Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1222/2013. Tribunalul TIMIŞ

Sentința nr. 1222/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 1222/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1222/PI

Ședința publică din 4 aprilie 2013

Completul compus din:

Președinte: A. A.

Grefier: A. T.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții R. L. B., S. D., M. B., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Ministerul Public a fost reprezentat de P. de pe lângă Tribunalul T., prin procuror S. V. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin Serviciul Registratură, în data de 20.02.2013, a fost depusă de către reclamanți, prin avocat, o cerere de repunere pe rol a cauzei, însoțită de o precizare, prin care se arată că valoarea daunelor materiale solicitate este de 450.000 euro, cererea conținând, totodată, o listă cu bunurile rămase în casă și nerecuperate.

În deliberare, instanța admite cererea de repunere pe rol formulată de către reclamanți.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe cu înscrisuri de administrat sau excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pe fond.

Procurorul prezent în ședință solicită respingerea acțiunii.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamanții R. L. B., S. D. și M. B. au chemat în judecată pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se constate că se încadrează în dispozițiile din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și obligarea pârâtului la plata sumei de 900.000 Euro, respectiv 3.690.000 lei, cu titlu de daune morale și materiale.

În motivare, s-a arătat că, în anul 1949, bunicul lor P. Branislav (zis B.) a fost arestat pentru delictul de instigare publică, fapt pentru care în anul 1951 a fost dislocat în B., și a fost încadrat într-o colonie de muncă timp de 5 ani. În anul 1956 a fost pus în libertate.

De asemenea, prin sentința nr. 180/1959 pronunțată în dosarul nr. 143/1959 al Tribunalului M. Timișoara, bunicul lor a fost condamnat la 10 ani închisoare corecțională si 5 ani interdicție corecțională cu aplicarea art. 25 pct. 6 al. 2 Cp, respectiv confiscarea întregii averi, pentru săvârșirea infracțiunii: delict de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 din Codul Penal. Prin Decretul nr. 295/1962 la data de 21 aprilie, bunicul a fost pus în libertate.

În urma arestării bunicului, în anul 1951 a fost dislocat în B. împreună cu bunica lor, P. Leposava, și mama bunicului, Tomasevici luliana, precum și străbunicul P. F. (Tvetko), care a decedat în localitatea Valea Viilor, raion Fetești. Străbunica lor, Tomasevici I., a decedat de asemenea, în B. în urma unui infarct. Abia în anul 1956, bunicul împreună cu familia au avut dreptul să revină în satul natal unde nu au mai găsit nimic.

În perioada în care au fost transferați în B., Raion Fetești, deși au fost transferați cu serviciul, în realitate nu și-au câștigat existența din activitatea lor intelectuală, ci au prestat alte munci.

Bunurile au fost confiscate, iar satul, neavând cale ferată, au fost îmbarcați în camioane Molotov 2 familii la un camion, astfel că nu au putut lua cu ei mai nimic. In ., toate bunurile, animale din gospodărie, bunicii lor dețineau și o sifonărie. Până la data când bunicul a fost condamnat politic, acesta a fost și pădurar, astfel că era un om înstărit, în anul 1956, bunicul a revenit acasă. Fizic era de nerecunoscut. Nu le-a relatat nimic din ce i s-a întâmplat în perioada de detenție, motivând că la eliberare a fost obligat să dea o declarație că nu va divulga nimic din ceea ce a văzut.

După 3 ani de la eliberare, în noaptea, în casa bunicilor lor, și-au făcut din nou apariția organele Miliției cu scopul de a-l aresta. Odată cu arestarea bunicului, casa lor a fost devastată de perchezițiile efectuate de organele Miliției.

Prin sentința Tribunalului M. Timișoara, bunicul a fost condamnat la executarea pedepsei de 10 ani închisoare corecțională, din care a efectuat 3 ani, deoarece în anul 1962, prin Decretul nr. 295, a fost grațiat de restul pedepsei și pus în libertate.

Și după eliberarea din închisoare, bunicul a fost obligat să dea o declarație, cum că, nu va divulga nimănui, nimic din cele văzute și auzite în legătură cu locurile de detenție, pe unde a trecut și nici despre persoanele încarcerate. Cu toate acestea, le-a povestit că regimul din închisoare a fost sever, în scopul exterminării deținuților.

Nu doar deținutul politic era cel care avea de suferit de pe urma regimului comunist, ci și familia acestuia. Era în permanență monitorizată de către organele securității.

Lipsirea de libertate a bunicului lor, a produs consecințe și în planul vieții private și în planul profesional, inclusiv după momentul eliberării, fiind afectate datorită condițiilor de dinainte de 1989, viața familială, imaginea și chiar sursele de venit.

Este evidentă lipsirea de libertate, cu consecințele suferite pe plan psihic, fizic, social, profesional atât de către bunicul lor, cât și de familie, fiindu-le lezate: libertatea individuală, demnitatea, onoarea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege, fiind expuși disprețului public, cu un sentiment de frustrare și dezumanizare ce le-a fost creat, deci o atingere gravă a valorilor care definesc personalitatea umană.

S-a solicitat ca, la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța să aibă în vedere perioada de detenție, consecințele negative suferite de bunicul lor și de familia lor, valorile morale ce le-au fost lezate si faptul că nici reclamanții, și nici familia acestora, nu au beneficiat până în prezent de nici o sumă de bani.

Având în vedere motivele expuse, au considerat, că se impune repararea integrală de către stat a pagubei suferite prin acordarea sumei de 900.000 euro, echivalentul a 3.690.000 în lei, cu titlu de daune morale și materiale, sumă pe care o consideră o reparație echitabilă a prejudiciului moral și material suferit, și care este în concordanță cu jurisprudența instanțelor naționale.

În drept, dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 762/PI/14.02.2011 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamanții R. L. B., S. D. și M. B., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că se solicita acordarea de despăgubiri morale, in condițiile prev. de art. 1, 5 și următoarele din L. 221/2009, temeiul de drept reprezentat de disp. art. 5 alin. 1 lit. a) Teza I din L. 221/2009, fiind însă declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358 a Curții Constituționale, publicată în M. O. din 15. 11.2010, iar, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul nu va pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, termenul împlinindu-se la 30.12.2010, astfel că textul de lege menționat și-a pierdut eficiența juridică, acțiunea vizând daunele morale devenind neîntemeiată și urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce privește caracterul politic al măsurii de condamnare, în contextul în care nu se mai pot obține despăgubiri, petitul devine lipsit de interes actual, condiție a acțiunii civile, admiterea unei astfel de cereri nefiind aptă să mai confere un drept la despăgubiri în cadrul legislativ existent în prezent în România.

Prin decizia civilă nr. 880 din data de 13.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, a fost admis recursul declarat de reclamanții R. L. B., S. D. și M. B. împotriva sentinței civile nr. 762/PI/14.02.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP T., a fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul T., motivat de faptul că prima instanță nu s-a preocupat de soluționarea petitului privind acordarea daunelor materiale pentru bunurile mobile confiscate de autorități la deportarea bunicilor reclamanților în B., Raion Fetești. De asemenea, nu a solicita reclamanților să-și precizeze acțiunea sub aspectul bunurilor confiscate de către autorități, respectiv valoarea acestora, încălcându-se rolul activ pe care instanța trebuie să-l exercite pentru justa soluționare a cauzei în raport de cererile părților.

Curtea a mai reținut că tribunalul nu a analizat toate cererile cu care a fost legal investit, lăsând nesoluționată o parte din acțiune, aspect ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii. De asemenea, în raport de cererile formulate pentru repararea prejudiciilor, cu cele două componente (moral și material), se impunea a se reanaliza excepția lipsei de interes în formularea petitului pentru constatarea caracterului politic al măsurii dispuse împotriva antecesorului reclamanților.

Față de prioritatea motivului de casare reținut a fi întemeiat, curtea nu a mai analizat celelalte aspecte invocate în cererea de recurs, urmând a fi analizate cu ocazia rejudecării pricinii.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 10.10.2011 sub nr. unic de dosar_ .

Prin precizarea depusă la dosar la data de 14.11.2011, reclamanții R. L. B., S. D. și M. B. au arătat că valoarea daunelor materiale solicitate este de 450.000 Euro reprezentând contravaloarea animalelor( cai, vaci, porci, păsări, căruța și șaretă, paltformă).

Din actele și lucrările dosarului, cu observarea dispozițiilor art. 315 c. proc. civ. tribunalul reține următoarele:

Din lecturarea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din legea cu nr. 221/2009 (și care spune că „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.) că legiuitorul a înțeles să coreleze aceste dispoziții cu o altă lege specială cu caracter reparator - cea cu nr. 10/2001, dispunând că bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau, după caz, ca efect al măsurii administrative abuzive se restituie în temeiul acestei legi dacă nu au deja retrocedate, în natură, sau în echivalent în cadrul procedurii speciale reglementate de cel dintâi act normativ.

Cum însă domeniul de aplicare al legii cu nr. 10/2001 vizează, pin excelență, imobilele „preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor”, rezultă cu îndestulătoare evidență că legiuitorul a vizat aceeași sferă de aplicare cu cea actului normativ la care face trimitere. Altfel spus, în identificarea bunurilor ce ar putea fi restituite în temeiul legii cu nr. 221/2009 (dacă nu s-au acordat deja măsuri reparatorii în baza legii speciale anterioare), instanțele au a se călăuzi după dispozițiile art. 2 în corelație cu cele ale art. 6 apartenente legii cu nr. 10/2001 și care circumscriu categoria imobilelor ce cad sub incidența acestui act normativ, și, pe cale de consecință, a retroceda numai acele bunuri imobile ce se subsumează sferei de aplicare a legii cu nr. 10/2001 (nu și a altei legi reparatorii speciale, cum se privește a fi legea cu nr. 18/1991, nemenționată însă de legiuitor), bineînțeles, sub rezerva îndeplinirii și a celorlalte cerințe: să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare, ori ca efect al măsurilor administrative abuzive, și să nu se fi obținut deja, în condițiile legii 10/2001, măsuri reparatorii (în natură sau în echivalent).

Este adevărat că alin. 2 al art. 6 din legea cu nr. 10/2001 se referă și la utilaje și instalații dar condiționează restituirea acestora de preluarea lor odată cu imobilul pe care l-au deservit, precum și de existența lor în natură la data formulării cererii de restituire - concluzie ce se desprinde din alin. 3 al aceluiași text de lege (și care spune că „În situația prevăzută la alin. (2), restituirea în natură se va dispune prin decizia sau dispoziția unității deținătoare.) -, singura excepție de la această regulă constituind evidențierea lor în patrimoniul unor societăți comerciale. Că este așa o confirmă și de Decizia cu nr. 6/15.04.2013 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii (publicată în data de 29.04.2013).

Or, în speță, petiționarii solicită în esență contravaloarea animalelor domestice și alte bunuri mobile casnice pretins deținute în gospodărie. Ceea ce, prin raportare la argumentele ce preced, exclude incidența art. 5 alin. 1 lit. b apartenent legii cu nr. 221/2009.

De aceea, reluând recapitulativ cele deja spuse, tribunalul găsește acțiunea nefondată, context în care o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții R. L. B., S. D., M. B., toți cu domiciliul procedural ales la avocat O. P., în Timișoara, ., Corp B, ., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în Timișoara .. 9B, județul T..

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 4 aprilie 2013.

Președinte, Grefier,

A. A. A. T.

Red. A.A.

Tehnored. A.T.

Ex. 7/27.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1222/2013. Tribunalul TIMIŞ