Contestaţie la executare. Decizia nr. 70/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 70/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 7480/327/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 70
Ședința publică de la 06 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D. P.
Judecător R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-intimată S.C. U. L. C. IFN S.A, cu sediul în mun. București, .-25, sector 1, București, împotriva sentinței civile nr. 2174 din data de 13 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”, în contradictoriu cu intimata-contestatoare S.C. V. C. S.R.L., cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate recurentei-intimate de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea în cauză la data de 06 februarie 2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea și înregistrată sub nr._ la data de 25.10.2011, contestatoarea S.C. „V. C.” S.R.L. Tulcea a formulat contestație împotriva executării silite pornită împotriva sa la cererea S.C. „U. L. C.” I.F.N. S.A., solicitând anularea somației nr. 260/2011 din data de 03.10.2011 și a procesului-verbal nr. 260/2011 din data de 08.09.1011 privind stabilirea cheltuielilor de executare.
În motivare, contestatoarea a arătat că în baza contractului de leasing financiar nr._/ Valcorpo -1-001 din 09.11.2007 a devenit utilizatorul unui autoturism marca Chrysler 300 C
A mai arătat contestatoarea că acest contract a avut o valoare de 31.292,24 lei fără T.V.A., din care a achitat aproximativ 25.000 euro, din care 9.362,77 euro cu titlu avans iar diferența în rate lunare. În anul 2009 pe fondul unor probleme financiare contestatoarea nu a mai reușit să plătească ratele la termen astfel încât autoturismul a fost ridicat de către firma de leasing.
În drept, contestația nu a fost motivată.
În dovedirea contestației au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv somația nr. 260/2011/03.10.2011, dovada de comunicare, contractul de leasing financiar nr._/ Valcorpo-1-001 din 09.11.2007, Încheierea din data 12.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, procesul-verbal nr. 260/2011/08.09.2011, adresa nr. 2118/30.09.2010 emisă de intimată.
La solicitarea instanței, s-a atașat dosarul de executare nr. 260/2011 al B.E.J. D. D..
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată și menținerea executării și a tuturor actelor de executare îndeplinite de executorul judecătoresc. A arătat intimata că, întrucât contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile de plată asumate prin contractul de leasing, a procedat la emiterea notificării de reziliere nr. 413/21.09.2009 și a demarat procedura executării silite prin intermediul B.E.J. D. D., formându-se dosarul nr. 260/2011 privind obligarea debitoarei la restituirea autovehiculului contractat. Prin Încheierea din data 12.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._ s-a dispus încuviințarea executării silite.
A mai arătat intimata că somația cuprinde toate mențiunile impuse de lege și a fost comunicată contestatoarei care nu s-a conformat acesteia, astfel că executorul judecătoresc a demarat procedura recuperării autoturismului, bun ce nu a fost găsit în posesia debitoarei. Cu privire la susținerile contestatoarei s-a arătat că o executare silită inițiată fără temei pentru reposesia bunului nu ar echivala decât cu o acutizare a pierderilor deja suferite, iar o eventuală reposesie până la data de 30.09.2009 ar fi fost practic imposibilă, presupunând fie existența unui proces-verbal de predare-primire între părți (predare amiabilă), fie existența unui dosar de executare. În ceea ce privește procesul-verbal contestat, s-a arătat că și acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor impuse de lege iar cuantumul cheltuielilor de executare a fost stabilit la un nivel valoric rezonabil.
În susținere, au fost depuse înscrisuri reprezentate de adresa de notificare nr. 413/21.09.2009, cererea de executare silită, Încheierea din data 12.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, somația nr. 260/2011/03.10.2011 și dovada de comunicare, proces-verbal nr. 260/2011/08.09.2011, proces-verbal din data de 19.10.2011, contractul de leasing financiar nr._/ Valcorpo-1-001 din 09.11.2007, împuternicire nr. 551/19.08.2011, raport de activitate, alte înscrisuri.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu interogatoriul intimatei, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru stabilirea situației de fapt și soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2174 din 13.07.2012 a Judecătoriei Tulcea a fost admisă acțiunea formulată de contestatoarea S.C. „V. C.” S.R.L. Tulcea și anulată somația din data de 03.10.2011 și procesul-verbal din data de 08.09.2011, întocmite de B.E.J. D. D. în dosarul de executare nr. 260/2011.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între S.C. „V. C.” S.R.L. Tulcea, în calitate de utilizator și S.C. „U. L. C.” I.F.N. S.A., în calitate de finanțator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr._/ Valcorpo-1-001 din 09.11.2007 având ca obiect finanțarea în sistem leasing a unui autovehicul marca Chrysler 300 C
Creditoarea S.C. „U. L. C.” I.F.N. S.A. a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu mai sus menționat în vederea recuperării autovehiculului, fiind constituit dosarul execuțional nr. 260/2011 al B.E.J. D. D., iar prin Încheierea din data 12.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._ a fost încuviințată executarea silită în contradictoriu cu debitoarea contestatoare.
A arătat judecătorul fondului că potrivit art. 3711 Cod procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
A mai arătat instanța că executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Au fost reținute de către prima instanță dispozițiile art. 575 Cod procedură civilă, potrivit cărora dacă partea obligată să predea un bun mobil determinat prin calitate și cantitate nu-și îndeplinește obligația în termen de o zi de la primirea somației, predarea lui se va face prin executare silită și cele ale art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar potrivit alin. 3 în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Contestația la executare este reglementată ca o cale specială pentru înlăturarea, în condițiile stabilite de lege, a unor acte procesuale îndeplinite în mod ilegal de organele de executare sau pentru stabilirea înțelesului unui titlu executoriu.
A mai reținut instanța de fond că, în speță, contestatoarea a invocat faptul că autovehiculul ce a făcut obiectul contractului de leasing nr._/ Valcorpo-1-001/09.11.2007 a fost recuperat de către intimata-creditoare la o dată anterioară constituirii dosarului execuțional nr. 260/2011 al B.E.J. D. D., astfel încât emiterea somației din data de 03.10.2011 și încheierea procesului-verbal de cheltuieli la data de 08.09.2011 nu se justifică.
A arătat judecătorul fondului că potrivit pct. 4.1. din condițiile generale parte integrantă din contractul de leasing, când intervine un caz de culpă, finanțatorul poate opta între a cere executarea silită a obligațiilor ce-i revin utilizatorului și pe care acesta nu le-a îndeplinit, cu plata de daune-interese sau a rezilia unilateral contractul fără punere în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă, cu plata de daune-interese de către utilizator.
De asemenea, conform pct. 4.2. B, în cazul în care finanțatorul optează pentru reziliere ca urmare a unui caz de culpă, contractul încetează de plin drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă, cu predarea bunului ce formează obiectul contractului de leasing către finanțator; data rezilierii va fi considerată data la care finanțatorul a înțeles să-și exercite opțiunea de a rezilia contractul și pe care a inserat-o în notificarea de reziliere transmisă utilizatorului.
A reținut instanța că intimata a emis în acest sens notificarea de reziliere nr. 413/21.09.2009 comunicată prin B.E.J. C. I.-I. în care s-a inserat ca dată a rezilierii 21.09.2009.
A mai reținut prima instanță că potrivit pct. 4.5. din condițiile generale parte integrantă din contractul de leasing, în cazul încetării acestuia fără să aibă loc transferul proprietății bunului către utilizator, acesta din urmă va fi obligat să-l predea la locul pe care îl va indica finanțatorul în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii de către utilizator a notificării prin care este înștiințat în legătură cu locul predării; utilizatorul este pus în întârziere de drept cu privire la obligația sa de restituire a bunului de face obiectul contractului la expirarea termenului de 10 zile; utilizatorul renunță în mod irevocabil la dreptul de a invoca vreun drept de retenție în legătură cu bunul ce face obiectul contractului; demontarea și transportul la locul indicat de finanțator se vor efectua pe cheltuiala și riscul utilizatorului; în cazul întârzierii executării acestei obligații, utilizatorul va fi obligat să continue să plătească ratele de leasing pe toată durata acestei întârzieri iar toate cheltuielile în legătură cu reintrarea în posesie vor fi suportate integral de utilizator; în cazul în care obiectul leasingului nu este restituit, finanțatorul în termen de 10 zile este îndreptățit să intre în posesie fără nicio altă formalitate prealabilă și fără a fi necesară intervenția instanței de judecată întrucât contractul de leasing constituie titlu executoriu.
S-a mai reținut de către instanță că aceste dispoziții contractuale, nu condiționează operațiunea de restituire/recuperare autovehiculului de încheierea unui proces-verbal de predare-primire între părți, iar contestatoarea a susținut că bunul a fost ridicat de reprezentanții intimatei în absența administratorului societății.
A reținut judecătorul primei instanțe că prin adresa nr. 2118/30.09.2010 intimata a arătat în mod expres că nu poate da curs solicitării de reactivare a contractului de leasing întrucât acesta a fost reziliat, iar autoturismul a fost recuperat de către companie în baza art. 4.5 din condițiile generale și că anterior constituirii dosarului de executare nr. 260/2011 al B.E.J. D. D., intimata S.C. „U. L. C.” I.F.N. S.A. a mai formulat o cerere de executare silită în vederea recuperării autovehiculului ce a făcut obiectul contractului de leasing nr._/VALCORPO-1-001/09.11.2007, fiind constituit dosarul execuțional nr. nr. 27/2010 al B.E.J. D. D. și în care s-a emis somația din data de 10.02.2010.
Împotriva acestei executări, S.C. „V. C.” S.R.L. Tulcea a formulat contestație la executare ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Tulcea iar prin Sentința civilă nr. 2939/18.10.2010 s-a respins cererea, reținându-se că nu s-a invocat niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a actului de executare efectuat, ci chiar s-a învederat faptul că intimata a intrat în posesia autoturismului.
A arătat judecătorul fondului că din cuprinsul dispozițiilor art. 3711 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora, în cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire pe cale silită, reiese că executarea silită este nelegală atunci când obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită anterior începerii acesteia, instanța apreciind, că atâta timp cât din adresa nr. 2118/30.09.2010 emisă chiar de către intimată rezultă că autoturismul a fost recuperat, dreptul creditorului se consideră realizat, iar în această împrejurare, pornirea celei de-a doua executări silite apare ca lipsită de temei legal.
Împotriva acestei sentințe „U. L. C.” I.F.N. S.A. București a formulat recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că la data de 09.11.2007, U. L., în calitate de finanțator și V. C., în calitate de utilizator, au încheiat Contractul de leasing financiar nr._/ Valcorpo-01-001, agreat pentru o perioadă de 48 de luni, echivalentul a 48 de rate lunare de leasing, obiectul leasingului constituindu-l autoturismul marca Chrysler 300 C
A mai arătat recurenta că în anul 2009 contractul de leasing a fost reziliat, pentru restanțe enorme la plata ratelor de leasing, S.C. „V. C.” S.R.L. Tulcea înregistrând întârzieri mari la plata ratelor de leasing și a decontărilor de asigurare, astfel că la data de 21.09.2009, datoria utilizatorului față de U. Lesing se ridica la suma de 26.034,01 lei.
Susține recurenta că date fiind restanțele foarte mari la plata ratelor de leasing a decis rezilierea contractului și a comunicat utilizatorului această decizie prin notificarea nr. 413/21.09._, transmisă prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc Coșoranu I. I., în cadrul notificării, utilizatorului fiindu-i pus în vedere să predea obiectul leasingului.
Arată în continuare recurenta că a demarat o primă executare silită pentru recuperarea bunului la începutul anului 2010 în dosarul de executare nr. 27/2010, închis prin retragerea titlului de executare, iar în septembrie 2010 a comunicat din eroare faptul că s-ar fi reușit recuperarea bunului.
Precizează recurenta-intimată că la data de 10.09.2010 S.C. „V. C.” S.R.L. Tulcea a adresat U. L. o cerere prin care a solicitat reactivarea contractului de leasing, iar la data de 30.09.2010 U. a comunicat utilizatorului că dată fiind intervenirea rezilierii, nu poate da curs solicitării de reactivare a contractului, iar dintr-o eroare, prin această adresă de răspuns s-a specificat faptul că bunul ar fi fost ridicat de către U. și că s-ar afla în posesia acesteia.
Arată în continuare recurenta că în anul 2011 a identificat eroarea intervenită și a inițiat din nou executarea în vederea recuperării bunului, după verificarea portofoliului de clienți rău platnici fiind identificată eroarea intervenită cu privire la autoturism și demarate noi demersuri pentru recuperarea bunului.
În acest sens, în luna august 2011 a solicitat societății C.`s G. Serv S.R.L. colaboratoarea U. cu privire la serviciile specifice de identificare a bunurilor pe care utilizatorii refuză să le predea către societatea de leasing, să identifice autoturismul Chryseler, iar așa cum rezultă din raportul de activitate datat 03.01.2012, bunul nu a fost identificat de către C.`s G..
Precizează recurenta că, în paralel, a demarat și o a doua executare silită în vederea recuperării autoturismului, pe rolul Biroului Executoriului Judecătoresc D. D. formându-se un nou dosar de executare nr. 260/2011. La data de 12.09.2011, organul de executare a obținut încuviințarea executării în dosarul nr._, potrivit Încheierii pronunțate de Judecătoria Tulcea, iar la data de 03.10.2011, organul de executare a transmis somația prin care i s-a pus în vedere utilizatorului să predea autoturismul.
Susține recurenta că până în prezent toate demersurile executorului D. D. de a identifica și recupera autoturismului au eșuat și că din data de 21.09.2009 și până în prezent, nu a avut nici un moment posesia autoturismului
În continuarea, arată recurenta că la data de 30.03.2012 U. L. a comunicat V. C. adresa nr. 637/30.03.2012, prin care a adus la cunoștință fostului utilizator că autovehiculul marca Crysler 300 C, având . 1A8G6E7M56Y133567 și înmatriculat cu_ nu a fost recuperat de, așa cum eronat s-a precizat prin adresa nr. 2118/30.09.2010 și că bunul nu a intrat în posesia U. Lasing.
Învederează recurenta-petentă că nici la momentul promovării recursului U. L. nu a intrat în posesia bunului și că acesta se află încă în posesia fostului utilizator, iar Judecătoria Tulcea a admis contestația pe baza adresei nr. 2118/30.09.2010, emisă de ea prin care s-a menționat dintr-o eroare faptul că autoturismul ar fi fost recuperat, iar singurul argument care a stat la baza admiterii contestației adresa nr. 2118/30.09.2010 emisă de ea prin care s-a specificat faptul că bunul ar fi fost recuperat de către U., însă în realitate bunul nu a fost niciodată recuperat, iar precizarea respectivă constituie o eroare materială a angajatului care a întocmit adresa în cauză
Susține în continuare recurenta că U. este cea mai mare societate de leasing auto din România, cu un portofoliu de clienți extrem de vast și cu un aparat de lucru considerabil, iar aparatul de lucru este format din sute de angajași proprii, dar și din zeci de colaboratori externi, care funcționează în numele ei în diverse orașe din țară, și dată fiind vastitatea parcului auto, volumul de muncă pe care îl implică gestionarea acestuia, dar și faptul că informația cu privire la un bun oferit în leasing este gestionată de un număr mare de colaboratori, inclusiv colaboratori externi, se poate întâmpla și se întâmplă destul de des să existe erori materiale cu privire la situația uneia sau alteia dintre mașinile oferite în leasing.
O astfel de eroare a intervenit cu privire la bunul oferit în leasing utilizatorului V. C., iar din cauza acestei erori, titlul executoriu a fost inițial retras de la executare și astfel s-a încheiat dosarul de executare nr. 27/2010. După descoperirea erorii, recuperarea bunului a fost reinițiată prin deschiderea unui dosar de executare nr. 260/2011.
Susține recurenta că judecătorul fondului a luat totuși în considerare un înscris eronat, deși specificațiile din acest înscris sunt contrazise de alte împrejurări, și deși conținutul acestui înscris nu este susținut de alte probe, ci dimpotrivă și consideră că situația de fapt trebuie lămurită prin coroborarea și interpretarea adecvată a tuturor probelor, iar nu pe baza unei singure adrese, cu atât mai mult se impune analizarea ansamblului probator sau eventuala suplimentare a probelor, singura probă luată în considerare de instanță la pronunțarea soluției, adresa nr. 2118/30.09.2010 fiind contestată.
Astfel, prin răspunsurile la întrebările 9, 10, 11 din interogatoriul formulat de contestatoare, U. a specificat expres în repetate rânduri, că după momentul rezilierii, 21.09.2009, bunul nu a fost recuperat și nu s-a aflat în posesia sa nici un moment.
Menționează recurenta că la dosar a fost depusă adresa din martie 2012, prin care U. a arătat o dată în plus că bunul nu a intrat în posesia sa, iar instanța nu a luat în considerare această adresă și nu a indicat de ce a fost îndepărtată în ansamblul probator
Susține în continuare recurenta că societatea C.`s G. nu a putut identifica și ridica bunul și s-a depus raportul care contrazice evident conținutul adresei nr. 2118/30.09.2010, iar ea a depus înscrisuri emanând de la firma de recuperări care colaborează cu ea pentru ridicarea autoturismelor utilizatorilor rău-platnici, înscrisuri care atestă că bunul nu a fost identificat și nu a putut fi recuperat.
Consideră recurenta că varianta fraudulos susținută de utilizator potrivit căreia bunul ar fi fost ridicat de societatea de recuperări, în lipsa administratorului V. C. nu poate fi în realitate susținută, iar dacă o astfel de recuperare s-ar fi produs, aceasta ar fi trebuit atestată printr-un document care să emane de la ea și de la firma de recuperări (proces verbal de predare-primire a autoturismului), însă un astfel de document nu există și nici nu poate exista, din moment ce prin raportul societății C.`s G. se subliniază că bunul nu a fost găsit.
Susține recurenta că executarea silită care a făcut obiectul dosarului nr. 26/2010 s-a încheiat fără a fi fost recuperat bunul,iar din datele cauzei rezultă fără putință de tăgadă aspecte care nu au fost contestate de V. C. și care lămuresc situația bunului și dau răspuns întrebării privind detentorul actual al acestuia, anume: cu privire la contractul de leasing încheiat de utilizator a existat o primă executare dosarul de executare nr. 278/2010, care s-a finalizat fără a fi fost recuperat bunul.
Consideră recurenta că din analiza acestui prim dosar de executare și a procesului-verbal de încercare a executării, s-ar fi putut observa că, în ciuda tuturor eforturilor sale, bunul nu a putut fi recuperat, iar dacă acesta nu a fost recuperat prin firma de ridicări auto societatea C.`s Group, dar nici în cadrul executării silite, rezultă că în toată perioada 2009 și până în prezent autoturismul nu s-a aflat nici un moment în posesia sa și că aceasta se afla în continuare în posesia utilizatorului
În condițiile mai sus enunțate, susține recurenta evenimentul de fapt cel mai important pentru soluționarea cauzei și anume eventuala reposesie a autoturismului de către ea și pornirea unei noi executări cu privire la un bun care se află deja în posesia U. a rămas nelămurit, iar instanța a statut asupra fondului fără a lua în considerare că afirmația sa din adresa nr. 2118/30.09.2010 era și este contestată și fără a observa că această afirmație eronată este contrazisă de celelalte probe.
Consideră recurenta că în măsura în care existau nelămuriri cu privire la aspectul principal al cauzei, instanța ar fi trebuit să administreze alte probe și să solicite noi lămuriri, ceea ce nu s-a întâmplat.
Precizează că mai bine de trei ani încercă recuperarea bunului său prin toate mijloacele legale pe care le are la dispoziție, iar dacă bunul s-ar fi aflat în posesia sa nu ar fi existat niciu un interes ca timp de trei ani să se efectueze cheltuieli foarte mari în încercarea de recuperare a bunului.
Susține recurenta că, așa cum a arătat, U. L. are de recuperat sume foarte mari de la utilizator, în acest sens arătând că ea a contractat un credit pentru a plăti prețul integral al autoturismului către furnizor, a plătit acest preț furnizorului și a rămas cu o mare parte dintre aceste sume neacoperite (12.231,74 euro fără T.V.A. capital nefacturat și 23.383,29 lei, reprezentând facturi emise și neachitate –rate de leasing scadente, prime de asigurare, cheltuieli de executare), timp de mai bine de trei ani ea fiind lipsită de posesia bunului.
Învederează recurenta că în condițiile unui prejudiciu atât de mare, nu are nici un interes să-și mărească acest prejudiciu prin suportarea, pe parcursul a trei ani a tuturor costurilor de executare silită, iar dacă s-ar fi analizat maniera în care au fost formulate întrebările din interogatoriu propus de contestatoare –întrebarea nr. 8 s-ar fi observat că intenția contestatoarei este aceea de a „relua” contractul de leasing, dar fără achitarea tuturor cheltuielilor generate de utilizarea frauduloasă a bunului timp de trei ani. Intenția de reluare a contractului aparține celui care are încă posesia bunului
Apreciază recurenta că toate întrebările din interogatoriu propus de contestatoare sunt edificatoare cu privire la intențiile reale ale utilizatorului și pot forma instanței o imagine asupra posesorului real al bunului.
Astfel, arată recurenta, întrebarea nr. 8 din interogatoriu propus de contestatore „de ce nu sunteți de acord ca pentru suma neplătită să încheiem un contract prin care, în mai multe rate, să plătim această restanță”, subliniază intenția reală a utilizatorului, și consideră că, practic, după intervenirea rezilierii, utilizatorul a ascuns bunul supus urmăririi silite și a încercat ca în această modalitate să o determine pe ea să fie de acord cu reactivarea contractului de leasing.
Consideră recurenta că în concepția utilizatorului imposibilitatea în care se află de a identifica și de recupera bunul, este o modalitate de a „forța” reactivarea contractului, chiar dacă vreme de trei ani ratele de leasing nu au fost plătite și în ciuda tuturor prejudiciilor suportate până în prezenta de către ea, și mai mult, după cum se observă din conținutul întrebării, utilizatorul încercă să obțină chiar și o eșalonare a sumelor restante de plată.
Susține în continuare recurenta că un utilizator care nu ar avea posesia bunului nu ar ridica întrebări privind semnarea unui acord privind restanțele, pentru simplul motiv că după trei ani de la intervenirea rezilierii bunul nu ar mai putea să se afle în patrimoniul său.
Astfel, este de notorietate că, în situația în care contractele de leasing încetează din culpa utilizatorului înainte de termen, societățile de leasing încearcă să diminueze prejudiciul suferit prin vânzarea bunului sau încheierea unui nou contrat de leasing.
Cu privire la bunul utilizatorului, susține recurenta că nu s-a efectuat nici un fel de operațiune întrucât acesta nu a putut fi reposedat, și ar fi cel puțin contrar intereselor sale economice ca bunul deși recuperat în urmă cu trei ani, cum susține utilizatorul, să nu fi fost înstrăinat, ci menținut în parcul său auto fără nici un scop.
Examinând recursul formulat se contată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează.
Inițial, între S.C. „V. C.” S.R.L. Tulcea, în calitate de utilizator și S.C. „U. L. C. I.F.N. S.A., în calitate de finanțator, s-a încheiat contactul de leasing financiar nr._/Valcorpo-1-001 din data de 09.11. 2007, având ca obiect finanțarea în sistem leasing a unui autovehicul marca Chrysler 300 C
Ulterior, S.C. „U. L. C. I.F.N. S.A. a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu în vederea recuperării autovehiculului, fiind constituit dosarul execuțional nr. 260/2011 al B.E.J. D. D..
Însă, anterior acestui moment, recurenta S.C. U. L. C. I.F.N. S.A a mai formulat o cerere de executare silită în vederea recuperării autovehiculului ce a făcut obiectul contractului de leasing nr._/Valcorpo-1-001/09.11.2007, fiind constituit dosarul execuțional nr. 27/2010 al B.E.J. D. D. și în care s-a emis somația din data de 10.02.2010.
Împotriva acelei primei executări, S.C. V. C. S.R.L. a formulat contestație la executare ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Tulcea, iar prin sentința civilă nr. 2939/18.10.2010 s-a respins contestația, reținându-se în esență că nu s-a invocat nici un motiv de nelegalitate sau netemenicie a actului de executare efectuat, învederându-se faptul că actuala recurentă a intrat în posesia autoturismului.
Mai mult, din adresa nr. 2118/30.09.2010, emisă de recurentă, rezultă că autoturismul a fost recuperat.
Susținerile recurentei potrivit cărora autoturismul s-ar afla încă în posesia intimatei, iar acest lucru rezultă inclusiv din interogatoriul propus de S.C. „V. C.” S.R.L., nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute, din interpretarea coroborată a întregului probatoriu administrat în cauză nerezultând un asemenea aspect.
Intenția S.C. „V. C.” S.R.L. de a relua contractul de leasing încheiat între părți nu poate fi interpretată ca dovedind faptul că aceasta s-ar afla încă în posesia bunului.
În raport de toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. Cod pr. civilă urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca legală și temeinică.
În temeiul art. 274 Cod pr. civilă instanța va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de recurenta-intimată S.C. U. L. C. I.F.N. S.A, cu sediul în municipiul București, .-25, sector 1, București, împotriva sentinței civile nr. 2174 din data de 13 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata-contestatoare S.C. V. C. S.R.L., cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul ca nefondat.
Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică la 6 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. D. P. R. A. V. Ș. R.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond I.S.
Redactat jud. R.A.V./06.03.2013
Tehnoredactat gref. G.R./21.03.2013/2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 71/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 10/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
