Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1173/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1173/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 1173/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1173/PI
Ședința publică din 2 aprilie 2013
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: A. D.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta V. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect, despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă în reprezentarea reclamantei, avocat A. Trăsitaru, lipsa fiind pârâtul.
Ministerul Public reprezentat de P. de pe lângă Tribunalul T., prin procuror M. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea cererii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la aceasta instanța sub nr._ reclamanta V. M., a solicitat în contradictoriu cu S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, București, ca prin sentința ce va pronunța ca, în temeiul disp. art. 5 (1) lit. a din Legea 221/2009, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care 1-a suferit bunicul sau - Ronkov L., actualmente decedat, prin aplicarea de regimul comunist a acestor măsuri administrative cu caracter politic în sumă de 500.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune morale.
In motivarea acțiunii, s-a arătat că în conformitate cu hotărârilor emise de Comisia pentru "Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, se atestă fără nici o posibilitate de tăgadă că în perioada 18.06._55, membrii familiei reclamantei au fost supuși din motive politice unor masuri administrativ abuzive, respectiv au avut domiciliul obligatoriu în localitatea Brateș, jud. G..
Pe de altă parte, din conținutul dosarului întocmit de către fostul Minister al Afacerilor Interne, eliberat de CNSAS - Direcția Arhivă - Popești Leordeni, la data de 18.11.2009, rezultă că membrii familiei reclamantei, respectiv Ronkov L. -bunic, Ș. (Ronkov) R. - bunică și V. R., născută Ș. –mamă, prin Decizia 200/1951 a fostului Minister al Afacerilor Interne, au fost deportați la data de 18.06.1951 din localitatea Beșenova V., jud. T. și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Brateș, jud. G., până la data de 20.12.1955, când în conformitate cu Decizia nr. 6200/1955 a fostului Minister al Afacerilor Interne, li s-au ridicat restricțiile domiciliare.
Această măsură a domiciliului obligatoriu la care a fost supusă familia sa se încadrează în cerințele disp. art. 4 pct. 2 din Lega 221/2009, coroborat cu art. 3 din OUG nr. 214/1999.
S-a mai arătat că, au fost efectiv aruncați într-un câmp liber, lăsați acolo să se descurce cum știu, fără absolut nimic, fără apă, fără mâncare, fără nici un adăpost, efectiv sub cerul liber. Localnicii de acolo îi priveau cu mare reținere, cu reală spaimă, ca pe niște criminali, datorite propagandei comuniste tăcute în acest sens, de cei ce serveau regimul comunist. In toată această perioadă a deportării, adulții din familie erau obligați să se prezinte periodic la miliție, pe buletin având inscripționat inițialele D.O., respectiv domiciliu obligatoriu, având în vedere că nici un membru al familiei în această situație nu putea să părăsească localitatea fără încuviințarea organelor de miliție și represiune.
Reclamanta a invederat faptul că la întoarcerea în satul natal, în anul 1955, casele au fost ocupate, astfel că au fost nevoiți să caute găzduire la diferite rude sau chiar printre străini, reușind abia după ceva ani să li cedeze o cămăruță în casa din care au fost deportați. Drepturile de proprietate s-au cucerit cu greu, de pe poziția cămăruței dobândite s-a ajuns uneori în câțiva ani, la recuperarea în întregime a caselor.
Prin deportarea familiei reclamantei din localitatea Beșenova V. (actualmente Dudeștii Vechi), jud. T. în localitatea Brateș, jud. G., în perioada 18.06._55 li s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constatat în consecințele dăunătoare greu evaluabile în bani ca au rezultat încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecință inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiindu-le afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale-onoare, reputație, precum și pe cele care se situează în domeniul activ al vieții umane - relații cu prietenii, apropiații care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.
Lipsirea de libertate a produs consecințe și în planul vieții private și profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul ridicării restricțiilor domiciliare, fiindu-le afectate datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața familială, imaginea, dar și sursele de venit. Fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale instituite de art. 8 cod civil și ale art. 52 alin. 3 din Constituție, se impune repararea integrală către stat a pagubelor suferite, ceea ce presupune în principiu înlăturarea unor consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii pe cât posibil, situația anterioară a victimei.
In materia daunelor morale, doctrina juridică românească a apreciat că acțiunea în justiție este calea legală de realizare a dreptului la reparațiune în cazul prejudiciilor morale - acțiune ce poartă denumirea de acțiunea în daune. Această acțiune are ca obiect obligarea celui responsabil la despăgubiri, împreună cu măsuri nepatrimoniale, după împrejurări.
Reclamanta a solicitat instanței să aibă în vedere la stabilirea despăgubirilor, cuantumul daunelor morale de care au beneficiat și alte persoane în cazuri similare, așa cum rezultă din jurisprudența I.C.C.J, clar conturată în ultimii ani, evident cu specificul fiecărei spețe în parte, pentru a se da eficiență și celorlalte drepturi consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum cel nediscriminării prevăzut de art. 14 din respectiva convenție.
Din analiza prevederilor legale la care am făcut referire coroborate cu starea reală de fapt, din cazul în speță, cu certitudinea se poate reține că deportarea familiei și stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada 18.06._55 în localitatea Brateș, jud. G., au reprezentat măsuri administrative abuzive luate împotriva acesteia, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1 alin. 3 și art. 4 alin.2 din Legea 221/2009 coroborate cu art.3 lit.c si d din OUG 214/1999.
Paratul Ministerul Finanțelor București prin DGFP T. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinica si nelegala, arătând ca acțiunea formulata de reclamanta este lipsita de temei legal potrivit Deciziei nr. 1358/21.10.2010, văzând și dispozițiile Deciziei nr. 12/19. 09. 2011a Înaltei Curți de Casație și Justiție București.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele :
Reclamanta legitimează calitatea de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea cu nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, bunicul său Ronkov L., actualmente decedat, fiind deportat în perioada 1951-1955, în localitatea Brateș, jud. G., dovedind, prin actele de stare civilă depuse la dosar legătura de rudenie cu persoana menționată în cererea introductivă.
Legea cu nr. 221/2009 conferă în mod expres calitate procesuală activă, atât persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât și - după decesul acestei persoane - soțului sau descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv.
Vorbind de „descendenți” iar nu de „moștenitori”, rezultă că legea enunțată nu cere ca urmașii persoanelor decedate să fi acceptat moștenirea autorului lor; prin urmare, nu le condiționează accesul la beneficiul acestui act normativ de calitatea de moștenitor acceptant, deoarece, atunci când a înțeles să solicite această dovadă, legiuitorul a menționat expres, în corpul actelor normative calitatea de „moștenitor”, cum este cazul celorlalte legi speciale reparatorii adoptate anterior (a se vedea, spre exemplificare, Legea cu nr. 10/2001 care, în art. 4, conferă legitimare procesuală activă numai moștenitorilor legali ori testamentari ai foștilor proprietari spoliați).
Se poate conchide că - venind în calitate de descendenți sau, după caz, de soț supraviețuitor - dreptul la compensații pecuniare pentru prejudiciul moral suferit de defunct s-a format în patrimoniul acestuia (și, ca atare, se cuantifică prin raportare la persoana sa, iar nu a descendenților sau a soțului supraviețuitor), urmând a fi transmis celor dintâi ca o creanță circumscrisă activului patrimonial al lui de cujus. Motiv pentru care aceste despăgubiri cuvenite pentru prejudiciul moral ce intră în patrimoniul autorului au un caracter global, urmând a fi partajate, după caz, între persoanele îndreptățite în accepția acestei legi speciale (descendenții până la gradul II și soțul supraviețuitor), potrivit regulilor de drept comun din materia devoluțiunii succesorale.
Față de cele menționate, tribunalul reține că reclamanta legitimează calitate procesual activă în cauză ca și descendentă de gradul II (după bunic).
Legiuitorul român a inițiat și adoptat nenumărate reglementări referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, se constată că există mai multe acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi : dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009]. Dintre măsurile reparatorii, reclamanta a optat pentru despăgubiri morale, reglementate de art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În practica judiciară s-a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor; prin urmare, se apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
În speța dedusă judecății, instanța constată că solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor de ordin moral este neîntemeiată.
Prin adoptarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - persoanele cărora li s-a adresat nu au avut o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei - atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Pentru toate aceste considerente, în baza normelor legale mai sus enunțate, instanța va respinge apreciind ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece – deși le-a solicitat - reclamanta se află în culpă procesuală, conform disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., iar pârâtul nu a pretins aceste cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea formulată de reclamanta V. M., domiciliat în Dudeștii Vechi nr. 1180, jud. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Timișoara, .. 9 B, jud. T..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
C. P.
GREFIER,
A. D.
Red.C.P./Tehnored. A.D
5 ex./3 .
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1222/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1147/2013.... → |
|---|
