Contestaţie la executare. Decizia nr. 323/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 323/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 08-03-2012 în dosarul nr. 323/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 323/R
Ședința publică din 8 martie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. A.
Judecător: Z. H.
Judecător: D. J.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta G. I. împotriva sentinței civile nr. 7926/31.03.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Timișoara, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, pentru recurenta, lipsă, avocat B. R., în substituirea avocatului K. F., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta recurentei depune delegația de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând că, în atare situație, controlul judiciar se privește a fi finalizat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului promovat.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrata sub nr._, contestatoarea Administratia Finantelor Publice Timisoara a solicitat anularea somației nr. 223/17.01.2011 si a procesului verbal nr. 222/17.01.2011 întocmit in Dosarul execuțional nr. 644/2010 al B. C. C., la cererea creditoarei G. I..
In motivarea contestației, contestatoarea a arătat ca in calitate de organ fiscal nu a refuzat îndeplinirea obligației stabilita prin titlul executoriu insa executarea silita nu poate fi pornita mai înainte de expirarea termenului de 6 luni de la primirea cererii de executare potrivit art.2 si 3 din OG 22/2002 iar procesul verbal care cuprinde cheltuielile de executare nu este însoțit de documente doveditoare.
Intimata a depus întâmpinare, fila 56 arătând ca executorul nu a nesocotit termenul de 6 luni prevăzut de OG 22/2002 ci doar a emis somația fara a proceda la executarea efectiva iar susținerile referitoare la cuantumul cheltuielilor in faza de executare sunt nefondate având in vedere elementele de apreciere din art.132 al Statutului Profesiei de avocat.
Prin sentința civilă nr. 7926/31.03.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost admisă contestația la executare introdusa de contestatoarea Administratia Finantelor Publice Timisoara in contradictoriu cu intimata G. I. si in consecința:
A fost anulată somația nr. 223/17.01.2011 si procesul verbal nr. 222/17.01.2011 întocmite de executor judecătoresc C. C. in dosarul execuțional nr.644/2010 al B. C. C..
A fost respinsă cererea de suspendare a executării silite.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
In baza titlului executoriu sentința penala nr. 495/2010 a Judecătoriei Timișoara, in dosarul execuțional nr. 644/2010 al B. C. C., a fost emisa, la cererea creditoarei G. I., somația nr. 223/17.01.2011 si s-a întocmit procesul verbal nr. 222/17.01.2011 ce constituie titlu executoriu pentru cheltuielile de executare silita.
Potrivit art. 387 c.pr.civ., somația trebuie sa cuprindă printre altele si termenul in care cel somat urmează sa execute de bunăvoie obligația. Acest text de lege prevede condițiile obligatorii intrinseci ale actului. Menționarea in somație a unui alt termen pentru executarea obligației decât cel prevăzut de lege, constituie o vătămare a intereselor debitorului, interese ocrotite de legiuitor prin instituirea unui termen special, vătămare care nu poate fi înlăturata decât prin anularea actului.
Potrivit art. 2 din OG 22/2002, executarea creanței împotriva unei instituții publice nu se poate face mai înainte de împlinirea unui termen de 6 luni de la data emiterii somației. Așadar, somația trebuie sa contina acest termen special si nu termenul de 1 zi prevăzut de codul de procedura civila, iar in acest termen nu se poate întocmi nici un act de executare.
In speța, somația a fost întocmita in dosarul executional cu nerespectarea prevederilor legale speciale imperative întocmindu-se si un alt act de executare constând in procesul verbal nr. 222/17.01.2011 privind cheltuielile de executare silita.
Acest proces verbal constituie un act de executare întocmit înainte de trecerea termenului de 6 luni de la emiterea somației si de asemenea a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor art. 371 ind. 7 c.pr.civ. fiind consemnate cheltuieli de executare care nu au fost avansate de creditor si nu au fost dovedite.
Pentru considerentele arătate, instanța in temeiul art. 399, 404 c.pr.civ., a admis contestatia si a dispus anularea somației nr. 223/17.01.2010 si a procesului verbal nr._.01.2010 întocmit in Dosarul execuțional nr. 644/ex/2010 al B. C. C..
Potrivit art. 403 c.pr.civ., suspendarea unei executări silite se dispune pana la solutionarea pe fond a contestației fiind o măsura provizorie pe durata procesului care nu se mai justifica prin pronunțarea unei hotărâri pe fondul contestației prin care se stabilește definitiv legalitatea sau nelegalitatea executarii, astfel ca a fost respinsa cererea de suspendare.
Împotriva sentinței civile nr. 7926/31.03.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a declanșat calea de atac a recursului intimata a Ghița I., înregistrat inițial pe rolul Tribunalului T. Secția Comercială si de C. Administrativ sub nr._, solicitând admiterea căii de atac, casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță sau modificarea în tot a sentinței atacate, cu consecința respingerii contestației la executare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. cu cheltuieli de judecată.
În susținerea căii de atac, s-a reproșat judecătoriei că nu s-ar fi pronunțat asupra apărărilor formulate de intimată. O altă critică vizează susținerea judecătoriei că executarea silită ar fi prematură. Or, intimata era în posesia unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în materie penală, susceptibilă de executare silită.
Totodată s-a învederat că executorul judecătoresc nu a nesocotit termenul de 6 luni, ci a somat numai debitoarea să achite debitul în data de 17.01.2011, de la acea dată începând să curgă termenul în discuție, la expirarea căreia se poate trece la executarea silită efectivă în vederea recuperării debitului.
În opinia recurentei, nici somația și nici procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor nu sunt acte de executare silită, judecătoria apreciindu-le ca atare în mod eronat. De asemenea, de vreme ce debitoarea este o instituție publică, iar executarea silită se poate realiza numai prin poprire, numai adresa de înființare a popririi se constituie într-un act începător de executare silită, nu și somația remisă de executor. Așadar recurenta a conchis că în speță nu au fost efectuate acte de executare în accepția reglementărilor din codul de procedură civilă din materia porpririi.
Prin încheierea din 25.01.2012, pronunțată de Tribunalul T. - Secția Comercială si de C. Administrativ in dosar nr._, a fost admisă excepția de necompetență funcțională a Secției de C. Administrativ și Fiscal în soluționarea prezentei cauze.
La Tribunalul T. Secția Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, cu observarea particularităților pricinii, reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează.
Somația adresată de către intimată, prin intermediul executorului judecătoresc se constituie într-un veritabil act începător de executare silită, aceasta neavând semnificația juridică a unei simple notificări - cum nejudicios încearcă a acredita ideea recurenta -, reprezentând un act prin care creditoarea și-a manifestat expres și neechivoc voința în sensul realizării executării silite. De altfel, somația la care face referire art.2 apartenent OG nr. 22/2002 se identifică cu cea reglementată de art. 387 c. proc. Civ. Cât despre caracterul de act de executare a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită, acesta nici nu poate fi pus la îndoială. Fiind evident că dacă executarea silită nu ar fi inițiată, nu ar exista nici cheltuieli de executare.
Tribunalul apreciază că speța de față comportă anumite particularități ce se impun a fi relevate. Astfel, reglementarea specială a executării instituțiilor publice consacrată legislativ de OG nr. 22/2002 își are rațiunea în evitarea blocării activității acestora, și, implicit, a interesului public ce ar putea fi afectat.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice - cum se privește a fi și contestatoarea-intimată -, necesită aprofundarea unor principii inerente statului de drept și anume: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil apare ca fiind golit de conținut și lipsit de finalitate; instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) are a depune toate diligențele în vederea executării de bunăvoie a obligației (principiu ce, de altfel, este consacrat și de art. 371 ind. 1 alin. 1 c. proc. civ.) și a avea, în consecință, un comportament exemplar pentru celelalte subiecte de drept.
În acest context, termenul de 6 luni, definit de literatura de specialitate ca fiind unul de grație, a fost instituit pentru ca instituția publică - debitoare - în situația în care nu dispune de fondurile necesare alocate executării silite obligației la care a fost condamnată prin titlul executoriu pus în executare -, să efectueze toate demersurile necesare în acest scop (inclusiv virări de credite bugetare, în vederea asigurării în bugetele proprii ori ale instituțiilor din subordine a sumelor necesare pentru efectuarea plății stabilite prin titlul executoriu).
Este cazul de față, în care, ulterior emiterii somației nr. 223/17.01.2011 în Dosarul execuțional nr. 644/2010 al B. C. C., la data de 28.02.2011, urmare a remiterii documentației de către Direcția generală Finanțelor Publice T., ministrul finanțelor publice a avizat favorabil procedura de punere în executare a titlului executoriu în speță -, urmată de efectuarea plății către creditoarea-recurentă, prin ordinul de plată cu nr. 191/25.03.2011. Rezultă așadar că, pentru executarea obligației la care a fost condamnată jurisdicțional, debitoarea Administrația Finanțelor Publice Timișoara - nefiind ordonator de credite bugetare, a fost nevoită să parcurgă o anumită procedură de solicitare, avizare și mai apoi de alocare a resurselor financiare necesare, procedură ce a durat aproximativ două luni de zile de la data emiterii somației de executare, și trei luni de la data învestirii cu formulă executorie a deciziei penale - titlu executoriu prevalat de creditoarea-recurentă.
În atare situație, tribunalul conchide că debitoarea s-a conformat imediat emiterii somației de executare și a depus diligențele necesare obținerii sumei pentru îndeplinirea exactă a obligației din titlul executoriu, creditoarea nedovedind că întârzierea în a o executa și-ar fi avut sorgintea în reaua-credință a debitoarei, iar nu în lipsa fondurilor necesare. Mai mult, din modalitatea de redactare a ansamblului dispozițiilor normative ale OG nr.22/2002 rezultă o prezumție relativă a lipsei de fonduri alocate de către debitor în titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Așa stând lucrurile, recurgerea de către creditoarea-recurentă la forme de executare anterior expirării termenului de grație de 6 luni instituit de legiuitor se privește a fi nelegală. Cu atât mai mult, în contextul notorietății crizei financiar-bugetare (concretizată și prin existența unui deficit bugetar superior celui preconizat și impus de prevederile comunitare), creditoarea nu putea iniția executarea silită decât în măsura în care proba că debitoarea avea posibilități financiare de plată proprii și că refuza executarea obligației.
Detașându-se și concluzia că, de vreme ce executarea silită nu putea începe anterior termenului de 6 luni, decât sub rezerva dovedirii cerinței supra anunțată, nu exista nici un temei pentru ca executorul judecătoresc să întocmească un proces-verbal în care să stabilească cheltuieli de executare.
În ceea ce privește compatibilitatea instituirii unui așa termen de grație de 6 luni, în favoarea instituțiilor bugetare, cu jurisprudența contenciosului european al drepturilor omului, tribunalul amintește că această jurisdicție a statuat în mod constant că o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, cu condiția ca întârzierea să nu aibă drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art.6 din Convenție (cauza Safii c Italiei). Or, în speță, în opinia tribunalului, întârzierea de aproximativ două-trei luni apare ca fiind justificată de necesitatea parcurgerii procedurii administrative de obținere a fondurilor necesare executării obligației, și rezonabilă, în actualul context economico-financiar (în care punerea în executare a numeroase hotărâri judecătorești - titluri executorii - conținând obligarea Statului la achitarea unor creanțe pecuniare, a fost prorogată legislativ prin acte normative succesive, și, mai a fost eșalonată plata acestora).
De altfel, și Curtea Constituțională, în soluționarea unor excepții de neconstituționalitate de prevederilor OG nr. 22/2002 (prin respingerea acestora) a conchis că acestea au o evidentă finalitate de protecție, pe de o parte, a patrimoniului instituțiilor publice ca premisă indispensabilă a desfășurării activității lor în condiții optime, și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului, iar, pe de altă parte, a dreptului de proprietate al creditorilor, de vreme ce instituția debitoare este obligată să efectueze demersurile necesare în vederea îndeplinirii întocmai a obligației de plată.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 c. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta-creditoare G. I. contra sentinței civile nr. 7926/31.03.2011 pronunțată de judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurenta-creditoare G. I. contra sentinței civile nr. 7926/31.03.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 martie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. Z. H. D. J.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. I.B./A.T.
Ex. 2/04.05.2012
| ← Pretenţii. Decizia nr. 239/2012. Tribunalul TIMIŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 372/2012. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
