Contestaţie la executare. Încheierea nr. 22/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 22/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 279/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DOSAR NR._ - supliment
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 22 octombrie 2015
PREȘEDINTE L. V.
Judecător C. P.
Judecător R. A.
Grefier R. RUȘEȚIU
S-a luat in examinare soluționarea cererii formulate de intimatul M. M. C. de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 577/14.06.2011, pronunțate de Tribunalul T. în dosarul_, în contradictoriu cu intimații M. G. și C. M. CRENGUȚA.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:
Se constata atașat dosarul_ al Judecătoriei Timișoara,_ al Tribunalului T. si_ al Tribunalului T..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra excepției de perimare, invocata din oficiu, constata ca, potrivit art. 248 al. 1 cod procedura civilă:
„Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.”
De asemenea, art. 252 al. 1, teza I-a cod procedura civila prevede ca: „Perimarea se constata din oficiu sau la cererea părții interesate”.
Prezenta cauza a fost suspendata la 8 noiembrie 2011 pentru lipsa parților, in temeiul art. 242 al. 1 pct. 2 cod procedura civila si a stat in nelucrare, pana in prezent, din vina părților.
In consecința, tribunalul va constata perimarea cauzei,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constata ca cererea formulata de intimatul M. M. C. de completare a dispozitivului deciziei civile 577/2011, pronunțate de Tribunalul T. in dosarul_, in contradictoriu cu M. G. si C. M. C., s-a perimat.
Irevocabilă.
Pronunțata in ședința publică din data de 22 octombrie 2015.
Președinte, L. V. | Judecător, C. P. | Judecător, R. A. |
Grefier, R. RUȘEȚIU |
Red. L. V.
Tehnored. R. R.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 278/2015. Tribunalul TIMIŞ | Legea 10/2001. Sentința nr. 3027/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|








