Pretenţii. Decizia nr. 632/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 632/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 632/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 632
Ședința publică de la data de 29 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ T., cu sediul în mun. T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1540 din data de 22 mai 2014 pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. V., cu domiciliul în mun. T., ..36, jud. T..
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 29.10.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 23.12.2013 sub nr._ S. Județean de Urgență T. a formulat acțiune în pretenții în contradictoriu cu pârâta R. V., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.272,54 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, achitată de către Casa de Asigurări de Sănătate T..
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în perioada 15.01.2011 – 18.01.2011 pârâta a fost internat în secția ORL a Spitalului Județean de Urgență T. ca urmare a unei agresiuni, aceasta beneficiind pe durata internării de asistență medicală. Precizează că serviciile medicale au fost decontate de Casa de Asigurări de Sănătate T., iar spitalul trebuie să recupereze contravaloarea acestora de la persoana vinovată și să o returneze Casei de asigurări.
A susținut reclamanta că pârâta, din neglijență sau imprudență, nu a solicitat tragerea la răspundere a agresorului, care trebuia să îi suporte și cheltuielile de spitalizare, și nici nu a dat curs demersurilor inițiate pentru a se ajunge la recuperarea sumei pe cale amiabilă.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998-999 din Codul civil din 1864, coroborate cu art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, iar în dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (filele nr. 5 - 13).
Prin cererea depusă la data de 9.05.2014 reclamata a precizat că își reduce câtimea obiectului cererii la suma de 723 lei ca urmare a plăților efectuate de pârâtă.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenele de judecată fixate pentru a-și exprima poziția procesuală față de cererea reclamantei.
Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 1540 din data de 22 mai 2014 a respins acțiunea formulată de către reclamant, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în perioada 15.01.2011 – 18.01.2011 pârâta R. V. a fost internat în secția de ORL a Spitalului Județean de Urgență T. ca urmare a unei agresiuni, fiind transferată ulterior pe secție pentru vindecare/ameliorare și a beneficiat pe durata internării de asistență medicală.
Caracterul serviciilor medicale rezultă din foia de observație clinică generală nr. 1314, iar cheltuielile de spitalizare în sumă de 1.272,54 lei sunt detaliate în decontul de cheltuieli întocmit de S. Județean de Urgență T..
În drept, potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
În calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul de a se subroga în drepturile Casei de Asigurări de Sănătate, dobândind calitatea procesuală a acesteia pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 95/2006.
Cu toate acestea, o condiție esențială pentru a putea fi declanșată recuperarea sumelor cheltuite este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății altei persoane.
Raportat la temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea acțiunii, prima instanță a reținut că, nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei, potrivit art. 998 - 999 din Codul civil din 1864, pe considerentul că nu ar fi solicitat tragerea la răspundere a persoanei care i-a provocat ..
Fapta ilicită presupune, în esență, o conduita umană comisivă sau omisivă, păgubitoare, prin care se aduce atingere drepturilor subiective ori intereselor ocrotite de lege, iar o trăsătură caracteristica a acesteia este ca manifestarea exteriorizată a persoanei să constituie o încălcare a normelor juridice sau de conviețuire socială.
În opinia primei instanțe, neindicarea autorului agresiunii de către persoana vătămată, nu constituie o faptă ilicită, în sensul celor mai sus menționate.
Astfel, s-a arătat că, din interpretarea dispozițiilor art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, rezultă că „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane” nu pot fi chiar persoanele vătămate, iar obligația de plată a despăgubirilor revine în acest caz agresorului. Nu rezultă în nici un fel că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de unitatea sanitară în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane. Prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Mai mult, potrivit art. 170 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 „orice spital are obligația de a acorda primul ajutor și asistență medicală de urgență oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătății persoanei este critică”.
Urgența medicală, este definită de art. 86 alin. 1 lit. e din același act normativ, iar natura leziunilor suferite de pârâtă și circumstanțele concrete ale cauzei, duc la concluzia că îngrijirile medicale acordate au fost determinate de o urgență medicală.
O eventuală răspundere a persoanei care a beneficiat de sericii medicale s-ar putea pune în situația în care aceasta nu are calitatea se asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, însă din adresa nr. 7424/30.04.2014 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate T. rezultă că pârâta R. V. figurează ca persoană asigurată în perioada 15.01._11, ca pensionară conform Deciziei de pensionare nr._/1990. Prin urmare, îngrijirile medicale trebuiau acordate în virtutea calității sale de asigurat în sistemul de sănătate publică, având dreptul la asistență medicală gratuită.
În condițiile arătate, s-a apreciat că, nu se poate interpreta că fapta pârâtei, pensionară în vârstă de 76 de ani la data internării, de a nu formula plângere penală împotriva agresorului ar fi o faptă ilicită în sensul dispozițiilor art. 998 - 999 din Codul civil din 1864, atâta timp cât nu există nicio dispoziție legală care să îi impună această obligație și nici nu a încălcat vreo altă normă juridică.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel reclamantul S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ T., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
S-a susținut în motivarea apelului că pârâta a declarat la internarea în spital că a fost victima unei agresiuni fiind internată de la 15.01.2011 până la 18.01.2011 la Secția ORL a spitalului, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 1.272,54 lei.
După introducerea cererii de chemare în judecată, pârâtul a achitat parțial suma datorată, în data de 14.06.2013 suma de 1300 lei, în data de 30.07.2013 suma de 1000 lei și în data de 04.10.2013 suma de 500 lei, suma datorată fiind astfel recunoscută. Pârâtul s-a angajat că va plăti întreaga sumă datorată, respectiv și restul de 3.089,31 lei, lucru care nu s-a întâmplat.
S-a mai arătat că, potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea victimei unui accident ori agresiune.
Textul de lege face trimitere la cel ce a provocat . sau accidentul („aduce daune sănătății”), însa sunt situații, cum este cazul în speța, unde autorul accidentării/agresorul nu este cunoscut. In speța, pârâta declară că a fost victima unei agresiuni dar nu depune plângere împotriva persoanei vinovate.
De asemenea, apelantul a mai arătat că, în toate secțiile spitalului, inclusiv la cea de primire urgente, sunt afișate prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006-pacienților aducându-se la cunoștință și verbal faptul că, chiar dacă au asigurare valabilă, CAS nu decontează cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor, urmând ca aceștia să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.
În speța, pârâta s-a prezentat la serviciul de urgență declarând ca a fost victima unei agresiuni iar ulterior, „împăcându-se” probabil cu autorul nu a mai întreprins nici un demers pentru a recupera de la acesta suma datorată pentru spitalizare și a o depune la spital și nici nu a mai formulat o reclamație împotriva acestuia.
Ori, S. Județean de Urgenta T. nu este abilitat sa efectueze nici un fel de cercetare in ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul și nu poate decât să se constituie parte civilă in dosarul penal, în cazul în care pacientul reclamă . și se dispune cercetarea sau începerea urmăririi penale, ori judecarea cauzei penale respective.
In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii care nu au fost denunțați, cum este și cazul în speță, cel agresat sau accidentat are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr.95/2009 și anume: fie să plătească el de buna voie, din veniturile sale, cheltuielile de spitalizare; fie să le recupereze pe cale amiabila de la agresor și să le depună la spital ; fie să-1 acționeze ulterior pe acesta in instanța, pentru a recupera sumele respective pe cale civilă-având drept dovada documentele emise de spital sau de către instanță .
S-a mai susținut că, nu există nici o excepție în acest sens în
cuprinsul legii, textul de lege fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru
persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente
nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sănătate ,chiar dacă acestea au
fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții
spitalului.
În consecință, apelantul a solicitat admiterea apelului așa cum s-a formulat și casarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 1.272,54 lei, sumă actualizată până la data plății efective.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 Cod proc. civ.
Legal citată, intimata R. V. nu a formulat întâmpinare.
Analizând legalitatea sentinței apelate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, tribunalul constată că apelul este fondat.
Potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Se constată astfel că textul de lege enunțat este imperativ, obligând furnizorii de servicii medicale să recupereze cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată persoanelor care au fost victimele unor agresiuni.
În același timp, legea statuează și asupra modalității în care se poate realiza acest lucru, respectiv calea procesuală, conferind astfel, ex lege, calitate procesuală activă furnizorilor de servicii medicale pentru recuperarea acestor sume.
Această cale procesuală care poate fi evident atât civilă, cât și penală, poate fi folosită de către apelantul reclamant cu condiția cunoașterii persoanei agresorului - posesor al calității procesule pasive potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006.
Cum identitatea agresorului nu a fost făcută cunoscută, apelantul reclamant nu a putut folosi calea penală și nici pe cea civilă pentru îndeplinirea obligației sale.
Deși sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina pârâtului obligația de a comunica numele persoanei care a provocat accidentul rutier, apelantul reclamant a arătat că și-a îndeplinit sarcina de a-i aduce la cunoștință existența prejudiciului, necesitatea achitării acestuia și lămuririle necesare prin emiterea adresei nr.2068/15.02.2011.
În situația în care însă furnizorul de servicii medicale nu a cunoscut persoana vinovată de producerea prejudiciului pentru a o putea acționa în justiție și atâta timp cât victima agresiunii nu a acționat-o în judecată pentru a-i da posibilitatea recuperării prejudiciului, optând pentru alte căi de desocotire cu agresorul, se apreciază că victima agresiunii se face vinovată de faptul nepunerii la dispoziție a datelor necesare titularului acțiunii, ceea ce conduce la un așa zis transfer al culpei de la agresor la victima agresiunii.
În alte cuvinte, în situația în care nu este îndeplinită condiția sine qua non pentru exercitarea acțiunii prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006, titularul acestei acțiuni care este totuși obligat să recupereze această sumă poate acționa și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana vinovată de neîndeplinirea condiției, respectiv de la victima agresiunii, concluzie care de desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 95/2006.
Mai mult, instanța reține și că prin adresa nr._/05.12.2013, reclamantul a invitat-o pe pârâtă să se prezinte la compartimentul său financiar pentru a da lămuriri și pentru a nu se ajunge la recuperarea sumei solicitate prin instanță, iar ulterior acesta a plătit suma de 723 lei (din totalul de 1.272,54 lei), reprezentând parte din contravaloarea cheltuielilor de spitalizare în mai multe tranșe: respectiv prin chitanța nr._/23.01.2014( 150 lei ), nr._/19.02.2014(150lei),nr._/19.03.2014(150lei),nr._/15.04.2014(100lei),nr._/20.05.2014(100lei),nr._/19.06.2014(100lei),nr._/22.07.2014(100lei),nr._/20.08.2014 (150 lei). Rezultă astfel că pârâta și-a recunoscut propria vinovăție și și-a asumat obligația reparării prejudiciului față de reclamant.
În subsidiar, se mai reține și că în condițiile acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, acțiunea apelantului reclamant este pe deplin îndreptățită, fiind îndeplinite toate condițiile acțiunii în restituire.
De precizat este că, în cauză, a avut loc o mărire a unui patrimoniu cu suma reprezentând cheltuieli de spitalizare, deși această mărire nu provine dintr-o faptă ilicită.
Față de toate aceste considerente și în baza art. 480 alin.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța va admite apelul formulat.
În consecință, va schimba în tot hotărârea atacată, în sensul că va admite acțiunea formulată de către reclamantul S. Județean de Urgență T. și va obligata pârâta să plătească reclamantului suma de 273 lei, reprezentând parte din contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de către apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ T., cu sediul în mun. T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1540 din data de 22 mai 2014 pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. V., cu domiciliul în mun. T., ..36, jud. T..
Schimbă în tot hotărârea atacată în sensul că:
Admite cererea.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 273 lei, reprezentând parte din contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 octombrie 2014.
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent. civ. jud. G.N..
Red. dec.civ. jud. R.A.V/27.11.2014
Tehnoredactat gref. D.B./ 27.11.2014/4 ex.
..apelant/ 1 ex. intimată
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 254/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 216/2014. Tribunalul... → |
|---|
