Plângere contravenţională. Decizia nr. 587/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 587/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 587/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 587/2014
Ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. N.
Judecător D. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul petent G. V., cu domiciliul în G., ., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr.267/11.06.2014, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T.-S., cu sediul în T., ., jud. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxă de timbru în sumă de 20 lei, s-a depus întâmpinare, s-a comunicat un exemplar de pe întâmpinare, s-a depus răspuns la întâmpinare, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
Prin plângerea contravențională adresată Judecătoriei G. la data de 24.05.2013 și înregistrată sub nr._/233/2013, petentul G. V. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 22.05.2013 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului T. – Poliția orașului Babadag.
Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., având în vedere că fapta a fost săvârșită în localitatea Caugagia, pe DN 22 D, iar în conformitate cu prevederile Ordonanței nr.2/2001, competentă să judece cauza este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, respectiv Judecătoria Babadag.
Judecătoria G., prin sentința civilă nr. 2639/18.03.2014, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Babadag, reținându-se că potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 competența teritorială pentru soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului este localitatea Caugagia, localitate arondată Judecătoriei Babadag.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag la data de 02.04.2014, sub nr._ .
Prin sentința civile nr. 267/11.06.2014, Judecătoria Babadag a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.05.2013 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului T. – Poliția orașului Babadag, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională, aplicându-i-se 9 puncte amendă în cuantum de 675 lei, și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data 07.06.2013, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, reținându-se că, în data de 22.05.2013, în jurul orei 10:20, petentul a condus autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare_, în localitatea Caugagia, dinspre S. Rusă către intersecția 2 Cantoane, cu viteza de 108 km/h, înregistrată cu aparatul radar Autovision, montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI_, HHD TL 29.
A mai reținut instanța că în procesul-verbal de contravenție, s-a constat că petentul a semnat procesul-verbal de contravenție, iar la rubrica „alte mențiuni” în actul sancționator s-a consemnat că „Nu aveam această viteză”.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor și nu conține alte vicii de formă care să atragă anularea.
În ceea ce privește aspectul invocat de petent, constând în solicitarea de a fi depus graficul aprobat de I.P.J. cu zonele și intervalul orar de acțiune pe traseele rutiere, instanța a apreciat că acesta nu este relevant, întrucât nu există nicio dispoziție legală care condiționează posibilitatea constatării și sancționării contravențiilor de către agenții de poliție rutieră de existența acestui grafic.
A arătat judecătorul fondului că, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul I.G.P.R., care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora, iar potrivit art. 179 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, poliția rutieră poate acționa, pentru prevenirea și constatarea unor încălcări ale normelor privind deplasarea în siguranță, pe drumurile publice, a tuturor participanților la trafic, polițistul rutier având ca atribuție principală tocmai constatarea și aplicarea sancțiunilor în cazul contravențiilor aflate în competența sa. A considerat instanța că, întrucât polițistul rutier este abilitat prin lege să acționeze în sensul arătat, nu este necesară existența, în plus, a unui ordin de serviciu sau a unui grafic aprobat de I.P.J. cu zonele și intervalul orar de acțiune pe traseele rutiere, care să prevadă aceeași abilitare pentru un anumit membru al poliției rutiere, cu atât mai mult cu cât nicio dispoziție legală în vigoare nu condiționează legalitatea unui proces verbal de constatare a contravenției de existența unui asemenea ordin.
Cu privire la criticile petentului referitoare la funcția de autotestare a cinemometrului, instanța a apreciat că acestea sunt nefondate, reținând că potrivit adresei nr._/10.12.2009 emisă de Institutul Național de Metrologie -Biroul Român de Metrologie Legală rezultă că cinemometrul de control rutier, prin construcție, este conceput astfel încât să-și efectueze autotestul la pornire, în mod obligatoriu, după care trece în regim de măsurare și ca urmare nu este necesar ca înregistrarea să conțină referiri la autotest, acest tip de cinemometru neputând intra în regim de măsurare fără efectuarea autotestului.
Din adresă a mai rezultat că verificarea cerințelor cuprinse în N.M.L. 021-05, se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, aceste cerințe neaplicându-se în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor, iar măsurătorile efectuate cu respectivul cinemometru, după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni.
A mai reținut instanța că în adresă se mai menționează că, în momentul de față, în România, nu mai există niciun tip de cinemometru care să intre în regim de măsurare fără a-și efectua autotestarea.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile petentului.
Având în vedere că, prin decizia pronunțată în cauza A. c. România, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a înlăturat prezumția deplină, absolută, irefragrabilă de legalitate a unui proces verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru a acorda în mod real, efectiv dreptul la un proces echitabil, instanța a apreciat că se pot administra probe în înțelesul dispozițiile codului de procedură civilă, pentru a exista posibilitatea părților litigante de a dovedi pe de o parte că starea de fapt este alta decât cea reținută în procesul verbal atacat.
În soluționarea plângerii contravenționale instanța a reținut prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut plângerea contravențională și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat și administrează orice alte probe prevăzute de lege.
În ceea ce privește contravenția reținută în sarcina petentului, instanța de fond a apreciat că aceasta întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. întrucât câmpul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are caracter represiv și preventiv în speță, astfel încât petentului îi sunt recunoscute garanțiile procesuale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de paragraful nr. 2 al art. 6 din C.E.D.O.
A arătat judecătorul fondului că această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că, în cadrul plângerilor contravenționale sarcina probei este împărțită, organul constatator fiind, la rândul său obligat să dovedească, în situații concrete, vinovăția persoanei sancționate contravențional.
Instanța a reținut că petentul, deși a contestat temeinicia procesului-verbal și veridicitatea situației de fapt, nu a administrat probe în răsturnarea prezumției de veridicitate a situației de fapt reținută în procesul verbal de contravenție și susținută de dovezile sus-menționate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în contextul legislației interne în vigoare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției, iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr.1391/2006, nerespectarea regimului de viteză, stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Conform prevederilor art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.
A arătat judecătorul primei instanțe că pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală N.M.L. 021-05 „aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul Biroului român de metrologie nr.301/2005, modificat prin ordinul Biroului român de metrologie legală nr.153/2007, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la cerințele prevăzute în actul normativ sus menționat.
De asemenea, potrivit prevederilor pct.4.2 din Norme, măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați, iar potrivit pct.4.3., cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate.
Din examinarea dovezilor depuse de intimată, instanța de fond a constatat că au fost respectate cerințele normei susmenționate la întocmirea procesului verbal, reținând că planșa fotografică este singurul document concludent pe baza căruia se poate întocmi un proces-verbal de contravenție pentru depășirea limitei de viteză maximă admisă și prin care se probează că cele consemnate în procesu- verbal de contravenție corespund adevărului.
A arătat instanța că potrivit art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, reținând că dovada de înregistrare fotografică indică faptul că viteza maximă avută la momentul înregistrării a fost de 108 km/h în localitate, petentul depășind astfel limita maximă de viteză prevăzută de lege pe respectivul sector de drum cu mai mult de 50 km/h, context în care, conform art.102 alin.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, se aplică, pe lângă sancțiunea amenzii contravenționale, și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Ca atare, instanța a reținut că organul constatator a probat săvârșirea faptei de către petent, în cauză constatându-se de asemenea îndeplinirea cerințelor legale pentru folosirea ca probă a înregistrări electronice, apreciind criticile petentului ca nefondate.
Din analiza buletinului de verificare metrologică nr._ din 27.02.2013 emis de către Biroul Român de Metrologie Legală – Laboratorul Institutului Național de Metrologie, depus la dosarul cauzei, a reieșit că verificarea cinemometrului de control rutier cu care s-a realizat măsurarea vitezei în cauză era valabilă și că acesta a fost eliberat pentru cinemometrul de control rutier tip R. Autovision montat pe Dacia L. MCV cu nr. MAI_ motiv pentru care instanța a considerat că nu pot fi reținute criticile petentului referitoare la fotografiile radar, acestea fiind neîntemeiate.
Referitor la susținerile petentului că nu în toate fotografiile radar apare indicativul „T” ce reprezintă ținta și că nu s-ar distinge numărul autovehiculului în toate fotografiile radar, cadrele apreciindu-se că ar fi dispuse haotic în pagină fără a avea o continuitate între ele, instanța de fond a reținut că din manualul privind metodologia de utilizare a aparatului radar reiese semnificația vitezelor afișate pe monitorul sistemelor de radar Autovision.
A arătat judecătorul fondului că viteza precedată de litera „T” reprezintă întotdeauna viteza reală a autovehiculului țintă, măsurată de către sistemul radar Autovision și se află inscripționată pe imaginea captată și prezentată ca poză în fotografiile 1, 2, 3, 4, 5. În fotografiile 6 și 7 apare mesajul ID_ care reprezintă numărul de identificare al operatorului radar și de asemenea o pictogramă cu data și ora privind înregistrarea electronică, lipsa indicatorului „T” din fotografiile 6 și 7 putându-se explica în raport de modul de acțiune în meniul radarului.
A mai arătat instanța că în raport de modul de acțiune al setărilor de pe telecomanda sistemului radar Autovision viteza poate rămâne afișată sau implicit blocată conform setărilor făcute reținând că fotografiile 6 și 7 reprezintă autoturismul condus de petent, în cauză neexistând vreun dubiu față de imaginile captate în celelalte fotografii că autoturismul înfățișat în fotografii nu ar fi cel condus de petent.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel petentul G. V., criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, petentul G. V. a arătat că prin cererea introductivă a solicitat ca pârâta să depună la dosar copie după manualul aparatului radar, și deși au fost acordate două termene în care i s-a pus în vedere să depună la dosar copia acestuia, intimata nu și-a îndeplinit obligația legală, motiv pentru care a solicitat prin concluziile scrise instanței de fond să dispună decăderea din probe, motivat de faptul că acest manual este singurul act care poate ajuta la interpretarea legală a pozelor care apar în planșele foto.
Susține apelantul că la termenul de judecată din data de 11.06.2014 Judecătoria Babadag a trecut la judecarea fondului cauzei fără a observa că nu erau îndeplinite formele procedurale cerute de lege și anume că nu i-a fost comunicat copia manualului radar de către instanță sau de către pârâtă prin orice mijloace legale de comunicare și consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 7 alin. 2 din N.C.P.C. deoarece nu i s-a dat dreptul de a formula apărarea pe probele dispuse la dosar și care au fost cerute în cererea introductivă
Consideră apelantul că instanța de fond l-a pus în imposibilitatea de a beneficia de un proces echitabil și de o hotărâre legală și neviciată, motivat de faptul că nu a putut să își întemeieze apărarea pe înscrisurile din manualul aparatului radar, ci numai pe informații primite de la persoane din poliție, și, mai mult decât atât, în ultima filă a hotărârii civile alin. 3 nu a analizat cele arătate în concluziile scrise anume semnificația indicativului 1.100 situat în stânga jos a fiecărei poze și care reprezintă viteza la care era setat să pornească și să oprească înregistrarea.
Susține apelantul că instanța a apreciat că în pozițiile foto de la 1 la 5 este una și aceeași mașină cu cea din foto 6 -7 pe motiv că se pot face în raport de modul de acțiune în meniul aparatului radar, cu toate că, susține apelantul, nu există vreo probă care să ateste că dacă la momentul depășirii vitezei nu poate fi pus în evidență marca sau nr. mașinii există dubii, și a depus la dosarul cauzei mai multe hotărâri ale instanțelor în cauze similare pe care instanța le-a analizat.
Consideră apelantul că instanța de fond s-a bazat pe simple presupuneri și nu pe probe clare care să demonstreze că autoturismul care apare în pozele 1-5 este unul și același cu cel din pozele 6-7 și, mai mult decât atât, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile din norma de metrologie legală N.M.L. 021-05 din 23.11.2005 și anume că pozițiile foto nr. 1-5 nu respectă prevederile pct. 3.5.1 alin. ultim, iar pozițiile foto nr. 6-7 nu respectă cerințele pct. 3,2,5 și 3,2,7 din norma de metrologie învederată.
Consideră apelantul că întrucât înregistrarea făcută în mod legal nu corespunde cu cele consemnate de agentul constatator și a nume că autoturismul său nu apare în cadrele inserate în planșa foto cu viteza reținută în procesul-verbal, ci în staționare, instanța poate să rețină că în cauză există un dubiu care nu poate fi înlăturat prin administrarea altor probe, dubiu care profită făptuitorului respectiv petentului potrivit principiului „in dubio pro reo”
În apărare, intimata-pârâtă Inspectoratul de Poliție al Județului T. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție se retine că acesta a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Relativ la temeinicia procesului-verbal de contravenție se reține că apelantul-petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional, aplicându-i-se 9 puncte amendă în cuantum de 675 lei, și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data 07.06.2013, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, reținându-se că, în data de 22.05.2013, în jurul orei 10:20, acesta a condus autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare_, în localitatea Caugagia, dinspre S. Rusă către intersecția 2 Cantoane, cu viteza de 108 km/h, înregistrată cu aparatul radar Autovision, montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI_, HHD TL 29.
Se reține că potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul I.G.P.R., care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora.
Totodată, potrivit art. 179 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, poliția rutieră poate acționa, pentru prevenirea și constatarea unor încălcări ale normelor privind deplasarea în siguranță, pe drumurile publice, a tuturor participanților la trafic, polițistul rutier având ca atribuție principală tocmai constatarea și aplicarea sancțiunilor în cazul contravențiilor aflate în competența sa. Rezultă că, tocmai legea abilitând polițistul rutier să acționeze în sensul arătat, nu este necesară existența, în plus, a unui ordin de serviciu sau a unui grafic aprobat de I.P.J. cu zonele și intervalul orar de acțiune pe traseele rutiere, care să prevadă aceeași abilitare pentru un anumit membru al poliției rutiere, cu atât mai mult cu cât nicio dispoziție legală în vigoare nu condiționează legalitatea unui proces-verbal de constatare a contravenției de existența unui asemenea ordin.
În ce privește susținerea apelantului-petent referitoare la funcția de autotestare a cinemometrului, se reține că aceasta este nefondată.
Potrivit adresei nr._/10.12.2009 emisă de Institutul Național de Metrologie – Biroul Român de Metrologie Legală rezultă că, cinemometrul de control rutier, prin construcție, este conceput astfel încât să-și efectueze autotestul la pornire, în mod obligatoriu, după care trece în regim de măsurare și ca urmare nu este necesar ca înregistrarea să conțină referiri la autotest, acest tip de cinemometru neputând intra în regim de măsurare fără efectuarea autotestului.
De asemenea verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05, se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, aceste cerințe neaplicându-se în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor, iar măsurătorile efectuate cu respectivul cinemometru, după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni, iar în momentul de față, în România, nu mai există niciun tip de cinemometru care să intre în regim de măsurare fără a-și efectua autotestarea.
Conform prevederilor art.109 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției, iar potrivit prevederilor art.121 alin.2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr.1391/2006, nerespectarea regimului de viteză, stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Art.181 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, prevede că în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.
În mod corect a reținut prima instanță faptul că, pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct.3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML „aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul Biroului român de metrologie nr.301/2005, modificat prin ordinul Biroului român de metrologie legală nr.153/2007, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la cerințele prevăzute în actul normativ sus menționat.
Potrivit prevederilor pct.4.2 din Norme, măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați, iar potrivit pct.4.3., cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate.
Or, în cauză, din examinarea dovezilor depuse de intimată se reține că au fost respectate cerințele normei susmenționate la întocmirea procesului-verbal.
Totodată, se reține că planșa fotografică este singurul document concludent pe baza căruia se poate întocmi un proces-verbal de contravenție pentru depășirea limitei de viteză maximă admisă și prin care se probează că cele consemnate în procesul verbal de contravenție corespund adevărului.
Potrivit art. 49 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar dovada de înregistrare fotografică indică faptul că viteza maximă avută la momentul înregistrării a fost de 108 km/h în localitate, apelantul-petent depășind astfel limita maximă de viteză prevăzută de lege pe respectivul sector de drum cu mai mult de 50 km/h, context în care, conform art.102 alin.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, se aplică, pe lângă sancțiunea amenzii contravenționale, și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
În cauză, se reține că organul constatator a probat săvârșirea faptei de către apelantul-petent, constatându-se de asemenea îndeplinirea cerințelor legale pentru folosirea ca probă a înregistrări electronice.
Din analiza buletinului de verificare metrologică nr._ din 27.02.2013 emis de către Biroul Român de Metrologie Legală – Laboratorul Institutului Național de Metrologie, depus la dosarul cauzei, reiese că verificarea cinemometrului de control rutier cu care s-a realizat măsurarea vitezei în cauză era valabilă și că acesta a fost eliberat pentru cinemometrul de control rutier tip R. Autovision montat pe Dacia L. MCV cu nr. MAI_.
Susținerile apelantului-petent referitoare la fotografiile radar nu pot fi reținute, fiind neîntemeiate în ce privește nerespectarea cerințelor pct.3.2. 5 și 3.2.7 din N.M.L. 021-05.
Astfel. s-a susținut de către apelantul-petent că nu în toate fotografiile radar apare indicativul „T” ce reprezintă ținta și că nu s-ar distinge numărul autovehiculului în toate fotografiile radar, cadrele apreciindu-se că ar fi dispuse haotic în pagină fără a avea o continuitate între ele.
Din manualul privind metodologia de utilizare a aparatului radar reiese semnificația vitezelor afișate pe monitorul sistemelor de radar Autovision. Viteza precedată de litera „T” reprezintă întotdeauna viteza reală a autovehiculului țintă, măsurată de către sistemul radar Autovision si se află inscripționată pe imaginea captată și prezentată ca poză în fotografiile 1, 2, 3, 4, 5. În fotografiile 6 și 7 apare mesajul ID_ care reprezintă numărul de identificare al operatorului radar și de asemenea o pictogramă cu data și ora privind înregistrarea electronică, lipsa indicatorului „T” din fotografiile 6 și 7 putându-se explica în raport de modul de acțiune în meniul radarului.
În raport de modul de acțiune al setărilor de pe telecomanda sistemului radar Autovision viteza poate rămâne afișată sau implicit blocată conform setărilor făcute. Fotografiile 6 și 7 reprezintă autoturismul condus de apelantul - petent, în cauză neexistând vreun dubiu față de imaginile captate în celelalte fotografii că autoturismul înfățișat în fotografii nu ar fi cel condus de apelantul-petent.
Nici critica apelantului petent referitoare la lipsa manualului aparatului radar, nu poate fi primită, având în vedere că la dosarul cauzei a fost depus CD-ul manualului de utilizare aparatului R. AUTOVISION, apelantul-petent având posibilitatea vizionării acestuia.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din N.C.P.C., va fi respins apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de apelantul petent G. V., cu domiciliul în municipiul G., ., ., județul G., împotriva sentinței civile nr.267/11.06.2014, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T. - S., cu sediul în T., ., jud. T., ca nefondat, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2014.
Președinte, Judecător
E. N. D. N.
Grefier,
N. M.
Jud. fond. A.A.
Redactat jud. D.N./03.11.2014
Tehnoredactat gref. N.M/G.R./07.11.2014/4 ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 196/2014. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 482/2014. Tribunalul... → |
|---|
