Fond funciar. Decizia nr. 304/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 304/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 304/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 304/R
Ședința publică din 24 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECATOR: L. Ș.
JUDECATOR: L. D.
GREFIER: A. D.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul P. D. împotriva sentinței civile nr. 6008/28.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Timișoara în contradictoriu cu intimata C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor T. și intimatul L. P., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat M. R., în reprezentarea apelantului, iar în reprezentarea intimatei C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. se prezintă consilier juridic M. F., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, conform întâmpinării.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele :
Prin sentința civilă nr. 6008/28.04.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului L. P. A. si a respins cererea reclamantului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul principal P. D. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor T.. Fără cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta C. Județeană de Fond Funciar T., analizată de instanță cu prioritate potrivit prevederilor art. 248 Cod pr. civilă, instanța a reținut că această condiție de exercitare a acțiunii civile rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Astfel, instanța a constatat că debitoarea G. G. s-a obligat la încheierea unui contract de vânzare - cumpărare a terenului de 2,58 ha din extravilanul comunei Dumbrăvita dobândit în baza Legii nr. 1/2000, conform Adeverinței nr. 1060/03.10.2002 după obținerea titlului de proprietate astfel cum rezultă din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din data de 08.07.2002.
Reclamantul a încheiat, la data de 05.07.2011, Contractul de cesiune de creanță autentificat de către Notarul Public M. A. C. sub nr. 377, prin care a cesionat numiților P. D. și P. F. A. dreptul de creanță pe care îl deține în calitate de promitent-cumpărător al terenului de la promitenta-vânzătoare G. G..
Prin urmare, reclamantul nu mai deține in prezent dreptul de creanța obținut în baza promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare menționata anterior, care justifica formularea pe cale obliga a prezentei acțiuni, acest drept de creanța fiind cesionat la valoarea nominală a creanței intervenientului în interes propriu și prin urmare reclamantul nu justifică calitatea procesuală activă în prezentul demers judiciar, astfel că instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului L. P. A. și a respins cererea reclamantului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Apărările reclamantului potrivit cărora, calitatea sa procesuală subzista chiar în condițiile în care a cesionat creanța numiților P. D. și P. F. A. deoarece calitate de cedent . titlu oneros, acesta este obligat să garanteze executarea respectivei creanțe, fiind prin urmare îndreptățit și chiar obligat să întreprindă toate demersurile necesare pentru a asigura executarea creanței, nu a fost reținută de către instanță care a constatat ca din cuprinsul actului de cesiune rezultă că, creanța a fost vândută în forma în care aceasta se găsea în patrimonial reclamantului, nefiind stabilită nici o obligație în sarcina cedentului în vederea satisfacerii creanței cumpărate de cesionar, creanță ce este afectată de un termen suspensiv ca se va împlini prin punerea in posesie a debitoarei în una dintre formele prevăzute de legea 165/2013.
Asupra fondului instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 9847/2003 astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 810/2004, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2811/2005 a Curții de Apel Timișoara, C. locală de fond funciar a comunei Dumbrăvita și C. Județeană T. au fost obligate la punerea în posesie respectiv emiterea titlului de proprietate pe seama numitei G. G. pentru suprafața de 2,58 ha.
Inițial, C. locală de fond funciar Dumbrăvița a înaintat Comisiei Județene hotărârile judecătorești ce o vizau pe pârâta G. G. arătând că nu dispune de teren pentru punerea acesteia in posesie. Ulterior, C. locală Dumbrăvita a identificat o suprafața de teren pe care pârâta putea fi pusă în posesie și a înaintat, prin adresa acesteia nr. 4334/23.04.2007, o propunere în consecință Comisiei Județene de Fond Funciar.
Prin Hotărârea nr. 33/37 din 03.05.2007 C. Județeană a hotărât executarea hotărârilor judecătorești a căror beneficiară era numita G. G. și a dispus Comisiei locale Dumbrăvita să stabilească amplasamentul și să procedeze la punerea în posesie a acesteia urmând ca după întocmirea documentației prevăzute de art. 36 alin. (1) din Regulamentui aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 să procedeze la emiterea titlului de proprietate. Prin adresa nr. 9452/03.09.2007 (înregistrată la Instituția Prefectului - Județul T. cu nr._/04.09.2007) C. locală Dumbrăvița a propunus validarea pârâtei G. G. cu suprafața de 2,58 ha pe parcelele cadastrale indicate, respectiv A 114/2, A 10/3 și A 239/4.
Ulterior, a fost emisă Hotărârea nr.33/41 din 11.09.2007 prin care C. Județeană de Fond funciar a validat propunerea Comisiei Locale Dumbrăvița de punerea în posesie respectiv emiterea titlului de proprietate pe seama numitei G. G. pentru suprafața de 2,58 iar C. locală Dumbrăvița a completat procesul verbal de punere în posesie pe parcelele care au fast stabilite și validate, însă doamna G. G. nu s-a prezentat pentru semnarea acestuia și nici nu a împuternicit vreo altă persoană in acest sens.
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată de către numitul P. D. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T. acesta a solicitat instanței să stabilească în sarcina pârâtei suma de 21.920 lei datorată de aceasta cu titlul de amendă civilă la bugetul Statului Român, raportat la dispozițiile sentinței civile nr.9285/13.10.2006, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
Instanța a reținut că potrivit art. 580 indice 3 alin. 1 și 2 din vechiul Cod de procedură civilă (aplicabil potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012) „ (1)Dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. (2) Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților…”
Instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus.
Astfel, instanța a reținut că, după pronunțarea sentinței civile nr.9285/13.10.2006 a Judecătoriei Timișoara, s-au efectuat o . demersuri de pârâtă pentru executarea dispozițiilor sentinței civile nr. 9847/2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara, neputând fi reținut refuzul sau neglijența acesteia de executare a sentinței.
Instanța a constatat că în speță obligația ce revine Comisiei Județene de fond funciar, de emitere a titlului de proprietate, este subsecventă celei stabilite in sarcina Comisiei Local Dumbrăvita, aceea de stabilire a amplasamentului si punerii in posesie. In acest sens arată că dispozițiile art. 36 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 potrivit cărora comisia județeană emite titlurile de proprietate pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor.
Mai mult, în speță nu s-a putut retine vreun refuz de îndeplinire a obligațiilor ce revin Comisiei Județene de fond funciar T. însă, cum este cazul și în speța de fată, această operațiune nu poate fi realizată câtă vreme nu au fost îndeplinite procedurile prealabile, obligatorii, prevăzute de legislația în materie funciară.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului L. P. A. și a respins cererea reclamantului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Totodată a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul principal P. D..
Instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs P. D., cerere de recurs înregistrată la Tribunalul T. sub nr. dosar_, solicitând casarea/modificarea în totalitate a acesteia cu consecința admiterii acțiunii formulate și stabilirea sumei de 21.920 lei datorată de pârâta-intimată cu titlul de amendă civilă la bugetul Statului Român, raportat la dispozițiile sentinței civile nr. 9285/13.10.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 6154/2006.
Recurentul a arătat ca sentința atacată menționează că este pronunțată cu drept de apel în termen de 30 de zile, cu toate acestea, având în vedere că obiectul acțiunii urmărește cuantificarea unei amenzi civile stabilită printr-o sentință pronunțată pe vechiul Cod de procedură civilă de la 1865 (art.5803), se poate interpreta că recursul devolutiv (art.304 ind.1) pe vechiul Cod de procedură, iar nu apelul pe actualul Cod de procedură, ar fi calea de atac corectă - sens în care a intitulat prezenta cale de atac „recurs".
A arătat că, în măsura în care instanța a dispus că sentința este, totuși, atacabilă cu apel, susține calea de atac și sub această calificare - situație în care sunt aplicabile prevederile art. 466 și urm. din actualul Cod de procedură civilă.
Recurentul a invederat că soluția primei instanțe este nefondată și nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea greșită a probelor și a stării de fapt. Prima instanță a respins în mod greșit acțiunea stabilind că pârâta nu datorează amendă judiciară, în ciuda faptului că obligația acesteia este neîndeplinită după mai bine de 10 ani de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 9847/27.11.2003 prin care pârâta, împreună cu C. Locală de fond funciar Dumbrăvița, erau obligate la îndeplinirea obligației de punere în posesie și emiterea titlului de proprietate; totodată, o perioadă foarte lungă de timp, respectiv mai bine de 9 ani, s-a scurs de la rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus aplicarea amenzii civile.
Prin sentința civilă nr. 9847/27.11.2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 6068/2003, reclamanta G. G. a obținut obligarea Comisiei Locale Dumbrăvița și a Comisiei Județene T. la îndeplinirea formalităților de punere în posesie și emiterea titlului de proprietate pentru o suprafață de 2,58 ha teren conform adeverinței de proprietate nr. 1060/26.06.2000.
Această sentință a rămas definitivă prin respingerea apelului (decizia civilă nr. 810/29.04.2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 1683/C/2004) și irevocabilă prin respingerea recursului (decizia civilă nr. 2811/17.10.2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 2538/2005).
Prin sentința civilă nr. 9285/13.10.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 6154/2006, instanța a dispus obligarea pârâtei C. Județeană T. la plata unei amenzi civile în favoarea Statului Român de 20 Lei / zi de întârziere, până la executarea obligației de a face prevăzută în sarcina acestora în sentința civilă nr. 9847/2003 a Judecătoriei Timișoara.
Prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 3763/08. 07.2002 de B.N.P. C. R. din Timișoara, G. G. s-a obligat să vândă terenul de 2,58 ha din extravilanul comunei Dumbrăvița la care este îndreptățită conform adeverinței nr.1060/03.10.2002, către numitul L. P. A. în calitate de promitent-cumpărător, după obținerea titlului de proprietate.
La data de 05.07.2011, recurentul împreună cu soția sa P. F. A., au încheiat cu L. P. A. cesiunea de creanță autentificată de către BNP M. A. C. sub nr. 377, prin care în calitate de cesionari au cumpărat drepturile acestuia decurgând din promisiunea de vânzare-cumpărarea nr. 3763/2002, al cărei obiect îl constituia vânzarea terenului de 2,58 ha din extravilanul comunei Dumbrăvița.
Prima instanță a respins în mod greșit acțiunea, stabilind fără temei că pârâta nu datorează amendă judiciară, în ciuda faptului că obligația acesteia este încă neîndeplinită, după atât de mult timp.
Simpla scurgere a unei perioade atât de lungi de timp de la momentul pronunțării hotărârilor și până astăzi este un argument suficient pentru a demonstra pasivitatea și culpa pârâtei, precum și prejudiciul adus persoanelor îndreptățite prin omisiunea de a executa hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
La pagina 7 a hotărârii atacate instanța a reținut că după pronunțarea Sentinței 9847, pârâta împreună cu C. Locală Dumbrăvița ar fi efectuat "o . demersuri" în vederea executării respectivei sentințe, fără a arăta însă care sunt aceste demersuri. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat în acțiune și răspunsul la întâmpinare, simplul fapt că s-a formulat cu foarte mulți ani în urmă de către C. Locală o propunere de amplasament nu reprezintă o îndeplinire efectivă a atribuțiilor legale, în condițiile în care persoana îndreptățită G. G. a uzat de dreptul său legal de refuz al amplasamentului oferit - situație în care C. Locală avea obligația de a formula noi propuneri de amplasament, ceea ce nu s-a întâmplat.
Reaua-credință și pasivitatea pârâtei s-au constatat de la bun început, din faptul că între momentul rămânerii definitive a sentinței 9847 și momentul emiterii Hotărârii nr. 33/37 din 03.05.2007 de către C. Județeană cu oferta inițială de punere în posesie s-au scurs mai bine de 4 ani, ceea ce nu reprezintă în nici un caz un termen rezonabil.
De asemenea, prima instanță a omis să analizeze faptul că așa-zisele "demersuri" efectuate în vederea executării sentinței nr. 9847, respectiv emiterea Hotărârii nr. 33/37 din 2007 au vizat o suprafață de teren care nu corespundea atributelor terenului la care beneficiara era de fapt îndreptățită, lipsind astfel de substanță dreptul acesteia.
De altfel, art.10 al Regulamentului privind procedura de reconstituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890 din 4 august 2005, prevede posibilitatea și dreptul beneficiarului de a refuza amplasamentul oferit de Comisie, cu obligația corelativă a comisiei de a formula altă propunere de amplasament - prin urmare refuzul amplasamentului este permis, în concordanță cu prevederile legale.
Prin legile fondului funciar nu este stabilită modalitatea și nici criteriile prin care Comisiile locală si județeană aleg si ulterior procedează la atribuirea suprafețelor de teren către beneficiarii îndreptățiți, atunci când reconstituirea se efectuează pe alte amplasamente decât cele în care beneficiarii au avut terenul anterior naționalizării acestuia. Cu toate acestea, dreptul Comisiilor de a alege terenurile pe care se face reconstituirea nu poate fi unul discreționar și nu poate fi exercitat împotriva intereselor și voinței beneficiarului.
Întrucât legea prevede dreptul beneficiarului de a refuza amplasamentul oferit de C. Locală (cu obligația corelativă a Comisiei de a face o altă propunere de amplasament) și, totodată, este necesar ca pentru punerea efectivă în posesie să se întocmească un proces-verbal semnat și de beneficiar, rezultă în mod lipsit de echivoc că amplasamentul pe care se face punerea în posesie trebuie să întrunească acordul comun al Comisiei Locale și al beneficiarului - iar C. trebuie să adopte o atitudine constructivă în acest sens.
Scopul legii nu poate fi atins atunci când terenul propus spre a fi pus în posesie nu îndeplinește caracteristicile suprafeței la care beneficiarul este îndreptățit. Practic, prin reglementarea dispozițiilor art. 10 din Regulamentul sus-menționat legiuitorul instituie un mecanism prin care beneficiarul poate să cenzureze inițiativa Comisiei la determinarea amplasamentului terenului, conferindu-i acestuia posibilitatea de a refuza cel puțin o dată amplasamentul oferit.
Astfel cum se arătă în secțiunea 3 de mai jos, culpa Comisiei Locale prin omisiunea de a formula alte oferte de amplasament se răsfrânge și asupra Comisiei Județene, în măsura în care aceasta nu și-a exercitat atribuțiile legale de coordonare și control asupra Comisiei Locale, respectiv nu a manifestat un rol activ pentru a se ajunge la finalitatea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate.
În întâmpinarea depusă la fond de C. Județeană se face o descriere a demersurilor efectuate de beneficiara dreptului la reconstituire, G. G., pentru a forța autoritățile să iasă din pasivitate. Atitudinea diligentă și activă a beneficiarei contrastează puternic cu atitudinea pârâtei-intimate de completă pasivitate.
Recapitularea acestor demersuri nu face decât să dovedească (a) neîndeplinirea obligațiilor autorităților și (b) reaua-credință a autorităților. Tot ceea ce contează este că la momentul de față obligațiile pârâtei sunt neîndeplinite în ce privește punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate pentru suprafața 2,58 ha teren - chestiuni care nu au fost analizate însă de instanță.
Recurentul a imputat primei instanțe că a concluzionat în mod eronat că obligația ce revine Comisiei Județene ar fi subsecventă celei stabilite în sarcina Comisiei Locale Dumbrăvița și că, pentru acest simplu motiv, nu s-ar impune aplicarea amenzii Comisiei Județene. Această interpretare este inadmisibilă în prezenta cerere de cuantificare a amenzii civile, pentru că repune în discuție fondul cererii inițiale de stabilire a amenzii.
Prin sentința civilă nr. 9285/13.10.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 6154/2006, instanța a dispus cu putere de lucru judecat obligarea pârâte C. Județeană T. la plata unei amenzi civile în favoarea Statului Român de 20 Lei / zi de întârziere, până la executarea obligației de a face prevăzută în sarcina acesteia în sentința civilă nr. 9847/2003 a Judecătoriei Timișoara.
Prin această hotărâre, instanța a constatat cu putere de lucru judecat neîndeplinirea obligațiilor legale ale Comisiei Județene de a veghea și de a contribui în mod activ la finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate. Amenda civilă a fost stabilită necondiționat în sarcina Comisiei Județene, astfel încât, la soluționarea prezentei cereri, nu se poate reanaliza problema de fond și nu se poate statua în sensul că C. Județeană ar fi apărată de răspundere prin simplul fapt că C. Locală Dumbrăvița nu și-ar fi îndeplinit mai devreme obligația de punere în posesie.
Pe de altă parte, chiar dacă se va trece peste impedimentul procesual (respectiv, inadmisibilitatea repunerii în discuție a condițiilor în care s-ar putea aplica amenda civilă - pentru că s-ar încălca puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 9285/2006) raționamentul instanței din sentința atacată este absolut neîntemeiat raportat la disp. art. 5 alin. (1) lit. b) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.890/2005.
Totodată, conform legislației, C. Județeană are posibilitatea de a aplica sancțiuni, respectiv amenzi Comisiei Locale de fond funciar pentru neîndeplinirea obligațiilor specifice - ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.
Având în vedere perioada lungă de timp scursă de la pronunțarea hotărârilor judecătorești în discuție (atât a celei care obligă autoritățile la îndeplinirea obligațiilor de fond funciar, cât și a celei care stabilește amenda civilă în sarcina Comisiei Județene), pentru a se apăra de răspundere și a evita aplicarea amenzii, recurentul a apreciat că intimata C. Județeană ar trebui să dovedească că a făcut în mod repetat toate demersurile posibile pentru a aduce la îndeplinire hotărârile judecătorești, inclusiv prin exercitarea atribuțiilor de îndrumare și control a activității Comisiei Locale subordonate.
Or, această dovadă nu a fost făcută în cauză, comisia județeană nefăcând nimic sau aproape nimic în sensul finalizării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate.
In consecință, pasivitatea Comisiei Locale nu absolvă C. Județeană de culpa sa pentru neexercitarea în mod corespunzător a controlului asupra Comisiei Locale. Pentru acest motiv, C. Județeană este pasibilă a fi trasă la răspundere prin aplicarea amenzii civile, conform Sentinței nr.9285/2006.
A menționat recurentul că, într-un caz aproape identic, în dosarul nr._/55/2014 Judecătoria A. a emis acțiunea formulată de petenți și a dispus obligarea pârâtelor C. Locală de Fond Funciar A., C. Județeană de Fond Funciar A. și Agenția Domeniilor Statului la plata unei sume de 54.800 lei cu titlu de amendă civilă pentru neexecutarea obligațiilor de punere în posesie și, respectiv, emitere a titlului de proprietate stabilite în titlu executoriu reprezentat de o decizie din anul 2006 (același an în care a rămas irevocabilă și Sentința 9847). Prin urmare, instanța nu a reținut lipsa de culpă a Comisiei Județene, ci a dispus amendarea acesteia împreună cu C. Locală, fiecare pârâtă fiind culpabilă pentru neîndeplinirea unor atribuții distincte.
În considerarea celor expuse mai sus, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecința admiterii acțiunii formulate de recurent și stabilirea sumei de 21.920 lei, datorată de fiecare dintre pârâții-intimați cu titlul de amendă civilă la bugetul Statului Român.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct.7-9, art. 3041 și 5803 din codul de procedură civilă de la 1865, art. 1560 și următoarele din Codul civil în vigoare, precum și celelalte dispoziții legale și principii menționate în cuprinsul cererii.
Prin întâmpinare, intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. a solicitat respingerea recursului astfel cum a fost formulat ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civilă nr. 6008, pronunțată de Judecătoria Timișoara la data de 28.04.2015.
În motivare, se arată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul L. P. A. a solicitat instanței să stabilească suma de 21.920 lei datorată de către C. Județeană de fond funciar T. cu titlul de amendă civilă la bugetul Statului Român raportat la dispozițiile Sentinței civile nr. 9285/13.10.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 6154/2006.
Prin sentința civilă contestată, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, instanța a respins și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. D..
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5803 alin. (1) și (2) din vechiul Cod de procedură civilă. Astfel, prima instanță a constatat că după pronunțarea încheierii civile nr. 9285/2006 au fost efectuate o . demersuri pentru executarea dispozițiilor Sentinței civile nr. 9847/2003 astfel încât nu poate fi reținut refuzul sau neglijența Comisiei Județene de executare a hotărârii judecătorești.
Anterior, prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Timișoara reclamanta G. G. a solicitat instanței obligarea celor două comisii de fond funciar pârâte, locală Dumbrăvița și județeană, la plata unei amenzi civile până la executarea obligației ce le reveneau potrivit Sentinței civile nr. 9848/2003, respectiv de punerea în posesie a acesteia cu suprafața de 2,58 ha și emiterea titlului de proprietate aferent.
Prin încheierea civilă nr. 9285/2006, Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea și a obligat C. Județeană la plata unei amenzi civile în favoarea Statului Român începând cu data promovării acțiunii și până la executarea efectivă a obligației.
Intimata a solicitat instanței de recurs să constate că, la vremea respectivă, în discuție a fost pusă obligația Comisiei Județene de a solicita, de la ADS Filiala T., înaintarea unor propuneri de amplasamente ce pot fi puse la dispoziția Comisiei locale Dumbrăvița din terenul proprietatea Statului Român aflat în administrarea acestei instituții. La data judecării cauzei, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada, de către C. Județeană, a înaintării cererii și documentației de solicitare a terenurilor către ADS, motiv pentru care a dispus obligarea Comisiei Județene la plata amenzii.
Raportat la motivele pentru care a fost aplicată amenda prin încheierea mai sus menționată și situația din prezent, s-a apreciat că solicitarea formulată în prezentul dosar este nefondată.
Astfel, prin Protocolul încheiat în anul 2007, ADS a predat Comisiei locale de fond funciar Dumbrăvița cele două parcele de teren care mai erau în administrarea sa, respectiv parcelele Al 14/2 și A 133/2.
Ulterior, astfel cum a arătat și prin întâmpinarea formulată, prin Hotărârea nr. 33/37 din 03.05.2007, C. Județeană a hotărât executarea hotărârilor judecătorești a căror beneficiară era doamna G. G. și a dispus Comisiei locale Dumbrăvița să stabilească amplasamentul și să procedeze la punerea în posesie a acesteia urmând ca după întocmirea documentației prevăzute de art. 36 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 să procedeze la emiterea titlului de proprietate.
Prin adresa nr. 9452/03.09.2007 (înregistrată la Instituția Prefectului -Județul T. cu nr._/04.09.2007) C. locală Dumbrăvița a propus validarea pârâtei G. G. cu suprafața de 2,58 ha pe parcelele cadastrale indicate, respectiv A 114/2, A 10/3 și A 239/4.
C. Județeană a validat aceste propuneri, prin Hotărârea nr. 33/41 din 11.09.2007, iar C. locală Dumbrăvița a completat procesul verbal de punere în posesie pe parcelele care au fost stabilite și validate însă doamna G. G. nu s-a prezentat pentru semnarea acestuia și nici nu a împuternicit vreo altă persoană în acest sens.
Prin urmare, în condițiile mai sus arătate, C. Județeană nu avea posibilitatea de a proceda la emiterea titlului de proprietate pe seama doamnei G. G..
Deși recurentul intervenient a afirmat, prin intermediul recursului formulat, că suprafața de teren nu corespundea atributelor terenului la care beneficiara era de fapt îndreptățită și că aceasta ar fi uzat de dreptul său legal de refuz al amplasamentului oferit, intimata a solicitat instanței să constate că nu se face nici o dovadă a vreunui refuz din partea doamnei G. G. de a fi pusă în posesie pe terenul validat.
Pe de altă parte, se arată că, deși recurentul a afirmat că doamnei Gyogy G. nu i-a fost făcută o altă propunere de amplasament și în acest sens C. locală Dumbrăvița s-ar afla în culpă, acesta nu a înțeles să formuleze acțiunea și în contradictoriu cu această comisie deși este evident că obligația ce revine Comisiei Județene este subsecventă în raport cu atribuțiile ce revin comisiei locale potrivit dispozițiilor legale în materie funciară.
În considerarea celor mai sus expuse, se solicită respingerea recursului astfel cum a fost formulat ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală sentința civilă nr. 6008 pronunțată de Judecătoria Timișoara la data de 28.04.2015.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor căii de atac prin raportare la probele administrate in fata judecatoriei, cu aplicarea corespunzatoare a art. 304 ind. 1 și 312 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul constată următoarele :
Criticile recurentului - că prima instanță a respins eronat și nelegal cererea de stabilire amendă civilă și că în considerentele sentinței recurate sunt cuprinse motive contradictorii și străine de natura pricinii - sunt neîntemeiate.
Executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în procesele funciare se efectuează, dat fiind faptul că legile fondului funciar nu cuprind dispoziții exprese cu privire la punerea în executare a acestor hotărâri, conform dreptului comun în materie de executare silită, respectiv Cartea V din Codul de procedură civilă, în acest sens fiind și prevederile art. 1 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005.
Operațiunea de punere în posesie reprezintă atributul ce revine exclusiv comisiei locale, având în vedere dispozițiile art. 5 și 6 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin HG nr. 890/2005; iar obligația de a emite titlurile de proprietate se naște pentru comisia județeană de fond funciar după finalizarea operației de punere în posesie și de înaintare a documentației de către comisia locală de fond funciar. Obligația cuprinsă în titlul executoriu este o obligație intuitu personae care nu poate fi adusă la îndeplinire decât de către cele două comisii de fond funciar.
În speța dedusă judecății, prin sentința civilă nr. 9847/2003 modificată prin decizia civilă nr. 810/2004, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2811/2005 a Curții de Apel Timișoara, C. locală de fond funciar a comunei Dumbrăvita și C. Județeană T. au fost obligate la punerea în posesie respectiv emiterea titlului de proprietate pe seama numitei G. G. pentru suprafața de 2,58 ha.
Prin sentința civilă nr. 9285/13.10.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 6154/2006, instanța a dispus obligarea pârâtei C. Județeană T. la plata unei amenzi civile în favoarea Statului Român de 20 Lei / zi de întârziere, până la executarea obligației de a face prevăzută în sarcina acestora în sentința civilă nr. 9847/2003 a Judecătoriei Timișoara.
În mod corect a stabilit instanța de fond că acțiunea prezentă - prin care reclamantul recurent a solicitat stabilirea sumei de 21.920 lei datorată de fiecare dintre pârâți cu titlu de amendă civilă la bugetul Statului Român, raportat la dispozițiile sentinței mai sus evocate - este neîntemeiată și a respins-o pe considerentul că nu se poate reține refuzul sau neglijența intimatelor pârâte în executarea sentinței mai sus enunțate, aceste părți parcurgând procedura administrativă obligatorie reglementată de legile fondului funciar.
Legea nr. 18/1991 a fondului funciar utilizează două proceduri de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor: reconstituirea dreptului de proprietate – utilizată în acele cazuri în care persoana îndreptățită a avut teren în proprietate și a pierdut această proprietate în condițiile avute în vedere de lege - și constituirea dreptului de proprietate – prin care legiuitorul urmărește, din diferite rațiuni, crearea dreptului de proprietate în favoarea unor categorii de persoane care nu au fost niciodată proprietarii terenurilor respective.
Principiul care guvernează materia reconstituirii dreptului de proprietate este cel al punerii în posesie pe vechiul amplasament. Din interpretarea art. 14 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, modificată implicit prin art.2 alin.1 din Legea nr. 1/2000, rezultă că punerea în posesie trebuie să se realizeze în toate cazurile, pe fostul amplasament, atunci când acest lucru este posibil. Dacă punerea în posesie nu mai este posibilă din diferite motive, atunci punerea în posesie a foștilor proprietari se poate realiza pe alte amplasamente.
Punerea în posesie reprezintă operațiunea materială realizată de comisia locală de fond funciar prin care se operează o delimitare și o parcelare a terenurilor ce urmează a fi atribuite în procedura reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate, operațiune finalizată prin încheierea unui proces verbal de punere în posesie ce se semnează de către beneficiar, care, în ipoteza vreunei nemulțumiri legate de punerea în posesie se poate adresa cu plângere la judecătorie, în condițiile art. 64 din Legii nr. 18/1991 republicată.
Deși C. Locală de Fond Funciar are competență în stabilirea amplasamentului în procedura constituirii, această competență poate fi supusă controlului jurisdicțional și infirmată de către instanță în măsura în care modalitatea de punere în aplicare a legii deturnează dispozițiile legale de la scopul lor. În situația în care vechiul amplasament nu poate fi restituit, amplasamentul oferit de Comisie poate fi contestat, de exemplu, în măsura în care terenul oferit ar fi absolut impropriu folosirii sale potrivit categoriei de folosință, fie datorită caracteristicilor fizice (teren mlăștinos), fie datorită amplasamentului (pantă cu grad de înclinație prea mare), fie, în cazul unui teren arabil, datorită fărâmițării excesive.
Operațiunea de punere în posesie reprezintă atributul ce revine exclusiv comisiei locale, iar nu comisiei județene, având în vedere dispozițiile art. 5 și 6 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin HG nr. 890/2005; iar obligația de a emite titlurile de proprietate se naște pentru comisia județeană de fond funciar după finalizarea operației de punere în posesie și de înaintare a documentației de către comisia locală de fond funciar.
Legea fondului funciar nu indică în mod expres un termen pentru punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate, dar în situația în care, se refuză punerea în posesie, disp. art. 64 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 prevăd că: „În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul”. Obiectul plângerii îl constituie următoarele acte administrative: refuzul comisiei de fond funciar de a înmâna titlul de proprietate emis de comisia județeană și refuzul comisiei locale de fond funciar de a realiza punerea în posesie a persoanei solicitate, a cărei cerere a fost validată.
În concluzie, tribunalul constată că instanța de fond a analizat condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se reține incidența art. 580 indice 3 C. și a motivat că, în speță, nu există un refuz de punere în posesie al reclamantului; neputându-i fi imputată Comisiei Locale de Fond Funciar o stare de pasivitate, în condițiile în care a parcurs procedura administrativă mai sus expusă, respectiv: prin adresa nr. 9452/03.09.2007 (înregistrată la Instituția Prefectului - Județul T. cu nr._/04.09.2007) C. locală Dumbrăvița a propus validarea pârâtei G. G. cu suprafața de 2,58 ha pe parcelele cadastrale indicate, respectiv A 114/2, A 10/3 și A 239/4; C. Județeană a validat aceste propuneri, prin Hotărârea nr. 33/41 din 11.09.2007, iar C. locală Dumbrăvița a completat procesul verbal de punere în posesie pe parcelele care au fost stabilite și validate, dar persoana îndreptățită G. G. nu s-a prezentat pentru semnarea acestuia și nici nu a împuternicit vreo altă persoană în acest sens. Împrejurarea că, în prezent, nu este finalizată această procedură trebuie analizată și prin prisma comportamentului tuturor participanților la această operațiune, inclusiv prin atitudinea persoanelor îndreptățite la beneficiul legilor fondului funciar.
Or, dispozițiile art. 36 și 54 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005 reglementează modalitățile și etapele punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate, iar prevederile art. 3 al. 1, 3 și 4 din Legea nr. 1/2000 soluționează problema deficitului de teren în sensul adoptării art. 3 din Legea nr. 1/2000 care conferă comisiilor locale posibilitatea de a propune fie punerea în posesie pe terenul aflat în raza comunelor limitrofe, fie acordarea despăgubirilor pentru terenul neretrocedat.
Susținerea recurentului căautoritățile aveau obligația legala de a îi face alte oferte de amplasament trebuie corelată cu textele legale mai sus evocate ce sunt interpretate în sensul că exercitarea de către beneficiari a dreptului de refuz trebuie să fie justificată de motive obiective, întrucât, în situația existenței unui deficit de teren și al unei imposibilități obiective de reconstituire în natură sau pe un anume amplasament, legea a prevăzut alternativ modalitatea de acordare de despăgubiri pentru terenul neretrocedat.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge ca fiind neîntemeiat recursul formulat de către reclamant.
Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul P. D. împotriva sentinței civile nr. 6008/28.04.2015 pronunțată în dosarul nr._/325/2014 în contradictoriu cu intimata C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor T. și intimatul L. P..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2015.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. P. L. Ș. L. D.
GREFIER,
A. D.
Red.C.P./tehnored. A.D.
2 ex. - 10.12.2015
Prima instanta: judecător R. I. R.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 7713/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
