Rezoluţiune contract. Hotărâre din 08-09-2015, Tribunalul TIMIŞ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 813/2015

Document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 813/A

Ședința publică din data de 8 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.

Judecător M. R.

Grefier C. T.

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanții reclamanți V. I., V. E. împotriva sentinței civile nr. 2085/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimați pârâți C. C., C. G., în cauza având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimați pârâți avocat C. L., lipsind apelanții reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, la data de 07.09.2015, avocat C. O., apărătorul ales al apelanților reclamanți, a depus cerere de amânare a judecății întrucât nu se poate prezenta la acest termen de judecată fiind mandatar al soției sale la dezbaterea succesiunii după defunctul M. C., care are loc la București la BNP R., având atașată procura specială autentificată prin Încheierea nr. 1469/C-1396 din 09.02.2015 (f.35-36).

Având cuvântul pe cererea de amânare a judecății, avocat C. L., în reprezentarea intimaților pârâți, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia și că nu se opune admiterii în situația în care se apreciază că este temeinic motivată.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de avocatul apelanților reclamanți ca neîntemeiată, în temeiul disp. art. 222 N. C.proc.civ., având în vedere că la dosar nu se află depusă împuternicire avocațială pentru faza procesuală a apelului, în plus, necesitatea prezenței apărătorului ales al apelanților la București în data de 08.09.2015 nu a fost dovedită. De asemenea, nu există dovada diligențelor efectuate pentru aflarea stadiului procesual al dosarelor penale.

Se pune în discuție cererea de suspendare a judecății formulată de apelanți reclamanți până la soluționarea dosarelor penale nr. 5411/P/2015 și 5412/P/2015 în care intimatul C. C. este învinuit.

Avocat C. L. învederează că nu are cunoștință despre stadiul acestor plângeri penale și solicită respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, întrucât nu s-a dispus începerea urmăririi penale față de intimat pârât.

Instanța respinge cererea de suspendare a judecății formulată de intimați pârâți în temeiul disp. art. 413 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea premiselor aplicării textului legal menționat, respectiv nu s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza pendinte.

Instanța constată că apărătorul ales al intimaților pârâți nu are depusă la dosar împuternicire avocațială și îi pune în vedere acestuia să o depună până la sfârșitul dezbaterilor.

Avocat C. L. solicită permisiunea instanței și completează împuternicirea avocațială și pentru faza procesuală a apelului.

Nemaifiind cereri prealabile formulate și excepții invocate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat C. L. solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanța privind onorariul avocațial (f.37). La interpelarea instanței, cu privire la solicitarea apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariul avocațial și biletele de avion pentru drumul dintre SUA și România, solicită respingerea acestei cereri întrucât a fost solicitată doar în apel, nefiind cerute și prin intermediul cererii de chemare în judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 2085/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea formulata de către reclamanții V. I. si V. E., în contradictoriu cu pârâții C. C. si C. G., ca prematur formulata; au fost obligați reclamanții să plătească pârâților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că între reclamanți în calitate de promitenți vânzători si pârâți în calitate de promitenți cumpărători a intervenit Promisiunea bilaterala de vânzare-cumpărare (fila 4 dosar) autentificata sub nr. 9821/19.05.2014 la BNP Malescu S. M., prin care promitenții vânzători au promis să vândă promitenților cumpărători întregul drept de proprietate asupra imobilului situat administrativ in Timișoara, P-ta M. J., nr.3, parter, ., înscris in CF nr._-C1-U5 Timișoara, având nr. cad. /nr. topo: Top: 9239/1/I/B.

Părțile au stabilit ca prețul imobilului sa fie de 41.000 euro, suma din care, la data semnării si autentificării prezentului act s-a achitat avans suma de 20.000 euro, urmând ca diferența de preț de 21.000 euro să se achite odată cu încheierea contractului de vânzare in forma autentica, care urmează a se perfecta pana cel mai târziu la data de 01.10.2014.

Promitenții vânzători au declarat ca, in cazul in care din culpa lor nu se va încheia contractul de vânzare in forma autentica, vor restitui promitenților cumpărători suma de 25.000 euro, iar promitenții cumpărători au declarat ca, in cazul in care din culpa lor nu se va încheia contractul de vânzare in forma autentica, vor pierde suma pe care au achitat-o promitenților vânzători, cu titlu de avans, respectiv suma de 20.000 euro.

Conform încheierii certificate nr. 1/29.09.2014 la BNP Malescu S. M., rezultă că în fața notarului s-au prezentat reclamantul V. I., în calitate de promitent vânzător si C. C., în calitate de promitent cumpărător. S-a certificat, de asemenea, că promitentul vânzător V. I. s-a prezentat cu toate actele necesare încheierii contractului de vânzare in forma autentica, iar părțile au declarat ca sunt de acord sa prelungească termenul pentru semnarea contractului de vânzare in forma autentica printr-un act adițional la Promisiunea bilaterala de vânzare-cumpărare autentificata sub nr. 9821/19.05.2014 la BNP Malescu S. M., act pe care îl vor semna la data de 30.09.2014, ora 14,00.

Potrivit încheierii de certificare nr. 2/30.05.2014 la BNP Malescu S. M. rezulta că în fața notarului s-au prezentat reclamantul V. I., în calitate de promitent vânzător, care declara ca s-a prezentat pentru a încheia in forma autentica contractul de vânzare, termen si obiect stabilite conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.

Din Actul adițional la Promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare autentificata sub nr. 9821/19.05.2014 la BNP Malescu S. M., autentificat sub nr. 2165/07.10.2014 la BNP Malescu S. M., unde s-au prezentat reclamantul V. I. in nume propriu si ca mandatar al sotiei V. E. si pârâții, rezulta ca părțile de comun acord au convenit prelungirea valabilității promisiunii de vânzare-cumpărare până la data de 15.04.2015.

Totodată, prin același act adițional, reclamantul in calitate de promitent vânzător a primit numerar de la promitenții cumpărători suma de 9.000 euro, urmând ca diferența de preț de 12.000 euro a se achite odată cu semnarea contractului de vânzare, dar nu mai târziu de data de 15.04.2015.

Față de Actul adițional mai sus menționat, a fost respinsă acțiunea ca prematur formulata, fiind respinsă in temeiul art.411 pct.1 NCPC si cererea de suspendare a prezentei cauze formulata de reclamanți, câtă vreme pârâții s-au împotrivit cererii de suspendare.

În temeiul dispozițiilor art. 453 NCPC, reținând culpa procesuala a reclamanților, instanța i-a obligat să plătească pârâților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 2085/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, au declarat apel reclamanții V. I., V. E., înregistrat pe rolul Secției I civile a Tribunalului T. la data de 07.05.2015 sub nr. dosar_, solicitând schimbarea în tot a hotărârii și pe fond, admiterea acțiunii.

În motivarea apelului, apelanții au arătat că, in data de 19 mai 2014 au încheiat promisiunea bilaterala de vânzare cumpărare autentificata sub nr.921/19.05.2014.

Prin aceasta promisiune fiecare din părți s-a obligat sa își îndeplinească anumite obligații sub sancțiune, promitenții vânzători sa pregătească toate actele necesare in vederea vânzării si să se prezinte la notar, mai ales ca locuiesc in SUA, iar promitenții cumpărători sa se prezinte la notar până cel târziu la data de 01.10.2014 cu diferența de preț de 21.000 euro.

În data de 29.09.2014 promitent vânzător, V. I. în nume propriu si ca mandatar al soției sale V. E., a fost prezent la BNP Malescu S. M. din Timișoara ..1 unde a prezentat si depus in copie toate actele necesare in vederea vânzării, respectiv copie, certificate fiscale, extras C.F., certificat de performanță energetică si facturi utilități. La notar au fost prezenți si promitenții cumpărători C. C. si C. G. care au declarat ca nu au banii si doresc ca încheierea actului sa se facă a doua zi. Prin încheierea de certificare nr.1/29.09.2014 s-a convenit ca in data de 30.09.2014 sa se prezinte la notar in vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare .

În data de 30.09.2014 la sediul notarului public, la ora stabilita 14, pârâții cumpărători nu au fost prezenți, notarul încheind încheierea de certificare nr.2/30.09.2014, prin care s-a constatat ca apelantul promitent vânzător, si mandatar, a fost prezent la sediul notarului in vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare, toate documentele la care era obligat fiind depuse.

Apelantul apreciază ca sentința instanței de fond prin care i-a fost respinsa acțiunea ca prematur introdusa este criticabila, atât timp cât a fost introdusă după trecerea termenului până la care pârâții trebuiau să se prezinte la notar.

Încheierea unui act adițional ulterior nu poate conduce la concluzia prematurității introducerii acțiunii si judecării cauzei.

Având in vedere faptul ca pârâții promitenți cumpărători, deși știau de obligațiile ce le revin prin promisiunea de vânzare cumpărare, nu au fost prezenți la notar in vederea achitării diferenței de preț si încheierea contractului de vânzare cumpărare, acțiunea este perfect întemeiată si legală, iar rezoluțiunea promisiunii este din culpa lor exclusiva.

S-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând in taxa de timbru, onorar avocat si biletele de avion pentru drumul din SUA in România pentru a fi prezenți la încheierea contractului de vânzare cumpărare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 460 si următoarele C.proc.civ.

Intimații pârâți C. C. și C. G. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de apel ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că, în mod legal prima instanță a respins acțiunea reclamanților apelanți, reținând că între părți, după data încheierii de certificare a intervenit o înțelegere, consfințită prin Actul adițional la Promisiunea de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 921/19.05.2014 la BNP M. S. M. din Timișoara. Înțelegerea părților a rezultat din cuprinsul Actului adițional semnat de părțile litigante și autentificat de notar sub nr. 2165/07.10.2014, în sensul că termenul până la care pârâții sunt obligați la plata diferenței de preț și la încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare a fost stabilit de comun acord între părți ca fiind 15.04.2015. La data încheierii actului adițional, apelanții au primit încă 10.000 EURO din preț, fiindu-le achitată contravaloarea biletelor de avion.

În situația în care, după întocmirea încheierii de certificare din 30.09.2014, apelanții au fost de acord cu semnarea actului adițional în data de 07.10.2014, au încasat încă o parte însemnată din preț, este nelegal să solicite rezoluțiunea promisiunii.

Pentru motivele arătate, s-a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că acesta nu este fondat.

Promisiunea bilaterala de vânzare-cumpărare autentificata sub nr. 9821/19.05.2014 la BNP Malescu S. M. care se cere a fi desființată pe calea rezoluțiunii este aceea prin care promitenții vânzători V. I., V. E. au promis să vândă promitenților cumpărători C. C., C. G. dreptul de proprietate asupra unui imobil. Contractul urma a se perfecta pana cel mai târziu la data de 01.10.2014.

Acest termen nu a fost respectat, așa cum susțin apelanții reclamanți, chiar dacă aceștia s-au prezentat la notar în vederea încheierii actului juridic promis, conform încheierii certificate nr. 1/29.09.2014 la BNP Malescu S. M..

Din Actul adițional la Promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare autentificata sub nr. 9821/19.05.2014 la BNP Malescu S. M., autentificat sub nr. 2165/07.10.2014 la BNP Malescu S. M., unde s-au prezentat reclamantul V. I. in nume propriu si ca mandatar al sotiei V. E. si pârâții, rezulta ca părțile de comun acord au convenit prelungirea valabilității promisiunii de vânzare-cumpărare până la data de 15.04.2015.

Rezultă că în baza art. 1270 C.civ., conform căruia contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar contractul se modifică numai prin acordul părților sau prin cauze autorizate de lege, apelanții reclamanți V. I., V. E. au fost de acord ca actul să se încheie și ulterior datei stabilite inițial, astfel că rezoluțiunea promisiunii nu poate fi pronunțată pentru că nu a fost semnat contractul la termenul stabilit inițial.

Tribunalul constată că acțiunea fost respinsă în mod legal și temeinic ca prematură, la data pronunțării sentinței, termenul stabilit de părți nu expirase. Dacă instanța ar da curs cererii reclamanților, ar interveni în mod nejustificat în voința părților, ceea ce ar reprezenta o încălcare a legii.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în baza art. 453 C.proc.civ., acestea urmează soarta acțiunii principale, care a fost respinsă ca prematur introdusă, reclamanții fiind în culpă pentru că au încercat să desființeze un contract deși cauza de rezoluțiune nu era îndeplinită. Nici contravaloarea biletelor de avion nu putea fi acordată de instanța de fond, pentru că nu există o vinovăție a promitenților cumpărători, intimații C. C., C. G., cât timp termenul de încheiere a contractului a fost prelungit cu acordul apelanților V. I., V. E., promitenții vânzători, care puteau condiționa valabilitatea actului până la data de 15.04.2015 de plata sumelor achitate pentru călătoria cu avionul. De altfel, dovada acestora nu există la dosar.

Prin urmare, în baza art. 480 C.proc.civ., constatând că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate și cu aplicarea legală a dispozițiilor incidente, tribunalul va respinge apelul.

În baza art. 453 C.proc.civ. va obliga apelanții reclamanți în solidar la plata sumei de 500 lei către fiecare dintre intimații pârâți, constând în onorariu avocat achitat conform chitanței de la fila 37 dosar. Solidaritatea debitorilor este reținută pentru apelanți având în vedere ideea de culpă procesuală care stă la baza acordării cheltuielilor de judecată, precum și dispozițiile art. 1382 C.civ. care sunt în sensul că cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat, iar pentru intimații pârâți, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1424 și 1423 C.civ., conform cărora obligația este divizibilă de plin drept, cu excepția cazului în care indivizibilitatea a fost stipulată în mod expres ori obiectul obligației nu este, prin natura sa, susceptibil de divizare materială sau intelectuală, respectiv dacă prin lege ori prin contract nu se dispune altfel, debitorii unei obligații sunt ținuți față de creditor în părți egale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții V. I., V. E., ambii cu domiciliul procedural ales în Timișoara, . nr. 6 apt. 3, județ T. împotriva sentinței civile nr. 2085/24.02.2015 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți C. C., C. G., ambii cu domiciliul procedural ales în Timișoara, P-ța. Ț. V., nr. 1, ., județ T. - la Cabinet Avocat L. C..

Obligă apelanții reclamanți în solidar la plata sumei de 500 lei către fiecare dintre intimații pârâți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.09.2015.

Președinte,

A. C.

Judecător,

M. R.

Grefier,

C. T.

Red. A.C.

Tehnored. I.B.+AC 11.10.2015

6 ex.

Jud. Timișoara – jud. M. B.

S.M. 1 ex. / .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Hotărâre din 08-09-2015, Tribunalul TIMIŞ