Fond funciar. Decizia nr. 196/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 196/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 196/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 196/2014
Ședința publică de la 17 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
JUDECĂTOR: E. B.
JUDECĂTOR: D. N. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul reclamant B. I., cu domiciliul în București, ..33, sector 2, împotriva sentințelor civile nr.3467/24.05.2013 și nr.5413/26.09.2013 pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți AGENȚIA NAȚIONALĂ P. P. ȘI A., cu sediul procesual ales în București, ., sector 1, .., cu sediul în ., nr.38, ., S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5, C. L. S. R. P. P., C. L. DE F. F. S., ambii cu sediul în ., nr.49, S., jud.I. și C. JUDEȚEANĂ DE F. F. I., cu sediul în București, ., sector 3, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 10 septembrie 2014, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a se depune concluzii scrise la solicitarea părților instanța a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
P. cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei B. la data de 12.06.2012 sub nr._ reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâții S. R. P. M. FINAȚELOR P., C. L. S., C. L. DE F. F. S., C. JUDETEANĂ I. P. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, AGENȚIA NAȚIONALĂ P. P. SI A., ., a solicitat ca în baza probelor ce vor fi administrate sa se constate, în contradictoriu cu pârâtii S. R. prin M. Finantelor P. si C. L. S., ca imobilul identificat ca fiind Balta Tancăbești în suprafața de 36, 27 ha, situat în . a fost preluat de S. R., fara titlul valabil, si ca atare, acest imobil nu face pare din Domeniul Public al Statului, obligare pârâtilor C. L. S. si C. Judeteană I., ca în baza art. 4 alin.1 ind.1 din Legea 1/2000 sa pună reclamantul posesie si să-i restituie în natura o cota indiviza de ½ din imobilul revendicat, pe fostul amplasament, emitând în acest sens un titlul de proprietate, anularea în contradictoriu cu pârâtii Agentia Natională pentru P. si Acvacultura, ., contractul de concesiune atribuire directa nr.100 din data de 04.06.2004 cu toate actele aditionale, obligarea pârâtului . sa lase reclamantului în deplina proprietate si linstita posesie imobilul revendicat, respectiv cei 36, 27 ha din Balta Tancabesti, cu cheltuieli de judecata.
S. R. prin M. Finanțelor P. a ridicat exceptia lipsei calitatii procesual pasive, pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata.
C. Judeteana I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii, motivat de faptul că, stabilirea amplasamentului pentru o suprafață de teren nu este atributul acesteia, ci al Comisiei Locale S., titlul de proprietate fiind emis în baza documentației înaintată de aceasta.
Pârâta ANPA a depus întâmpinare, solicitând respingerea actiunii, întrucât detin imobilul în strica concordanță cu legislația care reglementează materia.
C. Locala S. a solicitat prin întâmpinare, respingerea actiunii.
S-au ridicat de asemenea mai multe exceptii( exceptia netimbrarii cererii).
Pârâta . a formulat întâmpinare prin care a ridicat exceptii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii.
Reclamantul si-a completat cererea, în sensul că, în contradictoriu cu pârâtii Agentia Natională pentru P. si A., ., sa se dispună anularea contractului de concesiune cu atribuire directă nr. 112/2006 cu toate actele aditionale.
Excepțiile ridicate prin întâmpinare a au fost soluționate în sedința publică din 27.09.2012.
La sedinta publica din 16.05.2013, instanta a ridicat din oficiu exceptia lipsei de interes a reclamantului.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.3467 din 24 mai 2013 instanța a admite exceptia lipsei de interes.
Pe cale de consecință, a respins actiunea privind pe reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâții S. R. P. M. FINAȚELOR P., C. L. S., C. L. DE F. F. S., C. JUDETEANĂ I. P. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, AGENȚIA NAȚIONALĂ P. P. SI A., ., ca fiind promovata de o persoana fara interes legitim.
P. a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că persoana care promovează o actiune civila în justitie, trebuie sa justifice un interes legitim, nascut si actual.
Reclamantul justifica un interes însă, acesta nu este legitim, în conditiile în care în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea 1/2000 modificată prin Legea 247/2005, începând cu 25 iulie 2005, reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevazute la art.9 alin.1 din Legea nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se face pentru diferenta dintre suprafata de 10 ha de familie si cea adusa în cooperativa agricola de productie sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.
Reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru un proprietar deposedat (Baicoianu I. C.) pentru o suprafață ce depaseste 100 h, o noua cerere de reconstituire fiind lipsita de interes legitim.
După pronunțarea acestei hotărâri, la data de 05 iunie 2013 pârâta . a formulat cerere de completare a dispozitivului.
Cererea a fost soluționată prin sentința civilă nr.5413 din 26 septembrie 2013 în sensul admiterii ei, cu consecința completării dispozitivului sentinței civile nr. 3467/24.05.2013 referitor la obligarea reclamantului la 8000 lei cheltuieli de judecată către pârâta ., reținându-se că într-adevăr în cuprinsul dispozitivului instanța a omis să se pronunțe cu privire la aspectul legat de cheltuielile de judecată referitoare la onorariul de avocat.
Împotriva acestor sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul B. I., criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului a arătat că față de caracterul absolut și peremptoriu al excepției invocată din oficiu de către instanța de judecată la termenul din 16 mai 2013, dată la care în dosar exista o cerere de strigare după ora 1100, apreciază că principiul contradictorialității trebuia respectat cu atât mai mult cu cât cel căruia i s-a opus această excepție nu a fost prezent în sala de judecată și nu a avut posibilitatea să se apere și să solicite administrarea de probe, respectiv proba cu înscrisuri din care rezulta că relațiile furnizate sunt eronate și nu puteau constitui un fundament legal al excepției lipsei de interes.
Învederează recurentul că relațiile comunicate de către Județul Prahova sunt unele eronate și în acest sens a depus la dosar un înscris din care rezultă începerea demersurilor administrative pentru îndreptarea erorii, iar prin concluziile scrise, la care a anexat înscrisurile pe care nu a avut ocazia să le depună în ședința publică, a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru ca principiul contradictorialității și dreptul la apărare să fie pe deplin respectate.
Cu privire la netemeinicia soluției recurată sub aspectul lipsei interesului legitim și actual arată recurentul că interesul său în promovarea și susținerea cererii de chemare în judecată este unul care îndeplinește condițiile minimale și imperative prevăzute de lege, fiind legitim, născut, actual, personal și direct.
Astfel, arată în continuare recurentul că față de lipsa unei reconstituiri reale și efective efectuată de Județul Prahova, chiar și în ipoteza în care s-ar trece peste eroare cu privire la autorul său, în lipsa posesiei și proprietății terenului de pe raza Județului Prahova, consideră că are dreptul legal și constituțional de a alege asupra cărui teren și cu ce amplasament dorește a-i fi reconstituit dreptul de proprietate.
Concluzionează recurentul că față de istoricul reconstituirilor anterioare are dreptul recunoscut de lege de a solicita legal reconstituirea dreptului de proprietate asupra cotei de ½ din fosta B. Tâncăbești, în prezent Balta Tâncăbești I și Balta Tâncăbești II deoarece anterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată nu i-a fost reconstituit teren în baza legilor speciale de reparație peste limitele prevăzute de lege de pe urma autorului B. C., dar și pentru că, în opinia sa, terenul revendicat prin prezenta nu se încadrează nici în categoria terenurilor agricole și nici în cea a pășunilor și fânețelor.
În plus, precizează recurentul că imobilul revendicat a făcut obiectul unei preluări greșite, Balta Tâncăbești nefăcând parte din categoria terenurilor prevăzute de Legea Reformei Agrare.
În motivarea recursului privind sentința civilă nr. 5413 din 26.09.2013 a arătat recurentul B. I. că pe parcursul litigiului pârâta . a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și prin concluziile scrise înregistrate la data de 23.05.2013, însă dovada cheltuielilor de judecată a fost depusă la dosar împreună cu concluziile scrise, după încheierea dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 16.05.2013.
Consideră recurentul că în aceste circumstanțe se impunea respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât această cerere este una accesorie cererii principale, iar în dovedirea ei se administrează probe reprezentate de dovada cheltuielilor efectuate pentru litigiul în cauză și pentru că depunerea chitanței de avocat a avut loc după închiderea dezbaterilor, a condus la încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
În egală măsură, consideră recurentul că în raport de prevederile art.274 alin.3 c.proc.civ. instanța de judecată ar fi trebuit să aprecieze cu privire la cuantumul onorariului de avocat a cărui valoare de 8000 lei este disproporționată față de gradul de dificultate al litigiului, volumul de muncă depus și timpul alocat.
P. urmare, munca depusă de avocații din cadrul cabinetului M. M. este reprezentată de formularea unei întâmpinări și a concluziilor scrise și participarea la patru termene de judecată din cele douăsprezece stabilite de către instanța de judecată, situație în care consideră recurentul că cererea de acordare în integralitate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 8000 lei este neîntemeiată.
În concluzie, solicită recurentul admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, aplicarea art.274 alin.3 c.proc.civ. în sensul reducerii cuantumului onorariului de avocat.
P. încheierea civilă nr.595 din 19 februarie 2014 pronunțată în dosarul nr._ (_ ) s-a admis cererea de strămutare formulată de B. I. și, în consecință, s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul I. la Tribunalul Tulcea, recursul fiind înregistrat la această instanță sub nr._ .
Examinând criticile aduse de recurent împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 299 și 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul reține că acestea au caracter nefondat, pentru următoarele considerente:
Soluționându-se cu prioritate, în baza art. 137 codul de procedură civilă 1865, excepțiile lipsei calității procesuale de folosință și a calității procesuale pasive a intimatei C. local al comunei S., ridicate de această intimată prin întâmpinarea depusă în recurs (fila 62, dosarul_ al Tribunalului I.), tribunalul le va respinge ca nefondate, ținând cont, pe de o parte, de regula instituită de art. 41 alin. 2 Codul de procedură civilă 1865, potrivit căruia entitățile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere, iar pe de altă parte de caracterul specific al procedurilor de punere în aplicare a legilor funciare, care presupun instituirea de competențe și atribuții speciale în sarcina organelor administrative constituite atât la nivel județean cât și orășenesc, în baza principiului autonomiei locale care guvernează raporturile juridice de drept public, garantat de art. 120 din Constituția României.
În fapt, este incontestabil, din înscrisurile înaintate la dosar de către o . instituții publice și organe de drept administrativ (Primăria Albești – P. – adeverința nr. 6077/25.08.2014, fila 133 dosar recurs; Departamentul pentru Ape, Păduri și Psicicultură – adresa nr._/S./21.05.2014, fila 40 dosar recurs; Agenția Națională pentru P. și A. – adresa nr. 4192/10.06.2014, fila 75 dosar recurs; M. Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale – Procesul verbal de predare/preluare nr._/26 din 20.11.2009, fila 78, dosar tribunal; Primăria comunei S. – adresa nr. 222/10.01.2013 cu privire la moștenitorii defunctului B. I. C. și suprafețele de teren agricol și forestier ale acestora, fila 636, vol. III, dosar prima instanță), că recurentului reclamant i-a fost anterior recunoscut dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren ce ating valoarea-prag de 50 ha, pe linia de moștenire a defunctului autor B. I. C., pe raza comunei S., județul I. (10 ha prin titlul de proprietate nr._/17.12.2003 eliberat de C. Județeană I., fila 653, vol. II, dosar fond și respectiv 40 ha prin titlul de proprietate nr._/27.08.2003 eliberat de aceeași instituție, fila 651, vol. II, dosar fond).
În primul rând, este eronat și lipsit de temeiuri valide raționamentul recurentului că reconstituirea celor două titluri de proprietate mai sus enunțate s-ar fi realizat după autorul B. P., iar nu după B. I. C., cât timp recurentul a renunțat expres la succesiunea tatălui său B. P., manifestare de voință consemnată în certificatul de moștenitor nr. 203/1972 (depus la fila fila 84, vol. I, dosar primă instanță).
În acest context, notele de ședință depuse de către C. Județeană I. raportat la afirmația că numitul B. P. ar fi autorul recurentului avut în vedere la emiterea celor două titluri de proprietate reprezintă doar exprimarea unui punct de vedere în planul dreptului procesual, fără valoare în planul dreptului substanțial, unde dovada renunțării la moștenire se face prin înscrisul autentic mai sus menționat, cu forță probatorie deplină, până la o eventuală înscriere în fals.
Chiar dacă s-ar reține eroarea de drept a Comisiei Județene I. în emiterea celor două titluri de proprietate mai sus nominalizate pe numele recurentului renunțător, prin considerarea greșită a acestuia ca fiind moștenitorul autorului B. P., atunci ar însemna că recurentul se întemeiază pe argumentul nelegalității unor titluri de proprietate care îi aparțin (recurentul trebuind să cunoască că nu îl poate moșteni pe B. P., în urma renunțării la moștenirea acestuia), pentru a solicita emiterea altor titluri de proprietate, de o manieră nepermisă, prin încălcarea binecunoscutei reguli că un act juridic nul nu poate produce efecte juridice subsecvente (quod nullum est, nullum producit effectum), precum și a principiului că părților că nu le este permisă invocarea propriei turpitudini (nemo auditur propriam turpitudinem allegans), constând în acceptarea de către recurent a unor titluri de proprietate de pe urma unui fals autor.
În al doilea rând și în altă ordine de idei, recurentul a recunoscut, prin notele scrise depuse la 17.09.2014, că procedura de reconstituire a fost începută și pe raza localității Albești-P., iar C. Județeană Prahova a adoptat Hotărârea nr. 9004/2012 prin care i s-a recunoscut dreptul la restituirea suprafeței de 50 ha, care nu poate avea, în mod evident, caracter teoretic sau virtual, întrucât constituie un act juridic administrativ cu caracter unilateral și individual, generator de efecte juridice în conformitate cu procedurile în vigoare la data adoptării acestuia.
Chiar dacă este real că dreptul la restituirea acestui imobil ar proveni de la autoarea B. C., soția lui B. I. C., la fel de adevărat este că limitarea prevăzută de lege raportat la pragul maximal al suprafeței restituite operează și în raport de această autoare, iar hotărârea mai sus nominalizată produce efecte juridice obligatorii, opozabile părților, tribunalul fiind ținut să îi recunoască caracterul veridic, legal și obligatoriu, ce constituie atribute specifice actului juridic administrativ, până la eventuala admitere a unei acțiuni în anularea actului, sau revocarea acestuia, în condițiile prevăzute de lege.
Aceleași considerente sunt aplicabile în ceea ce privește suprafața de 29,88 ha teren arabil ce a constituit obiectul Hotărârii Comisiei Județene nr. 947/2006, indicată în notele scrise depuse de către părți.
În alte cuvinte, o instanță civilă nu poate reține în motivarea hotărârii judecătorești caracterul nelegal al unor acte juridice de drept administrativ emise cu formalitățile prevăzute de lege, fără a fi sesizată, în prealabil, cu excepția de nelegalitate a acestor acte juridice cu caracter individual, care în speță nu a fost ridicată de către niciuna dintre părți, sau din oficiu.
Forța juridică obligatorie a actului administrativ nu poate constitui subiect de discuție, cât timp nu s-a dispus suspendarea actului, în condițiile prevăzute de legea contenciosului administrativ.
În concluzie, hotărârile comisiilor județene produc efecte juridice obligatorii, opozabile părților beneficiare, în speță recurentului.
Or, cât timp acestuia i s-a recunoscut existența unor drepturi concurente la restituirea proprietății expropriate, prin depășirea valorilor-prag prevăzute de lege, nu există temeiuri valide pentru ca tribunalul să recunoască existența dreptului solicitat prin cererea de chemare în judecată, cât timp interesul recurentului reclamant are caracter nelegitim.
În acest context, nu pot fi primite susținerile recurentului cu privire la clasificarea bunurilor imobile solicitate ca „terenuri Neagricole”, întrucât această categorie nu există, nefiind prevăzută de lege.
Realitatea juridică este dată prin dispozițiile art. 2 lit. a din Legea 18/1991, cu următorul conținut: “a) terenuri cu destinație agricolă, și anume: terenurile agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei și duzi, pășunile, fânețele, serele, solariile, răsadnițele și altele asemenea -, cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, pășunile împădurite, cele ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumurile tehnologice și de exploatare agricolă, platformele și spațiile de depozitare care servesc nevoilor producției agricole și terenurile neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă;” (sublinierea noastră).
În speță, din ansamblul probelor administrate a rezultat, dincolo de dubiul rezonabil, că la momentul la care bunul imobil denumit „moșia Tâncăbești” a intrat în proprietatea autorului B. I., străbunicul recurentului, prin cele două vânzări succesive ale cotelor de 1/3 și respectiv ¾, de la numitele Tarșița C. și respectiv M. General I. C., acesta a fost transmis „împreună cu toate îmbunătățirile, acareturile și pădurile aflate pe dânsa” (a se vedea fila 30-33, vol. I, dosar fond).
Or, este incontestabil că „Balta Tâncabești” a cărei restituire a fost solicitată de către recurentul reclamant a constituit, la momentul dobândirii imobilului, una dintre îmbunătățirile fondului funciar („moșia Tâncăbești”), prin instituirea amenajării piscicole cu același nume. Aceste constatări se coroborează cu expresia „baltă de pescuit cu stuf” folosită în fișa de definitivare a exproprierilor efectuate în baza Legii 187/1945.
P. urmare, întrucât în accepțiunea Legii 18/1991 sfera destinațiilor agricole include amenajările piscicole, încadrarea a fost confirmată în cadrul contractului de concesiune nr. 100/2004 încheiat între A.D.S. și intimata . (fila 80 dosar recurs), iar ulterior prin procesul verbal de predare-preluare încheiat la 20.11.2009 între ANPA și ADS (fila 78 dosar recurs).
De altfel, destinația de „ape stătătoare” menționată în extrasul de carte funciară întocmit în conformitate cu dispozițiile Ordinului 534/2001 al ministrului administrației publice pentru instituirea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general nu prezintă relevanță în materia fondului funciar, în raport de interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 din Legea 18/1991, care au caracter extensiv, în sensul că se includ în destinația agricolă amenajările piscicole, precum și alte îmbunătățiri aduse imobilului.
Față de considerentele expuse, recursul apare ca fiind nefondat, urmând a fi menținută hotărârea primei instanțe ca legală și temeinică.
Cheltuielile de judecată solicitate de intimata . vor fi respinse ca nefondate, întrucât nu s-au depus documente justificative.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepțiile ridicate de intimata C. L. S. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, ca nefondate.
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant B. I., cu domiciliul în București, ..33, sector 2, împotriva sentințelor civile nr.3467/24.05.2013 și nr.5413/26.09.2013 pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți AGENȚIA NAȚIONALĂ P. P. ȘI A., cu sediul procesual ales în București, ., sector 1, .., cu sediul în ., nr.38, ., S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5, C. L. S. R. P. P., C. L. DE F. F. S., ambii cu sediul în ., nr.49, S., jud.I. și C. JUDEȚEANĂ DE F. F. I., cu sediul în București, ., sector 3, având ca obiect fond funciar, ca nefondat.
Respinge cheltuielile de judecată solicitate de intimata ., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,Grefier,
V. A. E. B. L. R.
D. N. G.
Red.jud.DNG/03.10.2014
Tehnored.gref.LR/06.10.2014
2 ex.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1139/2014. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 587/2014. Tribunalul... → |
|---|
