Pretenţii. Decizia nr. 687/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 687/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 687/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 687 /A
Ședința publică din data de 29.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ș. L.
JUDECĂTOR: P. C.
GREFIER: R. K.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de apelanții B. I. T. și B. D., împotriva Sentinței civile nr.2616/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 15 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în condițiile art. 396 Cod. procedura civilă, pronunțarea a fost amânată pentru data de 29.06.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 24.05.2013, reclamanții B. I. T. și B. D. în contradictoriu cu pârâții B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I. au solicitat, ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună, în principal, următoarele:
-să se constate că Sentința civilă nr. 1072/16.05.2000, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.3053/1999, în șnur cu Decizia civilă nr.787/27.03.2001, pronunțată de Tribunalul T., rămasă irevocabilă la data de 13 iunie 2001 prin Decizia civilă nr.1755, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și-a pierdut autoritatea de lucru judecat urmare a împlinirii termenului de prescripție de 10 ani, nefiind executată in timp și ca urmare nu se poate înscrie in C.F.
- să se constate că nu a fost respectată procedura ofertei de plată și consemnațiuni.
- să se anuleze Încheierea de intabulare nr._/24.04.2013, care nu le-a fost comunicată de B.C.P.I. Lugoj, ci de pârâtul B. C.-A. în data de 18.05.2013 și pe cale de consecință să se dispună radierea înscrierii făcută în baza acestei încheieri, urmând ca părțile să revină la situația anterioară de Carte funciară.
În subsidiar, s-a solicitat reactualizarea sultei de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr.1072/16.05.2000 definitivă/irevocabilă la 13 iunie 2001- până la data plații efective, raportat la dobânda de referința a B.N.R.;
- obligarea pârâtului B. C.-A. la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului situat în Lugoj, ..30, jud.Timis, îmbunătățiri efectuate după rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr.1072/16.05.2000, cu recunoașterea unui drept de retenție până la plata efectivă a acestor îmbunătățiri, în baza dispozițiilor art.2495 C.civ.
- cu cheltuieli de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea cererii, în fapt, reclamanții au arătat următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1072/16.05.2000, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.3053/1999, în șnur cu Decizia civilă nr.787/27.03.2001, pronunțată de Tribunalul T., rămasă irevocabilă la data de 13 iunie 2001 prin Decizia civilă nr.1755 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, i s-a atribuit pârâtului B. C.-A. imobilul mai sus identificat cu obligarea acestuia la plata unei sulte de 12.294,45 lei către B. I.-T. și B. I., pentru fiecare.
În luna aprilie 2013 a primit de la Judecătoria Lugoj o adresa prin care i se aducea la cunoștința faptul că i s-a consemnat pe seama și la dispoziția reclamantului B. I. T., sulta stabilită prin sentință, fără însă a i se aduce anterior la cunoștință măcar intenția de a i se plăti această sultă.
S-a arătat că pârâtul B. C. A. a urmat aceasta procedură pentru a putea intabula sentința în cartea funciară, deși conform normelor în vigoare (art.1005 și următoarele cod procedura civilă) alta era procedura care trebuia aplicată, dacă ar fi refuzat primirea sultei, lucru care nu s-a întâmplat în realitate.
În data de 18.05. 2013 au primit o scrisoare de la pârât prin care li se aducea la cunoștință faptul că acesta s-a intabulat în cartea funciara și fiind eliberat de plata sultei, le solicita să părăsească imobilul.
S-a subliniat că în conformitate cu dispozițiile art. 882, art. 2500, art. 2512, art. 2518 Cod civil, raportat la art. 705, art706, art. 908 Cod pr. civ. Sentința rămasa irevocabilă este lipsită de executorialitate, prin efectul prescripției dreptului de a cere executarea silită, nemaiputându-se intabula in baza titlului, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu a urmat procedura ofertei de plată și consemnațiuni, soluție împărtășită și de I.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, conform Deciziei civile nr. 1653 din 24 februarie 2011.
Referitor la petitele subsidiare s-a arătat ca prin consemnarea sultei pârâtul B. C.-A. a renunțat la efectul prescripției împlinite, motiv pentru care în baza dispozițiilor art.2506, art. 2507, art. 2510 și art.2511 cod civil s-a solicitat reactualizarea sultei de la data rămânerii definitive a sentinței până la data plații efective.
S-a mai arătat că imediat după finalizarea procesului a amenajat unele încăperi din imobil pentru a locui separat de ceilalți membrii ai familiei, datorită relațiilor tensionate dintre B. I.-T. și B. A. și B. I.. Aceste amenajări s-au efectuat în timp, iar relația cu pârâtul B. C. A. a fost normală până în primăvara anului 2013.Îmbunătățirile enumerate au fost realizate exclusiv din veniturile reclamanților, pârâtul necontribuind la realizarea acestora.
Prin notele scrise, depuse la fila 25, la solicitarea instanței, în faza prealabilă a procesului civil, reclamanții au învederat că-și mențin toate petitele din cererea introductiva, având ca obiect în principal, constatarea îndeplinirii termenului de prescripție a Sentinței civile nr. 1072/16.05.2000 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.3053/1999, în șnur cu Decizia civilă nr.787/27.03.2001 pronunțată de Tribunalul T., rămasă irevocabilă la data de 13 iunie 2001 prin Decizia civilă nr.1755 a Curții de Apel Timișoara, constatarea că nu a fost respectată procedura ofertei de plata și consemnațiuni și anularea Încheierii de intabulare nr.l 1748/24.04.2013.
În subsidiar, s-a solicitat reactualizarea sultei de la suma de 12.294,45 lei la suma de 29.940 lei, rezultând o diferența de 17.646 lei, până la data înregistrării acțiunii, urmând ca până la finalizarea procesului, această sumă să se majoreze. Valoarea sultei reactualizate a fost calculată raportat la dobânda de referința a BNR, conform fisei depuse alăturat. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului B. C. A. la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse la imobil evaluate provizoriu la 10.000 lei, cu recunoașterea unui drept de retenție până la plata efectiva a acestor îmbunătățiri.
S-a menționat că pârâtul B. C. A. a fost chemat în judecată deoarece el este trecut ca proprietar în C.F., iar ceilalți pârâți au fost chemați în judecată pentru opozabilitate, având în vedere ca în situația în care se admite petitul principal vor deveni proprietari.
În motivarea în drept a acțiunii, reclamanții au arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile legale prev. de art. 586, art. 882, art. 885, art. 907 și următoarele Cod civil, art.2500, art. 2506-2507, art. 2510, 2511, art. 2512, art. 2518, art. 2495 cod civil, art. 705, art. 706, art. 908, art. 1005 și următoarele Cod procedura civilă, Legea 7/1996 precum și orice alte dispoziții legale aplicabile in cauza.
La filele 67-68 dosar pârâții, în apărare, formulează întâmpinare prin intermediul căreia s-a solicitat, respingerea pretențiilor reclamanților.
În motivarea întâmpinării, pârâții arată următoarele:
Sentința civilă nr. 1072/16.05.2000, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.3053/1999, în șnur cu Decizia civilă nr.787/27.03.2001, pronunțată de Tribunalul T., rămasă irevocabilă la data de 13 iunie 2001 prin Decizia civilă nr.1755, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara nu și-a pierdut autoritatea de lucru judecat, având putere de titlu executor, dreptul de proprietate fiind un drept imprescriptibil, astfel că înscrierea în C.F. este legală. Titlu în baza căruia pârâtul B. C.-A. a devenit proprietar pe cota de 1/2 din imobil este hotărârea respectivă. Invocarea reclamanților că a intervenit prescripția de 10 ani, nu poate fi primită, temeiul de drept invocat de reclamanți se referă la executarea silită mobiliară sau imobiliară, ori intabularea în C.F. deși este o formă de executare nu se încadrează în dispozițiile art.705 C.p.civ.
Referitor la procedura ofertei de plată și consemnațiuni, prin Sentința civilă menționată mai sus, a fost obligat la plata unei sulte către reclamantul B. I.-T., sultă care a fost achitată, a fost consemnată în depozit judiciar la CEC pe seama și la dispoziția reclamantului, a fost înregistrată în registrul de valori și adusă la cunoștința reclamantului.
Cât privește anularea Încheierii de intabulare nr._/2013 pe cale de excepție, urmează a fi respins acest petit, având în vedere că nu a fost stabilit cadrul procesual, nefiind chemat în judecată O.C.P.l. Timis-B.C.P.I. Lugoj.
În continuare, referitor la subsidiarul acțiunii, respectiv reactualizarea sultei de la data de rămânerii definitive a sentinței până la data plătii efective, s-a arătat că a intervenit prescripția dreptului la executare, reclamantul în calitate de creditor al acestei sentințe, avea posibilitatea de a solicita executarea silită a sultei la care a fost obligat, în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive, respectiv până la data de 13 iunie 2004.
Subliniază că în anul 2002 a vrut să-i achite sulta reclamantului, dar acesta a spus „să nu-i achite sulta, cu condiția să-l lase să locuiască in imobil până își cumpără sau își construiește o casă”, astfel, fiind tatăl său a fost de acord, l-a ajutat împreună cu celălalt frate al său și fiul reclamantului respectiv B. M. să-și construiască casa de pe ..6. Cu toate că a terminat casa de aproape 3 ani și i-au cerut să plece din imobil, acesta a tot amânat plecarea, iar anul acesta când i-au cerut să părăsească imobilul, reclamantul le-a cerut sulta și cu toate că i-au plătit această sultă, acesta tot nu a părăsit imobilul.
Referitor la îmbunătățirile solicitate, care se află într-o stare avansată de degradare, s-a învederat că o parte din acestea, au fost efectuate de reclamanți, iar o parte din îmbunătățiri au fost făcute fără acordul și consimțământul acestora, de către reclamant, la partea de imobil pe care o folosește în mod abuziv, acesta fiind o fire violentă și care refuză să părăsească imobilul.
S-a apreciat că cheltuielile efectuate cu întreținerea locuinței, cade în sarcina și profită celor care folosesc locuința, astfel că, nu poate fi obligat la plata acestor cheltuieli.
Odată cu întâmpinarea, pârâții au depus și cerere reconvențională, prin intermediul căreia au solicitat obligarea reclamanților la plata unei taxe anuale în cuantum de 9.600 lei/an (respectiv 888 lei/lună) începând cu luna aprilie 2010 și până la eliberarea imobilului; reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului ocupat fără nici un titlu de către reclamanți.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 563, art. 1349, art. 1357 și urm. cod civil.
În răspunsul la întâmpinare, depus de reclamanți, la fila 78 dosar, se învederează următoarele:
Pentru a deveni proprietar, pârâtul B. C. trebuia sa se intabuleze în cartea funciara în termen de 10 ani de la data rămânerii definitive a sentinței, lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult, conform vechilor dispoziții legale, intabularea în CF era condiționată de plata sultei, fiind vorba în speța despre un drept de proprietate afectat de modalități. Pentru aceste considerente înainte de a se intabula în luna aprilie a acestui an, pârâtul B. C. a consemnat sulta in depozit judiciar, deși conform normelor invocate chiar de acesta ( cat și de vechile dispoziții legale) nu mai avea aceasta obligație, dreptul subsemnatului B. I. T. de a solicita executarea silita fiind prescris. Prin aceasta procedura de fapt pârâtul B. C. s-a conformat vechilor dispoziții ale Codului civil și de procedura civilă existente la data rămânerii definitive a sentința civilă nr. 1072/16.05.2000 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.3053/1999, așa cum prevăd dispozițiile Legii 71/2011 de aplicare a Legii nr.278/2009 la art.76.
Referitor la nerespectarea procedurii ofertei de plată și consemnațiuni arată că aceasta procedura este singura care îl eliberează pe debitor de plata datoriei, depozitul judiciar fiind in fapt un contract gratuit care nu are aplicabilitate in speța.
În legătura cu respingerea pe excepție a cererii de anulare a încheierii de intabulare conform dispozițiilor art.50 indice 1 din legea 7/1996, O.C.P.I. nu are calitate procesuală pasivă în procesele privind rectificarea C.F.
Susținerea referitoare la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de executare și pe cale de consecința și a celui referitor la solicitarea de a se reactualiza sulta nu poate fi primită din moment ce pârâtul B. C. a recunoscut dreptul reclamantului de a primi sulta prin consemnarea acesteia, aplicându-se în această situație regulile referitoare la renunțarea la prescripție, l fiind îndreptățit să solicite reactualizarea sultei de la momentul rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective (art.2506, 2507, 2510 și 2511 noul cod civil).
În ceea ce privește susținerile referitoare la îmbunătățirilor solicitate arată că acestea s-au făcut exclusiv din veniturile acestora, fiind necesare și făcute cu acordul pârâtului B. C..
La fila 89, reclamanții au depus și întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că deși prin acțiunea reconvențională s-a solicitat o taxă anuală reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosința a imobilului, temeiul de drept al acestei cereri îl constituie răspunderea civilă delictuală, care nu poate fi aplicată în speța, deoarece prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat recunoașterea unor drepturi și prin aceasta nu au cauzat nici un prejudiciu pârâților.
Prin precizarea de acțiune, depusă la fila 327, pârâtul – reclamant reconvențional B. C.-A. a înțeles să-și majoreze pretențiile la suma de 29.376 lei. La fila 328 s-a depus dovada timbrării acestei precizări cu suma de 865 lei.
Prin precizarea de acțiune depusă de reclamanții- pârâți reconvenționali, la fila 345 lei, aceștia au înțeles să-și majoreze pretențiile de la suma de 10.000 lei, la suma de 36.656 lei. La fila 346 s-a depus dovada timbrării acestei precizări cu suma de 1405 lei.
Prin sentința civilă nr.2616/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, a fost admisă excepția tardivității precizării de acțiune.
A fost respinsă precizarea de acțiune formulată de reclamanții B. I. T. și B. D., în contradictoriu cu pârâții: B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A., B. I., având ca obiect majorare pretenții, ca tardiv formulată.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privind petitul referitor la reactualizarea sultei.
A fost respins capătul de cerere formulat de reclamanții: B. I. T. și B. D., în contradictoriu cu pârâții B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A., B. I., având ca obiect reactualizare sultă, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost respinsă în rest, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvențional B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A., B. I., în contradictoriu cu pârâții reconvențional B. I. T. și B. D., având ca obiect despăgubiri lipsă de folosință.
Au fost obligați pârâții reconvențional B. I. T. și B. D. la plata sumei de 7.344 lei, reprezentând lipsa de folosință a imobilului, către reclamanții reconvenționali B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A., B. I..
Au fost obligați pârâții reconvențional B. I. T. și B. D. la plata sumei de 7.249,95 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu, avocat și onorariu expertize.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 787/27.03.2001, pârâtului B. C. A. i-a fost atribuit imobilul situat in Lugoj, .. 30 înscris în C.F. 8316 Lugojul Român, nr. top. 3743/1/b și 3743/1/a/2 compus din casă, anexe gospodărești și teren în suprafață de 1061 mp, fiind obligat la plata sultei în cuantum de_ lei către reclamantul B. I. T. și B. I.. Decizia a rămas irevocabilă la data de 13 iunie 2001 prin respingerea, respectiv anularea recursului declarat de părți.
Ulterior ieșirii din indiviziune, la data de 24.05.2013, reclamanții au investit instanța solicitând să se constate că Sentința civilă nr. 1072/16.05.2000 pronunțată în șnur cu Decizia civilă nr. 787/27.03.2001, pronunțată de Tribunalul T., rămasă irevocabilă la data de 13.06.2001, prin Decizia civilă nr. 1755 a Curții de Apel Timișoara și-a pierdut autoritatea de lucru judecat urmare a împlinirii termenului de prescripție de 10 ani, nefiind executată în timp și ca urmare nu se poate înscrie în CF, să se constate că nu a fost respectată procedura ofertei de plată și consemnațiuni, anularea încheierii de intabulare nr._/24.04.2013 și radierea înscrierii făcute în baza acestei intabulări, iar în subsidiar reactualizarea sultei de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 1072/16.05.2000, până la data plății efective raportat la dobânda de referință a B.N.R, obligarea pârâtului B. C. A. la plata îmbunătățirilor aduse imobilului și instituirea unui drept de retenție.
La termenul de judecată din 02.12.2014 reclamanții au formulat o precizare de acțiune prin care au majorat pretențiile reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului.
Analizând excepția tardivității cererii adiționale, excepție invocată de pârâți, instanța a reținut următoarele:
Pretențiile reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului au fost solicitate prin intermediul acțiunii principale, pretenții ce urmau a fi dovedite cu ajutorul probelor testimoniale și a expertizei efectuate in cauză. La termenul de judecată din 2 decembrie 2014, reclamanții și-au majorat pretențiile deduse judecății la suma de 36.656 lei, conform raportului de expertiză întocmit de dl. expert M., raport comunicat reclamanților la data de 31.02.2014. Deși de la depunerea raportului de expertiză reclamanții au beneficiat de 10 termene de judecată, aceștia au formulat cererea adițională ulterior, cu încălcarea termenului procedural imperativ prevăzut de art. 204 alin. 1 teza I NCPC, considerent pentru care instanța a respins cererea adițională, ca fiind tardiv formulată.
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiunea formulată de reclamanți referitor la reactualizarea sultei, excepție invocată de pârâți prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 6 alin. 4 NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la momentul intrării in vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Având în vedere că prescripția dreptului la acțiunea în pretenții a început să curgă înainte de 1 octombrie 2011, este supusă dispozițiilor Decretului Lege nr. 167/1958.
Chiar dacă sulta a fost stabilită prin hotărârea de partaj, în ceea ce privește stabilirea sultei nu operează principiul efectului declarativ. Ca atare, acțiunea pentru realizarea acestui drept se prescrie în termenul general de prescripție. Pretențiile deduse judecății sunt prescriptibile extinctiv conform art. art. 1 din Decretul Lege nr.167/1958, potrivit cu care „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege”.
Împlinirea prescripției extinctive nu este o piedică în calea executării voluntare a obligației de către debitor, o asemenea executare fiind perfect validă. Plata sultei efectuată de către debitor după împlinirea termenului de prescripție nu poate fi de natură să întrerupă cursul prescripției extinctive, în sensul dispozițiilor art. 16 din Decretul Lege nr.167/1958, considerent pentru care instanța a apreciat ca întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți și pe cale de consecință a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind petitul referitor la reactualizarea sultei și a respins capătul de cerere formulat de reclamanți în contradictoriu cu pârâții având ca obiect reactualizare sultă, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța a reținut următoarele:
Decizia civilă nr. 787/27.03.2001, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/C/2000, irevocabilă prin respingerea respectiv anularea recursului se bucură de puterea lucrului judecat, anihilarea autorității de lucru judecat nefiind posibilă decât în cazul și în momentul înlocuirii cu o altă hotărâre. Art. 431 alin. 1 NCPC dă expresie funcției negative a lucrului judecat potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată in mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză. Hotărârea judecătorească reprezintă actul final, de dispoziție al instanței căreia legiuitorul i-a acordat valoarea de înscris autentic și deci forța probantă a acestui înscris precum și putere executorie. Caracterul executoriu al hotărârii judecătorești reprezintă o trăsătură intrinsecă hotărârii judecătorești care face ca indiferent de modalitatea de executare a dispozitivului hotărârii, de bună voie sau silit, hotărârea judecătorească își exercită această funcție executorie. Faptul că, partea căzută în pretenții nu a executat de bună voie dispozitivul hotărârii judecătorești, iar creditorii obligației sale nu au pus în executare hotărârea judecătorească de partaj nu înlătură efectele acesteia care au intrat în puterea lucrului judecat, hotărârile de partaj nu își pierd, așadar, sub acest aspect, puterea lucrului judecat prin trecerea termenului referitor la prescripția extinctivă. Puterea lucrului judecat nu poate fi limitată temporal până la împlinirea termenului de prescripție de 10 ani așa cum susțin în mod eronat reclamanții. Pentru considerentele arătate instanța a apreciat ca neîntemeiat acest capăt de cerere și pe cale de consecință a dispus respingerea acestuia.
În ceea ce privește intabularea dreptului de proprietate al pârâtului asupra imobilului cu nerespectarea procedurii ofertei de plată și consemnațiuni, solicitate de reclamanți instanța a reținut următoarele:
Conform art. 66 LPA a Noului Cod Civil, dispozițiile art. 669-686 din Codul Civil se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după . Codului Civil. Față de caracterul declarativ al hotărârii de partaj instituit de normele legale în vigoare la momentul pronunțării hotărârii, creditorii obligației de plată a sultei corespunzătoare dreptului lor de proprietate au pierdut dreptul de a executa hotărârea în afara termenului legal însă nu aceeași este situația debitorului, respectiv al pârâtului care nu pierde dreptul de proprietate asupra imobilului deoarece acest drept i-a fost recunoscut cu efect declarativ, drept ce nu se pierde prin neuz. Deși hotărârea judecătorească nu a fost pusă în executare în interiorul termenului imperativ prevăzut de lege, pasivitate ce a condus la pierderea acestuia, nimic nu îl oprește pe debitor la executarea de bună voie după împlinirea acestui termen. In acest sens pârâtul, debitorul obligației de plată a sultei, a uzat de dispozițiile art. 586 și 590 alin. 4 Cpr.civ. 1864 și ale art. 1114 alin. 2 C. civ. de la 1864, consemnând suma la care fost obligat să o achite copărtașilor, la dispoziția acestora. Instanța a apreciat că procedura ofertei de plată a fost realizată cu respectarea normelor legale, aceasta având rolul de a stinge și libera de plată pe debitor, considerent pentru care a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Hotărârea prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate exclusiv pârâtului prin atribuirea imobilului constituie titlu său și totodată dovedirea dreptului său de proprietate așa încât Încheierea nr._ de admitere a cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului de către pârât respectă exigențele legii. Potrivit art. 28 din Legea 7/1996, „cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial. (2) In cazul hotărârii judecătorești, se va prezenta o copie legalizată, cu mențiunea că este definitivă și irevocabilă. (5) Intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești sau hotărârii autorității administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular.
Verificând înscrisurile de la dosar prin prisma textelor legale mai sus evocate instanța a apreciat că intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit prin hotărârea judecătorească de partaj s-a realizat cu respectarea normelor legale, considerent pentru care a respins ca neîntemeiat, petitul referitor la anularea Încheierii nr._. În absența unui motiv de nelegalitate a intabulării de carte funciară nu se justifică radierea dreptului de proprietate motiv pentru care instanța a respins și acest capăt de cerere.
În ceea ce privește obligarea pârâților la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate la imobil, îmbunătățiri estimate la suma de 10.000 lei, instanța a respins acest capăt de cerere pentru următoarele motive:
Din motivarea în fapt a cererii, coroborată cu declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că îmbunătățirile au fost aduse imobilului în perioada următoare finalizării procesului de partaj. Având în vedere art. 58 L.P.A. a Noului Cod Civil potrivit căruia efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 494 din Codul civil care, reglementează situația construcțiilor sau plantațiilor făcute de o persoană, cu materialele sale și cu cheltuiala sa, pe terenul altuia, text care face distincție după cum constructorul a fost de bună credință sau de rea credință. Buna credință în sensul art. 494 C. civ. 1864 a fost definită în funcție de un titlu care întemeia convingerea eronată a autorului lucrării că a devenit titularul dreptului de proprietate asupra imobilului sau al oricărui alt drept real care îi permitea să devină proprietarul lucrării. Autorul lucrării ce se pretinde de bună credință trebuie să facă dovada titlului pe care se întemeiază. Probele testimoniale administrate în cauză confirmă reaua credință a reclamanților care, deși știau că imobilul nu le aparține, ei neavând nici un titlu care să ateste existența vreunui drept asupra imobilului au efectuat lucrările de îmbunătățire.
Referitor la instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamanților instanța a apreciat că nașterea acestui drept nu poate fi concepută în afara unei conexități materiale dintre creanță și bun, existența sa nu poate fi concepută în absența unei creanțe pe care să o garanteze. Față de soluția pronunțată în cauză referitoare la dreptul de creanță al reclamanților instanța apreciază că, aceștia din urmă nu se pot prevala de existența retenției astfel încât nu o poate constata.
Pentru toate considerentele arătate, instanța a admis excepția tardivității precizării de acțiune și a prescripției dreptului la acțiune privind petitul referitor la reactualizarea sultei iar pe fondul cauzei a respins acțiunea reclamanților.
In ceea ce privește cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali, instanța a reținut următoarele:
Conform extrasului de carte funciară_ Lugoj, nr. top. 3743/1/b, 3743/1/a/2, pârâtul B. C. A. este proprietarul tabular al imobilului situat in Lugoj, iar pârâții B. A. și B. I. au înscris un drept de uzufruct asupra imobilului.
Având în vedere că dreptul de proprietate conferă titularului său și atributul folosinței, ceea ce presupune utilizarea bunului conform destinației pe care o dorește proprietarul, instanța a apreciat că limitarea adusă acestui atribut de către reclamanții care au folosit și după partaj imobilul ce face obiectul prezentei cauze, dă dreptul la obținerea unor despăgubiri echivalente.
Instanța a dat eficiență raportului de expertiză efectuat de d-nii experți: J. C., O. Z. și Ț. R. Vașilica deoarece acest mijloc de probă conferă mai multă acuratețe, argumentând concluziile formulate. Conform raportului de expertiză valoarea stabilită pentru lipsa de folosință a imobilului, valoare estimată cu ajutorul metodei comparative este de 204 lei/lună. Întrucât pretențiile reprezentând lipsa de folosință sunt prescriptibile extinctiv instanța a admis în parte acest capăt de cerere și pe cale de consecință a obligat reclamanții-pârâți reconvențional B. I. T. și B. D. la plata sumei de 7.344 lei reprezentând lipsa de folosință a imobilului pentru perioada aprilie 2010 și până la eliberarea imobilului și a respins în rest pretențiile reclamanților reconvențional.
Reținând culpa procesuală a reclamanților și față de soluțiile pronunțate în cauză, în temeiul art. 453 NCPC instanța a obligat pârâții reconvențional B. I. T. și B. D. la plata sumei de 7.249,95 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu, avocat și onorariu expertize.
Împotriva sentinței civile nr. 2616/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._, au declarat apel apelanții B. I.-T. și B. I., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate și rejudecânc cauza să se dispună admiterea acțiunii principale astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel și să se respingă ca neîntemeiată, cererea reconvențională.
Prin cererea de chemare în judecată au solicitat în principal, să se constate "că sentința civila nr.1972/16.05.2000, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.3053/1999, în șnur cu decizia civila nr.787/27.03.2001, pronunțată de Tribunalul T., rămasă irevocabila la data de 13 iunie 2001, prin decizia civila nr.1755, a Curții de Apel Timișoara si-a pierdut autoritatea de lucru judecat urmare împlinirii termenului de prescripție de 10 ani, nefiind executata în timp si ca urmare nu se poate înscrie in CF", capăt de cerere greșit respins ca nefondat de prima instanța.
Potrivit dispozițiilor art.405 alin.1 teza a l-a din vechiul Cod de procedura civila,"În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani", dispozițiile art.705 alin.1 teza a Il-a din noul Cod de procedura civila, având conținut identic.
Având în vedere aceste dispoziții legale, executarea sentinței civile nr.1972/16.05.2000, definitiva și irevocabilă în data de 13 iunie 2001, când Curtea de Apel Timișoara a pronunțat Decizia civila nr. 1755, putea fi făcuta cel mai târziu la data de 13 iunie 2011, astfel că intabularea dreptului de proprietate la data de 24.04.2013, în baza încheierii de intabulare nr._ emisă de Biroul de cadastru si Publicitate Imobiliara Lugoj este evident prescrisă.
Încheierea de intabulare nr._/24.04.2013, fiind emisă de BCPI Lugoj după împlinirea termenului de prescripție de 10 ani prevăzut de textele de lege mai sus citate se impune a fi anulată, cu consecința radierii acesteia din cartea funciară și restabilirea situației anterioara de carte funciara, acesta fiind alt motiv de nelegalitate și netemeinicie a sentinței civile apelate.
Procedura ofertei de plată a sultei la care paratul Boncila C. A. a fost obligat prin hotărârea judecătorească mai sus menționată nu a fost nici ea respectată.
Potrivit dispozițiilor art.1005 din noul Cod de procedura civila, "când creditorul refuză să primească plata de la debitor, acesta din urma este în drept sa facă oferta reală și să consemneze ceea ce datorează", iar potrivit dispozițiilor 1006 alin.1 din același Cod "În scopul prevăzut la art.1005, debitorul va face creditorului, prin mijlocirea unui executor judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se afla domiciliu ori sediul creditorului sau domiciliul ales al acestuia, o somație prin care este invitat să primească prestația datorată", procedură ce nu a fost nici ea respectată; la data de 18.05.2013 - așa cum s-a precizat în cererea de chemare in judecată – s-a primit de la pârât o scrisoare prin care se aducea la cunoștință faptul că acesta s-a intabulat în cartea funciara și fiind eliberat, în aprecierea lui de plata sultei, a solicitat părăsirea imobilului.
Prin aceeași cerere de chemare în judecată s-a solicitat în subsidiar, ca pârâtul Boncila C.-A. să fie obligat la plata reactualizată a sultei, de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr.1072/16.05.2000, până la data plații efective, raportat la indicele inflației, din 13 iunie 2001, până la data de 24 mai 2013, respectiv 98,75%, capăt de cerere respins și el de instanța de fond, deși nu îl analizează; cu privire la acest capăt de cerere prima instanța s-a limitat doar să rețină în sentința ca "...urmează a admite excepția tardivității precizării de acțiune și a prescripției dreptului la acțiune privind petitul referitor la actualizarea sultei...".
Tot în subsidiar, s-a solicitat "obligarea paratului Boncila C.-A. la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului situat in Lugoj,..30, judetul T., îmbunătățiri efectuate după rămânerea definitivă a sentinței civile nr.l072/16.05.2000, cu recunoașterea unui drept de retenție până la plata efectivă a acestor îmbunătățiri, în baza dispozițiilor art.2495 C.civ ",îmbunătățiri apreciate de apelanți inițial la suma de 10.000 lei, apoi la suma de 36.656 lei, conform expertizei tehnice efectuata in cauza.
Cu privire la acest capăt de cerere sentința civila apelata reține că:"Buna credința în sensul art.494 C.civ.1864, a fost definiția în funcție de un titlu care întemeia convingerea eronată a autorului lucrării că a devenit titularul dreptului de proprietate asupra imobilului sau al oricărui alt drept real care îi permitea să devină proprietarul lucrării", pentru ca apoi să rețină:"probele testimoniale administrate în cauză confirma reaua credința a reclamanților care deși știau că imobilul nu le aparține, ei neavând nici un titlu care să ateste existenta vreunui drept asupra imobilului, au efectuat lucrările de îmbunătățire" ,ceea ce reprezintă o evidenta contradicție: ori apelanții aveau la data efectuării lucrărilor-convingerea eronata ...că au devenit titularii dreptului de proprietate asupra imobilului sau al oricărui drept real care le permitea să devină proprietarii lucrării, ori proba testimonială a evidențiata reaua credința a apelanților.
Proba testimoniala a evidențiat - iar pârâtul nu a contestat faptul că lucrările au fost efectuate în anul 2007, an în care apelanții erau înscriși în cartea funciara cu drept de proprietate asupra 1/2 din constucție. Chiar dacă prin Sentința civila nr.1072/16.05.2001, pârâtul a devenit proprietar asupra întregului imobil, intabularea dreptului său de proprietate era condiționată de plata sultei, plată care a fost efectuată - cu viciile evidențiate mai sus - abia în luna aprilie 2013, astfel că în anul 2007, apelanții erau constructori de bună credință. Instanța de fond a nesocotit astfel dispozițiile art.494 alin 3 teza finala din vechiul Cod civil,potrivit cărora", Cu toate acestea daca plantațiile,clădirile si operele au fost făcute de către o a treia persoana de buna credința proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri si lucrări ..."iar potrivit dispozițiilor art.586 din noul Cod civil,"Autorul lucrării este de buna credința daca se întemeiază fie pe cuprinsul cârtii funciare în care la data realizării lucrării era înscris ca proprietar al imobilului ,fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii in cartea funciara...".
Pe de alta parte s-a nesocotit faptul ca apelanții au efectuat respectivele lucrări cu acordul pârâtului.
Instanța de fond nesocotește și faptul că prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 16.07.2013, pârâtul a precizat că în anul 2002 a vrut să-i achite sulta reclamantului, dar acesta a spus să nu-i achite sulta, cu condiția să-l lase să locuiască în imobil până își construiește o casa. Fiind tatăl său, a fost de acord, l-a ajutat împreună cu celalalt frate al său și fiul reclamantului, respectiv Boncila M. să-și construiască casa de pe ..6, astfel că paratul recunoaște că el i-a permis să locuiască în continuare în imobil, neplătindu-i sulta și a fost de acord să efectuez lucrările de construcție a căror contravaloare și manoperă solicită a-i fi restituită.
Având în vedere acest pasaj al întâmpinării depusă de către pârâ la dosar la data de 16.07.2013, din care rezultă acordul său pentru folosirea în continuare a imobilului-casă de către apelanți, obligarea acestora la plata sumei de "7.344 lei reprezentant lipsa de folosința a imobilului de către reclamanții reconvenționali Boncila C. A., B. luliana (fosta Boncila, Boncila A., Boncila I." este absolut nelegală.
Prima instanța în mod greșit a respins ca tardiv formulată și precizarea de către apelanți a "acțiunii formulate...având ca obiect majorarea pretențiilor civile", dispozițiile art.204 alin.1,teza 1 din noul Cod de procedura civila nefiind aplicabile deoarece:
a)potrivit dispozițiilor art.204 alin.2,pct.2 din noul Cod de procedura civila:"Cu toate acestea,nu se va da termen,ci se vor trece in încheierea de ședința declarațiile verbale făcute in instanța când reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii";
b) la data de 02.12.2014 s-a depus la dosar cerere scrisă și s-a plătit taxa judiciară de timbru corespunzătoare, prin care s-a majorat cuantumul pretențiilor civile privind lucrările de îmbunătățiri efectuate la casa, de la suma de 10.000 lei, la suma de 36.656 lei. În cauză s-a efectuat expertiza tehnica de către expertul Miutescu, precum și expertiza tehnica de către trei experți (J. C.,O. Z. C. T. R. V.) expertiza tehnica finalizata la data de 30.10.2014, când a fost depus la dosar "răspunsul la obiecțiuni”. Iată deci că deși majorarea cuantumului pretențiilor civile nu este sancționată prin dispozițiile Codului de procedura civila cu "decăderea", nefiind aplicabile dispozițiile art.204 alin.1,teza l,majorarea pretențiilor civile, nu poate fi raportată la data la care expertul M. a depus raportul de expertiza, ci la data la care cei trei experți au răspuns la obiecțiunile formulate, respectiv data de 30.10.2014. Se susține însă, că majorarea pretențiilor civile se poate face oricând în fata instanței de fond, până la închiderea dezbaterilor.
În drept, au fost invocate prevederile art.480 alin.2 din Cod.pr.civ.
Intimații B. C.-A. ,B. A. ,B. I. și B. I., au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de reclamanții-apelanți, ca nefondat,cu cheltuieli de judecată și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, pentru următoarele motive:
Sentința civila 1072/2000 pronunțata de Judecătoria Lugoj, în dosar 3053/1999, în șnur cu Decizia civ.787/_, pronunțaăa de Tribunalul T. nu si-a pierdut autoritatea de lucru judecat, prin trecerea termenului referitor la prescripția extinctiva, dreptul de proprietate fiind un drept imprescriptibil, astfel că înscrierea în CF este legală.
Titlu în baza căruia Boncila C. -A. a devenit proprietar pe cota de ½ din imobil este hotărârea judecătorească care a intrat în puterea lucrului judecat. Invocarea apelanților ca respingerea acestui capăt de cerere de către instanța de fond este nefondat, susținând ca intabularea trebuia făcuta în termen de 10 ani, nu poate fi primita, având în vedere că temeiul de drept invocat de apelanți se referă la executarea silită mobiliară sau imobiliara, ori intabularea în CF deși este o forma de executare nu se încadrează în dispozițiile art.705 C.p.C. Intabularea unor titluri executorii, respectiv a hotărârii judecătorești care a intrat în puterea lucrului judecat nu poate limitata temporal până la împlinirea termenului de 10 ani așa cum susțin apelanții.
Hotărârea prin care a fost recunoscut dreptul de proprietate exclusiv intimatului Boncila C. A. prin atribuirea imobilului constituie titlu său și totodată dovedirea dreptului său de proprietate așa încât Încheierea nr._ de admitere a cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului respectă cerințele legii. Nu există nici un motiv de nelegalitate a intabulării in CF astfel că nu se justifica radierea dreptului de proprietate. În motivele de apel nici măcar nu arată care sunt cauzele de nulitate a intabulării, invocând doar termenul de 10 ani.
Referitor la procedura ofertei de plata și consemnațiunii, sulta la care a fost obligat către apelantul Boncila T. a fost consemnata la CEC pe seama si la dispoziția acestuia, iar recipisa de consemnare a fost înregistrată în registrul de valori și adusă la cunoștința acestuia. Intimatul a executat de buna voie sulta stabilita prin hotărâre judecătoreasca ,uzând în acest sens de dispozițiile art.586 și 590 C. 1864 și ale art.1114 alin.2 de la 1864. Aceasta consemnare la CEC a avut rolul de a stinge și libera de plată pe debitor.
În mod corect instanța de fond a respins capătul de cerere privind reactualizarea sultei, admițând excepția prescripției la acțiune, având În vedere ca potrivit disp.art.6 alin.4 NCC si art.201 din L.71/2011, prescripțiile începute si neîmplinite la momentul intrării in vigoare a legii noi, sunt supuse dispozițiilor legale care le-instituit,respectiv dispozițiilor DL 167/1958.
Acțiunea pentru reactualizarea sultei s-a prescris în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de DL 167/1958, respectiv la data de 13 iunie 2004. De observat că reclamantul-apelant nu a formulat cerere de executare silita în termenul de 3 ani de la rămânerea definitive a titlului executor. Împlinirea prescripției extinctive nu este o piedica în calea executării voluntare a obligației de către debitor, executare care este valabila. Plata sultei de către debitor după împlinirea termenului de prescriptive, nu poate întrerupe cursul prescripției extinctive pentru creditor, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților-intimați privind reactualizarea sultei.
Referitor la punctual 5 lit. a din motivele de apel, inimații au solicitat a se avea în vedere că instanța de fond în mod corect a respins capătul de cerere privind contravaloarea îmbunătățirilor efectuate fără acordul și consimțământul proprietarului.Toate acele îmbunătățiri au fost efectuate așa cum de altfel și reclamanții-apelanți au arătat în motivarea în fapt a acțiunii imediat după rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii de partaj, în perioada 2002-2005 și nu cum în mod eronat încearcă să spună în motivele de apel că au fost efectuate în anul 2007.Nici unde nu se specifica anul 2007.Chiar și martorii audiați în cauză au arătat că toate îmbunătățirile s-au efectuat în perioada 2002-2005, iar expertiza efectuată în cauză arată că toate acele îmbunătățiri au o vechime de peste 10 ani, aspect ce nu a fost contestat de apelanți.
Astfel că probele administrate în cauză arată reaua credința a reclamanților-intimați care, deși știau că imobilul nu le mai aparține, ei neavând nici un titlu care să ateste existenta vreunui drept asupra imobilului au efectuat acele lucrări pe riscul lor. Dar tot ei au fost și cei care au beneficiat de acele îmbunătățiri.
Apelanții nu se pot prevala de buna credință, susținând că ei mai erau înscriși la data realizării lucrărilor în CF, întrucât prin sentința civila pronunțata în dosarul 3053/1999, în șnur cu Decizia civila nr.787/2001, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 13 iunie 2001 prin Decizia nr. 1755 a Curții de Apel Timișoara, chiar dacă scriptic figurau în cartea funciară la data când au făcut acele lucrări, ei nu aveau nici un titlu de proprietate.
Cât privește punctual 5 lit. c, apelanții încerca să răstălmăcească cele susținute de Boncila C. A. în întimpinare. Intimatul a arătat că în anul 2002 a vrut să-i achite sulta reclamantului-apelant Boncila T. care este tatăl său, dar acesta a spus că numai are nevoie de sultă, dar să-l lase să locuiască în imobil până termina casa de pe . Lugoj, nr.6, dar niciodată nu a fost de acord cu acele lucrări de îmbunătățiri. Reclamanți-intimați nu au dovedit că intimații au fost de acord să efectueze acele lucrări.
Se susține la pct. 6 ca în mod nelegal instanța a acordat despăgubiri pentru lipsa de folosința a imobilului. Acest motiv de apel urmează a fi respins, având în vedere că a fost acordat pentru perioada 2010, până la eliberarea imobilului.
Motivul de apel de la pct.7, prin care s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins ca tardivă, cererea formulată de reclamanți privind majorarea pretențiilor, afirmând că se poate face oricând în cursul procesului până la închiderea dezbaterilor, s-a solicitat instanței de apel a fi respins pentru următoarele considerente:
Pretențiile reprezentând îmbunătățiri au fost solicitate prin intermediul acțiunii principale. În cauză a fost efectuată o expertiză de către d-l. exp.Miutescu I., raport de expertiza care a fost depus și comunicat părților la data de 31.02._. Reclamanții și-au majorat pretențiile la data de 2.12.2014 după 10 termene de judecată și după închiderea dezbaterilor care a avut loc 4.11.2014. După redeschiderea dezbaterilor la data de 2.12.2014 s-a pus in discuție majorarea pretențiilor, cu care intimații nu au fost de acord și au invocat tardivitatea depunerii precizării de acțiune privind majorarea pretențiilor.
Cererea de majorarea a pretențiilor se depune până la primul termen de judecată care a urmat depunerii raportului de expertiza, sub sancțiunea decăderii. În mod corect instant de fond a respins cererea ca tardiv formulată în temeiul art.204 alin.1 teza I NCPC. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.204 alin.2 NCPC, întrucât nici verbal reclamanții-intimați nu si-au majorat pretențiile pentru a putea invoca acest text de lege. S-a mai susținut în motivare ca termenul de majorare a pretențiilor ar trebui raportat de la data depunerii raportului de expertiza de cei 3 experți, dar aceștia și-au majorat pretențiile la valoarea stabilită de exp.Miutescu I., astfel că cerere de majorare este tardiv formulată.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.295 C.pr.civ, tribunalul constată următoarele:
Criticile apelanților reclamanți B. I. T. și B. D., vizează atât soluția de respingere a acțiunii principale, cât soluția de admitere în parte a cererii reconvenționale și obligarea reclamanților pârâți reconvențional B. I. T. și B. D. la plata sumei de 7.344 lei, reprezentând lipsa de folosință a imobilului, către pârâții reclamanți reconvențional B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I..
Apelul reclamanților B. I. T. și B. D. este întemeiat și va fi admis în limita criticilor vizând nelegalitatea și netemeinicia soluției de admitere în parte a cererii reconvenționale formulată de pârâții reclamanți reconvenționali B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I., respectiv în ceea ce privește obligarea reclamanților pârâți reconvențional B. I. T. și B. D. la plata sumei de 7.344 lei, reprezentând lipsa de folosință a imobilului.
Fapta de a lipsi o persoană de folosința bunului său se situează în sfera ilicitului, pornind de la regula, cu valoare de principiu, potrivit cu care nimănui nu-i este permis să aducă, prin fapta sa vreo vătămare unei alte persoane, ori drepturilor acesteia. Fapta de a lipsi persoana îndreptățită de folosința bunului său este direct vătămătoare, acesteia încălcându-i-se dreptul în puterea căruia avea posibilitatea de a se folosi de bunul respectiv. Un element esențial în caracterizarea faptei ca fiind ilicită, este acela ca această acțiune (de a ocupa un bun al altuia) ori inacțiune (de a refuza eliberarea unui spațiu al altuia), să se fi săvârșit abuziv.
În speță, pârâtul-reclamant reconvențional B. C. A., fiul reclamantului-pârât reconvențional B. I. T. și proprietar al imobilului înscris în CF nr._ Lugoj ( provenită din conversia pe hârtie a CF nr.8316 Lugoj), având nr.top.3743/1/b,3743/1/a/2 și nr.top.3743/1/b, constând în casă și teren în suprafață de 1061 mp, ca urmare a partajului efectuat conform Sentinței civile nr.1072/16.05.2000, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr.3053/1999, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.787/A/27.03.2001, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._/C/2000 și irevocabilă prin Decizia civilă nr.1755/13.06.2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.3404/C/2001, a fost de acord ca tatăl său să locuiască în imobilul din litigiu până când își va cumpăra sau își va construi o casă, așa cum rezultă din întâmpinarea formulată în cauză.
Prin urmare, întrucât pârâtul reclamant reconvențional B. C. A. a fost de acord ca tatăl său, reclamantul B. I. T. și soția acestuia, reclamanta B. D., să locuiască în imobilul din litigiu, aceștia neocupând în mod abuziv imobilul proprietatea pârâtului reclamant reconvențional (și aceasta cu atât mai mult cu cât sulta la care era îndreptățit reclamantul B. I. T. ca urmare a partajării imobilului a fost achitată doar în luna aprilie 2013), în mod neîntemeiat prima instanță a admis în parte cererea reconvențională și a obligat pârâții reconvențional B. I. T. și B. D. la plata sumei de 7.344 lei, reprezentând lipsa de folosință a imobilului, către reclamanții reconvenționali B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A., B. I., în speță nefiind îndeplinite condițiile pentru acordarea acestor despăgubiri.
Celelalte critici aduce sentinței atacate nu pot fi reținute ca întemeiate, prima instanță reținând în mod temeinic și legal că Sentința civilă nr.1072/16.05.2000, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr.3053/1999, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.787/A/27.03.2001, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._/C/2000 și irevocabilă prin Decizia civilă nr.1755/13.06.2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.3404/C/2001, se bucură de puterea lucrului judecat și că hotărârea de partaj nu își pierde puterea lucrului judecat prin trecerea termenului privind prescripția executării silite.
Puterea de lucru judecat și executorialitatea sunt atribute diferite ale hotărârii judecătorești, iar dispozițiile legale invocatede reclamanții apelanți respectiv dispozițiile art. 405 alin.1, teza a I din Vechiul Cod. pr.civ (art.705 alin.1 alin.1 teza a II-a din Noul Cod. pr.civ) se referă la prescripția executării silite, potrivit acestui text legal dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar în cazurile titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul este de 10 ani.
Expirarea termenul de prescripție a executării silite nu anihilează puterea de lucru judecat. Potrivit alin.2 al art.706 Cod.pr.civ, prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie. Împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită stinge respectivul drept, din formularea legiuitorului rezultând că dreptul constatat prin titlul executoriu nu este afectat în substanța sa, dar creditorul nu mai poate obține executarea silită a acestuia cu concursul forței coercitive a statului.
Dacă partea nu a executat hotărârea în limita termenului legal, ea a pierdut dreptul de a o mai executa, dar nu și dreptul de proprietate asupra imobilului, deoarece acest drept, care i-a fost recunscut cu caracter declarativ prin hotărâre, nu se pierde prin neuz.
Nu se poate reține, prin urmare, că hotarârea judecătorească de partaj si-a pierdut puterea lucrului judecat, ca urmare a faptului că executarea silită a Sentinței civile nr.1072/16.05.2000, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr.3053/1999, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.787/A/27.03.2001, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._/C/2000 și irevocabilă prin Decizia civilă nr.1755/13.06.2001, nu s-a efectuat în termenul prevăzut de art. 405 alin.1, teza a I din vechiul Cod. pr.civ (art.705 alin.1 alin.1 teza a II-a din Noul Cod. pr.civ ), susținerile reclamanților apelanți fiind neîntemeiate.
Nici critica privind nelegalitatea intabulării dreptului de proprietate al pârâtului B. C. A. în cartea funciară, în baza Încheierii de intabulare nr._/24.04.2013, emisă de BCPI Lugoj, nu este întemeiată, hotărârea judecătorească de partaj imobiliar, declarativă de drepturi, constituind titlu valabil în baza căruia, conform prevederilor art.24 alin.3 din Legea nr.7/1996, se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate imobiliară. Prin urmare, în mod întemeiat, prima instanță a reținut că nu există motive de anulare a Încheierii de intabulare nr._/24.04.2013, emisă de BCPI Lugoj și că nu se jusifică radierea dreptului de proprietate al pârâtului B. C. A., dobândit în temeiul hotărârii judecăorești de partaj.
Cât privește respectarea procedurii ofertei de plată și consemnațiuni, prima instanță în mod corect a reținut că procedura ofertei de plată are rolul de a stinge și libera de plată pe debitor și că sulta la care reclamantul B. I. T. era îndreptățit a fost consemnată la CEC pe seama și la dispoziția acestuia, iar recipisa de consemnare a fost înregistrată în registrul de valori și adusă la cunoștința acestuia, debitorul fiind considerat liberat la data consemnării plății, conform prevederilor art.590 alin.4 Vechiul C.pr.civ (art.1009 alin.3 din Noul Cod.pr.civ), dacă nu s-a anulat oferta de plată și consemnațiunea.
Si critica vizând greșita soluționare de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește plata sultei reactualizate, nu sunt fondate, deoarece în mod corect s-a reținut de către prima instanță că în cauză este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data când Sentința civilă nr.1072/16.05.2000, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr.3053/1999, a rămas definitivă și irevocabilă, respectiv de la data de 13.06.2001. Plata sultei efectuată de către debitor după împlinirea termenului de prescripție nu poate fi de natură să întrerupă cursul prescripției extinctive, în sensul dispozițiilor art. 16 din Decretul Lege nr.167/1958, așa cum în mod corect a reținut prima instanță.
Și criticile aduse hotărârii prin raportare la dispozițiile art.494 alin 3 teza finala din vechiul Cod civil, sunt neîntemeiate, reclamanții apelanți neputând fi considerați constructori de bună credință în accepțiunea dispozițiilor legale invocate, constructorul fiind considerat de bună credință doar atunci când a executat lucrările crezând că este proprietar, credință întemeiată pe un titlu ale cărui vicii nu le cunoștea, lucru ce nu este valabil în speță, atâta timp cât reclamanții cunoșteau că nu mai sunt proprietarii imobilului din litigiu, acesta fiind atribuit pârâtului reclamant reconvențional Boncila C. A., în urma soluționării acțiunii de partaj.
Din probele administrate în cauză, contrar celor susținute de apelanții reclamanți, nu rezultă că îmbunătățirile au fost efectuate cu acordul proprietarului imobilului, faptul că pârâtul Boncila C. A. a fost de acord ca tatăl său să locuiască în imobil până își va cumpăra sau construi o casă, așa cum rezultă din întâmpinarea formulată, neechivalând cu exprimarea consimțământului p în ceea ce privește efectuarea îmbunătățirilor, de către pârâtul Boncila C. A..
Susținerile reclamanților apelanți în sensul că au fost de bună credință, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare (la data efectuării lucrărilor fiind înscriși în cartea funciară, ca și coproprietari), nu pot fi reținute ca întemeiate, de vreme ce aceștia cunoseau că nu mai sunt proprietari ai imobilului din litigiu, proprietar fiind pârâtului Boncila C. A., potrivit hotărârii de partaj pronunțată anterior efectuării îmbunătățirilor. Prin urmare, susținerile reclamanților apelanți în ceea ce privește buna credință sunt neîntemeiate, instanța de fond în mod corect respingând cererea privind plata contravaloarii îmbunătățirilor efectuate fără acordul și consimțământul proprietarului.
Cât privește excepția tardivității precizării de acțiune, depusă la dosar la data de 02.12.2014, prin care reclamanții si-au majorat cuantumul pretențiilor civile privind lucrările de îmbunătățire efectuate, de la suma de 10.000 lei, la suma de 36.656 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, tribunalul reține că majorarea cuantumului pretențiilor, raportat la prevederile art.204 alin.2, pct.2 din noul Cod de procedura civila, nu echivalează cu modificarea obiectului acțiunii în sensul prevăzut de art.204 alin.1 C.pr.civ, susținerile reclamanților apelanți fiind sub acest aspect întemeiate, însă în cauză, majorarea pretențiilor de către reclamanții B. I. T. și B. D., s-a efectuat potrivit înscrisului depus la dosar la data de 25.11.2014 (f.345), după închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe (redeschiderea dezbaterilor fiind dispusă de către instanță doar pentru a pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune privind petitul referitor la reactualizarea sultei), or potrivit dispozițiilor art.394 alin.3 C.pr.civ, după închiderea dezbaterilor părțile nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă.
Așa fiind, cum singura critică fondată, în opinia instanței rămâne cea legată de admiterea în parte a cererii reconvenționale și obligarea reclamanților pârâți reconvențional B. I. T. și B. D. la plata sumei de 7.344 lei, reprezentând lipsa de folosință a imobilului, către pârâții reclamanți reconvențional B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I., cerere ce raportat la cele ce preced în mod neîntemeiat a fost admisă de către instanță, în baza art.480 alin.2 Cod.pr.civ tribunalul va admite apelul formulat și va schimba sentința civilă atacată în sensul că va respinge în totalitate cererea reconvențională, formulată de pârâții reclamanți reconvențional B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I., în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvențional B. I. T. și B. D..
Totodată, ca urmare a respingerii în totalitate a cererii reconvenționale se impune a fi respinsă și cererea privind obligarea reclamanților pârâți reconvențional B. I. T. și B. D., la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, în valoare de 7.249,95 lei, niciuna dintre părți nefiind îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, în contextul respingerii atât a cererii principale, cât și a cererii reconvenționale.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
În temeiul prevederilor art.453 C.pr.civ, raportat la prevederile art.482 Cpr.civ, tribunalul va obliga intimații B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I., aceștia fiind în culpă procesuală să plătească apelanților B. I. T. și B. D. suma de 1.585 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în calea de atac, din care suma de 585 lei - taxa judiciară de timbru (f.21), iar suma de 1.000 lei - onorariul de avocat achitat potrivit chitanței de plată depusă la dosar (f.5).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții B. I. T. și B. D.,cu domiciliul procedural ales in Timișoara . . împotriva Sentinței civile nr.2616/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I., toți cu domiciliul procedural ales la av. C. A., cu sediul în Lugoj .. 2, . jud. T..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge în totalitate cererea reconvențională, formulată de pârâții reclamanți reconvențional B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I., în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvențional B. I. T. și B. D., precum și cererea pârâților reclamanți reconvențional B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I., privind obligarea reclamanților pârâți reconvențional B. I. T. și B. D., la plata cheltuielilor de judecată, în primă instanță.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Obligă intimații B. C. A., B. I. (fostă B.), B. A. și B. I. să plătească apelanților B. I. T. și B. D. suma de 1.585 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.06.2015.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR:
L. Ș. C. P.
GREFIER
R. K.
Red.L.Ș.
Tehn.RK
8 ex.- 24.07.2015
Prima instanță:
Judecător: C. R. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 696/2015. Tribunalul TIMIŞ | Fond funciar. Decizia nr. 184/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
