Contestaţie la executare. Decizia nr. 71/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 1488/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 71
Ședința publică de la 6 februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. D. P.
Judecător R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-contestatoare PIREUS B. ROMÂNIA S.A., cu sediul ales pentru comunicare acte de procedură în mun. C., .-84, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2218 din data de 30 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”, în contradictoriu cu intimații T. I. R., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea și T. V. G., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 06 februarie 2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea la data de 02.03.2012 și înregistrată sub nr._, contestatoarea P. B. România S.A. a formulat în contradictoriu cu intimații T. I. R. și T. V. G., contestație la executare silită, prin care au solicitat împărțirea bunului imobil situat în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea prin atribuirea acestuia debitorului său T. I. R., cu obligarea la sultă sau atribuirea provizorie a imobilului către T. V. G., cu stabilirea termenului în care va fi obligată aceasta să depună suma ce reprezintă cota parte cuvenită debitorului coproprietar T. I. R., din care suma ce reprezintă creanța sa direct pe seama și la dispoziția B.E.J.A. V. I. și V. M.. A mai solicitat contestatoarea restituirea taxei judiciare de timbru, la rămânerea irevocabilă a hotărârii și obligarea debitorului T. I. R. la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei contestații.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că în baza contractului de împrumut nr._58952/27.04.2007, debitorul T. I. R. are de achitat suma de 6.183,64 lei cu titlu de credit restant, declarat scadent anticipat, suma de 793,14 lei dobândă contractuală și suma de 581,33 lei penalități. A mai arătat contestatoarea că în urma cererii sale s-a format dosarul de executare silită nr. 911/2011 al B.E.J.A. V. I. și V. M.. S-a susținut faptul că puterea judecătorească trebuie să confere tot concursul pentru a asigura executarea creanței sale constatate printr-un titlu executoriu, astfel încât atribuirea bunului urmează să se facă debitorului său pentru a nu se genera insolvabilitatea celui urmărit.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 29 Codul familiei, art. 67310 Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă.
În susținerea contestației sale, contestatoarea a depus în fotocopie înscrisuri reprezentate de contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._58952/27.04.2007, cerere executare silită, proces-verbal de cheltuieli nr. 911/2011/16.02.2012.
La solicitarea instanței, s-a înaintat, în copie certificată conform cu originalul, dosarul de executare silită nr. 911/2011 al B.E.J.A. V. I. și V. M..
Contestația a fost timbrată cu suma de 194 lei și s-a atașat timbru judiciar de 5 lei.
La termenul de judecată din data de 24.05.2012, instanța a solicitat precizări cu privire la calificarea acțiunii și temeiul în drept.
La data de 25.06.2012, prin serviciul registratură al instanței, contestatoarea a depus la dosarul cauzei precizări prin care a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 4001 Cod procedură civilă, solicitând partajarea bunurilor comune.
Prin sentința civilă nr. 2218 din 30.07.2012 a Judecătoriei Tulcea a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatoarea P. B. România S.A. în contradictoriu cu intimații T. I. R. și T. V. G.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de împrumut nr._58952/27.04.2007 intimatul T. I. R. a obținut de la contestatoarea P. B. România S.A. un credit de nevoi personale cu rambursare lunară, în valoare de 12.600 lei și întrucât acesta nu și-a respectat obligația de rambursare la termenele stipulate în contract, la data de 16.11.2011, creditoarea P. B. România S.A. s-a adresat B.E.J.A. V. I. și V. M. cu o cerere de executare silită, în baza titlului executoriu mai sus menționat.
A mai reținut prima instanță că prin încheierea din data de 21.11.2011 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Tulcea s-a încuviințat executare silită a debitorului T. I. R. iar la data de 09.12.2011 s-a emis somația de plată, iar la data de 16.02.2012, B.E.J.A. V. I. și V. M. a încheiat un proces-verbal prin care a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă întrucât debitorul T. I. R. deține în coproprietate cu T. V. G., imobilul situat în Tulcea, ., compus din suprafața de 561,07 m.p. și construcții, fapt ce rezultă din adresa nr._/09.02.2012 comunicată de Primăria Tulcea, iar din adresa nr._/19.01.2012 comunicată de C.A.S. Tulcea rezultă că acesta nu obține venituri. A arătat organul de executare că se impune, în aceste condiții, ca P. B. România S.A. să solicite partajarea imobilului și stabilirea cotei debitorului în vederea urmăririi și vânzării acesteia la licitație.
În raport de această situație, creditoarea a solicitat partajul bunului imobil în litigiu pe calea contestației la executare silită, argumentându-și în drept cererea pe dispozițiile art. 4001 Cod procedură civilă.
La soluționarea cauzei prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 493 Cod procedură civilă potrivit cărora creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora; creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în coproprietate, fără a mai fi necesar să ceară împărțeala și cele ale art. 3711 Cod procedură civilă, potrivit cărora obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 33 Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți; cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale; în acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin proprii.
Totodată, conform art. 6731 Cod procedură civilă, judecarea oricărei cereri de împărțeală privind bunuri asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună se face cu procedura prevăzută în capitolul împărțelii judiciare, în afara cazurilor în care legea stabilește o altă procedură.
Art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă dispune că împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare iar potrivit 4001 Cod procedură civilă împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare.
În conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. 1 Cod procedură civilă, dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
Din analiza coroborată a dispozițiilor normative enunțate mai sus, instanța de fond a apreciat că partajul bunului imobil în litigiu, în maniera în care a fost solicitat, nu se poate face în condițiile strict prevăzute de art. 4001 Cod procedură civilă, dispoziții care stabilesc o procedură derogatorie de strictă interpretare și oricare ar fi motivele care reclamă partajul unui bun asupra căruia ar exista un drept de proprietate afectat de modalități, cererea nu poate fi introdusă decât cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor obligatorii instituite pentru admisibilitate.
A arătat judecătorul fondului cu privire la contestația la executare, că aceasta este reglementată ca o cale specială pentru înlăturarea, în condițiile stabilite de lege, a unor acte procesuale îndeplinite în mod ilegal de organele de executare sau pentru stabilirea înțelesului unui titlu executoriu. Tot astfel, contestația poate fi exercitată de un terț vătămat prin executare care poate solicita respectarea dreptului său prin scoaterea de sub urmărire a unui bun pe care îl pretinde, după cum contestația poate avea ca obiect refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau a începe o executare silită.
A mai arătat instanța că potrivit art. 4001 Cod procedură civilă, în cadrul judecării unei contestații la executare, partea interesată poate cere și împărțirea bunurilor proprietate comună, condiția esențială pentru invocarea acestor prevederi, fiind însă aceea ca pe rolul instanței să existe o contestație la executare iar partajul să fie solicitat pe cale accesorie sau incidentală. În caz contrar, s-ar eluda dispoziții legale imperative privind taxele judiciare de timbru care disting între contestația la executare silită și cererile de partaj, dispoziții privind constituirea completelor specializate în litigii pentru minori și familie și chiar lezarea intereselor celorlalți creditori.
S-a reținut de către instanță că, în speță, creditoarea nici nu a criticat un act anume de executare nici nu a invocat refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită ci pe calea principală a contestației la executare silită a solicitat partajul unui bun imobil pretins a fi supus regimului comunității, atribuirea acestuia debitorului său ori obligarea celuilalt codevălmaș la depunerea sumei cuvenite debitorului, în limita creanței invocate, direct pe seama și la dispoziția organului de executare.
Cu privire la această ultimă solicitare, instanța de fond a considerat că nu există nicio dispoziție legală expresă, creditorii personali ai unui debitor codevălmaș având posibilitatea împărțelii unui bun imobil, în baza art. 33 alin. 2 Codul familiei care se referă la împărțeala bunurilor comune ale soților, art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă și a procedurii speciale a împărțelii judiciare reglementate prin art. 6731 - 67314 Cod procedură civilă, urmând a se îndrepta ulterior asupra părții ce-i revine debitorului lor.
S-a reținut de către prima instanță că în procesul-verbal nr. 911/2011/16.02.2012 se consemnează faptul că imobilul situat în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea, este deținut în coproprietate de către debitorul T. I. R. împreună cu T. V. G., invocându-se o adresă emisă de Primăria Municipiului Tulcea – Serviciul Impozite și Taxe Locale, care nu face prin ea însăși dovada regimului juridic al acestui bun. Organul fiscal ia în evidență bunuri în vederea impozitării, pe baza unei declarații fiscale a contribuabilului, or atât organul de executare, cât și creditoarea ar fi putut face minime demersuri pentru solicitarea unui extras de carte funciară sau certificat de sarcini de la O.C.P.I. Tulcea cu privire la imobilul în cauză și, de asemenea, ar fi putut solicita actele ce au stat la baza declarației prin care a fost luat în evidență acest bun în scopul clarificării regimului său.
A considerat instanța de fond că pentru aplicarea art. 4001 Cod procedură civilă, trebuie îndeplinite și condițiile de fond impuse de art. 33 din Codul familiei, în sensul că până la urmărirea bunurilor comune, este necesar ca anterior să se fi urmărit bunurile proprii ale soțului debitor, ceea ce nu reiese din procesul-verbal încheiat la data de 16.02.2012 de executorul judecătoresc.
Din adeverința de venit nr. 2/23.04.2007 instanța a reținut că debitorul era angajat la momentul contractării creditului la S.C. M.D.V. Textil S.R.L., societate administrată de soția acestuia T. V. G., având un salariu de 1.000 lei și că se impunea a se face minime demersuri în sensul obținerii unor informații cu privire societate și asociații săi, eventuale drepturi de încasat de la aceasta.
De asemenea, din adresa nr._/09.02.2012 emisă de Primăria Municipiului Tulcea – Serviciul Impozite și Taxe, a rezultat că în vederea impozitării, mai este declarat și un autoturism marca Ford Mondeo Turnier dobândit la data de 09.07.2010. Cu privire la acesta s-a încheiat procesul-verbal de sechestru nr._/05.08.2011 dar raportat la întreaga sumă de recuperat ar fi îndestulător și ar fi exclus trecerea direct la urmărirea imobiliară.
Împotriva acestei sentințe P. B. România a formulat recurs.
În motivare, recurenta-contestatoare a arătat că a sesizat Judecătoria Tulcea cu o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 399 și următoarele din codul de procedură civilă și art. 4001 Cod procedură civilă, prin care a solicitat să se dispună împărțirea bunului proprietate comună a intimaților prin atribuirea acestuia intimatului T. R., cu obligarea la sultă către T. V. G..
A mai arătat recurenta-contestatoare că prin sentința civilă nr. 2218/30.07.2012, instanța a admis excepția inadmisibilității contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 4001 privind împărțirea bunului imobil și a respins contestația la executare, ca inadmisibilă, instanța reținând în esențială că dispozițiile art. 4001 Cod pr. civilă nu pot fi interpretate în sensul în care creditorul poate solicita împărțirea unui bun comun nemijlocit pe calea contestației la executare, fără a contesta un act de executare concret care îl prejudiciază și că acesta nu are deschisă calea contestației la executare, ci aceea a partajului pe calea dreptului comun, o cerere de împărțeală putând fi formulată conform art. 4001 Cod pr. civilă în cadrul judecării unei contestații la executare introdusă de persona interesată.
Instanța a mai reținut că pentru aplicarea art. 4001 Cod pr. civilă trebuie îndeplinite și condițiile de fond impuse de art. 33 din Codul familiei, în sensul că până la urmărirea bunurilor comune este necesar ca anterior să se fi urmărit bunurile proprii ale soțului debitor ceea ce nu reiese din procesul-verbal încheiat la data de 16.02.2012 de executorul judecătoresc, că debitorul figura angajat la momentul încheierii contractului de împrumut pentru nevoi personale și că ar fi trebuit mai întâi urmărit autoturismul cu care acesta figura la Serviciul de Impozite și Taxe.
Susține recurenta că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală invocând în acest sens prevederile dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă potrivit cărora„Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”.
Consideră recurenta că în raport de dispozițiile legale reținute, instanța avea obligația de a pune în discuția contradictorie a părților excepțiile invocate din oficiu, respectiv excepția inadmisibilității acesteia, sens în care trebuiau citate, pentru a da astfel acestora posibilitatea de a se prezenta în fața instanței și de a formula apărări, însă susține recurenta că, în speță, așa cum rezultă din sentința recurată, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 4001 Cod pr. civilă, fără a motiva în fapt și în drept excepția invocată, și la același termen de judecată a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Consideră recurenta contestatoare că procedând în acest fel, prima instanță a încălcat flagrant atât principiul contradictorialității ce guvernează procesul civil, cât și dreptul său la apărare, principii ce impun cerința ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanță mai înainte ca aceasta să fie pusă în dezbaterea părților, sens în care instanța era obligată să acorde un nou termen de judecată pentru a răspunde la excepțiile invocate din oficiu.
Recurenta-contestatoare apreciază pe fondul cauzei, raportat strict la inadmisibilitate, că sancțiune procesuală ce exclude dreptul părții de a se adresa instanței, în speță, este inaplicabilă atât în raport de prevederile art. 21 din Constituție, care statuează asupra accesului liber la justiție, cât și în raport de imposibilitatea contestării dreptului creditorului de a se adresa instanței de executare, cu o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 4001 Cod pr. civilă în baza unui temei de drept care permite formularea unei astfel de cereri și care nu exclude formularea. Astfel, dispozițiile art. 4001 Cod pr. civilă care prevăd că „împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate și în cadrul judecării contestației la executare”, nu exclud posibilitatea solicitării partajului în cadrul unei contestații la executare prin care nu se contestă executarea sau un act de executare.
Consideră recurenta contestatoare că, în condițiile în care dispozițiile legale anterior enunțate nu prevăd expres necesitatea contestării executării sau a unui act de executare ca o condiție a admisibilității solicitării partajului pe calea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 4001 Cod pr. civilă, prezenta contestație la executare este perfect admisibilă.
Învederează recurenta-contestatoare că raportat la dispozițiile art. 399 Cod procedură civilă, potrivit căruia „Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, în calitate de creditoare a intimatului-debitor T. I. R. justifică interes în a solicita partajarea imobilului pe calea contestației la executare, chiar și în ipoteza necontestării exprese a niciunui act de executare, întrucât, existența proprietății comune împiedică temporar realizarea creanței sale, situație care constituie un impediment la executare, impediment care îi vatămă interesele.
În ceea ce privește solicitarea instanței de a proceda mai întâi la urmărirea bunurilor proprii, recurenta învederează că potrivit dispozițiilor art. 3711 alin. 3 Cod pr. civilă.„Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Arată recurenta că dispozițiile legale enunțate prevăd expres posibilitatea creditorului de a apela simultan la orice formă de executare, astfel încât susținerile primei instanțe potrivit cu care, în speță, își poate satisface creanța prin executarea veniturilor debitorului, nefiind necesară partajarea bunului imobil ce aparține părților în vederea realizării cu celeritate a creanței stabilite prin titlul său executoriu, este neîntemeiată.
În ceea ce privește realizarea executării silite prin poprire, consideră recurenta că de asemenea susținerile primei instanțe nu au nici un suport legal art. 3711 alin 3 Cod pr. civilă permițând creditorului să apeleze la oricare dintre formele de executare, succesiv sau simultan, în vederea realizării creanței sale și mai mult decât atât, executorul judecătoresc a solicitat informații cu privire la locul de muncă al debitorului, răspunsul fiind negativ.
Consideră recurenta că în raport de dispozițiile legale anterior enunțate, măsura înființării popririi asupra veniturilor debitorului nu este posibilă, cu atât mai mult cu cât din probele administrate a rezultat că acesta deține în proprietate un imobil, respectiv imobilul din Tulcea, ., județul Tulcea, a cărei executare silită a solicitat-o, iar în raport de cuantumul ridicat al creanței, formele de executare silită trebuiau combinate, în vederea aducerii la îndeplinire, cu celeritate, a obligației prevăzute în titlul executoriu.
În ceea ce privește susținerea instanței de fond că autoturismul deținut de debitor ar fi îndestulător raportat la valoarea creanței, recurenta precizează faptul că procesul-verbal de sechestru a fost întocmit de Primăria Municipiului Tulcea, iar pe cale de consecință bunul mobil a fost sechestrat pentru sumele pe care debitorul le are de achitat către această instituție.
Examinând recursul formulat se contată că acesta este fondat pentru cele ce urmează.
Inițial, P. B. România s-a adresat Judecătoriei Tulcea cu o contestație la executare formulată în temeiul art. 399 și următoarele Cod pr. civilă și art. 4001 Cod pr. civilă solicitând să se dispună împărțirea imobilului proprietatea comună a intimaților T. I. R. și T. V. G., imobil situat în Municipiul Tulcea ..
La termenul de judecată din data de 19.07.2012, termen la care cauza a rămas în pronunțare, instanța nu a pus în discuție inadmisibilitatea acțiunii, deși, după amânarea pronunțării, a respins-o ca atare.
Or, în aceste condiții, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea legii, fiind realizat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, întrucât nu s-a dat eficiență prevederilor art. 137 alin. 1 și 2 Cod pr. civilă.
În altă ordine de idei, potrivit art. 4001 Cod pr. civilă împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate și în cadrul judecării contestației la executare.
Din această perspectivă se observă că nu este exclusă posibilitatea solicitării partajului în cadrul unei contestații la executare, nefiind prevăzută expres necesitatea contestării executării sau a unui act de executare ca o condiție a admisibilității partajului pe calea contestației la executare.
Așa fiind, urmează ca instanța, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, să admită recursul, să caseze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe în vederea soluționării pe fond a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta-contestatoare PIREUS B. ROMÂNIA S.A., cu sediul ales pentru comunicare acte de procedură în municipiul C., .-84, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2218 din data de 30 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”, în contradictoriu cu intimații T. I. R., cu domiciliul în municipiul Tulcea, ., jud. Tulcea și T. V. G., cu domiciliul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe în vederea soluționării pe fond a acesteia,
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. D. P. R. A. V. Ș. R.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond I.S.
Redactat jud. R.A.V./26.02.2013
Tehnoredactat gref. G.R./21.03.2013/2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 140/2013. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 70/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
