Contestaţie la executare. Decizia nr. 208/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 208/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 208/2015
Ședința publică din data de 02 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A.
Judecător C. Ț.
Judecător P. F.
Grefier R. M. ȘOFRONICI
Pe rol se află soluționarea recursului privind pe recurent R. (Ș.) A. împotriva sentinței civile nr.5936/27.04.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dos._ în contradictoriu cu intimații S. R.- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, C. F., C. M., B. D. D. ȘI STEPANOV VOISLAV, C. JUDEȚEANĂ DE PENSII T., C. DE A. A FONDULUI FUNCIAR D., C. JUDEȚEANĂ DE A. A FONDULUI FUNCIAR CLUJ având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus prin serviciul de registratură al instanței la data de 26.08.2015 taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei prin chitanța nr. TMXWM 8268758și înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată încheiata cercetarea judecătoreasca și acordă cuvântul pe fond.
Recurentul solicită admiterea recursului, admisibilitatea autorității de lucru judecat și rejudecarea cauzei cu admiterea cererilor în probațiune, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art. 150 Cpciv, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței nr.5936/27.04.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dos._, constată următoarele:
Prin sentința nr.5936/27.04.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dos._ prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții C. F. și C. M..
Respinge contestația la executare formulată de petentul R. S. A. în contradictoriu cu intimații C. F., C. M., S. R.- Administrația Finanțelor Publice Timișoara, B. D. D. Și Stepanov Voislav, C. Județeană de Pensii T., C. De A. A Legii Fondului Funciar D., și C. De A. A Legii Fondului Funciar Cluj.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: În temeiul art. 137 Vechiul C.pr.civ., instanța s-a pronunțat cu întâietate asupra excepțiilor de procedură sau de fond ce fac inutilă administrarea probatoriului sau cercetarea fondului.
Prin întâmpinarea depusă la data de 01.04.2015, pârâții C. F. și C. M. au invocat excepția autorității de lucru judecat.
Astfel, art. 1201 Vechiul C.Civ. dispune că: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este întemeiata pe aceeași cauza si este intre aceleași părți, făcuta de ele si in contra lor in aceeași calitate.”
Instanța, față de Sentința Civilă nr._ din data de 13.09.2011, pronunțată de către Judecătoria D., în dosarul nr._, a constatat că există triplă identitate de obiect, cauză și părți.
Astfel, în ceea ce privește părțile, instanța a constatat că acestea sunt identice, anume C. F., C. M., S. R.- Administrația Finanțelor Publice Timișoara, C. Județeană de Pensii T., C. de A. a Legii Fondului Funciar D. și C. de A. a Legii Fondului Funciar Cluj.
În ceea ce privește obiectul și cauza, instanța a constatat că acestea sunt anularea formelor de executare silită demarate în dosarul execuțional 347/2010 al B. D. D. și Stepanov Voislav.
Față de cele arătate mai sus, instanța a constatat că excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârâții C. F. și C. M., prin întâmpinare, este întemeiată și în consecință a respins contestația la executare ca urmare a admiterii excepției.
Împotriva sentinței civile nr.5936/27.04.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dos._ , a declarat recurs, recurentul R. (Ș.) A. la data de 06.08.2015 prin care a solicitat: anularea formelor de executare silită demarate în dosarul execuțional 347/2010 al B. D. D. și Stepanov Voislav.
În probațiune a depus înscrisuri.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 105, 106, 108, 246, 248 C.pr.civ.
Analizând recursul declarat în cauză împotriva sentinței civile nr.5936/27.04.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dos._ raportat la motivele de recurs formulate de către recurentul contestator Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.5936/27.04.2015 a fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatorul recurent prin care a solicitat anularea formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr.347/ex/2010 al B. D. D. și Stepanov Voislav.
Prima instanță în mod corect a reținut efectul negativ al autorității de lucru judecat în sensul că ceea ce s-a dezlegat deja printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu mai poate fi analizat în vederea pronunțării unei soluții contrare.
Prima instanță în mod corect a reținut că aspectele invocate de către contestatorul recurent prin prezenta contestația la executare au fost deja analizate cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr._ din 13.09.2011 a Judecătoriei Timșioara rămasă definitivă și irevocabilă prin care s-a respins contestația la executare formulată de către contestatorul recurent împotriva acelorași părți, în cadrul aceluiași dosar execuțional, având același obiect și aceeași cauză.
Tribunalul reține că față de efectul negativ al puterii de lucru judecat aceste aspecte legate de anularea actelor de executare nu mai pot fi repuse în discuția părților fără a se produce o încălcare a puterii de lucru judecat.
Pentru aceste considerente în temeiul art.312 Vechiul cod procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul contestatorului recurent ca nefondat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că ele nu au fost solicitate de către intimați astfel că nu le va acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul contestator R. Ș. A. domiciliat în Timișoara, . ,jud. T. în contradictoriu cu intimații S. R. prin Administrația Finanțelor Publice Timișoara cu sediul în Timișoara, ..9B, jud. T., C. F. și C. M., ambii domiciliați în Z., .,jud. S., B. D. D. și Stepanov Voislav cu sediul în Timișoara, ..2, jud. T., C. Județeană de Pensii T. cu sediul în Timișoara, ..6,jud. T., C. de aplicare a Fondului Funciar D. cu sediul în D., ..4-6,jud. Cluj și C. Județeană de A. a Fondului Funciar Cluj cu sediul în Cluj, ..58, jud. Cluj.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.09.2015.
Președinte, R. A. | Judecător, C. Ț. | Judecător, P. F. |
Grefier, R. M. ȘOFRONICI |
Red. R.A.07.09.2015
Tehnored. R.Ș. 09 Septembrie 2015
Prima inst. jud: T. C. S.
Red 2 ex
| ← Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 2127/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2296/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|








