Întoarcere executare. Hotărâre din 11-11-2015, Tribunalul TIMIŞ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 1138/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1138/A/2015

Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. A.

Judecător C. Ț.

Grefier R. M. ȘOFRONICI

Pe rol se află soluționarea apelului civil privind pe apelant . împotriva sentinței civile nr. 1869/17.02.2015, pronunțata de Judecătoria Timișoara în dos._ în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. TIMIȘOARA, având ca obiect contestație la executare.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 04.11.2015 parte integranta din prezenta hotărâre și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art.396 al.1 N.C., a amânat pronunțarea cauzei pentru termenul din data de 11.11.2015.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței nr. 1869/17.02.2015 pronunțata de Judecatoria Timișoara, în dos. nr._, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1869/17.02.2015 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._ prima instanță a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

A admis contestația la executare formulată de contestatoarea C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara în contradictoriu cu intimata .. A constatat desființarea de drept a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional 141/2014 al B. H. V. ca urmare a desfiintarii titlului executoriu.

A admis cererea de întoarcere a executării silite si obliga intimata la restituirea către contestatoare a sumei de 1_ lei. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Prin decizia civilă nr. 27/04.03.2014 pronunțată în dosarul nr. 2582/_/2012 definitiva si executorie a Curții de Apel Timișoara s-a admis in parte apelul intimatei față de sentința nr. 1750/04.04.2013 a Tribunalului C. S. si a fost obligata contestatoarea la plata sumei de 1.025.358 lei reprezentând despăgubiri și 7000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 4104/EX din 24.04.2014 pronunțată, în camera de consiliu, în dosarul nr._ al Judecătoriei A., s-a admis cererea formulată de B. H. V., și s-a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. 141/ex/2014, pornită la cererea creditoarei S.C. C. B. S.R.L, împotriva debitoarei C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1750 din 04.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. S. ,în șnur cu Decizia Civila nr.27 din 04.03.2014 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr._ .

La data de 28.04.2014 executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitoarei pana la concurenta sumei de_ lei, reprezentând debit si cheltuieli de executare

La aceiași dată, 28.04.2014 executorul judecătoresc a procedat la emiterea somației de executare în temeiul prevederilor art. 667 cod procedura civila, fiind somata debitarea sa plătească de îndată debitul menționat anterior.

La data de 13.05.2014 executorul judecătoresc a dispus desființarea executării silite pornita in dosarul execuțional 141/2014 constatând ca debitoarea contestatoare a achitat integral creanța datorata in baza titlului executoriu menționata anterior.

Prin Decizia civila nr 2774/17.10/2014 pronunțata in dosarul_ **, ICCJ a respins excepția nulității recursului reclamantei, a admis recursurile declarate de reclamanta ., de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Generală Drumuri și Poduri Timișoara și de recurentul P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei nr. 27 din 04 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, Secția I civilă a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Potrivit art. 642 C.proc.civ., dacă s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel. În acest caz, sunt aplicabile dispozițiile privitoare la întoarcerea executării.

Pentru aceste motive, instanța, în temeiul art. 711 C.proc.civ., a admis contestația la executare si a constatat, în temeiul art. 642 C.proc.civ., desființarea de drept a tuturor actelor efectuate în respectivul dosar execuțional.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere că această măsură a fost solicitată până la soluționarea contestației formulate, în speță, contestația la executare fiind admisă, cererea de suspendare a rămas fără obiect. Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite

Cu privire la cererea de întoarcerea a executării silite instanța retine ca potrivit art 722 cod pr civila,” in toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.(2) Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință.(3) În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației când se aplică art. 776.”

In speța, în cadrul executării silite pornite împotriva contestatoarei in dosarul execuțional nr.141/2014 al B. H. V. ca urmare a popririi instituie asupra conturilor contestatoarei, a fost executata suma de_ lei

Prin urmare in baza art 722 Cod pr civila, constatând ca titlul executoriu in baza căruia s-a pornit executarea silita a fost desființat, instanța a admis cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite si a dispus obligarea intimatei la restituirea către contestatoare a sumelor executate, respectiv suma de_ lei. Instanța a apreciat că creditorul, care a parcurs o procedură de executare nelegală, în contra debitorului, este dator să restituie acestuia toate sumele care au fost executate silit, chiar și cheltuielile de executare, întrucât acestea au fost făcute pe seama și în beneficiul creditorului care a formulat cererea de executare silită dar au fost suportate de debitorul urmărit. Instanța a lua act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1869/17.02.2015 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._, a declarat apel C. B. S.R.L., prin care a solicitat: admiterea apelului, schimbarea in tot a hotărârii atacate si, pe cale de consecința, respingerea contestației la executare ca fiind netemeinica si nefondata; cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii se arată că prima instanță soluționând contestația la executare, a admis exclusiv prin prisma admiterii recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum rezultă din decizia civilă nr. 2774/17.10.2014.

Fără ca intimata contestatoare să fi formulat în termen o precizare la contestația la executare, care să releve starea de fapt și de drept reglementată de decizia 2774/2014, prima instanță a admis contestația pronunțându-se asupra unui lucru care nu s-a cerut, care nu face obiectul contestației.

Apelanta consideră că prima instanță ar fi trebuit să soluționeze contestația la executare exclusiv în temeiul motivației oferite de contestatoare.

În consecință, apelanta apreciază că soluția primei instanțe este nelegală, întrucât a abordat o stare de fapt care nu a făcut obiectul demersului judiciar .

În drept s-a invocat art. 466 și următoarele, 717, 666, 667-782 Noul Cod de procedură civilă.

Intimata reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA ( D. ), a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat împotriva Sentinței Civile nr. 1869/17.02.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr._ și pe cale de consecință menținerea acesteia ca temeinică și legală.

Referitor la susținerea faptului că instanța ar fi acordat ceea ce nu s-a solicitat, ceea ce nu corespunde realității, prin contestația la executare formulată, intimata reclamantă a solicitat prin capătul 4 de cerere să se dispună întoarcerea executării silite. De asemenea, prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, a arătat că titlul executoriu a fost desființat, și a reiterat solicitarea de întoarcere a executării silite.

Apelanta, prin calea de atac formulată, a omis dispozițiile art. 723, alin. 1 C.pr.civ-republicat, care prevede că "în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat arc dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului". Astfel, atâta timp cât titlul executoriu care a stat la baza procedurii de executare silită a fost desființat, în mod clar și corect prima instanță a dat curs cererii reclamantei.

In ceea ce privește formularea unei alte contestații la executare, la momentul desființării titlului executoriu (opinia apelantei), consideră că o astfel de cerere nu se putea formula decât tardiv, prin raportare la prevederile art. 715 C.pr.civ., cu atât mai mult cu cât cererea reclamantei cuprindea solicitarea de întoarcere a executării silite.

A mai precizat că înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2774/17.10.2014 a admis recursurile părților și a casat decizia recurată (titlul executoriu), trimițând cauza spre rejudecare către instanța de apel.

Se arată că în cazul în care se va considera că desființarea titlului executoriu nu poate fi luată în considerare, în data de 05.05.2014, B.E.J. H. V. s-a adresat tuturor instituțiilor bancare la care societatea reclamantă ar putea avea conturi deschise, în vederea popririi conturilor societății reclamante, până la concurența sumei de 1.066.2014 lei, în favoarea creditoarei S.C. C. B. S.R.L. La momentul când organul de executare a înștiințat băncile, acestea la rândul lor au transmis dispoziția executorului, noi luând la cunoștință prin această modalitate despre executarea silită demarată împotriva ei. Ulterior, la data de 06.05.2014, a luat la cunoștință despre executarea silită, prin comunicarea actelor de executare către societatea reclamantă.

Pe cale de excepție, potrivit dispozițiilor art. 666, C.pr.civ., a invocat nulitatea executării, atâta timp cât nu au fost îndeplinite aceste forme de către executor, consideră că excepția invocată este întemeiată și urmează a fi admisă.

În ceea ce privește fondul executării, a solicitat admiterea contestației, având în vedere că potrivit art. 667 C.pr.civ. - "debitorul va fi somat să își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite", fapt care nu a fost respectat de către executor, acesta procedând direct la înființarea popririi asupra conturilor societății, fără somație și tară acordarea vreunui termen.

De asemenea, a arătat că art. 662 C.pr.civ. dispune că "executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă", dar creanța a cărei încasare se urmărește nu este deloc certă, așa cum de altfel s-a dovedit prin desființarea titlului.

Referitor la fondul cauzei, a mai precizat că art. 19, alin. 11 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes județean și local, rezultă faptul că intimata trebuia să formuleze o cerere către societatea reclamantă, cerere însoțită de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii și nicidecum să se adreseze organelor de executare silită, încă din faza căii de atac a apelului.

De asemenea, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 622, alin. 2 C.pr.civ. intimata nu trebuia să se adreseze organelor de executare silită în vederea realizării dreptului său, atâta timp cât prin lege specială (în speță Legea nr. 255/2010) se prevede cu totul altă procedură decât cea a care aceasta a apelat, motiv pentru care consideră că întreaga procedură a executării silite trebuie anulată.

Mai mult, aceasta nu s-a adresat în prealabil societății noastre în vederea În baza celor prevăzute de art. 223 alin. 2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În drept –s-a invocat art. 471. art. 723. art. 666, art. 667, art. 622. alin. 2 C.pr.civ. art. 19. alin. 11 din Legea nr. 255/2010

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate Tribunalul reține că acesta este nefondat.

Din cuprinsul dosarului execuțional nr.4104/ex/2014 Tribunalul reține că prin sentința civilă nr.1750/04.04.2013 a Tribunalului C. S. a fost respinsă acțiunea introductivă a intimatei apelante . în contradictoriu cu contestatoarea intimată C. prin Direcția regională Drumuri și Poduri Timișoara prin care aceasta solicita plata unor despăgubiri.

Prin decizia nr.27/04.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în apel împotriva sentinței civile antemenționate a fost admis apelul în parte și a fost obligată contestatoarea C. la plata către intimata . a sumei de 1.025.358 lei cu titlu de despăgubiri și 7000 lei cheltuieli de judecată.

Aceasta din urmă decizie civilă a fost pusă în executare constituind titlul executoriu care a stat la baza începerii executării silite în dosarul execuțional nr.4104/ex/2014 al B. H. V..

Hotărârea judecătorească pusă în executare de către intimata apelantă deși era definitivă și executorie nu era irevocabilă.

Împotriva deciziei civile nr.27/04.03..2014 a Curții de Apel Timișoara a fost declarat recurs în cauză de către părți, recurs care a fost admis prin decizia nr.2774/17.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul casării deciziei nr.27/2014 a Curții de Apel Timișoara care constituia titlu executoriu și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului către Curtea de Apel Timișoara.

Prima instanță în mod legal și corect a analizat actele de executare silită care fac obiectul prezentei contestații la executare raportat la desființarea titlului executoriu care a stat la baza începerii urmăririi silite.

Tribunalul reține că potrivit art.642 Noul cod procedură civilă în cazul desființării titlului executoriu se desființează de drept toate actele de executare efectuate în baza acestuia ca și o aplicare a principiului restabilirii situației anterioare în cazul constatării nulității unui act și a aceluia potrivit căruia ceea ce este nul nu mai potate produce efecte („quad nullum est nullum producit effectum „)

De asemenea Tribunalul reține că în mod legal și temeinic prima instanță a dispus întoarcerea executării în condițiile în care actele de executare au fost anulate, potrivit art.722 Noul cod procedură civilă.

Tribunalul reține că în prezentul apel intimata contestatoare C. a depus decizia civilă nr.129 din 24.06.2015 a Curții de Apel Timișoara prin care a fost soluționat apelul după trimitere spre rejudecare, în sensul respingerii apelului intimatei apelante . împotriva sentinței civile nr.1750/2013 a Tribunalului C. -S..

Constatând așadar desființarea titlului executoriu care a stat la baza începerii executării silite Tribunalul reține că în mod corect prima instanță a dispus admiterea contestației la executare formulată de către contestatoarea intimată C. ,a anulat actele de executare silită din dosarul execuțional nr.4104/ex/2014 al B. H. V. și a dispus întoarcerea executării silite.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 480 alin. 1 Noul cod procedură civilă Tribunalul va respinge apelul declarat în cauză de către intimata apelantă . ca nefondat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată Tribunalul reține că ele nu au fost cerute de către contestatoarea intimată în apel astfel că nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta intimată ., cu sediul procedural ales la avocat B. D. F. în Timișoara, ..24, ., jud. T.. împotriva sentinței civile 1869/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_, în contradictoriu cu intimata contestatoare C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu sediul în Timișoara, ..18, jud. T. .

F. cheltuieli de judecata.

Definitiva.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 11.11.2015.

Președinte,

R. A.

Judecător,

C. Ț.

Grefier,

R. M. ȘOFRONICI

Red. R.A. 13 Noiembrie 2015

Tehnored. R.Ș. 13 Noiembrie 2015

Prima inst. jud: R. R. I.

Red 2 ex, .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Hotărâre din 11-11-2015, Tribunalul TIMIŞ