Plângere contravenţională. Decizia nr. 218/2015. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 218/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 218/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 218/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. N.
Judecător D. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.2707/10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. A., cu domiciliul procesual ales la av.N. C., . Bis, jud.Tulcea, având ca obiect, plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru, s-a depus întâmpinare, s-a comunicat un exemplar de pe întâmpinare, s-a depus răspuns la întâmpinare, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, iar apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea 30.05.2014 sub nr._, petentul contestator M. A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 20.05.2014, prin care a solicitat anularea procesului-verbal, iar în subsidiar înlăturarea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere.
Prin sentința civilă nr. 2707/10.10.2014 Judecătoria Tulcea a admis în parte plângerea contravențională și a menținut sancțiunea principală a amenzii în sumă de 340 lei, aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție . nr._, întocmit de intimat la 20.05.2014.
Totodată, instanța a dispus în baza dispozițiilor art. 20 alin. 1, 2 din Constituția României, cu aplicarea prioritară a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exonerarea petentului de sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe durata a 30 de zile și restituirea permisului de conducere al petentului, reținut de intimat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimat la data de 20.05.2014, ora 10:34, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și i-a fost aplicată sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pentru 30 de zile, reținându-se că la aceeași dată, în jurul orei 10:30, petentul a condus autoutilitara marca Renault M., cu numărul de înmatriculare_, pe . Tulcea, în direcția ., iar la trecerea de pietoni din vecinătatea Restaurantului Trident, circulând pe a doua bandă de circulație, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, această faptă fiind prevăzută de art. 135 lit. h) din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art.100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, fără a opera vreun caz de nulitate absolută.
Raportat la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În sensul celor arătate, judecătorul fondului a arătat că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Referitor la forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale, a reținut instanța că aceasta este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
A arătat judecătorul fondului că în analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care persoanei acuzate i se asigură, în faza de judecată, condițiile pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil.
Prima instanță a apreciat că, în lumina acestor principii, petentului i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, iar susținerile acestuia nu sunt de natură a înlătura vinovăția petentului pentru faptele pentru care i s-a întocmit procesul-verbal contestat în prezenta cauză.
Din probele administrate în cauză, atât din planșa fotografică, cât și din înregistrarea video, a rezultat fără nici un dubiu că petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii, aflat pe trecerea de pietoni, pe sensul de mers al petentului, astfel cum rezultă din înregistrarea video și din planșele fotografice atașate la dosar. Prima instanță a reținut în drept dispozițiile art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006, potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului, și pe cele ale art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: … b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.”
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța a considerat că petentul a comis contravenția pentru care a fost sancționat, faptă care au fost corect reținută în conținutul procesului verbal.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora fapta de neacordare a priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Conform art. 98 alin. 4 din același act normativ, clasa a II-a reprezintă o sancțiune de 4 sau 5 puncte-amendă.
Întrucât pe anul 2014 salariul minim brut pe economie a fost fixat la suma de 850 lei, iar 4 x 85 lei = 340 lei, prima instanță a considerat că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită.
Raportat la individualizarea sancțiunilor aplicate, instanța a constatat că împrejurările și modalitatea comiterii de către petent a faptei denotă că pericolul creat pentru siguranța traficului rutier nu este grav, de natură a justifica suspendarea dreptului contravenientului de a conduce pe o durată de 30 zile, ca sancțiune complementară.
În sensul celor arătate, judecătorul fondului a arătat că sarcina instanței de judecată constă în respectarea limitei proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului (de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale) și imperativul protejării drepturilor fundamentale ale persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea Curții Europene din 4 octombrie 2007).
Totodată, instanța a avut în vedere împrejurările comiterii faptei, precum și locul de muncă și situația familială a petentului, faptul că, prin prisma activității pe care o desfășoară, petentul se folosește în mod frecvent de autoturism, astfel că permisul de conducere îi este imperios necesar în desfășurarea activității.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, consideră apelantul-intimat că hotărârea primei instanțe nu poate fi primită în condițiile în care potrivit art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, sancțiunea contravențională complementară este o măsură suplimentară și obligatorie, prevăzută de legiuitor pentru înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, în O.U.G. nr. 195/2002 fiind revăzute în mod expres cazurile în care pe lângă sancțiunea principală se aplică și sancțiunea contravențională complementară..
Susține apelantul-intimat că, având în vedere aceste considerente, în condițiile în care s-a reținut existența unei fapte contravenționale pentru care legea prevede și sancțiune complementară, alături de sancțiunea principală, înlăturarea sancțiunii complementare de către instanța de fond nu are temei legal.
Consideră apelantul intimat că dacă instanța a apreciat că fapta săvârșită de către petent nu prezintă pericol social ridicat, putea cel mult să reindividualizeze sancțiunea principală aplicată petentului și nu să înlăture sancțiunea complementară, care are un caracter obligatoriu și suplimentar, neputând fi individualizată de către agentul constatator și nici de către instanța de judecată.
În apărare, petentul M. A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat
Examinând apelul, în raport de criticile formulate, tribunalul constată că acesta este întemeiat.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție se reține că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Relativ la temeinicia procesului-verbal de contravenție, se reține că intimatul-petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional și anume că la data de 20.05.2014, ora 10:34, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și i-a fost aplicată sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pentru 30 de zile, reținându-se că la aceeași dată, în jurul orei 10:30, petentul a condus autoutilitara marca Renault M., cu numărul de înmatriculare_, pe . Tulcea, în direcția ., iar la trecerea de pietoni din vecinătatea Restaurantului Trident, circulând pe a doua bandă de circulație, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, această faptă fiind prevăzută de art. 135 lit. h) din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art.100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.
Potrivit art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, sancțiunea contravențională complementară este o măsură suplimentară și obligatorie, prevăzută de legiuitor pentru înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, în O.U.G. nr. 195/2002 fiind revăzute în mod expres cazurile în care pe lângă sancțiunea principală se aplică și sancțiunea contravențională complementară..
În condițiile în care s-a reținut existența unei fapte contravenționale pentru care legea prevede și sancțiune complementară, alături de sancțiunea principală, înlăturarea sancțiunii complementare de către instanța de fond nu are temei legal, aceasta având doar posibilitatea legală de a reindividualiza sancțiunea principală aplicată intimatului-petent, în situația în care apreciază că fapta săvârșită nu prezintă pericol social ridicat și să înlăture sancțiunea complementară, care are un caracter obligatoriu și suplimentar, neputând fi individualizată de către agentul constatator și nici de către instanța de judecată.
Pentru aceste considerente, urmează a admite apelul și a schimba hotărârea atacată în sensul că va fi respinsă plângerea în totalitate, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelantul-intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în municipiul Tulcea, . județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2707/10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. A., cu domiciliul procesual ales la av. N. C., în municipiul Tulcea, . Bis, județul Tulcea, având ca obiect, plângere contravențională .
Schimbă hotărârea atacată în sensul că respinge plângerea în totalitate ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2015.
Președinte, Judecător,
E. N. D. N.
Grefier,
N. M.
Jud. fond L.M.G.
Redactat jud. D.N./08.04.2015
Tehnoredactat gref. N.M./G.R./14.04.2015/4 ex.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 216/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 209/2015. Tribunalul TULCEA → |
---|