Plângere contravenţională. Decizia nr. 409/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 409/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 409/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 409/2015
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător E. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta petentă ., cu sediul ales la avocat M. S., București, sector 1, ..47A, parter, . civile nr.3080/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA J. A FINANȚELOR P. T., cu sediul în T., . bis, jud.T., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru apelantă avocat M. S. în baza delegației existente la dosarul cauzei, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat M. S. depune la dosarul cauzei înscrisuri.
Față de susținerea apărătorului apelantei că nu mai are alte cereri de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei părții prezente.
Având cuvântul avocat M. S. arată că, urmare a producerii incendiului au fost distruse în totalitate clădirea principală, hotelul cu restaurantul, toate mijloacele fixe din acestea, inclusiv casa de marcat. Reconstrucția complexului turistic a durat o foarte lungă perioadă de timp întrucât societatea de asigurări a achitat cu mare întârziere despăgubirile, și pentru că amplasamentul acestuia este în Delta Dunării, face ca lucrările de construire să fie anevoioase.
Petenta la data de 20.11.2013 achiziționează o nouă casă de marcat de la Administrația Județeană a Finanțelor P. T., iar în perioada 21.11._13, s-a desfășurat un control inopinat la sediul petentei care a fost sancționată pentru neemiterea bonurilor fiscale și i-a fost aplicată sancțiunea complementară de suspendare a activității pe o perioadă de 3 luni.
Aplicarea sancțiunii amenzii este neîntemeiată, pe motivul că petenta nu și-a îndeplinit obligația de a emite bonuri fiscale în perioada mai sus amintită, în schimb au fost emise chitanțe și facturi pentru sumele încasate de la persoanele fizice.
De altfel, în toată perioada cât a durat reconstrucția până la darea în folosință și anume un an și jumătatea societatea nu a avut nicio încasare, și prin urmare nici nu avea de ce să emită bonuri fiscale.
Întrucât casa de marcat a pierit integral în incendiul petrecut la data de 25.11.2011, astfel că memoria nu mai exista fizic.
În ceea ce privește sancțiunea complementară de suspendarea a activității pe o perioadă de 3 luni, nu putea fi aplicată sancțiunea suspendării sancțiune incompatibilă cu ipoteza nedeținerii unei case de marcat, acesta din urmă fiind deținută de către apelantă.
În concluzie avocat M. S. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată și depune în acest sens la dosar factura fiscală.
Instanța în temeiul art.394 NCPC declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._, S.C. „A. T.” S.R.L. a formulat plângere împotriva procesului-verbal ./2012, nr._ emis la data de 29.11.2013 de D.G.F.P. G. – A.J.F.P.T. T. prin care aceasta a fost sancționată contravențional cu suma de 40.000 lei și 8.000 lei pentru că nu a predat spre păstrare și arhivare memoria fiscală, nu a anunțat A.N.F.P. T. de distrugerea casei de marcat și nici nu a depus un document oficial în acest sens, respectiv pentru că a încasat avansuri și contravaloarea serviciilor prestate către persoane fizice în perioada 01.04._13 fără să emită bonuri fiscale.
Intimata, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale întrucât termenul de contestare a fost depășit, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală întrucât în mod legal au fost constatate și sancționate faptele contravenționale descrise în procesul-verbal încheiat de agentul constatator.
Cu privire la motivele de nulitate menționate de petentă, intimata a arătat că nu s-a făcut dovada faptului că petenta ar fi suferit vreo vătămare, condiție necesară pentru a se constata nulitatea relativă a procesului verbal de contravenție.
Prin sentința civilă nr. 3080/12.11.2014, Judecătoria T. a respins atât excepția tardivității formulării plângerii contravenționale de către S.C. „A. T.” S.R.L., invocată de intimată, cât și plângerea, ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, din examinarea probatoriului administrat în cauză a rezultat că într-adevăr numita T. A. nu avea o împuternicire în sensul primirii corespondenței pentru S.C. „A. T.” S.R.L, aceasta primind corespondența în baza unei practici mai vechi însă, așa cum a afirmat în fața instanței de judecată, a omis să înștiințeze în termen util pe petentă despre acest fapt.
Față de aceste considerente, instanța de fond nu a putut aprecia cu certitudine dacă petenta a luat la cunoștință de sancționarea sa contravențională prin procesul-verbal ./2012 nr._ întocmit de Direcția Generală a Finanțelor P. G. – A.J.F.P.T. T., astfel că a considerat că dubiul profită contravenientei, în virtutea principiului „in dubio pro reo”, întrucât nu s-a putut stabili cu precizie dacă angajata S.C. „Delta Tropos” S.R.L. a înmânat sau nu corespondența către administratorul S.C. „A. T.” S.R.L., deși acesta este administratorul ambelor societăți.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că S.C. „A. T.” S.R.L. a fost sancționată contravențional de către D.G.F.P. G. – A.J.F.P.T. T. cu suma de 40.000 lei și 8.000 lei pentru că nu a predat spre păstrare și arhivare memoria fiscală, nu a anunțat A.N.F.P. T. de distrugerea casei de marcat și nici nu a depus un document oficial în acest sens, respectiv pentru că a încasat avansuri și contravaloarea serviciilor prestate către persoane fizice în perioada 01.04._13 fără să emită bonuri fiscale
A mai reținut instanța de fond că faptele contravenționale constau în „nerespectarea obligației de a preda spre păstrare și arhivare memoria fiscală, conform prevederilor art. 4 alin. (5)”, fiind prevăzută de dispozițiile art. 10 alin. 1, lit. n din O.G. nr. 28/1999 republicată privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale respectiv „neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative” aceasta fiind prevăzuta de dispozițiile art. 10 alin. 1, lit. b din O.G. nr. 28/1999 republicată privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
A arătat judecătorul primei instanțe că în materie contravențională, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este apreciată în mod diferit în funcție de sistemul de drept în care se aplică, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă. Cu toate acestea, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Cu privire la persoana sancționată contravențional, instanța a arătat că aceasta are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
A mai arătat prima instanță că deși procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, aceasta este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul autonom al acestei noțiuni, delimitat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Susținerile petentei potrivit cărora procesul-verbal de contravenție a fost nelegal întocmit întrucât aceasta nu s-a aflat în niciuna dintre situațiile prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 4 alin. 5 din O.G. nr. 28/1999 nu au putut fi primite, având în vedere că printre cazurile prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 5 din O.G. nr. 28/1999 se regăsește și acela în care operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale, sunt obligați ca, după citirea memoriei și preluarea rolei pe care sunt înregistrate datele din aceasta de către organul fiscal teritorial, să predea memoria fiscală spre păstrare și arhivare direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz atunci când aceasta nu mai poate fi folosită de către utilizatori din diverse motive.
Instanța a reținut că, așa cum însăși petenta a susținut, casa de marcat a ars în incendiu, deși nu a făcut nici o probă în acest sens, astfel încât în mod evident aceasta nu a mai putut fi folosită de utilizatoare, încă subzistă obligația petentei prevăzută la art. 4 alin. 5 din O.G. nr. 28/1999.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării activității societății pentru o perioada de 3 luni, instanța a reținut că aceasta a fost dispusă ca urmare a sancționării petentei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 10 lit. b și nu a celei prevăzute de art. 10 lit. n, dispozițiile art. 14 alin. 2 fiind foarte precise în acest sens ( „nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate […] atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni”).
Instanța de fond a constatat că petenta a prestat servicii de cazare fără a emite bonuri fiscale pentru acestea, aspect care rezultă din chitanțele și facturile depuse la filele 42-46 dosar. Instanța a considerat că nu este întemeiată nici critica petentei față de faptul că agentul constatator nu a indicat și un martor care să fi fost prezent la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție, iar sancțiunea pentru nemenționarea de către agentul constatator a martorului asistent este nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenție, actul încheiat de agent devenind anulabil numai în măsura în care petenta face dovada că a suferit o vătămare prin această inacțiune, lucru care nu s-a realizat in speța de față.
Instanța a constatat că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada susținerilor petentei, și având în vedere că mențiunile procesului-verbal de constatare fac dovada celor constatate până la proba contrară, instanța a apreciat că situația de fapt reținută corespunde realității.
A arătat judecătorul fondului că faptul că procesul-verbal, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatoarei cât timp aceasta nu face proba contrarie, nu constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție, ci o modalitate de stabilire legală a vinovăției în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Instanța a apreciat că petenta nu a făcut dovada că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde adevărului, susținerile făcute în cuprinsul plângerii nefiind susținute de probe. Față de cele constatate anterior, instanța a reținuta că petenta a săvârșit contravențiile pentru care fost sancționata.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor edictate de legiuitor pentru valabilitatea sa, iar situația de fapt a fost în mod corect reținută.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora: „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”,
Față de aceste dispoziții legale, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție ./2012 nr._ a fost temeinic și legal întocmit de inspectori din cadrul D.G.F.P. G. – A.J.F.P.T. T., fiind aplicat pentru fiecare faptă contravențională reținută în sarcina petentei minimul amenzii prevăzute de O.G. nr. 28/1999.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel S.C. „A. T.” S.R.L. Murighiol, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală în primul rând pentru că instanța de fond a omis să motiveze soluția pronunțată, și în al doilea rând pentru că își contrazice propriile afirmații.
Astfel, arată apelanta că a demonstrat distrugerea casei de marcat în sensul că în urma unui incendiului aceasta nu a mai existat fizic, și nicidecum că nu mai era în stare de funcționare or dacă pierirea casei demarcat a fost totală, odată cu aceasta a dispărut și memoria fiscală a acesteia, iar obligația de predare către organele fiscale devine imposibil de realizat din considerente obiective și prin urmare nu poate fi sancționată pentru neîndeplinirea unei obligații care era imposibil de îndeplinit prin raportate la situația de fapt și de drept.
Consideră că spiritul acestei prevederi legale și severitatea sancțiunii contravenționale se justifică în cazul în care agenții economici evită cu rea-voință predarea memoriei fiscale în vederea sustragerii de la înregistrarea și impozitarea anumitor venituri, severitatea sancțiunii având scop descurajarea tentativei de obținerea unor avantaje materiale prin sustragerea de la înregistrarea anumitor venituri și impozitarea lor însă nu s-a aflat în niciuna dintre ipotezele enumerate de lege în condițiile în care casa de marcat nu mai exista fizic.
Susține apelanta că distrugerea casei demarcat și implicit a memoriei fiscale în incendiul care a distrus total complexul turistic, o exonerează de obligația de predare spre păstrare și arhivare a acesteia, procedură de altfel imposibilă în lipa fizică a dispozitivului, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea obligației de predare către organele fiscale spre păstrare și arhivare este de conservare a informațiilor cuprinse în memoria fiscală pentru o perioadă de 10 ani și nu de sancționare a agentului economic în situațiile cu caracter excepțional.
În aceste condiții apreciază că fapta reținută de către agenții constatatori nu există, motiv pentru care solicită înlăturarea amenzii de 40.000 lei prevăzută de art. 11 alin. 1 lit. c).
În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni, susține apelanta că nu a susținut că aceasta ar fi fost aplicată pentru fapta prevăzută de art. 10 lit. n), această măsură fiind aplicată în temeiul art. 10 lit. b) la care face trimitere alin. (2) al art. 14 și care reține mai multe fapte ca fiind contravenții, însă ceea ce a susținut este că din cele 5 fapte reținute de art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 298/1999, republicată și modificată, doar pentru 4 dintre aceste se aplică sancțiunea prevăzută de art. 14 alin. (2) privind suspendarea activității pentru o perioadă de 3 luni de la data comunicării procesului-verbal, însă nu s-a aflat în niciuna dintre aceste situații și pe cale de consecință nu i se putea aplica sancțiunea suspendării (sancțiune incompatibilă cu ipoteza nedeținerii unei case de marcat).
Cu privire la individualizarea pedepsei, arată apelanta că instanța s-a rezumat la a aprecia că agenții constatatori au încadrat corect faptele și au aplicat în mod just sancțiunile, fără însă a se pronunța pe solicitarea de înlocuire a sancțiunii amenzii de 8.000 lei, în conformitate cu prevederile art.11 alin. (1) lit. b) cu sancțiunea avertismentului, în condițiile art. 7 din O.G. nr. 2/2001.
În apărare, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor P. G. prin Administrația Județeană a Finanțelor P. T. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat
Examinând apelul, în raport de criticile formulate, tribunalul constată că acesta este nefondat.
Susținerea apelantei că hotărârea atacată este neîntemeiată, nu poate fi primită, întrucât ea cuprinde motivele de fapt șl de drept pe care se întemeiază.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție se reține că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Relativ la temeinicia procesului-verbal de contravenție, se reține că apelanta-petentă a săvârșit fapta pentru care a fost sancționată contravențional și anume că nu a predat spre păstrare si arhivare memoria fiscală, nu a anunțat A.N.F.P. T. de distrugerea casei de marcat și nici nu a depus un document oficial în acest sens, respectiv pentru că a încasat avansuri și contravaloarea serviciilor prestate către persoane fizice în perioada 01.04._13 fără să emită bonuri fiscale.
În mod corect a reținut prima instanță împrejurarea că faptele contravenționale constau în „nerespectarea obligației de a preda spre păstrare și arhivare memoria fiscală, conform prevederilor art. 4 alin. (5)”,fiind prevăzută de dispozițiile art. 10 alin. 1, lit. n din O.G. nr. 28/1999 republicată privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale respectiv “neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative” aceasta fiind prevăzuta de dispozițiile art. 10 alin. 1, lit. b din OG 28/1999 republicata privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Relativ la susținerile apelantei-petente potrivit cărora procesul verbal de contravenție a fost nelegal întocmit întrucât aceasta nu s-a aflat in niciuna dintre situațiile prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 4 alin. 5 din O.G. nr. 28/1999, instanța de control judiciar reține că printre cazurile prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 5 din O.G. nr. 28/1999 se regăsește și acela în care operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale, sunt obligați ca, după citirea memoriei și preluarea rolei pe care sunt înregistrate datele din aceasta de către organul fiscal teritorial, să predea memoria fiscală spre păstrare și arhivare direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz atunci când aceasta nu mai poate fi folosită de către utilizatori din diverse motive.
Așa cum însăși apelanta-petentă susține, casa de marcat a ars în incendiu, deși nu a făcut nici o proba în acest sens, astfel încât în mod evident, aceasta nu a mai putut fi folosită de utilizatoare, motiv pentru care subzistă obligația apelantei petente prevăzută la art. 4 alin. 5 din O.G. nr. 28/1999.
Apelanta-petentă a achiziționat casa demarcat electronică fiscală model MICRO, ._, . 5033 și înregistrată la A.J.F.P. T. sub nr. 8661/05.04.2005. Din Nota explicativă din data de 20.11.2013, dată de administratorul societății, reiese că aparatul de marcat electronic fiscal a ars în incendiul produs la sediul societății din Murighiol, în data de 25.11.2011.
Ulterior, în data de 20.11.2013, apelanta-petentă a achiziționat o nouă casă de marcat model DATECS MP-55, seria_, ._, care a fost înregistrată la A.J.F.P. T. sub nr._/20.11.2013.
Prin urmare, în perioada 26.11._13, apelanta petentă nu a achiziționat o altă casă de marcat deși în această perioadă a emis chitanțe către persoanele fizice și a încasat avansuri fără să emită bon fiscal, încălcând prevederile art.1 din O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, respectiv: alin. (1)
„Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale” și alin. (2) „Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală.”
Fapta constatată constituie contravenție conform art. 10 lit. b) din O.G. nr. 28/1999, în care se prevede: „Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: b) neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art.1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative și se sancționează în conformitate cu art. 11 alin. (1) lit. b din același act normativ în care se prevede că b) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h^1), i), j), l) și m) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei.
Astfel societatea a fost sancționată cu amenda contravențională însumă de 8.000 lei.
Totodată, în conformitate cu art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparte de marcat electronice fiscale, pentru neemiterea de bonuri fiscale se dispune suspendarea activității pe o perioadă de trei luni de la data comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
De asemenea, urmare controlului efectuat s-a constat și faptul că apelanta-petentă nu a predat spre păstrare și arhivare memoria fiscală și nici nu a anunțat la A.J.F.P. T. distrugerea casei de marcat în incendiu, așa cum susține în Nota explicativă din data de 21.11.2013 și nici nu a depus vreun document oficial din care să rezulte acest fapt.
În acest sens, cu adresa nr._/25.11.2013 s-a solicitat administratorului S.C. „A. T.” S.R.L. prezentarea listei bunurilor care au ars în incendiul produs în data de 25.11.2011 la complexul turistic „Delta Paradis”, confirmată de autoritățile competente.
Apelanta-petentă a prezentat adresa nr._/P/30.11.2011, emisă de Inspectoratul pentru situații de Urgență „Delta” al județului T., în care este precizată doar cauza probabilă de producere a incendiului, fără a exista vreo precizare cu privire la bunurile distruse în incendiul și care sunt acestea astfel că această adresă nu poate fi relevantă în soluționarea cauzei de față.
La individualizarea sancțiunii aplicate se reține că fata constată constituie contravenție conform art. 10 lit. n) din O.G. nr. 28/1999 privind obligarea operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale în care se prevede: „Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: n) nerespectarea obligației de a preda spre păstrare și arhivare memoria fiscală, conform prevederilor art. 4 alin. (5)” și se sancționează în conformitate cu art. 11 alin. (1) lit. c) din același act normativ, în care se prevede că: „c) faptele prevăzute la art. 10 lit. h), k) și n) se sancționează cu amendă de la 40.000 lei la 60.000 lei.”
De altfel, apelanta-petentă a fost sancționată cu amenda contravențională în sumă de 40.000 lei, amenda orientată spre minimum prevăzut de lege, motiv pentru care nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din N.C.P.C., va fi respins apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta petentă ., cu sediul ales la avocat M. S., în municipiul București, sector 1, ..47A, parter, . civile nr.3080/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA J. A FINANȚELOR P. T., cu sediul în municipiul T., . bis, județul T., având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2015.
Președinte, Judecător,
D. N. E. N.
Grefier,
N. M.
Jud. fond. C.V.
Redactat jud. D.N./09.06.2015
Tehnoredactat gref. N.M./G.R./17.06.2015/4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 670/2012. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 687/2012. Tribunalul TULCEA → |
|---|
