Contestaţie la executare. Decizia nr. 1086/2015. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1086/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1086/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.1086
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: M. L. Șurculescu
Judecător: V. A.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta contestatoare S.C. B. .. cu sediul în Tulcea, ., ., parter, ., impotriva Încheierii din 08.07.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect contestație la executare, in contradictoriu cu intimata S.C. A. A. GROUP S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. A. M., cu sediul în C., .. 33, lot. 1, județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av.L. C. in calitate de aparator al apelantei, in baza imputernicirii avocatiale existente la dosar, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si legal timbrat, după care,
Față de sustinerea aparatorului apelantei ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in apel.
Apărătorulapelantei, având cuvântul în apel, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 30.03.2015 sub nr._, contestatoarea S.C. „B. .. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata S.C. „A. A. Group” S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. A. M., solicitând anularea formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 253/2015 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „V. I. și V. M.”, precum și suspendarea executării până la soluționarea contestației.
Prin încheierea din data de 8 iulie 2015, Judecătoria Tulcea a respins contestația la executare, ca nefondată și cererea de suspendare a executării silite, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1070/05.04.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de intimata S.C. „A. A. Group” S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. A. M. în contradictoriu cu contestatoarea S.C. „B. .., aceasta fiind obligată la plata sumei de 2767,31 lei, reprezentând contravaloare marfă, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra acestei sume începând cu data de 03.07.2008 și până la data plății efective.
A mai reținut instanța că prin cererea înregistrată la data de 16.03.2015 intimata a solicitat Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „V. I. și V. M.” punerea în executare silită a titlului executoriu, fiind constituit dosarul de executare nr. 253/2015, iar prin încheierea executorului judecătoresc din data de 19.03.2015 s-a încuviințat executarea silită.
Prin alte două încheieri pronunțate tot la data de 19.03.2015, executorul judecătoresc a stabilit cuantumul dobânzii legale datorate de contestatoare conform titlului executoriu, la suma de 719,95 lei pentru perioada 03.07._11 și respectiv de 1.411,99 lei pentru perioada 01.09._15. Totodată, a fost stabilit și cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 560 lei.
Tot la data de 19.03.2015, executorul judecătoresc a emis înștiințare și somație pe numele contestatoarei S.C. „B. .. pentru plata debitului și a cheltuielilor de executare, fiind continuate apoi formele de executare silită în vederea recuperării creanței prin instituirea popririi asupra conturilor bancare.
A arătat judecătorul fondului căpotrivit art. 711 alin. 1 din codul de procedură civilă în forma în vigoare la data sesizării instanței „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare..” instanța reținând cu privire la condițiile de admisibilitate că potrivit art. 712 alin. 1 „dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.”
Din această perspectivă, instanța a constatat că, prin cererea formulată, contestatoarea aduce critici doar cu privire la hotărâre judecătorească ce constituie titlul executoriu, susținând că a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale privind îndeplinirea procedurii de citare, iar cu pretinsa creanță nu ar fi datorată de societate, în lipsa unor relații comerciale care să aducă în discuție nașterea unui raport obligațional între părți.
În condițiile în care nu se invocă aspecte ce țin strict de nulitatea actelor întocmite de executorul judecătoresc, instanța a considerat că nu poate analiza motivele expuse în cererea de chemare în judecată, instanța reținând că reclamanta contestatoare nu a făcut dovada achitării cauțiunii aferente cererii de suspendare a executării silite, motiv pentru care a apreciat că cererea este inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel contestatoarea S.C. „B. .. criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, consideră apelanta că modalitatea de rezolvare a cauzei dedusă judecății este nelegală și dispoziția procesuală care impunea Judecătoriei Tulcea ca în situația soluționării cauzei în primă instanță să pronunțe o sentință și nu o încheiere de ședință si invocă art. 424 alin. (1) raportat la art. 424 alin. (5) din Codul de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, apelanta critică faptul că Judecătoria Tulcea a interpretat contestația la executare ca fiind îndreptată împotriva unu titlu executoriu-hotărâre judecătorească, deci aducând în discuție motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut pune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-ar fi fost deschisă și tocmai acest lucru l-a explicat instanței, și anume că nu a avut nici o posibilitate să conteste într-un fel conținutul titlului prin participarea la judecata fondului sau a căilor de atac pentru motivul că nu a cunoscut despre acestea niciodată.
În acest context al înregistrării pe rolul Judecătoriei Tulcea a contestației la executare împotriva sentinței - titlu executoriu, apărea ca legală o soluție de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului nr._ al aceleași instanțe. Adoptarea unei astfel de solicitări ar fi făcut posibilă anularea formelor de executare începute împotriva sa în prezenta unei soluții de admitere a contestației în anulare și de respingere a acțiunii în pretenții a creditoarei.
Pentru aceste considerente, apelanta solicită admiterea apelului cu consecința modificării în totalitate a încheierii pronunțate de Judecătoria Tulcea.
În apărare, intimata S.C. „A. A. Group” S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca fiind nefondat.
Examinând sentința, Tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Apelantul a criticat soluția instanței de fond arătând ca prim motiv de apel, faptul ca aceasta s-a pronunțat prin încheiere și nu prin hotărâre, așa cum era corect.
Aceasta critica nu este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art.651 alin.4 C.proc.civ., „instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.”Se constata astfel, din perspectiva dispozițiilor legale precizate, care constituie norma specială, că instanța de fond in mod corect s-a dezinvestit printr-o încheiere de ședință.
Cea de a doua critica vizează modul în care instanța de fond a înlăturat apărările contestatorului, in considerarea faptului ca acesta nu poate formula aparari de fond împotriva titlului executoriu, întrucât are deschisa o alta cale de a contesta. Tribunalul retine ca apelantul interpretează in mod greșit dispozițiile legale incidente, respectiv art.713 alin.1 C.proc.civ., redat in cuprinsul hotărârii apelate. Astfel, sintagma”le-ar fi putut opune” nu trebuie înțeleasă in sensul ca partea nu a putut formula apărările întrucât nu a fost legal citată, ci daca aceste apărări erau compatibile cu obiectul cererii de chemare in judecată, cerere ce a fost soluționată prin hotărârea ce constituie titlu executoriu. Cu alte cuvinte, partea putea invoca respectivele apărări, in cadrul procesului deschis, și nu daca aceasta avea efectiv aceasta posibilitate in sensul reclamat de apelanta, respectiv ca aceasta nu avea cunoștiință de proces. Pentru înlăturarea unor eventuale vicii de procedura, partea are deschisa calea contestației in anulare, acesta fiind singurul remediu si nicidecum contestația la executare.
Limitele investirii judecătorului sesizat cu soluționarea contestației la executare sunt prevăzute de dispozițiile art.650 si urm.C.proc.civ., si nu includ o eventuala competenta in a analiza incidentul procedural invocat de apelant.
După cum s-a mai arătat, nelegala citare poate constitui motiv de contestație in anulare, cale de atac de retractare, ce intra in competența de soluționare a instanței care a pronunțat o hotărâre definitivă.
In ceea ce privește cererea de suspendare a judecații contestației la executare, instanța de control judiciar constată ca in mod judicios aceasta a fost respinsă, având in vedere că intimatul se află in posesia unui titlu executoriu care beneficiază de o prezumție de legalitate până la anularea lui de către o instanța judecătorească, acesta având dreptul de a beneficia de o cat mai grabnica executare a obligației prevăzute in titlu.
In alta ordine de idei, soluția ce urma a fi pronunțată in contestația la executare nu putea avea nicio înrâurire asupra soluției din prezenta cauză întrucât, in prezenta cauza se analizează cauze de nulitate ale executării silite. Ori nulitatea, ca și sancțiune, operează pentru neîndeplinirea unor condiții de forma sau fond ale actului juridic la momentul la care acesta a luat naștere. Cum o eventuala hotărâre de retractare a titlului executoriu este ulterioara acestuia, in aceasta situație devin incidente dispozițiile art.702 C.proc.civ., daca executarea silita nu încetat urmare executării obligației prevăzute in titlu, iar daca obligația a fost executata, remediul procedural este reglementat de dispozițiile art.723 si urm. C.proc.civ.
Față de considerentele mai sus arătate, Tribunalul în baza dispozițiilor art.480 Cod pr.civilă va respinge apelul declarat în cauză și va menține sentința primei instanțe ca temeinica si legala.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelanta contestatoare S.C. B. .. cu sediul în Tulcea, ., ., parter, ., impotriva Încheierii din 08.07.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect contestație la executare, in contradictoriu cu intimata S.C. A. A. GROUP S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. A. M., cu sediul în C., .. 33, lot. 1, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, M. L. Șurculescu V. A.
Grefier,
P. L.
Jud. fond G.N.
Redactat jud. Ș.M.L./18.12. 2015
Tehnored. gref./P.L./G.R./18.12.2015/4 ex.
.>
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 884/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1078/2015. Tribunalul... → |
---|