Plângere contravenţională. Decizia nr. 817/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 817/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 817/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.817
Ședința publică de la 07 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul-petent T. R., cu domiciliul în mun.T., ..2, ., . și domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. G., ..3, ., jud. G., împotriva sentinței civile nr.1068 din 15 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect ”plângere contravențională„ în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate apelantului să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 07 octombrie 2015 când, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._/233/2014 la data de 08.10.2014, petentul T. R. a formulat plângere contravențională, împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 02.10.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA.
În motivare, petentul a arătat că în data de 02.10.2014, a fost oprit de un agent de poliție care a invocat faptul că circula cu viteza de 110 km/h, însă consideră că este vorba despre o eroare a agentului constatator sau a aparatului de măsurare folosit întrucât nu circula cu viteza indicată de agentul constatator.
A mai arătat că amenda i-a fost aplicată de un alt agent decât cel care a constatat săvârșirea contravenției; de asemenea, a învederat că a fost oprit în localitatea Mineri, iar agentul constatator i-a adus la cunoștință săvârșirea contravenției pe raza localității Somova.
În susținerea plângerii, petentul a atașat, în copie, procesul-verbal contestat.
Prin sentința civilă nr.412 pronunțată la data de 16.01.2015, Judecătoria G. a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială și a admis excepția, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Pe rolul Judecătoriei Tulcea, cererea a fost înregistrată la data de 25.02.2015, sub nr._ .
Intimatul a formulat întâmpinare la data de 17.03.2015 (filele 10-11) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a atașat un set de înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul, inclusiv înregistrarea video care surprinde evenimentul rutier (filele 12-15).
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.1068 din 15 mai 2015 a respins plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.10.2014, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în fapt că, prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 02.10.2014, ora 09:12, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1350 lei și cu reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile, reținându-se că în aceeași zi, la ora 09:05, a condus autoturismul marca Volvo cu numărul de înmatriculare_, pe . Somova, județul Tulcea, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 110 km/h, faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 H.G. 1391/2006 (fila 12) și sancționată de art.102 alin.3 lit.e) din OUG nr.195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, s-a reținut că, acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută susceptibile a opera din oficiu (ope legis), acestea fiind prevăzute în mod limitativ la art.17 din OG nr.2/2001.
Lipsa celorlalte mențiuni prevăzute la art.16 din OG nr.2/2201 din procesul-verbal de contravenție pot atrage eventual, nulitatea relativă, însă în acest caz, petentul are obligația de a face dovada vătămării care i s-a produs.
Față de susținerile petentului în raport de faptul că procesul-verbal a fost încheiat de un alt agent constatator decât cel care a constatat săvârșirea faptei, s-a reținut faptul că procesul-verbal este legal încheiat de către agentul constatator în cauză, respectiv U. M., fiind respectate prevederile legale întrucât agenții de poliție care au procedat la constatarea și sancționarea faptelor contravenționale au calitatea de agenți de poliție rutieră.
Astfel, s-a constatat că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor Metodologiei privind modul de utilizare a echipamentelor fixe și mobile de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor de tip "Python II", "Speedophot" și "Gatso", capitolul IV, secțiunea 1.
Totodată, potrivit art. 23 alin. 4 "Pentru prevenirea unor incidente, autovehiculele înregistrate cu o viteză de circulație mai mare decât limita maximă admisă pe sensul opus celui pe care se află în deplasare autospeciala echipată cu radar, vor fi oprite de către echipajul care acționează la oprire, autospeciala cu echipamentul radar urmând a continua activitățile curente", astfel că prevederile legale au fost respectate întocmai de către agenții de poliție rutieră.
Analizând în cele ce urmează temeinicia procesului verbal de contravenție, prima instanță a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanța de judecată îi asigură contravenientului condițiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în sensul dreptului european.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă simplele susțineri ale acestuia în sensul că este cu neputință ca autoturismul condus de el să fi avut, în acel segment de drum, viteza menționată de agentul constatator, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar din care să rezulte nevinovăția petentului.
Astfel, s-a constat că, săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
S-a arătat că, în litigiul dedus judecății, între procesul-verbal de contravenție și probele depuse de intimat există o legătură indisolubilă, în sensul că acestea se coroborează. Din înregistrarea video depusă la dosar care a surprins comiterea contravenției se poate observa, la timpul 09:05:26, cum autoturismul condus de petent a fost surprins de aparatul radar circulând cu o viteză de 110 km/h, pe autoturismul marca Volvo cu numărul de înmatriculare_, pe . Somova, județul Tulcea (fila 12).
Față de înregistrarea video atașată la dosar, nu se poate reține motivul de nulitate invocat de petent referitor la faptul că pe imaginile surprinse, pe lângă autoturismul în care se afla el, se observă încă un vehicul în mers, constatându-se faptul că autoturismul condus de petent este pus în evidență, astfel că viteza înregistrată, de 110 km/h, este cea cu care se deplasa autoturismul condus de petent; în înregistrarea video se observă faptul că autoturismul petentului se apropie cu viteză mare de autoturismul având nr. de înmatriculare TL-PVP-05 deși se afla într-o succesiune de curbe.
Ca atare, raportat la datele speței nu este judicios a se presupune că petentul a circulat cu mai puțin de 110 km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de o eroare de măsurare.
Cu rea-credință petentul a mai susținut, în ședința publică din data de 08.05.2015, faptul că nu-și mai amintește dacă a condus el sau fratele său autoturismul numărul de înmatriculare_, atâta vreme cât arată că a fost oprit de agentul constatator în localitatea Mineri și i-a fost întocmit procesul verbal de contravenție în acea zi pe care petentul l-a semnat.
Pentru motivele arătate, prima instanță și-a format convingerea că petentul a comis contravenția care a fost reținută în cuprinsul procesului verbal.
În continuare prima instanță a reținut dispozițiile art. 50 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și a arătat că, potrivit art.100 alin.3 lit.e) din O.U.G. nr.195/2002, „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: … e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii s-a constată că amenda aplicată petentului are cuantumul mediu prevăzut de lege, respectiv 15 puncte amendă, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama că petentul nu recunoaște și nu regretă conduita contravențională, nefiind oportună înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, având în vedere că fapta de a conduce un autoturism cu o viteză de 110 km/h în interiorul localității, săvârșită de petent, este de un real pericol pentru siguranța participanților în trafic, atât pentru pietoni, cât și pentru conducătorii auto, lucru pe care petentul nu îl conștientizează.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel petentul T. R., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Astfel, a arătat apelantul că, operatorul radar se afla la un alt punct decât cel la care a fost oprit, iar sancțiunea a fost aplicată de un alt agent decât cel care a constatat-o, cu încălcarea dispozițiilor art. 21 din O.G. 2/2001. Altfel spus, agentul care constată săvârșirea contravenției trebuia să încheie și procesul-verbal de constatare prin care a fost sancționat, lucru care în speța dedusă judecății nu s-a și întâmplat.
Acest caz de nulitate s-a invocat în acțiunea introductivă, iar rațiunea logico-juridică este aceea de a sancționa persoana care a săvârșit contravenția, fără a exista vreun dubiu. Astfel, după ce a derulat șirul evenimentului a constatat că în mașină se afla cu fratele său, absolvent al facultății de drept, pe care îl lua cu el pentru a-l ajuta. A depus la dosar o . înscrisuri prin care a arătat că a reprezentat o societate comercială în mai multe litigii în afara orașului unde profesează constant (mun. G.), ori există posibilitatea reală (pentru că a mai procedat de această manieră) ca persoana care se afla la volan în momentul săvârșirii contravenției (loc. Somova) să nu fi fost el, ci fratele său, însă să se fi
schimbat între ei până în momentul în care a fost oprit în loc. Mineri, iar între cele două localități este o distanță de 10 km, suficient de mare cât să se fi întâmplat acest lucru, în condițiile în se alternau pentru a fi siguri că nu conduceau în stare de oboseală, ținând seama de numeroasele deplasări pe care le avea de efectuat.
Este un dubiu ce planează asupra legalității procesului-verbal pe care nu l-a trecut la obiecțiuni pentru că nu a știut exact, la momentul la care a fost oprit în localitatea Mineri, unde se situează loc. Somova. La întoarcere a verificat și derulând evenimentele există posibilitatea să fi fost greșit sancționat.
Pe cale de consecință, nefiind răsturnată prezumția de vinovăție de care beneficiază, întărită de principiul „in dubio pro reo", apelantul a solicit admiterea apelului și în rejudecare, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/02.10.2014 pentru acest caz de nulitate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, apelantul a arătat că, instanța nu a analizat toate motivele aferente acestui petit.
Înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment este întemeiată pe dispozițiile art. 34 raportat la art. 38 din O.G. 2/2001 și se impune, având în vedere următoarele: radarul ce a surprins presupusa contravenție se afla, imediat după panoul care indica . autoturismul venea după o zonă în care restricția de viteză era mai mare și era în accelerare;depășirea vitezei nu a fost efectul unei atitudini teribilistice sau lipsei de adrenalină, deplasarea era în interesul unei cauze aflate pe rolul Tribunalului Tulcea; nu a mai existat vreo abatere care să genereze suspendarea dreptului de circulație, iar din cazierul auto se constată că acestea sunt izolate și de un pericol social diminuat; s-au încheiat o . contracte de asistență juridică cu S.C. Impact .., împreună cu un coleg, iar menținerea acestei sancțiuni ar duce, cel mai probabil, la rezilierea contractelor, nefiind apt de a se deplasa pentru a presta activitatea.
A mai arătat apelantul că, deși unul din argumentele „forte" ale respingerii acestui capăt de cerere a constat în nerecunoașterea și lipsa de căință de care se presupune că a dat dovadă, prima instanță și-a format o apreciere greșită, poate raportată la celelalte motive invocate în sensul admiterii contestației. Astfel, nu a susținut că nu a fost la volanul autoturismului, pentru că nu este convins de acest lucru, dar există posibilitatea, pentru că se alterna la condus cu alte persoane când se deplasa la ședințele din afara orașului. Întrucât permisul este indispensabil activității pe care o prestează și este la prima abatere de acest gen este evident că are o părere de rău și este îngrijorat de situația în care se află.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 02 octombrie 2014, întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Rutier, apelantul T. R. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.350 lei și cu reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile, reținându-se că în aceeași zi, la ora 09:05, a condus autoturismul marca Volvo cu numărul de înmatriculare_, pe . Somova, județul Tulcea, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 110 km/h, faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art.102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr.195/2002.
Conform art. 50 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, viteza maximă admisă în interiorul localității și sectorul de drum respectiv este de 50 km/h, iar potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr.1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circula și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Iar potrivit art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: … e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În ceea ce privește primul motiv de apel potrivit căruia motivarea primei instanțe prin care a fost înlăturată apărarea referitoare la art. 21 din O.G. nr.2/2001 ar fi netemeinică, acesta nu poate fi primit de maniera în care a fost făcut.
În mod judicios prima instanța a observat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor Metodologiei privind modul de utilizare a echipamentelor fixe și mobile de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, de tip „Pithon II”, Speedophot” și „Gatso” care în capitolul IV, secțiunea 1 – „Constatarea contravențiilor și oprirea autovehiculelor în trafic, art. 21 prevede că echipa desemnată să acționeze pentru constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul legal de viteză, prin oprirea contravenienților, se compune din operatorul dispozitivului și unul sau mai mulți polițiști constatatori, care pot acționa cu autospeciale din dotare sau pietonal” iar potrivit art. 22 alin. 1 „când operatorul care lucrează cu dispozitivul pentru măsurarea vitezei, observă că un autovehicul este condus cu o viteză mai mare decât limita maximă admisă, pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, transmite agentului/agenților constatator prin stația radio de emisei–recepție din dotarea autospecialei, contravenția înregistrată”.
Iar potrivit art. 23 alin 4 pentru prevenirea unor incidente, autovehiculele înregistrate cu o viteză de circulație mai mare decât limita maximă admisă pe sensul opus celui pe care se află în deplasare autospeciala echipată cu radar, vor fi oprite de către echipajul care acționează la oprire, autospeciala cu echipamentul radar urmând a continua activitățile curente, astfel că prevederile legale au fost respectate de către agenții de poliție rutieră, critica apelantului nefiind întemeiată.
Nici cel de-al doilea motiv de apel legat de individualizarea sancțiunii nu este întemeiat prima instanță analizând în mod exhaustiv toate motivele aferente acestui petit.
În adevăr, amenda aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fapta de a conduce un autoturism cu o viteză do 110 km/h în interiorul localității reprezentând un real pericol pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul ca nefondat și a păstra hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către apelantul-petent T. R., cu domiciliul în municipiul T., ..2, ., . și domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul G., .. 3, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1068 din 15 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională” în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea.
Păstrează hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică la data de 7 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
R. A. V. Ș. R.
Grefier,
D. B.
Redactat sent. civ. jud. L.M.G.
Redactat dec. civ. jud. R. A.V./19.10.2015
Tehnored. gref. DB/gref. G.R/23.10.2015/4ex.
..apelantă/1 ex. intimat.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 815/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 806/2015. Tribunalul... → |
|---|
