Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 234/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 234/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 77/88/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 234/2013

Ședința publică de la 27 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. B.

JUDECĂTOR: E. B.

JUDECĂTOR: V. A.

GREFIER: L. R.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul pârât S. L. INDEPENDENT "SALVARE", prin reprezentant legal D. C. G., cu sediul procesual ales la C.N.S. Cartel Alfa în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva încheierii din 03.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. L. INDEPENDENT "SALVAREA" repezentat de I. M., cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea și în Babadag, ., ., jud. Tulcea, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice - îndreptare eroare materială.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 13 martie 2013, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când a vând nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 20 martie 2013 și la această dată, când a pronunțat următoarea hotărâre.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea la data de 28.11.2012 petentul S. L. Independent „Salvarea” prin reprezentant legal D. C. G., în calitate de președinte, a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii pronunțată de Judecătoria Tulcea la data de 13.09.2012 în dosarul nr._ în sensul rectificării numelui persoanei care a formulat cererea de înscriere către instanță a modificărilor intervenite în componența organului de conducere al sindicatului, precum și a temeiului juridic al admiterii cererii.

Prin încheierea pronunțată la data de 3 decembrie 2012 instanța a admis în parte cererea și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul încheierii din 13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._ în sensul că în loc de „în conf. cu disp. art.44 din O.G.26/2000” se va citi „în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 62/2011”.

Totodată, a respins cererea privind rectificarea numelui persoanei care a formulat cererea de înscriere către instanță a modificărilor intervenite în componența organului de conducere al sindicatului întrucât aceasta a fost formulată de I. M. și nu de către D. C. G..

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că din examinarea conținutului încheierii din 13.09.2012 din dosarul nr._ instanța a constatat că din eroare s-a trecut ca fiind temeiul juridic al cererii „O.G. nr.26/2000” în loc de „Legea nr.62/2011” cum corect este.

Referitor la rectificarea numelui persoanei care a formulat cererea de înscriere către instanță a modificărilor intervenite în componența organului de conducere al sindicatului, prima instanță a reținut că aceasta a fost formulată de I. M. și nu de către D. C. G..

Împotriva încheierii din 03 decembrie 2012 a formulat recurs pârâtul S. L. INDEPENDENT " SALVAREA", prin reprezentant legal D. C. G., care a criticat-o ca netemeinică, nelegală.

S-a susținut că, în încheierea de ședință din 13.09.2012 s-a menționat greșit că cererea privind înscrierea modificărilor în componența organelor de conducere a Sindicatului L. Independent „SALVAREA” Tulcea a fost formulată de I. M., din moment ce reprezentantul legal este D. C. G..

S-a mai arătat că numitul I. M. s-a retras din sindicat în aprilie 2008, iar cererea de înscriere a modificărilor în registrul aflat la judecătorie a fost în realitate formulată verbal de către reprezentantul sindicatului, D. C. G.; și din eroare s-a menționat numele lui I. M..

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii de ședință din 13.09.2012 în sensul menționării că cererea a fost formulată de D. C. G. și nu de I. M..

Examinând cauza în raport de critica formulată, Tribunalul constată recursul nefondat.

Conform procesului-verbal de constituire a Sindicatului L. Independent „SALVAREA” Tulcea, din 5 ianuarie 2008 a fost ales ca președinte al Sindicatului domnul I. M., S. a dobândit personalitate juridică prin Sentința civilă nr. 2/S din 7.02.2008 a Judecătoriei Tulcea, rămasă definitivă prin nerecurare, fiind înregistrat în registrul persoanelor juridice la poziția nr. 2/28.02.2008.

Ulterior, conform extrasului din procesul-verbal al adunării generale din 21.06.2008, s-au operat modificări cu privire la statutul, componența consiliului de conducere al organizației sindicale în registrul special al Judecătoriei Tulcea, în baza sentinței civile nr. 9/S din 28 august 2008.

Prin Incheierea pronunțată de Judecătoria Tulcea la 13.09.2012, s-a dispus înscrierea modificărilor intervenite în componența organelor de conducere ale Sindicatului L. Independent „SALVAREA” Tulcea, în registrul special al sindicatelor, depunându-se în acest sens Extras din procesul-verbal din 29.08.2012, în care s-a menționat noua structură a consiliului de conducere, conform tabelului nominal (fila 32 dosar) funcția de Președinte al Consiliului de conducere revenind numitei D. C. G..

Este reală susținerea că, deși din actele întocmit și supuse înregistrării rezultă că funcția de președinte este îndeplinită de D. C., totuși în încheierea Judecătoriei Tulcea din 13 septembrie 2012 se menționează că cererea cu numărul_ a fost depusă de I. M. ca împuternicit cu efectuarea procedurii și că această precizare constituie o eroare.

Deși, în realitate, într-adevăr I. M. s-a retras din sindicat începând cu luna martie 2008, conform înscrisului aflat la fila 4 dosar recurs, totuși se constată că în dosarul privind operarea modificărilor în ce privește numirea în funcția de președinte a numitei D. C. nu există o cerere semnată de aceasta și nici nu putea fi formulată verbal cum se susține.

De aceea, neexistând o cerere privind operarea modificărilor formulate de D. C., dar existând o înregistrare mai veche a cererii formulate de I. M., instanța nu putea reține că cererea privind operarea modificărilor a fost formulată de D. C., de vreme ce nu există o astfel de cerere.

De aceea, instanța de fond a respins îndreptarea erorii materiale în lipsa unei cereri expres semnate de D. C. dar acest lucru nu are o relevanță deosebită, de vreme ce a fost admisă înregistrarea modificărilor intervenite în componența consiliului de conducere, reținându-se în încheiere că președinte al Consiliului de Conducere este doamna D. C., menționându-se apoi și toată componența echipei de conducere.

A admite în recurs că în mod greșit s-a luat act de o cerere formulată de împuternicit I. M., în condițiile în care nu există o cerere formulată nici de D. C., înseamnă a analiza dacă înregistrarea modificărilor s-a făcut legal de vreme ce nu există nicio cerere dar aceasta nu poate fi rezolvată în acest cadru procesual, iar cum recursul a fost declarat de S. L. prin președinte D. C. iar soluția de înregistrare a modificărilor îi este favorabilă, nu i se poate agrava situația în calea de atac.

De aceea, esențial este că s-au operat modificările necesare în registru și că nu poate fi considerată o eroare materială menționarea ca titular al cererii de înscriere a modificărilor în persoana lui I. M. atâta timp cât nu există o cerere semnată de D. C..

Față de aceste considerente, cum încheierea instanței de fond este temeinică, legală în raport de actele de la dosar, și cum recurentei nu i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurentul-pârât S. L. INDEPENDENT "SALVARE", prin reprezentant legal D. C. G., cu sediul procesual ales la C.N.S. Cartel Alfa în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva încheierii din 03.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. L. INDEPENDENT "SALVAREA" repezentat de I. M., cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea și în Babadag, ., ., județul Tulcea, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice - îndreptare eroare materială.

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

C. B. E. B. L. R.

V. A.

09.04.2013

Red.jud.EB

Tehnored.DS/ex. 2

10.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 234/2013. Tribunalul TULCEA