Obligaţie de a face. Sentința nr. 3234/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3234/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 3234/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3234/PI
Ședința publică din data de 04.11.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. B.
GREFIER: G. G.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanții P. S. și P. M., în contradictoriu cu pârâții M. TIMIȘOARA P. PRIMARUL MUN.TIMIȘOARA, C. L. AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, JUDEȚUL T. P. PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN T., C. JUDEȚEAN T., având ca obiect expropriere.
Mersul de dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de dezbateri din data de 21.10.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în baza art.396 alin.2 NCPC a amânat la termenul de azi, încheierea ante menționată făcând parte integrantă din prezenta sentință.
Instanța constată că la data de 03.11.2015, respectiv la data de 04.11.2015 prin serviciul registratură, părțile litigante au depus la dosar concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii, constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. în dosar nr._ la data de 03.12.2013, reclamanții P. S. și P. M. a chemat în judecată pe pârâții M. TIMIȘOARA P. PRIMARUL MUN.TIMIȘOARA, C. L. AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, JUDEȚUL T. P. PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN T. și C. JUDEȚEAN T., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună, în baza art.4 alin.1 din Legea nr.33/1994, obligarea pârâtului M. Timișoara prin Primar și C. local al municipiului Timișoara să negocieze și să convină cu reclamanții asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, fără a declanșa procedura de expropriere, cu privire la terenul de 3.769 mp, proprietatea comună tabulară a reclamanților, situat în intravilanul extins al Municipiului Timișoara, ., înscris în CF_ Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) nr.top.8055/1/2, în termen de cel mult 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; alternativ, reclamanții solicită obligarea pârâților M. Timișoara prin Primar și C. local al municipiului Timișoara să negocieze și să încheie cu aceștia un acord de voință privind modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, urmând ca natura sau cuantumul despăgubirii să fie stabilit de instanțele judecătorești potrivit cap.IV al legii citate, fără a se declanșa procedura de expropriere, pentru același teren și în același termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. În cazul în care negocierile solicitate la petitele nr. 1 și 2 nu se finalizează printr-un acord între părți, reclamanții solicită obligarea pârâților Județul T. și C. Județean T. să adopte o hotărâre prin care, în baza dispozițiilor art.6, art.7 și urm., art.12 din Legea nr.33/1994 și ale ari 27 din Regulamentul aprobat prin HG nr.583/ 1994, să declare utilitatea publică a liniei electrice LEA 110 KV existente și a destinației de spațiu verde stabilită prin Planul, urbanistic general (PUG) al Municipiului Timișoara în scopul exproprierii terenului de 3.769 mp, situat în intravilanul extins al municipiului Timișoara, ., înscris în CF_ Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) nr.top.8055/1/2, desemnând ca expropriator M. Timișoara sau, dacă este cazul, Județul T., în funcție de utilitatea publică de interes municipal sau județean care se va stabili; obligarea pârâților M. Timișoara prin Primar și C. local al Municipiului Timișoara să inițieze și să efectueze procedura de expropriere a terenului arătat la petitul 3.1), să le trimită reclamanților oferta de despăgubire în scopul exproprierii terenului menționat și să solicite instanței de judecată competente exproprierea terenului în cauză, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că sunt proprietarii, cu titlu de cumpărare ca bun comun, ai terenului în întindere de 3.769 mp, situat în intravilanul extins al municipiului Timișoara, ., înscris în CF_ Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.l34399) nr.top. 8055/1/2, precum și că au dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1836 din 09 iulie 2003 la BNPA "S. C. -A.-V. Claici" din Timișoara de la vânzătorii C. G., C. M., T. O. și S. M..
La data cumpărării, deși reclamanții au constatat că o parte a terenului era afectată de traseul unei linii electrice de înaltă tensiune, au avut deplina credință că vor putea utiliza terenul în scopul urmărit de aceștia prin cumpărare acela al construirii unor locuințe, având asigurarea cea mai solidă: certificatul de urbanism solicitat în scopul înstrăinării de către vânzători (arătat chiar în cuprinsul său), emis de Primăria municipiului Timișoara și semnat de Primarul și de secretarul municipiului.
Astfel, reclamanții arată că certificatul de urbanism nr.2389 din 05.06.2003, emis cu doar o lună înaintea încheierii contractului - atestă faptul că terenul se află în zonă de construcții cu destinație de locuințe și servicii și arată regimul de înălțime permis și alte date tehnice.
Reclamanții menționează că la data cumpărării, terenul nu avea destinația de spațiu verde ori plantații de protecție și nu aveau nici un motiv să se îndoiască de informațiile cu privire la destinația terenului furnizate de autoritatea publică locală prin actul legal emis tocmai în acest scop.
Se precizează totodată că, același certificat de urbanism le-a creat reclamanților convingerea că existența liniei electrice de înaltă tensiune nu constituie un impediment pentru realizarea construcțiilor de case, însă, în anul 2011, solicitând un nou certificat de urbanism, autoritatea publică locală, prin Certificatul de urbanism nr.l701 din 26.04.2011, i-a informat că destinația terenului este aceea de "Zonă de spații verzi - plantații de protecție", conform PUG, aprobat prin HCL nr.157/ 2002, prelungit prin HCL nr.139/2007 și că certificatul de urbanism nu poate fi utilizat în scopul declarat („construire case familiale"), întrucât propunerea făcută nu respectă prevederile art.71 din OUG nr.114/2007.
Reclamanții susțin că nu li s-a comunicat niciodată vreun act administrativ prin care, ulterior adoptării PUG din 2002 și emiterii Certificatului de urbanism din 2003, să fi fost schimbată destinația terenului, precum și că nu au cunoștință nici în prezent care a fost și dacă există actul administrativ în cauză, deoarece nu le-a fost comunicat.
Reclamanții apreciază că în speță, comunicarea schimbării destinației terenului și a actului administrativ de schimbare trebuia făcută pentru ca proprietarii, care se bazau pe Certificatul de urbanism nr.2389 din 05.06.2003, cu valabilitate de 12 luni, să-și poată apăra interesele grav afectate de schimbarea destinației terenului cumpărat.
Reclamanții învederează că interdicția de construire, necunoscută acestora și inexistentă la data cumpărării terenului, le-a produs și le produce în continuare prejudicii, deoarece sunt împiedicați să își valorifice, prin construirea de locuințe, o proprietate legal dobândită, cu credința fermă (formată în baza certificatului de urbanism emis în anul 2003) că este destinată construcțiilor.
Reclamanții arată că proprietatea lor este traversată (în parte) de o linie electrică - linia electrică aeriană LEA 110 kv Timișoara-Dumbrăvița, doi dintre stâlpii acestei rețele electrice fiind amplasați pe terenul lor, iar așa cum rezultă din Avizul nr. 423/29.05.2013 emis de ENEL Distribuție Banat și Planul de situație vizat spre neschimbare de Primăria Municipiului Timișoara ca anexă la Avizul unic sub nr.410 din 03.06.2013, interdicția de construire afectează terenul litigios pe întreaga suprafață de siguranță determinată de distanța de protecție a liniei electrice, care este de câte 18,5 metri de o parte și de alta a acesteia.
Se precizează că linia electrică aeriană LEA 110 kv Timișoara—Dumbrăvița este o rețea electrică de distribuție de interes public local, așa cum este definită de art.3 pct.64 din Legea nr.123/ 2012, potrivit căruia „rețea electrică de distribuție este rețeaua electrică cu tensiunea de linie nominală până la 110 kv inclusiv".
Reclamanții menționează că art.3 pct.66 din aceeași lege definește rețeaua electrică de transport ca fiind „rețeaua electrică de interes național și strategie cu tensiunea de linie nominală mat mare de 110 kv", iar caracterizarea rețelei electrice în cauză ca fiind de interes public local rezultă din interpretarea per a contrario a definițiilor legale date de art.3 pct.64-66 arătate mai sus.
Reclamanții consideră că necesitatea exproprierii rezultă din chiar norma legală instituită de art.17 alin.2 din Legea nr.123/2012, o normă identică cu aceea prevăzută de textul legal supra amintit fiind prevăzută și de art.21 alin.2 al Legii nr. 13/2007 a energiei electrice (lege abrogată prin Legea nr. 123/2012).
Mai precizează reclamanții că utilitatea publică a destinației de „spațiu verde" este determinată de Planul Urbanistic General (PUG) al Municipiului Timișoara, fiind stabilită prin lege și anume:
-Legea nr.24/2007privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilan, care stabilește că spațiile verzi din intravilanul localităților constituie factori esențiali pentru asigurarea calității factorilor de mediu și a stării de sănătate a populației și declară de interes general/interes public astfel de spații, indiferent de titularul dreptului de proprietate, fiind interzise orice schimbări de destinație (art.1, 2, art.5 lit.e,f, h, art.18 alin.3, 4);
-OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, care, în art.l, declară protecția mediului ca fiind un obiectiv de interes public major. Art. 71 al ordonanței de urgență a instituit interdicția generală de schimbare a destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor, iar art.96 alin.(2) pct.11 din aceeași ordonanță de urgență prevede obligația autorităților publice locale de a respecta dispozițiile art.71 citat.
Reclamanții conchid că cele două afectațiuni speciale - de interes public - ale terenului conduc, practic, la indisponibilizarea acestuia și la imposibilitatea acestora de a-l folosi în vreun fel și le creează un grav și substanțial prejudiciu material, singura modalitate de a repara acest prejudiciu fiind exproprierea terenului.
Reclamanții arată că au solicitat pârâților, prin notificările trimise, să accepte o soluționare amiabilă chestiunii exproprierii, în oricare din variantele prevăzute de Legea nr.33/1994, context în care, C. Județean T. le-a trimis un răspuns de refuz, motivat de faptul că, în opinia sa, linia electrică în cauză ar fi de interes național, exproprierea putând fi făcută numai de Guvern.
În ceea ce privește pârâții C. local al Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara, reclamanții arată că nu le-au comunicat nici un răspuns, deși pe site-ul autorității municipale notificarea acestora apare ca fiind soluționată.
În drept, s-au invocat prevederile art.44 din Constituția României, art.192 C.proc.civ., art.555, 559, 858-860, 863 lit.b) și d) din Codul civil, dispozițiile legale arătate în motivarea prezentei cereri, art.453 C.proc.civ.
Pârâții JUDEȚUL T. prin PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN T. și C. JUDEȚEAN T. au formulat întâmpinare, invocând, cu privire la petitele nr.1, nr.2 si nr.3.2, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar cu privire la petitul nr.3.1, excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive cu privire la petitele nr.1, nr.2 si nr.3.2, pârâții arată că potrivit legii nu acestora le revine obligația de a negocia cu reclamanții asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, aceste obligații revenind potrivit art. 3 din Regulamentul aprobat prin HG nr.583/1994, doar expropriatorului, în speță, Municipiului Timișoara.
Prevalându-se de prevederile art. 8 din Legea nr. 33/1994 cat si prevederile art. 3 din Regulamentul aprobat prin HG nr.583/1994, pârâții menționează că reclamanții nici nu i-au chemat în judecată cu privire la aceste petite, chemând expres în judecată doar M. Timișoara si C. L. al Municipiului Timișoara, precum și că obligația inițierii procedurii de expropriere aparține doar inițiatorului lucrării și nu Județului T., acesta aflându-se în situația de a nu putea în mod obiectiv să declare utilitatea publică a terenului cu destinația de spațiu verde și să desemneze expropriator pe pârâtul Mun. Timișoara.
În privința capătului de cerere nr.3.1 din acțiunea introductivă, pârâții înțeleg să invoce excepția prematurității formulării acestui petit, întrucât nu s-a făcut dovada că negocierile între reclamanți și pârâții M. TIMIȘOARA P. PRIMARUL MUN.TIMIȘOARA, C. L. AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, față de modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, au avut loc și s-au finalizat.
Astfel, pârâții apreciază că, până după finalizarea negocierilor ante menționate, nu pot fi obligați să declare utilitatea publică și să-l declare expropriator pe pârâtul M. Timișoara.
Pârâții JUDEȚUL T. P. PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN T., C. JUDEȚEAN T. înțeleg să invoce excepția prematurității și datorită faptului că pârâții M. TIMIȘOARA P. PRIMARUL MUN.TIMIȘOARA, C. L. AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, până în prezent, nu au inițiat procedura de expropriere și nu le-au înaintat dosarul de cercetare prealabilă, prevăzut în anexa 1 la Regulamentul aprobat prin HG nr.583/1994, în vederea declarării utilității publice și a desemnării expropriatorului.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâții invocând prevederile Legii nr.123/2012 coroborate cu ale legii nr.213/1998, arată că rețelele de energie electrică sunt de interes național, astfel că, expropriator este Statul pentru obiectivele de interes național prin Ministerul Economiei, reprezentat de operatorii economici producători de energie electrică, care funcționează sub autoritatea sa, respectiv prin Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice «Electrica» - S.A. București pentru lucrările de interes național de distribuție a energiei electrice.
Astfel, se apreciază că pârâții JUDEȚUL T. prin PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN T., C. JUDEȚEAN T. apreciază că nu au competenta de a declara utilitatea publică în cazul rețelelor de energie electrică, acestea fiind de interes național, în aceste cazuri expropriator fiind Statul prin Ministerul Economiei.
Pârâții consideră că singura competență a acestora de declarare a utilității publice și de desemnare a expropriatorului ar fi în ceea ce privește terenul cu destinația de spațiu verde, însă și aceasta condiționată de înaintarea dosarului de cercetare prealabilă de către inițiatorul lucrării, respectiv pârâtul M. Timișoara.
Pârâții M. TIMIȘOARA P. PRIMARUL MUN.TIMIȘOARA, C. L. AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauza de față.
Reclamanții nu au înțeles să formuleze răspuns la întâmpinarea depusă de pârâții JUDEȚUL T. P. PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN T., C. JUDEȚEAN T..
La termenul de judecată din data de 12.03.2015, Tribunalul a respins ca lipsită de interes excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului JUDEȚUL T. prin PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN T. cu privire la petitele 1, 2 și 3 pct.2 din cererea de chemare în judecată, fiind evident că pretențiile alegate prin aceste petite sunt îndreptate de reclamanți în mod expres contra pârâților M. Timișoara prin Primar și C. L. al Mun. Timișoara.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii introductive referitor la petitul 3 pct.1 din acțiunea introductivă vizează un petit subsidiar al petitului 1, Tribunalul, la termenul de judecată supra arătat, în baza art.248 alin.4 NCPC a unit cu fondul cauzei excepția supra menționată.
Pentru termenul din 25.04.2014, reclamanții au formulat o solicitare de îndreptare a erorii materiale strecurată în petitul 3.1 al cererii introductive, menționând că este vorba despre liniile electrice LEA 110 Timișoara-Pădurea V. și Timișoara-Dumbrăvița.
La termenul de judecată din 17.06.2015, instanța a respins solicitarea pârâtului M. Timișoara de introducere în cauză în temeiul art.78 alin.2 NCPC a Statului român reprezentat prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor M. și Mijlocii și Mediului de Afaceri, prin Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice „Electrica” SA București și a . SA, pentru considerentele cuprinse în încheierea de ședință de la termenul de judecată arătat.
În speță au fost administrate proba cu expertiza tehnică și proba cu înscrisuri.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
P. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1836/09.09.07.2003, reclamanții au dobândit în proprietate imobilul-teren intravilan în suprafață de 3769 mp. situat în Timișoara, ., evidențiat în CF nr._ Timișoara cu nr. top.8055/1/2, fiind înscriși ulterior în evidențele tabulare.
În chiar contractul de vânzare cumpărare amintit, este menționat certificatul de urbanism nr.2389/05.06.2003, eliberat de Primăria Mun. Timișoara, care certifică faptul că terenul în litigiu, supus vânzării către reclamanți, este situat în zona de construire locuințe și servicii, în regim de înălțime P, P+M, P+1+M.
La o solicitare ulterioară a reclamanților, proprietari ai terenului supra individualizat, în anul 2011, aceeași Primărie a Mun. Timișoara a emis un nou certificat de urbanism, atestând că terenul de 3769 mp. aflat în intravilanul extins se află conform PUG aprobat prin HCL nr.157/2002 prelungit prin HCL nr.139/2007 în zona de spații verzi-plantații de protecție, iar conform art.71 alin.1 din OUG nr.114/2007, „schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/ sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora”; astfel încât, se conchide că certificatul de urbanism nu poate fi utilizat în scopul urmărit de reclamanți, acela de a edifica o construcție-casă familială pe teren, căci nu ar fi respectate dispozițiile art.71 din OUG nr.114/2007.
Lucrarea tehnică de specialitate efectuată în cauză, a confirmat că pe terenul în litigiu se află amprenta la sol a unui stâlp de înaltă tensiune, stâlpul LEA 110kv Timișoara-Dumbrăvița, în punctele A și D de pe schița conținută de raportul de expertiză (fila 130 dosar), expertul delimitând totodată, zona de protecție, respectiv culoarul de siguranță stânga-dreapta de 18,5 m. față de axul liniei de înaltă tensiune amintită, zonă ce, potrivit măsurătorilor efectuate este de 926 mp. și care este, potrivit dispozițiilor legale, exceptată de la construire.
Cu privire la linia LEA 110kv Timișoara-Dumbrăvița, a existat o confruntare de apărări între părțile litigante, în condițiile în care pârâții au susținut că aceasta este circumscrisă rețelelor de energie electrică de interes național, că proprietarul acestei rețele este o societate comercială de distribuție a energiei electrice ce operează la nivel național, sens în care se impune a fi antrenat în cauză ca pârât, în calitate de expropriator, fiind vorba despre un obiectiv de interes național, Statul român reprezentat prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor M. și Mijlocii și Mediului de Afaceri prin Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice „Electrica” SA București, dar și a . SA.
Urmare a purtării unei corespondențe ample, cu diverse instituții, întrucât niciunul dintre răspunsurile comunicate instanței nu au fost în măsură a clarifica apartenența liniei electrice LEA 110kv Timișoara-Dumbrăvița la liniile electrice de interes național ori la cele de interes local, la termenul de judecată din data de 11.02.2015, instanța, reținând că linia electrică în discuție LEA 10kv se află în gestiunea unei societăți regionale Enel Distribuție Banat SA, precum și că dispozițiile interpretate sistematic și per a contrario ale art.3 pct.64 și 66 din Lg. nr.123/2012 conturează concluzia că rețeaua electrică de interes național este cea de transport cu tensiunea de linie nominală mai mare de 110kv, a apreciat cadrul legal ca fiind corect constituit de reclamanți și a respins, așadar lipsa calității procesual pasive a pârâților Județul T. și C. Județean T., considerând că nu se impune antrenarea procesuală a Statului Român prin ministerul de resort în raport de art.7 alin.1 teza I din Lg. nr.33/1994, de vreme ce dispozițiile legale indică linia electrică în speță ca fiind una de interes local și, evident, încadrată, conform art.6 din Lg. nr.33/1994, noțiunii bunurilor de utilitate publică („instalații pentru producerea energiei electrice”).
După cum, de altfel nu se impunea nici extinderea cadrului procesual prin chemarea în proces a . SA, cât timp nu numai că această societate nu este ea însăși proprietara liniei electrica LEA 110kv Timișoara-Dumbrăvița pusă în funcțiune din anul 1969, ci doar o are în gestiune, ca titular al licenței de distribuție, dar, mai mult decât atât, întrucât finalitatea urmărită de reclamanți prin cererea pendinte o reprezintă, cu forța evidenței, demararea operațiunilor legale de expropriere pentru terenul proprietatea lor afectat de obiective de interes public general (parțial de stâlpul de înaltă tensiune și integral afectat zonei de spații verzi) care-i împiedică a se folosi după bunul plac de proprietatea lor și a-i da destinația dorită, ca expresie a dreptului lor de proprietate privată absolut.
Este adevărat că, Lg. nr.123/2012 a energiei electrice, ce a abrogat Lg. nr.13/2007, prevede al art. 15 alin.3 că „Asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de servitute legală.” și că, prin urmare, reclamanții ar fi, pentru zona de protecție a liniei LEA 110kv Timișoara-Dumbrăvița ce se extinde pe terenul proprietatea lor, îndreptățiți mai degrabă decât a pretinde declanșarea procedurii de expropriere, a beneficia de indemnizări și despăgubiri conform aceleiași legi - art. 12 alin.7 din Lg. nr.123/2012, însă, pe de altă parte, ceea ce face pe deplin întemeiată solicitarea subsidiară a reclamanților din cererea introductivă de instanță este celălalt aspect legat de includerea în integralitate a terenului litigios în categoria spațiilor verzi, exceptate de la orice lucrare de construcție asupra lor.
Deoarece, în acest sens, înscrisurile depuse la dosar și cu precădere adresa nr.SC2015-_/29.09.2015 (fila 23 vol. II dosar), emisă de pârâtul M. Timișoara confirmă datele conținute în certificatul de urbanism din anul 2011, mai exact că imobilul cu nr. top.8055/1/2 este încadrat conform PUG nr.157/2002, prelungit prin HCL nr.139/2007 în zona de spații verzi-plantații de protecție.
Dacă în privința stâlpului de înaltă tensiune și a liniei electrice există impediment de construire strict în zona de protecție, nu același lucru se poate reține atunci când întreg imobilul are o interdicție de construire, ex lege, el fiind inclus în totalitate zonei de spații verzi. Precizarea este extrem de importantă, ea deosebind fundamental speța de față de cauza M. C. și alții contra României, depusă de pârâți la dosar.
Având în vedere data emiterii PUG-ului nr.157, din anul 2002, care a inclus imobilul în litigiu zonei verzi, se privește a fi, de altfel, și inexplicabilă emiterea ulterior, în anul 2003, anterior dobândirii în proprietate a terenului de către reclamanți, a certificatului de urbanism care plasa imobilul în zona de construit și care, fără îndoială a avut în rol determinant în demersul reclamanților de a achiziționa terenul din moment ce acest certificat este menționat inclusiv în contractul de vânzare cumpărare.
Or, la numai câțiva ani distanță, aceiași reclamanți se văd în situația de a fi fost în eroare cu privire la regimul juridic al terenului proprietatea lor, eroare ce însă nu le poate fi imputabilă în condițiile eliberării în 2003 a certificatului de urbanism al autorității locale care evidenția o cu totul altă destinație a terenului.
În aceeași ordine de idei, este de amintit dispoziția imperativă cuprinsă în Lg. nr.24/2007-art.18 alin.4 și 5, după care cu privire la spațiile verzi din intravilanul localităților nu este permisă nicio schimbare de destinație, dispoziție regăsită în art.71 din OUG nr.114/2007.
Este adevărat că la data dobândirii în proprietate a terenului de către reclamanți-anul 2003, Lg. nr.137/1995 privind protecția mediului și care a fost abrogată prin OUG nr.195/2005, modificată prin OUG nr.114/2007, prevedea în art. 63 alin.2 că schimbarea destinației spațiilor verzi prevăzute ca atare în planurile de urbanism se face conform legii, nefiind așadar prohibită la acea epocă schimbarea destinației, însă în prezent dispozițiile legale supra evocate sunt imperative și aplicabilitatea lor în speță face ca, într-adevăr dreptul de proprietate al reclamanților să fie golit de conținut; situația existentă echivalând, indubitabil, cu o expropriere în fapt a reclamanților, produsă după anul 1989, context în care nu poate fi reținută nici incidența Lg. nr.10/2001 în cauză, cum tind a sublinia pârâții față de jurisprudența depusă la dosar.
Este de amintit că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că astfel de situații de exproprieri de fapt, fără o dreaptă și prealabilă despăgubire (în speță stabilirea destinației terenului proprietate privată ca zonă verde efectuându-se în anul 2002 nu numai fără o indemnizare corespunzătoare, dar și, fără vreo înștiințare prealabilă măcar, a proprietarilor de la acea epocă, care, dimpotrivă, au fost chiar eronat informați de autorități în anul 2003 cu privire la destinația imobilului) apar ca o ingerință nepermisă a statului în dreptul de proprietate privată de natură a aduce atingere art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, căci nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa fără o justă și prealabilă despăgubire.
Or, în aceste condiții, fiind vorba despre o limitare drastică a prerogativelor titularilor dreptului de proprietate privată, drept afectat, printr-o decizie a autorității locale din anul 2002 și întărită în anul 2007, prin HCL nr.137/2007, în însăși substanța sa, prin circumscrierea terenului litigios unui bun de utilitate publică (spațiu verde-zonă de protecție), fără acordarea unei juste și prealabile despăgubiri proprietarului prejudiciat, instanța apreciază ca fiind pe deplin întemeiată solicitarea subsidiară a reclamantului, de vreme ce demersurile reclamanților, atât anterior introducerii acțiunii, cât și ulterior, de negociere cu M. Timișoara spre identificarea unei modalități de transfer a proprietății ori de inițiere a negocierilor în acest sens în temeiul art.4 din Lg. nr.33/2004, fără declanșarea procedurii de expropriere, au eșuat. Ceea ce determină, automat respingerea evident, a petitelor 1 și 2 ale acțiunii.
Deși este real că procedura exproprierii debutează cu declararea utilității publice în condițiile art.7 din Lg. nr.33/1994, nu se poate susține că obligând instanța în speță la declararea utilității publice, aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece în concret, reclamanții au efectuat repetate demersuri pentru o rezolvare a situației prejudiciabile fără a apela la procedura exproprierii, după care au solicitat a se lua în calcul și această procedură, în adresele (filele 11-16 dosar vol.I) atașate cererii introductive și numai văzând refuzul autorităților au declanșat acțiunea pendinte, tocmai spre cenzurarea pe cale judecătorească și verificarea caracterului justificat sau nu al refuzului autorității.
Așa fiind, cum însăși autoritatea a înțeles prin hotărârile emise în anii 2002 și 2007, să circumscrie terenul litigios unui bun de interes public, cu consecințe evident vătămătoare asupra dreptului de proprietate privată, fără vreo indemnizare a proprietarilor, generând o expropriere faptică - demersul judiciar pendent urmărind transpunerea situației faptice într-una juridică sub rezerva verificării caracterului de bun afectat utilității publice a terenului în discuție și a existenței vreunei despăgubiri în compensarea lipsirii reclamanților de proprietatea lor -, instanța va admite petitul nr.3.1 aferent cererii subsidiare, în lumina dispozițiilor art.555 și urm. C.civ., art.44 din Constituție, cu observarea riguroasă a art.6, 7 și urm. din Lg. nr.33/1994 și va dispune obligarea pârâtului C. Județean T. la declararea utilității publice cu privire la linia electrică LEA 110 kv Timișoara-Dumbrăvița și la terenul în suprafață de 3769 mp. situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top.8055/1/2.
Totodată, pe cale de consecință în baza art.12 și urm. din Lg. nr.33/1994, va admite și petitul 3.2 și va obliga și pârâții M. Timișoara și C. L. al Mun. Timișoara să inițieze și să efectueze, ulterior declarării utilității publice, procedura de expropriere vizând terenul supra individualizat.
Și, văzând tribunalul că pârâții se află în culpă procesuală în raport de soluția adoptată de instanță, va dispune obligarea lor, în temeiul art.451 și 453 NCPC la plata sumei de 3158 lei din care 1240 lei reprezentând onorariu avocațial și 1928 lei reprezentând onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții P. S. și P. M., ambii cu domiciliul procedural ales la avocat C. Ghe. P., în Timișoara, ., ., împotriva pârâților M. Timișoara prin Primar, C. L. al Mun. Timișoara, ambii cu sediul în Timișoara, ., nr.1, jud.T., Județul T. și C. Județean T., ambii cu sediul în Timișoara, ., nr.17, jud.T..
Obligă pârâtul C. Județean T. la declararea utilității publice cu privire la linia electrică LEA 110 kv Timișoara-Dumbrăvița și la terenul în suprafață de 3769 mp. situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top.8055/1/2.
Obligă pârâții M. Timișoara și C. L. al Mun. Timișoara să inițieze și să efectueze, ulterior declarării utilității publice, procedura de expropriere vizând terenul supra individualizat.
Obligă pârâții la plata sumei de 3168 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.
Respinge în rest acțiunea.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul T..
Pronunțată prin punerea minutei la dispoziția părților prin intermediul grefei azi, 04.11.2015.
Pt. PREȘEDINTE, GREFIER,
C. B. G. G.
delegată la Curtea de
Apel Timișoara din data de 15.12.2015
semnează Președinte Tribunal
A. S.
Red.C.B.
Tehnored.G.G
9 ex./5 ex. .
| ← Anulare act. Sentința nr. 1005/2015. Tribunalul TIMIŞ | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
