Acţiune în constatare. Decizia nr. 228/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 228/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.228
Ședința publică din data de 07 mai 2014
Completul compus din:
Președinte: M. L. Șurculescu
Judecător: L. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul-reclamant D. S. M. domiciliat in Constanta, ..12, jud. Constanta si cu domiciliul ales la Cabinet avocat A. D. C. cu sediul in Constanta, ., ., impotriva sentintei civile nr.4272/17.12.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect acțiune in constatare, in contradictoriu cu intimatii-parati M. I. domiciliat in Constanta, ., jud. Constanta, P. A. si P. M., ambii cu domiciliul in loc. D., ., ., jud. Hunedoara si U. A. TERITORIALA A C. C. P. PRIMAR cu sediul in ..
Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 30.04.2014, sustinerile in apel ale partilor prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
La data de 08.03.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecatoriei Tulcea, sub nr._, acțiunea formulată de reclamantul D. S. M. în contradictoriu cu pârâtul M. I. privind în principal, constatarea faptului că reclamantul este proprietarul exclusiv al imobilului construcție P+M situată în intravilanul localității C., T1, Cc 36, L. 10, mal stâng, jud.Tulcea și instituirea unui drept de superficie asupra terenului pe care este edificată construcția (153 mp) și o servitute de trecere si în subsidiar, obligarea pârâtului la plata contravalorii imobilului construcție P+M, situată în intravilanul localității C., T1, Cc 36, L. 10, mal stâng, jud.Tulcea;
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Inițial, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C., care prin Sentința civilă nr.1784/07.02.2013 pronunțată în dos._/212/2012 a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Tulcea.
P. sentinta civila nr.4272/17.12.2013 Judecătoria Tulcea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. A. și P. M., cu privire la capătul de cerere prin care se solicită constatarea calității de proprietar exclusiv a reclamantului D. S. M., asupra imobilului: construcție P+M situată în intravilanul localității C., T1, Cc 36, L. 10, mal stâng, jud.Tulcea; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. I., cu privire la obligarea acestuia la plata contravalorii imobilului construcție P+M, situată în intravilanul localității C., T1, Cc 36, L. 10, mal stâng, jud.Tulcea; a respins acțiunea având ca obiect accesiune imobiliară artificială formulată de reclamantul D. S. -M., în contradictoriu cu pârâții M. I., P. A., P. M. și U. A. T. A C. C.- P. PRIMAR, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă si a respins cererea pârâților M. I., P. A. și P. M. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca în baza autorizației de construire nr.23/15.07.2008 eliberată de Primăria . procesului-verbal de recepție finală nr.8/08.07.2010 încheiat cu reprezentanții Primăriei . a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției P+M situată în intravilan ., L..10, M. stâng, jud.Tulcea.
Această construcție, având nr. cadastral_ a fost intabulată în cartea funciară nr._-C1 a loc.C..
Pentru terenul aferent construcției exista încheiat contractul de concesiune nr.93/15.03.2004 între Consiliul local al . P..
P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2561/15.09.2010 la BNP V. F., încheiat între D. P. în calitate de vânzător și M. I. în calitate de cumpărător, s-a convenit asupra vânzării/cumpărării construcției P+M situată în intravilan ., L..10, M. stâng, jud.Tulcea.
S-a mai retinut de judecatorul fondului ca ulterior, s-a încheiat contractul de concesiune nr.93/15.11.2010 între Consiliul local al comunei C., în calitate de concedent și M. I. în calitate de concesionar – pentru terenul aferent construcției, în suprafață de 1000 mp – lotul 10, ..
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1038/13.04.2012, M. I. a vândut către P. A. și P. M. - construcției P+M situată în intravilan ., L..10, M. stâng, jud.Tulcea.
P. contractul nr.93/15.05.2012, Consiliul Local al . suprafața de 1000 mp - lotul 10, ., către P. A..
A aratat judecatorul fondului referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. A. și P. M. în privința primului capăt de cerere (constatarea calității de proprietar exclusiv al imobilului construcție P+M situată în intravilanul localității C., T1, Cc 36, L. 10, mal stâng, jud.Tulcea) și a pârâtului M. I. cu privire la capătul de cerere subsidiar (privind obligarea pârâtului la plata contravalorii imobilului construcție P+M, situată în intravilanul localității C., T1, Cc 36, L. 10, mal stâng, jud.Tulcea):
Stabilirea calității procesuale determină legitimarea procesuală în raportul juridic dedus judecății.
Calitatea procesuală pasivă nu poate aparține decât persoanei despre care se afirmă că ar fi încălcat drepturile reclamantului, sub aspectul dreptului substanțial, material.
Accesiunea imobiliară artificială – reprezintă modalitatea juridică de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcției, de către proprietarul terenului aferent acesteia (art.482 raportat la art. 488 și art.492 Cod civ.).
P. urmare, a aratat judecatorul primei instante ca părțile raportului juridic în această materie, sunt: proprietarul construcției (constructorul de bună-credință sau de rea-credință) și proprietarul terenului.
Referitor la despăgubirile cuvenite constructorului(autorului lucrării) - se impune a se preciza că acestea pot fi obținute, în condițiile art.493 respectiv art.494 Cod civ., în contradictoriu cu proprietarul terenului.
Cum, reclamantul se pretinde a fi autorul lucrării (construcției P+M situată în intravilan ., L..10, mal stâng, jud.Tulcea) și întrucât proprietarul terenului aferent construcției este . pârâții P. I., P. M. și respectiv M. I. nu pot avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune întemeiată pe dispozițile legale privind accesiunea imobiliară artificială.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat apel reclamantul D. S. M., criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica.
Astfel, considera apelantul-reclamant ca motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila devine incident nu numai in cazurile in care motivele pentru care s-a adoptat o anumita soluție lipsesc cu desavarsire, dar si in cazul in care motivarea data de instanta este superficiala, rezumandu-se la reproducerea susținerilor uneia dintre parti ori este incompleta.
Apreciaza apelantul-reclamant ca in cauza este vorba despre o asemenea situatie, in care instanta oferă o motivare superficiala si incompleta pentru soluția pe care a adoptat-o, respectiv, admiterea excepției lipsei calitatii procesuale pasive se bazeaza exlusiv pe o propoziție fara a administra probatorii astfel cum a solicitat acesta la termene succesive, fara a uni excepția cu fondul pentru a suplimenta probele conform art. 137.2 C. proc. civ, asa cum a solicitat in mod expres la termenul din 11.09.2013, fara a analiza contractele incheiate intre parti.
A mai aratat apelantul-reclamant ca hotararea a fost data cu incalcarea si aplicarea greșita a legii[...].”
In doctrina de specialitate, cu privire la acest motiv de recurs, s-a aratat in nenumarate rândurica: „Examinarea hotararii cu privire la legalitate, cea de-a doua ipoteza consta in verificarea acesteia sub aspectul concordantei ei cu dispozițiile legale, cu normele de drept substantial a căror aplicare s-a făcut de instnata, dar in același timp implica si verificarea respecatarii normelor de drept procesual civil/" (F. M. - D. procesual civil, ed Vll-a, ed. ALL B., București, pp. 265)
Legalitatea hotararii implica respectarea intocmai a dispoziilor procesuale si justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii.
P. urmare a apreciat apelantul-reclamant ca este in situatia unei excepții de la principiul enuntat anterior, intimatii avand calitatea de succesori cu titlu particular.
Astfel, intimatii prin incheierea contractului de vanzare cumparare au dobadit un drept, iar la data dobândirii cunoșteau ca exista o convenție intre apelant si intimatul M. I..
Mai mult, aceștia sunt in prezent proprietarii imobilului in raport cu care trebuie stabilita calitatea de proprietar a apelantului.
Motivatia instantei care se rezuma la o simpla propoziție nu poate fi primita, in cauza fiind o situatie atipica cand beneficiar al dreptului asupra constuctiei nu este proprietarul terenului in cauza, . nici un fel in ceea ce privește constructia.
De asemenea, eventuale pretentii cu privire la o eventuala constructie ce a fost edificata pe terenul comunei nu vor exista niciodata din partea acestuia. Terenul a fost concesionat de . edificarea unei constructii de către alte persoane in speța intimatii persoane fizice.
Cu privire la respingerea excepției lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului M. I. apelantul-reclamant a aratat ca între el si intimatul - parat M. I. a fost incheiata o intelegere nescrisa potrivit cu care urma sa construiască impreuna un imobil in Județul Tulcea avand in vedere stransa legătură de prietenie existenta intre aceștia de mai mulți ani.
Imobilul ce a fost edificat este compus din doua locuințe distincte (doua imobile ) edificate in oglinda cu intrări separate, scara interioara separata, fara a comunica intre ele, individuale in ceea ce privește racordul la utilitati.
Terenul aferent construcției a fost concesionat intimatilor acordandu-se dreptul de folosința pentru constructia unei pensiuni si casa de vacanta.
P. urmare, a apreciat apelantul-reclamant ca este . in ceea ce privește dreptul de dispoziție cu privire la teren avand in vedere drepturile concesionarului si durata concesiunii de 73 de ani.
Nu poate fi considerat ca dreptul de proprietate asupra construcției ar putea fi in favoarea Cosiliului Local C. avand in vedere ca M. I. este persoana care pretinde ca a edificat constructia si este acela care a primit prețul aferent acestui imobil in urma incheierii contractului de vanzare cumparare.
Susținerea instantei ca despăgubirile cuvenite autorului lucrării in speța apelantul pot fi obtinute de la proprietarul terenului sunt in opinia sa eronate.
A mai aratat apelantul-reclamant ca prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.1038/13.04.2012 la B.N.P. Tragone G., M. I. a instrainat constructia si a transmis dreptul de concesiune asupra terenului aferent constructiei, prin urmare a efectuat acte de dispozitie si cu privire la teren. Pentru aceste motive considera gresita admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale.
Intimatii-parati nu au formulat intampinare in cauza.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că apelul declarat este nefondat urmând a se respinge.
Instanța reține că apelantul critică soluția instanței de fond sub aspectul soluționării primului capăt de cerere privind constatarea calității de proprietar exclusiv asupra imobilului construcție P+M prin admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâților P. I. și P. M..
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, se reține că primul capat de cerere invocat de reclamant nu vizează acești pârâți.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana celui obligat în raportul juridic obligațional, deoarece raportul juridic de drept procesual nu se poate lega valabil decât între părțile raportului de drept material dedus judecății.
Astfel, apelantul a solicitat să se constate calitatea de proprietar invocând o convenție verbală încheiată între acesta și M. I. prin care acesta din urmă a achiziționat un imobil in proprietatea sa exclusivă, contrar înțelegerii că imobilul să fie bun comun.
Față de acest act juridic invocat de apelant, intimații P. I. și P. M. au calitatea de terți desăvârșiți, și nicidecum calitatea de avânzi-cauza cum în mod greșit susține apelantul.Astfel, pentru ca aceștia să aibă calitatea de avânzi-cauza trebuie ca acestora să li se opună acte anterioare încheiate de autorul lor, în legatură cu același drept, și să fie îndeplinite și cerințele de publicitate imobiliară, în cauză nefiind întrunite aceste condiții.
Totodată, principiul relativității efectelor actului juridic înseamnă că actul juridic civil bilateral dă naștere la drepturi și obligații numai în ceea ce privește părțile lui, iar excepția de la acest principiu presupune ca actul juridic să producă efecte și față de alte persoane decât părțile.Ori în cauză, se tinde practic la dovedirea acestui act juridic civil, astfel încât, părți ale dreptului material pot fi doar apelantul și cealaltă parte cu care se pretinde că a luat naștere această convenție, actul în sine putând fi opozabil terților, dar pentru dovedirea existenței lui partea căruia i se poate opune acest act nu poate fi alta decât cealaltă parte a pretinsei înțelegeri.
În altă ordine de idei, ținând cont și de temeiul de drept invocat, se reține că accesiunea imobiliară presupune un raport juridic între proprietarul terenului și constructorul de bună sau de rea credință, ori, proprietarul terenului este UAT . pârâții P. I. și P. M..
Față de aceste considerații, instanța de control judiciar constată că în mod judicios prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. I. și P. M., cu consecința respingerii cererii ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Relativ la cea de a doua excepție invocată, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. I., în analiza motivelor de apel instanța le va analiza strict prin prisma temeiului de drept al cererii introductive.
Astfel, reclamantul a solicitat printr-o cerere subsidiară, obligarea pârâtului M. I. la plata contravalorii imobilului construcție P+M, situată în intravilanul localității C., invocând ca și temei de drept, dispozițiile art.492 C.civ. potrivit cărora,”orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.”
Potrivit art.493 C.civ., „proprietarul pământului care a făcut construcții, plantații și lucrări cu materiale străine, este dator să plătească valoarea materialelor. El mai poate fi osândit, după împrejurări, pentru o asemenea urmare și la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica.”
Cu alte cuvinte, reclamantul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile privind accesiunea imobiliară artificială, potrivit cărora, proprietarul terenului care a realizat o construcție pe terenul său cu materialele altuia, în speță materiale achiziționate de reclamant, poate fi obligat să restituie toate sumele avansate de acesta din urmă.Ori pârâtul M. I. nu are calitatea de proprietar al terenului pe care este amplasată construcția, calitate pe care dealtfel nu a deținut-o niciodată, proprietarul terenului fiind UAT .> În consecință, pârâtul M. I. nu se identifică cu titularul obligației din raportul juridic obligațional dedus judecății, sens în care, și sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, instanța de apel își însușește soluția instanței de fond.
Se mai impune a se face o precizare în sensul că, deși instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de parte, în măsura în care reclamantul, asistat fiind de avocat, își precizează clar motivele de drept în limitele cărora înțelege să se judece și insistă in acestea, instanța nu poate schimba acest temei, fapt ce ar conduce la încălcarea principiului disponibilității.
Sub acest aspect, chiar instanța de fond a acordat mai multe termene de judecată pentru ca reclamantul să facă precizări atât sub aspectul temeiului de drept, cât și în ceea ce privește părțile pe care înțelege să le cheme în judecată, reclamantul formulând în mai multe rânduri note scrise (f 86-94).
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge apelul formulat de D. F. M. ca nefondat, și va menține sentința civilă nr.4272/17.12.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelantul-reclamant D. S. M. domiciliat in Constanta, ..12, jud. Constanta si cu domiciliul ales la Cabinet avocat A. D. C. cu sediul in Constanta, ., ., impotriva sentintei civile nr.4272/17.12.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect acțiune in constatare, in contradictoriu cu intimatii-parati M. I. domiciliat in Constanta, ., jud. Constanta, P. A. si P. M., ambii cu domiciliul in loc. D., ., ., jud. Hunedoara si U. A. TERITORIALA A C. C. P. PRIMAR cu sediul in ., ca nefondat.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 07.05.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. L. Șurculescu L. N. P. L.
Jud.fond.V.I.
Red.jud.Ș.M.L./19.05.2014.
Tehnored.gref.P.L./19.05.2014/8ex.
.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 138/2014. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 140/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|








