Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 662/2015. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 662/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 662/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 662

Ședința din Camera de consiliu din data de 17 Iunie 2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE L. D.

Judecător I.-A. D.

Grefier L. M. S.

Pe rol se află soluționarea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petenta . SRL în dosarul nr._ .

Pronunțată fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul, în temeiul art. 131 și art. 132 din Noul de Cod procedură civilă, raportat la art. 45 si urm.din OUG nr.80/2013, a invocat din oficiu excepția de necompetență materială și a reținut cererea pentru deliberare și pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL:

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.06.2015, petenta . SRL a solicitat instanței restituirea taxei judiciare de timbru achitată prin chitanța nr._/11.01.2011 întrucât apelul declarat în cauza ce face obiectul dosarului nr._ a fost respins.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune, petenta a anexat chitanța menționată.

Analizând excepția de necompetență materială a Tribunalului T., reține:

In temeiul art. 131 și art. 132 raportat la art. 45 si urm. din OUG nr.80/2013, instanța urmează a admite excepția de necompetență materială a Tribunalului T., invocată, din oficiu, raportat la obiectul cererii, restituire taxa judiciara de timbru achitata cu chitanța nr._/11.01.2011, și a declina competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta, în favoarea Judecătoriei Timișoara, întrucât taxa judiciară de timbru a cărei restituire se solicită a fost achitata pentru cererea cu obiect pretenții (cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată), soluționată în primă instanță de judecătorie (poartă ștampila de anulare a acestei instanțe - fila 7 dosar judecătorie), iar din întreaga economie a dispozițiilor legislației în materia taxei judiciare de timbru se desprinde concluzia că cererile privind timbrajul, inclusiv restituirea, sunt în competenta instanței investite cu soluționarea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a cererii de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petenta . SRL, cu sediul în Timișoara, ., ., în dosarul nr._, in favoarea Judecătoriei Timișoara.

Nesusceptibilă de cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 Iunie 2015.

Președinte,

L. D.

Judecător,

I.-A. D.

Grefier,

L. M. S.

Red. L.D./Tehnored. L.S. 22.06.2015/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 662/2015. Tribunalul TIMIŞ