Pretenţii. Decizia nr. 306/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 306/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 3883/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.306
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte: F. Șurculescu
Judecători: D. N.
E. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul S. JUDETEAN DE URGENȚĂ TULCEA cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr.100/15.01.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect pretentii, in contradictoriu cu intimata-parata C. ANIȘOARA domiciliata in ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe si s-a solicitat judecata cauzei in lipsa, după care,
Vazand ca nu mai sunt motive de amanare, instanta constata dosarul in stare de judecata si lasa cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ din data de 12.06.2012 reclamanta S. Județean de Urgență Tulcea, a chemat în judecată pe pârâta C. Anișoara, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 307,74 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare achitate de către C.A.S. Tulcea reclamantei, actualizate până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a fost internat în perioada 22.06._09 în secția de chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Tulcea.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 alin. 1 și 2 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, coroborat cu art. 1357, 1349, 1531 Noul Cod Civil.
Prin sentința civilă nr.100 din data de 15 ianuarie 2013 Judecătoria Tulcea a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, în perioada 22.06 - 23.06.2009, pârâta a fost internată în secția de chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Tulcea, situația ce rezultă din foaia de observație clinică generală (fila 7).
Din adresa nr._/2.07.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea rezultă că pârâta figura ca persoană asigurată la data internării.
1. Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii 95/2006
În drept, instanța a reținut că acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile acesteia, constituie o datorie a statului și un drept al cetățeanului (art. 92 alin. 1 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), iar asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați (art. 208 alin. 1 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății).
Pachetul de servicii de bază se acordă asiguraților și cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătății, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și alte servicii la care au dreptul asigurații și se suportă din fond, în condițiile contractului-cadru (art. 210 alin. 1 lit. c din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății).
În baza art. 208 alin. 2 din Legea 95/2006, „obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:
a) protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident;
b) asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”(sublinierile noastre).
Constituirea fondului se face din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate suportată de asigurați, de persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse (art. 209 alin. 2 din legea citată, subl. ns.).
„Asigurații au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plății contribuției la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în condițiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanțele bugetare” (art. 211 alin. 11 din Legea 95/2006).
2. Cu privire la neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei instanța de fond a reținut că, nu există nicio prevedere legală care să justifice concluzia că formularea unei plângeri penale împotriva persoanei vinovate de comiterea faptei care a determinat internarea pârâtei nu reprezintă o obligație a persoanei vătămate, ci are semnificația exercitării unui drept al victimei infracțiunii.
Ca atare, în litigiul dedus judecății nu există nicio probă din care să rezulte că pârâta ar fi comis o faptă ilicită, s-ar fi aflat în vreo culpă, sau ar exista vreo legătură de cauzalitate între o faptă comisă de petent și un prejudiciu suferit de reclamantă.
Așadar, cât timp s-a dovedit că pârâta figura ca asigurat la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, era imposibil ca reclamanta să fi suferit un prejudiciu prin fapta pârâtei, pentru că acesta plătea contribuții lunare pentru ca această instituție să achite contravaloarea serviciilor de spitalizare, plată care s-a efectuat în speță, așa cum reclamanta arată prin chiar cererea introductivă.
3. În ceea ce privește calitatea reclamantei de persoană subrogată prin lege în drepturile asiguratorului Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea, instanța a reținut că, din chiar primele paragrafe ale motivării cererii de chemare în judecată rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că aceasta este subrogată prin lege în drepturile asiguratorului Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea, care i-a decontat contravaloarea serviciilor medicale. În acest context, dacă ar fi formulat acțiunea în nume propriu, reclamanta nu ar fi avut interes procesual, întrucât suma solicitată i-a fost deja plătită, aspect recunoscut de reclamantă.
În calitate de subrogat legal, reclamanta preia toate drepturile Casei de Asigurări de Sănătate Tulcea, ceea ce înseamnă că prezentul litigiul are natură contractuală, fiind desfășurat între asigurat și asigurator.
Ca atare, sunt lipsite de aplicabilitate normele răspunderii civile delictuale, fiind incidente dispozițiile cu caracter special ale răspunderii civile contractuale.
Or, acțiunea în regres a asiguratorului, în drepturile căruia se subrogă reclamanta, poate fi exercitată doar împotriva persoanei vinovate de producerea evenimentului asigurat, în baza art. 313 din Legea 95/2006, iar nu împotriva asiguratului pârât.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs S. Județean de Urgență Tulcea, care a criticat hotărârea ca netemeinică, nelegală.
S-a susținut în motivarea recursului că pârâta a declarat la internarea în spital că a fost victima unui accident rutier fiind internat la 22.06.2009 până la 23.06.2009, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 307,74 lei.
S-a mai susținut că, potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea victimei unui accident ori agresiune.
Textul de lege face trimitere la cel ce a provocat . sau accidentul („aduce daune sănătății”, însa sunt situații, cum este cazul în speța, unde autorul accidentării/agresorul nu este cunoscut. In speța, pârâta declară că a fost victima unei agresiuni dar nu depune plângere împotriva persoanei vinovate.
Se menționează că, în toate secțiile spitalului, inclusiv la cea de primire urgente, sunt afișate prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006- pacienților aducându-se la cunoștință și verbal faptul că, chiar daca au asigurare valabila, CAS nu decontează cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor, urmând ca aceștia să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.
În speța, pârâta s-a prezentat la serviciul de urgenta declarând ca a fost victima unei agresiuni iar ulterior, „împăcându-se” probabil cu autorul nu a mai întreprins nici un demers pentru a recupera de la acesta suma datorată pentru spitalizare și a o depune la spital si nici nu a mai formulat o reclamație împotriva acestuia.
Ori, S. Județean de Urgenta Tulcea nu este abilitat sa efectueze nici un fel de cercetare in ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul și nu poate decât să se constituie parte civilă in dosarul penal, în cazul în care pacientul reclamă . și se dispune cercetarea sau începerea urmăririi penale, ori judecarea cauzei penale respective.
In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii care nu au fost denunțați, cum este si cazul în speța, cel agresat sau accidentat are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr.95/2009 și anume: fie să plătească el de buna voie, din veniturile sale, cheltuielile de spitalizare; fie sa le recupereze pe cale amiabila de la agresor si să le depună la spital ; fie sa-1 acționeze ulterior pe acesta in instanța, pentru a recupera sumele respective pe cale civilă- având drept dovada documentele emise de spital sau de către instanță .
Se susține că, ca nu există nici o excepție in acest sens in
cuprinsul legii, textul de lege fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru
persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente
nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sănătate ,chiar daca acestea au
fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții
spitalului.
In cazul admiterea cererii, pârâta, în baza hotărârii instanței, se poate îndrepta pentru recuperarea cheltuielilor de spitalizare, pe cale civilă, împotriva celui ce 1-a agresat/accidentat, fiind dusă la îndeplinire astfel voința legiuitorului - aceea de a obliga persoana care a provocat daune sănătății altei persoane să suporte cheltuielile de spitalizare sau, dacă persona care a fost agresată sau a fost victima unui accident nu dorește să respecte acest lucru, să suporte cheltuielile ea însăși.
In consecința, se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la plata cheltuielilor de spitalizare in cuantum de 307,74 lei, suma ce va fi actualizata pana la data plații efective
Examinând cauza în raport de critica formulată, tribunalul constată recursul întemeiat.
Pârâta C. Anișoara a fost internat la S. Județean Tulcea în perioada 22.06._09 cu diagnosticul „politraumatism prin accident”, declarând la internare că a fost victima unui accident rutier.
Cu spitalizarea pârâtei, declarată ca fiind „victima unui accident”, s-au efectuat cheltuieli de spitalizare în sumă de 307,74 lei, sumă ce a fost decontată de către Casa de Sănătate și care nu poate fi recuperată atâta timp cât nu se cunoaște autorul agresiunii de la care ar fi trebuit să se recupereze cheltuielile de spitalizare efectuate de victimă și în condițiile în care pârâta ca victimă a agresiunii nu a înțeles să formuleze plângere penală pentru identificarea autorului agresiunii.
Este evident că, din prevederile art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății rezultă că nu se decontează de către Casa de Sănătate decât cheltuielile de spitalizare cauzate de îmbolnăvire, afecțiune cronică ori acută, dar nu și cele efectuate pentru victima unui accident ori agresiune, acțiuni care presupun culpa unei persoane care a cauzat . și care implicit a determinat efectuarea cheltuielilor de spitalizare.
Este real că textul art. 313 se referă la cel care a provocat . sau accidentul, dar aceasta presupune că autorul să fie cunoscut dar cum este cazul în speță, autorul nu este cunoscut și pârâta, în calitate de victimă nu a făcut demersuri și nu a formulat nici plângere pentru identificarea lui.
Potrivit art. 998 – 999 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara și în cauză, rezultă că prin acordarea îngrijirilor medicale pârâtei s-a cauzat spitalului o pagubă în valoare de 307,74 lei pe care Casa de Sănătate nu o decontează spitalului în condițiile în care autorul agresiunii nu este cunoscut și nu se pot recupera cheltuieli de spitalizare de la acesta.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantului S. Județean Tulcea era întemeiată, astfel că, se va admite recursul cu majoritate de voturi, se va modifica sentința atacată în sensul că se va admite acțiunea și va fi obligată pârâta la plata sumei de 307,74 lei cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi actualizată până la data plății efective, către reclamanta-recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate de voturi,
Admite recursul declarat de către recurentul S. JUDETEAN DE URGENȚĂ TULCEA cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr.100/15.01.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect pretentii, in contradictoriu cu intimata-parata C. ANIȘOARA domiciliata in . și modifică hotărârea atacată în sensul ca admite acțiunea și obligă pârâta la plata sumei de 307,76 lei, cheltuieli de spitalizare, suma ce va fi actualizata pana la data plății efective, către reclamanta recurenta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2013
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. N. E. N. P. L.
Jud.fond DNG
Red.jud. NE/09.05.2013
Tehnored. DS/ex. 4
09.05.2013
CU OPINIA SEPARATA
a președintelui completului de judecată, judecă tor Șurculescu F. care consideră că recursul trebuia respins
În speța dedusă judecății, acțiunea în pretenții a fost formulată împotriva persoanei care a avut calitatea de victimă a unei agresiuni, acesta fiind motivul pentru care a fost internată în secția de chirurgie aparținând reclamantei.
În calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul legal de a se subroga în drepturile Casei de Asigurări de Sănătate, dobândind calitatea procesuală a acesteia pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, astfel cum prevede art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Se observă că o condiție esențială pentru a putea fi declanșată recuperarea sumelor cheltuite este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății iar o altă condiție este ca persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea să fi vătămat sănătatea altei persoane și nu pe cea proprie.
Se reține cu prioritate că potrivit art. 3 din cap. X „Dispoziții finale” al Legii nr. 71/2011 care se aplică în continuare ca dispoziții proprii ale acestui act normativ, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 1 din același act normativ, dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..
Prin urmare, instanța se va raporta la vechile dispoziții ale Codului civil, respectiv prevederile art. 998-999 referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, care însă nu sunt aplicabile în speța de față, reclamantul considerând în mod neîntemeiat că atitudinea pârâtului de a nu solicita tragerea la răspundere a persoanei care ar fi provocat ., constituie o faptă ilicită.
Noțiunea de faptă ilicită desemnează conduita umană – comisivă sau omisivă – păgubitoare prin care se aduce atingere drepturilor subiective ori intereselor ocrotite de lege. Integrarea faptei ilicite între condițiile ce antrenează răspunderea rezultă din dispozițiile art. 998 și următoarele Cod civil.
Literatura de specialitate a evidențiat câteva trăsături caracteristice ale faptei ilicite: caracterul obiectiv, în sensul că este o manifestare umană exteriorizată, comisivă sau omisivă; este mijlocul de obiectivare a unui element psihic – voința omului de a alege o anumită conduită; este un act reprobabil din punct de vedere subiectiv și social, constituind o încălcare a normelor juridice sau a celor de conviețuire socială.
Solicitarea acordării asistenței medicale pentru pârât sau neindicarea autorului agresiunii de către persoana vătămată nu constituie o faptă ilicită, în sensul celor mai sus menționate.
În conformitate cu dispozițiile art. 170 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, orice spital are obligația de a acorda primul ajutor și asistență medicală de urgență oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătății persoanei este critică.
Urgența medicală, astfel cum este definită de art. 86 alin. 1 lit. e) din același act normativ, constă în accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat și/sau a asistenței medicale de urgență, la unul sau mai multe niveluri de competență, după caz. Ea poate fi urgență cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenție în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, județean ori regional, sau urgență fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicești, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital.
În cauză este vorba de o urgență medicală, devenind aplicabile și dispozițiile art. 220 din Legea nr. 95/2006, astfel că pârâtul beneficia de asistență medicală gratuită.
Chiar și în ipoteza în care pârâul ar fi cunoscut identitatea persoanei care ar fi provocat . și nu a comunicat reclamantului identitatea acestei persoane, fapta sa nu constituie o faptă ilicită în sensul art. 998 Cod civil.
Reclamantul, de altfel, nu a făcut niciun demers pentru identificarea persoanei vinovate de agresiune, deși situația pacientului s-a consemnat la internare, fiind înscrisă în fișa de observație.
Așa cum mai sus s-a arătat, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006, în cazul în care o persoană, prin fapta sa, aduce daune sănătății alteia, răspunde potrivit legii și are obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale, care au obligația de a depune diligențe în acest sens.
Conform art. 313 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. 1 realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.
Reclamantul ar fi avut posibilitatea să interogheze bolnavul la internarea în spital sau ulterior și să solicite să i se comunice numele agresorului, răspunderea civilă delictuală a acestuia nedepinzând de tragerea la răspunderea penală. Nu poate fi primită prin urmare susținerea reclamantului că prin neanunțarea identității persoanei care a produs agresarea, pârâtul ar fi săvârșit o faptă ilicită, atâta timp cât nu avea această obligație și fapta sa nu a adus o pagubă în patrimoniul furnizorului de servicii medicale.
Cheltuielile efectuate pentru tratarea pârâtului sunt, potrivit susținerilor reclamantului, urmarea vătămărilor produse de o terță persoană, cauza prejudiciului suferit de reclamant fiind fapta acestei terțe persoane și nu cea a pârâtului agresat.
Rezultă astfel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului, acestuia neputându-i fi imputată săvârșirea unei fapte ilicite.
În cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii acestora. În acest sens, prin dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată, s-a prevăzut că, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale. În nici un caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane. Dimpotrivă, prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Nu are relevanță eventuala pasivitate a pârâtului în ceea ce privește atragerea răspunderii autorului agresiunii câtă vreme obligația acestuia din urmă de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale este reglementată în mod expres în lege.
Deși în sistemul nostru de drept, jurisprudența nu este considerată izvor de drept iar opiniile exprimate în cadrul Comisiei C.S.M. pentru unificarea practicii judiciare sunt orientative pentru judecător, instanța mai reține că opinia majoritară exprimată în cadrul ședinței acestei comisii din 01.04.2009 a fost în sensul că în situația în care persoana spitalizată a fost victima unei agresiuni, față de prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 și art. 1 pct. 34 din O.U.G. nr. 72/2006, calitate procesuală pasivă nu are persoana spitalizată – indiferent dacă victima este sau nu persoană asigurată – ci autorul direct al faptei de agresiune, din cauza căruia a fost necesară spitalizarea victimei. S-a considerat că dispozițiile legale mai sus citate sunt în concordanță cu practica europeană, prin care se acordă protecție victimelor faptelor ilicite, iar unitatea spitalicească nu poate pretinde victimei să identifice autorul faptei.
Pentru toate acest motive, apreciez că soluția corectă în cauză era aceea de respingere a recursului formulat de către S. Județean de Urgentă Tulcea și de menținere a hotărârii recurată.
Judecător,
F. Șurculescu
(Conf. art. 261 Cod proc. civ., pt.
jud. transferat, semnează
Președintele instanței)
10.05.2013
Red.jud.FȘ
Tehnored.DS/Ex. 4
13.05.2013
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 3/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 260/2013. Tribunalul... → |
|---|
