Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 494/2015. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 494/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 494/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 494
Ședința publică de la data de 03 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelanta-reclamantă U. A. T. T. - DIRECȚIA de ÎNTREȚINERE și ADMINISTRARE PATRIMONIU prin PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat T. G. din mun. T., ..54, J. T., împotriva sentinței civile nr. 3104 din data de 13 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. N., cu domiciliul în mun. T., ., ., ..
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 03 Iunie 2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 11.11.2013, reclamanta U. A. T. T. - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar l-a chemat în judecată pe pârâtul I. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei totale de 1775 lei reprezentând prejudiciu prin neexecutarea contractului de închiriere nr._/1997, încetarea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr._/1997 prin care pârâtul s-a obligat să plătească prețul chiriei.
S-a învederat că pârâtul nu și-a respectat obligațiile contractuale, reclamanta somându-l însă fără niciun efect.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1321, 1322, 1350 și urm. C. civ.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr.3104 din 13 noiembrie 2014 a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 1212 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011 și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamantă pentru suma de 1212 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011 ca lipsită de interes.
A admis cererea formulată de reclamantă pentru suma de 342 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 27.06.2014 și a respins cererea de obligarea pârâtului la plata sumei de 493 lei reprezentând majorări de întârziere ca nefondată.
De asemenea, a admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr._/08.10.1997, a dispus rezilierea contractului de închiriere nr._/08.10.1997 și a respins ca nefondată cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește legea aplicabilă contractului de închiriere dintre părți, acesta a fost încheiat în anul 1997, iar în materie contractuală art. 102 alin. 1 din legea de punere în aplicare a Codului civil dispune că „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.”
Cum contractului de închiriere este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, Codul civil de la 1864 este legea aplicabilă inclusiv în materia executării si încetării contractului.
Prin contractul de închiriere nr._/1997 pârâtul a închiriat suprafața de 18 mp situată în mun. T., ., jud. T. pentru un preț de 10,80 lei/an, tarif ce va fi indexat anual în funcție de rata inflației, conform contractului. Contractul a fost încheiat pe perioadă nedeterminată.
Relativ la excepția lipsei de interes pentru suma de 1212 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei de interes a cererii are natura unei excepții de fond peremptorii, deoarece privește exercițiul dreptului la acțiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii.
Interesul reprezintă folosul practic urmărit prin promovarea unei acțiuni în justiție și este o condiție de exercițiu a acesteia.
Conform art. 110, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat că până la data de 30.09.2011 sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a constituit dosarul de executare silită nr. 2007-6426, emițând titluri executorii și somații conform OG nr. 92/ 2003.
În cauză, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească), cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta acțiune este lipsită de interes pentru suma de 1212 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite.
Nu se poate trece peste interpretarea dată de către reclamantă creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâtul are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv dacă pretențiile au sau nu natură fiscală, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acestea își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
La acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
În consecință, prima instanță a admis cererea formulată de reclamantă pentru suma de 342 lei reprezentând debit principal începând cu data de 01.10.2011 până la data de 27.06.2014, reținând că, creanța rezultă din contract, respectiv din neplata prețului închirierii, așa cum rezultă din fișa de rol depusă, pârâtul nefăcând dovada plății.
De asemenea, constatând ca fiind îndeplinite cerințele prevăzute de contract, respectiv neplata chiriei timp de mai mult de 3 luni consecutive s-a admis și capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr._/1997.
În ceea ce privește cererea formulată de reclamantă pentru suma de 493 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 01.10._14, prima instanță a reținut următoarele:
Din cuprinsul contractului de închiriere nr._/1997 nu rezultă cuantumul penalităților, art. IV din contract arătând că se datorează o penalitate zilnică potrivit normelor legale în vigoare.
Așa cum a precizat reclamanta, penalitățile de întârziere au fost calculate la nivelul de 2% din debitul restant, pentru fiecare lună de întârziere, potrivit art. 1241 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Între părți au luat naștere raporturi juridice civile, în baza cărora pârâtul, în schimbul folosinței spațiului închiriat, și-a asumat obligația de a plăti chiria prevăzută în contract.
Chiria astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului T., iar din momentul în care se datorează, aceasta reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
În consecință, astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic al acesteia din urmă.
A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de chirie și cele datorate cu titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc.), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce chiria își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul chiriei și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Nu sunt aplicabile dispozițiile invocate de reclamantă, respectiv art. 1241 alin. 2 OG nr. 92/ 2003, „nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună”, așa cum s-a arătat mai sus chiria este o obligație bugetară nefiscală, pentru care nu se pot aplica majorări în cuantumul prevăzut pentru obligațiile fiscale, prin efectul legii.
De asemenea, prima instanță a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată, deoarece reclamanta nu a făcut dovada efectuării vreunor cheltuieli în prezentul litigiu.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a formulat apel reclamanta U. A. T. T.-Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Astfel, a arătat apelanta că, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, în mod nelegal instanța de judecată a admis această excepție și a constat faptul că, existând somații și titluri executorii pentru debitele calculate până în anul 2011, iar reclamantul nu mai are interes a solicita aceste sume.
Reclamanta nu mai poate pune în executare, sub nicio formă, în anul 2014, titlurile executorii emise până în anul 2011.
În mod nefondat consideră instanța de fond că reclamanta deține mai multe titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011 iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu nu îi poate aduce niciun folos practic deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei.
În mod netemeinic se consideră că o acțiune în pretenții ar fi inadmisibilă deoarece s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate fi acceptat.
Titlurile executorii și somațiile emise în cadrul procedurii fiscale, pentru aceste sume, nu mai produc efecte juridice.
Totodată, apelanta a mai arătat că, prin modificările aduse codului de procedură fiscală începând cu data de 01.09.2011, organele de executare silită fiscală nu mai pot face niciun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele să fie recuperate.
În acest context sumele individualizate până la data de 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silită fiscale, în anul 2014, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete deoarece executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au abilitatea prevăzută de lege.
Prin interdicția instituită de lege, începând cu 01.09.2011, de a considera aceste creanțe născute din raporturi juridice ca fiind creanțe fiscale, nici sumele individualizate în actele fiscale și reprezentând chirii nu mai comportă regimul juridic al creanțelor fiscale.
De asemenea, apelanta a mai susținut că, în mod nelegal prima instanță a respins și cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 493 lei cu titlu de majorări de întârziere deoarece, conform contractului neplata chiriei la termen atrage o penalitate conform normelor legale în vigoare, adică 2 % pe lună.
In consecință, apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatului la plata sumei de 1212 lei, reprezentând debit până la data de 30 septembrie 2011, precum și a sumei de 493 lei, reprezentând majorări.
Intimatul I. N. nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed.
Reclamanta apelantă a criticat, în primul rând, soluția instanței de fond sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei de interes, excepție ridicată din oficiu de către instanță.
Astfel, prin contractul nr._/1997 încheiat cu Primăria Municipiului T. pârâtul I. N. a închiriat suprafața de 18 mp situată în mun. T., ., jud. T. pentru un preț de 10,80 lei/an, tarif ce va fi indexat anual în funcție de rata inflației, conform contractului.
Cu privire la excepția lipsei de interes pentru suma de 1212 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011, excepție analizată cu prioritate de instanța de fond, tribunalul reține că, într-adevăr, interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, fiind o condiție de exercitare a acesteia.
Reținând aplicabilitatea prevederilor art. 1 din O.G. Nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora ,,Prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.”, anterior intrării în vigoare a O.G. Nr. 29 din 31 august 2011, pentru creanța derivând din contractul de închiriere la care s-a făcut referire, fiind calificată creanță fiscală, au fost emise titluri executorii în dosarul de executare 2007-_.
Aceasta, în contextul în care, conform art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal ,,colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanța sau al unui titlu executoriu, după caz.”
De vreme ce reclamanta deține deja titluri executorii pentru sumele aferente perioadei anterioare datei de 30.09.2011, titluri ce nu au fost desființate și care pot sta la baza unei executări silite, îi lipsește folosul practic pentru obținerea unei hotărâri judecătorești, fiind de altfel inadmisibilă obținerea unor titluri executorii diferite pentru aceeași creanță.
Ca atare, în mod corect a fost admisă excepția lipsei de interes.
În ceea ce privește critica reclamantei apelante referitoare la modul de soluționare a capătului de cerere privind majorările de întârziere se constată că prima instanța a reținut în mod corect că între parți, au luat naștere în baza contractului de închiriere raporturi juridice civile, iar chiria pe care pârâtul s-a obligat prin acest contract să o plătească reprezenta și anterior datei de 30.09.2011 o creanță bugetară de încasat la bugetul local, iar nu o creanța fiscală pentru a putea fi aplicabile dispozițiile care reglementează aceasta materie în ce privește majorările de întârziere, neavând relevanță împrejurarea că reclamanta apelanta a emis titlurile executorii pentru sumele considerate ca fiind datorate de pârâtă până la data d 30.09.2011 în baza dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Mai mult, reclamanta apelantă nu a făcut dovada existenței vreunei hotărâri de consiliu local prin care să se stabilească cuantumul penalităților de întârziere aplicabil contractelor de închiriere.
In consecință în mod corect a fost respinsă ca nefondată cererea cu privire la suma de 493 lei reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 01.10._14.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod proc.civ., tribunalul urmează a respinge apelul ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către apelanta-reclamantă U. A. T. T. - DIRECȚIA de ÎNTREȚINERE și ADMINISTRARE PATRIMONIU prin PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat T. G. din mun. T., ..54, J. T., împotriva sentinței civile nr. 3104 din data de 13 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. N., cu domiciliul în mun. T., ., ., ..
Păstrează hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 03 Iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
Ș. R. R. A. V. D. B.
Red.sent.civ.jud. I.H.
Red. dec.civ.jud. R.A.V./30.05.2015
Tehnored.gref. D.B./4 ex./30.06.2015/4 ex.
. ex.apelantă, 1 ex. intimat
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 484/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 219/2014. Tribunalul... → |
---|