Obligaţie de a face. Sentința nr. 7713/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7713/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 1285/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1285/A
Ședința publică din 16.12.2015
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTOR – A. C.
GREFIER – F. S. H.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta-parata M. L. împotriva sentintei civile 7713/26.05.2015, pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimata-reclamanta . SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimata reclamntă ,av.B. Nogdana, lipsă fiind celelalte părti.
Procedura completă.
A fost expus referatul cauzei de către grefier care învederează că prin registratură la data de 09.12.2015 apelanta pârâtă a depus răspuns la întâmpinare însoțit de un set de înscrisuri, respectiv:rezoluție din data de 30.04.emisă în dosar nr._ al Judecătoriei A., extras de pe portalul Judecătoriei A. referitor la dosarul nr._, cerere de chemare în judecată înregistrată la data de 29.04.2015 pe rolul Judecătoriei A., rezoluție din data de 04.05.2015 emisă în dosar nr._ al Judecătoriei A., rezoluție din data de 19.05.2015 emisă în dosar nr._ al Judecătoriei A., rezoluție din data de 19.05.2015 emisă în dosar nr._ al Judecătoriei A., rezoluție din data de 15.06. emisă în dosar nr._ al Judecătoriei A., rezoluție din data de 29.04.2015 emisă în dosar nr._ al Judecătoriei A., rezoluție din data de 30.04.2015 emisă în dosar nr._ al Judecătoriei A., rezoluție din data de 30.04.2015 emisă în dosar nr._ al Judecătoriei A., rezoluție din data de 04.05.2015 emisă în dosar nr._ al Judecătoriei A., extras de pe portalul Judecătoriei A. referitor la dosarul nr._, extras de pe portalul Judecătoriei A. referitor la dosarul nr._, extras de pe portalul Judecătoriei A. referitor la dosarul nr._, extras de pe site din data de 07.12.2015 referitor la Hotărârea nr.1185/2012 privind aprobarea Acordului petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-6 C., Ordin privind transferul integral al drepturilor dobândite și obligațiile asumate prin Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-6 C. emis de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, certificat de atestare emis de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, extras de pe site privind Decizia nr.1700/2010 din data de 25.03.2010, scrisoare de bonitate emisa de BCR, acord petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-19 Adamclisi încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale si Chevron România Holdings B.V.; la data de 09.12.2015 apelanta pârâtă a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art.519Cpc .
Instanța comunică apărătorului intimatei reclamante un exemplar al răspunsului la întâmpinare față de întâmpinarea depusă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale si un exemplar al cererii de sesizare a ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, depuse de către apelanta pârâtă .
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de sesizare a ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulate de apelanta pârâtă .
Apărătorul intimatei reclamante solicita respingerea cererii de sesizare a ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învederând că se incearcă doar tergiversarea cauzei, chestiunea supusă discuției nefiind o chestiune nouă .
Instanța, în baza art. 519 C., respinge ca inadmisibilă cererea formulată de apelanta pârâtă privind sesizarea ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind, pe de o parte, că soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea aspectelor invocate, iar pe de altă parte reținând că aspectele sesizate nu au prefigurat sau născut interpretări diferite pe plan doctrinar sau în practica instanțelor, câtă vreme în cererea de chemare în judecată înregistartă la Tribunalul A., depusă în exemplificarea unei practici neunitare, s-a solicitat, prin chiar acțiunea formulată, stabilirea rentei.
Instanta acorda cuvantul asupra excepției de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr.54/21.03.2014.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea excepției de nelegalitate.
Deliberând asupra excepției, instanța reține că art. 34 alin.3 din Legea nr. 238/2004 prevede ca aprobarea transferului drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate se face în condițiile în care persoana juridică ce preia drepturile și obligațiile acordului petrolier, dovedește că are capacitatea tehnică și financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere în condițiile stabilite prin acord.
Emitand Ordinul nr.54/21.03.2014, Președintele ANRM a avut în vedere prevederile art. 34 din Legea nr. 238/2004, art. 97 - 101 din H.G. nr. 2075/2004, cererea din data de 20.06.2013 a firmelor A. E. LTD și A. E. Panonia SRL, cererea de solicitare din data de 20.06.2013 a firmelor A. E. LTD si A. E. Panonia SRL inregistrata la A. N. pentru Resurse Minerale sub nr.8301/10.07.2013 completata cu documente depuse cu adresele inregistrate la ANRM sub nr._ si_ din 14.11.2013 cu privire la aprobarea transferului si referatul Direcției Generale Gestionare, Evaluare și Concesionare Resurse/Rezerve petrol cu nr._/19.03.2014 si a aprobat transferul integral al drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța, aprobat prin HG nr. 1153/2012 de către firma AuDax Resources LTD (care și-a schimbat numele în A. E. LTD) către firma A. E. Panonia SRL, prevazand expres la art. 3 că operatorul desemnat de titular - compania A. E. Ltd. are responsabilitatea de a executa operatiunile petroliere conform prevederilor contractuale din Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare, exploatare petroliera in perimetrul EX-10 Parta si de a reprezenta titularul in raporturile acestuia cu A. N. pentru Resurse Minerale.
Ca atare, intrucat pârâtii au invocat nelegalitatea Ordinului ca urmare a faptului că reclamanta nu are capacitatea financiară necesară pentru efectuarea operațiunilor petroliere si garantarea faptului că, în cazul producerii unor daune, va avea capacitatea să acopere aceste prejudicii, instanta constata ca, pe de o parte art. 34 alin.3 din Legea nr. 238/2004 nu conditioneaza aprobarea transferului drepturilor dobândite și al obligațiilor de asigurarea unor garanții de natură pecuniară pentru acoperirea eventualelor daune provocate de aceste operațiuni, iar pe de alta parte ca titularul inițial al acordului, A. E. LTD, a înființat . SRL în România si a facut dovada capacității financiare cu scrisoarea de bonitate financiar-bancară nr. 2242/12.11.2013 eliberată de Raiffeisen Bank pentru reclamanta . SRL, scrisoarea bancară eliberată la data de 11.10.2013 de Commonwealth Bank din Australia pentru A. E. LTD și cu certificatele de atestare fiscală eliberate de ANAF și Consiliul Local Sector 1 București conform cărora reclamanta nu are creanțe bugetare de plată.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii apelantei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a deciziei 25/2015, pronunțată de ÎCCJ-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă.
Instanța, în baza art.29 alin 5 din Legea 47/1992, respinge ca inadmisibilă cererea apelantei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a deciziei 25/2015, pronunțată de ÎCCJ-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având în vedere că, potrivit aliniatului 1 al aceluiași articol, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Or, excepția invocată de apelantă vizează o hotărâre judecătorească, iar nu o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata incheiata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul asupra apelului.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea apelului, mentinerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată; depune concluzii scrise și chitanța nr.201/02.04.2015 în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocațial .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr.7713/26.05.2015, Judecatoria Timisoara a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. E. Panonia S.R.L., în contradictoriu cu pârâta M. L., a obligat pârâta să permită reclamantei accesul pe terenurile situate în extravilanul comunei Săcălaz înscrise în CF nr._ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date - măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012, după rămânerea definitivă a hotărârii, în caz de neconformare a pârâtei hotărârea urmând să țină loc de acord al acesteia de a permite reclamantei accesul. A fost, de asemenea, obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 520 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pârâta este proprietara terenurilor situate în extravilanul comunei Săcălaz, identificate în CF nr._ Săcălaz în suprafață totală de 20.000 mp.
Prin H.G. nr. 1153/2012 a fost aprobat un acord petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și AuDAX Resources Ltd., în calitate de concesionar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din hotărâre. Art. 2 din această hotărâre prevede că Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parta, aprobat potrivit art. 1, intră în vigoare la data publicării hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prin Ordinul nr. 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale a fost aprobat transferul integral al drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate prin Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța, aprobat prin H.G. nr. 1153/2012, de către firma AuDAX Resources Ltd. către firma A. E. Panonia S.R.L
Reclamanta a notificat pârâta solicitând accesul pe terenurile proprietatea acesteia, propunându-i și o întâlnire în acest sens la sediul avocatului reclamantei în vederea stabilirii condițiilor concrete în care urma să se realizeze operațiunile de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice, însă aceasta nu a dat curs invitației și nici nu a permis accesul reclamantei pe terenul său.
Potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 238/2004, asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală. Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri și/sau permise.
Totodată art. 10 din același act normativ prevede că orice neînțelegeri între titularii care desfășoară operațiuni petroliere și proprietarii terenurilor se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii.
Instanța a reținut în cauză că refuzul pârâtei de a permite accesul reclamantei pe terenurile proprietatea sa în vederea efectuării operațiunilor sus-menționate, operațiuni pe care aceasta este autorizată a le efectua în baza H.G. nr. 1153/2012 și al Ordinului nr. 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, este nejustificat, îmbrăcând forma abuzului de drept, sancționat de art. 15 C.civ. care prevede că niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile legale invocate, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul să permită reclamantei accesul pe terenurile situate în extravilanul comunei Săcălaz înscrise în CF nr._ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date - măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.
În cazul în care pârâta nu se conformează, prezenta hotărâre urmeaza a ține loc de acord al acesteia de a permite reclamantei accesul pe terenurile situate în extravilanul comunei Săcălaz înscrise în CF-ul menționat, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date - măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.
În temeiul art. 451-453 C.proc.civ. instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din 20 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 500 lei onorariu de avocat conform chitanței nr. 184 din 11.03.2015.
Impotriva hotararii a declarat apel parata, solicitand, în temeiul art. 480 alin. 3 c.proc.civ, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât prima instanță nu a intrat în judecata fondului; în subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 c.proc.civ., anularea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei; cu cheltuieli de judecată.
In motivarea apelului, parata apelanta a aratat ca hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, intrucat cererea de transformare a cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun a fost formulată cu rea credință, cu încălcarea prev. art. 12 c.proc.civ., și a solicitat scoaterea cauzei de pe rol și parcurgea etapelor procedurale prevăzute imperativ de art. 194 - 210 c.proc.civ. În dosarul civil nr. 34._ al Judecătoriei Timișoara, reclamanta a mai formulat o cerere identică cu cererea inițială din prezentul dosar, prin care pe calea ordonanței președințiale a solicitat să i se permită accesul pe aceleași terenuri ale sale, iar prin sentința civilă nr._/20.11.2014 pronuntata de Jud. Timișoara menținută prin decizia civila nr. 52/22.01.2015 de Tribunalul T. în dosarul civil nr. 34._ s-a respins cererea reclamantei de emitere a ordonanței președințiale. Deși cu autoritate de lucru judecat instanțele au respins cererea reclamantei, aceasta reintroduce cereri identice, iar la primul termen de judecată a solicitat transformarea acestor cereri în acțiuni de drept comun, cu scopul evident de nu se parcurge etapa prealabilă primului termen de judecată prev. imperativ de art. 194 - 210 c.proc.civ., și deci cu încălcarea art. 12 c.proc.civ. Procedând astfel, reclamanta a încercat să evite verificarea timbrajului, a competenței, a condițiilor de formă ale cererii de chemare în judecată, precum și pentru ca pârâții să fie privați de termenul legal de 25 de zile pentru a-și formula apărările, încălcând disp. imperative de procedura civilă. Prin neacordarea termenului legal de a-si formula întâmpinarea, a fost încălcat dreptul paratei la apărare, garantat de art. 13 c.proc.civ., și a fost lipsita de un proces echitabil astfel cum este garantat de art. 6 din CEDO.
In subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 c.proc.civ., apelanta a solicitat anularea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei, aceasta fiind formulată de o persoană fără calitate.
Apelanta a arătat că, potrivit art. 1000 c.proc.civ., reclamantul are posibilitatea de a solicita transformarea cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun. O asemenea cerere, prin care se renunță la un tip de acțiune, fiind apoi transformată într-un alt tip de acțiune, este un act de dispoziție procesual care, conf. art. 81 c.proc.civ. poate să se facă de către reprezentant doar în baza unui mandat special. Or, un asemenea mandat special nu a fost atașat cererii de transformare a ordonanței președințiale. De fapt, în totalitatea ei, împuternicirea avocațială atașată cererii introductive nu este legală, întrucât nu cuprinde în concret obiectul împuternicirii avocațiale, mandatul avocațial fiind nelegal, deoarece el trebuie să prevadă exact ce obiect vor avea activitățile mult prea generale indicate în împuternicire, iar pentru transformarea cererii evident este de mandat special. În lipsa acestuia, transformarea cererii a fost făcută de o persoană fără calitate, cererea formulată fiind nulă.
Parata apelanta a mai aratat ca reclamanta nu are calitate procesuală activă de a solicita un drept de servitute asupra terenurilor sale, Ordinul Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 fiind nelegal, încălcând art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004. Acest text impune ca persoana juridică care preia dreptul de concesiune să aibă „capacitatea tehnică și financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere în condițiile stabilite prin acord.". Cea de-a doua concesionară nu îndeplinește aceste condiții cerute imperativ de textul legal.
Parata apelanta a aratat ca a depus la dosar bilanțurile pe anii 2013 - 2014 al noului titular al acordului, al reclamantei, de pe site-ul Ministerului de Finanțe, din care reiese faptul că este o societate înființată în anul 2012, deci fără experiență în activitățile pentru care s-a angajat, nu are salariați; cifră de afaceri 0; pierderi foarte mari, de 281.185 lei în anul 2013 și 469.728 lei în anul 2014; datorii foarte mari, de 4.547.073 lei în anul 2013 și 4.147.530 lei în anul 2014; este o societate cu răspundere limitată; are capital de 200 lei; are capitaluri proprii negative de -244.742 lei în anul 2013 și -756.838 lei în anul 2014. A. E. Panonia SRL nu are cel puțin capacitatea financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere din acord, transferul fiind astfel nelegal, ceea ce lipsește reclamanta de calitate procesuală activă. Prima concesionară a licitat concesiunea în mod formal, tocmai pentru a ocoli verificarea celui de-al doilea concesionar care nu ar fi putut niciodată să câștige licitația și să încheie Acordul de concesiune.
Potrivit prev. art. 34 alin. 2 lit. g) din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004, precum și a art. 8 alin. 3 lit. g) din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, Runda a X-a, publicat în 2009, cu privire la acordarea concesionării Perimetrelor, plicul exterior trebuia să cuprindă, inter alia, scrisoare de bonitate din partea băncii ofertantului sau a altor instituții și organizații, la care este înregistrat, sau lucrează ofertantul, inclusiv auditorii sau contabilii autorizați independenți ai acestuia, cuprinzând situația indicatorilor privind lichiditatea globală, solvabilitatea patrimonială, rata profitului brut și rentabilitatea financiară.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. 3 lit. i) din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, plicul exterior trebuia să cuprindă informații referitoare la capacitatea tehnică a ofertantului, precum prezentarea operațiunilor petroliere derulate până la acea dată în România sau în alte țări, dotarea tehnică existentă sau alte date care să ateste capacitatea de a desfășura operațiuni petroliere, prezentarea activităților de explorare / exploatare derulate în România, în cazul în care ofertanții erau titulari de acorduri petroliere.
În cadrul procedurii de evaluare, astfel cum este reglementată de art. 15 pct. B.b. din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, B. b., comisia de evaluare a verificat capacitatea tehnică a ofertantului analizând: experiența managerială și domenii acoperite de specialiștii companiei; experiență în explorarea unor zone similare; rata de succes în explorare; înțelegeri prealabile scrise sau precontracte cu firme prestatoare de servicii pentru operațiunile petroliere propuse în faza obligatorie, care nu se execută de către ofertant; utilizarea unor metodologii de investigare, procesare, interpretare moderne.
Conform art. 99 alin. 2 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004, odată cu cererea de transfer a titularului acordului de concesiune, trebuiau să se depună acte privind capacitatea tehnică și financiară ale persoanelor juridice la care urmează să fie transferate drepturile dobândite și obligațiile asumate.
Parata apelanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004, care prevede
S-a mai arătat de către apelantă că instanța a permis reclamantei să intre pe terenurile sale fără a verifica dacă sunt incidente sau nu în speță prev. Legii nr. 238/2004. Reclamanta nu are un drept de servitute asupra terenurilor sale deoarece în speță nu sunt incidente prev. Legii 238/2004, astfel că cererea de a li se recunoaște acest drept este nelegală. Guvernul a clasificat abuziv toate acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și concesionari.
Apelanta a ănvederat că gazele de șist nu se regăsesc și nu sunt reglementate de Legea petrolului nr. 238/2004. Actuala lege a petrolului se ocupă doar de gaze convenționale, nu și de gaze neconvenționale, cum sunt gazele de șist. Parata apelanta a aratat ca a depus un articol de presă unde se regăsesc mai multe interviuri cu directori ai ANRM precum și adrese emise de ANRM din care reiese fără echivoc faptul că, prin aceste acorduri se dorește explorarea - dezvoltarea - exploatarea gazelor neconvenționale, care nu se regăsesc însă în legea nr. 238/2004.
S-a făcut referire la decizia T. contra României, arătându-se că în aceasta Curtea europeană a constatat că autoritățile române nu au impus societății Transgold condiții de funcționare apte să evite producerea unor prejudicii mediului și sănătății umane. Mai mult, au permis acestei societăți să funcționeze și după accidentul din ianuarie 2000, încălcând principiul precauției care ar fi impus o restricționare a activității atâta timp când existau serioase îndoieli cu privire la siguranța procesului tehnologic. Concluziile studiilor de mediu pe baza cărora s-a permis funcționarea fabricii Aurul nu au fost niciodată aduse la cunoștința publicului, care nu a avut posibilitatea de a le contesta. Deși dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor privind mediul este garantat, autoritățile române au continuat să îl ignore chiar și după producerea accidentului din ianuarie 2000.
Parata apelanta a mai aratat ca instanța a permis reclamantei să intre pe terenurile acestora cu încălcarea prev. art. 7 din Legea nr. 238/2004, fără stabilirea unei rente în favoarea lor. Hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, întrucât a acordat reclamantei dreptul să intre pe terenurile paratei cu încălcarea prev. art. 7 din Legea nr. 238/2004, în mod gratuit, fără stabilirea unei rente în favoarea sa.
Este evident că atât cererea de chemare în judecată cât și hotărârea judecatoreasca ce s-a pronunțat trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de valabilitate ale oricărui act juridic, prev. de art. 1179 c.civ.: capacitatea părților; consimțământul; un obiect determinat și licit; o cauză licită și morală.
Acțiunea reclamantei nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1236 c.civ., cauza fiind inexistentă, ca urmare a lipsei contraprestației părților, solicitând să se dispuna anularea acesteia în temeiul art. 1238 c.civ., deoarece acordarea accesului la terenurile acestora trebuie să se facă concomitent cu stabilirea cuantumului rentei anuale care li se datorează, a prejudiciului care se va crea, a contravalorii lui și a garanțiilor că el va fi reparat. Reclamanta nefiind obligată să achite nicio sumă de bani pentru a îi permite accesul pe teren, se încalcă art. 7 din Legea nr. 238/2004, art. 1179, 1235 - 1239 c.civ., art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO. De asemenea, instanța nu a impus reclamantei să readucă terenul la situația sa inițială, ori să o oblige să o despăgubească pentru eventualele prejudicii aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte eventuale daune, în conf. cu prev. art. 46 din Legea nr. 238/2004. Lucrările de restaurare a terenurilor ar trebui ori să fie executate de către reclamantă, ori de parata apelanta pe cheltuiala reclamantei.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 238/2004 prevede expres faptul că accesul la terenurile afectate de servitutea legală prev. la art. 7 alin. (1) se face prin negociere cu respectarea principiului egalității de tratament dintre cele două părți și al echității. În acest litigiu trebuie soluționate toate aceste aspecte, întrucât, în cazul în care reclamanta nu va readuce terenul la situația lui inițială, vor fi nevoiți să promoveze un nou proces, care va fi de competența instanțelor din București, de la sediul reclamantei, și să detina sarcina achitării taxei judiciare de timbru, achitării onorariului de avocat, probei, care implică achitarea onorariului unui eventual expert, etc, Or, astfel cum este reglementat art. 7 și 8 din Legea nr. 238/2004, nu aceasta a fost voința legiuitorului, a mai arătat apelanta.
Prin urmare, cum prima instanță nu a cercetat fondul, permițând accesul reclamantei pe terenurile sale fără nici un fel probă care să dovedească calitatea lor, dreptul lor de servitute, fără să stabilească nivelul rentei ce i se cuvine precum și nivelul despăgubirilor cuvenite, a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, respingerea acțiunii.
Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile legale anterior menționate.
Intimata reclamanta . SRL a formulat intampinare, solicitand respingerea ca netemeinic si nelegal a apelului, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea intampinarii intimata reclamanta a aratat ca cererea de transformare a ordonanței in acțiune de drept comun a fost formulată în data de 27.04.2015, iar parații apelanți au avut la dispoziție suficient timp sa formuleze întâmpinare, următorul termen de judecata fiind fixat la data 26.05.2015.
In ceea ce privește excepția formulării acțiunii de către o persoana fara calitate, calitatea de reprezentant a intimatei reclamante e dovedita prin împuternicire avocațiala. Aceasta delegație nu este doar pentru formularea cererii de ordonanța presedintiala, ci pentru redactare, asistenta, reprezentare, iar in menționarea mandatului de redactare se includ orice acte in cadrul respectivului demers judiciar, deci inclusiv cel al transformării ordonanței in acțiune de drept comun. Pe de alta parte, legea nu cere ca pentru transformarea cererii din ordonanța presedintiala in acțiune de drept comun sa existe un mandat special in acest sens.
Dreptul de servitute legala este instituit in art. 7 Legea 238/2004, cererea intimatei reclamante nepurtand asupra constatării unui drept de servitute, reclamanta solicitănd obligarea paraților de a le permite accesul pe terenurile lor.
HG 1153/2012 arată ca temeiul de drept al adoptării respectivei hotărâri e Legea Petrolului. Chiar daca acordul nu e unul public, este evident ca acest acord, asa cum a aratat Hotărârea de Guvern, este intemeiat pe Legea Petrolului.
Intimata a arătat că nu desfășoara nicio operațiune care sa privească gazele de sist, ci doar petrolul si gazele naturale. Afirmația ca gazele de sist nu se regăsesc in Legea Petrolului a fost deja tranșata de ICCJ prin Decizia 25/2015.
Intimata reclamanta a făcut dovada ca a trimis notificare scrisa paraților, asa cum a făcut si dovada ca aceștia au primit respectiva notificare, dar au ales sa nu dorească nici o întâlnire cu reclamanta pentru negocierea unei rente, desi in notificare le-a adus la cunoștința prevederile acestui art. 7 al Legii petrolului si le-a arătat in ce scop ii invita.
In drept, intâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile legale anterior menționate.
Apelanta parata M. L. a formulat raspuns la intampinare .
In motivarea raspunsului la intampinare, parata apelanta a reiterat, în esență, aspectele invocate pe calea apelului, arătând că art. 8 alin. 2 din Legea nr. 238/2004 stabilește cu titlu de excepție evaluarea și plata despăgubirilor ulterior accesului, doar în situația unui caz de forță majoră sau avarie. Așadar, în toate celelalte cazuri, în conf. cu disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 238/2004, se vor plăti despăgubirile și renta anterior accesului, despăgubiri calculate în baza producției estimate a culturii și plantațiilor afectate.
Conf. art. 755 c.civ. servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. Chiar și numai din această definiție rezultă faptul că cel care solicită servitutea trebuie să aibă cel puțin în folosință, dacă nu în proprietate, un imobil (fondul dominant) și doar atunci, și în condițiile în care nu există altă posibilitate de acces poate beneficia de o servitute (fondul aservit). Reclamanta nu a făcut dovada posesiei asupra unui imobil spre care nu ar avea acces decât doar trecând peste terenurile sale, iar în lipsa dovezii existenței fondului dominant nu se poate solicita instituirea unei servituti de trecere. De altfel, din cuprinsul acțiunii, rezultă că pârâta, prin servitutea solicitată dorește să efectueze operațiuni petroliere (explorare) pe terenul sau și nicidecum nu dorește doar să aibă acces spre terenul său.
În apel, apelanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată în cauză.
Pârâta nu a solicitat administrarea unor probe noi în calea de atac.
La termenul de judecată din 16.12.2015, tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 și, de asemenea, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a deciziei 25/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, considerentele acestor soluții fiind cuprinse în practicaua prezentei hotărâri.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate căt și din perspectiva art. 476-479 C., tribunalul apreciază că acesta este nefondat.
Conform art. 1001 C., „la solicitarea reclamantului, până la închiderea dezbaterilor la prima instanță, cererea de ordonanță președințială va putea fi transformată într-o cerere de drept comun, situație în care pârâtul va fi încunoștințat și citat în mod expres cu această mențiune”.
Transformarea cererii de ordonanță președințială este deci permisă de legislația procesuală, neputându-se reține că aceasta a fost făcută cu rea-credință. Într-adevăr, reclamanta a formulat mai multe cereri de ordonanță președințială, însă, constatând practica instanțelor de respingere a acestora pentru neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a procedurii speciale, a transformat celelalte cereri înregistrate pe rolul instanțelor din procedura ordonanței președințiale în procedura de drept comun, fără ca prin aceasta să încalce vreo normă imperativă de procedură civilă; aceasta întrucât, astfel cum am arătat anterior, însăși procedura civilă permite transformarea.
Nu se poate reține încălcarea dreptului pârâtei la apărare, prin aceeas că nu ar fi avut posibilitatea de a depune întâmpinare, în termen de 25 de zile, de la comunicarea cererii precizate, câtă vreme, potrivit procesului-verbal de înmânare depus la fila 34 fond și mențiunilor făcute în cadrul citativului de la fila 28 fond și ale încheierii de ședință din 28.04.2015, pârâtei i-a fost comunicată cererea de transformare a ordonanței președințiale în cerere de drept comun, cu mențiunea de a formula întâmpinare, însă aceasta, deși a depus la data de 12.05.2015 întâmpinare, a ales să se refere în cadrul său doar la cererea de ordonanță președințială, fără a face apărări și asupra transformării acesteia în cerere de drept comun.
Tribunalul arată totodată că, odată fixat termenul de judecată, legea procedurală civilă nu permite reluarea procedurii administrative de regularizare a cererii de chemare judecată.
Cat privește modalitatea în care a fost formulate cererea de transformare a ordonanței președințiale într-o acțiune de drept comun, tribunalul apreciază că împuternicirea avocațială conferită apărătorului reclamantei pentru redactare, asistență și reprezentare acoperă inclusiv posibilitatea de formulare a unei precizări a cererii de chemare judecată, în sensul de alege ca aceasta să fie soluționată pe calea procedurii de drept comun, iar nu a celei speciale. Această precizare a cererii ține de configurarea tacticii de acordare a asistenței juridice, în scopul asigurării unei apărări eficiente.
Nu pot fi primite nici susținerile apelantei conform cărora împuternicirea avocațială ar trebui să menționeze detaliat in ce va consta activitatea prestată de avocat, tribunalul apreciind că este imposibil să se prevadă la începutul procesului (moment la care a fost emisă împuternicirea) care sunt actele ce vor fi îndeplinite de avocat, asistența juridical și reprezentarea fiind acordate în funcție de specificul fiecărui dosar în parte și ținând cont de poziția procesuală a părții adverse pe parcursul soluționării întregului litigiu.
Având în vedere respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, nu poate fi admis nici motivul de apel vizând lipsa calității procesuale active a reclamantei în solicitarea dreptului de servitute, argumentele apelantei fiind întemeiate exclusiv pe nelegalitatea ordinului arătat.
Cererea reclamantei de încuviințare a accesului pe terenul pârâtei este guvernată de dispozițiile Legii 238/2004, probele administrate în cauză nefiind apte a forma concluzia că reclamanta urmărește exploatarea altor tipuri de zăcăminte decât cele care fac obiectul legii arătate.
Incidența în cauză a Legii 238/2004 este atrasă de faptul că reclamanta este titulara acordului de concesiune de explorare, dezvoltare, exploatare petroliera in perimetrul EX 10 Parța, încheiat in temeiul HG 1153/2012, actul normativ arătat definind definește concesiunea petrolieră ca fiind operațiunea juridică prin care statul român, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane juridice române sau străine, în calitate de concesionar dreptul și obligația de a efectua, pe risc și cheltuială proprii, operațiuni petroliere ce cad sub incidența prezentei legi, în schimbul unei redevențe și dreptul de a utiliza bunurile aflate în proprietatea publică, necesare realizării operațiunilor petroliere, în schimbul unei redevențe.
Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, art. 7 din legea arătată instituie în favoarea titularului (definit ca persoana juridică română sau străină, căreia i s-a acordat dreptul de a efectua operațiuni petroliere în baza unui acord petrolier), un drept de servitute legală.
Cât privește exploatarea unor eventuale gaze de șist, dupa cum s-a aratat si de catre intimata, prin decizia nr.25/29.06.2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat, interpretând dispozițiile art. 1 din Legea 238/2004, că gazele de șist se includ în categoria „resurselor de petrol” ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin Statului Român.
Referitor la nestabilirea de către judecătorie a unei rente în favoarea pârâtei, tribunalul apreciază că nu poate fi vorba despre o omisiune a primei instanțe. Procesul civil este un proces al intereselor private, fiind guvernat de principiul disponibilității, judecătorul fiind chemat aste pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, după cum statuează dispozițiile art. 22 alin 6 C.. Este adevărat că art. 7 din Legea 238/2004 prevede că exercitarea dreptului de servitute legală se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, rentă al cărei cuantum este stabilit de către instanță în cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință; neprevăzându-se însă niciunde în lege că instanța se va pronunța din oficiu asupra rentei, trebuie aplicat principiul general de drept care guvernează procesul civil, acela al necesității formulării unei cereri de către partea interesată (în speță, necesitatea formulării unei cereri reconvenționale în acest sens de către pârâtă). Acesta este argumentul pentru care tribunalul apreciază că prima instanță nu avea obligația de a dispune din oficiu nici readucerea terenului la starea sa inițială și nici de a obliga reclamanta la despăgubire „pentru eventualele prejudicii aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor precum și pentru alte eventuale daune” (daune care, la momentul de față, încă nu sunt cunoscute și nu pot fi evaluate). Pronunțarea primei instanțe în acestă modalitate nu poate fi considerată a încălca dispozițiile art. 44 din Constituție sau ale art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, câtă vreme pârâta are posibilitatea de a investi instanța cu o cerere în sensul celor anterior arătate.
Cererii de chemare judecată și hotărârii judecătorești nu le sunt aplicabile condițiile de valabilitate ale actul juridic civil. Cererea de chemare în judecată trebuie să întrunească doar condițiile de formă prevăzute de art. 194-196 C., instanța, în urma verificării prealabile a condițiilor de exercitare a acțiunii civile, statuând asupra existenței sau inexistentei dreptului dedus judecății pe baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente. Hotărârea judecătorească definitivă se bucură de autoritate de lucru judecat, prezumându-se că este legală și temeinică și că exprimă adevărul.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul reține că prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cererii, în limitele în care a fost investita, neexistând temeiuri pentru a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare. Întrucât argumentele invocate în motivarea căii de atac au fost apreciate ca nefondate, în temeiul art 480. alin 1 C. apelul urmează a fi respins.
In baza art. 453 C., va fi respinsă cererea apelantei, aflată în culpă procesuală, privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată și va fi obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată in apel(onorariu avocatial dovedit de chitanta de plata depusa la dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge apelul declarat de apelanta-parata M. L. (cu dom.in Timișoara,..3, jud.T.) împotriva sentintei civile 7713/26.05.2015, pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimata-reclamanta . SRL (având CUI_, cu sediu procedural ales in Timișoara,..4, ., -la av.B. B.).
Respinge cererea apelantei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
Obliga apelanta la plata catre intimata a sumei de 500 lei, reprezentand cheltuieli de judecata in apel.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. R. A. C.
GREFIER
F. S. H.
Red MR
Tehnoredact MR/FSH
4ex/12.01.2016
Prima instanță – jud. R. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 304/2015. Tribunalul TIMIŞ | Acţiune în constatare. Sentința nr. 03/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
