Pretenţii. Decizia nr. 176/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 176/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 7250/327/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.176
Ședința publică de la 13 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-pârât R. R., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2562 din data de 18 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. de A. GROUPAMA SA, cu sediul în mun. Tulcea, ..1, ., parter, ..
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 27 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea în cauză la data de 06 martie 2013 și ulterior la data de 13 martie 2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea la data de 17.10.2011 și înregistrată sub nr. de dosar_, reclamanta S. de A. Groupama a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R. R. obligarea acestuia la plata sumei de 5.282,95 lei, și dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la data achitării efective a debitului, precum și obligarea la cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 2562 din data de 18 septembrie 2012, Judecătoria Tulcea a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 5.282,95 lei, reprezentând contravaloare daună, actualizată cu dobânda legală calculată de la data 17.10.2011 și până la data plății efective și a sumei de 427,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit formularului de constatare amiabilă accident și declarațiilor conducătorilor auto, la data de 19.07.2009 a avut loc un accident rutier între autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de C. Stefăniță și autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de R. R., vinovat de producerea accidentului fiind C. Stefăniță.
S-a mai reținut de către instanța de fond că autoturismul cu nr. de înmatriculare_, era asigurat la S.C. „Asiban” S.A., actuala S.C. „Groupama Asigurări” S.A., cu polița nr. A_/02.11.2006, iar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, era asigurat R.C.A. la S.C. „Carpatica Asigurări” S.A. cu polița HR nr._, în baza asigurării, S.C. „Groupama Asigurări” S.A. a achitat costul reparațiilor autoturismului cu nr. de înmatriculare_, cu ordinul de plată nr. 9224/28.09.2009, în valoare de 5.282,95 lei.
A mai reținut instanță că reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu S.C. Carpatica Asigurări SA, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5.282,95 de lei reprezentând contravaloare despăgubiri acordate asiguratului R. R., cererea acesteia fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea cu numărul 2475/20.09.2010 din 30.04.2010, în cauză fiind efectuată o expertiză judiciară tehnică auto de către expert M. G..
Prin Sentința civilă nr. 1083/23.03.2011, Judecătoria Tulcea a respins ca nefondată, acțiunea formulată de către reclamanta S.C. „Groupama Asigurări” S.A. în contradictoriu cu S.C. „Carpatica Asig” S.A. și cu intervenientul forțat C. Ș., instanța reținând în considerentele hotărârii faptul că singura probă relevantă în soluționarea cauzei, este expertiza tehnică auto, din concluziile căreia rezultă că avariile celor două autovehicule nu sunt complementare și nu s-au putut produce din cauza evenimentului rutier, așa cum a fost declarat de către conducătorii auto implicați.
A arătat judecătorul fondului că potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, în vigoare la data producerii avariilor, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
La soluționarea cauzei au mai fost reținute de către prima instanță și prevederile art. 6.15. lit. a din Condițiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, conform cărora ASIBAN S.A. nu acordă despăgubiri dacă: cererea de despăgubire este frauduloasă ori are la bază acte și declarații false sau falsificate și cele ale art. 10.15. din Condițiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, potrivit cărora dacă Asiguratul renunță la dreptul de regres sau dacă, din vina lui, exercitarea acestui drept nu mai este posibilă, ASIBAN S.A. este eliberată de obligația de a plăti despăgubirea până la limita sumei reprezentând dreptul de regres. Dacă plata a fost deja efectuată, Asiguratul este obligat să înapoieze despăgubirea încasată.
Potrivit art. 969 Cod civil, „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.”
În cauză, instanța a constatat faptul că din vina pârâtului nu mai este posibil regresul reclamantei împotriva persoanei vinovate de producerea prejudiciului, și având în vedere faptul că plata reparațiilor autoturismului cu nr. de înmatriculare_ a fost deja efectuată, pârâtul este obligat să înapoieze suma de 5.282,95 lei, instanța reținând că potrivit art. 2 din OG nr. 9/2000, dacă obligația este purtătoare de dobânzi fără a se arăta rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul R. R., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea recursului, pârâtul a invocat faptul că întrucât nu a fost reprezentat corespunzător de apărătorul ales care s-a prezentat doar la trei termene de judecată, i s-ar fi încălcat dreptul la apărare în cauză.
Invocând prevederile art. 40 din Legea nr. 51/1995 ale art. 139 alin (6), art. 216 alin. (1) și art. 21 alin (1) din Statutul avocaților, precum și dispozițiile art. 1081 alin 2 lit. b Cod pr. civilă, pârâtul a arătat că instanța de fond trebuia să ia măsura amendării apărătorului cu delegație în dosar sau să dispună citarea sa.
Referitor la fondul cauzei, pârâtul a arătat că prima instanță a interpretat greșit probatoriul administrat, întrucât în cazul acestui gen de asigurări, apărătorul, după plata despăgubirilor către persoana păgubită, nu-și poate recupera sumele plătite drept despăgubiri de la asiguratul său care nu este vinovat de producerea accidentului.
S-a mai susținut și că în cauză era absolut necesar a se administra proba cu martori, însă din vina apărătorului său nu s-a putut administra această probă, în condițiile în care la momentul producerii accidentului se aflau mai multe persoane ce puteau confirma dinamica accidentului.
S-a mai precizat și că instanța de fond și-a fundamentat hotărâre pe o expertiză tehnică efectuată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tulcea, cauză în care nu a fost citat și nu a avut cunoștință de proces, deși instanța trebuia să dispună introducerea sa în cauză pentru a stabili care sunt raporturile juridice dintre părți și natura prejudiciului.
A mai menționat pârâtul și că imposibilitatea regresului reclamantei nu se datorează lui, ci mijloacelor dolosive la care recurge asigurătorul „Carpatica Asigurări” S.A. pentru a se sustrage plăților.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 alin. 9 Cod pr. civilă, iar în dovedire s-au depus la dosarul cauzei în copie: o . încheieri de ședință, plângerea nr. 424/19.12.2012 și Decizia nr. 24/D/2013 din 14.02.2013 emisă de Baroul Tulcea.
În apărare, intimata S.C. „Groupama Asigurări” S.A. București a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului deoarece motivele invocate de acesta în cererea de recurs sunt nefondate.
Analizând cauza prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în temeiul art. 3041 Cod pr. civilă, tribunalul constată că recursul este întemeiat potrivit următoarelor considerente:
Potrivit declarațiilor conducătorilor auto, la data de 19.09.2009 în localitatea M. K. județul Tulcea, a avut loc un eveniment rutier, autoturismul Volvo 60 cu nr. de înmatriculare_ asigurat RCA la „Carpatica Asigurări” a intrat în coliziune cu autoturismul Renault Clio Symbol cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la S.C. „Asiban” S.A., actuala S.C. „Groupama Asigurări” S.A.
Acrosajul s-a produs ca urmare a nepăstrării de către primul dintre autoturisme a distanței corespunzătoare în mers față de autovehiculul din fața sa
În temeiul asigurării, reclamanta a achitat costul reparațiilor autoturismului cu nr. de înmatriculare_, cu ordinul de plată nr. 9224/28.09.2009, în valoare de 5.282,95 lei.
În exercitarea dreptului de regres, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei. S.C. „Carpatica Asigurări” S.A. la plata sumei de 5.282,95 lei reprezentând despăgubiri acordate asiguratului R. R., cererea făcând obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Tulcea.
Prin sentința civilă nr. 1083/23.03.2011 Judecătoria Tulcea a respins acțiunea în pretenții, ca nefondată reținând în motivare că nu s-a demonstrat că avariile suferite de autovehiculul asigurat ar fi fost provocate în evenimentul rutier în care a fost implicat autovehiculului intervenientului C. Ș. asigurat la societatea pârâtă.
S-a mai reținut în considerentele sentinței că expertiza tehnică auto care are o valoare probatorie mai mare decât celelalte înscrisuri depuse de reclamantă la dosar a relevat că avariile celor două autovehicule nu sunt complementare și nu s-au putut produce din cauza evenimentului rutier, așa cum s-a declarat de conducătorii auto implicați.
Astfel, s-a concluzionat că deși înscrisurile depuse de reclamanți au relevat existența unui eveniment rutier în care au fost implicate cele două autovehicule, eveniment pentru care culpa a aparținut într-adevăr numitului C. Ș., acest lucru nu are nici o relevanță în ceea ce privește stabilirea faptului că avariile autovehiculului Renault Symbol au fost cauzate de acest eveniment rutier.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 modificată prin Legea nr. 304/2007 (în forma în vigoare la data producerii evenimentului rutier), în limitele îndemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care este în vigoare o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.
Totodată, conform art. 6.15 din convenția părților - condiții generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor reclamanta „Groupama Asigurări” S.A. nu acordă despăgubiri dacă cererea de despăgubire este frauduloasă sau are la bază acte și declarații false sau falsificate, iar potrivit art. 10.15 din aceeași convenție, dacă asiguratul renunță la dreptul de regres sau dacă, din vina lui, exercitarea acestui drept nu mai este posibilă, „Groupama Asigurări” S.A. este eliberată de obligația de a plăti despăgubirea până la limita sumei reprezentând dreptul de regres. Dacă plata a fost deja efectuată, asiguratul este obligat să înapoieze despăgubirea încasată.
În speță, condiția acestei din urmă clauze contractuale nu este îndeplinită, așa cum eronat a reținut prima instanță.
Astfel, exercitarea dreptului de regres al asiguratului nu a fost împiedicată de către asigurat, iar acesta din urmă nu a renunțat la un atare drept.
Respingerea ca nefondată a acțiunii în regres îndreptată împotriva asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului nu implică o culpă din partea asiguratului reclamant, așa cum greșit s-a apreciat.
Faptul că expertiza tehnică auto administrată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tulcea a relevat că avariile celor două autovehicule nu sunt complementare și nu s-au putut produce din cauza evenimentului rutier, nu probează automat o culpă în sarcina asiguratului-pârât în cauză, fiind o simplă apreciere a unui expert tehnic.
În concluzie, deși acțiunea în regres a asigurătorului a fost respinsă, aceasta nu înseamnă că asiguratul-pârât se face vinovat de acest lucru, neputând fi obligat la plată în temeiul convenției de asigurare încheiată sau în temeiul textului de lege mai sus evocat.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr, civilă, recursul urmează a fi admis și a modifica în totalitate sentința atacată în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul-pârât R. R., cu domiciliul în municipiul Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2562 din data de 18 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. DE A. GROUPAMA S.A., cu sediul în municipiul Tulcea, .. 1, ., parter, ..
Modifică în totalitate sentința atacată în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. A. V. Ș. R. L. D. P.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond S.A.
Redactat jud. L.D.P./15.04.2013
Tehnoredactat gref. G.R./22.04.2013/2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 812/2013. Tribunalul TULCEA | Fond funciar. Decizia nr. 241/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
