Plângere contravenţională. Decizia nr. 300/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 300/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 5650/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.300
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte: F. Șurculescu
Judecători: D. N.
E. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul M. D. I. domiciliat in Tulcea, ., jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr.447/12.02.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plangere contraventionala, in contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN TULCEA cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe si a fost depusa intampinare, după care,
Vazand ca nu mai sunt motive de amanare, instanta constata dosarul in stare de judecata si lasa cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul la Judecătoriei Tulcea sub nr._ din 13.08.2012, petentul contestator M. D. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 03.08.2012 de intimata I.P.J. TULCEA, prin care a fost amendat cu 630 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, deoarece a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 143 între localitățile Nalbant și Cataloi.
În fapt, petentul a arătat că cele consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu sunt conforme realității deoarece nu a depășit viteza legală.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Prin sentința civilă nr.447 din data de 12 februarie 2013, Judecătoria Tulcea a respins plângerea ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimată la data de 03.08.2012, ora 08,46, petentul a fost amendat cu suma de 630 lei, reținându-se în fapt că în aceeași zi, a condus autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare_, dinspre Cataloi către Nalbant, fiind înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 143 km/h.
Fapta petentului este prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 “Conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare”.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța a reținut, în prealabil că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
A reținut instanța că, în analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului.
Astfel, deși petentul în plângerea contravențională a susținut că procesul verbal este nelegal și netemeinic, acesta nu a făcut dovada acestor susțineri.
Din contră, instanța a constatat că săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului a fost percepută în mod direct, prin propriile simțuri, de către agentul constatator.
Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, din fotografiile depuse la dosar se poate observa, la timpul 08:46,17 (fotografia 6 fila 25), cum un autoturism având aceleași caracteristici dimensionale și de culoare cu autoturismul marca Peugeot condus de petent (foto 6) este înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 143 km/h, pe un sector de drum cu viteza limitată.
Potrivit art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar) este un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, după cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._ din 30.08.2011, depus de intimată din care reiese . și locul fabricației aparatului(fila 28).
Instanța a reținut existența elementului de continuitate între fotografiile depuse de intimată, care poate fi constatat prin observarea intervalului scurt în care au fost întocmite – pe parcursul a aproximativ două minute, de la timpul 08:46,17 (foto 6, fila 25) la timpul 08:49,12 (foto 7), în care este vizibil numărul de înmatriculare al autovehiculului condus de petent,_ .
Prin urmare, instanța și-a format convingerea că există identitate între autoturismul condus de petent și cel înregistrat ca având viteza de 143 km/h, pe DN 22A km 9+900 m cu atât mai mult cu cât fapta contravențională a fost percepută direct de către agentul constatator, care a procedat la oprirea contravenientului, care s-a dovedit a fi petentul.
În drept s-a reținut că, fapta petentului este sancționată de dispozițiile art. 102 din O.U.G.nr.195/2002:” alin. 3 lit. e) potrivit cu care constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.”
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța a reținut că fapta comisă de petent constituie contravenție, prevăzută de articolele mai sus menționate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța a constatat că fapta petentului se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni.
Conform art. 98 lit. d din același act normativ, clasa a IV-a reprezintă o sancțiune de 9 sau 20 puncte-amendă.
Astfel, s-a constatat că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările și de modul de comitere a faptei.
În sensul celor de mai sus, s-a reține pericolul sporit al faptei comise de petent, care a circulat cu o viteză mult mai mare decât cea legală, nefiind oportună înlocuirea amenzii aplicate de agentul constatator cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva aceste sentințe civile a declarat recurs petentul M. D. I. criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului recurentul petent a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare față de împrejurarea că, deși intimata a depus la dosar întâmpinare, aceasta nu i-a fost comunicată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.483/188 alin.5 C.proc.civ.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduse acesteia, tribunalul reține că recursul este nefondat.
Se constată că petentul recurent nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată stabilite de instanță, însă prin plângerea cu care a învestit instanța a indicat probele pe care a înțeles să solicite să fie administrate în cauză.
Astfel că au fost depuse la dosarul cauzei de către intimată, probele solicitate de petentul recurent planșa fotografică, buletinul de verificare metrologică nr._/30.08.2011, atestatul de operator radar al agentului constatator, adresa B.R.M.L. nr._/10 decembrie 2009.
Deasemeni, intimata a formulat întâmpinare la instanța de fond, care a fost comunicată petentului odată cu citația pentru termenul de judecată din 12 februarie 2013, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 32 dosarul primei instanțe), întâmpinare față de care acesta nu a formulat niciun punct de vedere.
In aceste condiții, nu se poate reține că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea dreptului petentului la apărare.
Se constată, deasemeni, că prima instanță a reținut în mod corect că petentul recurent se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, că în cauză nu sunt motive de nulitate absolută care să ducă la anularea procesului-verbal de contravenție, iar individualizarea sancțiunii este corespunzătoare.
In consecință, nefiind reținute motive care să ducă la reformarea hotărârii atacate, recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurentul M. D. I., domiciliat în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentintei civile nr. 447/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
F. Șurculescu D. N. P. L.
(conf.art.261 C.pr.civ., pt.jud.transferat,
semnează Președintele instanței)
E. N.
14.05.2013
Red.jud.EN
Tehnored.DS/Ex. 2
20.05.2013
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Anulare act. Decizia nr. 33/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
