Pretenţii. Decizia nr. 276/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 276/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 276/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 276/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. D. P.
Judecător:L. N.
Grefier:B. F. V.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelanta – pârâtă ., cu sediul în C., ., ., împotriva sentinței nr. 1838/19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. C., cu domiciliul în Tulcea, ., .. D, . și cu sediul ales în Tulcea, .. 54, jud. Tulcea, având ca obiect pretenții +îndreptare eroare materială.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 martie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța pentru a da posibilitatea apelantei să depună la dosarul cauzei dovada achitării suplimentului de taxă de timbru în cuantum de 45 lei a amânat pronunțarea cauzei la această dată.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la 27.06.2013 sub numărul_, reclamantul C. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată făcute în dosarul nr._, în toate fazele procesuale, precum și în dosarul nr._, de asemenea în toate fazele procesuale.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale de 40.000 lei, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată în prezenta cauză.
În motivare, reclamantul a învederat, în esență că, în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost admisă acțiunea pârâtei din prezenta cauză, ., prin care a pretins reclamantului din prezentul dosar, C. C., repararea pagubelor produse prin îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu, în perioada când reclamantul era angajatul pârâtei.
Prin sentința nr. 1207/2011 din dosarul_, reclamantul C. a fost obligat să despăgubească pârâta T. cu 13.675 euro.
Recursul formulat în dosarul_ a fost admis de către Curtea de Apel C., cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului C..
În rejudecare, acțiunea formulată de pârâta din prezenta cauză a fost respinsă, soluție ce a fost ulterior menținută în recurs, astfel că după o durată a procesului de 4 ani reclamantul din prezenta cauză a câștigat definitiv procesul, nefiind obligat la plata nici unei despăgubiri pretinse de pârâta din prezenta cauză, ..
Arată reclamantul că pentru purtarea procesului a făcut cheltuieli reprezentate de onorariile avocaților, experților, cheltuieli de transport din Tulcea la C. pentru prezentarea la termenele de judecată, precum și cheltuieli cu mai multe deplasări pe care le-a făcut la sediul pârâtei din prezenta cauză, fostul său angajator, la C..
În ceea ce privește daunele morale, reclamantul arată că pârâta din prezenta cauză i-a „fabricat” acele dosare în care a pretins niște despăgubiri deosebit de mari în comparație cu veniturile reclamantului, cu scopul de a nu-i mai plăti acestuia drepturile salariale datorate.
Chemarea în judecată a reclamantului din prezenta cauză pentru a fi obligat la plata unei sume de bani exorbitante, relativ la posibilitățile sale, a constituit un motiv de stres care a condus la degradarea continuă a stării de sănătate a reclamantului, cu atât mai mult cu cât pârâta a făcut și o plângere penală împotriva sa.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și martori.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 și 1084 C.civ din 1864.
Pârâta a formulat întâmpinare, invocând necompetența teritorială a Judecătoriei Tulcea având în vedere că sediul pârâtei este în C., excepție la care a renunțat ulterior, fiind o excepție de ordine privată.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în motivare invocând apărări ce țin de fondul litigiul de muncă ce a avut loc între părți, arătând că reclamantul nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile de serviciu.
De asemenea, mai arată pârâta că de vreme ce reclamantul nu a cerut plata cheltuielilor de judecată, nu mai este îndreptățit să le ceară pe cale separată.
Privitor la daunele morale solicitate, pârâta arată că reclamantul este cel care inițiază diferite procese civile și penale împotriva sa, stresul provocat de purtarea acestor procese fiind provocat prin propriile sale acțiuni.
Pârâta a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că procesul în care reclamantul a făcut cheltuielile de judecată pretinse în prezenta cauză avea ca obiect un litigiu de muncă, reclamantul fiind la un moment dat angajatul pârâtei, astfel că, arată pârâta, este inadmisibil ca aceste cheltuieli pe cale separată ce fac obiectul prezentei cauze să fie solicitate în fața altei instanțe decât cea competentă material pentru litigii de muncă.
A mai invocat pârâta excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că în litigiul de muncă dintre părți, în diversele sale faze procesuale, reclamantul din prezenta cauză a solicitat și plata cheltuielilor de judecată. Acel proces fiind soluționat definitiv, avându-se în vedere și cererile reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, rezultă că și problema cheltuielilor de judecată a fost soluționată definitiv.
O altă excepție invocată de pârâtă este aceea a prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cheltuielile anterioare datei de 27.06.2010, având în vedere că temeiul acțiunii este răspunderea civilă delictuală, iar termenul de prescripție a început să curgă de la data producerii prejudiciului.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, nefiind dovedite cheltuielile efectuate de reclamant cu purtarea procesului care a avut ca obiect litigiul de muncă. De asemenea, pârâta susține că nu se poate stabili legătura de cauzalitate decât prin confirmarea de către instanțele care au judecat litigiul de muncă a faptului că pretinsele cheltuieli au fost într-adevăr efectuate în cadrul soluționării acelui litigiu. De asemenea, și în motivarea excepțiilor, pârâta reia apărări ce privesc fondul cauzei litigiului de muncă.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.1838 din data de 19 iunie 2014 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondate.
A admis în parte acțiunea formulata de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâta . CONSTANTA și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 6084,72 lei, reprezentând cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată.
De asemenea, a respins capătul de cerere privitor la acordarea daunelor morale, ca nefondat, precum și capătul de cerere accesoriu de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondat.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut că solicitarea acordării de cheltuieli de judecată, de către reclamantul din prezenta cauză, în cadrul procesului care a avut ca obiect litigiul de muncă, a avut un alt temei juridic față de acțiunea de față. Câtă vreme acea solicitare a fost întemeiată pe dispozițiile speciale ale legii de procedură conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte, acțiunea de față este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de Codul civil, astfel că nu există identitate de cauză între cele două cereri, așa cum prevede art. 431 C.p.c., pentru a putea fi incidentă excepția autorității de lucru judecat.
Referitor la excepția prescripției, instanța a reținut că termenul de prescripție a fost întrerupt pentru cazul prevăzut de art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958, deoarece reclamantul din prezenta cauză solicitase instanței acordarea cheltuielilor de judecată, astfel că un nou termen de prescripție a început să curgă, potrivit art. 17 din același act normativ, de la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 21/CM/14.01.2013 a Curții de Apel C., din dosarul nr._ . Termenul de prescripție fiind de 3 ani, acesta nu s-a împlinit până la data prezentei acțiuni, 27.06.2013, astfel că excepția prescripției a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1207/18.11.2009 din dosarul nr._ al Tribunalului C., reclamantul din prezenta cauză C. C. a fost obligat să-i plătească pârâtei ., reclamantă în acel dosar, suma de 13.675 euro, reprezentând prejudiciu.
Prin decizia nr. 365/28.06.2010 Curtea de Apel C. a admis recursul reclamantului din prezenta cauză, a casat sentința civilă nr. 1207/18.11.2009 din dosarul nr._ și a trimis cauza spre rejudecare.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului C. sub numărul_ .
Prin sentința civilă nr. 5796/11.11.2011 din dosarul nr._ Tribunalul C. a respins ca nefondată acțiunea ..
Recursul împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 21/CM/14.01.2013 a Curții de Apel C. (fila 13).
Pe parcursul soluționării litigiului, în câte două grade de jurisdicție – fond și recurs – atât în primul ciclu procesual, cât și în rejudecare, reclamantul C. C. a efectuat cheltuieli de judecată reprezentând onorarii de avocat de 3000 lei conform chitanțelor (fila 19); taxă plătită la Căpitănia Tulcea pentru eliberarea unor documente referitoare la cursele efectuate cu nava pe care își desfășura activitatea ca angajat al ., în valoare de 419,12 lei (fila 21 față - verso); cheltuieli de deplasare, reprezentând combustibilul consumat, de 2665,6 lei, valoare calculată la un preț mediu al combustibilului de 4,76 lei după cum reiese din cele 28 de bonuri fiscale depuse (fila 91 verso), la distanța dus – întors Tulcea – C. (250 km), calculând un consum mediu de 8 litri %.
Totalul cheltuielilor arătate este de 6084,72 lei.
Referitor la suma de 574,25 lei despre care reclamantul pretinde că ar fi fost plătită cu titlu de onorariu pentru av. C. D., instanța reține că nu s-a făcut dovada că această sumă a fost plătită ca și preț al prestației avocațiale, apt să poată reprezenta o cheltuială necesară pentru apărarea făcută de reclamantul din prezenta cauză. Adeverința de la fila 20 are valoarea unei chitanțe în ceea ce privește recunoașterea de către asociația de proprietari a faptului că reclamantul a plătit pentru C. D. suma de 574, 25 lei, dar nu reiese cauza acestei plăți.
În ceea ce privește suma de 1500 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată prin decizia nr. 21/CM/14.01.2013 a Curții de Apel C., instanța a reținut că aceasta nu este inclusă în suma pretinsă în prezenta cauză și nu se regăsește printre cheltuielile menționate mai sus, aceasta reprezentând onorariul av. L. M..
În drept, acțiunea are temei în normele privitoare la răspunderea civilă delictuală, care în materie civilă este răspunderea de drept comun.
Verificând condițiile angajării răspunderii civile delictuale, instanța a reținut că fapta ilicită a pârâtei a constat în promovarea și susținerea acțiunii civile ce a făcut obiectul dosarelor nr._ și nr._, în mod injust, împotriva reclamantului C. C.. Ca urmare a acestei fapte, reclamantul a suferit un prejudiciu, care constă în cheltuielile de judecată pe care a fost nevoit să le facă, pentru a se apăra de pretențiile pârâtei din prezenta cauză.
Având în vedere că pârâta a promovat acțiunea ce a făcut obiectul dosarelor menționate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 998 C. civ. din 1864, reclamantul cunoscând încă de la acea dată existența prejudiciului și autorul acestuia, chiar dacă cuantumul prejudiciului a crescut pe parcursul procesului.
În ceea ce privește daunele morale, instanța a reținut că deși s-a dovedit faptul că reclamantul are unele probleme de sănătate, nu s-a probat existența unei legături de cauzalitate între apariția și evoluția acestora, pe de o parte, și a faptelor pârâtei de a promova și susține acțiunea, în contradictoriu cu reclamantul. Aceasta ținând seama și de vârsta reclamantului, care avea 60 de ani la momentul promovării acțiunii ce a făcut obiectul dosarelor nr._ și nr._ .
Nu se poate nega faptul că promovarea unei acțiuni este susceptibilă de a provoca un disconfort moral pârâtului, mai ales în situația în care pretenția reclamantului este nefondată, cum s-a dovedit a fi în cauza ce a avut ca obiect litigiul de muncă dintre părți, însă aceasta nu presupune că orice acțiune nefondată în justiție provoacă pârâtului un prejudiciu moral, fiind necesară dovedirea unei atingeri aduse onoarei, demnității, sănătății sau altor drepturi nepatrimoniale ale acestuia, ceea ce în speță nu s-a realizat.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, a fost respinsă ca nefondată această cerere accesorie, întrucât în baza art. 274 Cod procedură civilă nu este îndeplinită cerința esențială a existenței culpei pârâtei. Astfel, nu se poate reține vinovăția acesteia pentru faptul că reclamantul a solicitat cheltuielile de judecată pe cale separată.
Prin urmare, cheltuielile de judecată solicitate de reclamant în cauza de față pe cale accesorie nu sunt imputabile pârâtei, astfel fiind respins ca nefondat acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel pârâta ., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelanta că, in mod greșit, interpretând si aplicand eronat dispozițiile legale incidente, înstanta de fond a respins, ca neîntemeiata, excepția autoritatii de lucru judecat invocata de aceasta prin intampinare.
Potrivit art. 431 din NCPC, "Nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori in aceeași calitate, in temeiul aceleiași cauze si pentru același obiect".
A mai arătat apelanta că, prin decizia nr. 21/CM/14.01.2013 a Curții de Apei Constanta, a fost solutionata cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea in fond si in recurs a cauzei ce a format obiectul dosarului nr._, reinregistrat pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._, urmare casarii sentinței civile nr. 1207/18.09.2009, si s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 1-500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
A accepta posibilitatea ca o parte sa reitereze o cerere solutionata ar însemna a accepta sa se infranga puterea de lucru judecat a unei hotarari judecătorești, iar, ori de cate ori partea ar considera ca ar deține o proba noua in susținerea poziției sale procesuale, dreptul sa fie repus in discuție, ceea ce nu poate fi primit.
Prin urmare, apreciază că aspectul litigios consemnat si rezolvat prin hotararea judecătoreasca anterior mentionata nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare, in cadrul prezentei cereri.
Referitor la fondul cauzei apelanta a susținut că, in mod greșit s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 6.084,72 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate reclamantului de litigiul ce a format obiectul dosarului nr._, reinregistrat pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._, intrucat o astfel de solicitare nu a fost dovedita in cauza.
De subliniat este faptul ca, in speța, înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada indubitabila a împrejurării ca sumele mentionate in cuprinsul acestora ar fi fost cheltuite de către reclamant in scopul soluționării cererii ce a format obiectul dosarului anterior mentionat.
S-a mai arătat că, in perioada 2008 - 2014, intre apelantă si intimat s-au purtat numeroase litigii, astfel ca sumele retinute de instanta de fond ca reprezentând cheltuieli de judecata ar fi putut fi ocazionate de alte litigii decât cel la care s-a făcut referire in cuprinsul acțiunii introductive de instanta.
Din aceeași perspectiva, apreciază apelanta, in mod eronat, instanta de fond a retinut ca, in speța, s-ar fi făcut dovada efectuării de către reclamant a cheltuielilor de deplasare la termenele de judecata acordate in cadrul dosarului nr._, reinregistrat pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._, bonurile de combustibil depuse la dosarul cauzei neprezentand relevanta in acest sens (aceleași bonuri de combustibil putând fi depuse si in cadrul celorlalte litigii existente intre parti, neexistand vreo o dovada certa ca sumele inserate in cuprinsul lor ar reprezenta cheltuieli de deplasare in vederea participării reclamantului la judecata dosarului mentionat),
De asemenea, toate înscrisurile la care s-a făcut referire in cuprinsul acțiunii introductive de instanta au fost depuse la dosarul nr._, reinregistrat pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._, astfel ca acestea au fost avute în vedere de instanta de judecata la soluționarea cererii privind acordarea de cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului.
În concluzie, apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiteri excepției autorității de lucru judecat sau a respingerii cererii formulate de reclamant, ca nefondată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă.
Intimatul C. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând în esență că, hotărârea atacată este temeinică și legală.
A mai arătat că, prin hotărârea atacată apelanta a fost obligată la plata sumei de 6 084,72 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pe cale separată, ocazionate de judecata în fond și în recurs a dosarului nr._, înregistrat pe rolul Tribunalului C. sub nr._, urmare casării sentinței civile nr. 1207/18.09.2009.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, apărătorul intimatului a mai arătat că, instanța de fond în mod corect a dispus respingerea excepției ca fiind neîntemeiată, reținând că solicitarea acordării cheltuielilor de judecată, de către reclamantul din prezenta cauză, în cadrul procesului care a avut ca obiect litigiul de muncă, a avut un alt temei juridic față de acțiunea de față care este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de Codul civil, astfel că nu există identitate între cele două cereri pentru a putea opera această excepție.
Față de cheltuielile care se pretinde că ar fi fost acordate, a mai arătat că dacă acestea s-ar fi regăsit în acele dosare instanța s-ar fi pronunțat și cu privire la acest aspect.
Dacă la instanța de fond, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, apreciată ca fiind o cerere accesorie, a fost respinsă pe considerentul că, raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă nu poate fi reținută culpa pârâtului, în apelul promovat se poate discuta despre culpa acestuia motiv pentru care se impune obligarea intimatului la plata acestor cheltuieli.
În concluzie, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată următoarele:
Este incontestabil că între părți s-a derulat un litigiu civil, de dreptul muncii, având ca obiect solicitarea înregistrată la Tribunalul C. sub nr._ formulată de pârâta . C. în contradictoriu cu reclamantul C. C. privind obligarea acestuia la plata sumei de 13 675 euro, echivalentul a 55 560,15 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin neexecutarea contractului individual de muncă, actualizat la momentul plăți efective și cheltuieli de judecată.
După ce inițial acțiunea a fost admisă de instanța menționată prin sentința civilă nr.1207/18.11.2007, Curtea de Apel C., prin decizia civilă nr. 365/28.06.2010 a casat cu trimitere spre rejudecare această hotărâre, dosarul fiind reînregistrat la instanța de fond sub nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 5796/11.11.2011. Această sentință a dispus în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii în pretenții a . C. și a rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 21/CM/14.01.2013 de respingere a recursului de către Curtea de Apel C.. Această din urmă hotărâre judecătorească a dispus și în sensul obligării recurentei . C. la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul C. C..
Analizând cu prioritate prima critică susținută în apel de pârâtul C. C., se reține că în mod eronat această excepție a fost respinsă de prima instanță.
Conform art. 431 NCPC rezultă că „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.
În speță, intimatul reclamant a susținut că nu există autoritate de lucru judecat întrucât a efectuat unele cheltuieli care nu au fost solicitate în cele două cicluri procesuale, respectiv în dosarele nr._ și nr._, constând în onorarii pentru avocați, taxă plătită la Căpitănia Tulcea pentru pentru eliberarea unor documente și cheltuieli de deplasare (combustibil consumat), astfel că nu există identitate de obiect.
Aceste susțineri sunt însă neîntemeiate întrucât, pentru a exista identitate de obiect, nu este necesar ca acesta să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, fiind suficient ca din cuprinsul ambelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni, iar principiul puterii lucrului judecat, rezultând din textul normativ de mai sus, împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziții procesuale inversate, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă trebuie să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară pronunțată într-un alt proces.
În același timp, dispozițiile art. 274 alin.1 C proc.civ. anterior arată că, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, această dispoziție legală dând expresie principiului disponibilități potrivit căruia, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu ci numai la cerere și numai în cazul în care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecată sau, deși au fost cerute, instanța a omis să se pronunțe asupra solicitării. Partea le poate cere pe calea unei acțiuni separate, în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care i s-a acordat câștig de cauză în temeiul art. 998-999 Cod civ. anterior.
Întrucât intimatului reclamant i-au fost acordate cheltuielile de judecată în cuantum de 1500 lei de către Curtea de Apel C. care a pronunțat decizia civilă nr. 21/CM/14.01.2013, decizie prin care s-a soluționat irevocabil litigiul purtat între reclamant și . C. și prin care s-a menținut sentința civilă nr. 5796/11.11.2011 a Tribunalului C., fiind respinsă acțiunea în pretenții a pârâtei din prezenta cauză, rezultă că în speță există autoritate de lucru judecat.
Se mai reține că, în dosarul nr._ în care s-a soluționat ultimul recurs, intimatul reclamant trebuia să facă dovada tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul tuturor dosarelor aflate pe rolul instanțelor în care s-a derulat litigiul civil purtat între el și apelanta pârâtă.
Referitor la cauza raportului juridic dedus judecății, aceasta a fost definită în cele din urmă unanim de doctrina juridică drept un ansamblu de fapte juridicește calificate.
În speță, prima dintre cauzele în care s-au solicitat cheltuieli de judecată a avut ca temei prevederile art. 274 Cod proc.civ, iar cea de-a doua s-a întemeiat pe dispozițiile art. 998-999 Cod civ. anterior.
Se constată astfel că, elementul de distincție al acestei cereri de chemare în judecată față de cea inițială îl constituie argumentele și mijloacele de probă de care dorește reclamantul să se folosească în dovedirea temeiului juridic al aceleiași pretenții.
Ori, câtă vreme deosebirea între două cereri constă numai în argumentele distincte, mijloacele de dovadă diferite, izvorul din care derivă cauza fiind identic, este îndeobște acceptat că autoritatea de lucru judecat își produce efectele.
Reținând că în speță este întâlnită tripla identitate de elemente, părți, obiect și cauză, se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre greșită care se impune a fi reformată sub acest aspect.
Instanța apreciază că este totodată dispensată de analiza fondului cauzei întrucât este incidentă autoritatea de lucru judecat care nu mai impune acest lucru.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.2 NCPC, instanța va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată în sensul că admite excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere privind daunele materiale ( cheltuielile de judecată ), urmând a respinge capătul de cerere privind daunele materiale pentru existența autorității de lucru judecat. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Potrivit art. 453 alin.1 rap. la art. 451 alin.2 NCPC, instanța va obliga pe intimatul - reclamant C. C. să plătească apelantei - pârâte . C. suma de 2650 lei reprezentând cheltuieli de judecată fond și apel.
Trebuie precizat că în funcție de volumul de muncă al avocatului în cadrul instanței de apel care a constat în redactarea motivelor de apel și formularea de concluzii orale asupra fondului cauzei, raportat și la complexitatea cauzei, instanța a procedat la reducerea onorariului de avocat pentru apel de la suma de 1240 lei la suma de 700 lei. La acest onorariu instanța a adăugat și onorariul avocatului de la prima instanță, precum și contravaloarea taxelor de timbru efectuate de apelanta pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta – pârâtă ., cu sediul în C., ., .. A, parter, ., împotriva sentinței nr. 1838/19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. C., cu domiciliul în Tulcea, ., .. D, . și cu sediul ales în Tulcea, .. 54, jud. Tulcea având ca obiect pretenții și îndreptare eroare materială.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere privind daunele materiale ( cheltuieli de judecată ).
Respinge capătul de cerere privind daunele materiale pentru existența autorității de lucru judecat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă pe intimatul - reclamant C. C. să plătească apelantei - pârâte . C. suma de 2650 lei reprezentând cheltuieli de judecată fond și apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 02 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. D. P. L. N. B. F. V.
Red.sent.civ.jud. I.H.
Red/Tehnored.dec.civ.jud. PLD/30.04.2015
Tehnored.gref.B.F.V./30.04.2015../4 ex.
.. apelant/1 ex. intimat
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 264/2015. Tribunalul TULCEA | Pretenţii. Decizia nr. 275/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
