Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1273/2015. Tribunalul TIMIŞ

Comentarii

0

Decizia nr. 1273/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 1273/2015

Document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1273/A

Ședința publică din data de 15 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.

Judecător M. R.

Grefier C. T.

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanții pârâți B. (N. B.) M., B. A. A., în prezent decedat, și continuat de B. E. și Herwig-B. M., acestea din urmă în calitate de moștenitoare ale pârâtului B. A.- A., împotriva sentinței civile nr. 4159/20.03.2001 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/2000, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. E., B. A., B. I., în cauza având ca obiect prestație tabulară.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 08.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 15.12.2015.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4159/20.03.2001, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/2000 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții B. A. și B. E., împotriva pârâților B. A., B. M. și B. A.; s-a constatat că reclamanții în calitate de cumpărători au cumpărat prin înscris sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare” încheiat la 25.03.1971 de la pârâți în calitate de vânzători un teren în suprafață de 707 mp situat in Timișoara, ./a înscris în CF_ Timișoara, nr.top._/2 cu prețul de 8.000 lei; s-a dispus că prezenta sentință are valoare de înscris autentic de vânzare-cumpărare; s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în CF_ Timișoara conform prezentei; nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut faptul că la data de 25.03.1971, prin înscris sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare”, reclamanții B. A. și B. E., în calitate de cumpărători, au cumpărat de la pârâții B. A., B. M. și B. A. terenul (grădina), în suprafață de 707 mp înscris în CF_ Timișoara, nr. top_/2 cu suma de 8.000 lei, preț achitat în totalitate la data întocmirii actului. De atunci, reclamanții au intrat în posesia terenului pe care l-au îngrădit, pe care au achitat impozitele aferente către stat conform chitanțelor depuse la dosar și l-au cultivat și îl cultivă an de an.

Din depozițiile martorilor F. I. și Dumitrov Vioara a reieșit faptul că din anul 1971 reclamanții cultivă terenul pe care l-au cumpărat, și nimeni niciodată nu a ridicat vreo pretenție în legătură cu acest teren, reclamanții fiind cunoscuți în zonă ca fiind proprietari.

Pârâții sunt în prezent cu domiciliul necunoscut și nu au mai putut fi contactați de reclamanți în vederea întocmirii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Având în vedere situația arătată mai sus, instanța a constatat că reclamanții au interes vădit în clarificarea situației proprietății lor asupra terenului și în consecință, s-a constatat întemeiată acțiunea acestora în baza prevederilor art.111 cod procedură civilă împotriva pârâților B. A., B. M. și B. A. și s-a constatat că între părți a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin înscris sub semnătură privată pentru terenul în suprafață de 707 mp situat în Timișoara, ./a, înscris în CF_ Timișoara, nr. top_/2 cu prețul de 8.000 lei achitat în totalitate la data întocmirii actului.

Prezenta sentință ține loc de înscris autentic de vânzare-cumpărare și în baza prevederilor art.46 din Legea 115/1938 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în CF conform prezentei sentințe.

Instanța a constatat că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr.4159/20.03.2001, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/2000, la data de 02.12.2014, in temeiul art.103, art.282 și urm. C.proc.civ., forma în vigoare la data introducerii acțiunii 11.12.2000, au formulat apel apelanții pârâți B. (născută B.) M. și B. A. A., înregistrat pe rolul Secției I civile a Tribunalului T. la data de 08.01.2015, solicitând instanței să se constate că sentința atacată le-a fost comunicată pentru prima dată la 24.11.2014 și că prezentul apel este depus in termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

În subsidiar, dacă va fi respins petitul anterior, au solicitat să se dispună repunerea apelanților în termenul de apel, în baza art. 103 C.proc.civ. C.; admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. A., să se constate nulitatea sentinței atacate și respingerea acțiunii sub acest motiv, observând că pârâta B. A. a decedat cu 17 ani înaintea introducerii acțiunii; în subsidiar, s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii reclamanților, observând că această sentință a fost pronunțată în considerarea unui "contract" de vânzare-cumpărare în care persoane necunoscute apelanților și-au atribuit fără drept calitatea de vânzători și au semnat în fals în dreptul numelui lor și al mamei lor, să se dispună radierea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._/2, pe adresa ./a, pentru intimații B. E. și B. A., în baza sentinței nr. 4159/2001 pronunțată de Judecătoria Timișoara, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, apelanții pârâți au arătat că sunt coproprietari ai terenului din ./a, CF nr._ Timișoara, nr. top._/2. conform extrasului de Carte Funciară anexat (Anexa 1).

Au devenit proprietari ai acestui teren la data de 23.05.1968. alături de mama lor B. A., prin moștenirea tatălui B. A., astfel cum reiese din extrasul de CF amintit și din Certificatul de moștenitor nr. 38/1968 (Anexa 2).

În 06.09.1980, apelantul B. A. A. a emigrat cu familia în Germania, conform actului de emigrare de la Anexa 3.

La 18.03.1983, mama B. A., copârâtă în prezentul dosar, a decedat, conform Certificatului de deces atașat (Anexa 4).

La 27.05.1990, pârâta B. (născută B.) M. a emigrat cu familia în Germania, conform actului de emigrare de la Anexa 5.

Între familiile lor și familia reclamanților intimați a existat o singură înțelegere privind terenul din ./a din CF nr._ Timișoara, nr. top._/2, înțelegere prin care pârâții au permis intimaților să folosească acest teren, cu excepția construirii, iar intimații s-au obligat să achite impozitul anual la Primăria Timișoara. Înțelegerea a fost strict verbală, fără niciun act scris. Până în 1995, apelanta B. (născută B.) M. împreună cu soțul său, au vizitat din când în când familia reclamanților, ca să se intereseze de situația terenului. Aceștia le-au prezentat de fiecare dată dovezile de plată a impozitului pe teren și într-adevăr, nu au ridicat nicio construcție pe el.

În cursul anului 2014 au luat decizia de a vinde terenul din ./a, CF nr._ Timișoara, nr. top._/2. În acest scop, au angajat un avocat pentru a realiza în numele lor demersurile necesare. Au aflat cu stupoare că terenul apare în CF ca fiind intabulat pe numele reclamanților intimați, în baza unei sentințe judecătorești. S-au adresat Judecătoriei Timișoara cu o cerere de comunicare a înscrisurilor esențiale din dosarul în care a fost pronunțată sentința în cauză.

La 11.11.2014 li s-a comunicat extrasul CF pentru teren (conform ștampilei de pe Anexa 1). La 24.11.2014 li s-a comunicat sentința nr. 4159/2001 (cf. dovezii de la Anexa 6).

Cu acest prilej au luat act și de conținutul "contractului" de vânzare-cumpărare în baza căruia a fost pronunțată sentința în cauză (fila 3 Judecătorie). Nici pârâții, nici mama lor, nu au semnat acest act. Unele date din contract referitoare la pârâți sunt greșite, iar semnăturile din dreptul numelui nu sunt nici ale lor, nici a mamei, așa cum va fi dovedit prin probatoriu.

În consecință, în termen legal, s-a înaintat prezenta cerere de apel.

Cu privire la legea procedurală aplicabilă în speță și aplicabilitatea art. 3 din Legea nr. 76/2912, apelanții au arătat că, potrivit acestei reglementări, codul de procedură civilă în vigoare se aplică exclusiv proceselor începute după ., rămânând ca legea veche să se aplice cererilor introduse anterior intrării în vigoare a actualului cod de procedură.

Regula rezultată din această reglementare este aceea că legea veche este aplicabilă cererilor introduse pe durata în care această lege era în vigoare. În consecință, aplicabil în speță este Codul de procedură civilă în forma în vigoare la data de 11.12.2000, data introducerii cererii de chemare în judecată.

Referitor la chestiunea termenului de apel în cauză, au motivat că potrivit art. 284 C.proc.civ.C., forma în vigoare la data introducerii acțiunii -11.12.2000. "Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii redactate, după caz, potrivit art. 261 alin. 1 și 2 sau alineatul ultim al aceluiași articol, dacă legea nu dispune altfel".

Conform dovezilor de comunicare a sentinței din prezentul dosar (file nenumerotate), comunicarea s-a făcut la fostele domicilii din România, orașul Jimbolia, la 28.03.2001 și la 30.03.2001.

Dar în luna martie 2001 pârâții apelanți erau emigrați în Germania de 10 ani (B./B. M.), respectiv 20 de ani (B. A.), conform dovezilor de la anexele 3 și 5 la prezenta. De altfel, chiar și dovada de comunicare a sentinței către B. A. a menționat că "persoana este în Germania". În aceste condiții, sentința nr. 4159/2001 a ajuns la o adresă la care nu mai locuiau de cel puțin un deceniu și, în consecință, nu le-a fost comunicată.

Comunicarea sentinței s-a făcut la cerere, după ce s-a aflat de ea consultând Cartea Funciară a imobilului în cauză. Urmare a cererii formulate, la 24.11.2014 pârâților le-a fost comunicată sentința nr. 4159/2001 (cf. dovezii de la Anexa 6).

Prin urmare, data depunerii prezentului apel se găsește înăuntrul termenului legal de 15 zile de introducere a apelului, iar decăderea prevăzută de art. 103 C.proc.civ.C. nu operează.

În subsidiar, în ipoteza în care se va trece peste argumentele anterior prezentate, s-a solicitat a se dispune repunerea în termenul de apel, în temeiul art. 103 C.proc.civ.C..

Împrejurarea mai presus de voința pârâților apelanți care motivează neformularea apelului în termenul legal este reprezentată de simplul fapt al emigrării în Germania cu mult timp înaintea comunicării sentinței la domiciliile din România, cu consecința părăsirii definitive a acestor domicilii și a imposibilității de a afla conținutul sentinței. De altfel, este evident că în aceste împrejurări nu s-a cunoscut nici măcar existența procesului (pe dovezile de citare apare consemnată plecarea noastră în Germania).

Apelanții pârâții au invocat în acest sens, din practica judiciară, Decizia nr. 100/2007 a Curții de Apel G., publicată în M.T., Gh. B. -Codul de procedură civilă comentat și adnotat. U.J, 2008, pag. 357 (Anexa 7): "Faptul că recurenta a făcut dovada că a fost plecată în străinătate și a aflat de existența procesului atunci când s-a întors în țară, îndeplinește cerințele prevăzute de art. 103, al. 1, C.proc.civ.".

Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. A., s-a solicitat respingerea acțiunii sub acest motiv, invocând practica judiciară a I.C.C.J. și a Curților de Apel în materie

Așa cum s-a arătat supra, mama, copârâta B. A., a decedat la 18.03.1983, în Jimbolia, România (conform certificatului de deces - Anexa 4). Prin urmare, la 11.12.2000, data introducerii acțiunii, copârâta B. A. era decedată de 17 ani și nu mai avea capacitate procesuală de folosință.

În aceste condiții, este evident că judecata la prima instanță s-a purtat în contradictoriu cu o persoană care, nefiind în viață, nu avea capacitatea procesuală de folosință necesară drept condiție obligatorie pentru existența prezentului proces civil, conform art. 41, al. 1. C.proc.civ.C.. coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 31/1954. în vigoare la data introducerii acțiunii.

Nulitatea hotărârii judecătorești și a oricărui act de procedură în aceste condiții:

În lumina art. 105. al. 2, C.proc.civ. C., s-a observat în doctrină și în practica judiciară că "Actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosință sunt nule, aceeași fiind sancțiunea și în cazul actelor de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință (a cărei capacitate de folosință a încetat prim deces)"".

Autorii menționați citează în acest sens Decizia nr. 839/1999 a Curții de Apel București: "Este lovită de nulitate decizia instanței care a soluționat apelul în contradictoriu cu persoana decedată".

În ce privește inaplicabilitatea regulii referitoare la introducerea moștenitorilor, prevăzută de art. 243, pct.1, C.proc.civ.C., s-au arătat următoarele:

Acest text legal reglementează situația creată de decesul părții în timpul, și nu anterior procesului civil. Cu alte cuvinte, dacă în cursul procesului civil decesul unei părți obligă la introducerea moștenitorilor în vederea continuării procesului, decesul unei părți anterior introducerii acțiunii iese din sfera acestei obligații, procesului civil lipsindu-i o condiție esențială de exercitare a acțiunii civile: capacitatea procesuală de folosință a părților.

Apelanții-pârâți au invocat în sprijinul acestor apărări următoarele Decizii ale Instanței Supreme, pe care le-au redat în extras: Curtea Supremă de Justiție. Secția civilă. Decizia nr. 1056/2003, Î.C.C.J.. Secția civilă și de proprietate intelectuală. Decizia nr. 2383/2005, precum și Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 2364/_

În concluzie, prin chemarea în judecată a unei persoane decedate, cererea de chemare în judecată este un act procedural lovit de nulitate, în temeiul art. 105, al. 2, C.proc.civ.C.; toate actele de procedură de la prima instanță și sentința pronunțată în cauză sunt lovite de nulitate, în temeiul art. 105, al. 2. C.proc.civ.C.; art. 243, pct. 1, C.proc.civ.C. este inaplicabil în speță; instanța nu a fost legal învestită prin cererea introductivă; soluția prevăzută de lege și de practica judiciară este respingerea acțiunii pentru motivul lipsei capacității procesuale de folosință a unuia dintre copârâți.

Față de data "contractului" și de vârsta pârâtei B. A. consemnată în acest "contract", reclamanții ar fi trebuit să constate că la data introducerii acțiunii pârâta urma să aibă 77 de ani, motiv pentru care ei ar fi trebuit să întreprindă diligente minime la Primăria Jimbolia spre a se interesa de situația acesteia. Reclamanții au tratat cu neglijență acest aspect esențial al procesului civil pe care l-au pornit.

Nici pârâții, nici mama lor, nu au încheiat și nu au semnat "contractul" depus în probațiune de reclamanți

Dovezile sunt următoarele:

Toate vârstele trecute în contract, ale pârâților și ale mamei lor, sunt greșite.

Pârâta B. (născută B.) este născută la 23.05.1952 (conform cărții de identitate și certificatului de căsătorie anexate - Anexa 8). Prin urmare, la 25 martie 1971, data "contractului", avea 18 ani, și nu 19, așa cum greșit este menționat în "contract".

Pârâtul B. A. A. este născut la 24.06.1947 (conform cărții de identitate anexate - Anexa 9). Prin urmare, la 25 martie 1971, data "contractului", avea 23 de ani, și nu 24, așa cum greșit este menționat în "contract".

Mama, B. A., s-a născut la 10.08.1924 (conform certificatului de deces de la Anexa 4). Prin urmare, la 25 martie 1971, data "contractului". B. A. avea 46 de ani, și nu 47, așa cum greșit s-a menționat în "contract".

Falsificatorii contractului nu cunoșteau datele lor de naștere, ci numai anii de naștere, motiv pentru care vârstele pe care le-au atribuit au fost nereale.

Falsificatorii nu au știut că pârâtul se numește și A..

În "contract", B. A. A. apare numai cu prenumele A.. Prenumele A. a fost omis de falsificatorii contractului, care, se dovedește, l-au cunoscut sub prenumele A., dar nu au știut că se numește și A. (conform cărții de identitate. Anexa 9).

Semnăturile din dreptul numelui pârâților și al mamei lor nu sunt scrise de ei, ci de o persoană necunoscută acestora, pârâții apelanți urmând a dovedi acest fapt prin probele și cererea în probațiune pe care le vor pregăti până la primul termen de judecată. De asemenea, au precizat că timpul scurt, de 15 zile, în care trebuie formulat apelul, nu le permite să finalizeze probațiunea până la data introducerii apelului.

În anul 1971 nu exista nicio interdicție legală de vânzare a terenurilor care să justifice neprezentarea părților la notarul public.

La data "contractului", 25.03.1971, era în vigoare Decretul nr. 151/1950.

Prin art. 8, al. 2. se prevedea astfel: " înstrăinarea bunurilor prevăzute în alineatul precedent [terenuri arabile, pășuni, fânețe, vii, livezi, iazuri si bălti] care se afla în vetre de . urbane, se va face numai cu autorizația prealabila a Sfatului Popular comunal".

Prin art. 11 se prevedea astfel: " înstrăinările, prin acte între vii, ale bunurilor prevăzute în art. 8, se vor face în forma autentica si vor fi transcrise în registrele de transcriptiuni sau înscrise în cărțile funciare".

Prin urmare, singura condiție de înstrăinare a terenului în cauză era obținerea autorizării administrației locale. Mai mult, nerespectarea formei autentice a înstrăinării, prevăzută de art. 11. constituia infracțiune, conform art. 13 din Decret: " Cei ce vor contraveni în orice mod dispozițiunilor prezentului decret sau vor contribui la săvârșirea unor asemenea infracțiuni, vor fi pedepsiți cu închisoare corecționala de la 6 luni până la 6 ani, amenda de la 4.000 până la 100.000 lei si cu confiscarea bunurilor în cauza". Astfel, prin "contractul" depus în probațiune, reclamanții susțin implicit că pârâții, alături de dânșii, s-ar fi supus riscurilor răspunderii penale în condițiile în care vânzarea-cumpărarea ar fi fost perfect legală dacă ar fi avut loc în fața notarului public.

Abia în anul 1974, la 3 ani de la încheierea "contractului" din speță, a intrat în vigoare Legea restrictivă nr. 58/1974, care, prin art. 30, al. 1. prevedea astfel: " Dobândirea terenurilor cuprinse in perimetrul construibil al localităților urbane si rurale se poate face numai prin moștenire legala, fiind interzisa înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri".

În concluzie, "contractul" prezentat de reclamanți este datat într-un timp în care înstrăinarea terenurilor era permisă de lege, în care prezentarea la notar era obligatorie, iar neprezentarea la notar constituia infracțiune. Reclamanții au susținut implicit nu numai că și-au asumat gratuit, toți, riscul răspunderii penale prin neprezentarea la notar, dar și că, timp de 3 ani de zile, dânșii nu au întreprins nicio diligentă în vederea prezentării la notar pentru clarificarea situației proprietății și înscrierea dreptului lor în Cartea Funciară.

Necunoscând legislația din perioada "contractului", autorii acestuia susțin un act juridic neverosimil pentru acea perioadă. Abia din 1974, după . interdicțiilor legale de înstrăinare a terenurilor, un asemenea act ar fi fost credibil. Autorii actului și reclamanții nu au observat neverosimilitatea "contractului" de care uzează în această cauză.

Niciunul dintre martorii audiați la prima instanță nu a susținut că ar fi fost prezent la încheierea "contractului".

Martorul F. I. (fila 38 Judecătorie) a declarat doar că știe că "reclamanții au cumpărat o grădină în ./1". Martora Dumitrov Vioara (fila 39) a declarat că reclamanții sunt cei care i-au spus că au cumpărat terenul de la familia B..

In consecință, martorii audiați știu de la reclamanți de versiunea existenței unui contract, și nu au constatat acest lucru în mod direct. Ei sunt martori indirecți, iar concludenta audierii lor este nulă.

Referitor la nelegalitatea și inadmisibilitatea probei cu martori în privința actelor juridice cu o valoare mai mare de 250 de lei, apelanții au arătat că art. 1191, al. 1, C.civ.C., aplicabil la data audierii martorilor, dispune după cum urmează: "Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată".

În aplicarea art. 1191, al. 1, C.civ. C., practica judiciară se opune consecvent admisibilității probei cu martori în actele juridice cu valoare mai mare de 250 lei.

Condiția nr.1 de probațiune rezultată din art.1191, al.1. C.civ.C.: obligativitatea exclusivă a existenței unui înscris.

Cu titlu de exemplu, pârâții apelanți au citat din Decizia nr. 5143/2005 pronunțată de Î.C.C.J.4: "Din textele invocate rezultă inadmisibilitatea altor mijloace de probă în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 lei. [...] Prin urmare, instanța de apel în mod judicios a statuat că reclamanții nu au putut să facă dovada împrumutului [...]".

Condiția nr.2 de probațiune rezultată din art.1191. al.1. C.civ.C.: inadmisibilitatea probei cu martori.

Cu titlu de exemplu, s-a citat din Decizia de îndrumare nr. 7/1961 pronunțată de Tribunalul Suprem"": "Potrivit dispozițiilor art. 1191 C.civ., dovada cu martori nu poate fi primită cu privire la actele juridice al căror obiect are o valoare mai mare de 250 lei, afară de excepțiile anume prevăzute de lege".

În concluzie, prima instanță a admis în mod nelegal audierea martorilor în cauză.

Cu privire la necesitatea radierii dreptului de proprietate al reclamanților, apelanții pârâți au arătat că în cazul admiterii prezentului apel, în baza art. 907 C.civ. s-a solicitat instanței să se dispună radierea din Cartea Funciara a dreptului de proprietate al reclamanților B. E. și B. A. asupra terenului înscris în CF tir._ Timișoara, nr. top._/2, pe adresa ./a.

În probațiune, apelanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, verificare de scripte., martori, expertiză.

Au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Reclamanții intimați B. E., B. I. și B. A., au formulat întâmpinare, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună respingerea apelului, în principal ca tardiv formulat, iar pe fond ca netemeinic si nelegal, cu menținerea ca temeinica si legala a sentinței primei instanței, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea întâmpinării, reclamanții intimați au arătat următoarele:

Pe excepția netimbrării apelului, intimații, au arătat că raportat la data formulării apelului - 2 decembrie 2014 - dispozițiile legale privind taxă de timbru sunt cele prevăzute in OUG nr. 80/2013. In conformitate cu art. 23 din OUG nr. 80/2013 "Cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: b) taxa datorata la suma contestata, in cazul cererilor si acțiunilor evaluabile in bani, dar nu mai puțin de 20 lei".

Ca atare, dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu mai sunt in prezent in vigoare si nu se aplica prezentului apel, iar taxa de timbru pentru prezentul apel nu este de 50% din valoarea reactualizata a taxei achitate in prima instanța, ci este de 50% din taxa care se datorează in prezent pentru suma contestata, acțiunea fiind una evaluabila in bani (conform OUG nr. 80/2013). Totodată, suma contestată este reprezentată de contravaloarea terenului calculata in funcție de valoarea pe mp din grilele notarilor.

F. de aceste aspecte, s-a solicitat a se pune în vedere apelanților sa achite taxa de timbru corecta, in caz contrar sa se anuleze apelul ca insuficient timbrat.

Pe excepția tardivității apelului, având în vedere data formulării cererii de apel, în primul rând s-a solicitat instanței a se ține cont de faptul ca apelanții recunosc faptul ca ultimul domiciliu din țară a fost in localitatea Jimbolia.

În opinia intimaților, pentru a decide asupra excepției invocate, este necesar sa se stabilească in ce măsura in prima instanța pârâții apelanți au fost citați in mod legal, respectiv li s-a comunicat in mod legal sau nu hotărârea pe care o ataca cu apel.

În contextul dispozițiilor art. 87 vechiul Cod pr. civ., s-a apreciat ca prima instanța a dispus in mod legal citarea paraților, hotărârea atacata fiind de asemenea legal comunicata. Astfel, in conformitate cu art. 87 pct. 8 al.2 Cod pr. civ. ,,daca domiciliul sau reședința celor aflați in străinătate nu sunt cunoscute, citarea se face potrivit art. 95", iar potrivit art. 87 pct.9 „cei cu domiciliul sau reședința necunoscuta, potrivit art.95". Conform art. 95 Cod pr. civ. „când reclamantul învederează ca deși a făcut tot ce i-a stat in putința, nu a izbutit sa afle domiciliul paratului, președintele instanței va dispune citarea acestuia prin publicitate. Citația prin publicitate se face afișându-se citația la ușa instanței. Citația se publica si in Monitorul Oficial al României sau . răspândit, in cazul in care președintele tribunalului sau completului de judecata apreciază ca o asemenea măsura este necesară".

În speță, pentru citarea pârâților apelanți au fost respectate dispozițiile art. 87, respectiv cele ale art. 95 Cod pr. civ. Astfel, in condițiile in care in anul 2000 aceștia erau plecați in străinătate si nu li se cunoștea domiciliul din străinătate, aceștia au fost citați la ușa instanței, la Consiliul Local Jimbolia - ultimul domiciliu, precum si prin publicitate. Toate aceste aspecte rezulta fără niciun dubiu din actele de procedura ale dosarului de fond atașat.

În aceleași condiții de legalitate, le-a fost comunicată si hotărârea atacată, astfel încât termenul de 15 zile pentru apel curge de la data comunicării acesteia - 28.03.2001, respectiv 30.03.2001.

De remarcat faptul ca în speța nu se regăsește situația art. 95 al.4 Cod pr. civ. deoarece pârâții apelanți nu au fost citați cu rea credința. In primul rând, reclamanții nu au avut cunoștința nici de un alt domiciliu al apelanților - nici in România si cu atât mai puțin in străinătate. In al doilea rând, însăși apelanții s-au contrazis in declarații. Inițial in apel s-a arătat ca părțile nu se cunosc, pentru ca ulterior sa arate ca apelantă B. Magdalenă i-a vizitat la domiciliul reclamanților până in anul 1995.

Realitatea este ca apelanții nu i-au vizitat niciodată la domiciliul reclamanților, iar intre ei si aceștia nu a existat nicio înțelegere cu privire la posibilitatea de a folosi terenul in schimbul plații impozitelor. Ca este astfel rezulta si din faptul că reclamanții intimați, in considerarea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat cu apelanții, au utilizat terenul ca si cum ar fi proprietari si l-au îmbunătățit cu aducerea de pământ suplimentar deoarece nivelul acestuia era sub nivelul terenurilor vecine. Ca atare, in cazul in care nu erau proprietari nu avea interesul sa îmbunătățească, sub nicio formă, terenul in speța.

Cu privire la cererea de repunere in termenul de apel, intimații au invocat art. 103 al.1 Cod pr. civ. privind cererea de repunere in termen face referire la situația in care partea „a fost împiedicata de o împrejurare mai presus de voința ei”.

În speța, apelanții fac referire la faptul ca au avut domiciliul în străinătate și această împrejurare ar reprezenta „o împrejurare mai presus de voința lor”. În realitate, s-a apreciat ca alegerea unui domiciliu in străinătate a fost o decizie unilaterala a acestora, nefiind obligați sa isi aleagă domiciliul in străinătate. Așa cum au susținut ca nu au renunțat niciodată la terenul din speța, aceștia aveau obligația si de a se interesa de obligațiile pe care le au aferente acestui teren.

Pentru acordarea beneficiului repunerii in termen mai este necesara o dublă condiție: partea sa invoce motivele împiedicării in termen de 15 zile de la încetarea acesteia si actul de procedură să fie îndeplinit înlăuntrul aceluiași termen.

Din coroborarea acestor condiții cu susținerile apelanților, schimbarea domiciliului in străinătate, cu circa 30, respectiv 20 de ani in urma nu constituire o împrejurare „mai presus de voința părții” in sensul art. 103 Cod pr. civ. care sa îi fi împiedicat să formuleze apel.

Reclamanții intimați au înțeles să susțină acest lucru motivat de faptul ca odată cu plecarea din țară a apelantului B. A. A., orice construcție sau teren aparținând acestuia urma sa treacă in proprietatea statului. Astfel, in conformitate cu art. 2 din Decretul nr. 223/1974 „persoanele care au făcut cerere de plecare definitiva din țară sunt obligate sa înstrăineze până la data plecării, construcțiile aflate in proprietatea lor in RSR. înstrăinarea se va face către stat .... Construcțiile aparținând persoanelor care au plecat fraudulos din tară sau care, fiind plecate in străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea din tara, trec fără plata in proprietatea statului. Terenurile aferente construcțiilor prevăzute la alineatele precedente trec in proprietatea statului in condițiile art. 13 din legea cu privire la fondul funciar".

Ca atare, chiar daca nu avea cunoștința de antecontractul de vânzare cumpărare - așa cum a susținut - apelantul avea cunoștința/trebuie sa aibă cunoștința de faptul ca odată cu plecarea sa in străinătate si cu stabilirea domiciliului in alta țară avea obligația de a înstrăina proprietățile deținute in România, in caz contrar urmând ca acestea sa devină proprietatea statului.

Or, lipsa oricărei atitudini din partea acestuia care, nici chiar după Revoluția din decembrie 1989, nu a întreprins nimic pentru a verifica si a solicitat eventual restituirea proprietății, dovedește fie ca acesta avea cunoștința de antecontractul de vânzare cumpărare, fie ca nu a dorit recuperarea niciunui bun/proprietăți deținute in România.

În ceea ce privește pe apelanta B. M., aceasta si-a schimbat domiciliul de abia in 1990, an până la care avea posibilitatea de a se comporta ca un proprietar asupra terenului, in condițiile in care a susținut ca nu are cunoștința de antecontractul de vânzare cumpărare. Astfel cum am arătat, nu corespunde adevărului ca această s-ar fi interesat de teren chiar si după plecarea in străinătate, făcându-le vizite la domiciliul reclamanților.

Daca susținerea apelantei ar fi corespuns adevărului, atunci apelanta le-ar fi lăsat o adresa din Germania sau măcar un număr de telefon la care sa ia legătura cu aceasta, sau chiar ar fi făcut mențiune despre noua adresa către Consiliul Primăriei Jimbolia unde de asemenea au fost citați de către instanța de fond.

De remarcat faptul ca reclamanții nu au demarat procesul de prestație tabulara decât la 10 ani de la Revoluție, după aproximativ 30 de ani de la încheierea antecontractului, perioada in care apelanții nu s-au interesat niciun moment de terenul despre care susțin ca au fost si sunt si în continuare interesați.

Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosința a paratei B. A., în primul rând, în conformitate cu ari. 30 din Decretul lege 115/1938 „Drepturile personale, faptele sau alte raporturi juridice in legătura cu drepturile înscrise in cartea funciara, devin opozabile terțelor persoane, prin notarea lor”. Ca atare, decesul paratei B. A. ar fi trebuit sa ne fie opozabil doar din momentul înscrierii lui in cartea funciara, înscriere care nu s-a făcut până la data introducerii acțiunii.

Faptul ca parata B. A. ar fi trebuit sa aibă 77 de ani la data introducerii acțiunii, in condițiile in care vârsta de 77 de ani nu duce automat la ideea ca o persoana la aceasta vârsta trebuie sa fie decedata. Mai ales in condițiile in care chiar parații apelanți nu au dezbătut succesiunea acesteia.

În raport de dispozițiile Decretului lege nr. 115/1938, in cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 243 pct. 1 Cod pr. civ., mai ales ca ceilalți doi parați au fost tocmai singurii moștenitori ai acesteia, apelanții din prezenta cauza.

De remarcat faptul ca toate spetele invocate de către apelanți au in vedere situații in care toți parații erau decedați la data introducerii acțiunii - ceea ce nu este situația in prezenta cauza.

Ca atare, în situația in care se va trece peste susținerile formulate, reclamanții intimați au solicitat instanței a se ține cont de faptul ca actele procedurale lovite de nulitate in temeiul art. 105 al.2 Cod pr. civ. - pe motiv al lipsei capacității de folosința - vizează doar acela acte procedurale care o privesc pe parata B. A..

Or, în condițiile in care apelanții sunt singurii care au calitatea de moștenitori legali ai-paratei B. A. - aspect recunoscut de către aceștia actele procedurale efectuate, fata de apelanții B. A. A. si B. M. rămân valabile, aceștia având capacitate de folosința, fără niciun dubiu.

În concluzie, orice respingere a acțiunii fata de B. A. ca fiind persoana lipsita de capacitate de folosința nu are nicio relevanta, sub aspectul capacității, asupra hotărârii judecătorești făta de apelanții B. A. si B. M., fata de care acțiunea nu poate fi respinsa.

Pe fond, reclamanții intimați au arătat următoarele:

Aspectele legate de vârsta vânzătorilor nu au nicio relevanta asupra legalității si valabilității antecontractului de vânzare cumpărare. Aceasta in condițiile in care la data încheierii acestui act au fost trecute vârstele fiecăruia dintre cumpărători raportat la anul nașterii, si nu la data nașterii. Astfel, apelantul s-a născut in 1947, in anul 1971 avea 24 ani (1971-1947 = 24), chiar daca in raport cu luna efectiva a nașterii acesta urma sa facă 24 de ani peste 3 luni.

Același lucru se poate spune despre fiecare vârsta a celorlalți vânzători. Or, in condițiile încheierii unui act sub semnătura privata, de către persoane fără cunoștințe juridice, este lipsit de relevanta si nu exista consecințe asupra valabilității si validității actului daca vârsta persoanelor este aproximata.

Chiar si in cazul in care s-ar fi greșit cu totul vârsta vânzătorilor de către „falsificatori", situația ar fi fost aceeași si fără relevanta asupra actului încheiat. Dacă „falsificatorii" nu îi cunoșteau pe apelanți si pe mama acestora, nu aveau nici cum sa știe anul acestora de naștere.

Aceeași lipsa de consecințe juridice este si împrejurarea ca in documentul sub semnătura privata nu a fost trecut si cel de al doilea prenume al reclamantului.

Încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare nu este motivata întotdeauna de imposibilitatea/interdicția legala de vânzare respectiv cumpărare a bunului respectiv. Ca atare, faptul ca la data antecontractului legea permitea înstrăinarea terenurilor si ca aceasta interdicție a apărut abia după 3 ani nu are nicio relevanta. De altfel, in antecontract nu s-a menționat ca actul de încheie sub semnătura privata datorita vreunei interdicții legale. Motivul real al acestei vânzări a fost necesitatea de bani a văduvei B. A., in condițiile in care avea doi copii pe care sa ii ajute, pe lângă necesitați personale.

Dacă aceste aspecte sunt „neverosimile" cum au susținut apelanții, in aceeași măsura este neverosimila susținerea ca o persoana nu se interesează timp de 40 de ani de un teren asupra căruia susține ca este proprietar, nedeschizând asupra acestuia moștenirea legala cu privire la propria mama timp de alți 30 de ani.

Cu privire la martorii audiați in prima instanța, s-a solicitat instanței a se ține cont de faptul ca cei doi martori participanți la încheierea antecontractului erau decedați la data procesului, acesta fiind motivul pentru care martorii propuși si audiați de prima instanța au fost alții. Totodată, cele doua motive de apel cu privire la martori sunt total contradictorii. Astfel, daca proba cu martori era inadmisibila, atunci aspectul privind identitatea persoanelor audiate nu are nicio relevanta.

Totodată, martorii audiați nu au făcut declarații „in contra sau peste înscrisul" de la dosar. Declarațiile martorilor au vizat aspecte legate de folosința terenului de către reclamanți, de faptul ca erau cunoscuți ca proprietari asupra terenului, precum si cu privire la interesul apelanților cu privire la acest teren.

Referitor la radierea dreptului de proprietate asupra terenului, s-a solicitat a fi respinsă, motivat de dispozițiile art. 294 Cod pr. civ. conform cărora in apel „nu se pot face cereri noi". In speța, pârâții apelanți nu pot veni in apel să solicite radierea dreptului de proprietate asupra terenului, aceasta fiind o cerere noua formulata doar in apel. In primul rând instanța de apel este investita doar cu admiterea sau respingerea cererii noastre si nu s-a formulat o cerere reconvenționala si nici nu s-a solicitat trimiterea spre rejudecare a cauzei.

În al doilea rând, în prezent dreptul de proprietate asupra terenului aparține intimatului B. I., drept de proprietate dobândit prin convenție si nicidecum prin sentința judecătoreasca. Ca atare, aceasta cerere este in principal inadmisibila si in subsidiar netemeinica.

Nu in ultimul rând s-a arătat ca in sistem de carte funciara sunt aplicabile art. 28 din Decretul lege 115/1938 care arata ca „Cel ce a posedat un bun nemișcătorii condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris in cartea funciara, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat". Raportat la aceste dispoziții legale si la împrejurările ca apelanții nu au dezbătut moștenirea mamei si nu s-au interesat de teren, asupra cotei de proprietate deținute de B. A. reclamanții au dobândit proprietatea si prin uzucapiune.

În plus, s-a solicitat a se ține cont de aspectele de drept menționate mai sus cu privire la plecarea in străinătate a apelanților si consecințele juridice ce deriva din aceasta.

Față de toate aspectele invocate, este evident ca apelul este in principal tardiv si in subsidiar este netemeinic, motiv pentru care s-a solicitat a fi respins, cu cheltuieli de judecata.

Probele solicitate de intimați reclamanți: actele depuse la dosar; interogatoriile apelanților; audierea a doi martori: D. I. și T. I..

În drept, și-au întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 87, 95, 103, C.proc.civ.

Pârâții apelanți B. (născută B.) M. și B. A. A., au formulat răspuns la întâmpinare, invocând caracterul neîntemeiat al excepției insuficientei timbrări a apelului și arătând că, potrivit art. 55 din OUG nr. 80/2013, "Pentru cererile și acțiunile introduse până la . prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc si se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor".

Pârâții apelanți nu au introdus o acțiune nouă, ci o cale de atac în cadrul unei acțiuni deja existente, introdusă de reclamanți sub imperiul vechii reglementări a taxelor judiciare de timbru. In baza acestei reglementări au achitat 50% din valoarea actualizată a taxei judiciare de timbru plătită de reclamanți la prima instanță. Prin urmare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 55 din OUG nr. 80/2013, as-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției insuficientei timbrări a apelului invocată de reclamanții intimați.

Au invocat și caracterul neîntemeiat al excepției tardivității apelului, arătând că potrivit art. 284 C.proc.civ.C., forma în vigoare la data introducerii acțiunii -11.12.2000, "Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii redactate[...]".

Intimații confundă comunicarea efectivă a hotărârii cu respectarea formalităților de comunicare. Dacă, îndeobște, respectarea formalităților de comunicare conduce la comunicarea efectivă a actului procedural, în speță s-a dovedit că, deși formalitățile de comunicare a sentinței prevăzute de Codul de procedură civilă au fost respectate, comunicarea sentinței nu a avut loc mai devreme de 24.11.2014.

Întâi, este dovedit că, încă de la prima zi de judecată în primă instanță, intimații reclamanți au știut că sunt plecați definitiv în Germania.

Pe aproape toate dovezile de citare de la prima instanță figurează o asemenea mențiune, în plus, una dintre dovezile de comunicare a sentinței confirmă această stare de fapt.

La aceste dovezi s-au adăugat înscrisurile (filele 28-29 și 31-32 Apel) care dovedesc emigrarea apelanților pârâți în Germania cu 10 ani (B./B. M.), respectiv 20 de ani (B. A.) înainte de introducerea acțiunii. Intimații reclamanți știau că se judecă în contradictoriu cu persoane plecate definitiv în Germania, care nu știu de existența procesului și cărora nu li se putea comunica în mod efectiv sentința pronunțată în cauză.

În concluzie, s-a făcut dovada că, deși formal procedura de comunicare a sentinței a fost îndeplinită, comunicarea ei către apelanții pârâți nu putea avea loc în mod efectiv, iar reclamanții știau perfect acest lucru. Excepția de tardivitate a apelului se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, în baza art. 284 C.proc.civ.C. anterior citat, constatându-se realizarea comunicării efective a sentinței către subsemnați la data de 24.11.2014, conform probatoriului.

Totodată, apelanții au arătat că cererea subsidiară de repunere în termen este întemeiată, solicitând respingerea opoziției intimaților la cererea subsidiară de repunere în termen, raportat la dispozițiile art. 103 C.proc.civ.C. și la împrejurarea mai presus de voința lor pentru care nu au cunoscut nimic despre litigiul reclamanților, împrejurare reprezentată de simplul fapt al emigrării în Germania cu mult timp înaintea comunicării sentinței la domiciliile din România. În același sens sunt și doctrina și jurisprudența la care s-a făcut trimitere în cererea de apel, pct. 3.

Considerațiile intimaților privind aplicarea în cauză a Decretului nr. 223/1974 sunt rezultatul unor confuzii asupra stării de fapt și nu au nicio legătură cu obiectul prezentului apel.

Cu privire la necesitatea soluționării cu prioritate a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a defunctei B. A., apelanții au arătat că, după soluționarea excepțiilor anterior evocate, s-a solicitat instanței ca, anterior dezbaterilor asupra probelor și asupra fondului cauzei, să se hotărască asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acesteia, chemată în judecată la 17 ani după decesul acesteia, survenit la 18.03.1983, la Jimbolia (conform certificatului de deces - fila 30 Apel).

Intimații sunt liberi să creadă că decesul mamei le putea fi opozabil "doar din momentul înscrierii lui în cartea funciară" (conform pag. 4 din întâmpinare), idee inedită, la care încă reflectă.

Pârâții apelanți au solicitat a se ține cont de argumentele prezentate la pct. 4.1. al apelului, de jurisprudența Curții Supreme și de cea a Curților de Apel evocate cu acest prilej, de inaplicabilitatea art. 243, pct. 1, C.proc.civ.C., de neinvestirea legală a Judecătoriei Timișoara cu o acțiune contra unei persoane decedate, precum și de art. 105, al. 2, C.proc.civ.C., în baza căruia toate actele de procedură de la prima instanță și sentința pronunțată în cauză sunt lovite de nulitate.

Cu privire la cererea de radiere a dreptului de proprietate al reclamanților B. E. și B. A., apelanții au motivat în sensul că intimații au susținut că această cerere ar fi inadmisibilă, pentru că ar fi "o cerere nouă formulată doar în apel". Intimații sunt în eroare. La prima instanță, reclamanții intimați au solicitat intabularea dreptului lor de proprietate în baza contractului falsificat prezentat. Prima instanță, în absența pârâților, a admis cererea de intabulare. Pârâții nu fac decât să atace această soluție a Judecătoriei Timișoara, în baza art. 282 al. 1, C.proc.civ.C., solicitând radierea dreptului intabulat de prima instanță.

În consecință, s-a solicitat respingerea excepției de inadmisibilitate ca neîntemeiată.

Referitor la netimbrarea cererii de constatare a uzucapiunii în cauză, au invocat excepția de inadmisibilitate a unei asemenea cereri introdusă direct în apel, în baza art. 3, al. 1. din OUG 80/2013, solicitând a se dispune timbrarea petitului de uzucapiune formulat de intimați prin întâmpinare (în ultima pagină).

După timbrarea acestui petit, s-a solicitat a fi respins ca inadmisibil, în baza art. 294, al. 1, C.proc.civ.C., care interzice cererile noi, formulate direct în apel.

Reclamanții intimați B. E., B. I. și B. A., au formulat note de ședința, prin care, în situația în care instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 139 al. l Cod pr.civ., au arătat următoarele:

Prin întâmpinare au înțeles sa invoce, pe cele de excepție, în apărare, ca în ceea ce privește cota de proprietate a numitei B. A., decedata in 18.03.1983 a intervenit uzucapiunea prevăzuta de art. 28 din Decretul lege 115/1938 si totodată înțeleg sa se apere - pe cale de excepție - în sensul că și în ceea ce privește cotele de proprietate solicitate de către apelanții B. Magdalna si B. A. A. a intervenit uzucapiunea prevăzuta de art. 27 din Decretul Lege nr. 115/1938.

Cu privire la temeiul de drept aplicabil uzucapiunilor invocate, în apărare, reclamanții intimați au înțeles să arate următoarele:

În condițiile in care încă de la primele documente încheiate intre părți si până în prezent s-au aflat si se afla in sistem de carte funciara trebuie sa se raporteze la acest aspect si in ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile.

După cum se cunoaște, prin Legea 241/1947 s-a dispus ca in regiunile unde funcționa sistemul de publicitate prin cărți funciare sa se facă aplicarea dispozițiilor Decretului Lege nr.115/1938.

Ca atare, in Banat, începând cu 1947 aceste dispoziții ale DL 115/1938 au fost aplicabile in materie de uzucapiune pana la abrogarea lor (evident).

În aceasta materie, a apărut Legea nr.7/1996 (republicata in MO 201/3.03.2006, in varianta in vigoare înainte de 01.10.2011) care menționează la art.69 al.2 ca „la data finalizării lucrărilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliara pentru întreg teritoriul administrație al unui județ isi încetează aplicabilitatea, pentru județul respectiv, următoarele dispoziții legale: ... - Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare.

Ulterior, prin art. 230 lit. g din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil s-au abrogat dispozițiile Decretului Lege 115/1938 începând cu data de 1 octombrie 2011, data la care au început sa fie aplicabile in materie de uzucapiune dispozițiile art. 930 si urm. din noul Cod civ.

Cu toate acestea, conform art. 9 din Legea 71/2011, art. 6 din noul Cod civ. va avea următorul cuprins: al. 4 - „prescripțiile, decăderile si uzucapiunile începute si neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt in întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.

Ca atare, în ambele situații de apărare pe excepție invocate în prezentul dosar, termenul de început al posesiei pentru uzucapiune a început înainte de 1 octombrie 2011 (18.03.1983, respectiv 25.04.2001), motiv pentru care acestor doua situații de uzucapiune le sunt aplicabile dispozițiile Decretului lege 115/1938 ca reprezentând dispoziția legala care le-a instituit. Reclamanții intimați au înțeles să susțină acest lucru motivat si de faptul ca până la . noului cod civil - 1 oct 2011 - Legea 7/1996 nu intrase pe deplin in vigoare astfel încât să fie abrogate dispozițiile Decretului Lege 115/1938 (deoarece lucrările cadastrale aferente județului T. nu sunt finalizate nici pana in prezent).

În plus, prin decizia civila nr. 86 a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a stabilit ca pentru posesia imobilelor situate in regimul de carte funciara, începute sub imperiul Decretului Lege nr. 115/1938 acțiunea in constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementata in exclusivitate de prevederile acestui decret chiar si după data intrării in vigoare a Legii 7/1996.

Cu privire la uzucapiunea privind cota de proprietate a numitei B. A., au arătat că în conformitate cu art. 28 din Decretul lege 115/1938 „cel ce a posedat un bun nemișcător in condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris in cartea funciara, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.

În speță, B. A. a decedat la data de 18.03.1983, astfel încât începând cu aceasta data a început sa curgă termenul de 20 de ani menționat anterior. In aceste condiții, după moartea numitei B. A. reclamanții B. A. si E. au posedat cu buna credința, terenul in speța in mod continuu, neîntrerupți, netulburați, public si sub nume de proprietari. In perioada 1983 si pana in 2003 când s-a împlinit termenul de 20 de ani prevăzut de lege aceștia au exercitat o posesie utila, au fost cunoscuți ca fiind proprietarii terenului, au plătit impozitele aferente acestuia, au făcut lucrări de întreținere a terenului, nefiind deranjați de nimeni in această perioadă care sa susțină că ar fi proprietarii terenului. In acest sens, susținerile apelanților ca ar fi vizitat reclamanții până in 1995 nu corespund adevărului, neexistând nicio dovada in acest sens, rămânând in sarcină acestora să dovedească ca au tulburat in vreun fel posesia reclamanților. Chiar si așa zisa înțelegere legata de folosința gratuita de către reclamanți in schimbul plații impozitului, apelanții au menționat ca a fost verbala, iar reclamanții nu o recunosc, lucrurile stand cu totul altfel.

De remarcat ca in speța sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 28 menționat mai sus pentru intervenția uzucapiunii, respectiv s-a exercitat o posesie utila de către B. A. si E. asupra cotei de 2/8 a numitei B. A. timp de mai bine de 20 de ani de la decesul acesteia din 18.03.1983. Dovada acestei posesii utile reclamanții au înțeles să o dovedească cu martorii pe care i-au propus deja prin întâmpinarea formulata in apel, la dosar regăsindu-se certificatul de deces al numitei B. A. depus de către apelanți. Cu privire la excepția invocată de apelanți cu privire la aceasta uzucapiune se va răspunde printr-un document separat.

Nu in ultimul rând, s-a menționat ca practica judiciara a stabilit ca aceasta prescripție achizitiva are loc numai in cazurile in care nu sunt moștenitori legali sau testamentari care sa fi acceptat succesiunea in mod expres sau tacit si astfel sa fi devenit proprietari indiferent de intabularea dreptului lor de proprietate. Or, apelanții din prezentul dosar nu au făcut dovada ca ar fi acceptat in vreun fel moștenirea mamei lor (expres au tacit), astfel încât si aceasta condiție a uzucapiunii invocate este îndeplinita.

Cu privire la uzucapiunea privind cota de proprietate a apelanților B. M. si B. A. A., au arătat că în conformitate cu art. 27 din Decretul Lege nr. 115/1938 "In cazul când s-au înscris fără cauza legitima, drepturi reale, care pot fi dobândite in temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, daca titularul dreptului le-a posedat cu buna-credința, potrivit legii, timp de 10 ani".

În speță, reclamanții B. E. si A. si-au înscris in cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului in speța in anul 2001 (si in mod special asupra cotelor de 3/8 o fiecăruia dintre apelanți), in baza unui titlu nevalabil - sentința civila nr. 4159/20.03.2001 a Judecătoriei Timișoara. Susțin acest lucru pornind de la ideea ca instanța a făcut deja aplicarea art. 139 al. 1 Cod pr. civ. înlăturând astfel efectele înscrisului sub semnătura privata cu privire la vânzarea cumpărarea terenului in speța.

Aceștia au posedat cu buna credința, public si sub nume de proprietar imobilul in speța, plătind impozitele aferente si fiind cunoscuți ca adevărați proprietari ai terenului, astfel cum am arătat deja.

Ulterior, în anul 2005 au vândut acest teren fiului lor - în baza unui contract de vânzare cumpărare - care a continuat mai departe acesta posesie utila, fiind înscris si acesta in cartea funciara in baza unui titlu nevalabil (ca o consecința a nevalabilității titlului primilor posesori).

În condițiile existentei unei posesii utile, publice si sub nume de proprietari a numiților B. A. si E. a intervenit o joncțiune a posesiei acestora cu cea fiului lor, in beneficiul acestuia din urma împlinindu-se termenul de 10 ani prevăzut de art. 27 din DL 115/938.

Trebuie remarcat faptul ca in sistem de carte funciara drepturile de proprietate referitoare la imobile se transmit, se constituie, se modifica ori se sting prin înscrierea in cartea funciara cu excepția cazurilor prevăzute de art. 27 si 28 din DL nr. 115/1938. Conform prevederilor acestor articole si, in special a art. 27, dreptul de proprietate asupra imobilelor poate fi dobândit prin uzucapiune când înscrierea s-a făcut fără cauza legitima si titularul a posedat imobilul cu buna credința timp de 10 ani [Curtea Suprema de Justiție, dec. Secției civile nr.1264/26.05.1993 in Buletinul jurisprudenței, culege de decizii pe anul 1993, București, edit. Continent & universal, 1994, p.21-24).

Ca atare, cazurile si condițiile in care operează uzucapiunea in sistem de carte funciară sunt reglementate de aceste doua articole prezentate mai sus, pentru cotele de proprietate ale apelanților fiind aplicabil art. 27. Astfel cum s-a arătat, deși situațiile vizate de art. 27 sunt destul de rare, in acest caz pentru înscrierea in cartea funciara a dreptului este necesar un act autentic notarial sau o hotărâre judecătoreasca - condiție îndeplinita pe deplin în prezenta speța.

Cu privire la nevalabilitatea acestui titlu, majoritatea literaturii de specialitate a apreciat ca atât actele lovite de nulitate relativa cat si cele lovite de nulitate absoluta pot constitui just titlu pentru dobândirea dreptului prin uzucapiune. In susținerea acestei opinii vine si ideea ca textul nu pune condiția justului titlu pentru a putea uzucapa. Locul justului titlu in acest caz este luat de faptul înscrierii in cartea funciara. Tribunalul Suprem a îmbrățișat acest punct de vedere arătând ca aparenta creata de un titlu nevalabil înscris in cartea funciara produce efecte nu numai pentru a apăra terții dobânditori de buna credința, dar, mai mult decât atât, prin expirarea termenului de 10 ani acordat titularilor lezați de a cere rectificarea înscrierii făcute in baza titlului nevalabil, situația juridica creata prin starea de aparenta se consolidează definitiv (decizie civ. nr. 493/14.03.1968, in CD 1968, p.69). In aceste cazuri, literatura de specialitate a apreciat ca dobândirea dreptului de proprietate rămâne valabila prin consolidarea actului anulabil si nu neapărat prin uzucapiune.

S-a mai menționat, în ceea ce privește legea aplicabila acestei posesii de lunga durata, că aceasta este Decretul Lege 115/1938, în condițiile in sistem de carte funciara, iar posesia pentru uzucapiune a început odată cu înscrierea in cartea funciara a sentinței civile nr. 4159/20.03.2001 a Judecătoriei Timișoara, data la care nu intraseră in vigoare dispozițiile Legii 7/1996 (nefiind finalizate lucrările de certe funciara si cadastru). In acest sens sunt considerentele deciziei 86/2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție care a stabilit ca in situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului lege 115/1938 si împlinite după . Legii 7/1996, acțiunile in constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune in regim de carte funciara sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului lege 115/1938.

Cu privire la termenul de posesie, în speța a intervenit joncțiunea posesiilor astfel cum aceasta este prevăzuta de dreptul comun in materie - art. 1860 Cod civ. Joncțiunea posesiilor este adăugirea la posesia ce o exercita posesorul actual, a intervalului de timp cat posesia a fost exercitata de către autorul sau, însemnând ca cele doua posesiuni reunite succesiv sa împlinească termenul necesar pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. In codul civil vechi joncțiunea posesiilor este reglementata de art. 1859-1860 cu precizarea făcuta in art. 1861, diferind de art.2235 C.civ.fr., care lasă posibilitatea unei interpretări mai lărgi prin precizarea făcută ca adăugarea posesiunii la posesiunea autorului nostru are loc "in orice chip" sau "in orice mod" ("... de quelque maniere ..."), făcând-o posibila atât pentru succesiunea universala cat si pentru cea cu titlu particular. In doctrina mai este denumita si accesiunea posesiunilor, cei doi termeni "de adăugire" si "de accesiune" având aici același sens. Legiuitorul roman asimilează pe succesorii universali cu cei particulari. Din art. 1860 C.civ. rezulta ca joncțiunea posesiilor este o facultate lăsata la aprecierea posesorului, care poate deci sa se folosească sau sa renunțe la ea. El poate sa înceapă o posesie diferita când nu se mai poate prevala de cea a autorului sau."Autor" este acela care a posedat anterior si nu este titular al dreptului de proprietate, iar acesta a transmis posesia ca stare de fapt. In acest sens, practica judiciara a stabilit ca pentru a uzucapa, posesorul actual nu poate uni posesiunea cu cea exercitata anterior de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv. Posesiunea anterioara sa fie exercitata de un neproprietar. Jurisprudența a statuat ca autorul celui care invoca joncțiunea nu poate fi proprietarul imobilului.

Prin „autor” se înțelege numai persoana care, ca si cel care invoca uzucapiunea, nu este titularul dreptului real, deoarece in cazul titularului acesta poate sa-si transmită dreptul fara a mai face necesara invocarea uzucapiunii. Pentru a se uni si opera cele doua posesii într-una singura, se cere îndeplinirea cumulativa a doua condiții: sa fie vorba de o posesie propriu-zisa; posesorul actual sa fi dobândit de la autorul sau pe baza unui raport juridic. Acest raport juridic trebuie sa stea la baza faptului material al transmiterii stăpânirii efective a lucrului, adică este necesar sa îndeplinească condiția unui act translativ de proprietate. Strămutarea are loc, in exprimarea art.1859 C. civil, in mod universal sau particular. Transmiterea posesiei in temeiul unui raport juridic cu titlu particular are valoare pentru joncțiunea posesiei, atunci când actul translativ din orice motive devine ineficient, cum ar fi un antecontract de vânzare-cumpărare sau orice alta convenție nevalabila care da dreptul posesorului sa prescrie împotriva titularului dreptului.

Cu privire la termenul de formulare a prezentei apărări privind cotele de proprietate de 3/8 ale apelanților, au arătat că prezenta apărare reprezintă o apărare pe excepție. Or, apărarea pe temeiul uzucapiunii reprezintă o excepție absolută, de ordine publica ce poate fi invocata atâta de parte cât si de către instanța, in orice stadiu al procesului.

În acest sens este si Decizia ICCJ nr. 1/2014 în conformitate cu care prescripția poate fi invocata de către instanțe, din oficiu, sau de către părți „indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii începute după 1 octombrie 2011".

În speța, termenele uzucapiunilor invocate de către reclamanți reprezintă reale termene de prescripție stabilite de legi speciale, astfel încât pentru invocarea lor sunt aplicabile pe deplin dispozițiile deciziei sus menționate.

Prin notele depuse la termenul din 16.06.2015 apelanții pârâți B. M. și B. A. A. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra cotei de 2/8 din terenul în litigiu, întrucât în prezentul dosar stau în calitate de coproprietari ai terenului în discuție, pentru cota de 3/8 a fiecăruia dintre ei, nu în calitate de moștenitori ai defunctei reclamante B. A., astfel că le lipsește calitatea de proprietari pentru cota de 2/8. în cazul uzucapiunii, calitate procesuală pasivă nu paote avea decât adevăratul proprietar al imobilului în litigiu.

Prin cererea depusă la termenul din 29.09.2015 apelanții pârâți au solicitat respingerea pretențiilor de uzucapiune ale intimaților, având în vedere că uzucapiunile asupra unor cote de proprietate indiviză sunt imposibile practic și juridic, iar cereri în justiție sunt inadmisibile, un termen de uzucapiune pretins ca începând în 2001 nu atrage aplicabilitatea Decretului –lege nr. 115/1938, ci a Legii nr. 7/1996 și implicit a Codului civil C., posesia reclamată de intimați nu este utilă, au avut calitatea de detentori precari, inițial locatari, ulterior comodatari, art. 27 din Decretul –lege nr. 115/1938 prevede condiția posesiei cu bună-credință, frauda prin falsificarea unui contract de vânzare cumpărare exclude buna-credință a posesorilor.

La dosar s-au anexat următoarele înscrisuri: Anexa 1 - Extrasul de CF al terenului în Litigiu; Anexa 2 - Certificatul de moștenitor nr. 38/1968; Anexa 3 - Actul de emigrare al lui B. A. A.; Anexa 4 - Certificatul de deces al lui B. A.; Anexa 5 - Actul de emigrare al lui B. (născută B.) M.; Anexa 6 - Dovada cererii și comunicării Sentinței nr. 4159/2001; Anexa 7 - Decizia nr. 100/2007 a Curții de Apel G., în M.T.. Gli. B.; Codul de procedură civilă comentat și adnotat, U.J, 2008; Anexa 8 - Cartea de identitate și certificatul de căsătorie ale lui P3akk (născută B.) M.; Anexa 9 - Cartea de identitate a lui B. A. A., cerere de introducere în cauză a moștenitorilor reclamantului B. A.; adeverinta nr.97/24.02.2015 emisa de Societatea Cooperativa „Viitorul” Jimbolia (fila 62); stat de salarii pentru muncitori (filele 63-87), adeverința nr.3/12.02.2015 emisa de . (fila 88); lista stat de plată a avansului chenzinal (filele 89, 90 ); cerere formulata de avocat S. F. (fila 97), factura fiscală DIV00121250/05.12.2014 (fila 98), decizia 333 dosar nr.1644/2002 a Curții Supreme de Justiție Secția Civilă; copie certificat de deces B. A. (fila 108); declarație de căsătorie nr.6888/09.09.1970 a numiților B. A.-A. și F. E. ; declarația de căsătorie nr.6673/01.10.1971 a numiților B. Ș. și B. M. (filele 118-121); interogatoriu formulat apelantei Baak M. (filele 123-128), interogatoriu luat lui B. A. (filele 129-133); datele solicitate de instanță depuse de Liceul Tehnologic Jimbolia (filele 146- 150); înscris în probațiune privind noi dovezi referitoare la contrafacerea Contractului prezentat de reclamanții intimați.

La termenul din 24.03.2015 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intimați reclamanți a numiților B. E., B. A., B. I., continuatori ai intimatului reclamant decedat, B. A., a respins excepțiile insuficientei timbrări a apelului invocată de intimații reclamanți, excepția tardivității apelului, constatând declarat în termenul legal apelul, a respins cererea de repunere în termenul de apel ca rămasă fără obiect.

La termenul din 26.05.2015 a admis excepția inadmisibilității cererii de radiere formulată de pârâți prin cererea de apel, a respins excepția netimbrării cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune invocată pe cale de excepție prin întâmpinare de către intimații reclamanți, a respins excepția inadmisibilității cererii de constatare a dreptului de proprietate prin uzucapiune formulată de intimații reclamanți prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

La termenul din 29.09.2015 instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a apelanților pârâți și excepția inadmisibilității, invocate de aceștia.

În probațiune, s-a dispus în completarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, depunerea în original a contractului invocat în susținerea acțiunii de reclamanții intimați, depunerea de acte de la SPCLEP Jimbolia și Liceul Tehnologic M. E. din Jimbolia, interogatoriul apelanților pârâți, efectuarea unei expertize grafice și tehnice, proba testimonială.

La termenul din 16.06.2015 tribunalul a constatat că intimații reclamanți nu pot depune originalul înscrisului invocat, a respins ca inadmisibilă cererea de refacere a originalului antecontractului de vânzare cumpărare, formulată de intimații reclamanți.

S-a depus răspunsul apelanților pârâți la interogatoriu, filele 185-193 dosar volumul I, lucrarea de specialitate dispusă în cauză nu s-a efectuat din cauza lipsei originalului înscrisului care trebuia analizat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timisoara, au fost audiați martorii T. I., G. M., D. I., I. I., declarațiile fiind atașate la dosar, filele 21-25, volumul al doilea.

Pârâta apelantă B. (născută B.) M., în temeiul art. 243 al.1, pct. 1 ultima teză, a formulat notă privind decesul coapelantului și cerere de introducere în cauză a moștenitorilor, prin care a notificat decesul fratelui său B. A. A., apelant in cauză.

În aceste condiții, s-a solicitat introducerea în cauză a moștenitoarelor coapelantului după cum urmează: B. E., în calitate de soție și Herwig B. M., în calitate de fiică.

S-a menționat faptul că în baza împuternicirii avocațiale atașate, ambele moștenitoare au domiciliul procedural ales la avocat S. F., in Timișoara, P-ța. Sf. G. nr.4, ., la fel ca pârâta apelantă B. (născută B.) M..

Cererea a fost admisă la termenul din 08.12.2015.

Deliberand asupra apelului, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constata ca acesta nu este fondat.

Intrucat a fost invocata exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei B. A., aceasta va fi solutionata cu prioritate, in conformitate cu dispozitiile art. 137 alin.1 C.proc.civ. anterior, aplicabil in speta, conform art. 24 din Noul Cod de procedura civila, intrat in vigoare la data de 15.02.2013, intrucat procesul de fata a fost initiat inainte de data amintita.

Exceptia nu va fi retinuta in cauza, intrucat ea a fost invocata de persoane care nu au dovedit interesul in schimbarea hotararii sub acest aspect. Desi nu exista un text de lege in acest sens, exceptia invocata se constituie, fata de specificul spetei, intrucat nu a fost invocata in fata instantei de fond, . apel, pentru analizarea caruia se impune ca partea care il formuleaza sa justifice un interes. Acesta este definit in procedura civila ca folosul practic, actual si personal care este obtinut in urma exercitarii unui drept procesual.

Asa cum rezulta din expunerea starii de fapt in actiune si sentinta, apelantii parati B. M., B. A.- A. au fost proprietarii cotelor de cate de 3/8 din imobilul in litigiu, iar parata B. A., decedata . introducerii actiunii, a avut calitatea de proprietar asupra diferentei de cota din bun.

Prin inscrisul depus la fila 136 și următoarele dosar volumul I apelantii parati B. A.- A., B. M. au mentionat in mod expres ca nu sunt mostenitorii paratei decedate, mama lor; este adevarat, precizarea a fost facuta pentru problema calitatii procesuale pasive in apararea formulata de intimatii reclamanti in sensul dobandirii dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii, in cazul inlaturarii inscrisului constatator al promisiunii de vanzare cumparare valorificat de instanta de fond. Pozitia adoptata se impune insa ca proba vizand acceptarea calitatii de mostenitor in orice problema care are legatura cu succesiunea paratei decedate, mama apelantilor parati initiali. Renuntarea este expresa, ea nu mai poate fi revocata, pentru ca termenul de acceptare a mostenirii unei persoane decedate in anul 1983 a expirat la 6 luni de la momentul decesului, conform Codului civil anterior.

Rezulta astfel ca apelantii parati, asa cum a fost format cadrul procesual in urma decesului apelantului parat B. A. A., dar nici la momentul depunerii caii de atac, nu obtin niciun folos material direct si personal daca se respinge actiunea pentru cota de 2/8 a paratei B. A., decedata, ca urmare a admiterii exceptiei lipsei capacitatii procesuale de folosinta. Solutia de respingere in parte a actiunii ca urmare a admiterii apelului pentru motivul analizat in aceste paragrafe nu produce niciun beneficiu material direct in patrimoniul apelantilor, straini de cota de 2/8 din imobil, care ar reveni eventual in patrimoniul paratei decedate, dar nu poate ajunge si in acela al apelantilor parati, straini de succesiune.

Nu se poate admite motivul de apel intrucat ar exista un interes general in sensul amintit, pentru ca orice cerere, inclusiv aceea de reformare a unei sentinte, prin intermediul apelului, presupune existenta unui interes. In momentul in care excepția lipsei capacitatii procesuale de folosinta se transpune . apel, ea isi pierde caracterul absolut stabilit de doctrină și jurisprudență în absența unui text de lege în acest sens, chiar și din noul Cod de procedura civilă.

Apelanții parați au mai invocat nulitatea hotărarii în temeiul art. 105 alin.2 C.proc.civ., dar textul nu este aplicabil pentru că se referă la actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, iar nulitatea, nu neapărat absolută, pentru că textul nu distinge, intervine numai dacă prin aceasta s-a produs o vătămare ce nu se poate înlătura decat prin anularea lor. Așa cum s-a arătat supra, nu există o vătămare a drepturilor procesuale ale apelanților parați cu privire la cota de proprietate de care sunt străini.

Pe fond, tribunalul apreciază că motivele de apel nu sunt fondate.

Apelanții parați au solicitat în principal aplicarea dispozițiilor art. 139 alin.1 C.proc.civ., cu scopul de a se înlătura din probațiune înscrisul constatator al promisiunii de vanzare cumpărare invocat de reclamanți și reținut de instanța de fond pentru admiterea acțiunii.

Tribunalul nu va da curs cererii pentru că nu acesta este sensul dispoziției, nici intenția legiuitorului atunci cand a redactat textul.

Este adevarat că partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris.

Dar articolul a cărui aplicare se solicită, redat în paragraful anterior, se regăsește în secțiunea intitulată „ Înfățișări și dezbateri”, capitolul „ Judecata”, din Titlul „ Procedura înaintea primei instanțe”.

Deși potrivit art. 298 C.proc.civ. dispozițiile privind judecata în primă instanță sunt aplicabile și în apel, dacă nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu, în speță este incidentă excepția menționată, dar într-o formă nuanțată.

Instanța de apel poate încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, dar aceasta nu înseamnă că poate pretinde reclamanților, după 13 ani de la judecata în fond, prezentarea originalului înscrisului invocat, depus în copie, în cazul imposibilității, actul urmând a fi înlăturat.

În acest moment, nu se cunoaște în mod cert că reclamanții nu au avut asupra lor originalul, dar nici nu există pentru aceștia obligația de a deține actul și după 13 ani de la judecată, pentru că în apelul de față nu ne mai aflăm în situația de înfățișări și dezbateri. Textul nu este aplicabil în sensul urmărit de apelanții parați, direct în apelul exercitat după 13 ani de la judecata în fond, pentru că nu se mai află în această etapă, în ședință în fața instanței la care s-a depus înscrisul. De asemenea, textul art. 139 alin. 1 C.proc.civ. este susceptibil de aplicare și în apel, pentru înscrisurile depuse ca probe noi în calea de atac, posibilitate prevăzută de art. 295 alin.2.

În plus, s-ar ajunge la aplicarea art. 139 alin.1 C.proc.civ. dacă eventual s-ar ajunge la reținerea relei-credințe a reclamanților în demersul inițiat în anul 2000, dar contractul nu se va considera nici falsificat, așa cum invocă apelanții parați, după cum susținerile martorilor propuși de aceștia în sensul existenței unei înțelegeri cu privire la folosința terenului, nu și la înstrăinare, vor fi înlăturate ca nereale, întrucat nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Cum înscrisul nu este înlăturat din probatoriu, urmează a se trece la celelalte critici aduse de parați.

Aceștia invocă faptul că toate varstele trecute în contract, ale paraților inițiali sunt greșite, semnăturile de la rubrica vanzător nu le aparțin paraților, unul dintre parați poarta și numele de A., care nu se regăsește în promisiune, pentru paratul B. A., nu exista în anul 1971 nicio interdicție legală de vanzare a terenurilor care sa justifice neprezentarea părților la notarul public, niciunul dintre martorii audiați la prima instanță nu a susținut că ar fi fost prezent la încheierea contractului, proba cu martori fiind și inadmisibilă.

Tribunalul constată că în privința vârstei nu există diferențe majore, între consemnările din promisiunea de vanzare cumpărare și realitate, pentru că din verificarea actelor de stare civilă rezultă că la data încheierii acestui act au fost menționate varstele fiecăruia dintre vanzători raportat la anul nașterii, nu la data nașterii. De exemplu, s-a trecut 24 de ani pentru apelantul parat, deși el împlinea această varstă peste trei luni de la actul datat 25.03.1971.

Chiar și în cazul unei diferențe mai mari de varstă, argumentul nu poate fi folosit pentru înlăturarea înscrisului, pentru că ne aflăm în prezența unei promisiuni de vanzare cumpărare, în cadrul căreia acest element nu este obligatoriu, iar dacă se inserează totuși în act, mențiunea se face în baza declarației părții vizate, care nu trebuie și nu este verificată de cocontractant, mai ales ca părțile nu își solicită reciproc și nu prezintă la acel moment actele de identitate.

Aceeași lipsă de consecințe juridice are și împrejurarea că în antecontract nu a fost trecut și cel de-al doilea prenume al paratului B. A., rațiunea pentru această concluzie regăsindu-se, de asemenea, în paragraful anterior.

In ceea ce priveste semnăturile de la rubrica vanzător, apelantii parati au depus in probatiune inscrisuri cu semnaturile promitentilor vanzatori din perioada apropiata actului nerecunoscut de acestia, au fost emise adrese catre SPCLEP Jimbolia și Liceul Tehnologic M. E. din Jimbolia pentru a comunica astfel de inscrisuri, pentru verificarea si compararea de scripte.

Apelantii solicita inlaturarea antecontractului de vanzare cumparare, pentru diferente vizibile intre semnaturile reale, care reies din scriptele depuse, si semnaturile aflate pe promisiune.

Tribunalul constata ca exista diferente, dar ele nu sunt excluse in cazul niciunei persoane, de altfel, in cadrul expertizei grafice si tehnice a inscrisurilor, care in cauza nu s-a putut efectua nefiind pus la dispozitia laboratorului de expertize criminalistice actul in original, specialistii insisi constata astfel de deosebiri, dar formuleaza concluzia in raport de verificarea fiecare litere, aceasta fiind si ea separata pe parti si comparata.

Este adevarat ca toti vanzatorii au semnat cu adaugarea prenumelui, ceea ce nu se intampla in alte acte, in cazul lui B. M., dar este firesc sa fie trecuta si prescurtarea acestuia, cat timp toti vanzatorii aveau acelasi nume de familie. Chiar daca se observa ca la aceeasi persoana, B. M., litera B este scrisa diferit, o data de tipar, in inscris, iar in scripte apare de mana, chiar daca B. A. a semnat anterior anului 1971 cu prenumele scris cu 2 N, aceste diferente nu sunt excluse in cazul niciunei persoane, fiind importante si determinante pentru deosebiri pozitia in care a stat persoana care a semnat, instrumentul cu care a scris, varsta sau care era starea in care se afla la acel moment. In cazul paratei defuncte, tribunalul observa ca si in cartea funciara depusa la dosarul de fond, si in certificatul de mostenitor, prenumele sau este scris exact ca in conventie, nu cu 2 N, ceea ce inseamna ca nu intotdeauna a folosit aceeasi consoana de 2 ori, cum sustin apelantii parati. Pentru paratul B. A., este adevarat ca in scriptele de comparatie semnatura nu contine numele, decat eventual o litera, fiind detectabil mai mult prenumele, dar din comparare tribunalul constata ca exista identitate cu privire la forma caracterelor, una mai speciala, greu de atribuit unei persoane care incearca sa falsifice un act. In promisiune, la inceput, B. M. apare cu acest prenume, dar in continutul actului, apare si cu prenumele M.. Este o eroare materiala in opinia tribunalului care nu va conduce la concluzia inexistentei consimtamantului vanzatorilor la incheierea antecontractului, pentru ca nu se coroboreaza cu alte probe administrate in cauza, nu rezulta din acestea intentia de frauda a promitentilor cumparatori, reclamantii B. E., B. A..

Martorii audiati in cauza la propunerea apelantilor au relatat despre existenta unei intelegeri intre partile initiale cu privire la folosinta terenului, nu la vanzare, dar aspectele nu sunt credibile, pentru ca un martor avea o varsta prea mica pentru a cunoaste faptele de atunci, asa cum a aratat, dupa cum vizitele care ar fi fost efectuate anual dupa anul 1990 de catre apelanta parata B. M., inclusiv la terenul in litigiu, la familia intimatilor reclamantilor nu puteau avea loc, in caz contrar, ar fi aflat mai repede de situatia terenului, de procesul care s-a derulat si de intabularea dreptului de proprietate pe numele cumparatorilor. Martorul I. I. nu a luat cunoștință în mod direct de discuțiile dintre părți cu privire la teren, din anul 1971, ci doar în anul 1996, din relatările apelantei B. M..

Dimpotriva, martorii audiati la propunerea intimatilor reclamanti sunt persoane care au frecventat din anul 1971 casa acestora, unul in calitate de vecin, care a cumparat lapte pentru copiii sai pana in anul 2000, iar celalalt a lucrat terenul in litigiu, despre care arata ca a fost imbunatatit prin adaugare de sol, ingradire. Reclamantul B. A. a relatat ambilor ca dorea sa construiasca o casa pe teren pentru unul dintre copii, proiect, care, desi materiale de constructii au fost aduse acolo, nu a mai fost realizat. Ambii martori au aratat ca nu au vazut persoane care sa conteste dreptul reclamantilor, care erau cunoscuti ca proprietari in zona.

Chiar daca in anul 1971 nu ar fi existat o interdictie de instrainare a terenului, aceasta nu inseamna ca promisiunea de vanzare cumparare este falsificata. Obligatia asumata de parati si reclamanti in anul 1971 are ca obiect incheierea in viitor a unui contract apt sa produca efecte juridice in sensul transferului dreptului de proprietate, dar ea nu era interzisa de lege, astfel ca ea putea fi inserata . specificul celui din cauza. De altfel, si in prezent nu exista o interdictie de legala de instrainare a unor terenuri, cu toate acestea, se incheie promisiuni de vanzare cumparare, conform art. 1279 din Noul Cod civil.

In ceea ce priveste proba cu martori administrata de instanta de fond, apelantii arata ca ea era inadmisibila in raport de dispozitiile art. 1191 alin.1 C.civ. anterior. Textul prevede ca dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare mai mare decat suma de 250 lei, poate avea loc doar prin act autentic sau prin act sub semnatura privata. Dar martorii audiati nu au declarat in contra sau peste inscrisul de la dosar, aspectele relatate au vizat folosinta terenului de catre reclamanti, faptul ca erau cunoscuti ca proprietari asupra terenului, lipsa interesului apelantilor cu privire la acest teren. De altfel, asa cum rezulta din argumentele anterioare, inscrisul care are valoare de act sub semnatura privata nu a fost inlaturat din probatoriu.

În cadrul concluziilor scrise apelanții au invocat dispozițiile art. 1188 C.civ., care se referă la condițiile de probațiune în cazul copiilor actelor autentice, care se aplică a fortiori și înscrisurilor sub semnătură privată, astfel că simpla copie xerox a antecontractului de vânzare cumpărare nu are nicio putere probatorie în absența originalului.

Din lecturarea cererii de apel, așa cum aceasta fost considerată depusă în termen prin încheierea din 24.03.2015, rezultă că acest de apel nu a fost invocat de pârâți.

Conform art. 292 alin.1 C.proc.civ. părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Motivul menționat a fost inserat în cadrul concluziilor scrise depuse după închiderea dezbaterilor, astfel că nu poate fi analizat, nefiind de ordine publică.

Cum cererea de radiere a dreptului de proprietate a fost respinsa ca inadmisibila, prin incheierea din data de 26.05.2015, ea fiind de altfel activa doar in cazul admiterii motivelor de apel care tind la inlaturarea promisiunii de vanzare cumparare, tribunalul urmeaza a respinge apelul declarat de pârâții B. M., B. A.- A., continuat de B. E. și Herwig-B. M. in baza art.296 C.proc.civ., ca neintemeiat.

Nu se vor mai analiza apararea intimatilor reclamanti cu privire la uzucapiune, pentru ca ea a fost formulata in subsidiar, pentru cazul validarii sustinerilor apelantilor parati in sensul nerealitatii promisiunii de vanzare cumparare, nici exceptiile inadmisibilitatii si lipsei calitatii procesuale pasive invocate de apelanti, unite cu fondul de instanta, in legatura cu dobandirea dreptului de proprietate prin posesia exercitata in termenul prevazut de lege

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții B. M., B. E. și Herwig-B. M., acestea din urmă în calitate de moștenitoare ale pârâtului B. A.- A., toți cu domiciliul procedural ales în Timișoara, Piața Sf. G. nr. 4, apt. 14, jud. T. – la C.. Av. S. F. împotriva sentinței civile nr. 4159/20.03.2011 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/2000 în contradictoriu cu intimații reclamanți B. E., în nume propriu și în calitate de moștenitor al intimatului reclamant B. A., B. A., B. I., aceștia din urmă în calitate de moștenitori ai intimatului B. A., toți cu domiciliul procedural ales în Timișoara, .. 1, apt. 7, jud. T. – la C.. Av. H. O..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2015.

Președinte, A. C.		Judecător, M. R.
	Grefier, C. T.

Red. A.C.

Tehnored. I.B. + A.C. 17+18.12. 2015

8 ex.

Jud. Timișoara – jud. L. P. Z.

SM 1 ex. / Comunicat 6 ex.

← Acţiune în constatare. Sentința nr. 03/2015. Tribunalul TIMIŞ		Rectificare carte funciară. Sentința nr. 395/2015. Tribunalul... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 647/2015. Tribunalul TIMIŞ Fond funciar. Decizia nr. 304/2015. Tribunalul TIMIŞ Obligaţie de a face. Sentința nr. 7713/2015. Tribunalul TIMIŞ Acţiune în constatare. Sentința nr. 03/2015. Tribunalul TIMIŞ Rectificare carte funciară. Sentința nr. 395/2015. Tribunalul TIMIŞ Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 23-12-2015, Tribunalul TIMIŞ Succesiune. Sentința nr. 6178/2015. Tribunalul TIMIŞ Pretenţii. Hotărâre din 04-11-2015, Tribunalul TIMIŞ