Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 16-09-2015, Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 847/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 847/A/2015
Ședința publică din data de 16 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ț.
JUDECĂTOR L. V.
GREFIER G. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul R. M., împotriva Sentinței civile nr.1408/09.02.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. D. C. și D. D. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul personal și intimații personal și asistați de avocat I. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul intimaților depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță atestând plata onorariului avocațial.
Instanța, procedând din oficiu la verificarea competenței, în baza art.131 alin.1 NCPC, constată că este competentă material să soluționeze prezenta cale de atac și constatând că apelantul nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac promovate, deși a fost citat cu mențiunea expresă în acest sens, astfel că, potrivit prev.art.248 alin.1 NCPC invocă din oficiu excepția de netimbrare a apelului și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Apelantul învederează că nu a înțeles să achite taxa de timbru datorată în calea de atac declanșată, precum și că înțelege să renunțe la judecata apelului.
Reprezentantul intimaților solicită admiterea excepției invocate din oficiu de instanță, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1408/09.02.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._, a fost respinsă actiunea formulata de reclamantul R. M. in contradictoriu cu pârâtii D. D. C. si D. D. M..
A fost obligat reclamantul la plata catre parati a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
La data de 17.12.2009 s-a incheiat intre parti contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 3981/17 dec. 2009 de BNP Asociati "Romanu" din Timisoara cu privire la imobilul din Timisoara, Calea Urseni m. 27 Ciarda Rosie pretul convenit fiind de 381.450,00 lei.
Promovand actiunea de fata, reclamantul a arătat ca pretul stabilit corespunde valorii imobilului vandut dar nu a fost achitat niciodata, motiv pentru care solicita constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare, plata pretului fiind un element constitutiv al contractului de vanzare cumparare.
Instanța a apreciat că acțiunea este neintemeiata pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare in raport de cauza de nulitate invocata, respectiv neplata pretului.
Potrivit art. 948 cod civil conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt: capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil al partii ce se obliga, un obiect determinat si o cauza licita.
Fiind un contract sinalagmatic, obiectul contractului de vanzare cumparare il constituie cele doua obligatii reciproce carora le da nastere: obligatia vanzatorului avand ca obiect lucrul vandut si obligatia cumparatorului avand ca obiect pretul.
In lipsa acestor elemente sau daca ele nu indeplinesc conditiile prevazute de lege, contractul de vanzare cumparare nu poate fi considerat valabil incheiat.
Referitor la pretul vanzarii, reclamantul a arătat ca reprezinta obiectul contraprestatiei cumparate si corespunde valorii bunului vandut, pretul indicat si convenit in contractul de vanzare cumparare indeplinind conditiile generale esentiale, fiind stabilit in bani, determinat, sincer si serios.
Neplata pretului de catre cumparator nu reprezinta o cauza de nulitate absoluta a contractului de vanzare cumparare, vanzatorul putand cere obligarea cumparatorului la executarea silita a obligatiei, sa invoce exceptia de neexecutare a contractului ori sa solicite rezolutiunea contractului in conditiile prevazute de lege pentru fiecare dintre aceste sanctiuni ale neindeplinirii de catre cumparator a obligatiei de plata a pretului.
Instanta a constatat de asemenea ca reclamantul a solicitat a se constata nulitatea absoluta a declaratiei de radiere a dreptului de uzufruct viager si a interdictiei de instrainare cu grevare instituita in favoarea sa asupra imobilului din Timisoara . 27, respectiv consimtamantul viciat (dolul) care atrage nulitatea relativa a actului juridic.
F. de cele ce preced, instanta a respins actiunea formulata de catre reclamant apreciind-o ca fiind nefondata.
Art.453 C.p.c. prevede ca partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata, deci sa suporte atat cheltuielile facute de ea, cat si cheltuielile efectuate de partea care a castigat procesul.
Conform art.451 alin.2 C.p.c. judecatorii au insa dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatiilor ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat.
Posibilitatea reducerii onorariului de avocat exista atunci cand se constata ca acesta este mai mic sau mai mare decat valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat.
Onorariul de avocat s-a stabilit la suma de 5000 lei, conform chitantei justificative existente la dosar.
Asa cum a retinut si Curtea Europeana (cauza C. contra Romaniei- Hotararea din 26 mai 2005, cauza Johanna Huber contra Romaniei- Hotararea din 21 februarie 2008) cheltuielile efectuate trebuie sa fie necesare si efectuate real in limita unui cuantum rezonabil.
Este real faptul ca nimeni nu este obligat sa se apere singur, chiar daca are cunostinte juridice, dreptul la aparare fiind un drept recunoscut tuturor, inclusiv avocatiilor in cauze proprii.
Insa prin angajarea unui aparator nu trebuie sa se urmareasca impovararea partii cazute in pretentii, ci trebuie să se țină cont si de complexitatea cauzei (prezenta cauza fiind una de complexitate redusa), precum si de munca depusa de avocat.
F. a se contesta activitatea reprezentantului paratilor, din dovezile existente la dosar, s-a constatat ca munca aparatorului ales al paratilori a constat in redactarea intampinarii si reprezentarea paratilor la termenele de judecata 23.06.2014, 22.09.2014, 20.10.2014, 17.11.2014,12.01.2015, 02.02.2015.
In aceste conditii, raportat la munca efectiva dovedita ca fiind desfasurata personal de aparatorul creditoarei, instanta a apreciat ca suma de 2500 lei poate fi considerata ca fiind o cheltuiala rezonabila.
Vazand si dispozitiile art.453 C.p.c., reclamantul, parte cazuta in pretentii, a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 2500 lei reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței civile nr. 1408/09.02.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._, a declarat apel reclamantul R. M., solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței civile apelata in sensul admiterii acțiunii formulate. Cu cheltuieli de judecata.
In motivarea apelului apelantul a arătat că, prin contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate a solicitat-o a transferat paraților mai intai nuda proprietate asupra imobilului său situat in Calea Urseni nr. 27 pentru ca apoi la insistentele fiului D. D. C. sa renunțe si la dreptul de uzufruct asupra acestuia.
Este evident faptul ca acest contract este lipsit de cauza întrucât deși parații au devenit proprietarii tabulari ai bunului imobil in fapt, prețul nu s-a achitat niciodată de către aceștia. Se va observa in acest sens, poziția procesuala diferita a celor doi soți vis a vis de cererea de chemare in judecata.
Astfel, in timp ce fiul său D. D. C. insista asupra faptului ca i-a predat prețul stipulat in contract, soția acestuia are o atitudine total diferita arătând ca "nu m-am implicat in nici un fel in procesul de achiziție al imobilului in cauza" nedorind sa cunosc nici măcar amănuntele demersurilor făcute de către reclamant si soțul meu in acest sens ".
In cazul acestui act încheiat cu fiul său, este vorba despre lipsa totala a cauzei contractului de vânzare cumpărare care se datorează lipsei contraprestatiei.
Apelantul nu a incasat nici un fel de suma de bani de la fiul său iar bunul ce face obiectul contractului nu i-a fost predat niciodată. Si in prezent este cel care locuiește in acest imobil, achită toate utilitățile aferente folosinței bunului.
Acest fapt rezulta si din "întâmpinarea " depusa de către parați la dosarul cauzei, unde la pagina 4 se arata următoarele" " de asemenea, am căzut de acord cu reclamantul sa se vanda imobilul din Calea Urseni nr. 27 deoarece imobilul nefiind locuit de nimeni a inceput sa fie vandalizat de persoane necunoscute".
In cazul in care acesta s-ar fi considerat cu adevărat proprietar al imobilului, ar fi folosit sintagma " sa vand imobilul din Calea Urseni nr. 27" si nu formula folosita.
Potrivit disp. art. 102"cartea a V-a din Legea 71/2011 " contractul este supus dispozițiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce privește încheierea interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa".
Prin urmare, art. 966 C.civ. dispune ca „obligația fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea niciun efect".
Cauza este o condiție de fond, esențiala, de validitate si generala a actului juridic civil care consta in obiectivul urmărit de parti la incheierea acestuia.
In ceea ce privește structura cauzei actului juridic, el este format din doua elemente interdependente: scopul imediat si scopul mediat.
Scopul imediat (causa proxima), numit si scopul obligației, este stabilit pentru principalele categorii de acte juridice civile, astfel:
- in contractele sinalagmatice, cum este cel din speța de fata consta in prefigurarea mentala de către fiecare parte a contraprestatiei, asa incat reciprocității de prestații ale pârtilor ii corespunde reciprocitatea de cauze.
In acest cadru, scopul imediat se caracterizează prin aceea ca este un element abstract, obiectiv si invariabil al cauzei in aceeași categorie de acte juridice. In contractul de vânzare cumpărare, scopul imediat pentru orice vânzător este același respectiv intenția de a spori patrimoniul cumpărătorului primind in schimb o contraprestatie echivalenta in bani, iar pentru cumpărător, scopul imediat este de a intra in posesia unui bun in schimbul unei sume de bani.
Ori, cumpărătorii nu au intrat niciodată in posesia imobilului cumpărat, iar reclamantul apelant arată că nu a încasat de la fiul meu nici un fel de pret pentru încheierea acestui act translativ de proprietate.
Scopul mediat (causa remota), numit si scopul actului juridic civil, reprezintă acel element al cauzei care consta in motivul (mobilul) determinant pentru încheierea unui act juridic si se refera la însușirile unei prestații sau la calitățile unei persoane. El este elementul concret, subiectiv si variabil (al cauzei) de la o categorie de acte la alta si, chiar in cadrul aceleiași categorii, de la un act juridic la altul.
Opinia potrivit căreia in structura cauzei intra doua elemente, un element obiectiv si unul subiectiv, admisa astăzi constant in doctrina si jurisprudența, este rezultatul unei evoluții a concepției despre cauza. Inițial, s-a considerat ca structural cauza cuprinde numai un element obiectiv, adică scopul imediat (teoria obiectiva a cauzei).
Soluția actuala s-a impus întrucât Codul civil cuprinde dispoziții care demonstrează ca intenția legiuitorului de a include in cauza si elementul subiectiv, concret si variabil de la act la act si de la persoana la persoana (art. 954, art. 1352, art. 1714).
Pentru a fi valabila, cauza actului juridic civil trebuie sa indeplineasca, cumulativ, următoarele condiții: sa existe, sa fie reala, sa fie licita si morala.
Condiția este impusa de art. 966 C.civ.: „obligația fara cauza nu poate avea niciun efect"
a)cand lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ, lipsesc ambele elemente ale cauzei, deoarece formarea voinței juridice, care cuprinde consimțământul si cauza, presupune existenta discernământului; in aceasta situație, lipsa cauzei atrage nulitatea relativa a actului juridic, deoarece aceasta este sancțiunea lipsei de discernământ. Subsemnatul, nu am invocat lipsa de discernământ desi sufăr de anumite tulburări neuronale astfel cum rezulta din actele medicale depuse la dosarul cauzei.
b)cand lipsa cauzei se datorează: lipsei contraprestatiei, in contractele sinalagmatice, lipsește un element esențial al actului juridic civil, iar lipsa scopului imediat se răsfrânge si asupra scopului mediat (care nu lipsește, dar este fals, constand . motivului determinant), lasandu-1 fara suport juridic, astfel incat sancțiunea va fi nulitatea absoluta. Așadar, sub acest aspect, Judecătoria Timișoara a pronunțat o hotărâre nelegala atunci cand a constatat ca lipsa cauzei atrage nulitatea relativa a contractului de vânzare cumpărare in acest caz.
O alta condiție cauzei este aceea ca ea trebuie sa fie reala. Si aceasta condiție este expres consacrata de art. 966 C.civ. care dispune ca obligația „fondata pe o cauza falsa" nu poate avea niciun efect juridic. Aceasta condiție privește, de regula, elementul subiectiv al cauzei (scopul mediat). Astfel, cauza nu este reala atunci cand este falsa si este falsa atunci cand exista eroare asupra acelor elemente care constituie motivul determinant al consimțământului, care este tocmai scopul mediat.
Cauza trebuie sa fie licita si morala. Necesitatea indeplinirii acestei condiții este stabilita de art. 966 C.civ. si art. 968 C.civ., care ii precizează conținutul: „cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice".
Se observa ca, in concepția legiuitorului, condiția cauzei de a fi morala nu este distincta, ci, dimpotrivă, este o componenta a cerinței cauzei de a fi licita.
In doctrina s-a pus problema corelației dintre art. 968 C.civ. si art. 5 C.civ., intrucat, aparent, ar exista o suprapunere intre sferele lor de aplicare. S-a ajuns la concluzia, justa, ca cele doua texte nu se suprapun, ci au sfere diferite de aplicare. Astfel, in baza art. 5 C.civ. pot fi declarate nule numai actele juridice civile care au o cauza ce contravine dispozițiilor exprese care privesc ordinea publica si morala
Cauza este licita atunci cand elementele ei sunt in deplina concordanta cu legea si este ilicita cand contravin legii. Cauza este morala atunci cand elementele ei sunt in perfecta concordanta cu „bunele moravuri", cu regulile de conviețuire sociala, indiferent ca sunt sau nu consacrate de o dispoziție expresa.
Ilicitatea si imoralitatea cauzei privesc, de regula, elementul subiectiv al cauzei, scopul mediat, dar nu este exclus sa fie ilegal sau imoral si scopul imediat. Chestiunea de a sti ca o obligație se întemeiază pe o cauza ilicita ori imorala este o chestiune de fapt, lăsata la aprecierea suverana a judecătorului, care poate fi probata cu orice mijloc de proba. Sancțiunea care intervine in situația cauzei ilicite sau imorale este nulitatea absoluta a actului juridic.
Conform art. 967 C.civ., convenția este valabila chiar si in cazul in care cauza nu este expresa, intrucat aceasta este prezumata pana la dovada contrara.
Cauza contractului de vânzare cumpărare fiind un fapt juridic poate fi dovedit cu orice mijloc de proba.
Ori, din proba testimoniala administrata in fata instanței de fond, precum si din proba cu interogatoriul paraților rezulta faptul ca reclamantul nu am primit niciodată o asa suma de bani,(381.450 RON) iar de la data semnării actului de vânzare cumpărare a continuat sa locuiescă in imobil achitând toate taxele si impozitele aferente acestuia.
Contractul de vânzare cumpărare astfel încheiat este lipsit de cauza, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu făcut de apelant către fiul său fiind unul lipsit de cauza specifica unui contract de vânzare cumpărare .
Cumpărătorii nu a intrat niciodată in posesia bunului iar apelantul nu a incasat nici un fel de pret la semnarea contractului.
In cazul unor astfel de contracte de vânzare cumpărare intre părinți si copii exista întotdeauna îndoiala existentei unei donații deghizate in lipsa neplății prețului.
De altfel, deși cumpărătorii au depus la dosarul cauzei dovada faptului ca D. D. C., are un venit lunar destul de mare, nu trebuie uitat faptul ca are o familie compusa din patru persoane (soție si doi copii minori), si chiar cu un venit ca al sau ar fi trebuit sa faca dovada faptului ca a avut suma de 381.450 Ron (aproximativ 85.000 Euro) in numerar pe care mi-ar fi predat-o. Or, acesta nu a făcut dovada plații prețului, iar contractul de vânzare cumpărare astfel incheiat stipulează faptul ca „prețul a fost predat vânzătorului inainte de semnarea actului"
In aceste condiții, inexistenta cauzei contractului de vânzare cumpărare este evidenta. Apelantul trăiește la limita subszistentei, imobilul este foarte degradat neavand bani sa-l întrețină, iar fiul său care in prezent este proprietarul acestuia nu face nimic pentru a-l conserva.
Chiar si pentru promovarea acestei acțiuni, a fost nevoit sa contracteze un credit bancar depunând la dosar in acest sens, copia contractului de credit încheiat înainte de promovarea acestui demers judiciar.
In probatiune s-a solicita încuviințarea audierii a doi martori pentru dovedirea celor afirmate.
Intimații D. D. C. și D. D. M., au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat; obligarea reclamantului la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului diferend.
Vizavi de pretinsa „nuanțare,, a acțiunii în apel, petentul și-a fundamentat acțiunea în fața primei instanțe pe „...pentru preț fictiv și cauză falsă" pentru ca, în cererea de apel, să invoce ( la pag.l alin.4, respectiv alin.6) „lipsa totală a cauzei" grefată - în accepțiunea apelantului - pe „lipsa contraprestației” pe faptul că prețul nu a fost achitat, între cele două motive de nulitate a actului juridic existând o deosebire de substanță.
In aceste circumstanțe intimații au înțeles să invoce excepția inadmisibilitații schimbării în apel a „motivelor" și „cauzei" cererii de chemare în judecată, interdicție instituită prin dispozițiile art. 478 NCPC, potrivit căreia în calea de atac nu poate fi schimbat temeiul juridic al acțiunii, o atare atitudine constituind o modificare inadmisibilă a unui element esențial al cererii de chemare în judecată, întrucât în acest mod părțile sunt private de beneficiul celor două grade de jurisdicție.
In sensul celor de mai sus, jurisprudența a statuat că "Cererea de nulitate a unui act juridic pentru alt temei juridic decât cel invocat la prima instanță constituie o adevărată cerere nouă, care nu se poate introduce pentru prima oară în apel, fără a viola principiul celor două grade de jurisdicție".
Astfel, intimații au solicitat admiterea excepției, si respingerea apelului ca inadmisibil.
Intimații nu pot contesta corectitudinea susținerilor petentului vizând componentele voinței juridice și nici cele referitoare la structura cauzei actului juridic și condițiile de validitate a cauzei actului juridic, dar nu putem decela însă, inclusiv din lipsa unei referiri concrete, exprese a apelantului, care este relevanța enunțărilor teoretice - de altfel, corecte - antemenționate pentru soluționarea prezentei cauze în condițiile în care singura trimitere punctuală la cauză, se regăsește la pag.3 penultimul aliniat.
Alegațiile apelantului acolo inserate conțin un sumuum de concluzii prin care se solicită a se constata - fără a argumenta, însă - inclusiv că „...Judecătoria Timișoara a pronunțat o hotărâre nelegală atunci când a constatat că lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a contractului de vânzare cumpărare în acest caz ."
In primul rând, este de observat că susținerea petentului este falsă, la pag.4 alin.l, judecătorul fondului consemnează corect faptul că „..neplata prețului de către cumpărător nu reprezintă o cauză de nulitate absolută...", iar nu faptul că lipsa cauzei actului juridic ar fi sancționată cu nulitatea relativă cum, mai mult sau mai puțin explicit, insinuează apelantul.
În al doilea rând, acțiunea petentului se referă în exclusivitate la „...pentru preț fictiv și cauză falsă" condiții în care soluționarea cererii s-a făcut conform actului de sesizare, acesta omițând că instanța a fost sesizată cu o cerere fundamentată, nu pe „lipsa cauzei ci așa cum am arătat și mai sus, pe ,preț fictiv și cauză falsă", modificarea temeiului juridic al acțiunii, așa cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă în condițiile în care acesta, nu a fost supus cenzurii primei instanțe.
La pag.4 alin.8 apelantul a susținut în pofida realității evidente că „ ..de la data semnării actului de vânzare cumpărare am continuat să locuiesc în imobil", iar la antepenultimul aliniat din cererea de apel, petentul afirmă că "Contractul de vânzare cumpărare astfel încheiat este lipsit de cauză specifică unui contract de vânzare cumpărare.,, cu motivația inserată la aliniatul următor: „Cumpărătorii nu au intrat niciodată în posesia bunului, iar subsemnatul nu am încasat niciun fel de preț la semnarea contractului.
Cât privește susținerea referitoare la locuirea continuă a imobilului în cauză după data perfectării contractului, fără a avea o importanță deosebită în economia cauzei, aceasta este total eronată, în condițiile în care în perioada decembrie 2011 - februarie 2012, pe fondul unei dispute cu fratele său, la dorința expresă a petentului, s-a cumpărat un apartament situat deasupra celui în care intimații locuiesc, iar apelantul s-a mutat în acest apartament. Faptul că nu a reușit să se acomodeze în acest apartament, cu „viața la . faptul că a locuit cea mai mare parte din viață „la casă", dificultățile de adaptare fiind, până la un punct, de înțeles la vârsta sa, i-a determinat - cu toate că achiziționarea apartamentului i-a bulversat financiar - să-i satisfacă acest nou capriciu, și să fie de acord să se mute, din nou în casa în discuțiune. De altfel, starea de fapt mai sus descrisă a fost prezentată în întâmpinarea depusă la fond, iar aceasta nu numai că este cea reală, dar, spre meritul apelantului, nu a fost contestată nicicând de petent.
Cât privește susținerea că nu s-a intrat în posesia bunului, aceasta este esențial eronată și că, în speță, este confundată posesia, ca stare de drept, care caracterizează titlul proprietarului, cu stăpânirea în fapt a bunului, caracteristică unui detentor precar, fiind redusă la aceasta; de-a lungul timpului, conduita intimaților a fost conformă relațiilor specifice între tată și fiu, încercând pe cât posibil să menajeze sensibilitățile persoanei ce, în anul 1999, a solicitat evacuarea intimatilor din casă, determinându-i să părăsească imobilul în cauză, când erau încă studenți, fără niciun loc de muncă sau sursă de venit; de altfel, bucurându-se de un drept de uzufruct viager asupra imobilului în discuție, în perioada cuprinsă între momentul perfectării contractului autentic și cel a declarației autentice de renunțare la uzufruct, tatăl, respectiv socrul avea detenția precară a bunului, fiind îndreptățit la a-1 folosi nestingherit de către nimeni, inclusiv de către intimați, în calitate de nuzi proprietari.
Timp de 10 ani (1999-2009) în care legătura cu reclamantul-apelant a fost practic inexistentă, reluarea legăturilor cu acesta s-a realizat la solicitarea expresă a apelantului și în disperare de cauză, în condițiile în care în ipoteza nedorită a decesului acestuia, fratele și cumnatul, datorită creditelor bancare contractate și neachitate, ar urma să piardă casa ce urmau a o moșteni, și ar rămâne fără locuință. Prin realizarea operațiunii de vânzare către intimați și nu către un terț, petentul a soluționat, datorită relațiilor foarte bune pe care le-au avut și le au cu fratele, a grijii și a receptivității manifestate în toate momentele critice și față de toate crizele pe care acesta le-a trăit, problema drepturilor locative a fratelui și după eventualul deces al tatălui.
Referindu-se intimații la alegația potrivit căreia prețul imobilului nu ar fi fost achitat de ei anterior perfectării contractului, în considerarea ignorării totale a naturii relațiilor dintre părțile litigante, petentul se rezumă să facă afirmații neprobate, necatadicsindu-se să furnizeze nici cea mai vagă explicație a faptului că, în fața unui profesionist al dreptului, cu atribuțiuni specifice în materie de respectarea condițiilor de fond și formă la perfectarea contractelor de vânzare cumpărare, în fața notarului public, a recunoscut primirea integrală a sumei reprezentând prețul contractului, minimalizând importanța sau mai mult, aruncând în derizoriu această problematică esențială în soluționarea prezentei cauzei.
Emiterea unor concluzii fără niciun suport probator, de genul „..din proba testimonială administrată în fața instanței de fond, precum și din proba cu interogatoriul ...rezultă că subsemnatul nu am primit niciodată o așa sumă de bani", nu se pot constitui în argumente în admiterea apelului, în condițiile în care apelantul nu a reușit să răstoarne nici una dintre prezumțiile instituite practic de Codul civil 1864, în vigoare la perfectarea contractului în cauză: prezumția de existentă a cauzei, ceea ce însemnă ca aceasta nu trebuie dovedită și nici prezumția de valabilitate a acesteia (cauzei) indiferent de faptul redării ei în înscrisul probator constituit din voința părților sau impus, ca și condiție ad validitatem, de legiuitor (cazul în speță).
Revenind la problematica nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, în deplină consonanță cu judecătorul fondului, se reiterează excepția inadmisibilității acțiunii în nulitate absolută în privința ambelor capete de cerere, atât a celui principal, cât și a celui subsidiar, cu argumentația expusă și la fond, în considerarea faptului că nulitatea absolută este o formă de ineficacitate a contractului, care intervine, în cazul încălcării, la încheierea actului, a unei dispoziții legale imperative care ocrotește un interes general, public.
Dispozițiile Codului civil 1864, jurisprudența și doctrina tributare acestuia au relevat, de-a lungul timpului, faptul că nulitatea absolută a contractului este atrasă de următoarele cauze: lipsa oricărui element esențial al acestuia, încălcarea regulilor privind capacitatea civilă de folosință a persoanei, nerespectarea formei cerute pentru valabilitatea actului, nerespectarea unei condiții prealabile obligatorii, încălcarea ordinii publice, respectiv fraudarea legii.
Așa cum s-a menționat și mai sus, este de observat faptul că, în speță, acțiunea în nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numitul R. M. și intimați, autentificat sub nr. 3981/17.12.2009, la BNP Asociați „R.", cu sediul în Timișoara, promovată de către reclamantul-apelant, se întemeiază pe „prețul fictiv", care a condus la o „CAUZĂ FALSĂ" la momentul încheierii contractului. Onorată Instanță, „PREȚUL FICTIV" presupune existența, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, a unui preț care însă, în realitate, nu se plătește, contractul respectiv nefiind decât o liberalitate, o donație deghizată.
Așadar, una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească „prețul fictiv " este ca el să existe, să fie menționat în contract (indiferent de forma în care acesta este încheiat), iar dacă prețul există, așa cum este și cazul în speța de față. În cuprinsul contractului în formă autentică a cărui nulitate se solicită a se constata este stipulat prețul de 381.450,00 lei ca o contraprestație a imobilului vândut - atunci, cu necesitate, trebuie acceptat că este îndeplinită condiția de fond, de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare constând în existența prețului.
Rezumând cele sus menționate, nu se poate afirma că actul autentic nr. 3981/17.12.2009 este lovit de nulitate absolută pentru motivul că nu există un preț stipulat în cuprinsul acestuia, din moment ce simpla lecturare a acestui act juridic instrumentum probationis relevă exact contrariul, situație în care, în speța de față, referitor la preț, nu a existat și nu există nici o cauză de nulitate absolută, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentic mai sus identificat.
Pe cale de consecință, dacă există preț, există și cauza contractului, aceasta fiind prezumată de către însuși legiuitorul în cuprinsul art. 967 alin. 2 Cod civil 1864.
Existența, în cuprinsul contractului autentic, a mențiunii privind prețul bunului vândut naște prezumția conform căreia vânzătorul a încheiat contractul respectiv cu scopul de a primi această contraprestație.
Or, o astfel de evidență contrazice susținerea apelantului, conform căreia contractul autentic încheiat între părțile litigante este lipsit de cauză.
Mai mult, în cauză, despre un contract autentic, încheiat în fața notarului public, notar care nu putea să autentifice un act juridic ale cărui condiții de fond nu erau îndeplinite, nu poate fi primită nici susținerea reclamantului conform căreia acest contract s-a întemeiat pe o cauză falsă.
Este necesar a se face o distincție netă între falsitatea cauzei și lipsa acesteia.
Falsitatea cauzei presupune o eroare asupra acesteia (precum în cazul în care cel ce crede că încheie un contract de întreținere, încheie, de fapt, unul de rentă viageră), o prefigurare greșită, neconcordantă cu realitatea, a motivului determinant al încheierii unui act juridic. Așadar, premisa esențială a falsității cauzei o reprezintă însăși existența acesteia. Chiar afirmația conform căreia contractul se întemeiază pe o cauză falsă are la bază existența unei cauze, adică a unui motiv determinant pentru care s-a încheiat respectivul act juridic.
Or, în speța de față, este imposibil a se reține existenta unei cauze false pentru motivul întemeiat că actul juridic în discuție este unul autentic, încheiat în fața unui notar public care, înaintea semnării actului de către ambele părți, s-a asigurat că fiecare dintre acestea înțelese conținutul acestuia și consecințele sale juridice.
Într-o astfel de ipoteză, în care, în cuprinsul actului autentic, este menționat, pe de o parte, faptul că, în contraprestația bunului vândut, s-a primit un preț, care a fost plătit în întregime de către subsemnații, așa cum a declarat reclamantul la data încheierii contractului -„... vând întreg dreptul de nudă proprietate ... către fiul meu ... cu prețul total al nudei proprietăți din imobil, de 381.450,00 lei... prețul real al vânzării nudei proprietăți... preț pe care l-am primit în întregime de la cumpărător, în numerar, anterior încheierii și autentificării prezentului contract ..." - în chiar cuprinsul acestuia și, pe de altă parte, că reclamantul și-a reținut dreptul de uzufruct viager, garantat de notarea în cartea funciară a unei interdicții de înstrăinare și grevare a imobilului în speță în favoarea lui R. M., este de neconceput a exista eroare asupra scopului determinant pentru care a fost încheiat actul juridic, asupra cauzei mediate.
Cu alte cuvinte, mențiunile clare din cuprinsul actului autentic, complexitatea acestuia, recunoașterea făcută de către însuși reclamantul cu privire la primirea integrală a prețului, faptul că respectivul contract a cărui nulitate se solicită a se constata a fost încheiat în formă autentică, în fața notarului public care a explicat, înaintea semnării actului, ambelor părți contractante, înțelesul conținutului acestuia și consecințele sale, sunt, toate și fiecare în parte, motive irefutabile de a exclude, în speța de față, falsitatea cauzei actului juridic.
Referitor la lipsa cauzei, aceasta presupune inexistența inițială a motivului determinant al încheierii contractului; cu alte cuvinte, un act juridic cauzal încheiat în lipsa cauzei este perfectat fără nici un rezon din partea celui care contractează. Nu credem, Onorată Instanță, că, în speța dedusă spre soluționare Judecătoriei Timișoara, în dosarul de față, ar putea fi reținut sau, mai bine zis, dovedit, faptul că, la momentul încheierii contractului autentificat sub nr. 3981/17.12.2009, la BNP Asociați „R.", apelantul nu a urmărit să încaseze prețul imobilului vândut, stipulat în cuprinsul actului juridic instrumentum probationis, din moment ce, așa cum am învederat deja, acesta însuși a declarat în cuprinsul respectivului contract că a primit suma de bani stipulată cu titlu de preț, pe de o parte, și, pe de altă parte, că s-a constituit, în favoarea acestuia, un drept de uzufruct viager, care a și fost notat în cartea funciară a imobilului. Așadar, la momentul încheierii contractului în discuție, apelantul a avut reprezentarea clară a semnificației și a consecințelor consimțământului său, precum și a faptului că, în schimbul imobilului pe care l-a înstrăinat, a primit suma de 381.450.00 lei. Or, o atare realitate contrazice flagrant susținerea acestuia din cadrul motivelor de apel depuse la dosarul cauzei conform căreia contractul încheiat cu subsemnații nu a avut o cauză.
Prețul plătit de către intimați vânzătorului, a fost prețul asupra căruia au convenit de comun acord, în deplină cunoștință de cauză, și pe care l-au achitat integral înaintea datei încheierii contractului, așa cum atestă indubitabil
Înscrisul autentic în care este constatat actul juridic perfectat, în cuprinsul căruia însuși reclamantul declară că a primit de la noi prețul de 381.450,00 lei, ca o contraprestație a bunului vândut.
Împotriva acestei evidențe, cât timp reclamantul nu face, prin intermediul unui înscris, dovada contrară a ceea ce cuprinde contractul autentic cu privire la preț, nu poate fi primită nici o altă versiune a lucrurilor. Un astfel de înscris nu există, pentru că raportul juridic născut din actul autentic a cărui nulitate se cere a se constata este unul real, așa cum este acesta atestat în cuprinsul acestui instrumentum probationis.
Din aceste considerente, pe fondul acestei cereri, apelul formulat este unul nefondat, solicitându-se respingerea acestuia în consecință, menținându-se, în această privință, ca legală și temeinică, hotărârea instanței de fond.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, formulat de către reclamant cu titlu subsidiar, în speță este vorba despre o declarație autentică - un act juridic unilateral încheiat în fața notarului public.
Prin această declarație, reclamantul renunță de bună-voie la dreptul său de uzufruct viager asupra imobilului care face obiectul contractului autentic nr. 3981, drept pe care și 1-a reținut în momentul încheierii acestui contract, subsemnaților vânzându-ne exclusiv nuda proprietate.
Concomitent, prin aceeași declarație, reclamantul arată că este de acord cu radierea din CF a acestui drept de uzufruct viager și a interdicției de înstrăinare și grevare privind imobilul în discuție, notate în favoarea sa.
Motivul de nulitate absolută invocat de către reclamant - dolul - nu se regăsește printre cauzele care determină această (cea mai) drastică sancțiune a actului juridic civil, ci este, prin excelență, o cauză de nulitate relativă.
Dolul este o eroare provocată de manoperele frauduloase care provin, în cazul actelor juridice unilaterale - așa cum este declarația autentică mai sus identificată, de la un terț, care este sancționat, conform art. 1214 - 1215 C.civ în vigoare (aplicabil în situația de față declarației date sub imperiul său), cu sancțiunea nulității relative, nicidecum cu aceea a nulității absolute.
Contrariul nu poate fi nici măcar susținut, căci textele de lege sus-evocate sunt univoce în acest sens.
Pentru acest motiv, s-a apreciat că, nefiind prezentă în speță o cauză de nulitate absolută, ci cel mult una de nulitate relativă, cererea în constatarea nulității absolute a declarației autentice nr. 1548/18.06.2012 formulată de către reclamant este una inadmisibilă și ar trebui respinsă ca atare.
In același sens s-a pronunțat și instanța de fond, pronunțând și în această privință o soluție legală și temeinică.
De aceea, și acest capăt de cerere al apelantului trebuie respins ca nefondat.
Ca o consecință a celor mai sus expuse, intimatul arată că se impune respingerea apelului, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate la fond.
In drept, toate textele legale mai sus evocate.
În temeiul art. 248 alin. 1 NCPC, având a se pronunța cu prioritate asupra excepției netimbrării apelului, invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:
Prin adresa comunicată reclamantului apelant R. M. la data de 07.07.2015 i s-a pus în vedere acestuia ca, până la primul termen de judecată acordat în cauză la data de 16.09.2015, sub sancțiunea anulării cererii de apel, să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 3724,75 lei, astfel cum a fost stabilită prin rezoluția instanței de apel în conformitate cu disp. art. 23 alin.1 lit. b din OUG nr. 80/2013.
Apelantul nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa de către instanță până la primul termen de judecată stabilit pentru data de 16.09.2015, pentru când a fost legal citat, astfel că intervine sancțiunea nulității apelului, prevăzută de art. 470 alin. 3 NCPC, în care se arată că lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
Față de faptul că nulitatea pentru netimbrare este o nulitate absolută potrivit art. 174 alin. 2 NCPC și necondiționată potrivit art. 176 pc. 6 NCPC, excepția netimbrării dobândește caracter absolut, peremptoriu, ceea ce conduce la soluția de admitere a acesteia cu consecința anulării apelului declarat de reclamantul apelant R. M., în baza art. 480 alin.1 C.proc.civ..
Raportat la faptul că apelul reclamantului a fost respins, în temeiul art. 453 C.P.C., tribunalul va respinge și cererea acestuia de obligare a pârâților intimați D. D. C. și D. D. M. la plata cheltuielilor de judecată, urmând a admite cererea pârâților intimați D. D. C. și D. D. M. de obligare a reclamantului apelant R. M. la plata cheltuielior de judecată.
În privința cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de către pârâții intimați constând în onorariu de avocat – 5000,00 lei tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art.451 al.2 din Noul Cod de procedură civilă, „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.
O atare dispoziție legală permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, fiind totodată menită să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. În aprecierea cuantumului onorariului, instanța are în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. În acest context și față de criteriile anterior enunțate, tribunalul apreciază că, întrucât munca presupusă pentru pregătirea apărării în cauză a constat în redactarea întâmpinării și prezența avocatului ales la primul și singurul termen de judecată în apel când instanța a pus în discuție excepția netimbrării apelului, este suficientă și îndestulătoare obligarea reclamantului apelant la plata sumei de 1000 lei către pârâții intimați cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, urmând a respinge în rest cererea pârâților intimați privind plata cheltuielilor de judecată de către reclamantul apelant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de reclamantul R. M., domiciliat în Timișoara, Calea Urseni, nr.27, județ T., împotriva Sentinței civile nr.1408/09.02.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. D. C. și D. D. M., ambii domiciliați în Timișoara, ., ., județ T..
Obligă apelantul reclamant la plata către intimații pârâți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocat, onorariu redus de la suma de 5000 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Ț. C. V. L.
GREFIER,
G. G.
Red. C.T., L.V./Tehnored. G.G., 4 ex., 15.10.2015
Prima instanță: Judecător: L. R.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 16-09-2015, Tribunalul... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2524/2015.... → |
|---|
