Acţiune în constatare. Decizia nr. 1333/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1333/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 1333/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1333/R
Ședința publică din 19.12.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: D. B.
GREFIER: A. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declanșat de către recurenții C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara Prin Primar împotriva sentinței civile nr._/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. S. și B. S. R., având ca obiect acțiune în constatare.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 12 decembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, în baza art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 decembrie 2013, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 03.12.2012 sub nr._ /2013, reclamanții B. Ș. și B. S. R. au chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului Timișoara și C. L. al Municipiului Timișoara solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul lor de proprietate asupra construcției situate în Timișoara, în limita procentului maxim de ocupare a terenului, în temeiul H.G. nr. 525/1996, conform expertizei de specialitate și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate asupra construcției în cartea funciară nr._ Timișoara, nr. top 3801/2, cu titlu de bun comun prin edificare.
În motivare arată că sunt proprietarii terenului situat în Timișoara, Calea Dorobanților, nr. 58C, în suprafață de 262 mp, înscris în C.F. nr._ Timișoara, nr. top 3801/2, pe care au construit încă din anul 2003 o anexă din două încăperi, toate construite în regim parter, la momentul construirii nedeținând autorizație de construcție; că în anul 2007 s-au adresat Primăriei Timișoara pentru eliberarea certificatului de urbanism, însă au fost îndrumați să se adreseze instanței de judecată, iar în anul 2011 au insistat să primească amenda pentru lipsa autorizației de construire, considerând că în urma amenzii le va fi acceptată cererea de certificat de urbanism și, ulterior, documentația pentru autorizația de construire, însă au rămas doar cu amenda și cu obligația de a dărâma construcția, motiv pentru care au promovat prezenta acțiune.
În drept, au invocat dipozițiile art. 111 C.pr.civ., H.G. nr. 525/1996, art. 885 și urm. 888 C.civ.
În probațiune, au depus bonuri din care rezultă realizarea construcției; documentația tehnică privind construcția; contractul de furnizare gaze; procesul verbal de contravenție.
Prin adresa depusă la dosar la termenul din 17.01.2013, au precizat suprafața construcției ca fiind de 160 mp, suprafața pentru care solicită . de 118 mp, respectiv un procent de 70% din suprafața construcției inițiale.
Pârâții au răspuns pretențiilor reclamanților prin întâmpinare, prin care au invocat, pe cale de excepție, lipsa capacității de folosință a Primăriei Municipiului Timișoara și inadmisibilitatea demersului litigios, solicitând respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca netemeinică și nelegală.
În motivare au arătat că, prin adresa nr. SJ2013-17/31.01.2013 Direcția Urbanism le-a comunicat că pentru lucrările neautorizate la imobilul din Calea Dorobanților, nr. 58C a fost întocmit procesul verbal de contravenție nr. 101/12.10.2011, prin care s-a dispus . obținerea autorizației de construire, în caz contrar aducerea imobilului la starea inițială, cu termen de intrare în legalitate la data de 12.04.2012, iar întrucât reclamantul nu s-a conformat măsurilor dispuse, au fost aplicate prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991 republicată, fiind întocmită documentația pentru „obligație de a face”; prin Sentința civilă nr. 4125/2012 Judecătoria Timișoara a admis acțiunea, împotriva acesteia declarând apel reclamantul, iar la termenul de judecată din 05.12.2012 Tribunalul T. a suspendat dosarul până la finalizarea prezentului litigiu. Mai apreciază pârâții că acțiunea reclamanților de înscriere a imobilului în cartea funciară este nelegală și nefondată față de disp. art. 36 pct. 1 și pct. 4 din Legea nr. 7/1996.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la următorul termen de judecată, reclamanții au răspuns excepțiilor invocate, astfel, privind excepția de inadmisibilitate, au arătat că acțiunea nu a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 50/1991, iar faptul că nu a existat autorizație de construcție la data edificării nu înseamnă că reclamanții nu sunt proprietari asupra construcțiilor ridicate pe terenul lor, lipsa autorizației de construire putând antrena cel mult o răspundere pe plan contravențional, nicidecum respingerea acțiunii ca inadmisibilă; mai mult, reclamanții au încercat să legalizeze situația, însă pârâta nu a dat curs cererii. În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință, arată că, din eroare, au introdus în cauză Primăria Municipiului Timișoara, în loc de M. Timișoara prin Primar.
În probatoriu, s-a procedat la efectuarea expertizei tehnice în specialitatea construcții, precum și la audierea martorilor propuși de către reclamanți, vecini cu aceștia - S. V. și M. E. E. (filele 57-58), din declarațiile cărora rezultă că în anul 2005 construcția a fost finalizată și că, după acea dată, nu s-a mai modificat nimic până în prezent, în afara împrospătării tencuielii exterioare; că reclamanții au suportat costurile construcției, în anul 2007 barul fiind închis.
Prin sentința civilă nr._/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții B. Ș. și B. S. R. împotriva pârâților M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara.
S-a constatat că reclamanții sunt proprietari asupra construcției compusă din sală, grup sanitar, bucătărie, cameră tehnică și anexă compusă din două încăperi, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul C. C., edificată pe terenul proprietatea reclamanților, înscris în C.F. nr._ Timișoara, nr. top 3801/2, cu titlu de edificare.
S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în această carte funciară, asupra acestei construcții, cu titlu de bun comun prin edificare.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Din interpretarea sistematică a probelor administrate în cauză, în fapt, instanța a reținut că reclamanții sunt proprietarii tabulari ai terenului situat în Timișoara, Calea Dorobanților, nr. 58C, în suprafață de 262 mp, înscris în C.F. nr._ Timișoara, nr. top 3801/2.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul C. C., în anul 2004 reclamanții au edificat pe terenul proprietatea lor o construcție compusă din sală, grup sanitar, bucătărie, cameră tehnică și anexă compusă din două încăperi, construcție care, după o durată de circa 9 ani, se menține într-o stare tehnică foarte bună, așa cum a concluzionat expertul în cauză.
Potrivit art. 492 din vechiul Cod civil, incident în speță, „Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”.
Din interpretarea acestui text rezultă că în baza principiului accesiunii orice construcție edificată pe un teren se prezumă a fi făcută de proprietarul terenului pe cheltuiala sa (materiale și manoperă) și că această construcție aparține proprietarului terenului. Principiul accesiunii este înscris în art. 488 din vechiul Cod civil, potrivit căruia „tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului”.
Or, în speța de față, este evident că această construcție a fost edificată de proprietarul terenului pe cheltuiala sa, astfel încât nu au fost răsturnate prezumțiile statuate de art. 492 din vechiul Cod civil.
Argumentul pârâților că reclamanții au construit clădirea fără a avea autorizație de construcție este irelevant din punct de vedere juridic prin prisma art. 492, 488 și 489 din vechiul Cod civil.
Inexistența autorizației de construire, a procesului verbal de predare primire poate avea consecințe în planul raporturilor de natură administrativă, conform Legii nr. 50/1991, antrenând o răspundere contravențională, iar nu inadmisibilitatea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate.
Aceste aspecte de ordin formal nu pot limita dreptul de proprietate al reclamanților. De asemenea, constatarea dreptului de proprietate al reclamanților nu poate avea consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă, legate de absența autorizației de construire, pentru a se putea afirma că aceștia au tins pe calea acestei acțiuni să eludeze prevederile art. 2 din Legea nr. 50/1991. De altfel, prin Sentința civilă nr. 4638/2013 a Judecătoriei Timișoara, rămasă irevocabilă, s-a anulat procesul-verbal de contravenție nr. 101/12.10.2011, prin care reclamanții au fost amendați contravențional pentru lipsa autorizației de construcție.
În concluzie, având în vedere aceste argumente, prima instanța a admis acțiunea, a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției compusă din sală, grup sanitar, bucătărie, cameră tehnică și anexă compusă din două încăperi, existentă pe terenul proprietatea reclamanților, înscris în C.F. nr._ Timișoara, nr. top 3801/2.
În baza dispozițiilor Legii nr. 7/1996, a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în această carte funciară, asupra acestei construcții, cu titlu de bun comun prin edificare.
Fără cheltuieli de judecată, care nu au fost solicitate. Acestea au fost solicitate printr-o adresă, după ce instanța de judecată s-a pronunțat, respectiv în 24.09.2013.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, au declanșat calea de atac a apelului (recalificat ulterior ca fiind recurs) pârâții M. Timișoara si C. L. al Municipiului Timișoara, solicitând admiterea apelului si modificarea sentinței apelate, in sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanții B. Ș. si B. S. R. ca fiind in principal inadmisibila iar in subsidiar ca netemeinica si nelegala pentru următoarele motive:
În mod netemeinic si nelegal, netinand cont de dispozițiile legale aplicabile in speța si nici de punctul de vedere exprimat de instituția noastră cu privire la raportul de expertiza tehnica judiciara administrat in cauza, Judecătoria Timișoara, prin Sentința Civila nr._/19.09.2013, a admis acțiunea reclamanților, constatând ca aceștia sunt proprietarii construcției edificata pe terenul acestora, dispunând astfel in mod eronat inscrierea dreptului de proprietate al reclamanților in cartea funciara, asupra acestei construcții, cu titlu de bun comun prin edificare.
In mod cu totul eronat, instanța de fond a reținut ca inexistenta autorizației de construire, a procesului verbal de predare primire poate avea consecințe in planul raporturilor de natura administrativa, conform Legii nr. 50/1991, antrenând o tundere contravenționala, iar nu admisibilitatea acțiunii in constatarea dreptului proprietate.
Se învederează faptul ca, prin adresa nr. SJ2013 17/31.01.2013 Direcția Urbanism - Serviciul Autorizare si Control Construcții le-a comunicat ca: "pentru lucrările neautorizate la imobilul din Calea Dorobanților nr. S/C, de către dl. B. Ș., a fost intocmit procesul verbal de constatare si sanctionare a contravențiilor nr. 101/AX030133/12.10.2011 prin care s-a dispus . obținerea autorizației de construire, in caz contrar aducerea nobilului la starea inițiala prin desființarea construcțiilor fara autorizație, termen de intrare in legalitate: 12.04.2012".
Deoarece contravenientul nu s-a conformat masurilor dispuse prin procesul-verbal pana la data de 12.04.2012, adică nu a obținut AC si nici nu a adus terenul la starea inițiala prin desființarea construcțiilor fara autorizație, au fost aplicate prevederile art.32 din Legea nr. 50/1991, republicata, fiind intocmita documentația pentru „obligație a face".
Prin aceeași adresa mai sus menționata se specifica faptul ca nu a fost înregistrata solicitare pentru emiterea Certificatului de Urbanism/Autorizației de Construire pentru legalizarea construcțiilor amendate.
Solicită instanței sa aibă in vedere ca aceasta construcție care face obiectul litigiului, a fost edificată fară a deține autorizație de construire, potrivit cerințelor art. 1 din Legea nr. 50/1991, dispoziții legale potrivit cărora obținerea autorizației de construire este o condiție prealabilă edificării construcției iar în speță efectuarea unei construcții fără a deține înscrisul mai sus arătat nu a respectat finalitatea legii.
Mai mult decât atat, lucrările de construcții se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, în condițiile legii, emiterea autorizației de funcționare fiind condiționată de existența procesului verbal de recepție, așa cum prevede art. 37 alin. 2 din Legea nr. 50/1991.
Astfel, potrivit Legii nr. 50/1991 republicată, construcțiile executate fără autorizație sau cu nerespectarea prevederilor acesteia precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară.
Pârâții precizează ca reclamanții nu au solicitat pe cale judecătorească obligarea instituției pârâte la eliberarea autorizației de construire, în cazul în care au considerat că răspunsul negativ al acesteia a fost nejustificat și nici nu au făcut dovada că s-au adresat pe calea administrativă în vederea eliberării adeverinței de existență a construcției și că s-a făcut recepția la terminarea lucrării.
Considera ca in mod eronat si nelegal, instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca lipsa autorizației de construire nu poate fi acoperită prin recunoașterea unui drept de proprietate asupra acestor construcții edificate ilegal așa cum solicită reclamanții.
Autorizația de construire sau de desființare se emite la solicitarea destinatarului titlului de proprietate asupra unui imobil-teren si/sau construcții - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desființare în condițiile prezentei legi", motiv pentru care la aceasta data situația juridica a construcției nu este rezolvata, coroborate cu dispozițiile art. 32 din Legea nr. 401/2003 care dispun: "Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate daca s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație si daca s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, în condițiile legii, emiterea autorizației de funcționare fiind condiționata de existenta procesului-verbal de recepție. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie si în situația realizării lucrărilor în regie proprie", iar aceste acte nu au fost depuse si ca atare acțiunea reclamantei este neîntemeiată și nelegală.
Astfel, în funcție de data la care se raportează edificarea construcțiilor care fac obiectul litigiului, își găsesc incidență fie prevederile Legii nr. 4/1973, respectiv ale Decretului nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor și ale Decretului nr. 545/1958 referitoare la reglementarea amplasării construcțiilor, fie dispozițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, lege prin care s-au abrogat actele normative menționate mai sus (art.48).
Noua reglementare menține exigența obținerii de autorizații în vederea realizării lucrărilor de construcții. Astfel, prevederile art. 1 din Legea nr. 50/1991 stipulează că „executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, iar art. 3 din același act normativ prevede situațiile în care se eliberează autorizația.
Potrivit Legii nr. 127/2013 (in vigoare la data pronunțării sentinței apelate) privind aprobarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative: „Construcțiile executate fără autorizație de construire sau de nerespectarea prevederilor acesteia precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară.
Pârâții precizează ca au invederat instanței de fond faptul ca, prin Adresa nr. SJ2013 -17/01.07.2013 Direcția Urbanism - Serviciul Autorizare si Control Construcții ne-a comunicat ca este de acord cu răspunsul expertului la obiectivul 1 din Concluzii si anume la imobilul din Calea Dorobanților nr. 58C s-a constatat existenta unei clădiri parter conform anexei si fotografiilor din expertiza prezentata, având funcțiune de alimentație publica si parțial locuința.
In aceeași adresa se mai menționează ca potrivit PUG Timișoara, imobilul din Calea Dorobanților nr. 58C este situat in zona de locuințe si funcțiuni complimentare, cu regim de inaltime maxim admis P+2E, POT max =40%, o construcție putandu-se amplasa cu clacan sau la minim 2m de limitele de proprietate .Funcțiunea de alimentație publica este permisa in zona rezidențiala de locuințe, cu condiția asigurării locurilor de parcare conform legislației in vigoare.
Clădirea parter, conform expertizei ocupa 76% din teren, depășind astfel POT maxim admis in zona, respectiv 40%.
Solicită instanței sa observe ca clădirea este construita cu calcan pe limitele de proprietate, ceea ce corespunde urbanistic, insa acoperișul nu respecta prevederile Codului civil intrucat scurgerea apelor se realizează pe parcelele vecine.
Astfel, lipsa autorizației de construire nu poate fi acoperită prin recunoașterea unui drept de proprietate asupra acestor construcții edificate ilegal așa cum solicită reclamanții.
In speță, reclamanții nu au făcut dovada ca ar fi urmat procedurile prevăzute de vreunul din actele normative menționate mai sus (în funcție de data edificării), în sensul obținerii autorizațiilor pentru executarea lucrărilor de construcție.
Faptul că reclamanții au construit un nemișcător fără nici o autorizație de construire, nu îi îndreptățește ca, pe cale de acțiune judecătorească să obțină recunoașterea unui drept de proprietate asupra unor construcții edificate în totalitate ilegal.
Prin intampinarea formulata in acest dosar, au arătat instanței de fond ca acțiunea reclamanților de înscriere a imobilului în C.F. este nelegală si nefondată și față de dispozițiile art. 36 pct. 1 si pct. 4 din Legea 7/1996 întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 36 din Legea 7/1996 si anume: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea si înscrierea din cartea funciara nu mai este în concordanta cu situația reala actuala a imobilului.
Tinand cont de cele arătate, recurenții solicită instanței sa aibă in vedere ca Judecătoria Timișoara in mod netemeinic si nelegal a respins excepția inadmisibilitatii acțiunii promovate de reclamanții B. Ș. si B. S. R. si a admis acțiunea, eludând astfel dispozițiile legale in materie si ignorând faptul ca aceasta construcție astfel cum a fost ea edificata nu respecta nici prevederile codului civil.
Pentru toate aceste motive, recurenții solicită admiterea căii de atac, schimbarea sentinței atacate si respingerea acțiunii formulata de reclamanții B. Ș. si B. S. R. in principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca netemeinica și nelegală.
Solicita judecarea cauzei si în lipsă.
Intimații B. Ș. si B. S.-R. au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea apelului, menținerea ca temeinica si legala a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecata in toate fazele de judecata în valoare de 7.603 lei respectiv taxa de timbru (6.603 lei) si onorariu de expert (1.000 lei).
În motivare, s-au arătat următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilitatii:
In primul rand, acțiunea reclamanților nu a fost intemeiata pe prevederile Legii 50/1991. Apărarea paratei este motivata in cea mai mare parte doar de prevederile legii mai sus menționate, care nu au relevanta in speță si nu reprezintă temeiul de drept al acțiunii noastre si ca atare nu pot fi incidente in aceasta cauza.
Totodată, practică judiciară in materie a Înaltei Curți de Casație si Justiție, depusă la primă instanță, susține punctul de vedere al reclamanților in ceea ce privește admisibilitatea acțiunii in constatare. Faptul ca nu a existat autorizație de construire la data edificării, nu înseamnă ca reclamanții nu sunt proprietari asupra construcțiilor ridicate pe terenul lor si mai mult decât atât, nu înseamnă ca o acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra acestora ar fi inadmisibila. Dupa cum statuează si ICCJ, lipsă autorizației de construire poate antrena cel mult o răspundere pe plan contravențional, iar nicidecum respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
In al doilea rand, in anul 2007 reclamanții s-au adresat Primăriei Timișoara solicitând eliberarea certificatului de urbanism in vederea realizării documentației tehnice si obținerii autorizației de construire. Urmare a acestei cereri – înregistrata cu nr. U_/11/11.10.2007 - Primăria Timișoara - Direcția de Urbanism le-a comunicat ca "ne încadram in dispozițiile legale referitoare la prescripția dreptului de a constata contravenția, motiv pentru care i-a îndruma sa se adreseze instanței de judecata". Având in vedere acest răspuns in anul 2011 au fost din nou la primărie si au insistat chiar sa primească amenda pentru lipsa autorizației de construire considerând ca in urma acestei amenzi le va fi acceptata cererea de certificat de urbanism si ulterior documentația pentru autorizația de construire. Insa lucrurile nu s-au intamplat astfel si au rămas doar cu amenda si cu obligația de a darama construcția.
Având in vedere cele precizate mai sus, nu le poate fi reținuta nici cea mai mica rea-intentie, cu atat mai mult cu cat reclamanții au insistat la primărie, in necunostintă de ccuză, chiar sa le dea amenda, daca acest lucru era necesar pentru a putea intra in legalitate. Ca atare, reclamanții nu au încercat eludarea dispozițiilor pe care parata le invoca, si anume Legea 50/1991, ba mai mult, considera ca nu le poate fi imputata nicio vina, deoarece ei au încercat sa-și legalizeze situația, dar parata este cea care nu a dat curs cererii lor si i-a trimis sa se adreseze instanței.
Cu privire la aspectele de fond:
Asa cum au arătat, reclamanții au făcut demersuri in vederea obținerii autorizatiei de construire, respectiv . solicitarea certificatului de urbanism - act premergător autorizatiei de construire.
Pe fond, textele de lege invocate sunt aplicabile situațiilor in care construcțiile sunt efectuate cu existenta unei autorizații de construire. D. in situația unei autorizații de construire se pune problema constatării respectării autorizatiei, printr-o recepție la finalizarea lucrărilor. D. in cazul in care exista autorizație de construcție nu se poate intabula construcție realizata tara o recepție la finalizarea ei. Susțin acest lucru deoarece pașii menționați de apelanta in textele de lege menționate de aceasta se refera la procedura administrativa a intabularii unei construcții, prin obținerea unei autorizații de funcționare in vederea inscrierii in cartea funciara.
Faptul ca nu au acționat in judecata apelanta pentru emiterea unei autorizații de construire nu ne poate fi imputata in condițiile in cate la momentul la care au solicitat . fost indrumati de a acționa in instanța in vederea intabularii construcției (aspect deja menționat).
Cu referire la gradul de ocupare al terenului (POT), in expertiza depusa la dosar expertul a menționat noua varianta pentru . construcției, varianta care este total diferita de ceea ce exista in realitate. Cu alte cuvinte, expertiza avizata de OCPI propune o pentru . varianta de suprafața a construcțiilor micșorată fătă de suprafață existentă in realitate. Totodată, gradul de ocupare al terenului ce trebuie avut in vedere este acela de la data realizării construcției, mai exact anul 2004 - acesta fiind anul realizării construcției conform dovezilor de la dosar. Cu privire modalitatea de scurgere a apelor, solicită instanței sa tină cont de modul in care se prezenta construcție precum si acoperișul acesteia, astfel cum a fost stabilita de către expert in expertiza efectuata. In primul rand, astfel cum se prezintă construcția aceasta nu are acoperiș in partea din fata. Totodată, construcția anexa are acoperișul cu panta orientate către curte, deci apele nu se scurg către vecini. In ceea ce privește acoperișurile ce se pot observa in imaginile captate de expert, niciunul dintre aceste acoperișuri nu au apele de scurgere către vecine, ele fiind in mijlocul construcției.
F. de toate aspectele menționate mai sus, intimații solicită respingerea apelului si menținerea ca temeinica si legala a sentinței primei instanțe, cu cheltuielile de judecata reprezentând taxa de timbru si onorariu de expert.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, cu observarea particularităților pricinii, reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi întemeiate pentru considerentele reținute de judecătorie în al său aparat argumentativ, pe care tribunalul și le va însuși în totalitate.
În adevăr, așa cum judicios a reținut și prima instanță, și contrar susținerilor recurenților, existența dreptului de proprietate asupra terenului situat în Timișoara, Calea Dorobanților, nr. 58C, în suprafață de 262 mp, înscris în C.F. nr._ Timișoara, nr. top 3801/2 - proprietatea reclamanților-intimați atrage după sine un drept de proprietate asupra construcției edificate pe terenul respectiv, în temeiul accesiunii imobiliare reglementată de dispozițiile art. 492 cod civil.
Accesiunea, ca mod de dobândire a proprietății, reprezintă doar efectul material al unirii sau încorporării bunului accesoriu cu bunul principal (în speță terenul reprezentând bunul principal, iar construcția edificată pe acesta, bunul accesoriu), momentul dobândirii proprietății fiind încorporarea (sau unirea accesoriului cu principalul), independent de manifestarea de voință în acest sens. În consecință, dreptul de proprietate al reclamanților-intimați s-a născut pe măsura edificării construcției, cu începere de la data încorporării fundației (anul 2004 potrivit concluziilor lucrării de specialitate ordonate în cauză).
Dispozițiile art. 492 cod civil încorporează în textul lor două prezumții: prima, potrivit căreia construcția a fost făcută de proprietar pe cheltuiala sa și cea de-a doua conform căreia construcția aparține proprietarului terenului. Deși cele două prezumții sunt relative, întrucât în speță nu s-a probat contrariul, ele și găsesc deplina aplicare în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate al reclamantei în temeiul accesiunii imobiliare. Față de cele prezentate mai sus, tribunalul apreciază că prima instanță a calificat în mod corect acțiunea introdusă de reclamanții-intimați ca fiind o acțiune în constatare a dreptului său de proprietate, pe care l-a dobândit pe măsura edificării construcției, independent de manifestarea lor ulterioară de voință în sensul de a i se recunoaște și respecta acest drept de către terți.
Neavând relevanță nici lipsa autorizației de construcție, de vreme ce acest aspect nu impietează asupra dreptului lor de proprietate, care, așa cum s-a arătat mai sus, s-a născut în virtutea legii, fiind unul din modurile originare de dobândire a proprietății reglementate de codul civil de la 1864.
De altă parte, așa cum cu temei a observat și judecătoria, raporturile juridice legate de obținerea unei autorizații de construire, se subsumează unei alte ramuri de drept (administrativ) și nu interesează speța de față. Din această perspectivă, criticile aduse de către pârâții-recurenți prin intermediul căii de atac pendinte - și care vizează, în esență, inadmisibilitatea (deși nu s-a folosit în mod expres acest termen, întregul aparat argumentativ al recurenților conduce spre această concluzie) unei acțiuni în constatarea dreptului de proprietate, întemeiată pe principiile accesiunii imobiliare artificiale (consacrată legislativ de legea civilă de la 1864 prin ale sale art. 490 - 492, și dezvoltată pe larg de doctrina reputată în materie și confirmată, mai apoi, de practica jurisprudențială), în absența obținerii unei autorizații de construire, în condițiile legii cu nr. 50/1991 se privesc a fi neîntemeiate. De vreme ce, așa cum supra s-a anunțat, acest aspect nu prezintă relevanță prin raportare la perimetrul legislativ configurat în care în mod corect și-a cantonat cercetarea judecătorească prima instanță. Devenind îngăduită și chiar obligatorie concluzia că alegațiile recurenților având de obiect procedura, normele legale incidente în legătură cu obținerea avizelor și autorizației de construire se privesc a fi total extranee pricinii și, ca atare, nu vor mai fi analizate de instanța de control judiciar; cu atât mai mult cu cât judecătoria nu a fost învestită cu un demers fundamentat pe dispozițiile legii cu nr.50/1991.
Cum nici reproșurile vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 36 din legea cu nr.7/1996 nu pot fi primite. Și aceasta pentru că înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit (ca urmare a invocării accesiunii imobiliare artificiale) nu s-a ordonat în temeiul textului de lege invocat de recurenți, ci în baza art. 22 apartenent legii cu nr. 7/1996 în versiunea și forma în vigoare la epoca începerii edificării construcției (și potrivit căruia „Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis, numai dacă acel act s-a încheiat în formă autentică. Radierea înscrierii dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale se va face în temeiul actului care exprimă consimțământul titularului la stingerea lor, cu excepția drepturilor care se sting la împlinirea termenului menționat în înscriere sau a drepturilor viagere care se sting prin moartea titularului lor. Hotărârea judecătorească, definitivă și irevocabilă, sau, în cazuri anume prevăzute de lege, decizia autorității administrative va înlocui actul prevăzut la alin. 1 și 2.”). Știut fiind că, prin însăși realizarea lucrării, proprietarul terenului și-a manifestat voința în sensul dobândirii dreptului de proprietate asupra edificatului, fiind inutilă o manifestare ulterioară de voință în acest sens.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul găsește nefondat recursul. Motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) îl va respinge și va păstra ca fiind legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi,
Respinge recursul declanșat de către recurenții-pârâți C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara Prin Primar contra sentinței civile nr._/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. S. și B. S. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. A. C. B.
Cu opinie separată în sensul că
Admite recursul declanșat de către recurenții-pârâți C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara Prin Primar împotriva sentinței civile nr._/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. S. și B. S. R..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții B. S. și B. S. R. în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara Prin Primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.12.2013.
JUDECĂTOR,
D. B.
Opinia separată
Temeiul de drept in baza caruia prima instanta a admis cererea este accesiunea imobiliară artificială conform căreia proprietarul terenului devine, prin accesiune, și proprietar al construcției.
Acest mod de dobândire al proprietății poate fi folosit de proprietarul terenului în situația în care constructorul - de bună sau rea credință a ridicat o constructie pe terenul proprietatea altei persoane. Se naște astfel un raport obligațional între proprietarul terenului și constructor, raport în continutul căruia intră obligația proprietarului terenului de a-l despăgubi pe constructor.
În speță între reclamanti ca proprietari ai terenului și pârâții M. Timisoara si C. L. Timisoara nu există un altfel de raport obligational aceștia din urmă neavand calitatea de constructor pe terenul proprietatea reclamantilor astfel ca nu pot invoca accesiunea pentru a dobandi dreptul de proprietate asupra constructiei ridicate chiar de ei si cu privire la care afirma ca sunt proprietari nefiind justificata nici legitimarea procesuala pasiva a Municipiului Timisoara . cauza.
De asemenea, accesiunea presupune unirea, încorporarea unui lucru cu alt lucru, fiecare având proprietari diferiți, astfel încât proprietarul bunului principal devine si proprietarul bunului accesoriu.
Astfel, accesiunea poate fi folosită atunci când există doi proprietari diferiți, unul al terenului și altul al construcției care trebuie sa fie executata, în condițiile prevazute de legea autorizarii constructiilor, însă acest mod de dobandire a proprietatii nu poate fi folosit ca o cale ocolită de dobândire a dreptului de proprietate, prin eludarea L. 50/1991 potrivit căreia dreptul de construire se face numai în condițiile acestei legi.
Potrivit art. 55 din Legea 7/1996 in forma republicata in anul 2006 (actual 36), dreptul de proprietate dobandit prin construire se va putea inscrie in cartea funciara pe baza unui certificat eliberat de primaria localitatii unde este situat imobilul prin care se atesta cand este cazul, faptul ca proprietarul a edificat constructiile in conformitate cu autorizatia de construire eliberata potrivi legii precum si a unei documentatii cadastrale.
De asemenea, potrivit Legii 50/1991 orice constructie se poate realiza doar cu respectarea reglementarilor privind amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiei pe baza unei documentatii obligatorii.
In lipsa dovezilor privind indeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru executarea constructiei instanta nu poate dispune inscrierea dreptului de proprietate in cartea funciara intrucat reglementarea unei situatii juridice nu se poate face prin eludarea legii.
Interpretand sistematic prevederile Legii 7/1996 si ale Legii 50/1991 se retine ca intentia legiuitorului a fost ca obtinerea autorizatiei de construire să constituie o limita a exercitarii dreptului de proprietate privata asupra constructiei iar una din sanctiunile aplicabile in cazul in care constructia este executata fara autorizatie să fie si aceea ca constructia să fie considerata de lege ca nefinalizata si să nu poata fi intabulata in cartea funciara (art. 37 al. 5 L. 50/1991).
Pentru aceste considerente retinandu-se motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. solutia este de admitere a recursului si modificare a sentintei prin respingerea cererii de chemare in judecata formulate de reclamantii B. S. si B. S. R..
JUDECĂTOR,
D. B.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 2/07.02.2014
Prima instanță: jud. D. H.
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1327/2013. Tribunalul TIMIŞ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1435/2013. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
