Acţiune în constatare. Decizia nr. 897/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 897/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 1177/253/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 897
Ședința publică de la 04 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător L. D. P.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursului civil promovat de către recurenta-reclamantă M. S., cu domiciliul în comuna Văcăreni, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 493 din data de 31 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Măcin, în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în constatare”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. (G.) M., cu domiciliul în mun. G., ., ..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 27 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 04 decembrie 2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub număr_, reclamanta M. S. a chemat în judecată pârâta B. M., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părți a fost întocmit la data de 20.11.2000 actul intitulat chitanță de vânzare-cumpărare, prin care a avut loc vânzarea-cumpărarea imobilului reprezentând teren în suprafață de 2900 mp și casă de locuit. Prețul vânzării s-a stabilit la suma de 41.000.000 ROL. Prețul a fost plătit însă încheierea actelor la notariat nu a mai fost posibilă.
Soluționând cauza, Judecătoria Măcin prin sentința civilă nr. 493 din data de 31 iulie 2013 a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată și în baza art. 274 Cod procedură civilă și art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut că actul încheiat de părți are valoarea juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare (o promisiune bilaterala de vânzare-cumpărare) ce a generat în sarcina ambelor părți contractante obligații de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
A arătat judecătorul instanței de fond că una dintre condițiile esențiale pentru pronunțarea unei asemenea hotărâri este aceea ca promitentul-vânzător să fie proprietarul bunului ce se înstrăinează, sarcina instanței fiind doar aceea de a suplini consimțământul acestuia la încheierea actului în forma autentica, iar sub acest aspect, din actele depuse la dosar, instanța a reținut că nu rezulta calitatea de proprietar a promitentei-vânzătoare asupra imobilului ce a format obiectul tranzacției.
Asadar, a arătat instanța, o conditie esentiala pentru a pronunta o hotarare care să tină loc de act autentic de vânzare, este ca promitentul vanzator să dețină în proprietate imobilul promis, reținând că în speță, din probele administrate, nu rezultă că imobilul se afla în patrimoniul pârâtei, în baza unui titlu de proprietate. Hotărârea nr. 335/2012 emisă de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de propietate privată asupra terenurilor Tulcea, depusă la dosarul cauzei de pârâtă, se referă la atribuirea în propietatea a unei suprafețe totale de 3502 mp teren intravilan, fără ca din actele dosarului să rezulte împrejurarea că imobilul care a făcut obiectul tranzacției face parte din acesta.Mai mult decât atât,instanța a constatat și faptul ca, deși potrivit adeverinței emisă de Primăria Comunei Văcăreni, depusă la dosar de reclamantă, aceasta figurează în registrul agricol cu imobilul în discuție, în istoricul de rol fiscal înaintat la dosar de aceeași primărie, în perioada 2004-2013, ca și contribuabil este indicat numitul G. I..
A considerat prima instanță că, fata de obiectul prezentei cereri, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, aspectele invocate de reclamantă referitoare la . și comportarea ca adevărați proprietari, nu prezintă relevanța asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauza. Împrejurările referitoare la exercitarea posesiei se analizează într-o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, or reclamanții nu au înțeles să formuleze o asemenea acțiune.
Împotriva aceste sentințe a formulat recurs în termen legal reclamanta M. S., criticând-o ca netemeinică și nelegală motivat de faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 Cod pr. civilă), iar instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod pr. civilă.
A susținut recurenta că vânzătoarea a vândut imobilul în discuție în calitate de moștenitoare a defuncților săi părinți și că dreptul său la moștenire s-a născut din momentul decesului acestora. Pârâta nu a renunțat niciodată la moștenirea părinților săi și nu și-a negat niciodată această calitate.
Deși inițial instanța a indicat corect calitățile pârâților și drepturile acestora, mai târziu, în motivare nu mai recunoaște dreptul de proprietate al pârâtei.
S-a mai arătat că instanța a interpretat actele de la dosar în mod diferit, prin analiză separată. S-a precizat că deoarece numitul G. I. era decedat înainte de momentul vânzării, acesta nu mai putea fi realmente contribuabilul care făcea plăți în perioada 2004-2013. Reclamanta nu ar fi fost înscrisă în registrul agricol cu acel teren dacă ar fi fost proprietara de drept a altui teren decât cel în discuție și numele defunctului G. I. ca și contribuabil nu ar mai fi fost înscris în evidențe pentru același teren dacă nu exista această vânzare-cumpărare între moștenitoarea lui - pârâta B. M. și reclamantă.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, iar în rejudecare admiterea acțiunii privind pronunțarea unei hotărâri carte să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În apărare, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului motivat de faptul că bunul imobil, la data încheierii chitanței, nu se afla în patrimoniul său.
Tot prin întâmpinare s-a invocat și faptul că, chitanța de vânzare depusă de reclamantă nu îndeplinește condițiile de formă autentică notarială și nu poate reprezenta o promisiune de vânzare deoarece la data întocmirii sale vânzătorul nu era proprietarul imobilului.
Analizând cauza în raport de probatoriul administrat în fața primei instanțe și în recurs, sentința atacată, tribunalul constată că recursul este întemeiat potrivit următoarelor donsiderente:
În luna noiembrie 2000, pârâta B. M. a înstrăinat prin vânzare ,în baza unei chitanțe sub semnătură privată, reclamantei M. S. un imobil situat în localitatea Văcăreni, județul Tulcea, forma din suprafața de 2.900 mp teren și o casă de locuit formată din 5 încăperi și o marchiză, imobil deținut prin moștenire de la defuncții părinți ai pârâtei, G. I. și G. C..
Prețul vânzării a fost stabilit la suma de 41.900.000 lei ROL și a fost plătit cu prilejul întocmirii înscrisului sub semnătură privată, în prezența martorilor S. M. și G. V..
Deși actul sub semnătură privată analizat este nul ca vânzare-cumpărare datorită neîndeplinirii cerințelor privind forma autentică, el este totuși valabil ca promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.
De esența antecontractului de vânzare-cumpărare este ca acesta să conțină, explicit sau implicit clauza potrivit căreia părțile se obligă reciproc să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Prin clauza finală a înscrisului sub semnătură privată întocmit între părți, acestea au stipulat că vor întocmi „actele” la notariat, urmând a suporta contravaloarea acestora împreună, în părți egale de câte 50% fiecare.
Fiind și el un contract, antecontractului îi sunt aplicabile, în principiu, dispozițiile art. 942-1206 cod civil anterior, privind capacitatea părților de a contracta, consimțământul valabil exprimat, un obiect determinat sau determinabil și o cauză licită.
Toate aceste elemente sunt îndeplinite în cauză, convenția fiind valabil încheiată, iar în ceea ce privește calitatea de proprietar a pârâtei la momentul înstrăinării, trebuie relevat că în dreptul român este consacrată instituția vânzării lucrului altuia, soluțiile care trebuie adoptate fiind diferite după cum ambele părți sau numai una dintre ele a cunoscut că vânzătorul nu este adevăratul proprietar.
Pârâta-vânzătoare în cauză, nu poate invoca lipsa calității de proprietar asupra propriei persoane la momentul întocmirii actului întrucât acest lucru ar echivala cu invocarea propriei culpe, iar eroarea comisă de un contractant asupra propriei sale persoane nu poate vicia contractul, fiind necesar ca eroarea să cadă “asupra persoanei cu care s-a contractat” (art. 954 al. 2 Cod civil anterior).
Mai mult, prin Hotărârea nr. 835/31.10.2012 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Tulcea s-a atribuit în proprietatea pârâtei suprafața totală de 3502 mp teren intravilan din care teren având categoria de folosință curți construcții 278 mp, Vh 1055 mp și teren arabil 2169 mp, situat în satul Văcăreni, ., județul Tulcea și oricum aceasta avea și calitatea de moștenitoare a părinților săi G. I. și C..
Prin urmare,în prezent, pârâta a devenit titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, astfel că problema lipsei calității de proprietar a vânzătorului nu se mai poate pune.
Nerezolvată însă rămâne problema identificării imobilului vândut, a stabilirii limitelor și vecinătăților acestuia, a suprapunerii sale cu imobilul de 3502 mp teren din Hotărârea nr. 835/2012 a Comisiei județene de fond funciar Tulcea, probă absolut obligatorie de administrat în contextul în care hotărârea judecătorească ce se poate pronunța în cadrul acțiunii în executare silită a antecontractului de vânzare cumpărare are caracter constitutiv de drepturi, suplinind consimțământul pârâtului.
Întrucât această probă a fost respinsă în mod nejustificat de prima instanță și apreciind că datorită acestui motiv nu s-a desăvârșit fondul cauzei, se constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă potrivit cărora instanța va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată pentru administrarea întregului probatoriu.
Cu prilejul rejudecării, instanța de fond va analiza și problema aplicării dispozițiilor art. 5 alin. 2 ,Titlul X al Legii nr. 247/2005, invocată de pârâți atât la fond cât și în apel, ținând cont de împrejurarea că înscrisul părților s-a încheiat în luna noiembrie 2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil promovat de către recurenta-reclamantă M. S., cu domiciliul în comuna Văcăreni, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 493 din data de 31 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Măcin, în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în constatare”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. (G.) M., cu domiciliul în municipiul G., ., ., județul G..
Casează în totalitate sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică la data de 04 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. R. L. D. P. R. A. V.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond. F.M.I.
Redactat jud. P.L.D./06.01.2014
Tehnoredactat gref. G.R./15.01.2014/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 561/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 143/2013. Tribunalul... → |
|---|
