Legea 10/2001. Sentința nr. 617/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 617/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 617/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 617 /PI
Ședința publică din data de 30 martie 2015
PREȘEDINTE: Ș. L.
GREFIER: K. R.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamantul G. M., în contradictoriu cu pârâții Reibert H. L., M. Timișoara, prin Primar, P. M. Timișoara și M. Sănătății București, având ca obiect Legea nr.10/2001 și cererea de intervenție în interes formulată de intervenientul P. M., având același obiect.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 23 martie 2014, care face parte integranta din prezenta hotărâre și când, în condițiile art. 2760 c.pr.civila pronunțarea a fost amânată pentru data de 30.03.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ la data de 14.03.2012, reclamantul G. M. a chemat în judecată pârâții M. Sănătății și R. Heneriette L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate și să dispună următoarele:
- să constate că pârâtul de rang 1 - M. Sănătății (fost M. Sănătății Publice) - nu și-a îndeplinit obligațiile care decurg din Legea 10/2001, respectiv Sentința civilă nr. 1931 din 20 iulie 2006 a Tribunalului T., Secția civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 176/22.03.2007 a Curții de Apel Timișoara, Secția civilă, și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 931/14.02.2001, a ICCJ - secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr._, anume de a se pronunța motivat cu privire la notificarea formulată de P. Ș. (decedat) și moștenitorul acestuia, G. M., înregistrată cu nr. 671 din 15.08.2001, la B. M. D., cu sediul în Timișoara și să dispună restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr._ - Timișoara, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 214 Timișoara, către reclamant - plenitudine de jurisdicție rezultată urmare a Deciziei XX/2007 a ÎCCJ Secțiile Unite;
- să constate nulitatea absolută parțială a Deciziei nr. EN 8164 din 15.03.2006, a Ministerului Sănătății Publice, prin care s-a dispus restituirea imobilului înscris în CF 412/69 - Timișoara, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 214 Timișoara, către pârâta de rang 2 -persoană care nu avea calitate de persoană îndreptățită - imobil preluat abuziv de Statul Român de la defunctul dr. G. L., observând cu rigurozitate efectul pozitiv - ca prezumție legală - al Sentinței civile nr.2240 din 17.02.2009, a Judecătoriei Timișoara, în dosar_/325/2007/RJ, prin care s-a soluționat irevocabil litigiul purtat între pârâta de rang 2 și reclamant, și prin care pârâtei de rang 2, i-a fost respins demersul judiciar, astfel încât, urmare Sentinței civile nr.2240 din 17.02.2009, a Judecătoriei Timișoara, în dosarul_/325/2007/RJ - irevocabilă, este evident faptul că pârâta de rang 2 nu era persoana îndreptățită conform Legii 10/2001, ci P. Ș. - ca unic moștenitor al dr. G. L., respectiv moștenitorul acestuia, G. M., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 139 din 24.07.2002. Cauza de nulitate pe care o invocă este frauda la lege, și aici se are în vedere dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001, respectiv punctul 21.1. lit. c), din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, conform cărora: " indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar;"
- să se dispună restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr._ - Timișoara, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 214 Timișoara, pretins restituit în natură pârâtei de rang 2, de către pârâtul de rang 1.
- să se dispună rectificarea nr. CF_ - Timișoara, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 214 Timișoara, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris la Foaia B - foaia de proprietate, în favoarea pârâtei de rang 2, și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
- să se dispună ca o măsură asiguratorie, în condițiile îngăduite de dispozițiile art. 114 ind.1 ultimul aliniat, C.p.civ., prin încheiere executorie, încuviințarea încheierii unui proces-verbal de către executorul judecătoresc, cu privire la starea imobilului, încuviințând totodată executorului și pătrunderea în încăpere, pentru ca pârâta de rang 2 să nu poată modifica starea de fapt a imobilului, până la soluționarea irevocabilă a dosarului pendinte.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, pârâtul de rang 1, prin dispoziție motivată, a constatat că imobilul obiect al dosarului pendinte poate fi restituit în natură și astfel a dispus restituirea în natură către pârâta de rang 2, în cursul anului 2006. Tot în cursul anului 2006, pârâta de rang 2, cunoscând faptul că P. Ș., cel pe care îl moștenește reclamantul, a formulat o notificare, și că acesta este moștenitor legal al fostului proprietar, a promovat o acțiune la Judecătoria Timișoara, având obiect „petiție de ereditate", soluționată abia la 17.02.2009, după ce pârâta de rang 2 a înțeles să invoce și excepții de neconstituționalitate, tocmai pentru a tergiversa soluționarea legală a dosarului privind imobilul înscris în CF 214-Timișoara la acea dată.
Numai că prin Sentința civilă nr. 2240 din 17.02.2009, Judecătoria Timișoara, ca instanță de fond după casare cu rejudecare, soluționând dosarul_/325/2007/RJ, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a respins demersul pârâtei de rang 2, spus altfel, a stabilit cu puterea lucrului judecat că numai P. Ș. - pe care îl moștenește reclamantul, conform certificatului de moștenitor nr. 139 din 24.07.2002 eliberat de BNP Sică S., cu sediul în Timișoara - este persoană îndreptățită la moștenirea imobilului obiect al dosarului pendinte.
Pârâta de rang 2 nu a înțeles să formuleze o acțiune având obiect „rectificare de carte funciară”, urmare Sentinței civile nr.2.240/17.02.2009 a Judecătoriei Timișoara și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, cu toate că acesta a fost parte în litigiu, ci stăruie în menținerea pretins dreptului de proprietate înscris în favoarea sa în cartea funciară, urmare deciziei de restituire în natură a pârâtului de rang 1.
Tribunalul T., printr-o sentință confirmată de Curtea de Apel și de ICCJ, au obligat pârâtul de rang 1 să soluționeze notificarea reclamantului, chiar dacă anterior pronunța-se o dispoziție în favoarea pârâtei de rang 2. Numai că pârâtul de rang 1 nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile derivate din hotărârea judecătorească, dar și din Legea 10/2001, astfel încât reclamantul, la data formulării prezentului demers, se afla in posesia a două hotărâri irevocabile, sieși favorabile: una prin care s-a stabilit irevocabil, în contradictoriu cu pârâta 2-pretins persoană îndreptățită la legea nr.10/2001, calitate de moștenitor, și alta – hotărâre judecătorească prin care instanțele naționale au confirmat obligația pârâtului de rang 1 de soluționare a notificării formulate în baza Legii 10/2001 de către P. Ș. și reclamantul.
Unica și singura modalitate de a soluționa pretins titlul executoriu (decizia de restituire către pârâta de rang 2) dar și notificarea formulată la Legea 10/2001 cu privire la același imobil obiect al titlului executoriu supraenunțat, este demersul judiciar promovat de reclamant.
In acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ, care arată expres că anularea unei decizii emise de pârâta de rang 1 nu se putea face pe cale administrativă, așa cum spre pildă, la Legea 10/91, Comisia Județeană poată să anuleze titlul anterior emis:„ Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului, preluat în mod abuziv de stat, face dovada proprietății persoanei îndreptățită asupra acesteia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executor, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Ca urmare, revocarea/anularea ulterioară a deciziei/dispoziției de restituire în natură a imobilului nu se mai poate realiza pe cale administrativă, chiar dacă. prin H.G., imobilul a fost inclus, între timp, în categoria bunurilor nerestituibile în natură. ""
Acesta este motivul pentru care reclamantul a fost nevoit să formuleze petitul 2 al acțiunii, numai instanța fiind competentă să constate nulitatea titlului executoriu reprezentând dispoziția de restituire în natură, deoarece bunul a fost restituit unei persoane neîndreptățite, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 21 apartenent Legii 10/2001, respectiv art. 21.1 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, cu referire expresă la indisponibilizarea bunului.
Așa stând lucrurile, este evident că reclamantul este interesat să invoce în favoarea sa efectul pozitiv al lucrului judecat ca prezumție absolută, și să solicite instanței instaurarea climatului de legalitate prin anularea parțială a dispoziției de restituire în natură în sensul că imobilul se restituie în natură dar nu pârâtei de rang 2, ci reclamantului. Aici este de observat faptul că nu se mai pune în discuție dacă bunul este sau nu restituibil în natură, și pentru că bunul era deținut de M. Sănătății Publice, conform Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, art. 21.1 lit. d): "obligația legală de restituire prevalând asupra oricărei alte opțiuni a deținătorului bunului imobil solicitat;"
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 21 și art. 26, din Legea 10/2001, art. 1 Protocolul 1 la CEDO, art. 21 din Constituția României.
Pârâtul M. Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței să dispună, în principal suspendarea judecății conform prevederilor art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ, iar în subsidiar respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că prin Notificarea nr. 6963/2001, M. P. a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Timișoara .. 2, imobil în care funcționează Clinica de chirurgie a Spitalului Clinic pentru Copii nr. 3 "Louis Ț.". Pentru acest imobil au mai fost depuse notificări de P. M. și R. H. L.. Toate cele trei notificări au fost comunicate Ministerului Sănătății pentru soluționare de Prefectura județului T..
În anul 2006, M. Sănătății a emis Decizia nr. EN 8164/15.03.2006 prin care a fost retrocedat în natură pârâtei R. H. L. imobilul -fostul Sanatoriu al D-lui dr. L. G., actualmente Spitalul Clinic pentru Copii nr. 3 "Louis Ț."-Clinica de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică.
Ulterior emiterii acestei decizii atât reclamantul cât și P. M. dar și Consiliul Local Timișoara și M. Timișoara prin Primar, au contestat decizia emisă de minister nr. EN 8164/15.03.2006, solicitând anularea acesteia.
Reclamantul G. M. a promovat cererea nr._/3/2007, în contradictoriu cu M. Sănătății, Spitalul Clinic de Copii "Louis T." și R. H. L., în calitate de pârâți și a solicitat anularea Deciziei nr. EN 8164/15.03.2006. Cererea reclamantului G. M. a fost respinsă de instanță, sentința instanței de fond Tribunalul București nr. 556/17.04.2007, fiind menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 8929/2009.
În prezent se află în stare de judecată cauza cu nr. 6324._ * pe rolul Tribunalului Timișoara promovată de M. Timișoara prin Primar și Statul Român prin Consiliul Local Timișoara, în calitate de reclamanți și M. Sănătății, R. H. L., Spitalul de Urgență Louis T., în calitate de pârâți, ce are ca obiect anularea Deciziei nr. EN 8164/15.03.2006, reclamanții solicitând instanței să constate faptul că decizia de retrocedare este nulă, deoarece M. Sănătății nu are calitatea de autoritate deținătoare a imobilului pentru care a dispus emiterea deciziei.
Astfel, M. Timișoara prin Primar și Statul Român prin Consiliul Local Timișoara, au solicitat instanței competente să constate că M. Sănătății nu are calitatea legală de instituție ce poate emite decizie motivată pentru imobilul în cauză.
În conformitate cu dispozițiile HG nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Anexa 1- Norme Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la normele pentru art. 4 din lege se prevede: pct. 4.7 (...) "în cazul în care, după adoptarea deciziei/dispoziției de soluționare și până la întabularea acesteia, apar alte persoane cu vocație succesorală care au depus în termen cerere de restituire, se va dispune revocarea actului administrativ și emiterea unei decizii/dispoziții conforme cu legea." Ori, având în vedere că M. Timișoara prin Primar și Statul Român prin Consiliul Local Timișoara, în cauza cu nr. 6324._ * - Tribunalul Timișoara - contestă tocmai calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării a Ministerului Sănătății, nu s-a putut emite niciun document în sensul soluționării notificării reclamantului Giucovici M..
Pe de altă parte, având în vedere că reclamantul a solicitat doar despăgubiri bănești și ținând cont că imobilul în integralitatea sa fost restituit încă din anul 2006, acesta avea posibilitatea de a solicita persoanei căreia i s-a restituit imobilul în totalitate, R. H. L., să-l despăgubească pentru cota sa parte ce i-a revenit ca urmare a sentințelor judecătorești menționate în prezenta acțiune.
Totodată și a treia persoană care a formulat notificare pentru același imobil, P. M. a formulat o acțiune în justiție, dosar nr._/3/2011, declinat de Tribunalul București în favoarea Tribunalului T..
Față de cele de mai sus, având în vedere că pe rolul instanțelor de judecată se află litigiul cu privire la calitatea Ministerului de entitate învestită cu soluționarea notificării, și ținând cont că prin prezenta cauză reclamantul solicită instanței să oblige ministerul tocmai în calitatea sa de entitate învestită cu soluționarea notificării să-i emită decizie motivată pentru notificarea sa, s-a solicitat în principal, suspendarea judecății prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii reclamantului.
Pârâta R. H. L. a formulat întâmpinare, prin care, invoca excepția de necompetenta teritoriala a Tribunalului T., excepția autorității de lucru judecat, excepția tardivități și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantului, ca neîntemeiată.
Cât privește excepția de necompetență teritrorială, pârâta a menționat că potrivit dispozițiilor art. 26 pct. 3 din Legea nr.10/2001 și conform Deciziei nr. IX din 20 martie 2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competenta de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate de a emite decizie sau dispoziție motivata, revine secției civile a tribunalului în a cărui raza teritoriala își are sediul entitatea notificată, motiv pentru care a solicitat declinarea judecării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, pârâta R. H. L. a menționat că reclamantul G. M., în dosarul cu nr._, al Tribunalul Tlmis, a sesizat instanța cu o acțiune având același scop si anume anularea Deciziei EN 8164 din 15 03 2006 și restituirea imobilului, invocând același drept „ calitatea de persoana îndreptățită" în sensul Legii nr.10/2001 (folosindu-se de aceeași proba ca cea invoca in prezenta cauza -. Certificatul de moștenitor nr. 139 din 24 iulie 2002).Prin Sentința Civila nr. 556 din 17 04 2007, rămasa irevocabila în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că „depunerea unei notificări ...nu are relevanță din moment ce reclamantul nu a făcut dovada că este persoana îndreptățită" și că „nu a putut face dovada că este succesorul in drepturi ai Dr. G. L. de la care a fost preluat imobilul in litigiu". Prin urmare, existând identitate de obiect între acțiunea din 2006 și cea din prezenta, s-a solicitat a se constat că soluția data de prima instanța are putere de lucru judecat in prezenta cauza.
În ceea ce privește excepția tardivității, pârâta R. H. L. a menționat că reclamantul G. M., a sesizat instanța cu o acțiune întemeiată pe Legea nr.10/2001, prin care solicită să se constate - în principal - că M. Sănătății nu si-a îndeplinit obligația de a se pronunța cu privire la notificarea nr. 671din 15.08 2001, B. M. D., formulata în temeiul Legi nr 10/2001.Conform dispozițiilor L.10/2001, termenul în care persoana notificata, - în speța M. Sanatatii -trebuie sa răspundă notificării este de 60 de zile. Deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare nu răspunde notificării - fiind o lacuna a Legii nr.10/2001- absenta răspunsului având valoarea unui refuz de restituire, este evident că trebuie cenzurat de către instanța tot în condițiile procedurii speciale prevăzute de Legii nr.10/2001.
S-a menționat că potrivit art. 24 alin. 7 din L.10/2001, dacă notificarea este respinsa, persoana care se considera indreptatita poate ataca in justiție Decizia de respingere în termen de 30 de zile de la data primirii. Prin urmare, prin analogie, termenul de 30 de zile - in care trebuia înregistrata prezenta acțiune curge de la expirarea celor 60 de zile în care persoana notificata trebuia să răspundă notificării.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, pârâta R. H. L. a menționat că reclamantul G. M. este cumpărător al drepturilor succesorale care au aparținut numitului P. Ș., moștenitor legal nerezervatar al fostului proprietar al imobilului revendicat. Cumpărătorii drepturilor succesorale nu se regăsesc între persoanele limitativ enumerate de art.3 si 4 pct. d, din Lg.10/2001 ca fiind persoane îndreptățite, în înțelesul legii 10/2001, la măsuri reparatorii, iar pe de alta parte vânzarea (cesiunea) drepturilor succesorale nu presupune și transmiterea calității de moștenitor care este personală și incesibilă. Având în vedere cele de mai sus, s-a solicitat a se constata lipsa calității procesuale active a reclamantului G. M..
Cât privește fondul litigiului, pârâta R. H. L. a menționat că este nora lui Dr. G. L. - fostul proprietar al imobilului in litigiu- respectiv soția fiului acestuia, G. E.. Socrul său „dr. G. L." a decedat in 1948, având ca moștenitori, soția G. E. Desanca si fiul G. L. (soțul său) care au moștenit in cota de cate 1/2 părți imobilul. Soțul său, G. E. a decedat in 1973, iar la succesiunea acestuia au venit R. Henriete, in calitate de soție supraviețuitoare in concurs cu ascendenta privilegiata a acestuia (mama) G. E. Desanca.Dreptul de moștenire stabilit conform art. 1 din Legea nr. 319/1994, este în cota de ½ fiecare, din cota deținuta de decedat. Prin urmare R. Henriete a moștenit 1/4 din cota deținuta de fostul său soț respectiv 1/4 din imobil, iar mama acestuia, G. E. Desanca 1/2 din cota deținuta de fiul decedat care împreuna cu cota ei de ½, a deținut 3/4 din imobil. Soacra pârâtei, G. E. Desanca a decedat în 1993 si așa cum rezulta din testamentul acesteia i-a lăsat pârâtei R. Henrietta „ tot ce poseda mobil si imobil,, respectiv cota ei de 3/4 parte din imobil. Deci, R. Henrietta, a moștenit 1/4 pârti din imobil, în calitate de moștenitoare directă a soțului G. E., iar 3/4 părți din imobil ca moștenitoare testamentară a mamei soțului său G. E. Desanca.
S-a menționat că dacă se admite că reclamantul G. M., cumpărător de drepturi succesorale, are calitate de "persoana îndreptățită" se impune a se analiza în ce măsura vânzătorul drepturilor succesorale, numitul P. Ș., avea sau nu calitatea de moștenitor al Dr. G. L. -fostul proprietar al imobilului in litigiu.
Contrar susținerilor reclamantului - vădit neadevarate - că " P. Ș. este unic moștenitor" din actele de stare civila și din coparticiparea lor procesuala într-o alta cauza, reiese că exista doi moștenitori legali ai defunctei G. E. ( soția lui Dr. G. L.), respectiv P. Ș. (frate) si P. M. ( nepot de frate). Ambii în calitate de părți în aceeași cauza, profitând de faptul că parata R. H. trăia în Germania și nu era la curent cu legislația din România (apariția L.18/1990), susținând în fața unei instanțe că sunt singurii moștenitori au obținut o sentința prin care au primit toate terenurile deținute de defuncta in intravilanul orașului Timișoara.De aceasta dată, reclamantul G. M., fără a mai pomeni despre P. M. "comostenitorul sau legal" se prezintă ca" unic moștenitor", încearcă să eludeze și voința defunctei exprimata in Testamentul prin care R. H. este desemnata moștenitor și drept consecința să obțină pentru sine imobilul in discuție.
Privind efectul pozitiv al lucrului judecat ca prezumptie absoluta a Sentinței civile nr. 2240 din 17 02 2009, pe care o invoca reclamantul în acțiune, s-a solicitat a se observa că acesta exista, produce efecte, dar profita pârâtei R. H., deoarece instanța a reținut: ".. reclamanta (R. H.) are calitatea de legatar cu titlu universal..." instanța respingând doar cererea de a se reține calitatea de legatar universal a lui R. H..
În drept, s-au invocat dispozițiile C.pr.civ și Legii nr. 10/2001.
Reclamantul M. G. a formulat note de ședință, în ceea ce excepțiile și problemele de drept invocate de pârâta R. H. L., arătând următoarele:.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a menționat că hotărârile invocate se regăsesc la prima filă a Deciziei nr. 931 din 14.02.2008, în dosar_ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie prin care chiar având în vedere decizia Curții de Apel București invocată de pârâtă, s-a stabili cu puterea lucrului judecat, nu pe excepție, ci pe fond, că Ministertul Sănătății este obligat să soluționeze notificarea reclamantului G. M.. Spus altfel, aparent, ar exista două hotărâri contradictorii, din care una ar profita reclamantului și alta ar profita pârâtei R.. Numai că aici sunt de observat următoarele aspecte:
Decizia civilă nr. 733 din 8.11.2007 a Curții de Apel București, secția IV civilă în dosar_/3/2007, atașată întâmpinării, arată clar că instanța de fond a soluționat pe excepție cauza, adică nu pe fond. Așa se întâmplă că aceleași argumente au fost aduse în fața ÎCCJ, și pentru termenul din 14.02.2008, când Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat prin Decizia 931, dosarul_ .
Numai că ÎCCJ - chiar având la dispoziție Decizia 733 a Curții de Apel București, nu reține efectul pozitiv al lucrului judecat, și respinge recursul formulat de M. Sănătății, menținând obligația derivată din Sentința nr. 1931/20.07.2006 a Tribunalului T., prin care acesta trebuie să soluționeze pe fond notificarea. Adică Decizia 931 din 14.02.2008 a ÎCCJ, prin care s-a modificat Sentința civilă nr. 1931/20.07.2006 a Tribunalului T., doar aceasta este o hotărâre care a soluționat pe fond cauza, doar această hotărâre se impune cu puterea lucrului judecat, doar această hotărâre include în considerentele ei pretins hotărârea concurentă, respectiv Decizia 733 a Curții de Apel din 8.11.2007, în dosarul nr._/3/2007.
În concluzie, dacă instanța, în dosarul pendinte, este ținută de efectul pozitiv al lucrului judecat, acest efect este generat doar de Sentința civilă 1931 din 20.07.2006 a Tribunalului T., modificată prin Decizia civilă nr. 931 din 14.02.2008, a ÎCCJ în dosar_, motiv pentru care s-a solicitat respingerea acestei excepții, cu atât mai mult cu cât ea a fost deja respinsă prin soluționarea recursului de către ÎCCJ, prin decizia 931 din 14.02.2008.
În ce privește excepția tardivității promovării acțiunii, invocată de pârâtă prin apărător ales, s-a solicitat a fi respinsă, pentru următoarele argumente:
Excepția tardivității se invocă atunci când legiuitorul stabilește un termen de decădere. Nu se poate face confuzie între tardivitate și prescripție. Aici ar fi de avut în vedere de exemplu instituția repunerii în termen. Dar cu privire la tardivitate, notificatorul nu este ținut de vreun termen de decădere pentru a se putea adresa justiției. În al doilea rând, pârâta invocă dispozițiile art. 24 alin. 7 din Legea 10/2001, fără să observe condiția normei. Despre obligațiile condiționale, doctrina a pus la dispoziția justițiabililor o vastă bibliografie. În cauza Ț. contra României1, CEDO a statuat că neîndeplinirea obligației condiționale duce la stingerea obligației. Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când se referă la obligațiile sub condiție, a statuat că neîndeplinirea condiției are ca efect inexistența obligației.
De vreme ce nu este îndeplinită condiția arătată expres în dispozițiile art. 24 alin. 7 din Legea 10/2001, adică de vreme ce decizia de respingere nu a fost comunicată notificatorului pentru că ea însăși nu există, nu se poate vorbi de începutul curgerii termenului de 30 de zile.
De altfel, Decizia XX/2007, privită în ansamblul ei aduce argumente tocmai în acest sens, anume instanța supremă constatând că entitatea investită cu soluționarea cauzei de regulă o reprezintă primarul, a confirmat plenitudinea de jurisdicție în favoarea Tribunalelor, pentru ca ele însele să soluționeze notificările.
În concluzie, câtă vreme nu există o decizie sau dispoziție a ministerului sănătății prin care să se respingă sau admită notificarea reclamantului, nu se poate pune în discuție curgerea vreunui termen de prescripție sau decădere, astfel încât cererea nu poate fi privită ca fiind tardivă.
În ce privește lipsa calității procesuale active, reclamantul beneficiază de un testament și este astfel moștenitorul testamentar al notificatorului, astfel fiind moștenitorul testamentar dovedit cu certificat de moștenitor al notificatorului, este îndreptățit la promovarea prezentului demers, are calitate procesuală, și aici s-a solicitat a se avea în vedere minuta întâlnirii Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale din 10.02.2010 a ÎCCJ, unde s-au statuat următoarele: ,, Calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, a cesionarului de drepturi succesorale. A fost considerată corectă opinia potrivit căreia cesionarul de drepturi succesorale se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea nr. 10/2001. La fundamentarea acestei opinii a stat susținerea potrivit cu care acesta se substituie în drepturile patrimoniale ale cedentului vânzător, și este legitimat prin vocația sa de persoană îndreptățită la valorificarea dreptului de proprietate pe calea procedurii Legii 10/2001. Această legitimare are un caracter complex, care decurge din calitatea transmițătorului de moștenitor legal sau testamentar al persoanei îndreptățite, și din substituirea cumpărătorului, în drepturile și obligațiile transmise de defunct, (punctul 14) ".
Practica unitară stabilită de unica entitate îndrituită în acest sens prin dispozițiile art. 126 din Constituția României, respectiv art. 18 din Legea 304/2004, a statuat că se legitimează procesual activ cesionarul de drepturi succesorale.
La termenul de judecată din data de 20.05.2013, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către intervenientul P. M. (f.166), prin care s-a solicitat următoarele: să se constate că pârâtul de rang 1, M. Sănătății, nu a soluționat notificarea nr. 308/07.11.2001, pe care a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, transmisă prin intermediul executorului judecătoresc M. D., privind imobilul înscris în CF. nr._ Timișoara, provenit din conversia de pe hârtie a CF. nr. 214 Timișoara, situat în Timișoara, . nr. 2, județul T.; să se constate nulitatea absolută parțială a Deciziei nr.EN 8164/15.03.2006 a Ministerului Sănătății, de restituire în natură a imobilului descris mai sus către pârâta de rang 2, R. Menriette L., pe motiv că aceasta nu are calitatea de persoană îndreptățită; să se dispună restituirea în natură a imobilului înscris în CF. nr._ Timișoara, provenit din conversia de pe hârtie a CF. nr. 214 Timișoara, către intervenient și către comoștenitorul său, G. Miograd; să se dispună radierea din cartea funciară a imobilului a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei R. Menriette L. și înscrierea dreptului său de proprietate și al reclamantului, G. M..
În motivarea cererii de intervenție s-a menționat că obiectul intervenției principale îl reprezintă constatarea existenței unui drept în patrimoniul intervenientului, motiv pentru care condiția specială de admisibilitate a intervenției principale prevăzute de art. 49 C. pr. civ. din 1865 este întrunită. Dreptul oricărei persoane de a interveni în procesul dintre alte două persoane este confirmat și de jurisprudența Curții Consitutuționale care afirmă faptul că prevederile art. 49 alin. (1) și alin. (2), consacră dreptul oricărei persoane de a interveni în procesul dintre alte persoane, atunci când această intervenție este justificată de existența unui interes propriu.
Atât pârâtul, intervenient principal, cât și reclamantul din cererea principală, G. M., sunt moștenitori legali după G. E. și, totodată, pentru că pârâtul formulează o pretenție conexă cu cererea principală, se justifică judecarea acțiunii civile principale împreună cu cererea de intervenție în interes propriu.
Intervenientul a menționat că prin Sentința civilă nr._/13.11.1996, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 9767/1995 - rămasă irevocabilă, s-a constatat că moștenitorii legali după defuncta G. E. Desanca, sunt pârâtul și P. Ș., iar moștenitorul lui P. Ș. este G. M..
Prin decizia nr. EN 8164/15.03.2006, M. Sănătății a restituit în mod greșit imobilul înscris în C.F. nr._ Timișoara, provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 214 Timișoara, pârâtei R. H. L., legatar cu titlu particular. Testamentul de care s-a prevalat pârâta arăta expres faptul că testatoarea G. E. Desanca, îi lăsa acesteia drept moștenire doar bunurile pe care le posedă la data testării. Or, la data întocmirii testamentului, G. E. Desanca nu avea în posesie imobilul în cauză.
Potrivit sentinței civile nr. 2240/17.02.2009 pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2007RJ, rămasă definitive și irevocabilă, s-a constatat faptul că pârâta R. H. L. nu avea calitatea de persoană îndreptățită a i se restitui în natură imobilul în cauză, în temeiul Legii nr. 10/2001, în condițiile în care P. Ș. (avându-l ca moștenitor pe Giorucovici M.) și intervenientul sunt moștenitorii fostei proprietare, G. E., așa cum rezultă și din certificatul de moștenitor nr. 139//24.07.2002.
S-a mai arătat că imobilul înscris în CF nr._ Timișoara, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 214 Timișoara poate fi restituit în natură, că prin Decizia EN 8164/15.03.2006, emisă de M. Sănătății Publice (actualmente M. Sănătății) s-a dispus restituirea imobilului in natură pârâtei R. H. L., că reclamantului și intervenientului nu le-au fost soluționate nici până în prezent notificările depuse în baza Legii L0/2001 și că este dovedit că imobilul poate fi restituit în natură, astfel încât solicită ca în baza Deciziei XX/2007 KIL a ICG Secțiile Unite, să se dispună restituirea în natură către reclamant și către intervenientul în interes propriu a imobilului descris mai sus.
Cât privește Decizia nr. EIM 3164/15.03.2006, emisă de Ministerului Sănătății Publice, privind restituirea în natură către R. H. L. a imobilului format din teren și clădire situat în Timișoara și aparținând Spitalului Clinic de Copii "Louis Ț." a Ministerului Sănătății, inetrvenientul a menționat că aceasta a fost emisă în mod greșit, deoarece pârâta de rang 2 nu a făcut dovada calității de moștenitoare a defunctei G. E. Desanca și, deci, de persoană îndreptățită. Concomitent cu notificarea formulată în baza Legii 10/2001, depusă de pârâtă R. H. L. privind restituirea imobilului în cauză, intervenientul a formulat notificarea nr. 808/07.11.2001, transmisă prin intermediul executorului judecătoresc M. D., notificare ce nu a fost soluționată nici până în prezent.
Or, prin Sentința civilă nr._/13.11.1996, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 9767/1995 - rămasă irevocabilă, s-a constatat că singurii moștenitori legali după defuncta G. E. Desanca, este intervenientul și P. Ș., avându-l ca moștenitor pe G. M..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 și urm. din C.proc.civ. de la 1865, art. 21 alin. 5, art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 6 din CEDO, art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției.
Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 02.09.2013 (f.184), instanța a dispus suspendarea soluționării prezentului litigiu, în temeiul prevederilor art.244 pct.1 C.pr.civ, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.6324._ *, al Tribunalului T., judecata fiind reluată la data de 15.09.2014.
Ulterior, reclamantul M. G., a formulat o cerere de introducere în cauză a M. Timișoara prin Primar și a Primarului M. Timișoara, în calitate de intervenienți forțați/pârâți (f.192).
În motivarea acestei cereri, reclamantul a menționat că prin soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 1798 din 10 iunie 2014, s-a stabilit irevocabil că unitatea deținătoare a bunului revendicat în baza Legii 10/2001 de către reclamanți este M. Timișoara.
Reclamantul a arătat că înțelege să invoce efectul pozitiv al lucrului judecat, ca prezumție absolută, în condițiile în care entitatea investită cu soluționarea notificării la Legea 10/2001, este M. Timișoara care este obligat să dea eficiență exigențelor art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001, în sensul că prin decizie sau după caz, dispoziție motivată în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1, are obligația să acorde reclamanților și pârâtei R. H. L., în compensare, alte bunuri sau servicii. Articolul 26 alin. 1 a fost modificat prin Legea 165/2013 începând cu 20.05.2013. În timpul procesului, a avut loc un transfer al calității procesuale pasive, de la pârâtul M. Sănătății către pârâții M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara.
Totodată, reclamantul a menționat că înțelege să completeze petitul 3 al acțiunii în sensul obligării pârâtei la îndeplinirea exigențelor art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea 165/2013 începând cu data de 20.05.2013, ca prin decizie sau dispoziție motivată să acorde reclamantului G. M., bunuri în compensare de aceeași valoare cu bunul la care acesta era îndreptățit, sau servicii, iar în subsidiar, doar în ipoteza în care nu există alte bunuri pentru oferit în compensare, să fie înaintat dosarul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor prin puncte, conform Legii 165/2013.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 66 raportat la art. 58 C.p.civ.
Pârâta R. H. L. a formulat note de ședință (f.201), prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, cu privire la calitatea de persoana îndreptățită la masuri reparatorii a lui R. H. L., raportat la soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 6324._ * a Tribunalului T..
În dosarul nr. 6324._ * al Tribunalului T., Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut irevocabil soluția prin care s-a constatat cine a fost deținătorul imobilului, ce fel de reparație se acordă și cine are calitatea de persoana îndreptățită. În hotărâre la pag. 12, paragraful 5, instanța a rezolvat problema de drept privind calitatea de persoana indreptatita la masuri reparatorii, rezolvare care intra sub autoritatea lucrului judecat fiind reținută în considerentele hotărârii.
Făcând aplicarea directă a dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg privind autoritatea de lucru judecat a problemelor de drept reținute în considerentele unei hotărâri, cât și a deciziilor Curții Constituționale, obligatorii de asemenea, pârâta a solicitat a se constata ca rezolvarea problemei de drept pe care Hotărârea 6324._ * a Tribunalului T., a dezlegat-o în considerentele sale se impune cu putere de lucru judecat. Mai mult, într-un alt dosar din anul 2007, prin Sentința Civilă nr. 556 din 17 04 2007 rămasă irevocabilă în fața Î.C.C.J., s-a reținut că „depunerea unei notificări - de către reclamantul G. M., nu are relevanță din moment ce reclamantul nu a făcut dovada că este persoana îndreptățită .
S-a solicitat a se observa că soluționarea notificării se face fie prin admiterea ei, fie prin respingerea cererii pentru lipsa calității de persoană îndreptățită (soluție ce se impune în momentul în care instanței investite i se aduce la cunoștința de celelalte hotărâri pronunțate), prin urmare depunerea notificării nu echivalează cu dobândirea calității de persoana îndreptățită.
P. M. Timișoara, M. Timișoara prin Primar, au formulat note de ședință referitoare la cererea reclamantului privind introducerea în cauză a M. Timișoara prin Primar și a Primarului M. Timișoara (f.218).
S-a invocat, în principal, lipsa calității procesuale pasive a M. Timișoara vis-a-vis de prevederile art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, deoarece în accepțiunea legii speciale doar P. poate da curs prevederilor legale prin emiterea unei dispoziții/decizii motivate și nu M. Timișoara.
Totodată, Primarului M. Timișoara a menționat că nu se opune introducerii în cauză în calitate de "unitate investită cu soluționarea notificărilor" în accepțiunea legii, însă doar pentru opozabilitate și nu pentru a fi obligat la emiterea unei dispoziții pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de lege și stabilite deja de către Tribunalul T., în baza Sentinței Civile nr.1115/27.03.2013, definitivă și irevocabilă. Prin hotărârea judecătorească amintită anterior s-a dispus irevocabil anularea Deciziei nr.EN 8164/15.03.2006 "nelegal emisă de către pârâtul M. Sănătății". La alineatul 2 Tribunalul T. dispune "acordarea în favoarea numitei Reibert H. de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului nr.VII din Legea nr.247/2005, pentru imobilul "înscris în CF.nr.214 Timișoara, nr.top.1108/2". Din textul hotărârii judecătorești se poate deduce fără îndoială faptul că instanța de judecată a reținut calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul legii reparatorii a numitei Reibert H. dispunând în același timp și acordarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul a cărui restituire în natură nu a fost posibilă.
În această situație, P. M. Timișoara nu a fost obligat în baza hotărârii judecătorești la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea despăgubirilor legale, drept care a fost deja constatat si acordat în favoarea numitei Reibert H. prin Sentința Civilă nr. 1115/2013, definitivă și irevocabilă a Tribunalului T.. Hotărârea Tribunalului T. este opozabilă reclamantului G. M. acesta având calitatea de intervenient în dosarul nr.6324._ *.
Cu privire Ia calitatea de persoană îndreptățită a pârâtei Reibert H. și vocația acesteia de a accede la beneficiul legii speciale, se invocă prezumția de lucru judecat, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 C.civ., prevederi aplicabile până la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010).Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate judeca o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată) autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ., nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
În concluzie se apreciază că pentru punerea în aplicare a Sentinței Civile nr.1115/27.03.2013 se impune ca unitatea inițial investită cu soluționarea notificării formulate de către numita Reibert H., în speță M. Sănătății, să înainteze Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întreg -dosarul administrativ însoțit de titlul executoriu emis în dosarul 6324._ *.
La termenul de judecată din data de 20.05.2013 (f.179), reprezentantul pârâtei a învederat instanței că nu mai susține excepția de necompetență teritorială invocată prin întâmpinare.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat, excepția tardivității și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocate prin întâmpinare de pârâta Reibert H. L., instanța prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 27.10.2014 (f.211), a respins excepția autorității de lucru judecat, raportat la Sentința civilă nr.556/17.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2007, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.733/08.11.2007, a Curții de Apel București și irevocabilă prin Decizia civilă nr.8929/03.11.2009, precum și excepția tardivității formulării acțiunii de către reclamantul G. M., iar în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G. M., instanța a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei, în temeiul prevederilor art.137 alin.2 C.pr.civ, apreciind că pentru soluționarea acestei excepții este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
La același termen de judecată, în temeiul prevederilor art.52 C.pr.civ, raportat la prevederile art.49 C.pr.civ, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. M..
Analizând acțiunea dedusă judecății, prin prisma probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a constatat următoarele:
Prin notificarea nr.671/15.08.2001, formulată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc M. D., înregistrată la Prefectura Județului T., sub nr.6963/14.08.2001, înaintată spre soluționare Ministerului Sănătății, conform adresei nr.418/DII/19.01.2004, numitul P. S. și reclamantul G. M., au solicitat acordarea de despăgubiri conform prevederilor Legii nr.10/2001, pentru imobilul înscris în CF nr.214 Timișoara, nr.top.1108/2, în care funcționează Clinica de chirurgie a Spitalului Clinic nr.3 de copii Louis Ț., susținând că acest imobil a fost proprietatea Societății anonime „Sanatoriu Parc” al cărui unic acționar era dr.G. L., care a decedat în anul 1948, imediat după naționalizare, rămânând ca moștenitoare soția sa G. E. Desanca, decedată la data de 07.02.1993.
P. Ș. a menționat că este moștenitorul surorii sale G. E. Desanca și că și-a vândut drepturile succesorale lui G. M., căruia i-a transferat drepturile astfel cum rezultă din Sentința civilă nr._/13.11.1996, a Judecătoriei Timișoara, hotărâre devenită irevocabilă.
Referitor la același imobil înscris în CF nr.214 Timișoara, în temeiul Legii nr.10/2001, au fost formulate mai multe notificări, respectiv: notificarea nr.209/01.08.2001, formulată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc M. D., de către pârâta Reibert H. L.; notificarea nr.808/07.11.2001, formulată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc M. D., de către intervenientul P. M. și notificarea nr.671/29.10.2001, formulată prin intermediul Biroul Executorului Judecătoresc S. T. - de către numiții Ș. F. D. C. L. și B. L. M..
Toate aceste notificări, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, au fost transmise Ministerului Sănătății.
Această din urmă instituție, a soluționat doar notificarea formulată de pârâta Reibert H. L., dispunând retrocedarea în natură a întregului imobil către notificatoarea R. H. L., prin Decizia nr. EN 8164/15.03.2006, deși s-au formulat solicitări similare de către persoanele anterior menționate.
Prin acțiunea care a făcut obiectul dosarului nr. 6324._ * al Tribunalului T., P. și Consiliul Local Timișoara, în reprezentarea Statului Român au chemat în judecată pe pârâții M. Sănătății – Comisia internă pentru analizarea notificărilor depuse în baza L.10/2001, R. H. L. și Spitalul de Urgență pentru Copii „Louis Ț.” Timișoara, solicitând anularea Deciziei nr.EN 8164/15.03.2006 emisă de M. Sănătății, apoi respingerea notificării formulate de către pârâta R. H. L., pentru lipsa calității de persoană îndreptățită la restituirea imobilului și în subsidiar, respingerea notificării privind restituirea în natură și în schimb, acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legii nr.247/2005, cu consecința restabilirii situației anterioare în ceea ce privește dreptul de proprietate, în sensul înscrierii ca proprietar a M. Timișoara, așa cum a fost stabilit prin HG 977/2002 și OG 70/2002.
Tot în subsidiar, reclamanții au solicitat anularea parțială a deciziei atacate, în ceea ce privește restituirea extinderii secției de chirurgie, care este o construcție nouă, edificată de stat în anii 1998-1999 și care fost retrocedată prin decizia Ministerului Sănătății, deși această construcție nu a fost preluată de la foștii proprietari.
Totodată, reclamanții au solicitat anularea deciziei atacate și pentru lipsa de competență a Ministerului Sănătății de a se pronunța asupra notificării formulate de pârâta R. și trimiterea notificării spre competentă soluționare unității deținătoare, care în speță este municipiul Timișoara, urmând ca asupra acestei notificări să se pronunțe P. mun. Timișoara, în condițiile Legii nr.10/2001-republicată.
Prin Sentința civilă nr.1115/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr.6324._ *, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.175/A/20.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.6324._ * și irevocabilă prin Decizia nr.1798/10.06.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții M. Timișoara prin Primar și Statul R. prin Consiliul Local Timișoara, a fost anulată Decizia nr. EN 8164/15.03.2006, nelegal emisă de către pârâtul M. Sănătății, s-a dispus acordarea în favoarea paratei Reibert H. de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru imobilul înscris în CF 214 Timișoara, nr.top.1108/2, situat în Timișoara, . nr.2 teren si construcții, în componenta avută la momentul naționalizării, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, coroborate cu cele ale procesului-verbal de constatare din 30 noiembrie 1950, potrivit cărora sanatoriul avea în componenta corpurile A si B și terenul aferent și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciara prin radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei Reibert H. asupra imobilului susindividualizat, precum și obligarea pârâtei la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a menționatului imobil în favoarea reclamanților.
Instanța a reținut că pârâta Reibert H. L., are calitatea de persoană îndreptățită la masuri reparatorii, în considerarea, pe de o parte a calității de moștenitoare testamentară a șotiei supraviețuitoare a unuia dintre asociații principali ai societății naționalizate, respectiv a defunctei G. E. iar pe de alta, a calității de moștenitoare legală a fiului celor doi soți, notificarea formulată valorând acceptare expresă a moștenirii lăsată de către acesta din urma în temeiul art.4 din legea specială de reparație.
Totodată, instanța a constatat că în raport de actele doveditoare existente în dosarul administrativ, în speță își găsesc aplicarea prevederile art.31 alin.1 din legea de reparație, care exclud măsura restituirii în natură a imobilelor în ipoteza particulară prevăzută de art.3 alin.1 lit.b, stipulând în mod expres că persoanele arătate în norma de trimitere, respectiv persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în speță urmând a se proceda și la deducerea valorii actualizate a despăgubirii primite la epoca naționalizării.
Prin aceeași hotărâre, s-a constatat că M. Sănătății nu avea competența de a se pronunța asupra notificării formulate de pârâta Reibert H. L. (prin Decizia nr. EN 8164/15.03.2006) și că se impunea ca M. Sănătății să dispună trimiterea notificării spre competentă soluționare Primarului M. Timișoara, în considerarea dispozițiilor art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001.
În prezentul litigiu, având în vedere că notificările pe care le-au formulat conform prevederilor Legii nr.10/2001, nu au fost soluționate de organul abilitat, reclamantul G. M. și intervenientul P. M., solicită instanței ca în baza Deciziei nr.20/2007, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce îi conferă plenitudine de jurisdicție, să dispună obligarea pârâților la îndeplinirea exigențelor prevăzute de art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.165/2013, în sensul acordării de bunuri în compensare pentru imobilul din litigiu, iar în subsidiar, în ipoteza în care nu există bunuri ce pot fi acordate în compensație, să fie înaintat dosarul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor prin puncte, conform Legii nr.165/2013.
Analizând cu prioritate, conform prevederilor art.137 alin.1 C.pr.civ, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul M. Timișoara, prin Primar, instanța constată că aceasta este întemeiată, legitimitate procesuală pasivă în ceea ce privește soluționarea notificării și restituirea imobilului în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, având P. M. Timișoara, conform prevederilor art.21 alin.4 din Legea nr.10/2001 și nu M. Timișoara, prin Primar.
Prin urmare, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. Timișoara, prin Primar și va respinge acțiunea formulată de reclamantul G. M., împotriva acestei părți, ca fiind îndreptată unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Reibert H. L., prin notele de ședință depuse la dosar la termenul de judecată 27.10.2014 (f.201), raportat la soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 6324._ * al Tribunalului T., instanța constată că aceasta este neîntemeiată și prin urmare, va dispune respingerea, ca atare, a acesteia.
Corespunde realității că prin Sentința civilă nr.1115/27.03.2013, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.175/A/20.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și irevocabilă prin Decizia nr.1798/10.06.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit irevocabil că pârâta R. H. L. are calitatea de persoană îndreptățită la masuri reparatorii pentru imobilului din litigiu și s-a dispus acordarea în favoarea paratei Reibert H. de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru imobilul înscris în CF 214 Timișoara, nr.top.1108/2, situat în Timișoara, . nr.2 teren si construcții, în componenta avută la momentul naționalizării.
Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces pe calea excepției autorității de lucru judecat (art.1201 C.civ), atunci când al doilea proces este între aceleași părți, are același obiect și este întemeiat pe aceeași cauză sau cu putere de lucru judecat, în forma prezumției, conform prevederilor (art.1200 pct.4, cu referire la art.1202 alin.2 C.civ), în situația în care chestiunea litigioasă nu se suprapune în totalitate, ca obiect și cauză cu cea anterioară.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
În speță, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta R. H. L., raportat la soluția pronunțată în dosarul nr.6324._ *, al Tribunalului T. este neîntemeiată, între cele două litigii neexistând identitate de părți, obiect și cauză juridică, însă reclamantul G. M. și intervenientul P. M. (care în dosarul nr.6324._ *, au avut calitatea de intervenienți), nu pot să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește în litigiul anterior, în ceea ce privește calitatea pârâtei R. H. L. de persoană îndreptățită la masuri reparatorii pentru imobilului din litigiu și în ceea ce privește acordarea în favoarea paratei Reibert H. de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru imobilul înscris în CF 214 Timișoara, nr.top.1108/2, situat în Timișoara, . nr.2 teren si construcții, în componenta avută la momentul naționalizării, hotărârea judecătoreasca evocată având, în temeiul art.1200 pct.4 si art.1201 C.civ., valoarea probatorie de prezumție legală absolută, neputând fi contrazisă printr-o hotărâre judecătorească ulterioară.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G. M., invocată de pârâta Reibert H. L., motivat de faptul că reclamantul G. M. este cumpărător al drepturilor succesorale care au aparținut numitului P. Ș., moștenitor legal nerezervatar al fostului proprietar al imobilului revendicat, iar cumpărătorii de drepturi succesorale nu se regăsesc între persoanele limitativ enumerate de art.3 si 4 pct. d, din Lg.10/2001, ca fiind persoane îndreptățite, în înțelesul Legii 10/2001, este de menționat că, așa cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr.139/24.07.2002, emis de Biroul Notarului Public Sică S. (f.26), reclamantul G. M. nu are doar calitatea de cumpărător al drepturilor succesorale care au aparținut numitului P. Ș., ci și calitatea de moștenitor al acestuia, cu titlul de legatar universal în cotă de 1/1 parte, notificatorul P. Ș., decedând la data de 16.06.2002.
Așadar, reclamantul G. M., în calitate de moștenitor testamentar al notificatorului P. Ș., în considerarea dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, are calitate procesuală activă în cauză, susținerile pârâtei Reibert H. L., fiind neîntemeiate.
Ca atare, în temeiul prevederilor art.137 C.pr.civ, instanța urmează a dispune respingerea excepției lipsei calități procesuale active a reclamantului G. M., invocată de pârâta Reibert H. L..
Cât privește fondul litigiului, instanța reține căimobilul ce a făcut obiectul notificării, înscris în CF nr.214 Timișoara, nr.top.1108/2, în care funcționează Clinica de chirurgie a Spitalului Clinic nr.3 de copii Louis Ț., a fost proprietatea Societății anonime Institut Chirurgic Ortopedic din Timișoara, al cărui acționar a fost dr.G. L..
Așa cum rezultă din încheierea pronunțată în camera de consiliu în data de 25 august 1948, în dosarul nr.7875/1948, având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctului dr.G. L., decedat la data de 27.04.1948 (f.50-dosar nr.6324._ *, atașat prezentului dosar) și procesul verbal încheiat în data de 16.06.1926 (f.40- dosar nr._ -vol.I), defunctul Dr.G. L. nu era singurul asociat al persoanei juridice foste proprietare tabulare, acesta deținând 1.727 de acțiuni, din totalul de 2.000.
Moștenitorii defunctului dr.G. L., așa cum rezultă din încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 25 august 1948, sunt soția G. E. Desanca și fiul acestuia G. L..
În ceea ce privește calitatea pârâtei Reibert H. L. de moștenitoare a defunctului G. L., acționar al Societății anonime Institut Chirurgic Ortopedic din Timișoara, fostă proprietară a imobilului din litigiu și calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul Legii nr.10/2001, pentru imobilul din litigiu, acestea nu pot fi recercetate în cadrul prezentului litigiu, Sentința civilă nr.1115/27.03.2013, pronunțată în dosarul nr.6324._ *, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.175/A/20.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și irevocabilă prin Decizia nr.1798/10.06.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, având conform prevederilor art.1200 pct.4 si art.1201 C.civ., valoarea probatorie de prezumție legală absolută, neputând fi contrazisă printr-o hotărâre judecătorească ulterioară.
Tot cu putere de lucru judecat, însă, prin Sentința civilă nr._/13.11.1996, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr.9767/1995, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit că de pe urma defunctei G. E., moștenitoare a defunctului dr.G. L., au rămas ca moștenitori legali P. Ș. (antecesorul reclamantului G. M.), în calitate de frate cu un drept succesoral în cotă de ½ parte din moștenire și P. M. (intervenientul din prezentul litigiu), în calitate de nepot de frate cu o cotă de ½ parte din moștenire (f.31- dosar nr._ -vol.I).
Totodată, prin Sentința nr.2240/17.02.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._/325/2007 (f.116- dosar nr._ -vol.I), având ca obiect petiție de ereditate s-a constatat în mod irevocabil, că pârâta Reibert H. L., nu este succesoare cu vocație succesorală universală, ci legatar cu titlul particular după G. E., decedată în anul 1993, soția supraviețuitoare a defunctului G. L. și că nu se pune problema exeredării pârâților P. Ș. în calitate de frate și P. M., în calitate de nepot de frate.
Așadar, raportat la cele statuate în mod irevocabil prin Sentința civilă nr._/13.11.1996, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr.9767/1995 și prin Sentința nr.2240/17.02.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._/325/2007, reclamantul G. M. (în calitate de moștenitor testamentar al notificatorului P. Ș., moștenitor al defunctei G. E.) și intervenientul P. M., în calitate de moștenitor al defunctei G. E., succesoare a defunctului dr.G. L., acționar al Societății anonime Institut Chirurgic Ortopedic din Timișoara, fostă proprietară a imobilului din litigiu, au calitatea de persoane îndreptățite a accede la beneficiul Legii nr.10/2001, pentru imobilul din litigiu.
Cu toate acestea, întrucât prin Sentința civilă nr.1115/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr.6324._ *, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.175/A/20.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.6324._ * și irevocabilă prin Decizia civilă nr.1798/10.06.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._, ce se impune în prezentul litigiu cu putere de lucru judecat, s-a dispus acordarea în favoarea paratei Reibert H. de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru întregul imobil înscris în CF 214 Timișoara, nr.top.1108/2, situat în Timișoara, . nr.2, teren si construcții, în componenta avută la momentul naționalizării, reparația în modalitatea solicitată de reclamantul G. M. și intervenientului P. M., nu poate fi dispusă, întrucât ar însemna ca în privința aceluiași imobil, statul să suporte o dublă reparație, ceea ce este inadmisibil, singura soluție legală fiind aceea a desocotirii moștenitorilor, conform normelor dreptului comun.
Ca atare, pentru considerentele expuse, instanța va dispune respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulată de reclamantul G. M., precum și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. M..
Se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâta Reibert H. L..
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul M. Timișoara, prin Primar.
Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul G. M.,cu domiciliul pocedural ales la SCPA B. și Asociații, din Timișoara .. 8 . cu pârâții Reibert H. L.,cu domiciul procedural ales la Cabinet de Avocat O. Bot, cu sediul in Oradea, .. 7 ., M. Timișoara, prin Primar, P. M. Timișoara, cu sediul în Timișoara,Bv.C.D.L. nr, 1 și M. Sănătății București,cu sediul în București ..1-3 sector 1.
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. M., cu domiciliul procesual ales ca S.C.P.A.S. & Asociații, din Timișoara, Piața Plevnei nr.4.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Ș. L. K. R.
Red.L.Ș.
Tehn.IB
8 ex.-22.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 409/2015. Tribunalul TIMIŞ | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 614/2015.... → |
|---|
