3805/01.09.1974 aspect pe care prima instanță nu 1-a avut în vedere apreciind că instituția noastră a dispus închirierea întregului imobil fapt ce nu corespunde realități.
Ca atare, prin pronunțarea unei astfel de soluții instanța de fond îngrădește dreptul de proprietate al Statului Român pentru cota de 14/24 rămasă în proprietate atâta timp cât prin Dispoziția Primarului s-a restituit în natură în favoarea reclamantei intimate B. E. doar cota de 10/24 din acest apartament, diferența rămânând în proprietatea statului.
Astfel apelanta a procedat la modificarea contractului de închiriere menționat în sensul încheierii lui doar pentru cota de 14/24 rămasă în proprietatea Statului Român și recalcularea chiriei pentru această cotă, conform dispozițiilor OUG nr. 40/1999 și nici de cum pentru cota pe care o are în proprietate intimata.
In concluzie s-au respectat dispozițiile legale în materie și a ținut cont si de faptul că dreptul de folosință al chiriașului reprezintă esența contractului de închiriere a suprafețelor locative. In mare măsură el își realizează conținutul și își regăsește aplicarea prin intermediul unor instituții juridice, care îi asigură împlinirea și stabilitatea. Trecerea timpului și expirarea termenului contractual sunt contrazise frecvent de incidența unor norme ca cele vizând prorogarea legislativă a contractelor de închiriere a suprafețelor locative, dreptul chiriașului la reînnoirea contractului și încheierea contractului de închiriere, transferul contractului de închiriere sau cele din materia evacuării chiriașului. Totodată asigurarea accesului la proprietate și prevederea expresă a cazurilor în care se poate solicita rezilierea contractului de închiriere asigură indirect stabilitatea chiriașului în dreptul său de folosință, cu consecințe asupra sorții contractului de închiriere a cărui încetare este prin urmare restrânsă ca ipoteze și condiții.
De asemenea, un aspect important în materia prorogării legislative a contractului de închiriere a suprafețelor locative este dat de modurile în care aceasta operează. Astfel, prorogarea va fi de drept, atunci când legea arată că ea se produce ca atare, fară a mai fi nevoie de manifestarea de voință a părților și la cererea părții protejate în contract - chiriașul atunci când se prevede că actul se va prelungi în aceste condiții. Această distincție produce importante consecințe în ceea ce privește modul de exprimare a consimțământului, deoarece în timp ce în ipoteza prorogării de drept nu mai este necesară această manifestare de voință, ea rezultând direct din lege, în cea de-a doua situație el va trebui manifestat de către părți, sub sancțiunea de a nu se produce efectele prorogării. Practic prorogarea contractului este întotdeauna o obligație pentru locator și un beneficiu derivat din lege, respectiv un drept subiectiv, care trebuie exercitat, pentru chiriaș.
In acest sens se invocă și dispozițiile art.7 din Legea nr. 112/1995, actualizată ce dispun: „Contractele de închiriere încheiate in baza Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriași, pentru apartamentele din imobilele prevăzute la art. 1, se prelungesc, de drept, pe o perioada de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii comisiei prevăzute la art. 15 ultimul alineat.
Chiriașii prevăzuți la art. 5 alin. 3 vor beneficia, în perioada de prelungire a contractelor de închiriere, de prevederile legale în vigoare referitoare la construirea unei locuințe proprii prin sprijinul statului sau de prioritate in atribuirea unei locuințe din fondul locativ administrat de autoritățile publice locale."
Față de considerentele expuse mai sus, reclamanta este obligată în a-și asuma ca obligație menținerea contractului de închiriere raportat la faptul că dreptul de folosință al chiriașului reprezintă esența contractului de închiriere a suprafețelor locative, astfel că toate drepturile și obligațiile, efectele contractului, determinate de lege sau de voința părților trebuie să se adapteze acestui principiu, respectarea sa constituind un barometru pentru gradul de civilizație al statului în care se desfășoară raporturile juridice respective.
De asemenea, instanța de fond nu a ținut seama și nu a analizat nici inadmisibilitatea acțiuni în raport de faptul că reclamanta intimată avea posibilitatea de a-și exercita dreptul de proprietate prin înștiințarea chiriașului asupra situației prezente și a-i pune în vedere să-i achite chirie pentru cota de 10/24 restituită, într-un cuantum ce să nu depășească 25% din venitul chiriașului, însă aceasta a stat în pasivitate și la intervale de timp promovează acțiuni similare încercând ca prin intermediul instanței să obțină contravalori ce nu i se cuvin nefiind proprietară decât pe o parte din apartament.
In acest sens s-a învederat instanței de judecata faptul ca între părți au mai existat litigii, prin care reclamanta B. E. a solicitat acordarea de despăgubiri reprezentând diferența pana la 10/24 din contravaloarea folosinței apartamentului nr.6 din imobilul situat in Timișoara ., insa pentru alte perioade de timp, soluțiile pronunțate in asemenea spete fiind diferite. Astfel dosarul nr._ a fost soluționat irevocabil prin Sentința Civila nr._/03.11.2011 in șnur cu Decizia Civila nr. 730/08.06.2012, hotărâri judecătorești prin care s-a respins demersul litigios inițiat de reclamanta. Împotriva Deciziei nr. 730/08.06.2012, prin care s-a soluționat favorabil recursul inițiat de instituția noastră, reclamanta din prezentul dosar a formulat contestație in anulare, cale de atac extraordinara ce a fost respinsa de Tribunalul T. prin Decizia Civila nr. 1246/R/09.11.2012.
De asemenea pe rolul instanței de judecată a existat și dosarul nr._ având ca obiect acțiunea civilă promovată de către doamna B. E., prin care aceasta a solicitat obligarea instituției noastre la plata sumei de 1380 lei despăgubiri pentru contravaloarea cotei de 10/24 a folosinței apartamentului nr. 6 situat în Timișoara, ..11 pentru perioada 01 aprilie 2012- 30 septembrie 2012. Prin Sentința civilă nr. 5774/26.04.2013 Judecătoria Timișoara a respins acțiunea reclamantei, rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1018/09.10.2013 a Tribunalului T..
Totodată cu titlu de practică s-a arătat și dosarul aflat pe rolul instanțelor de judecată sub nr._ în care numita B. E. a solicitat evacuarea necondiționată a pârâtei U. A. din apartamentul nr. 6 din imobilul din Timișoara, .. 11 și obligarea în principal a numitei U. A. și în subsidiar a Statului Român să plătească o sumă de bani reprezentând diferența până la 10/24 din contravaloarea folosind apartamentului pentru perioada 02.12._10. Prin Sentința civilă nr. 1045/24.04.2012 Tribunalul T. a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, ne-a obligat să plătim reclamantei suma de 1050 lei, reprezentând contravaloarea chiriei corespunzătoare cotei de proprietat de 10/24 parte, din apartamentul nr. 6 situat în imobilul din Timișoara, ., jud. T. pentru perioada 02.12._10 și a respins cererea reconvențională a pârâtei reclamantă reconvențională U. A.. Tribunalul T., prin Decizia civilă nr. 861/A/29.11.2012 admițând apeluriile formulate a respins acțiunea reclamantei și a admis în parte cererea reconvențională formulată de către U. M., obligând reclamanta pârâtă reconvențional B. E. la perfectarea pe seama pârâtei reclamante reconvențional U. A. a unui contract de închiriere având ca obiect cota de 10/24 din apartamentul cu nr. 6 situat în Timișoara. ..11, înscris în CF_-C1-U4 Timișoara, în condițiile de exigență ale art.13 alin.1 și art.14 din Legea nr.10/2001, precum și a HG nr. 250/2007 coroborate cu art.9-11 din OUG nr. 40/1999. Prin Decizia civilă nr. 582/17.04.2013 Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile formulate, a modificat în parte Decizia civilă nr. 861/A/29.11.2012 în sensul respingerii apelului CLMT și admiterii apelului pârâtei cu privire la cheltuielile de judecată și a schimbat în parte sentința în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
Ca atare, instanța ar trebui să cenzureze acțiunile reclamantei intimate și să-i pună în vedere acesteia să facă dovada inițierii vreunui demers în sensul încheierii unui contract de închiriere cu chiriașul apartamentului în litigiu pentru cota sa de proprietate.
Așadar, imobilul asupra căruia poartă starea de coproprietate a făcut obiectul procedurii speciale configurate legislativ de legea reparatorie nr.10/2001, fiind restituit in limita cotei de 5/24 reclamantei.
La data restituirii sale, proprietatea imobiliara era grevata de o locațiune perfectata de S. R. pe durata detenției precare si prorogata succesiv in temeiul actelor normative adoptate in materie ( OUG nr.40/1999, OUG nr.8/2004, OUG nr.44/1999 ) ce au prelungit durata contractelor de închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuința aflate in proprietatea statului ori a unităților administrativ teritoriale.
Potrivit art.13 din Legea 10/2001, în cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative sau prin hotărâre judecătoreasca sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse in OUG nr.40/1999 aprobata cu completări si modificări prin Legea nr.241/2001 dispozițiile legale ce se corelează cu textele de lege prevăzute la pct.13.1 si 13.2 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii 10/2001, toate conducând la concluzia ca daca prin procedura administrativa s-a restituit in natura un imobil afectat de un contract de închiriere, proprietarul va solicita încheierea unui nou contract cu parcurgerea procedurii prevăzute de OUG nr.40/1999.
Nerespectarea prevederilor art. 9-10 din OUG nr.40/1999, atrage incidența dispozițiilor art. 11 alin. 1 din același act normativ, potrivit cărora nerespectarea de către proprietar a dispozițiilor art. 10 alin.1 atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior pana la încheierea unui contract de închiriere, iar neplata chiriei până la încheierea unui nou contract nu poate fi invocata de proprietar ca motiv de evacuare a chiriașului sau a fostului chiriaș.
Așadar, reclamanta B. E. nu poate decât sa se subroge in drepturile locatorului, in limita cotei părți din proprietatea imobiliara grevata si a cere si obține doar chiria aferenta acesteia, si nu a solicita despăgubiri pentru lipsa de folosința așa cum s-a solicitat prin demersul judiciar ce face obiectul prezentului dosar.
In drept: apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 460 și următoarele, Noul Cod de procedură civilă, OUG nr. 40/2009, privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe, Legea nr. 112/1995, actualizată, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa.
Intimata reclamantă B. E. A. a formulat întâmpinare, solicitând în baza puterii de lucru judecat (efectul pozitiv al lucrului judecat) al hotărârilor date în dosarele_ și_/325/2011, respingerea apelului pârâtului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că, prin hotărârile date în dosarul_, a fost obligat S. Român să-i plătească daune pentru lipsă de folosință pentru perioada 02.12._10 în privința apartamentului nr. 6 din imobilul din .. Pentru a hotărî astfel, instanțele au constatat ilegalitatea închirierii din 25.06.2009 încheiate de S. Român cu o terță persoană asupra apartamentului în litigiu și obligația Statului Român de a mă despăgubi pentru lipsa de folosință provocată (copiile acestor hotărâri se află la dosarul de fond).
Prin hotărârile date în dosarul_/325/2011, a fost obligat S. Român să-i plătească daune pentru lipsă de folosință pentru perioada 01.01._11 în privința apartamentului nr. 3 din imobilul din .. Pentru a hotărî astfel, instanțele au constatat ilegalitatea închirierii din 03.12.2009 încheiate de S. Român cu o terță persoană asupra apartamentului în litigiu și obligația Statului Român de a o despăgubi pentru lipsa de folosință provocată (copiile acestor hotărâri se află la dosarul de fond).
Prin apelul său, pârâtul nu face altceva decât să rediscute și să contrazică ceea ce s-a judecat irevocabil în dosarele_ și_/325/2011, respectiv să rediscute și să contrazică chestiunea ilegalității celor două închirieri și obligația sa de a o despăgubi pentru lipsa de folosință provocată.
O asemenea nesocotire a efectului pozitiv a principiului res judicata este inacceptabilă. În hotărârea Esertas contra Lituaniei din 31.05.2012, Curtea Europeană a constatat o încălcare a art. 6 din Convenție prin aceea că, într-un al doilea proces având ca obiect plăți periodice, instanțele au adoptat o soluție contrară celei adoptate într-un prim proces purtat între aceleași părți, deși era vorba de același raport juridic, iar circumstanțele erau nemodificate.
În ceea ce privește perioada ce face obiectul prezentului proces (01.10._14) nu au intervenit modificări în circumstanțele speței în raport cu perioadele ce au făcut obiectul dosarelor_ și_/325/2011. În particular, închirierile ilegale în discuție nu au fost reziliate sau anulate de către pârât, termenul lor nu a expirat, iar terțele persoane au continuat să ocupe proprietatea mea în baza acestor închirieri ilegale, în absența oricărei despăgubiri.
Prin apelul incident formulat de apelanta B. E. A., a solicitat ca instanța de apel, prin decizia ce o va da, să mențină neschimbat dispozitivul sentinței atacate, însă să modifice considerentele, în sensul admiterii cererilor sale în baza puterii de lucru judecat a hotărârilor date în dosarele_ și_/325/2011, prin care s-a constatat ilegalitatea celor două contracte de închiriere încheiate de S. Român cu terțe persoane asupra apartamentelor în litigiu și obligația Statului Român de a o despăgubi pentru lipsa de folosință astfel provocată, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea apelului, s-a arătat că, prin hotărârile date în dosarul_, a fost obligat S. Român să-i plătească daune pentru lipsă de folosință pentru perioada 02.12._10 în privința apartamentului nr. 6 din imobilul din .. Pentru a hotărî astfel, instanțele au constatat ilegalitatea închirierii din 25.06.2009 încheiate de S. Român cu o terță persoană asupra apartamentului în litigiu și obligația Statului Român de a o despăgubi pentru lipsa de folosință provocată.
Prin hotărârile date în dosarul_/325/2011, a fost obligat S. Român să-i plătească daune pentru lipsă de folosință pentru perioada 01.01._11 în privința apartamentului nr. 3 din imobilul din .. Pentru a hotărî astfel, instanțele au constatat ilegalitatea închirierii din 03.12.2009 încheiate de S. Român cu o terță persoană asupra apartamentului în litigiu și obligația Statului Român de a mă despăgubi pentru lipsa de folosință provocată.
Prin prezentul proces, a cerut obligarea Statului Român la plata de daune pentru lipsă de folosință pentru perioada 01.10._14 în privința apartamentului nr. 6 (dosarul_ ) și în privința apartamentului nr. 3 (dosarul conexat_ ). A invocat expres puterea de lucru judecat a hotărârilor date în dosarele_ și_/325/2011, anexând și hotărârile respective.
Prin sentința dată în prezentul proces, instanța a admis cele două cereri conexate, însă nu în baza puterii de lucru judecat a hotărârilor invocate, ci în urma unei examinări pe fond a litigiului.
O asemenea nesocotire a efectului pozitiv a principiului res judicata este inacceptabilă. În hotărârea Esertas contra Lituaniei din 31.05.2012, Curtea Europeană a constatat o încălcare a art. 6 din Convenție prin aceea că, într-un al doilea proces având ca obiect plăți periodice, instanțele au adoptat o soluție contrară celei adoptate într-un prim proces purtat între aceleași părți, deși era vorba de același raport juridic, iar circumstanțele erau nemodificate.
Analizând apelul formulat de pârâtul S. ROMÂN, prin CONSILIUL LOCAL TIMIȘOARA, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că acesta nu este fondat.
Prin decizia irevocabilă nr. 582/R din 17.04.2013 dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul_, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, pentru apartamentul cu nr.6 din imobilul situat în Timișoara, .. 11, înscris în CF_-C1-U4 Timișoara, S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu a respectat dispozițiile legale în vigoare atunci când a încheiat un contract de închiriere pentru imobilul aflat în cotă parte în proprietatea reclamantei. Curtea a reținut că, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 625/2005 a Tribunalului T., rămasă irevocabilă la data de 19.03.2008 (prin Decizia nr. 185/19.03.2008 a Î.C.C.J.), s-a dispus restituirea în natură către contestatoarele B. E. și Thony Hedwig a cotei de 10/24 din apartamentul în litigiu (..) prelungirea contractului de închiriere al pârâtei, făcută ulterior de către Primăria Municipiului Timișoara, încalcă dreptul de proprietate al reclamantei, respectiv prevederile OUG nr. 44/2009, art. 480 și 481 din Codul Civil și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a mai apreciat că S. Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, are calitate procesuală pasivă, deoarece, fără acordul reclamantei, a prelungit contractul de închiriere, cu consecința predării întregului imobil în folosința chiriașului.
Prin sentința nr. 4804/23.02.2012 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă prin decizia
nr. 1002/R din 26.09.2012 dată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2011, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, pentru apartamentul cu nr. 3 din imobilul situat în Timișoara, .. 11, înscris în CF_-C1-U6 Timișoara, S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu a respectat dispozițiile legale în vigoare atunci când a încheiat contractul de închiriere nr. 237/3.12.2009 pentru imobilul aflat în cotă parte în proprietatea reclamantei, închirierea find făcută ulterior intabulării dreptului de proprietate al reclamantei, astfel încât se încalcă dreptul de proprietate al acesteia.
Astfel, cu putere de lucru judecat, s-a stabilit că, pentru cele două apartamente, reclamanta B. E. A. este îndreptățită la despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunurilor imobile proprietatea sa, în cotă parte, răspunderea pentru plata despăgubirilor revenind pârâtului Consiliul Local al Municipiului Timișoara.
Raportat la aceste considerente, tribunalul nu va reține argumentele apelantei legate de obligația intimatei reclamante de menținere a contractelor de închiriere, pentru că, așa cum s-a statuat anterior, această obligație nu este prevăzută de lege, autoritățile locale fiind în culpă pentru încheierea contractului de închiriere cu privire la un bun care nu se afla parțial în proprietatea statului, condiții în care nici nu se poate vorbi de inadmisibilitatea acțiunii.
Cum prin argumentele prezentului apel se urmărește rediscutarea aspectelor judecate în mod irevocabil în dosarele_ și_/325/2011, admiterea apelului ar avea ca și consecință încălcarea efectului pozitiv al principiului res judicata, aspect ce nu poate fi acceptat.
În ceea ce privește perioada ce face obiectul prezentului proces (01.10._14), tribunalul reține că nu au intervenit modificări în circumstanțele cauzei în raport cu perioadele ce au făcut obiectul dosarelor_ și_/325/2011, cât timp contractele de închiriere nu au fost reziliate sau anulate de către apelanta pârâtă iar termenul lor nu a expirat.
Prin urmare, în baza art. 480 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul, constatând că apelantul pârât nu a contestat cuantumul despăgubirilor acordate și modul de stabilire a acestora, astfel că în această parte nu se mai impune analiza hotărârii.
În privința apelului incident declarat de apelanta reclamantă B. E. A., tribunalul constată că acesta este fondat.
Apelanta reclamantă B. E. A. a solicitat menținerea neschimbată a dispozitivul sentinței atacate, însă să fie modificate considerentele, în sensul admiterii cererilor sale în baza puterii de lucru judecat a hotărârilor date în dosarele_ și_/325/2011, prin care s-a constatat ilegalitatea celor două contracte de închiriere încheiate de S. Român cu terțe persoane asupra apartamentelor în litigiu și obligația Statului Român de a o despăgubi pentru lipsa de folosință astfel provocată.
Ori, raportat la considerentele exprimate anetrior în motivarea deciziei de respingere a apelulului declarat de apelantul pârât S. ROMÂN, prin CONSILIUL LOCAL TIMIȘOARA, tribunalul, raportat la disp. art. 461 alin. 2 NCPC și art. 472 alin.1 NCPC, va admite apelul incident declarat de apelanta reclamantă B. E. A. împotriva Sentinței civile nr. 520/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. ROMÂN, prin CONSILIUL LOCAL TIMIȘOARA, și va înlătura considerentele hotărârii apelate, acestea urmând a fi înlocuite cu propriile considerente expuse anetrior în prezenta hotărâre, urmând a menține soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul pârât S. ROMÂN, prin CONSILIUL LOCAL TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, ., nr.1, jud. T., împotriva Sentinței civile nr. 520/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. E. A., cu domiciliul în Timișoara, .. 1, jud. T.,
Admite apelul incident declarat de apelanta reclamantă B. E. A. împotriva Sentinței civile nr. 520/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. ROMÂN, prin CONSILIUL LOCAL TIMIȘOARA, în sensul că va înlătura considerentele hotărârii apelate, acestea urmând a fi înlocuite cu propriile considerente expuse în prezenta hotărâre.
Menține soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.
Fără cheltuieli.
Definitivă.
Pronunțată, potrivit art. 396 alin. 2 NCPC, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 10.06.2015.
Președinte, C. Ț. | Judecător, R. A. | |
Grefier, A. I. C. |
TC/A.C., 24.07.2015/12.06.2015, 4ex
| ← Succesiune. Sentința nr. 901/2015. Tribunalul TIMIŞ | Pretenţii. Hotărâre din 10-06-2015, Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
