Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 507/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 507/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 507/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.507/PI
Ședința publică din data de 08.02.2013
PREȘEDINTE: Z. H.
GREFIER: R. K.
S-a luat in examinare demersul judiciar, inițiat de către S. M., cu domiciliul ales in Timișoara, ..13, . T. (la Cabinet Avocat C. C.), în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul in București, ., sector 5, în favoarea TRIBUNALULUI municipiului BUCUREȘTI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, s-a prezentat av. C. C. in reprezentarea petentei, lipsa fiind celelalte părți.
Ministerul Public a fost reprezentat de P. de pe lângă Tribunalul T., prin procuror V. D. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invoca din oficiu excepția de necompetența teritoriala .
Reprezentanta petiționarei a pus concluzii de lăsarea la aprecierea instanței a excepției invocate, iar pentru ipoteza neprimirii ei, a solicitat admiterea demersului judiciar in modalitatea cerută.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul T. a solicitat admiterea excepției.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul T. sub nr._ /13.06.2012, reclamanta S. M., a chemat in judecată pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate în temeiul art. 4 (2) din Legea 221/2009 caracterul politic al măsurilor discriminatorii la care a fost supus defunctul său tată Mangol I., care a fost internat în lagărul de internați politici Slobozia -Ialomița și care a decedat ca și consecință a detenției, și reclamanta, care a avut de suferit în calitate de fiică de deținut politic, și să se dispună în baza art. 1349 Cod civil, 504-507 Cod procedură penală și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în sumă de 520.000 lei pentru prejudiciul moral suferit de defunct și de reclamantă, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
In motivare, s-a arătat că, imediat după instaurarea regimului comunist în România, tatăl aău Mangol I. a fost ridicat de la domiciliu într-o noapte de către jandarmi fără a ni se spune pentru ce motiv și unde va fi dus. Nu au știut nimic despre soarta lui până în 15 martie 1946, când a venit acasă foarte bolnav, relatând că a fost internat în lagărul de internați politici Slobozia. In urma suferințelor din lagăr, s-a îmbolnăvit atât de grav încât la cinci luni după întoarcerea acasă a murit la 13 august 1946. In perioada de după eliberarea din lagăr era atât de traumatizat și speriat încât nu a vrut să vorbească despre motivul internării și despre cele îndurate în lagăr. Reclamanta a trăit întâi șocul arestării complet neașteptate a tatălui său și incertitudinea cu privire la soarta lui, iar apoi a avut de suferit consecințele statutului de fiică de deținut politic.
In drept: In anul 2009 s-a adoptat Legea nr. 221/2009 prin care pârâtul S. R., prin recunoașterea dreptului la constatarea caracterului politic al măsurilor la care a fost supus defunctul, își asumă răspunderea pentru încălcările drepturilor omului comise de fostele autorități comuniste, operând deci o recunoaștere a culpei pârâtului din prezenta cauză, și acordă și dreptul la reparația prejudiciului moral suferit de victimele acestor încălcări ale drepturilor omului. Ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21 octombrie 2010, s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin.l lit.a din această lege, care reglementa dreptul la daune morale, prevederile acestui articol fiind apreciate de Curte ca neclare și ca instituind reglementări paralele. In aceste condiții, conform prevederilor Constituției României, S. avea obligația de a adopta modificările necesare în vederea punerii de acord a normei declarată neconstituțională cu prevederile legii fundamentale, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
In această situație, singura soluție legală este ca pârâtul să fie obligat a repara prejudiciul moral suferit de defunct și de subsemnata în baza normelor generale ale răspunderii civile delictuale, neputând a mi se opune prescripția, deoarece termenul general de prescripție curge de la recunoașterea culpei și nu s-a împlinit până la data introducerii prezentei acțiuni. In condițiile în care lipsesc norme speciale pentru reglementarea răspunderii pârâtului pentru prejudiciul cauzat, este indiscutabilă aplicabilitatea dreptului comun în materie, mai ales că lipsa normelor speciale este direct imputabilă pârâtului, care nu și-a îndeplinit obligația de a pune legislația reparatorie în acord cu prevederile constituționale. Deoarece adoptarea Legii nr. 221/2009 și rămânerea în vigoare a dispozițiilor prin care se recunoaște nedreptatea comisă din culpa pârâtului constituie neîndoielnic un temei pentru angajarea răspunderii acestuia, nu poate fi primită apărarea că lipsa normelor speciale - care tot pârâtului îi este imputabilă - l-ar exonera de răspundere pentru prejudiciu, o astfel de apărare reprezentând nimic altceva decât invocarea propriei turpitudini.
Fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în baza prevederilor noului Cod civil, din probele pe care înțelege să le propun rezultând fără putință de tăgadă existența faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate, sunt îndreptățită la repararea prejudiciului moral suferit.
Mai mult, în cauză este incidență și răspunderea Statului pentru erorile judiciare, reglementată de art. 504-507 Cod procedură penală. învederez instanței că defunctul său tată Mangol I. a fost lipsit de libertate în mod ilegal de autoritățile române, iar excepția tardivității nu poate fi incidență în speță, întrucât față de defunctul meu tată nu s-a desfășurat un proces penal așa cum cer dispozițiile procedurale, nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească și nu s-a emis un act de către organele de urmărire penală sau de către instanță în care să se stabilească nelegalitatea sentinței, act de la care să curgă termenul de prescripție. învederăm instanței că practica înaltei Curți de Casație și Justiție a României, anterioară apariției Legii 221/2009, în cauze similare acesteia, a fost de a constata aplicabilitatea răspunderii Statului pentru erorile judiciare, reglementată de Codul de Procedură Penală. Se impune interpretarea teleologică a normelor juridice, în sensul ca acestea să producă efectul pentru care au fost edictate, mai ales că cine răspunde pentru eroare, răspunde a fortiori pentru abuz.
Referitor la art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția și implicit Protocolul nr. 1, adoptă o legislație prin care stabilește restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate de regimul anterior, se poate considera că noul cadru juridic creează un nou drept de proprietate pentru categoria de persoane care îndeplinesc anumite condiții (cauza Broniowski împotriva Poloniei, hotărârea din 22 iunie 2004, Atasasiu contra României). Același raționament este aplicabil când este vorba de un drept la repararea patrimonială a unui prejudiciu moral.
In cauza Broniowski împotriva Poloniei, s-a reținut că dreptul de a obține bunuri compensatorii este dificil de încadrat în orice categorie juridică, însă este evident că are o valoare patrimonială, iar situația reclamantului a fost agravată de faptul că dreptul său legal a devenit imposibil de aplicat, fiind stins de către legislația din decembrie 2003, prin care solicitantul a pierdut existența dreptului la despăgubire. Curtea a constatat că, în fapt, treptat statul polonez a lipsit de orice eficiență drepturile reclamantului, fără a încerca vreo soluție de a le da satisfacție. In aceste condiții, chiar dacă s-a admis existenta unor circumstanțe excepționale s-a apreciat că există o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Mai mult, într-o hotărâre de dată recentă (10.02.2010), pronunțată în cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, Curtea de la Strasbourg a reținut că existența unei legi cu caracter general, de reparație pentru persoanele care au suferit condamnări sau represiuni cu caracter politic reprezintă o speranță legitimă chiar dacă la momentul sesizării primei instanțe, respectiv în anul 1998 „art. 9 din legea din 11.11.1998 făcea trimitere la adoptarea unei legi ulterioare care să detalieze condițiile în care vor putea obține compensațiile morale (legea nu a fost adoptată de autoritățile interne)". Curtea de la Strasbourg a apreciat că la momentul sesizării instanțelor interne (când legea care urma să confere dreptul la compensații materiale pentru prejudiciile morale suferite nu fusese adoptată) reclamanții aveau, în baza art. 9 din „legea din 11.11.1997" o creanță suficient de clară pentru a fi considerată exigibilă.
In consecință, respingerea acțiunii ar constitui o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Direcția Generala a Finanțelor Publice T., in reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice București in calitate de reprezentant legal al paratului S. R. a formulat întâmpinare, solicitând in principal, admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului T., competent teritorial fiind Tribunalul București si respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nedovedită precum si suspendarea prezentei cauzei in temeiul art.155 ind.1 cod proc.civilă, până la depunerea de către reclamantă a înscrisurilor doveditoare.
În temeiul art. 137 alin.1 c. pr. civ. tribunalul va analiza cu precădere excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului T. invocată de pârât prin întâmpinare pe care o va admite pentru următoarele considerente.
Observând particularitățile disputei procesuale pendinte - decelabile prin raportare la finalitatea spre care tinde petiționara - aceea a acordării în condițiile legii cu nr.221/2009, a unei compensații pecuniare pentru prejudiciul moral suferit în perioada comunistă și, mai apoi, norma legală circumscrisă alin.(4) apartenent art.4 din lege, instanța constată că cea din urmă, prin a sa formulare clară și nesusceptibilă de interpretări, consacră legislativ un caz de necompetență teritorială absolută în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază petiționara. În alți termeni, că textul legal în discuție îngăduie și obligă la identificarea competenței RATIONAE LOCI ȘI RATIONEA MATERIE, prin raportare la domiciliul reclamantei, ce are a se privi a fi acel element de identificare a persoanei fizice și nu denumirea dată adresei (domiciliul ales), a care o persoană cere să îi fie comunicate actele de procedură, așa cum în speță se tinde la a se acredita ideea.
De aceea, instanța, conformându-se și imperativului art. 158 alin.1,3 și 4 - art. 159 pct. 3 c. pr. civ. urmează a admite excepția invocată, raportându-se și la dispozițiile art.155 apartenente legii cu nr.105/1992, potrivit cărora, dacă domiciliul reclamantei nu este în România, ci în străinătate, și nu se poate stabili care dintre instanțele române competente este abilitată să tranșeze litigiul, cererea de chemare în judecată va fi îndreptată, potrivit regulilor de competență materială, la Tribunalul București - secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a demersului judiciar, inițiat de către S. M., cu domiciliul ales in Timișoara, ..13, . T. (la Cabinet Avocat C. C.), în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul in București, ., sector 5, în favoarea TRIBUNALULUI municipiului BUCUREȘTI.
Nesupusă niciunei căi de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.02.2013.
Ptr. PREȘEDINTE, GREFIER,
Z. H. K. R.
pensionata, semnează
PREȘEDINTE TRIBUNAL
E. S.
Red.Z.H.
Tehnored.I.B./
2 ex.-
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2295/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1033/2013.... → |
|---|
