Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 71/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 71/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 71/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I - a CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 71/PI
Camera de Consiliu din 15 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE:L. Ș.
GREFIER:R. K.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de petenta Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Adopție, având ca obiect acordare personalitate juridică.
Dată fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că petentei i-au fost comunicate lipsurile cererii de chemare in judecată.
Instanța constatând că reclamanta Feiler A. nu a completat cererea, potrivit comunicării ce i s-a făcut, văzând dispozițiile art. 200 alineat 3 Cod. Procedura civilă, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_, la data de 14.11.2014, reclamanta Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Adopție, cu sediul in Timișoara, .. 16A, jud. T., în curs de înființare, prin avocat Bădârcă A., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună înființarea Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Adopție, persoana juridica romana, fără scop lucrativ, apolitică, nonguvernamentală și nonprofit.
În motivarea cererii, petenta a arătat că Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Adopție este o instituție având drept scop de a sprijini respectarea interesul superior al copilului în România prin contribuția adusă politicilor legate de standarde vizând îmbunătățirea calității serviciilor în domeniul adopției, prin: promovarea si respectarea drepturilor copilului, în special dreptul lor de a avea o familie, recunoscut de Convenția cu privire la drepturile copilului; participarea la dezvoltarea și îmbunătățirea cadrului legislativ in domeniul adopției; realizarea de informări în materia problemelor legate de adopție; sprijinirea familiilor adoptive în tot ceea ce privește adopția și implicațiile sale, atât legale, cât și psihologice.
Petenta a menționat că patrimoniul inițial al Federației este de 1.000 lei, așa cum rezultă din prevederile art. 5 ale Actului constitutiv, iar în ceea ce privește componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale asociației, a arătat că aceasta a fost stabilită prin actul constitutiv.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 al Legii nr. 26/2000, privind asociațiile si fundațiile.
Instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 200 al. 1 și 2 din Noul cod de pr. civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza trebuie să verifice, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 – 197 din Noul cod de pr. civilă.
Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii (art.200 alin.2 C.pr.civ).
În speță, în urma verificărilor efectuate în conformitate cu dispozițiilor art. 200 al. 1 din Noul cod de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării acțiunii, să depună la dosar statutul și actul constitutiv al Fundației pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale (F.D.S.S) și al Fundației A. România, pentru a se verifica dacă persoanele care au semnat împuternicirile privind înființarea Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Adopție, respectiv R. C. (Federația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale (F.D.S.S) și S. O. Konrad Barth (Fundația A. România), au calitatea de reprezentanți ai acestor fundații, așa cum s-a menționat în cuprinsul împuternicirilor (din încheierile prin care s-a dispus înscrierea acestor fundații în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, nerezultând care sunt persoanele ce fac parte din organele de conducere).
Petenta nu s-a conformat, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, respectiv până la data de 05.01.2014, obligațiilor stabilite în sarcina sa, iar în această situație devin incidente dispozițiile art. 200 al. 3 din Noul cod de pr. civilă, potrivit cu care:”Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii”.
Prin urmare, pentru considerentele menționate, în baza dispozițiilor art. 200 al. 3 din Noul cod de pr. civilă, instanța va dispune anularea cererii petentei.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează cererea formulată de petenta Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Adopție, cu sediul in Timișoara, .. 16A, jud. T., prin Cabinetul Individual de Avocat Badârcă A., cu sediul în Timișoara, ., nr.19, jud.T..
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea, cu petenta.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. Ș. R. K.
Red. LȘ
3 ex/16.01.2014
| ← Cerere necontencioasă. Sentința nr. 03/2015. Tribunalul TIMIŞ | Pretenţii. Sentința nr. 1147/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|








