Pretenţii. Decizia nr. 140/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 140/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 1566/327/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 140

Ședința publică de la data de 23 octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D. P.

Judecător V. M.

Grefier D. B.

Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2239 din data de 05 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._ /2012, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. T., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că, apelul este declarat și motivat în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; intimatul-pârât nu a depus la dosar întâmpinare, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrata la data de 22.02.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA a chemat in judecata pe pârâtul M. T. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2102,40 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare actualizată până la data plății efective.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat ca in perioada 27.03.2010 – 02.04.2010 pârâtul a fost internat la S. Județean de Urgență Tulcea, ca urmare a unui accident rutier, CAS Tulcea decontând spitalului suma de 2102,40 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de asistența medicală acordată pârâtului, spitalul urmând să recupereze contravaloarea de la persoana vinovată.

Reclamantul a precizat că deși pârâtul a fost notificat prin adresa nr. 6155/15.05.2010, acesta nu s-a prezentat și nu a înțeles să achite acest debit. Totodată, reclamantul a invocat prevederile art. 313 alin. 1 si 2 din Legea nr. 95/2006 și a susținut că, persoana care apare înregistrată ca are o datorie nu poate fi persoana vinovata de producerea agresiunii, ci cea care a fost internată, dar în majoritatea cazurilor persoanele agresate fac și plângeri penale, dacă nu se întâmplă așa nici instituția sanitară nu-și poate recupera cheltuielile de spitalizare.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar în fotocopie următoarele înscrisuri: decont de cheltuieli, f.o. clinică generală, tabel cu persoanele care au beneficiat de tratament medical ca urmare a daunelor cauzate sănătății, adresa nr. 6155/15.05.2010.

In drept s-au invocat disp. art 1073 c.civ coroborat cu art. 313 din Lega nr. 95/2006.

Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 2239 din data de 05 iunie 2013 a respins cererea formulată de către reclamant, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea introductiva de instanță, reclamantul a solicitat despăgubirea sa de către pârât cu contravaloarea asistenței medicale acordate acesteia, arătând în considerentele de fapt ale cererii ca această obligație îi incumbă ca o consecință a faptului că a beneficiat de servicii și nu a prezentat documente privind persoana vinovată de producerea agresiunii. Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 313 alin. 1 si 2 din Legea nr. 95/2006.

Cum persoana care produce daune sănătății unei alte persoane nu poate fi chiar persoana vătămată, prima instanță a reținut că M. T. nu a avut decât calitatea de persoană agresată, astfel încât nu are nicio obligație față de reclamant, singura obligată la plata despăgubirilor neputând fi decât persoana vinovata de agresiune. Pârâtul a fost victima unei agresiuni și nu avea obligația să anunțe S. în legatură cu numele agresorului și nici de a introduce plângere penală la organul judiciar competent, așa cum menționează chiar reclamantul, instituția medicală are obligația de a efectua demersuri pentru a afla persoana vinovată de producerea prejudiciului.

S-a mai susținut că persoanele asigurate, ca plătitori ai contribuției, beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau accident având, astfel cum rezultă din art. 218 alin 2 lit. h din Legea nr. 95/2006 dreptul de a beneficia de servicii medicale de urgență, lege care reglementează și aspectul cheltuielilor ocazionate de această situație, arătând în art. 93 alin 1 că „finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății Publice și bugetul Ministerului Administrației și Internelor, din bugetul Fondului Național Unic de asigurări sociale de sănătate etc.”

Mai mult, potrivit art.220 din Legea 95/2006 și împrejurarea că pârâtul a fost internat în regim de urgență, acesta a beneficiat de servicii de urgență medico-chirurgicale.

În consecință, prima instanță a apreciat că, nimic nu îndreptățește furnizorul de servicii medicale să solicite și contravaloarea acestora câtă vreme sunt prestate în regim de urgență, reglementarea posibilității furnizorului de servicii medicale de a acționa pe cei vinovați de lezarea sănătății altor persoane se înscrie în logica legii și explică rațiunea acesteia, aceea că acordarea asistenței medicale de urgență să fie un drept al cetățeanului și o datorie a statului.

Împotriva sentinței civile nr. 2239 din data de 05 iunie 2013 a declarat apel reclamantul S. Județean de Urgență Tulcea, care a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică.

S-a susținut în motivarea apelului că pârâtul a declarat la internarea în spital că a fost victima unei accident de circulație fiind internat de la 27.03.2010 până la 02.04.2010, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 2102,40 lei.

S-a mai susținut că, potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea victimei unui accident ori agresiune.

Textul de lege face trimitere la cel ce a provocat . sau accidentul („aduce daune sănătății”, însa sunt situații, cum este cazul în speța, unde autorul accidentării/agresorul nu este cunoscut. In speța, pârâtul declară că a fost victima unei agresiuni dar nu depune plângere împotriva persoanei vinovate.

Se menționează că, în toate secțiile spitalului, inclusiv la cea de primire urgente, sunt afișate prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006-pacienților aducându-se la cunoștință și verbal faptul că, chiar dacă au asigurare valabilă, CAS nu decontează cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor, urmând ca aceștia să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.

În speța, pârâtul s-a prezentat la serviciul de urgenta declarând ca a fost victima unei agresiuni iar ulterior, „împăcându-se” probabil cu autorul nu a mai întreprins nici un demers pentru a recupera de la acesta suma datorată pentru spitalizare și a o depune la spital și nici nu a mai formulat o reclamație împotriva acestuia.

Ori, S. Județean de Urgenta Tulcea nu este abilitat sa efectueze nici un fel de cercetare in ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul și nu poate decât să se constituie parte civilă in dosarul penal, în cazul în care pacientul reclamă . și se dispune cercetarea sau începerea urmăririi penale, ori judecarea cauzei penale respective.

In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii care nu au fost denunțați, cum este și cazul în speța, cel agresat sau accidentat are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr.95/2009 și anume: fie să plătească el de buna voie, din veniturile sale, cheltuielile de spitalizare; fie sa le recupereze pe cale amiabila de la agresor si să le depună la spital ; fie sa-1 acționeze ulterior pe acesta in instanța, pentru a recupera sumele respective pe cale civilă- având drept dovada documentele emise de spital sau de către instanță .

Se susține că, nu există nici o excepție în acest sens în

cuprinsul legii, textul de lege fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru

persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente

nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sănătate ,chiar dacă acestea au

fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții

spitalului.

In cazul admiterea cererii, pârâtul, în baza hotărârii instanței, se poate îndrepta pentru recuperarea cheltuielilor de spitalizare, pe cale civilă, împotriva celui ce l-a agresat/accidentat, fiind dusă la îndeplinire astfel voința legiuitorului - aceea de a obliga persoana care a provocat daune sănătății altei persoane să suporte cheltuielile de spitalizare sau, dacă persona care a fost agresată sau a fost victima unui accident nu dorește să respecte acest lucru, să suporte cheltuielile ea însăși.

În consecință, s-a solicitat admiterea apelului așa cum s-a formulat, casarea sentinței civile nr. 2239 din 05.06.2013, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 2102,40 lei, sumă actualizată până la data plății efective.

Analizând legalitatea sentinței apelate în raport de criticile invocate, tribunalul constată că apelul este fondat.

Potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Se constată astfel că textul de lege enunțat este imperativ, obligând furnizorii de servicii medicale să recupereze cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată persoanelor care au fost victimele unor agresiuni.

În același timp, legea statuează și asupra modalității în care se poate realiza acest lucru, respectiv calea procesuală, conferind astfel, ex lege, calitate procesuală activă furnizorilor de servicii medicale pentru recuperarea acestor sume.

Această cale procesuală care poate fi evident atât civilă, cât și penală, poate fi folosită de recurentul reclamant cu condiția cunoașterii persoanei agresorului - posesor al calității procesule pasive potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006.

Cum identitatea agresorului nu a fost făcută cunoscută, recurentul reclamant nu a putut folosi calea penală și nici pe cea civilă pentru îndeplinirea obligației sale.

Deși sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina pârâtului obligația de a comunica numele persoanei care a provocat accidentul rutier, recurentul reclamant a arătat că și-a îndeplinit sarcina de a-i aduce la cunoștință existența prejudiciului, necesitatea achitării acestuia și lămuririle necesare prin emiterea adresei nr.6155/15.05.2010.

În situația în care însă furnizorul de servicii medicale nu a cunoscut persoana vinovată de producerea prejudiciului pentru a o putea acționa în justiție și atâta timp cât victima agresiunii nu a acționat-o în judecată pentru a-i da posibilitatea recuperării prejudiciului, optând pentru alte căi de desocotire cu agresorul, se apreciază că victima agresiunii se face vinovată de faptul nepunerii la dispoziție a datelor necesare titularului acțiunii, ceea ce conduce la un așa zis transfer al culpei de la agresor la victima agresiunii.

În alte cuvinte, în situația în care nu este îndeplinită condiția sine qua non pentru exercitarea acțiunii prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006, titularul acestei acțiuni care este totuși obligat să recupereze această sumă poate acționa și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana vinovată de neîndeplinirea condiției, respectiv de la victima agresiunii, concluzie care de desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 95/2006.

În subsidiar, se mai reține și că în condițiile acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, acțiunea recurentului reclamant este pe deplin îndreptățită, fiind îndeplinite toate condițiile acțiunii în restituire.

De precizat este că, în cauză, a avut loc o mărire a unui patrimoniu cu suma reprezentând cheltuieli de spitalizare, deși această mărire nu provine dintr-o faptă ilicită.

Față de toate aceste considerente și în baza art. 480 alin.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, urmează să fie admis apelul, ca fondat.

În consecință, va fi schimbată în totalitate sentința civilă atacată, în sensul că va fi admisă ca fondată acțiunea formulată de S. Județean de Urgență Tulcea și va fi obligat intimatul-pârât M. T. să plătească reclamantului apelant suma de 2102,40 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată până la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil formulat de apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2239 din data de 05 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._ /2012, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. T., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, ca fondat.

Schimbă în totalitate sentința civilă atacată, în sensul că admite ca fondată acțiunea formulată de S. Județean de Urgență Tulcea.

Obligă pe intimatul-pârât M. T. să plătească reclamantului- apelant suma de 2102,40 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată până la data plății efective. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 octombrie 2013.

Președinte,

L. D. P.

Judecător,

V. M.

Grefier,

D. B.

Jud. fond M.L.Ș.

Red. dec.civ. jud. L.D.P./11.11.2013

Tehnoredactat gref. D.B./20.11.2013/4 ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 140/2013. Tribunalul TULCEA