Plângere contravenţională. Decizia nr. 485/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 485/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 3835/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.485
Ședința publică din data de 13 iunie 2013
Președinte: E. N.
Judecători: V. A.
D. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul-petent P. F. cu domiciliul in Bucuresti, ., nr.103, sector 5, impotriva sentintei civile nr.3723/10.12.2012 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plangere contraventionala, in contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE AL JUDETULUI TULCEA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,
Vazand ca nu mai sunt motive de amanare, instanta constata dosarul in stare de judecata si lasa cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL:
Prin plângerea contravențională adresată Judecătoriei Babadag la data de 19.04.2012 și înregistrată sub nr._, petentul P. F. a contestat procesul-verbal . nr._ emis la data de 7 aprilie 2012 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea – Serviciul Rutier, solicitând în principal, anularea procesului–verbal sus-menționat, iar în subsidiar, în măsura în care se va constata că nu sunt îndeplinite condițiile necesare în vederea anulării procesului-verbal, înlocuirea sancțiunilor din procesul-verbal cu avertismentul și restituirea permisului de conducere.
Intimata a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Babadag, întrucât fapta a fost săvârșită în apropierea municipiului Tulcea, între podul de la Cataloi și municipiul Tulcea, în zona de curbe, până la ., iar în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competentă să judece cauza este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, respectiv Judecătoria Tulcea.
Prin sentința civilă nr. 289/23.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ (atașat), Judecătoria Babadag a declinat în favoarea Judecătoriei Tulcea competența de soluționate a plângerii contravenționale înregistrată pe rolul instanței la 8.06.2012 sub numărul_ .
Prin sentința civilă nr. 3722 din 10.12.2012 Judecătoria Tulcea a respins plângerea, ca nefondată
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 7.04.2012, ora 19:17, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei, reținându-se că în aceeași zi, la ora 19:13, a condus autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22 (E87) la Km 180 + 200 m, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autoutilitara cu numărul de înmatriculare M._ circulând cu viteza de 109 km/h în zona de limitare a vitezei la 50 km/h, faptă ce constituie contravenție prevăzute de art. 121 alin. 1 H.G. 1391/2006 (fila 39 dosarul atașat).
A mai reținut instanța de fond că petentul a invocat nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea unor cerințe formale, învederând că nu i s-a acordat dreptul de a formula obiecțiuni, însă în această situație ar putea opera doar o nulitate virtuală (neprevăzută expres de lege) a procesului-verbal de contravenție, care este condiționată de existența unei vătămări aduse petentului, care trebuie dovedită, spre deosebire de nulitățile exprese, unde vătămarea se prezumă.
Prin urmare, prima instanță apreciat că pentru a putea invoca o cauză de nulitate virtuală, se cere ca petenta să justifice o vătămare produsă prin viciul care afectează actul de procedură, instanța urmând a analiza, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, care ar fi fost obiecțiunile contravenientului, iar în ipoteza în care acestea nu există sau sunt nesemnificative, rezultă că petenta nu poate justifica nicio vătămare.
A arătat judecătorul fondului că această interpretare reiese și din recursul în interesul legii XXII/19 martie 2007, prin care Secțiile Unite ale Înalte Curți de Casație și Justiție au statuat, cu putere obligatorie, că nerespectarea de către agentul constatator a obligației de a se aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, or, potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (coroborat cu art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă), nulitatea relativă a unui act de procedură este aplicabilă numai dacă părții i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Pentru a determina dacă petentul a suferit sau nu vreo vătămare în drepturile sale, prima instanță a analizat temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reținând în prealabil că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
A arătat judecătorul fondului că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Referitor la forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale instanța a reținut că în conformitate cu aceeași jurisprudență C.E.D.O. aceasta este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
A mai arătat instanța că în analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, iar persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură condițiile pentru exercitarea efectivă și eficientă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere aceste principii, instanța de fond a reținut că susținerile petentului în sensul că ar fi circulat cu o viteză mai mică, iar aparatul radar nu și-a terminat autotestarea, întrucât ar fi pornit la doar câțiva metri de autoturismul său, nu au fost dovedite în fața instanței, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu acestea și că din contră, stabilirea vitezei de rulare a autoturismului condus de petent s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (potrivit buletinului de verificare metrologică, fila 47 dosarul atașat).
Ca atare, instanța de fond a apreciat că între procesul-verbal și probele depuse de intimată există o strânsă legătură, în sensul că acestea se coroborează, iar în fotografiile depuse de intimată, între care există continuitate, se observă foarte clar numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, precum și viteza avută de acesta la momentul surprinderii în trafic, la secunda 19:13:14..
De asemenea, s-a constat că petentul a fost surprins circulând cu viteza de 109 km/h pe o porțiune de drum drept, la câțiva zeci de metri după ieșirea din curbă, deci afirmația contestatorului că traseul ușor curbat nu permitea asigurarea corespondenței dintre direcția de propagare a fascicolului de radiație emis de antenă și axa optică a aparatului de fotografiat este lipsită de relevanță și suport probator.
Raportat la toleranța cinemometrului, deși instanța de fond nu a exclus din start ipoteza ca radarul sa fie afectat de o eroare maxima de 3% indicată în certificatul de omologare al modelului, a apreciat că în speță nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în situația susținută de petent, întrucât se observă că au existat condiții optime de măsurare: a fost o zi însorită, fără precipitații, temperatura exterioară fiind situată la mijlocul intervalului nominal prevăzut de certificatul de aprobare al modelului (-10 C ... + 60 C).
A considerat judecătorul primei instanțe că se află în prezenta unui dubiu care nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reoinvocat de petent, și că prin raportare la datele speței nu este judicios a se presupune că petentul ar fi circulat cu altă viteză, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe, sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat efectiv de eroare.
Raportat la existența indicatoarelor rutiere de avertizare cu privire la limitarea de viteză la 50 km/h, s-a reținut de către instanța de fond că s-a făcut această dovadă prin fotografiile depuse de intimată, pentru considerentele expuse, instanța formându-și convingerea că petentul a comis contravenția reținută în cuprinsul procesului-verbal.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța a constat că petentul a fost sancționat cu amenda de 630 lei, reținând că în concordanță cu art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei de a depăși cu mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
A mai reținut instanța că în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 4 din același act normativ, clasa a IV-a reprezintă o sancțiune de la 9 la 20 de puncte amendă, iar conform art. 98 alin. 2, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Întrucât pe anul 2012 salariul minim brut pe economie s-a menținut la valoarea de 700 lei, iar 9 * 70 = 630, instanța de fond a constat că amenda aplicată este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările și modul în care aceasta a fost săvârșită.
Mai mult decât atât, instanța a mai reținut că petentul nu a și-a asumat răspunderea pentru propria conduită și nu există vreun motiv pentru a fi oportună aplicarea sancțiunii avertismentului în locul amenzii, suspendarea dreptului de conducere al petentului fiind necesară pentru siguranța traficului rutier și proporțională cu gravitatea încălcării valorii sociale protejate.
Față de aceste considerente, instanța a constat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, cererea petentului fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul P. F., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, susținând în esență aceleași motive invocate la instanța de fond.
Recurentul-petent a susținut, în esență, că nu se face vinovat de comiterea faptei constând în depășirea vitezei legale, întrucât era dotat cu un detector de radar performant, care nu a emis vreun sunet, deși se afla în funcțiune și are o rază de acțiune de 2 km.
Totodată a mai susținut că cinemometrul este afectat de către o eroare maximă tolerată, iar el circula pe un traseu ușor curbat, care nu permitea asigurarea corespondenței dintre direcția de propagare a fascicolului de radiație emis de antenă și axa optică a aparatului de fotografiat.
A mai arătat recurentul-petent că agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, iar înainte de a fi oprit nu a existat vreun indicator care se semnalizeze limitarea de viteză.
A mai afirmat recurentul-petent că aparatul radar nu și-a terminat autotestarea, întrucât a fost pornit la doar câțiva metri de autoturismul său.
A mai susținut recurentul și că în cuprinsul procesului de contravenție nu se regăsesc mențiunile prevăzute de art. 109 al 2 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv datele tehnice ale aparatului radar și omologarea lui
Se susține de asemenea că nu s-a făcut dovada calității de agent constatator, că a fost oprit într-un loc care este altul decât cel al săvârșiri contravenției și de către un alt echipaj de poliție, că la dosarul cauzei nu se regăsește ordinul de serviciu al echipajului de politie și fila din registrul radar din data de 7.04.2012
Se mai arată de asemenea faptul că cinemometrele folosite pentru măsurarea vitezei in regim de deplasare înregistrează unele erori tolerate și că în acest fel recurentul se înscrie în limita de tolerantă a acestor aparate radar.
În subsidiar, recurentul-petent a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
În apărare, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție se reține că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 si 17 din O.G. nr. 2/2001esului
Astfel, recurentul-petent a invocat nulitatea a procesului-verbal pentru nerespectarea unor cerințe formale, învederând că nu i s-a acordat dreptul de a formula obiecțiuni, însă în această situație ar putea opera doar o nulitate virtuală (neprevăzută expres de lege) a procesului verbal de contravenție, care este condiționată de existența unei vătămări aduse petentului, care trebuie dovedită, spre deosebire de nulitățile exprese, unde vătămarea se prezumă.
Pe cale de consecință, pentru a putea invoca o cauză de nulitate virtuală, se cere ca recurentul-petent să justifice o vătămare produsă prin viciul care afectează actul de procedură, instanța fiind cea care analizând, sub aspectul temeiniciei procesului verbal, care ar fi fost obiecțiunile contravenientului, iar în ipoteza în care acestea nu există sau sunt nesemnificative, rezultă că recurentul nu poate justifica nicio vătămare.
Această interpretare reiese și din recursul în interesul legii XXII/19 martie 2007, prin care Secțiile Unite ale Înalte Curți de Casație și Justiție au statuat, cu putere obligatorie, că nerespectarea de către agentul constatator a obligației de a se aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare atrage nulitatea relativă a procesului verbal.
De asemenea, se reține că potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (coroborat cu art. 47 din OG 2/2001, care prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă), nulitatea relativă a unui act de procedură este aplicabilă numai dacă părții i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Se reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură condițiile pentru exercitarea efectivă și eficientă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În raport de aceste principii, se reține că susținerile recurentului petent în sensul că ar fi circulat cu o viteză mai mică iar aparatul radar nu și-a terminat autotestarea, întrucât ar fi pornit la doar câțiva metri de autoturismul său, nu au fost dovedite în fața instanței, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu acestea.
Stabilirea vitezei de rulare a autoturismului condus de petent s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (potrivit buletinului de verificare metrologică, fila 47 dosarul atașat).
Prin urmare, între procesul-verbal și probele depuse de intimată există o strânsă legătură, în sensul că acestea se coroborează, iar în fotografiile depuse de intimată, între care există continuitate, se observă foarte clar numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, precum și viteza avută de acesta la momentul surprinderii în trafic, la secunda 19:13:14 (fila 42 din dosarul atașat).
Totodată se reține că recurentul-petent a fost surprins circulând cu viteza de 109 km/h pe o porțiune de drum drept, la câțiva zeci de metri după ieșirea din curbă, deci afirmația contestatorului că traseul ușor curbat nu permitea asigurarea corespondenței dintre direcția de propagare a fascicolului de radiație emis de antenă și axa optică a aparatului de fotografiat este lipsită de relevanță și suport probator.
În funcție de la toleranța cinemometrului, deși instanța nu exclude din start ipoteza ca radarul sa fie afectat de o eroare maxima de 3% indicată în certificatul de omologare al modelului, în cauză nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în situația susținută de recurentul-petent, întrucât se observă că au existat condiții optime de măsurare: a fost o zi însorită, fără precipitații, temperatura exterioară fiind situată la mijlocul intervalului nominal prevăzut de certificatul de aprobare al modelului (-10 C ... + 60 C).
În mod corect a reținut prima instanță că, ne aflăm în prezența unui dubiu care nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reoinvocat de petent.
Raportat la existența indicatoarelor rutiere de avertizare cu privire la limitarea de viteză la 50 km/h, se reține că s-a făcut această dovadă prin fotografiile depuse de intimată (fila 15-16 din dosar fond)
Pentru considerentele arătate, se reține că recurentul petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional si anume la data de 7.04.2012, ora 19:17, recurentul-petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei, reținându-se că în aceeași zi, la ora 19:13, a condus autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22 (E87) la Km 180 + 200 m, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autoutilitara cu numărul de înmatriculare M._ circulând cu viteza de 109 km/h în zona de limitare a vitezei la 50 km/h, faptă ce constituie contravenție prevăzute de art. 121 alin. 1 H.G. 1391/2006 (fila 39 dosarul atașat).
Relativ la reindividualizarea sancțiunii contravenționale, se reține că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul, ea fiind aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege, și fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările si modul în care acesta a fost săvârșită
Mai mult decât atât, recurentul-petent nu și-a asumat răspunderea pentru propria conduită și nu există vreun motiv pentru a fi oportună aplicarea sancțiunii avertismentului în locul amenzii, suspendarea dreptului de conducere al petentului fiind necesară pentru siguranța traficului rutier și proporțională cu gravitatea încălcării valorii sociale protejate.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurenta-parata recurentul-petent P. F. cu domiciliul in București, ., nr.103, sector 5, împotriva sentinței civile nr.3723/10.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea in dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE AL JUDETULUI TULCEA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 13 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. N. V. A. D. N.
GREFIER,
P. L.
Jud. fond D.N.G.
Redactat jud. D.N/ 19.06.2013
Tehnoredactat gref. G.R./27.06.2013/2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 206/2013. Tribunalul TULCEA | Revendicare mobiliară. Decizia nr. 86/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
