Plângere contravenţională. Decizia nr. 434/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 434/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 434/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.434

Ședința publică din data de 26 mai 2015

Completul compus din:

Președinte: V. A.

Judecător: M. L. Șurculescu Grefier: P. L.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul C.N.AD.N.R. S.A-C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, impotriva sentintei civile nr.766/26.11.2014 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata-petentă B. E.-F. domiciliată în oraș Isaccea, ..95, ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,

Potrivit art.394 C.pr.civ. instanta, constatand ca nu sunt motive de amanare, apreciaza dosarul in stare de judecata si ramane in pronuntare.

TRIBUNALUL:

Prin plângerea formulată și înregistrată la Judecătoria Măcin sub nr._ din 29.08.2014, petenta B. E. F. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 04.08.2014 încheiat de C.N.A.D.N.R. S.A. - C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN și exonerarea de la plata amenzii.

Prin sentința civilă nr. 766/26.11.2014 Judecătoria Măcin a admis plângerea contravențională, a dispus anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 04.08.2014 încheiat de C.N.A.D.N.R. – C. de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN București și a exonerat pe petentă de plata amenzii.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că în procesul verbal de contravenție se reține că pe 05.03.2014, ora 1117, vehiculul de categoria A cu număr de înmatriculare_, proprietatea contestatoarei, a circulat pe DN 26, Km.8 Vânători, fără rovinietă valabilă, faptă ce constituie contravenție prev. de art.8 alin.1 din OG 15/2002 și pentru care în baza art.8 alin.2 din același act normativ a fost sancționată cu 250 lei amendă.

La soluționarea cauzei instanța a avut în vedere că potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Raportând fapta reținută în sarcina petentei prin procesul verbal la dispozițiile normative citate anterior, instanța a constatat că această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilită de organul constatator prin procesul verbal contestat, prin planșa foto făcându-se dovada că autoturismul proprietatea petentei a circulat la 11.12.2013 fără a deține rovinietă valabilă.

Cu privire la calitatea de proprietar a petentei, instanța de fond a reținut că simpla încheiere a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată și radierea autoturismului din evidențele fiscale nu este suficientă atâta timp cât în baza de date a M.A.I. și în certificatul de înmatriculare aceasta figurează în continuare proprietar.

A reținut instanța de fond că potrivit art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001: (1) „Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”, iar potrivit alin. (2) „Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.”

Totodată, conform art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, care constituie legea cadru, aplicarea amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Cu privire la prescriere, instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, modificat prin Lg.144/2012, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

A arătat instanța că întrucât O.G. nr. 2/2001 este legea cadru care reglementează regimul juridic al contravențiilor, alte legi care sancționează diferite fapte ce constituie contravenții dar care nu au reglementări speciale cu privire la anumite norme fac trimitere la legea cadru iar în cazul în care însă anumite norme de drept sunt reglementate de legi speciale, sunt aplicabile aceste norme care sunt prioritare cadrului general.

În speță, cu privire la prescripție, instanța de fond a reținut că O.G. nr. 2/2001 reglementează cadrul general, în sensul că la art. 13 alin. 1 se prevede că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

A considerat instanța de fond că în situația de față O.G. nr. 15/2002 modificată prin Lg. nr. 144/2012 este lege specială care reglementează aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și contravențiile pentru neplata acestor tarife.

Prin modificarea adusă la O.G. nr. 15/2002 prin Lg.144/2012, legiuitorul a simțit nevoia să deroge de la cadrul general prevăzut de art.13 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, care impune un termen maxim de 6 luni de la data săvârșirii contravenției în care se putea întocmi procesul verbal de contravenție, impunând ca în cazul contravențiilor prevăzute de OG 15/2002 prin art.9 alin.3 teza finală să se întocmească și să comunice procesul verbal în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției.

În concluzie, prin lege specială, respectiv art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificat prin Lg.144/2012, termenul general de 6 luni de întocmire a procesului verbal este înlocuit cu un termen mult mai scurt de 30 de zile, iar consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională, corolar al răspunderii, nu mai poate fi aplicată.

Față de motivele expuse anterior, avându-se în vedere că fapta reținută în sarcina petentei a fost constatată în ziua de 05.03.2014 iar procesul verbal s-a întocmit la 04.08.2014, cu depășirea termenului de 30 de zile prev. de art. 9 alin. 3 din O.G. nr.15/2002 modificată, instanța de fond a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat, răspunderea contravențională a petentei era prescrisă.

În același timp, potrivit art.14 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin C. de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală.

Astfel arată apelanta-intimată că din interpretarea O.G. nr. 2/2001 procesul-verbal de contravenție . nr._ a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă impuse, la data contravenției pentru autovehiculul cu nr._, neexistând rovinieta valabilă și consideră că probele au fost greșit interpretate, instanța apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă și nu se mai impune analizarea fondului cauzei.

Precizează apelanta-intimată că, în speță, fapta a fost săvârșită la data de 05.03.2014, iar amenda a fost aplicată la data de 04.08.2014 când a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției, adică în termenul legal de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat contravenientului respectând dispozițiile nr. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, care prevede că executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Susține apelanta-intimată că din interpretarea prevederilor menționate mai sus rezultă că prin apariția Legii nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese-verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile și în nici un caz art. 9 alin. 3 nu prevede un termene de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.

Pentru aceste considerente, apelanta-intimată solicită admitea apelului și modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca temeinic și legal.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că apelul declarat este nefondat urmând a se respinge.

Critica apelantei vizeaza o gresita interpretare de catre instanta de fond a dispozitiilor legale relativ la termenul de prescriptie aplicabil .

Potrivit art. 14 alin. 2 din OG nr. 2/ 2001, „Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale”.

Dispozițiile art. 25 alin. 2 din OG nr. 2/2001 prevăd posibilitatea ca procesul verbal să fie comunicat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, iar prescripția intervine în 6 luni de la data săvârșiri faptei, potrivit art. 13 alin. 1 din același act normativ.

În acest ultim caz, legea stabileste pe de o parte un termen de 6 luni în care agentul constatator are posibilitatea de a întocmi procesul verbal prin care a constatat fapta contravenționala, termen în care are obligația comunicarii acestui proces verbal, cu condiția să nu treaca mai mult de o luna între data aplicării sancțiunii, care de cele mai multe ori se confundă cu data întocmirii procesului verbal și data comunicării efective a actului sancționator.

OG nr.15/2002 cuprinde dispoziții speciale, derogatorii de la cele indicate de OG nr. 2/2001, potrivit art. 9 alin. 3, „procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”.

Cu alte cuvinte, agentul constatator are obligația de a comunica procesul verbal în termen de 30 de zile, termen în care trebuie să întocmeasca procesul verbal, să aplice sancțiunea contravențională și să realizeze comunicarea efectivă. Daca toate aceste operațiuni nu au fost realizate în termen de 30 de zile opereaza sancțiunea dispusă de art.14 din OG nr. 2/2001.

Astfel, exista un moment subiectiv până la care poate fi aplicata sancțiunea în cadrul acestui termen de 30 de zile de la data constatării și un moment obiectiv corespunzător ultimei zile a acestui termen de 30 de zile, cu condiția ca procesul verbal să fie comunicat în aceasta ultima zi.

Instanța constată că sancțiunea nu a fost aplicata nici la împlinirea ultimei zile a termenului legal. Procesul verbal nu a fost comunicat petentului, așa cum s-a precizat anterior în cadrul termenului imperativ, substanțial de 30 de zile impus de art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, dispoziție explicata de partea finală a normei care arata că în acest interval nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1), ci la aproape 6 luni de la data constatării faptei.

Intimata nu doar ca nu a comunicat procesul verbal în termenul de 30 de zile, mai mult decât atât l-a întocmit la data de 04.08.2014( pentru o faptă din 05.03.2014).

Instanța reține că dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002 au fost introduse prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, astfel încât nerespectarea acestora de către intimata la doi ani de la . inexplicabilă.

Prin eludarea dispozițiilor legale si aplicarea unei sancțiuni contravenționale la aproape 6 luni de la data constatării faptei, intimata a creat premisa sancționării repetate a petentului în decursul acestor luni, fără a-i aduce acestuia la cunostință faptul că circulă fără a deține rovinieta valabilă.

În consecință, instanța va respinge apelul declarat de apelanta C.N.AD.N.R. S.A-C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil declarat de către apelantul C.N.AD.N.R. S.A-C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, impotriva sentintei civile nr.766/26.11.2014 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata-petentă B. E.-F. domiciliată în oraș Isaccea, ..95, ., ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 mai 2015.

Președinte, Judecător,

V. A. M. L. Șurculescu

Grefier,

P. L.

Jud. fond. D.A.

Redactat jud. M.L.Ș/04.06.2015

Tehnoredactat gref. P.L./G.R./04.06.2015/4 ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 434/2015. Tribunalul TULCEA