Pretenţii. Hotărâre din 11-06-2015, Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 618/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 618/A
Ședința publică din data de 11 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. M. M.
Judecător A. C.
Grefier A. B.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta reclamantă . prin LICHIDATOR JUDICIAR YNA CONSULTING SPRL și . împotriva sentinței civile nr._/23.10.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriul cu intimatului pârât S. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul pârât prin reprezentant convențional, avocat M. R., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila nr. patru dosar, lipsind apelanta reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cererii prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Intimatul pârât, prin avocat solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune practică judiciară în materie.
Instanța în baza art. 244 C.p.c. constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Intimatul pârât, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică, înlăturarea susținerii părții adverse cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, ca nefiind îndeplinite condițiile Codului de procedură civilă. Totodată, arată că, în opinia sa, instanța de fond a acordat prioritate principiului celerității.
În ceea ce privește solicitarea apelantei reclamante cu privire la restituirea unor bunuri casate sau a contravalorii acestora, arată că apelanta reclamantă în calitatea de lichidator judiciar, nu a întocmit inventarul bunurilor rămase în societate, cu cheltuieli de judecată conf. chitanței nr. 102, din data de 22.04.2015 pe care o depune la dosarul cauzei.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/23.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea civilă formulata de reclamanta ., societate în faliment, prin lichidator judiciar Consultant Insolventa SPRL și YNA Consulting SPRL, în contradictoriu cu Ș. M., fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, în baza Deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 1 din 08.01.2013 contractul individual de muncă a d-lui S. M. încadrat în funcția de art director având contract individual de muncă cu nr._/23.04.2008 la . a încetat la data de 10.01.2013, după expirarea previzului de – zile calendaristice.
Examinând înscrisul depus in probațiune de reclamanta reprezentând lista de inventar din 07.12.2011 și 08.12.2011 (fila 7-8), instanța de fond a constat ca, deși numele paratului a apărut, la rubrica “Gestionar” nu a aparut niciun nume si nicio semnatura.
Mai mult, instanța de fond a reținut că înscrisurile mai sus menționate purtau semnatura numitului G. Chetraruc, E. S., Nodit M. și C. D., fiind trecuta mentiunea “Recunosc inventarul din 08.12.2010”.
Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie sa o dovedească, potrivit prevederilor art. 249 C. Pr. civ.. Așadar, este obligația părții reclamante să dovedească susținerile sale. În lipsa probelor, judecătorul cauzei este pus în imposibilitatea de a analiza temeinicia acțiunii civile în discuție.
În lumina probelor administrate in cauza, instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a probat împrejurarea că paratul a avut in gestiune bunurile mentionate in cererea introductiva conform Listei de inventar din data de 07.12.2011 și 08.12.2011 (fila 7-8), avand in vedere ca paratul a incetat activitatea la societatea la care a fost angajat, la intelegerea partilor inca din ianuarie 2013, in temeiul art. 1516, 1527, 1528 C.civil instanța de fond a respins actiunea ca neintemeiata. Totodată, a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Contra acestei sentințe, a declarat apel reclamanta ., societate în faliment, prin lichidator judiciar Consultant Insolventa SPRL și YNA Consulting SPRL, înregistrat pe rolul Tribunalului T., Secția a II- a Civilă la data de 11.12.2014, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în subsidiar schimbarea in totalitate a sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii formulate.
In motivare, apelanta reclamantă a arătat că, in opinia sa, au fost încălcare disp. art. 6 din CEDO, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât instanța de fond a respins solicitarea sa cu privire la acordarea unui termen de judecată în vederea dezbaterii fondului, art. 244 C.p.c., astfel cum a solicitat la termenul de judecată din data de 09.10.2014, în fata instanței de fond.
Astfel, apelanta reclamantă a arătat că, în opinia sa, instanța de fond nu a respectat disp. art. 244 C.p.c.
Apelanta reclamantă a mai arătat că, reprezentanții societății nu colaborează cu lichidatorul judiciar, care in opinia sa, a încercat să sustragă diferite acte cu scopul de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor. De asemenea, apelanta reclamantă a arătat că lichidatorul judiciar a identificat mai multe inscrisuri, depuse la dosarul cauzei, în susținerea cererii introductive, respectiv fișele de mijloace fixe și obiecte de inventar emisă de către M. I. SRL - Filele 8-9 din dosarul cauzei, (Anexa nr. 1); Balanța contabilă a societății M. I. SRL pe perioada 01.11._12; Procesul Verbal de Predare-Primire nr. 445/31.10.2011 (Anexa nr. 2),Procesul Verbal de Predare - Primire nr. 446/31.10.2011(Anexa nr. 3); Procesul Verbal de Predare-Primire nr. 489/07.12.2011 (Anexa nr. 4), atestă faptul că bunurile a căror restituire a solicitat-o prin intermediul prezentului demers judiciar au fost predate/atribuite în folosință pârâtului.
Apelanta reclamanta a arătat că, în opinia sa, instanța de fond, a ignorat cele 3 (trei) procese verbale de predare primire enunțate anterior - înscrisuri sub semnătură privată necontestate, deși potrivit art. 273 din Noul Cod de Procedură Civilă„ (1) înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părți pană la proba contrară [...]"
Mai mult decât atât, apelanta reclamantă a arătat că intimatul pârât a recunoscut prin intermediul notelor de ședință depuse că a preluat bunurile a căror înapoiere a solicitat-o prin intermediul cererii de chemare în judecată, acesta semnând înscrisul denumit inventar și a preluat acele bunuri în anul 2011.
Astfel, apelanta reclamantă a solicitat admiterea apelului, în principal anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în subsidiar schimbarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii formulate.
În drept, au fost invocate disp. art. 466 și următoarele din C.p.c.
Prin încheiere pronunțată la data de 21.01.2015, în dosarul nr._, înregistrat pe rolul Tribunalului T., Secția a II- a civilă, a fost admisă excepția necompetenței material funcționale și s-a declinat competența în favoare Secției I Civile a Tribunalului T..
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului T., Secția I Civilă, sub nr. de dosar_, iar prin rezoluția președintelui completului de judecată NC 15 – V. L., s-a constatat că prezentul apel trebuia repartiza completului NC14.
La data de 23.02.2015, prin rezoluția președintelui completului de judecată NC 14 - M. R., s-a fixat termen de judecată la data de 20.03.2015, pentru când au fost citate părțile, intimatul pârât cu un exemplar al cererii de apel și cu mențiunea de a formula intâmpinare în 10 zile de la comunicare.
La data de 09.03.2015 intimatul pârâta a formulat întâmpinare, prin care a învederat instanței de judecată că, în opinia sa nu au fost încălcate disp. art. 6 din CEDO, motiv pentru care a solicitat respingerea acestei susțineri a părții adverse ca nemotivată. Totodată, a arătat că, în opinia sa, au fost respectate disp. art. 244 C.p.c., având în vedere faptul că instanța de fond a acordat prioritate principiului celerității, neimpunându-se acordarea unui nou termen, la o dată separată și nefiind vorba, în opinia sa, de un refuz al instanței în acest sens.
Intimatul pârâta a mai arătat că instanța de fond a amânat pronunțare, în baza art. 396 C.p.c., astfel încât, în opinia sa, nu se poate vorbi despre o eludarea a disp. art. 244 C.p.c. astfel cum a precizat partea adversă.
În ceea ce privește trimiterea cauzei spre rejudecare, solicitată de partea adversă, intimatul pârâta a arătat că nu au fost îndeplinite cond. art. 480 alin. 3 C.p.c.
Referitor la susținerea părții adverse, cum că, instanța de fond nu a luat în considerare anumite înscrisuri, intimatul pârâta a arătat că, instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 394 alin. 3 din C.p.c, în sensul că acele înscrisuri la care partea adversă a făcut referire în cererea de apel au fost depuse după închiderea dezbaterilor.
Intimatul pârâta a mai arătat că, prin acțiunea introductivă, apelanta-reelamantă i-a solicitat restituirea unor bunuri mobile (sub forma mijloacelor fixe și obiectelor de inventar) sau achitarea contravalorii lor, estimată (arbitrar) la suma de 88.354.62 lei, sens în care a precizat că a afirmat că nu datorează nici bunurile, în materialitatea lor (întrucât acestea au fost predate de subsemnatul reprezentanților societății M. I. SRL, fostul angajator, la încetarea contractului de muncă) și, cu atât mai puțin, contravaloarea acestora (bunurile la care se referă apelanta-reelamantă au fost casate, nemaiavând nicio valoare).
Prin urmare, cât timp lichidatorul judiciar nu a întocmit un inventar clar al bunurilor societății M. I. SRL, intimatul pârât a arătat că nu i se putea pretinde că datora restituirea acelor bunuri, respectiv contravaloarea lor.
În drept, au fost invocate disp. art. 254 alin. (2) pct. 2 cod proc. civ.
În considerarea tuturor argumentelor prezentate anterior, intimatul pârât a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a Sentinței pronunțate de Judecătoria Timișoara.
Prin încheierea de ședință din data de 24.04.2015, pronunțată de Tribunalul T., Secția I Civilă, completul NC 14, s-a dispus, în baza art. 231, art. 266 din Legea nr. 53/2003, trimiterea cauzei completului NC 8 al Tribunalului T..
Prin rezoluția președintelui completului de judecată NC 8 LM al Tribunalului T., din data de 30.04.2015, s-a dispun înaintarea dosarului completului de judecată NC 12 al Tribunalului T..
Analizând apelul și actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/23.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea civilă formulata de reclamanta ., societate în faliment, prin lichidator judiciar Consultant Insolventa SPRL și YNA Consulting SPRL, în contradictoriu cu Ș. M., fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, în baza deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 1 din 08.01.2013 contractul individual de muncă a d-lui S. M. încadrat în funcția de art director având contract individual de muncă cu nr._/23.04.2008 la . a încetat la data de 10.01.2013, după expirarea previzului de – zile calendaristice.
Examinând înscrisul depus in probațiune de reclamanta reprezentând lista de inventar din 07.12.2011 și 08.12.2011 (fila 7-8 prima instanta), instanța de fond a constatat ca, deși numele paratului a apărut, la rubrica “Gestionar” nu a aparut niciun nume si nicio semnatura. Mai mult, instanța de fond a reținut că înscrisurile mai sus menționate purtau semnatura numitului G. Chetraruc, E. S., Nodit M. și C. D., fiind trecuta mentiunea “Recunosc inventarul din 08.12.2010”.
F. de aceste considerente, apreciind ca nu s-au dovedit cele sustinute in actiune, a fost respinsa cererea de chemare in judecata ca atare.
Singurul motiv de apel invocat de catre apelanta vizeaza faptul ca prima instanta nu a respectat prevederile art. 244 NCPC în sensul că reprezentantului acesteia nu i s-a incuviintat cererea de acordare a unui termen in vederea dezbaterii fondului, astfel că dreptul său la apărare a fost afectat.
Observând încheierea de sedință din data de 09.10.2014 din dosarul de fond, tribunalul retine că, . a solicitat acordarea unui termen in vederea dezbaterii fondului cauzei, potrivit art. 244 alin. 1 NCPC, solicitare respinsa de prima instanta fara nicio motivare, deși dispozitiile acestui articol sunt imperative, însă aceasta conduită a primei instanțe nu se incadrează în vreunul din motivele de apel reglementate de prevederile art. 480 NCPC, care sa determine anularea sentintei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
F. de aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 480 C., va respinge ca neintemeiat apelul declarat. Va retine culpa procesuala a apelantului, motiv pentru care va fi obligat la plata catre intimat a sumei de 1500 lei cu titlu de onorariu avocat, potrivit chitanței nr. 102 din data de 22.04.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neintemeiat apelul formulat de apelanta M. I. SRL, prin lichidator judiciar YNA CONSULTING, cu sediul procesual ales in TIMISOARA, .. 4, . în contradictoriu cu intimatul S. M., cu domiciliul în Timișoara, . 32, ., jud. T. impotriva ./23.10.2014 pronuntata de Judecatoria Timișoara in dosar nr._ .
Obliga apelanta sa plateasca intimatului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2015.
Președinte, O. M. M. | Judecător, A. C. | |
Grefier, A. B. |
Red .M.O.M. /Tehnored. A.B.
18.06.2015 / 4ex. – 2ex. .>
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Anulare act. Sentința nr. 1938/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|








