Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1192/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1192/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 1192/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1192
Ședința publică de la data de 14 Decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelanta-reclamantă U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA de ÎNTREȚINERE și ADMINISTRARE PATRIMONIU, Prin PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat T. G. din mun. Tulcea, ..54, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.1214 din 21 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. F. B., cu domiciliul în mun. Tulcea, .-14, jud. Tulcea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că, apelul este formulat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru; intimata nu a depus întâmpinare la dosar, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.394 alin.1 din NCPC, declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 14.07.2014, reclamanta U. A. Teritorială Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar a chemat în judecată pe pârâtul C. F. B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 689 lei reprezentând prejudiciu prin neexecutarea contractului de închiriere nr.505/15.09.2006, rezilierea contractului și evacuarea chiriașului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de închiriere pârâtul s-a obligat să plătească prețul chiriei. S-a învederat că pârâtul nu și-a respectat obligațiile contractuale, reclamanta făcând mai multe somații, însă fără niciun efect.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1321, 1322, 1350 și urm. C. civ.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
În dovedirea cererii, prima instanță a administrat proba cu înscrisuri.
Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.1214 din 21 aprilie 2015 a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 379 lei reprezentând debit și penalități restante la data de 30.09.2011 și, în consecință, a respins cererea formulata de reclamanta U. A. Teritorială-Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar, in contradictoriu cu pârâtul C. F. B., pentru suma de 379 lei, reprezentând debit și penalități restante până la data de 30.09.2011, ca lipsită de interes.
A admis cererea pentru suma de 312 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 21.01.2015 și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 312 lei.
A respins cererea de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere de 266 lei, aferente perioadei 01.10.2011 – 21.01.2015, ca nefondată.
Totodată a admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. 505 din 15.09.2006 și evacuarea pârâtului din imobilul care face obiectul acestui contract și a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat între reclamantă și pârât, precum și evacuarea pârâtului din imobilul situat în mun. Tulcea, . - 14, județul Tulcea.
Relativ la excepția lipsei de interes pentru suma de 379 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011 prima instanță a reținut că, interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea unei acțiuni în justiție și este o condiție de exercițiu a acesteia.
Conform art. 110, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat că până la data de 30.09.2011 sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a constituit dosar de executare silită, emițând titluri executorii și somații conform OG nr. 92/ 2003.
În cauză, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească), cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta acțiune este lipsită de interes pentru suma de 379 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite.
S-a mai reținut că, nu se poate trece peste interpretarea dată de către reclamantă creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâta are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv dacă pretențiile au sau nu natură fiscală, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Însă, atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acestea își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
La acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Pe fondul cauzei, referitor la cererea formulată de reclamanta pentru suma de 312 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 21.01.2015, s-a reținut că, pârâtul are obligația de a achita chiria conform contractului de închiriere nr.505/15.09.2006.
În cauza, între parți s-a încheiat un contract civil, prin care primul, în calitate de proprietar închiriază, iar al doilea în calitate de chiriaș ia cu chirie stabilindu-se drepturi și obligații reciproce, cadrul general aplicabil contractului fiind Legea nr. 114/1996. Pentru a putea obține chiria care i se cuvine în temeiul contractului, proprietarul, indiferent daca este persoana fizică sau juridică sau o unitate administrativ teritorială trebuie să apeleze la justiție, numai în cadrul unei astfel de acțiuni se pot valorifica pretențiile locatorului, instanța fiind singura în măsură să verifice legalitatea contractului încheiat, a actelor adiționale ulterioare și a tuturor celorlalte incidente apărute în legătura cu executarea contractului asumat. Prin încheierea unui contract de închiriere, chiriașul nu intra într-un raport de drept financiar public cu autoritatea locală sau județeană și aceasta cu atât mai mult cu cât prețul închirierii a fost de fiecare data negociat prin act separat. Actul încheiat nu este deci unul unilateral, ci bilateral, sinalagmatic, de vreme ce sunt stabilite drepturi și obligații reciproce, chiria precum și celelalte obligații neputând fi considerate impozite sau taxe.
Cât privește cererea reclamantei de obligarea pârâtului la plata sumei de 2585 lei reprezentând majorări de întârziere prima instanță a reținut că, din cuprinsul contractului nu rezultă cuantumul penalităților, art. II arătând că se datorează majorări de întârziere potrivit dispozițiilor legale, dispoziții care nu sunt indicate nici măcar generic.
Chiria astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Tulcea, iar din momentul în care se datorează, aceeași redevență reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
Prin consecință, astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/24.12.2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic similar al acesteia din urmă.
A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de chirii și cele datorate sub titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce chiria își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul chiriei și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Relativ la capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr.505/15.09.2006 și evacuarea pârâtului din imobilul care face obiectul acestuia, prima instanță a reținut ca fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. IV din contract, respectiv neaplata chiriei mai mult de 3 luni.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel reclamanta U. A. Teritorială Tulcea-Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Astfel, a arătat apelanta că, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, în mod nelegal instanța de judecată a admis această excepție și a constat faptul că, existând somații și titluri executorii pentru debitele calculate până în anul 2011, reclamanta nu mai are interes a solicita aceste sume.
Conform art. 33 cod proc.civ. „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara ”.
S-a mai arătat că, reclamanta nu mai poate pune în executare, sub nicio formă, în anul 2015, titlurile executorii emise până în anul 2011.
Titlurile executorii și somațiile emise în cadrul procedurii fiscale, pentru aceste sume, nu mai produc efecte juridice.
Aceste acte juridice sunt golite de conținut și de efecte juridice prin modificările aduse codului de procedură fiscală, începând cu data de 01.09.2011,
organele de executare silită fiscală nu mai pot face niciun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele să fie recuperate.
În acest context sumele individualizate până la data de 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silită fiscale, în anul 2015, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete deoarece executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au abilitatea prevăzută de lege.
Cât privește critica hotărârii atacate privind majorările de întârziere apelanta a arătat că, acestea au fost calculate aplicându-se un procent de 2 %/lună așa cum era prevăzut coeficientul de majorare și pentru neplata la termen a impozitelor și taxelor locale.
În condițiile în care debitul este tratat de instanță ca fiind fiscal este nelegal ca, în momentul în care se judecă un calcul al penalităților, debitul este tratat ca fiind nefiscal și se resping majorările de întârziere.
In consecință, apelanta a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de 467 lei, reprezentând debit până la data de 30.09.2011, respectiv 266 lei majorări de întârziere.
Intimatul C. F. B. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la dezbateri.
Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele de critică invocate, tribunalul constată apelul nefondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă că între apelantă și intimat a fost încheiat la data de 5 septembrie 2006 contractul de închiriere nr. 505 privind locuința situată în municipiul Tulcea, .-14 contra unei chirii lunare, astfel cum a fost stabilită prin contract.
Reclamanta apelantă a solicitat plata unei sume de 379 lei, reprezentând chirie restantă, neachitată, până în anul 2011, la care să se adauge și majorări de 2% pe lună de întârziere.
Pentru chiria datorată până în 2011, rezultă că reclamanta a întocmit acte de executare silită în baza Codului de procedură fiscală, în temeiul art. 136 alin. 3 Cod proc. fiscală, potrivit cu care „creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii, precum și cele rezultate din raporturi contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor Codului fiscal”.
In acest sens s-a format și dosarul de executare silită în care s-au emis titluri executorii și somații.
Dar pentru debitul datorat de pârâtul intimat până în 2011, există titluri executorii, somații conform Codului de procedură fiscală care trebuiau puse în executare prin întreprinderea măsurilor de executare silită.
Cum reclamanta apelantă deține împotriva pârâtului intimat titluri executorii pentru datoria anterioară datei de 30.09.2011, pe care ar fi trebuit să le urmărească, prin măsuri de executare silită în mod corect prima instanță a reținut ca întemeiată lipsa de interes în promovarea și a unei acțiuni în pretenții, pentru același debit, făcând evident, această cerere inadmisibilă în condițiile în care creditorul ar avea titluri executorii pentru aceeași sumă și provenită din aceeași perioadă pentru care s-a urmat procedura fiscală.
Critica adusă de apelantă cu privire la acest aspect, va fi respinsă ca nefondată, în condițiile în care titlurile executorii emise anterior nu au fost anulate, au făcut obiectul unui dosar de executare silită conform O.G. nr. 92/2003 și faptul că nu s-au pus în executare titlurile executorii, ori nu s-a recuperat debitul dintr-un motiv sau altul, nu îndreptățește pe apelantă să formuleze și o acțiune în pretenții de genul celei ce face obiectul cauzei de față.
Pentru acest motiv, în mod corect prima instanță a admis cererea doar pentru perioada în care nu există titluri executorii emise conform O.G. nr. 92/2003, respectiv din 01.10.2011 și până la 21.01.2015, perioadă din care rezultă că nu s-au efectuat plăți pentru chirie.
Cu privire la capătul de cerere privind plata majorărilor de întârziere pe perioada 01.10._15 tribunalul reține că, în mod corect prima instanță a respins această solicitare, atâta timp cât din contractul de închiriere dintre părți nu rezultă cuantumul penalităților, art. II arătând că se datorează majorări de întârziere potrivit dispozițiilor legale, dispoziții care nu sunt indicate nici măcar generic.
Totodată, se va reține și faptul că între parți, au luat naștere în baza contractului de închiriere raporturi juridice civile, iar chiria pe care pârâtul s-a obligat prin acest contract să o plătească reprezenta și anterior datei de 01.10.2011 o creanță bugetară de încasat la bugetul local iar nu o creanța fiscală pentru a putea fi aplicabile dispozițiile care reglementează această materie în ce privește majorările de întârziere, neavând relevanță împrejurarea că reclamanta apelantă a emis titlurile executorii pentru sumele considerate ca fiind datorate de pârât până la data de 30.09.2011 în baza dispozițiilor O.G. nr. 92/2003.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod proc.civ., urmează a respinge apelul declarat de către apelanta-reclamanta U. A. Teritorială Tulcea-Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, Prin Primar, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către apelanta-reclamantă U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA de ÎNTREȚINERE și ADMINISTRARE PATRIMONIU, Prin PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat T. G. din mun. Tulcea, ..54, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.1214 din 21 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. F. B., cu domiciliul în mun. Tulcea, .-14, jud. Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 14 Decembrie 2015.
Președinte, S. R. | Judecător, R. A. V. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud. I.H.
Red./dec.civ.jud.R..A.V./28.12.2015
Tehnored.gref.DB/28.12.2015/4ex.
..apelantă/1 ex. intimat.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1200/2015. Tribunalul TULCEA | Partaj judiciar. Decizia nr. 1201/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
